CATEGORII DOCUMENTE |
Alimentatie nutritie | Asistenta sociala | Cosmetica frumusete | Logopedie | Retete culinare | Sport |
Utilizarea CIF
CIF este o clasificare a functionarii si dizabilitatii individului. Aceasta clasificare grupeaza sistematic starile de sanatate si domeniile asociate starilor de sanatate. Domeniile sunt din nou grupate in cadrul fiecarei componente, in functie de caracteristicile comune (de exemplu, originea, tipul sau similitudinile dintre ele). Clasificarea este structurata pe baza unui set de principii (vezi Anexa 1). Aceste principii se refera si la inter-relationarea dintre nivele si la ierarhizarea clasificarii (seturi de nivele). Cu toate acestea, unele dintre categoriile CIF nu sunt structurate ierarhic si nu sunt puse intr-o anumita ordine, dar au valoarea de membru egal al unei ramuri.
In cele ce urmeaza sunt listate caracteristicile structurale ale clasificarii, utile in folosirea acesteia:
CIF ofera definitii operationale standard ale starii de sanatate si a domeniilor asociate starii de sanatate ca fiind opuse definitiilor 'nationale sau locale' ale starii de sanatate. Aceste definitii descriu atributele esentiale ale fiecarui domeniu (de exemplu, calitati, proprietati si relatii) si contin informatii despre ce anume este inclus in sau exclus din respectivul domeniu. Definitiile contin punctele de referinta folosite in mod curent in evaluare, astfel incat acestea pot fi transpuse in chestionare.
Viceversa, rezultatele obtinute ca urmare a utilizarii instrumentelor de evaluare existente pot fi codificate in termenii CIF. De exemplu, 'functiile vederii' sunt definite ca fiind functii de distingere a formei si conturului, de la diverse distante, folosind unul sau ambii ochi, astfel incat severitatea dificultatii de a vedea poate fi codificata ca fiind usoara, moderata, severa sau, in functie de acesti parametrii, totala.
CIF utilizeaza un sistem alfanumeric in care literele 'b', 's', 'd' si 'e' sunt utilizate pentru a nota Functionarea corpului, Structura corpului, Activitati si participare si Factori de mediu. Aceste litere sunt urmate de un cod numeric, unde primul numar este numarul capitolului (o cifra), urmat de al doilea nivel (doua cifre) si de nivelele trei si patru (cate o cifra fiecare).
Categoriile CIF sunt 'compartimentate' astfel incat categoriile mai largi sa se poata defini prin includerea unor sub-categorii mai detaliate ale categoriei principale. (De exemplu, in Capitolul 4 - componenta Activitati si Participare - categoria Mobilitate, include sub-categorii separate pentru: stat in picioare, stat jos, mers, capacitatea de a duce obiecte si altele). Versiunea prescurtata acopera doua nivele, in timp ce versiunea integrala (detaliata) se extinde la patru nivele. Codurile din ambele versiuni corespund iar versiunea prescurtata poate fi agregata din versiunea detaliata.
La fiecare nivel, fiecare individ poate avea o gama de coduri. Acestea pot fi independente sau interconectate.
Codurile CIF sunt considerate complete numai prin prezenta calificativului care indica amplitudinea nivelului starii de sanatate (de exemplu, gradul de severitate al problemei respective). Calificativele sunt codificate cu ajutorul cifrelor (una, doua sau mai multe) care urmeaza dupa un anumit punct (sau separator). Utilizarea oricarui cod trebuie insotita de cel putin un calificativ. Fara asocierea cu calificative, codurile nu au nici o semnificatie inerenta.
Primul calificativ pentru Functiile si Structurile Corpului, calificativele de capacitate si performanta pentru Activitati si Participare, si primul calificativ pentru Factorii de mediu descriu amploarea problemelor din respectiva componenta.
Toate aceste trei componente clasificate in CIF (Functiunile si Structurile Corpului, Activitati si Participare, Factorii de mediu) sunt incadrate pe baza aceleasi scale generale. A avea o problema poate insemna o afectare, o limitare, o restrictie sau o bariera, in functie de concept. Termeni corespunzatori folositi pentru a incadra, cum ar fi cei exemplificati in parantezele de mai jos, trebuie alesi in functie de domeniul clasificarii relevante (unde xxx reprezinta numarul domeniului din cel de-al doilea nivel). Pentru ca aceasta clasificare sa poata fi utilizata intr-o maniera universala, cercetarea trebuie sa dezvolte proceduri de evaluare. Pentru acele cazuri in care se utilizeaza instrumente de evaluare calibrate sau pentru care exista alte standarde disponibile pentru a califica afectare, limitarea de capacitate, problemele de performanta sau barierele, este pusa la dispozitie o gama larga de exprimare procentuala. De exemplu, daca se mentioneaza 'nici o problema' sau 'problema totala', codificarea ofera o marja de eroare de pana la 5%. O 'problema moderata' este definita in a doua jumatate a timpului sau in a doua jumatate a scalei care corespunde problemei totale. Aceste procente se vor calibra in diferite domenii cu referire la standardele umane, tot ca valori procentuale.
xxx.0 NICI o problema |
(inexistent, absent, neglijabil.) | |
xxx.1 problema USOARA |
(usoara, scazut(a), .) | |
xxx.2 problema MODERATA |
(mediu, destul de.) | |
xxx.3 problema SEVERA |
(ridicat, extrem de ..) | |
xxx.4 problema TOTALA |
(in totalitate, .) | |
xxx.8 nu se mentioneaza | ||
xxx.9 nu e cazul |
In ceea ce priveste Factorii ambientali, acest prim calificativ se poate utiliza pentru a denota fie masura efectelor pozitive ale mediului, de exemplu, elemente de facilitare, sau masura influentelor negative ale mediului, de exemplu, barierele. Ambele se servesc de aceeasi scala de la 1 la 4, dar pentru a indica elementele de facilitare punctul este inlocuit de semnul plus (+): de exemplu: e110+2. Factorii de mediu pot fi pusi intr-un cod (a) cu referire la fiecare concept in parte sau (b), in general, fara referire la fiecare concept in parte. Este de preferat sa se opteze pentru primul caz, deoarece astfel impactul si atributiile pot fi identificate mult mai clar.
In functie de utilizatori, la codificarea fiecarui element, poate fi adecvat si util sa se adauge si alte tipuri de informatii. Exista, in acest sens, o diversitate de calificative suplimentare care ar putea fi utile. Tabelul 3 prezinta detalii despre calificative pentru fiecare componenta si sugereaza si dezvoltarea de calificative suplimentare.
Descrierile starii de sanatate si a domeniilor adiacente starii de sanatate se refera la utilizarea acestora intr-un anume moment (de exemplu, instantaneu). Cu toate acestea, pentru a descrie traiectoria intr-o anumita perioada de timp sau intr-un proces, se pot considera mai multe momente.
In CIF, starea de sanatate si domeniile asociate starii de sanatate a unui individ sunt oferite printr-o paleta mai larga de coduri care acopera cele doua parti ale clasificarii. Astfel, numarul maxim de coduri pentru o persoana poate de 34, exprimat printr-o cifra la fiecare nivel (8 coduri pentru functiile corpului, 8 pentru structurile corpului, 9 pentru performanta si 9 pentru capacitate). Similar pentru elementele cu doua niveluri, numarul total de coduri este de 362. Pentru nivele mai detaliate, aceste coduri pot ajunge chiar pana la 1424 de elemente. In aplicarea CIF in situatii concrete este adecvat sa se lucreze cu un set de 3 pana la 18 coduri pentru a descrie un caz real, intr-o limita de precizie pe doua niveluri (trei cifre). Variantele mai detaliate pentru patru niveluri se utilizeaza de catre serviciile specializate (de exemplu, rezultatele si efectele reabilitarii, geriatrie, etc.), in timp ce clasificarea pe doua niveluri este utilizata pentru analiza si evaluarea rezultatelor si efectelor clinice.
Anexa 2 ofera si alte instructiuni si indrumari cu privire la codificare. Pentru a utiliza acest sistem de codificare se recomanda tuturor utilizatorilor sa se perfectioneze prin OMS si reteaua de colaboratori OMS.
Tabel 3. Calificative
Componente |
Primul calificativ |
Al doilea calificativ |
Functii ale corpului (b) |
Calificativ generic pe o scala negativa pentru a indica masura sau amploarea unei afectari |
Nici unul |
Structuri ale corpului/ (s) |
Calificativ generic pe o scala negativa pentru a indica masura sau amploarea unei afectari Exemplu: s730.3 pentru a indica o deficienta severa a extremitatii superioare |
Utilizat pentru a indica natura schimbarii intervenite in structura organismului respectiv: 0 - nici o schimbare in structura 1 - total absent 2 - partial absent 3 - parte suplimentar 4 - dimensiuni aberante 5 - discontinuitate 6 - abatere de la pozitie 7 - schimbari calitative in structura, inclusiv acumulare de lichid 8 - nu se mentioneaza 9 - nu e cazul Exemplu: s730.32 pentru a indica absenta partiala a extremitatii superioare |
Activitati si participare (d) |
Performanta Calificativ generic Probleme existente in mediul curent al persoanei Exemplu: d5101.1_ pentru a indica dificultati usoare privind activitatea de spalare a intregului corp cu ajutorul unor mijloace de sprijin de care dispune persoana in mediul sau curent de viata. |
Capacitate Calificativ generic Limitare fara sprijin Exemplu: d5101._2 pentru a indica dificultati moderate in activitatea de spalare a intregului corp; inseamna ca dificultatile moderate exista in absenta utilizarii unor mijloace de sprijin sau ajutorului din partea altei persoane. |
Factori de mediu (e) |
Calificativ generic, pe o scala negativa si pozitiva, pentru a indica barierele si respectiv, elementele de facilitare Exemplu: e130.2 pentru a arata ca produsele destinate educatiei reprezinta o bariera moderata. Si invers, e 130+2 pentru a arata ca produsele destinate educatiei reprezinta un element de facilitare moderat. |
Nici unul |
Adoptarea CIF in vederea utilizarii internationale de catre cea de-a 54-a Sesiune a OMS
Rezolutia WHA54.21 se va citi dupa cum urmeaza:
Cea de-a 54-a Sesiune a OMS:
AVIZEAZA editia a doua a Clasificarii Internationale a Afectarilor, Dizabilitatilor si Handicapurilor (ICIDH), sub denumirea de Clasificare Internationala a Functionarii, Dizabilitatii si Sanatatii, la care se va face referire in continuare cu forma prescurtata CIF;
CHEAMA statele membre sa utilizeze CIF in cercetare, supraveghere si raportare, dupa caz, tinand cont de situatiile specifice din statele membre si, mai ales, avand in vedere posibilele revizuiri viitoare;
SOLICITA Directorului General sa asigure sprijin pentru statele membre, la cererea acestora, pentru utilizarea CIF.
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 1252
Importanta:
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved