RELATIA LIMFOCITE-TOLERANTA

RELATIA LIMFOCITE-TOLERANTA

Toleranta poate fi indusa mai usor la animalele imature imunologic. Animalele adulte sunt rezistente la inducerea tolerantei daca aparatul lor imun este normal. Prin comparatie cu aceasta, toleranta poate fi indusa mai lesne la indivizii adulti care prezinta unele deficiente ale sistemului imun fie ca acestea sunt inascute, fie ca sunt provocate de diversi factori imunosupresivi (iradierea limfoida totala, administrarea de droguri citostatice, cum ar fi ciclofosfamida, azatioprina, 6-mercaptopurina, etc., sau de droguri care blocheaza activitatea IL2, ca de exemplu Cyclosporina A).

Ambele tipuri de limfocite (B si T) pot fi nascute tolerante fata de Atg. Toleranta LfT este indusa mai rapid si este mai durabila decat toleranta LfB. Experientele de transfer a Lf normale la gazde tolerante sau a celulelor limfoide tolerante la gazde normale au subliniat rolul Lf. Ts in inducerea tolerantei. Celulele Ts sunt specifice pentru tolerogen si determina instalarea tolerantei numai fata de acesta. Dozele mici de Atg. care stimuleaza preferential LfTs induc mai usor toleranta imuna.

Modelele experimentale de inducere a tolerantei au oferit baza intelegerii tolerantei selfului. Toleranta selfului este un fenomen natural care apare timpuriu in ontogeneza, prin procesul de educatie a limfocitelor T. In primele stadii ale dezvoltarii lor intratimice, Lf. imature sunt extrem de susceptibile la inducerea tolerantei, cu o doza de Atg. relativ joasa. Initial s-a crezut ca Lf specifice pentru Atg. selfului (Lf. auto- sau self-reactive) sunt eliminate in cursul acestui proces. Ulterior s-a descoperit existenta unor clone de LfB si T autoreactive la indivizii adulti normali. Se presupune ca ele ar ramane 'linistite' deoarece nu primesc semnale de activare din partea LfTh. Excluderea ('deletia') functionala a LfTh ar fi sustinuta de catre LfTs. Rolul LfTs in mentinerea self tolerantei a fost sugerata de experimente de transfer ale celulelor Ts prin care puteau fi blocate raspunsuri imune impotriva unor auto-Atg. (tiroglobulina, proteina bazica a mielinei, Atg. eritrocitare). Anumite experimente sugereaza in plus ca dozele tolerogenice de Atg. induc LfTs, dar mentinerea activitatii supresoare este asigurata de dezvoltarea unor LfTs, de memorie.

Ruperea tolerantei fata de self provoaca o stare autoimuna. Atg. care reprezinta tinta atacului autoimun sunt Atg. normale, exprimate pe celulele tisulare sau reprezentand epitopi din structura unor produse normale de secretie (Ig., factori de coagulare, etc).

Reactia autoimuna poate fi de tip umoral, celular sau o asociere a celor 2 raspusuri si conduce in general la o stare de boala.

Autoanticorpii (AAC) pot fi specifici pentru determinanti ai unui organ (ex. insulele Langerhans, suprarenale, miocard) sau pentru determinanti prezenti in mai multe organe (ex. ADN). Pe aceste baze ROITT imparte bolile autoimune in boli specifice si nespecifice de organ (tabelul nr. 7).

Rolul patogen al AAC in generarea bolilor autoimune (BAI) poate fi demonstrat in situatii in care este posibila 'transferarea BAI' de la omul bolnav la un soarece sanatos prin intermediul unui purificat de Ig preparat din serul pacientului (ex. in miastenie) sau in situatii in care AAC de clasa IgG (care pot strabate placenta) transfera temporar o BAI de la mama la fat (ex. gravidele cu purpura trombicitopenica autoimuna care transfera pasiv boala la nou-nascut; trombocitopenia acestuia dureaza cca.3 saptamani pana se catabolizeaza AAC transferati de la mama).

In anumite situatii experimentale s-a putut realiza transferul unei BAI prin intermediul unor suspensii purificate de celulele T (ex. in encefalomielita alergica experimentala). Clonele de celule T autoreactive au putut fi izolate la soarece. De ex. LfT murine sensibilizate in vitro prin cultivarea cu celulele tiroidiene izologe pot provoca tiroidita la soarecii sanatosi la care se practica injectii intratiroidiene cu astfel de celule.

Tabelul 7

Evantaiul bolilor autoimune (BAI) dupa ROITT (1989)

Aceasta clasificare nu este stricta deoarece exista multe situatii intricate (tabelul 8).

Tabelul 8

Exemple care ilustreaza modul de actiune al AAC

Adesea insa leziunile organice constatate in modelele experimentale de provocare a unor BAI demonstreaza infiltrarea organelor tinta cu celulele mononucleare si prezenta unor reactii de hipersensibilitate intarziata vis-a-vis de autoantigenele respective, care coexista cu AAC specifici, sugerand asocierea mecanismelor celulare si umorale in multe BAI.