Amploarea problemei. Apreciere numerica a fenomenului.

Amploarea problemei. Apreciere numerica a fenomenului.

In ceea ce priveste numarul persoanelor fara adapost un studiu realizat la nivel national este Studiul privind estimarea exacta a persoanelor fara adapost avandu-i ca si coordonatori pe Dan, A., N., si Dan M.

Persoanele fara adapost sunt definite, in acest studiu, ca acele persoane care nu au o locuinta, locuiesc pe strazi, in canale, aziluri de noapte , sub poduri etc., si nu se refera si la cei care locuiesc temporar la prieteni/ rude, pana cand fie gasesc o solutie pozitiva definitiva, fie devin persoane fara adapost, in intelesul punctat anterior. In acest studiu, sensul termenului "persoana fara adapost" se apropie mult mai mult de sensul termenului anglo-saxon "roofless", decat de al termenului "homeless " sau "sans-abri" din literatura franceza. Studiul are la baza cercetarea realizata de Institutul de Cercetare a Calitatii Vietii in perioada februarie-aprilie 2004, in cadrul proiectului MEC/ AMTRANS "Diagnoza locuirii: lipsa unei locuinte si locuirea in conditii precare". (Dan, A. N. si Dan M, 2005)

Literatura de specialitate in domeniul persoanelor fara adapost a conoscut o consitenta in special in tarile dezvoltate, in Statele Unite si tarile member ale Uniunii Europene. In acest este acordat un amplu spatiu studierii acestui fenomen si bineinteles cautarii de solutii la aceste probleme.

Cauzele principale si generale identificate a fi la originea si intretinerea fenomenului sunt fie de natura endogena, fie de natura exogena ( Dan, A. 2002, Homelesness/ Lipsa de locuinta). Deoarece cauzele ce duc la instalarea fenomenului vor fi tratate intr-un capitol viitor, am considerat utila caracterizarea pe scurt a cauzelor endogene si exogene. Cauzele endogene se refera, dupa cum precizeaza si numele, la circumstantele dependente de individ, in acest sens se studiaza problema persoanelor fara adapost ca problema sociala referindu-se la patologii comportamentale analizate din perspectiva patologiei sociale si perspectiva comportamentului deviant. In ceea ce priveste cauzele exogene, acestea se refera la cauzele independente de individ; cauza principala a instalarii acestui fenomen la unii indivizi tine exclusiv de societate, de nivelul de trai, respective de nivelul bunastrarii, de oportunitatile oferite de societate tuturor cetatenilor, pentru respectarea rpincipiului egalizarii sanselor; din aceasta perspectiva fenomenul este analizat ca problema sociala, din perspective dezorganizarii sociale.

In studiul mentionat anterior, coordonat de Dan A. se impune o clarificare a termenilor din ce in ce mai vehiculati de "roofless" si "homeless", diferenta dintre cei doi termeni consta in faptul ca termenul homeless se refera la persoanele care nu au o locuinta legala.

Revenind la aprecierea numerica, studiul a fost realizat in 226 de orase din care a reiesit ca numarul persoanelor fara adapost din localitatile respective la nivelul lunii martie 2003 era de 4725 . Numarul acestora este evident mai mare, doar daca ne referim la estimarea facuta de "Medicins sans Frontières" - cca. 5 000 persoane fara adapost la nivelul Bucurestiului. Avand in vedere si aceasta estimare, coordonatorii studiului au ajuns la un numar de 5700-5800 de persoane fara adapost exceptand Bucurestiul. Studiul CASPIS estimeaza numarul persoanelor fara adapost la 4722 de persoane, estimarile fiind facute de autoritatile locale, incluzand si orase nou infiintate.(Anexa 1).

Dimensiunile exacte ale fenomenului copiii strazii sunt necunoscute, la momentul actual cifrele sunt orientative, fiind extreme de dificila estimarea exacta a copiilor strazii datorita numeroaselor impedimente ce survin in realizarea unui studiu in acest sens. Aceste impedimente sunt determinate de mobilitatea si dinamica specifica a grupurilor de copii fara adapost si, totodata, de contextele diferite de viata create de alternanta anotimpurilor.

In ceea ce priveste numarul copiilor strazii din lume, Phyllis Killbourn (1997) apreciaza ca numarul copiilor strazii atinge cifra ingrijoratoare de 100 milioane.

O incercare de aproximare a numarului total de copii fara adapost din Bucuresti, a fost realizata      in 1992 de catre patru organizatii neguvernamentale: Equilibre, Terre des Hommes, Salvati Copiii - Danemarca si Liga Romana pentru Sanatate Mintala. Pentru aceasta estimare s-a utilizat metoda "dublei capturi", care se aplica, de obicei, subiectilor sociali dificil de identificat. Rezultatele obtinute puneau in evidenta existenta in Bucuresti, in acel moment, a unui numar de 1400 de "copii ai strazii". ( Mihailescu (coord.) 2000).

In mai 1997, rezultatele unei alte cercetari comandate de Ministerul de Interne si Departamentul pentru Protectia Copilului puneau in evidenta existenta in Bucuresti a unui numar de "copii ai strazii" situat intre 1500 si 2500 (dintre ei peste 1000 permanenti).

Statisticile pun in evidenta o crestere de la an la an a numarului de "copii ai strazii".

Zona principala din care provin "copiii strazii"este Moldova, urmata de Muntenia si Oltenia, acest fapt avand doua explicatii: saracia accentuata a zonei si rata natalitatii. Bucurestiul este un colector pentru copiii din toata tara, aici aflandu-se puncte specifice de rezidenta pentru copiii strazii.

Analiza circuitelor de migrare intra si interjudetene folosite de "copiii strazii" pune in evidenta urmatoarele elemente semnificative:

47% din migrari sunt interjudetene. Pentru a nu fi descoperiti de politie sau familii, copiii parasesc judetul in care domiciliaza.

Migrarea copiilor se deruleaza in special vara (perioada lunilor mai-septembrie).

Vara copiii se indreapta cu precadere spre Bucuresti si Constanta, iar iarna isi manifesta preferinta pentru capitala (in special in perioada sarbatorilor). (Zamfir, E. (coord.) 2000)

In 1998 a fost realizat 'Studiul national privind situatia copiilor fara adapost', prin aplicarea unor metode deductive si comparative in 11 orase din Romania. Estimarea speculativa utilizata a condus la un numar de 2100 de copii din prima categorie (copii care traiesc permanent in strada) la nivel national si 1500 pentru Bucuresti.(Zamfir, S.,Roman G. (coord), 2003).

Estimarile privind numarul copiilor strazii din Romania variaza de la 1.500 la 10.000 (Alexandrescu, 1996; UNICEF, 1997). Discrepanta dintre aceste valori accentueaza faptul ca este aproape imposibil, in momentul de fata sa avem informatii exacte a numarului copiilor strazii pe intreg teritoriul Romaniei.

O viziune optimista a fenomenului copiilor strazii ne-o ofera Revista de Asistenta Sociala (nr. 2-3,2004) care afirma ca fenomenul copiilor strazii nu este atat de extins pentru a nu putea fi stapanit.

Acest fenomen, desi foarte dinamic, nu pare sa depaseasca cifra de 2000 la nivelul capitalei, din care mai mult de trei sferturi sunt copii care cersesc sau muncesc in strada. Restul sunt fie copii, fie tineri care considera ca strada este mediul lor de viata. Dezbaterile cu privire la dimensiunea fenomenului, ca si exagerarile aparute in presa romaneasca sau internationala (In documentarul 'Children Underground', nominalizat la Premiile Oscar in 2001 la sectiunea 'Documentare' si produs de Edet Belzberg, inca din primul minut se declara ca in Romania se afla pe strada un numar de 20.000 de copii. Aceasta cifra nu a reiesit din vreo cercetare stiintifica, ci a constituit doar o estimare personala a producatorului, in ciuda precizarilor facute de catre specialistii romani intervievati privind numarul real al acestora ), nu au foarte mare importanta, atata vreme cat serviciile sociale actuale nu pot face fata nevoilor actuale de asistenta sociala si educatie pe care le ridica copiii si familiile acestora.(Salvati Copiii, 2003).

Referitor la varsta copiilor strazii, organizatia Salvati Copiii a realizat o ancheta (1998); ale carei date statistice sunt prezente in figura de mai jos:

Acelasi studiu mentionat anterior arata frecventa pe sexe a copiilor strazii astfel:

Baieti - 71,3 %

Fete - 28,7 %

Explicatia acestei diferente procentuale consta in faptul ca fetele sunt dispuse intr-o mai mare masura decat baietii sa indure conflictele familiale, violenta, precum si mizeria materiala si spirituala existenta in familiile lor, decat sa infrunte spatiul necunoscut al strazii plin de pericole si capcane.

Din punct de vedere al categoriilor de varsta, categoria semnificativ reprezentata este, dupa cum se poate observa in graficul de mai sus, cea de 12-14 ani (30%) din totalul copiilor, in apropierea ei situandu-se categoria imediat urmatoare, 14-16 ani (21%), insumate cele doua categorii reprezentand aproximativ jumatate din strada.

Concentrarea fenomenului la aceste categorii de varsta este explicabila prin particularitatile comportamentale, respectiv "teribilismul" si "aventurismul" care stimuleaza reactii "radicale" de evaziune din mediul familial si de abandon scolar. (Zamfir, E. (coord.) 2000 : 379).