TULBURARILE DIUREZEI CU ORIGINE POSTRENALA

TULBURARILE DIUREZEI CU ORIGINE POSTRENALA

Tulburarile functionale ale aparatului excretor cu origine postrenala sunt induse de interventia unor factori obstructivi ai tractului urinar (bazinet, uretre sau uretra).

Factorii cu potential obstructiv al cailor urinare pot fi:

-calculi urinari;

-anomalii congenitale;

-tumori (ale prostatei, vezicii urinare etc.);

-inflamatii ale organelor limitrofe cailor urinare (prostatite).

Dintre cauzele mentionate mai sus, se distinge litiaza urinara, afectiune caracterizata de constituirea de concretiuni cristaloide la nivelul structurilor specifice tractului urinar. Aceste concretiuni, conduc la cresterea presiunii urinii, in amonte de obstructie, fapt care conduce la:

-diminuarea ultrafiltrarii glomerulare, urmare a cresterii presiunii hidrostatice a urinii din capsula Bowman;

-retrodifuziei ultrafiltratului glomerular (trecerea componentelor acestuia in spatiul interstitial, urmare a cresterii presiunii hidrostatice a urinii din capsula Bowman);

-oligurie sau anurie, care au drept consecinte:

-retentie hidroelectrolitica;

-acidoza metabolica;

-retentie azotata;

-infectii locale secundare;

-compresiuni asupra parenchimului renal, care pot conduce la atrofia acestuia si hidronefroza (atrofia parenchimului renal cu acumularea, in bazinetul hipertrofiat a unui volum impresionant de urina stagnanta).

Patogenia litiazelor urinare presupune implicarea a patru factori:

♦ diminuarea fluxului urinar, urmare a:

-oliguriei, insotita de eliminarea unei urini concentrate, indusa in:

-deshidratari;

-hipovolemie;

-obstructiilor de alta natura ale tractului urinar (tumori, anomalii morfologice, inflamatii ale organelor limitrofe cailor urinare); 

♦ prezenta unui nucleu de cristalizare, constituit dintr-o matrice organica, eliberata cu precadere in urma derularii   proceselor inflamatorii locale, reprezentata de:

-celule descuamate sau de origine sanguina;

-componente coloidale de natura proteica (mucoproteine) sau mucopolizaharidica, care favorizeaza precipitarea sarurilor litiazogene;

♦ prezenta in urina a unei concentratii suficiente a componentelor litazogene (ioni de calciu, fosfor, amoniac, acid uric, acid oxalic, cistina etc.);

♦ asigurarea unui pH al urinei, optim precipitarii sarurilor litiazogene, care poate fi:

-acid, favorizand precipitarea oxalatului (de calciu, amoniu sau magneziu), acidului uric, sulfat de calciu si cistinei;

-alcalin, favorizand precipitarea fosfatilor (de calciu sau amoniaco-magnezieini), uratului de amoniu (sare de amoniu a acidului uric), fosfat de calciu si carbonatului de calciu.

Formarea calculilor urinari este favorizata de:

-viata sedentara (carnivore domestice);

-sex, masculii avand predispozitie crescuta (traiect lung al uretrei);

-rasa (cainii Dalmatieni prezinta un deficit genetic al uricazei hepatice );

-predispozitii genetice (calculii pe baza de cistina apar in conditiile unui defect congenital al resorbtiei cistinei, la nivelul tubilor renali);

-infectii urinare, alcalinizante ale urinei in conditiile unei flore bacteriene care transforma ureea in amoniac (Proteus spp., stafilococi ureazo-pozitivi etc.);

-guta (hiperuricemia), care favorizeaza formarea calculilor de acid uric;  

-insuficienta hepatica, prin afectarea metabolizarii:

-amoniacului in uree (favorizeaza acumularea amoniacului in urina);

-acidului uric in alantoina (favorizeaza acumularea acidului uric in urina);

-factori amplificatori ai excretiei de calciu (hiperparatiroidism, hipervitaminoza D, neoplasme osteolitice);

-in cazul bovinelor, ratii dezechilibrate, bogate in concentrate (proteine).

Calculii urinari, in functie de pH-ul urinei in care se formeaza si de tipul sarurilor precipitate, pot fi:

-calculi de urina acida, reprezentati de:

-saruri ale acidului oxalic:

-oxalat de calciu

-oxalat de amoniu;

-oxalat de magneziu;

-acidul uric;

-cistina;

-calculi de urina alcalina, reprezentasi de:

-saruri de magneziu, amoniu sau mixte:

-fosfat amoniaco-magnezian (peste 90% dintre cazurile de litiaza urinara la carnivorele domestice si tipul preponderent al urolitiazei la rumegatoare[2]);

-fosfat de amoniu;

-saruri ale acidului uric:

-urat de amoniu;

-saruri ale acizilor carbonic si fosforic:

-fosfat de calciu;

-carbonat de calciu (preponderent la cal).

Litiaza urinara, in functie de locul de formare si plasarea calculilor conduce la:

-obliterarea tractului urinar, urmata de:

-blocarea tranzitului ureteral, unilateral sau bilateral (calculi angajati pe ureter) si retentie urinara;

-iritatii locale, generatoare de:

-dezvoltarea de procese inflamatorii (cistite, uretrite), care pot conduce la amplificarea procesului litiazogenic;

-leziuni locale, care conduc la hematurie, proteinurie etc.;

-spasm ureteral sau uretral, amplificator al obstructiei urinare si generator de durere atroce (colica renala);

In conditiile obliterarii tractului urinar, prin blocaj mecanic sau spasm, litiaza urinara implica:

diminuarea ultrafiltrarii glomerulare, urmare a cresterii presiunii hidrostatice a urinii din tractul urinar.

-comprimarea parenchimului renal si tendinta de atrofie a acestuia;

-reabsorbtia (retrodifuzia) componentelor ultrafiltratului glomerular (trecerea componentelor acestuia in spatiul interstitial, urmare a cresterii presiunii hidrostatice a urinii din tractul urinar);

-insuficienta renala obstructva (postrenala), cu manifestarile sale specifice.

TULBURARILE MICȚIUNII

Mictiunea consta in eliminarea periodica a urinei depozitate in vezica urinara. Mictiunea se produce in conditiile cresterii presiunii hidrostatice a urinii acumulate la valori mai mari de .

Tulburarile de mictiune se concretizeaza prin:

-amplificarea frecventei (polakiuria);

-dificultatea derularii acesteia (retentia urinara);

-dificultatea mentinerii urinei in vezica urinara, in perioadele dintre mictiuni (incontinenta urinara).

♦ Amplificarea frecventei mictiunii se manifesta prin polakiurie. Aceasta de manifesta prin mictiuni frecvente, cu emisii de volume mici de urina, urmare a unor iritatii, manifestate la nivelul mucoasei vezicii urinare (cistita, litiaza vezicala);

Dificultatea derularii mictiunii are drept consecinta retentia urinara, manifestandu-se prin:

-anurie, abolirea mictiunii, urmare a blocarii complete a tranzitului uretral (calculi urinari, tumori, stricturi);

-strangurie, abolirea partiala a mictiunii, insotita de tendinte frecvente de urinare, urmate de eliminarea unor cantitati reduse de urina, urmare a obliterarii partiale a uretrei (calculi urinari, tumori, stricturi);

-atonie vezicala, insotita de golirea incompleta a vezicii urinare si pierdere involuntara de urina, in conditiile cresterii presei abdominale.

Retentia urinara este descrisa la toate speciile de animale domestice, fiind cauzata de:

-calculi urinari obliteranti angajati pe uretra;

-tumori;

-stricturi postinflamatorii;

-cauze neurologice:

-leziuni ale maduvei spinarii cerebrale si toraco-lombare;

-leziuni spinale care afecteaza neuronii motori implicati in derularea mictiunii (centrul sacral al mictiunii[3]);

-leziuni ale nervilor pelvici;

-obstructia functionala (disinergia reflexa), caracterizata de intensificarea tonului sfincterului vezical si relaxarea detrusorului, cauzat de simpaticotonie;

♦ Dificultatea mentinerii urinei in vezica urinara, in perioadele dintre mictiuni, se manifesta in conditiile incontinentei urinare. Aceasta consta in eliminarea (pierderea) continua de urina, in conditiile pierderii controlului voluntar asupra sfincterului uretral.

Incontinenta urinara este descrisa la carnivorele domestice, fiind indusa de:

-cauze musculare:

-iritabilitatea musculaturii detrusoare, in cistite;

-distrugeri ale musculaturii netede uretrale, cauzate de infectii sau neoplasme;

-cauze partial obliterante ale uretrei, in conditiile litiazei urinare;

-cauze neurologice:

-leziuni ale maduvei spinarii cerebrale si toraco-lombare;

-leziuni spinale care afecteaza neuronii motori implicati in derularea mictiunii (centrul sacral al mictiunii[4]);

-leziuni ale nervilor pelvici;

-obstructia functionala (disinergia reflexa), caracterizata de incoordonarea reflexului de mictiune si cauzat de simpaticotonie;

-cauze hormonale:

-deficiente estrogenice, la femele;

-deficiente de testosteron, la masculi;

-interventii medicamentoase (corticosteroizi si diuretice).