CATEGORII DOCUMENTE |
Alimentatie nutritie | Asistenta sociala | Cosmetica frumusete | Logopedie | Retete culinare | Sport |
UMOAREA APOASA Sl CAMERA ANTERIOARA A OCHIULUI
Umoarea apoasa (humor aqueus) este un lichid limpede, transparent, care umple niste spatii situate intre diverse formatiuni ale ochiului, numite camera anterioara.
Camera anterioara (camera anterior bulbi) este un spatiu delimitat inainte de fata posterioara a corneei, iar inapoi de fata anterioara a cristalinului (fig. 561). Peretele ei anterior este convex. Peretele posterior bombeaza putin inspre lumenul camerei. Are un diametru transversal de 12 mm si unul anteroposterior de 2,5 mm.
Peretele anterior se intilneste cu cel posterior sub un unghi ascutit, formind circumferinta camerei anterioare, regiune unde se intilnesc corneea, sclerotica si irisul. Aceasta circumferinta este o regiune extrem de importanta din punct de vedere functional, fiindca la acest nivel are loc filtrarea umoarei apoase inspre caile ei de excretie. Zona de intilnire dintre iris, cornee si sclerotica, unghiul iridocorneean (angulus iridocorneialis), este inchisa de un sistem de trabecule, care poarta denumirea de ligamentul pectinat al lui Huecq (lig. pectina-tum anguli iridocornealis). Ligamentul pectinat provine din inelul lui Dollinger si din straturile interne ale scleroticii. El se intinde in directie posterioara, inspre muschiul ciliar si inspre radacina irisului. Pe sectiune are o forma triunghiulara, cu o latura delimitata de camera anterioara, una de iris si una de muschiul ciliar. Reamintim ca muschiul ciliar se insereaza de asemenea pe inelul lui Dollinger, in vecinatatea originii ligamentului pectinat. Ligamentul pectinat este alcatuit de o serie de fascicule si travee fibroase, care circumscriu intre ele un sistem de spatii lacunare. Spatiile se numesc ale lui Fontana (spatia anguli iridocornealis) si sint captusite cu un endoteliu discontinuu. Ele sint in legatura atit cu camera anterioara cit si cu canalul venos al lui Schlemn si reprezinta una din caile de evacuare a umorei apoase.
Tot din camera anterioara face parte un spatiu endocular, delimitat inainte de fata posterioara a irisului, iar inapoi de fata anterioara a zonulei lui Zinn si a cristalinului. El este o cavitate inelara, care, pe linga cei doi pereti mai sus amintiti, mai prezinta si doua circumferinte. Mica circumferinta este alcatuita de alipirea irisului de fata anterioara a crisalinului, de unghiul iridocristali-nian. Cele doua formatiuni nu adera intre ele, ci sint doar alaturate, intre ele persistind un spatiu capilar. La nivelul marii circumferinte periferice proemina in acest spatiu baza proceselor ciliare. intre ele se prelungesc, in directie radiara, recesu-rile camerei anterioare, asezate in vaile ciliare. Dupa cum vedem, nomenclatura noua internationala numeste camera posterior bulbi tot ce este asezat indaratul cristalinului, in esenta corpul vitros cu membrana lui. Corelativ tot ce este inaintea cristalinului se numeste camera anterior bulbi.
Umoare apoasa (humor aquosus) * este un lichid clar, incolor, cu un indice de refractie apropiat de cel al apei. Ea umple camera anterioara a globului ocular si reprezinta un mediu refringent.
Umoarea apoasa ia nastere la nivelul fetei posterioare a corpului ciliar si a irisului. Un rol insemnat in producerea ei joaca procesele ciliare. Umoarea provine din singe printr-un proces inca nu prea bine lamurit: in formarea ei se banuiesc fenomene de ultrafiltrare, secretie si dializa (v. meninge).
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 2688
Importanta:
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved