Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
Alimentatie nutritieAsistenta socialaCosmetica frumuseteLogopedieRetete culinareSport


Ciocolata si sanatatea

Alimentatie nutritie



+ Font mai mare | - Font mai mic



Ciocolata si sanatatea

Cuvintul ciocolata provine dintr-o expresie indiana de pe vremea conchistadorilor, care inseamna hrana zeilor. Mult timp a fost greu de crezut ca deliciosul amestec de cacao, zahar si lapte, care se topeste in gura, stimulind gusturile noastre, poate fi si benefic pentru sanatate. Totusi, cercetarile recente demonstreaza ca, in ciuda opiniilor mult timp raspindite conform carora ceea ce are gust bun trebuie sa fie obligatoriu rau pentru sanatate, ciocolata este un cocteil de substante cu potential protector pentru organism. Ciocolata are efecte benefice pentru sanatate numai daca oamenii o consuma cu masura.



Compozitia ciocolatei si actiunea sa pozitiva

Oamenii de stiinta au aratat rolul pozitiv al numerosilor antioxidanti prezenti in cacao. Acestia contribuie la protejarea impotriva oxidarii colesterolului care astupa arterele si scade fluxul sangvin. De asemenea, s-a descoperit un alt grup de antioxidanti - care sint si compusi importanti ai ceaiurilor - in ciocolata amara si in cea cu lapte. Acestia se pare ca joaca un rol important in prevenirea bolilor cardiovasculare, imbunatateste sistemul imunitar si chiar participa la scaderea riscului anumitor forme de cancer. In orice caz, o ancheta desfasurata pe un esantion de 6.000 de barbati si femei a scos la iveala ca ciocolata contribuie in proportie de 20 le suta la aportul total de substante necesare organismului.

Medicina s-a preocupat foarte mult asupra riscului cresterii nivelului colesterolului provocat de alimentele bogate in grasimi saturate. Este limpede astazi ca, la origini, toate grasimile saturate nu au aceeasi nocivitate; unele dintre ele nu au repercusiuni asupra colesterolului, precum acidul stearic, care intra in proportie de 30 la suta in compozitia de grasimi a ciocolatei.

Exista idei false referitoare la ciocolata

Efectele surprinzatoare ale ciocolatei la nivelul compozitiei singelui nu se refera numai la grasimi si la colesterol. Deseori considerat ca un aliment care furnizeaza corpului un aport rapid de zahar, ciocolata dispune de fapt de un indice glicemic relativ scazut. Daca mincati ciocolata, glicemia dvs. va creste regulat, dar nu la fel de repede ca in cazul altor alimente sau bauturi usor digerabile, pe baza de amidon sau zahar.

Astfel sint demontate anumite mituri. Consumul de ciocolata intre mesele principale nu provoaca cresterea sau scaderea zaharului din singe. Chiar si diabeticii au posibilitatea sa se infrupte din gustoasa ciocolata pentru ei, dar numai din cind in cind.

Ideile false privind efectele ciocolatei nu se limiteaza asupra glicemiei: auzim deseori spunindu-se ca ciocolata provoaca probleme cutanate, precum puseele de acnee. Si aici, cercetarile clinice arata ca nu este adevarata aceasta idee. Nu a fost demonstrat nici ca ciocolata declanseaza migrene sau ca este o cauza majora a cariilor dentare. Dimpotriva, cercetatorii au descoperit ca taninul, fosfatul si fluorul din cacao favorizeaza prevenirea cariilor diminuind formarea placii dentare. In plus, proteinele lactice prezente in ciocolata cu lapte protejeaza impotriva cariilor, in timp ce acidul oxalic al ciocolatei are un efect similar reducind aciditatea din gura. Ceea ce este problematic din acest punct de vedere este zaharul din compozitia ciocolatei, care trebuie indepartat prin periajul dentar, efectuat de altfel dupa orice alimente consumate. Deci, este preferabila alegerea ciocolatelor puternic dozate in cacao.

Contrar unei opinii foarte raspindite, ciocolata nu face rau ficatului. Acest lucru se poate intimpla numai daca ciocolata este consumata in exces.

Ciocolata nu creeaza dependenta

Toata lumea este de acord asupra unui singur punct: atunci cind luam o bucata de ciocolata este dificil sa o mai lasam din mina pina nu o mincam. Conform anumitor teorii, aceasta pofta este datorata unor substante active aflate in ciocolata. Se spune, de exemplu, ca feniletilamina imita un hormon degajat atunci cind sintem indragostiti. Anadamidele se leaga de aceiasi receptori cerebrali ca si canabisul. Ciocolata stimuleaza eliberarea de endorfine si alte substante naturale ale corpului. Dar, in practica, nici una dintre aceste substante nu reuseste sa produca aceleasi efecte pentru toti cei care maninca ciocolata.

Ciocolata - un aliment tonic

Consumata cu masura, ciocolata nu aduce numai nutrimente si placere, ci poate sa participe si la un regim sanatos si complet. Extrapolind parerile oamenilor de stiinta, pofta de a minca acest aliment divin vine din simplul fapt ca stimuleaza anumite simturi si ca este un mic pacat abordabil. Ciocolata este un aliment energetic si psihostimulator, cu proprietati cardiovasculare.

Compozitia sa bogata in glucide si in lipide face din ciocolata un aliment energetic prin excelenta. De asemenea, este o sursa importanta de magneziu, calciu, potasiu, minerale si fier. Cafeina si serotonina (hormonul fericirii) confera ciocolatei proprietati psihoactive.

Cacao actioneaza asupra sanatatii, fiind un element care tonifica organismul. De altfel, pina la inceputul secolului al XIX-lea erau recomandate mai mult virtutile medicinale ale ciocolatei decit cele gurmande.

Ciocolata actioneaza pe plan psihic

Actiunea sa psihologica nu mai trebuie demonstrata. Ciocolata combate lipsa afectiunii, deceptiile, starile nervoase, este un curativ simptomatic al mai multor tulburari afective. Actiunea terapeutica din produsele farmaceutice de alta data era foarte dezvoltata. In secolul trecut se vindeau amestecuri de ciocolata cu proprietati medicinale: ciocolata cu ghinda contra anemiei generale, ciocolata purgativ si chiar ciocolata antiveneriana. Insa, un lucru este sigur, ciocolata este alimentul impotriva tristetii.

Consumarea produselor pe baza de cacao este benefica

De pe vremea aztecilor, cacao se bucura de o reputatie de medicament pentru sanatate. Aceasta este justificata pentru ca pudra de cacao este comparabila cu o mina de oligoelemente: potasiu, magneziu, calciu. Acest cocteil mineral sta la baza reputatiei de energizant a cacao. 100 de grame de ciocolata neagra inlocuiesc intr-un mod foarte placut luarea unor capsule cu vitamine chimice. Ciocolata se impune astfel ca un aliment antioboseala si dinamizator, care intareste functiile celulare.

Aportul de vitamine al cacao este mai limitat, chiar daca contine grupa betacarotenelor, vitaminele B1, B2, B5, B6, B9 si PP. In schimb, cacao este o sursa deloc de neglijat de vitamina E, care actioneaza impotriva imbatrinirii. De fapt, un baton de ciocolata amara reprezinta 35 la suta din necesarul zilnic recomandat de vitamina E.

Femeile sint impatimite de ciocolata

In principal femeile intre 25 si 30 de ani, mai precis 9 femei la un barbat intre aceeasi virsta, sint mari iubitoare de ciocolata. Exista si impatimite care consuma si doua tablete de ciocolata pe zi. Principala trasatura de caracter a acestora este anxietatea si se comporta astfel refuzind maturitatea, razbunindu-se pe ciocolata. Impatimitii cauta securitatea copilariei, tocmai prin aceasta senzatie placuta de dulce pe care le-o ofera ciocolata.

Amatorii, cei care consuma ciocolata ocazional, de placere, sint tot femei in proportie mai mare decit barbatii (6 femei la un barbat). Consumul acestora este rafinat, diversificat si in medie o tableta pe saptamina. Ei cauta diferite arome si gusturi, iar consumul este provocat de pofta, nicidecum de anxietate. In general, amatorii de ciocolata sint oameni echilibrati, sanatosi si practica o activitate fizica.



Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 2003
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved