PUTEREA DE CUMPARARE A CONSUMATORILOR SI REAPARTIZAREA PRODUCTIEI AGROALIMENTARE

Puterea de cumparare a consumatorilor este in functie de cea a producatorilor din sectorul productiei agroalimentare. Între caracteristicile principale ale consumului alimentar al populatiei in perioada de tranzitie din Romania pot fi amintite urmatoarele ( dupa Zahiu, Letitia, s. a., 2003 ):

nivelul ridicat si in crestere al consumului de cereale si produse de cereale ( in echivalent faina ), painea si malaiul devenind alimente de baza in dieta tuturor tipurilor de gospodarii, atat din mediul urban, cat si din cel rural;

consumul redus de carne si produse din carne, a ajuns la numai 46,3 kg/locuitor /an, adica putin peste jumatate din nivelul european;

declinul consumului de legume si produse din legume, precum si a celui de fructe si produse din fructe, cauzata de deteriorarea unei mari parti din baza de obtinere a acestor produse agricole si concurentei importurilor;

cresterea consumului de cartofi care, impreuna cu cerealele, da nota de structura calitativa deficitara a consumului alimentar in Romania, comparativ cu UE.

În literatura de specialitate (Malassis, L. s.a. 1992), exista elemente prin care pote fi cuantificata aceasta putere de cumparare. În acest fel sectoareale agricole(Qi) pot fi redate sub forma bunurilor industriale necesare. O astfel de relatie este inscrisa sub urmatoarea forma:

Pa

Qi=h . Qa . -----

Pi

În care:

Qi reprezinta, cheltuieli (costuri) de productie exprimate sub forma bunurilor industriale necesare;

h ----, coeficient rezultat din relatiile de consum si cerere;

Qa ----, cantitatea de calorii alimentare necesare;

Pa/Pi --, coeficient ce exprima termenii de schimb intre agricultura si industrie(cu referire la nivelul mediu anual al preturilor agricole si de bunuri industriale).

Legat de aceasta problema insasi politicile alimentare pot fi structurate in (dupa Malassis, L., 1996): politici de aprovizionare si de calitate ce vizeaza punerea la dispozitia consumatorului a produselor alimentare in cantitati suficente si la o calitate satisfacatoare (aceste politici considerate cantitative antreneaza mai ales politicile agricole si comerciale, la care trebuie sa se adauge politicile calitative prin care se poate garanta conditiile de higena, conservare etc.); politicile de consum propriu-zise care afecteaza direct pe consumator referindu-se la nivelul puterii de cumparare care permite satisfactia nutritionala a consumatorului, tendinte de consum mai mari sau de orientare a acestui consum spre consumurile de alimente provenite din natura (cu referire la produsele alimentare biologice); politica nutritionala care insoteste politica economica si alimentara in scopul de a ameliora calitatea nutritionala a ratiei alimentare, prin protejarea consumatorului si reducerea riscurilor nutritionale in ariile pietei unde se manifesta abundenta sau penurie (interventiile de ordin nutritional vizeaza mai ales colectivitatile de copii, persoane in varsta - de varsta a III-a, femei a caror situatie impun un anumit regim alimentar etc.)

Însemnatatea stabilirii politicii alimentare pentru reducerea efectelor foametei si a alimentatiei nerationale a facut ca problema sa fie in permaneta in atentia forurilor internationale. În acest sens politica macroeconomica influenteaza politicile alimentare printr-o multitudine de factori socio-economici ce actioneaza in sfera productiei, circulatiei si consumului (fig. 3.4 ).

Tabelul 3.4

ANALIZA MODELULUI DE CONSUM ALIMENTAR

Nr.crt.	Criterii fundamentale	Factorii ce intervin
	CARACTERISTICILE USEC	Dimensiune. Compozitie si caracteristici socio-economice. Raportul intre productie si consum alimentar. Structura activitatilor si bugetul de timp destinat alimentatiei.
2.	PRACTICILE ALIMENTARE	Aprovizionarea. Stocarea. Pregatirea meselor. Organizarea ratiei alimentare. Eliminarea (inlaturarea) resturilor.
	VOLUMUL SI STRUCTURA ALIMENTATIEI	Regimul alimentar. Regimul nutritional. Cheltuieli alimentare.
	COMPORTAMENTELE ALIMENTARE	Structura consumului. Repartizarea. Conduita alimentara.

2. -Fundamentarea economica a repartizarii pe beneficiari a productiei agricole, constituie o veriga in situatia unitatii agroindustriale si a unei economii de piata in tranzitie. Este firesc sa existe mai multi beneficiari, fiecare oferind preturi diferite pentru aceeasi productie.

Referitor la conjunctura creata de existenta calitatilor diferite ale produselor agricole si posibilitatile livrarilor, in cadrul pietei, este indicata folosirea metodelor matematice in planificarea pe beneficiar a productiei, dintre care metoda programarii matematice poate fi considerata de un real folos. Este necesara alcatuirea unui model matematic al fenomenului analizat, la care se aplica ulterior metodele si mijloacele matematice. Structura unui asemenea model economico-matematic trebuie sa respecte conditiile privind cerintele pietei, prin repartizarea cea mai rationala a volumului productiei agricole conform posibilitatilor de valorificare a fiecarui produs si a calitatilor acestuia in scopul obtinerii unor venituri maxime. Restrictiile modelului pot fi reprezentate astfel:

cantitatile totale de produse livrate trebuie sa fie egale cu posibilitatile maxime de producere a unitatii:

cantitatile totale de produse repartizate pe calitati sa nu depaseasca posibilitatile maxime de producere ale acestora:

in unitatile unde este necesara retinerea unor cantitati de produse ce vor fi acordate membrilor asociati sau la unitatile agricole producatoare cu posibilitati proprii de depozitare sau industrializare, pentru produsele respective poate fi inclusa restrictia retinerii celei mai adecvate cantitati din sortimentul respectiv fara ca aceasta cantitate sa depaseasca capacitatea maxima a depozitului pentru sortimentul ales:

intrucat cheltuielile cu forta de munca in perioada recoltarilor sunt diferite, pe calitati (mai ales la productiile horticole) si pentru solicitarile diferitilor beneficiari, volumul total de forta de munca necesar in aceasta perioada sa nu depaseasca posibilitatile maxime de asigurare ale unitatii:

Ca functie obiectiv se impune realizarea unui venit maxim din livrarea productiei:

Pentru modelul prezentat

Semnificatiile notatiilor sunt urmatoarele:

r reprezinta, produsele sau sortimentele de produse luate in studiu

(r=1,2,3,,p);

j - , calitatile produselor (j=1,2,3,,n);

i - , posibilitatile de valorificare (i=1,2,3,k,,l,,m);

q - , cantitatea maxima din produsul r, de calitatea j posibila a fi

obtinuta in unitate;

Sr - , sarcina maxima de retinere sau capacitatea maxima de

depozitare a unitatii pentru volumul produsului r;

a_irj - , volumul de forta de munca necesar pentru recoltat o unitate de

produs r destinata posibilitatiii de valorificare i din calitatea j;

E - , posibilitatea maxima de asigurare cu forta de munca in

perioada de varf a recoltarii din unitate, pentru produsele r;

c_irj - , pretul de valorificare planificat pe unitatea de produs r,

conform posibilitatilor de valorificare i, din calitatea j;

x_irj - , volumul productiei planificate din produsul r, in conformitate

cu posibilitatile de valorificare i, din calitatea j.

Dupa acest model se pot intocmi si rezolva o serie de probleme existente in activitatea producatorilor din sectorul productiei agroalimentare cu referire la determinarea variantei optime a programelor de valorificare a acestor produse.

Sistemul restrictiilor prezentate se poate aplica fie pentru totalitatea produselor sau sortimentelor dintr-un anumit sezon, fie separat pe produs. O aplicare considerata completa se face in special pentru exemplificarea repartizarii produselor agroalimentare la care in mod frecvent exista mai multe calitati si mai multi beneficiari.