Aspecte ale asistentei sociale in scoala

Aspecte ale asistentei sociale in scoala

1. Rolul scolii in societatea contemporana si necesitatea asistentei sociale scolare

Obiectivele si continutul asistentei sociale din scoala

1. Rolul scolii in societatea contemporana si necesitatea asistentei sociale scolare

Educatia este perceputa in prezent ca o functie vitala a societatii contemporane deoarece prin educatie societatea isi perpetueaza existenta, transmitand din generatie in generatie tot ceea ce umanitatea a invatat despre ea insasi si despre realitate. De la scoala contemporana societatea asteapta astazi totul: sa transmita tinerilor o cunoastere acumulata de-a lungul secolelor, sa-i ajute sa se adapteze la o realitate in continua transformare si sa-i pregateasca pentru un viitor larg imprevizibil. Considerata un factor-cheie in dezvoltarea societatii - ea asigura forta de munca calificata pentru toate sectoarele de activitate, ea favorizeaza progresul, stimuland curiozitatea intelectuala, capacitatea de adaptare, creativitatea si inovatia -, educatia constituie unul dintre cele mai puternice instrumente de care dispunem pentru a modela viitorul, sau macar pentru a ne orienta catre un viitor dezirabil (vezi Delors, 1993). Solutia tuturor problemelor grave si cronice cu care se confrunta societatea contemporana este cautata in educatie si scoala.

Urmarind ca scop fundamental pregatirea tinerilor pentru integrarea in societate, pe de o parte, si dezvoltarea maxima a potentialului lor, pe de alta parte, scoala trebuie sa-i ajute pe tineri sa se cunoasca si sa se accepte, sa-si proiecteze idealuri si sa le interiorizeze in identitatea lor, sa-i ajute sa constientizeze si sa-si asume responsabilitatea pentru a se implica in dezvoltarea societatii. Se observa ca, dat fiind statutul ei privilegiat, care provine din functia de asigurare a reproducerii societatii, educatia, scoala contemporana in special, suporta presiuni tot mai mari din partea celorlalte subsisteme ale societatii. Aceste presiuni vin dinspre toate sectoarele de activitate, carora scoala le livreaza forta de munca, dar vin si din partea elevilor si parintilor; acestia asteapta de la scoala garantia reusitei insertiei sociale, ceea ce inseamna concomitent prosperitate materiala, dezinvoltura in relatiile sociale, dar si contributia activa la construirea societatii (cf. Houssaye, 1992, p. 148).

Toate presiunile exercitate asupra sistemului educativ contribuie la modificarea rolului scolii: dintr-o institutie autonoma, relativ izolata, specializata exclusiv in transmiterea stiintei de carte, scoala a devenit interfata in relatia individ - societate, spatiul social specific in care se manifesta disfunctiile si tensiunile societatii si, prin aceasta, nodul central al preventiei/terapiei acestora. Scoala este prima institutie care ii confrunta pe elevi cu exigentele integrarii socionormative si toate cercetarile demonstreaza convingator¹ ca modul in care se adapteaza un copil la scoala reprezinta principalul indicator predictiv cu privire la calitatea conduitei sale socioprofesionale ca adult. Toate marile teorii sociologice subliniaza importanta calitatii experientelor scolare in integrarea sociala a indivizilor, ceea ce argumenteaza interpretarea: scoala si problemele sociale reprezinta cele doua fete ale aceleiasi monede. Din punctul de vedere al politicilor sociale, consecinta acestei viziuni este una extrem de importanta: la ora actuala, se prefera investirea resurselor in scoala, in scopul cresterii calitatii actului educativ, decat in sistemele de control social (cf. Hebberecht, Sack, 1997) sau in sistemele de sustinere sociala. Aceasta strategie corespunde si principiului interventiei timpurii - este mai bine sa previi, decat sa vindeci -, si principiului interventiei eficiente: investitia in scoala se finalizeaza in calitatea intelectuala, morala, profesionala si sociala a absolventilor; absolventii care probeaza autonomie intelectuala si morala, capacitate de adaptare la schimbari, solidaritate si atitudine deschisa, pozitiva fata de invatare sunt mai apti sa-si rezolve singuri si corect problemele existentiale si vor da dovada de o conduita dezirabila social - deci, pe scurt, nu vor contribui la cresterea disfunctionalitatilor sociale.

Tranzitia catre un alt tip de finalitate a scolii - dezvoltarea personalitatii copilului in functie de exigentele sociale ale unei comunitati, caracterizata de un anumit nivel de dezvoltare economica si culturala -, ca si accentuarea caracterului socioterapeutic al educatiei contemporane au determinat schimbarea radicala a destinului acestei institutii in viata sociala; scoala contemporana functioneaza ca un centru al unei retele de servicii - instructive, formative, medicale, psihologice, de consiliere vocationala etc. -care urmaresc sa ajute elevii sa se integreze in societate. Obiectivul major al scolii este sa ofere un context adecvat pentru invatare si dezvoltare, in care toti copiii sa se pregateasca sa inteleaga lumea in care traiesc si in care vor deveni activi in viitor.

Asistenta sociala in scoala, ca aplicare a principiilor asistentei sociale in interiorul sistemului educativ, urmareste sa faciliteze realizarea acestui obiectiv (vezi Costin, 1987, p. 538). Scopul fundamental al serviciilor de asistenta sociala in scoala se subordoneaza finalitatilor educatiei, urmarind sa creeze conditiile necesare pentru ca elevii sa-si satisfaca trebuintele educative de baza, sa-si dezvolte abilitatea de a lua decizii si de a rezolva probleme, sa-si dezvolte capacitatea de adaptare la schimbare si sa fie pregatiti sa-si asume responsabilitatea pentru propria conduita. Elevii care sunt sustinuti sa gaseasca satisfactii, practice sau intelectuale, in procesul invatarii si al formarii propriilor competente dezvolta un sens al autonomiei personale si sociale definitoriu pentru integrarea eficienta in comunitate. De aceea, obiectivul general al asistentei sociale in scoala urmareste in primul rand identificarea barierelor invatarii si indepartarea acestora.

Data fiind coincidenta obiectivelor urmarite de educatia scolara si de asistenta sociala scolara, rezulta ca toate schimbarile semnificative din interiorul sistemului educativ -ca rezultat al presiunilor exercitate de alte subsisteme ale sistemului social - influenteaza continutul si specificul activitatii de asistenta sociala din scoala. Necesitatea asistentei sociale scolare a devenit evidenta, in cursul deceniilor de dupa cel de-al doilea razboi mondial, in stransa corelatie cu o serie de evolutii majore la nivelul societatii si educatiei, si anume : democratizarea educatiei, extinderea drepturilor civice si asupra copilului si cresterea rolului educatiei in viata sociala moderna.

Democratizarea educatiei a reprezentat un puternic curent de opinie ce a aparut in anii '60, ca urmare a difuzarii rezultatelor cercetarilor de sociologie a educatiei, ce demonstrau modul in care scoala preia si accentueaza inegalitatile sociale, urmarind sa asigure perpetuarea dominarii claselor sociale privilegiate. Autorii acestor studii incriminau direct practicile scolare de selectie si evaluare, concentrarea cantitativa si calitativa a resurselor in scolile de elita din mediul urban, lipsa de neutralitate ideologica a continuturilor invatamantului, codul lingvistic elaborat folosit in scoala si care

dezavantaja elevii proveniti din familiile sarace, care foloseau un cod lingvistic restrans, accentul prea mare pus in scoala pe aptitudinea verbala, care dezavantajeaza elevii cu o inteligenta practica etc. Reprezentantii diferitelor curente de sociologie a educatiei sustineau ca sistemul scolar pare special conceput sa dea o educatie de calitate inferioara copiilor din mediul rural, celor proveniti din clasa muncitoare sau apartinand unor minoritati etnice, rasiale.

in fata acestor realitati, scoala s-a dorit un instrument de egalizare a sanselor; daca initial factorii de decizie au luat in considerare egalizarea sanselor de acces in scoala, ulterior s-a demonstrat ca doar acest demers nu este suficient; egalizarea sanselor de acces a fost dublata de incercarea de egalizare a sanselor de succes. Idee centrala in demersul democratizarii educatiei, egalizarea sanselor nu presupune nici nivelare, nici "garantarea unui tratament identic tuturor, in numele unei egalitati formale', ci inseamna "a oferi fiecarui individ o metoda, o cadenta, forme de invatamant care-i corespund' (Faure, 1974, p. 126).

A fost necesar un efort sustinut si de durata pentru a se realiza difuzarea valorilor democratice in educatie, si in acest demers s-au implicat si asistentii sociali din scoala; intrucat democratizarea educatiei nu inseamna doar mai multa educatie pentru mai multi oameni, ci si mai multi oameni care sa participe la luarea deciziilor scolare, atat pe linie administrativa, cat si educativa, asistentii sociali scolari au avut de realizat o noua misiune - aceea de a facilita participarea elevilor si parintilor la gestiunea fondurilor scolii, la stabilirea calendarului de activitati, la discutarea regulamentelor scolare etc. Intensificarea participarii elevilor si parintilor la toate momentele vietii scolare, reasezarea relatiei profesor - elev pe baze democratice si atenuarea dispa-ritatilor social-culturale in educatie, determinate de liberalizarea accesului la invatarea scolara, au reprezentat obiective majore in activitatea asistentei sociale din scoala.

Extinderea drepturilor civice asupra copiilor reprezinta un aspect particular al procesului de democratizare a societatilor, care s-a manifestat tot mai puternic in a doua jumatate a secolului XX, ca urmare a progresului cercetarilor in domeniul psihologiei copilului si a tendintelor de evolutie la nivelul familiei. Extinderea drepturilor civice asupra copilului reprezinta patrunderea valorilor democratice in relatia copil - adult, ceea ce a condus la modificarea statutului copilului in familie, dar si la scoala, intelegerea specificului psihologic al copilului a determinat rediscutarea unor practici educative familiale si scolare; s-a vorbit despre expunerea copiilor la diverse tipuri de abuz si despre necesitatea de a proteja copiii de comportamentele abuzive ale adultilor, parinti sau profesori. A aparut protectia copilului, ca forma specifica a asistentei sociale, care urmareste respectarea drepturilor copilului.

La 20 noiembrie 1989, Adunarea generala a ONU a adoptat Conventia Drepturilor Copilului, document international prin care se recunoaste pentru prima data in istorie ca un copil are aceeasi valoare umana ca si adultul si trebuie sa fie tratat cu acelasi respect ca si acesta. Conventia Drepturilor Copilului deduce toate drepturile copilului din urmatoarele patru principii (apud Morosanu, 1996, pp. 193-212):

principiul interesului superior al copilului afirma necesitatea ca toate deciziile privitoare la copil sa fie luate tinand cont de interesul acestuia, nu al adultului;

principiul nondiscriminarii: toate drepturile trebuie aplicate fara nici o discriminare intre copii;

principiul participarii afirma necesitatea participarii copiilor la luarea deciziilor care-i privesc;

principiul supravietuirii si dezvoltarii afirma dreptul inerent la viata si obligatia autoritatilor de a asigura un cadru pentru dezvoltarea potentialitatilor copilului.

Aplicarea acestor principii in domeniul educatiei scolare a generat doua efecte specifice, care au impulsionat, de asemenea, diversificarea activitatilor de asistenta sociala in scoala; este vorba despre aparitia principiului educatiei integrate si a Cartei Drepturilor Elevului.

Educatia integrata desemneaza cuprinderea in invatamantul de masa a copiilor educabili cu cerinte educative speciale, care invata astfel sa se dezvolte si sa evolueze alaturi de covarstnicii lor obisnuiti, intr-un sistem educativ unic, care le satisface tuturor (deficienti si nondeficienti) toate cerintele educative (vezi si Ungureanu, 2000, p. 16). Integrarea scolara a copiilor cu deficiente a generat o crestere a nevoii de servicii de asistenta sociala in scoala; asistentilor sociali le revine misiunea sa creeze conditiile optime pentru integrarea sociala a copiilor cu deficiente, sustinand colaborarea parintilor cu educatorii, identificand toate resursele necesare unei evolutii scolare bune, stimuland interactiunile sociale ale elevului cu deficiente cu ceilalti membri ai comunitatii scolare.

Carta Drepturilor Elevului este un document ce reuneste principalele drepturi de care trebuie sa beneficieze elevii intr-un sistem de invatamant cu adevarat democratic. Drepturile elevului au aparut ca o specializare a drepturilor copilului in domeniul educatiei scolare si se refera la: dreptul de a nu fi tot timpul atent; dreptul la forul sau interior; dreptul de a invata numai ceea ce are rost si sens; dreptul de a nu fi supus si ascultator 6-8 ore pe zi; dreptul de a se misca; dreptul de a nu se tine de toate promisiunile ; dreptul de a alege cu cine doreste sa lucreze; dreptul de a nu iubi scoala si de a declara acest lucru; dreptul de a nu coopera la propriul proces de formare (apud Cucos, 1997, pp. 63-67).

Fiecare dintre aceste drepturi are o consistenta justificare psihopedagogica si democratica si este evident ca incearca sa introduca egalitatea de tratament intre elevi si profesori. Introducerea drepturilor elevilor in scoala a atras dupa sine obligatia asistentului social de a supraveghea respectarea lor si de a preveni orice forma de abuz din partea profesorilor si a parintilor. S-a acordat o atentie mai mare drepturilor elevului in raport cu aspecte precum : disciplina scolara si utilitatea unor sanctiuni ca pedeapsa corporala, suspendarea si exmatricularea; implicatiile sociale ale curriculumului; plasarea elevilor in clase speciale; accesul elevilor la documentele scolare.

Cresterea rolului educatiei in viata sociala a atras atentia asupra unui alt fenomen, si anume inadaptarea scolara. Inadaptarea scolara si insuccesul scolar au evoluat, de la stadiul de probleme izolate, specifice anumitor elevi si interpretate ca probleme ce tin de deficientele subiectului, pana la stadiul de adevarate fenomene sociale, pe masura ce integrarea sociala cerea un nivel al studiilor tot mai inalt. in conditiile in care pretutindeni in societate se cere o calificare scolara tot mai inalta si nivelul scolaritatii obligatorii se prelungeste, din insuccesul scolar al individului i se deduce insuccesul lui social. Inadaptarea scolara este fenomenul pe care trebuie sa-l previna sau/si sa-l rezolve asistentii sociali din scoala, ceea ce presupune urmatoarele directii de actiune: investigarea cauzelor sociale ale inadaptarii scolare, ameliorarea relatiei scoala - familie si formarea competentelor specifice maturitatii sociale.

in concluzie, din prezentarea evolutiilor interdependente la nivelul educatiei scolare si la nivelul asistentei sociale scolare, rezulta ca necesitatea asistentei sociale in scoala provine din insasi determinarea sociala a sistemelor educative; elevii ajung in scoala marcati de provenienta lor socioculturala, care se manifesta in setul de valori specific, in nivelul si continutul "pre-stiintific' de utilizare a cunostintelor scolare, in competentele lor de interactiune sociala. Determinarea sociala a sistemelor educative se refera la multitudinea de variabile socioculturale care caracterizeaza populatia scolara si care influenteaza desfasurarea procesului de invatamant si eficienta lui. Actiunea acestor variabile se manifesta in procesul de socializare din familie si in procesul de socializare din scoala.

Influenta socializarii in familie asupra calitatii adaptarii scolare si sanselor de succes ale elevilor a fost analizata de sociologi si psihologi in nenumarate studii. Socializarea in familie este procesul prin care tinerii dobandesc o capacitate de exercitiu social, exprimata prin:

abilitatea de a exercita adecvat rolurile sociale, conform unor reguli si norme specifice;

participarea in cunostinta de cauza la scopurile si idealurile grupului;

dobandirea capacitatii de discernamant, care permite tanarului sa distinga intre scopuri dezirabile si indezirabile, intre mijloace legitime si ilegitime, intre conduite permise si prohibite.

Continutul procesului de socializare in familie include: modalitati de comunicare (limbajul oral, coduri de comunicare simbolice, expresive), modelele sociale de comportament, modalitati de cunoastere si strategii de actiune, norma de internalitate (tendinta de a apela la explicatii/atribuiri interne ca mod de interpretare a actiunilor celorlalti, dar si a rezultatelor conduitei personale) si setul de atitudini fata de sine/ ceilalti/activitate. Specificul socializarii in familie este dat de cadrul informai in care se realizeaza, in care climatul de securitate afectiva joaca rolul primordial, si de caracterul ei constrangator. Caracterul constrangator al socializarii in familie provine din modul in care se produce in copilarie "interiorizarea realitatii' ; o serie de cercetari (vezi Ionescu, 1997, pp. 7-8) au aratat ca viata socioumana este prezentata copilului de catre "altii semnificativi' : parinti, frati, alti adulti apropiati. Copiii se identifica mult timp cu aceste persoane si pot deveni chiar imaginea pe care si-o fac acesti oameni despre ei. Deoarece la varsta copilariei indivizii nu isi pot alege "altii semnificativi' si nu pot reactiona cand se confrunta cu situatii traumatizante, ei isi accepta parintii asa cum sunt; de aceea, socializarea in familie este constrangatoare in sensul ca marcheaza individul pe toata durata vietii lui. Socializarea in scoala nu are profunzimea celei din familie, copilul ramanand mult timp prizonierul lumii definite de parintii sai.

Tot ceea ce caracterizeaza exercitarea functiei socializatoare in familie influenteaza pregatirea pentru viitoarea adaptare scolara a copilului. Talia familiei, seria fraterna, pozitia copilului in seria fraterna, coeziunea familiei, stilul de disciplina parentala, nivelul de instructie si educatie al parintilor, abuzurile parintilor asupra copilului sunt variabile care joaca un rol semnificativ in prestatia unui anumit elev la scoala, atat pe linia achizitiilor academice, cat si pe linia integrarii sociale scolare.

Intrarea copilului in scoala este un eveniment care afecteaza direct si copilul, si familia lui. Copilul paseste intr-un mediu formal, caracterizat de regimul de drepturi si indatoriri scolare, in care educatorul ia locul parintelui, iar atmosfera nu mai este una de acceptare/iubire neconditionata; el isi pierde statutul privilegiat de fiinta unica ce monopolizeaza atentia adultilor si devine un anonim printre ceilalti. Apare acum si situatia incongruentei intre modelele de socializare oferite de familie si cel pe care-l promoveaza scoala; in practica educationala sunt posibile trei astfel de situatii (apud Bunescu et al., 1997, p. 31):

paralelismul apare cand valorile unui model de socializare nu se regasesc in celalalt;

divergenta apare cand ceea ce este evaluat pozitiv intr-un model de socializare devine comportament marginal, discutabil in celalalt model;

contradictia rezulta cand intre cele doua seturi normativ-valorice, specifice fiecarui model de socializare, exista relatii de contradictie; de exemplu, cand comportamentul "pozitiv' recompensat in familie devine obiectul interdictiei explicite la scoala (ceea ce se denumeste in mod uzual prin sintagma "violenta simbolica').

Socializarea in scoala are ca scop realizarea adaptarii scolare, care se exprima prin capacitatea elevilor de a dezvolta atitudini participative in legatura cu scopurile scolii, si anume : performanta scolara, disciplina liber consimtita, motivatia pozitiva pentru respectarea programului de activitate si a normelor de comportament. Dupa E. Paun (1982), socializarea, in desfasurarea ei de-a lungul ontogenezei, se realizeaza ca individualizare-socializare-personalizare, procese aflate intr-o stransa interdependenta si avand ritmuri diferite de manifestare. Daca in cadrul socializarii in familie se realizeaza preponderent un proces de individualizare - copilul invata unicitatea sa de fiinta distincta de cea a altor fiinte umane -, prin socializarea de tip scolar, copilul isi construieste o identitate sociala, in urma unui proces extrem de complex, care nu exclude manifestarile de individualizare.

Adaptarea scolara presupune atat obtinerea performantelor scolare, cat si acomodarea la grupul scolar, pe baza asimilarii unor valori specifice varstei. intre reusita scolara si adaptarea la colectivul de elevi exista o relatie puternica, exprimata in definirea succesului scolar ca indicator al adaptarii scolare; astfel, de exemplu, se apreciaza ca elevul inregistreaza un insucces scolar atunci cand e inadaptat la mediul scolar, la colectivul clasei sale, cand traieste o situatie de excludere sau conflict.

O data cu frecventarea scolii, campul relational al copilului se diversifica si se imbogateste prin stabilirea relatiilor de cooperare-competitie cu covarstnicii. Deci procesul de socializare in scoala se caracterizeaza prin implicare sociala, presiunea mai mare a expectantelor adultilor, contextul clasei de elevi si procesul de comparare sociala, care influenteaza insusirea normelor si valorilor scolare si sociale.

Socializarea in scoala functioneaza ca un proces de aculturatie; scoala functioneaza ca un spatiu cultural autonom, ca un spatiu in care au loc o serie de procese si dinamici sociale: se confrunta forte, valori, credinte, se creeaza un sistem de tensiuni, se manifesta opozitii culturale. Notiunea de "camp al scolii'² subliniaza tocmai dinamica vie a modului specific in care scoala, transmitand valorile culturii dominante, intra in interactiune cu cultura elevilor, ceea ce genereaza efecte socializatoare majore. invatarea inseamna interactiune : interactiune cu profesorul, cu ceilalti elevi, cu grupul de elevi, cu ceilalti adulti din scoala. Toate aceste tipuri de interactiuni regleaza mecanismele adaptarii scolare si contribuie la cristalizarea identitatii sociale a elevului.

2. Notiunea a fost introdusa de psihologul K. Lewin. Vezi A. Neculau, "Relatiile pedagogice si rolul lor in dinamica procesului de invatamant', in A. Neculau si T. Cozma (coord.), Psihopedagogie, Editura Spiru Haret, Iasi, 1994, p. 231.

Influenta covarsitoare a determinarii sociale in functionarea scolii explica de ce in ultimii ani serviciul de asistenta sociala din scoala a devenit o specializare in plina afirmare in cadrul asistentei sociale generale si o necesitate pentru realizarea finalitatilor educatiei.

Nevoia de asistenti sociali in scoli este sustinuta, alaturi de realitatea evidenta a inmultirii problemelor medicale, psihologice si social-culturale din sistemele educative, si de rezultatele investigatiilor; astfel, un studiu realizat in SUA (Metropolitan Life Survey of the American Teacher, 1989) a gasit ca, atunci cand li se cere sa alcatuiasca o lista de servicii pentru care ar dori sa creasca fondurile in scoala lor, aproximativ 40% dintre profesorii americani nominalizeaza in primul rand "asistenta sociala si serviciile pentru familii'.

2. Obiectivele si continutul asistentei sociale din scoala

Daca, la inceputul afirmarii serviciilor de asistenta sociala scolara, principalii clienti erau elevii si familiile lor, in prezent continutul acestor servicii s-a diversificat substantial, ele adresandu-se si personalului didactic si nondidactic al scolii, unor reprezentanti ai comunitatii (cf. Nelson, 1990). Aceasta evolutie apare evidenta daca examinam principalele functii ale asistentului social scolar; astfel, in 1977 (data la care s-a introdus prin lege serviciul de asistenta sociala in scolile din SUA - cf. Costin, 1995) asistentii sociali aveau de indeplinit urmatoarele patru functii:

sa pregateasca istoricul social si/sau al dezvoltarii elevilor;

sa realizeze activitati de consiliere, individuala sau de grup, cu elevii si parintii lor;

sa sustina adaptarea scolara a elevilor cu probleme, atat la scoala, cat si acasa sau in comunitate;

sa identifice resursele scolii sau/si ale comunitatii, necesare in realizarea obiectivelor educatiei scolare.

La nivelul anilor '90, asistentii sociali scolari caracterizau ca "foarte importante' toate cele cinci dimensiuni ale profesiei lor (cf. Nelson, 1990, p. 165):

a)      furnizarea de servicii pentru elevi si familiile lor;

b) furnizarea de servicii pentru personalul educativ al scolii;

c)      furnizarea de servicii pentru personalul noneducativ al scolii;

d) furnizarea de servicii pentru comunitate;

e)      realizarea unor sarcini administrative si profesionale specifice.

Vom aborda in continuare fiecare dintre aceste functii ale asistentului social scolar, argumentand, acolo unde este cazul, eficienta/necesitatea procedurii respective.

2.1. Servicii oferite de asistenta sociala scolara elevului si familiei

Identificarea precoce a elevilor cu risc de inadaptare sociala/insucces scolar

Una dintre sarcinile majore ale asistentului social scolar este de a contribui la identificarea elevilor sau a grupurilor de elevi care manifesta dificultati de adaptare scolara si de a le oferi ajutor. Unii dintre acesti copii atrag atentia asupra riscului de inadaptare scolara prin conduita lor; astfel, se poate observa in recreatii sau in cadrul activitatilor extracurriculare faptul ca unii copii sunt fie agresivi, ostili, excesiv de dominatori, fie izolati, retrasi, fara a interactiona deloc cu ceilalti; in timpul activitatilor instructive, postura corporala sau reactiile comportamentale ofera, de asemenea, indicii importante cu privire la dificultatile lor de adaptare scolara: copilul pare contractat, amenintat, lipsit de resort, indiferent, ostil, are interventii inadecvate, refuza realizarea sarcinilor, nu coopereaza cu ceilalti etc. De aceea, identificarea precoce a acestei categorii de elevi se poate baza pe observatiile cadrelor didactice care lucreaza direct cu elevii sau pe relatarile altor membri ai personalului scolii.

Alaturi de conduita sociala in colectivul de elevi si de atitudinea lor fata de necesitatea respectarii regulamentului scolar, indicii importante pentru identificarea elevilor cu risc de inadaptare scolara - si care sunt cel mai repede sesizati tot de catre cadrele didactice - sunt si performantele la deprinderile academice de baza: scris-cititul si calculul. Ori de cate ori un anumit elev manifesta una dintre urmatoarele conduite pe o durata mai mare de timp sau mai multe astfel de simptome concomitent, este vorba despre o forma de inadaptare scolara, ce trebuie sa declanseze un demers de sustinere a elevului: elevul citeste greu, descifreaza, confunda literele, realizeaza omisiuni sau inversiuni, scrie ilizibil, cu greseli de ortografie si gramaticale, cu defectiuni in construirea frazei, are dificultati in rezumarea ideilor, in sesizarea relatiilor logice dintre ele, are dificultati mari in realizarea calculelor.

O serie de indicii cu privire la riscul inadaptarii scolare pot fi furnizate si de catre parinti, in urma observarii conduitei lor acasa : daca elevul nu-si indeplineste sistematic obligatiile scolare, daca isi dezinformeaza parintii cu privire la rezultatele scolare, activitatile sau sarcinile de realizat, dificultatile sau conflictele pe care le traieste la scoala, toate aceste conduite servesc unei diagnoze precoce a inadaptarii scolare.

in general, prezenta acestor indicatori ai inadaptarii scolare inca din primele saptamani, la debutul scolaritatii, semnaleaza asistentului social scolar sa caute cauzele in mediul familial (vezi si Coasan, Vasilescu, 1988). Copiii cu dificultati de adaptare scolara chiar de la debutul scolaritatii pot proveni din familii care nu au stimulat dezvoltarea intelectuala a copilului, care au abuzat de el fizic, emotional sau/si sexual. Este posibil, de asemenea, sa fie cazul familiilor foarte sarace, carora le lipseste accesul la resursele educationale, sau e posibil ca familiile respective sa devalorizeze utilitatea educatiei scolare pentru copil. Posibilitatile etiologice, relative la socializarea familiala, ale inadaptarii scolare fiind nenumarate, asistentul social scolar va explora particularitatile mediului social de provenienta al copilului ca baza pentru programul sau de interventie.

Pe masura ce simptomele inadaptarii scolare se inregistreaza la varste scolare mai mari, cauzele trebuie cautate, in ordine, in: schimbarile semnificative din mediul familial al elevului, relatia elev - profesor, mediul social scolar, definit de interactiunile elev - elev. Orice cadru didactic cu experienta sesizeaza relatia dintre scaderea brusca a randamentului scolar al unui elev si evenimentele familiale; divortul parintilor, violentele intrafamiliale, o boala cronica, un accident, alcoolismul parental sunt fenomene care afecteaza adaptarea elevilor si la varste mai mari. Desi semnificativ mai putin probabila, nu trebuie exclusa nici posibilitatea ca inadaptarea scolara sa fie generata de un cadru didactic excesiv de rigid, centrat pe autoritatea si prestigiul personal, care abuzeaza de posibilitatile intelectuale ale elevului sau care eticheteaza, umileste, pedepseste excesiv elevii.

Pe masura ce elevii se apropie de varsta adolescentei, cauzele inadaptarii scolare trebuie corelate cu specificul psihologic al varstei, care aduce cu sine efortul afirmarii de sine, dublat de contestarea autoritatii adultului, nevoia de ideal, originalitatea - ca ingredient al identitatii sociale a tanarului -, dar si conformismul fata de grup. in adolescenta, sursa prestigiului personal se deplaseaza de la judecata de valoare a adultului la judecata de valoare a covarstnicilor. Facand abstractie de criteriul succesului scolar, pe care-l valorizeaza mai mult adultii, in intelegerea inadaptarii scolare intervine procesul de comparare sociala. L. Festinger (1950) arata ca orice individ prezinta tendinta de a-si evalua opiniile si aptitudinile personale ; in lipsa unor mijloace obiective nonsociale, individul le va evalua comparandu-le cu opiniile si aptitudinile celorlalti. Daca in urma acestei comparatii se constata o diferenta prea mare, care ii este defavorabila, apare tendinta fie de a inceta compararea, fie de a introduce noi criterii de comparare, care sa-i asigure suprematia.

in cazul elevilor mari inadaptati scolar, al celor care se regasesc de obicei etichetati, atat de profesor, cat si de alti elevi, drept "prosti', "ratati', "incapabili', variantele de reactie sunt:

introduc noi criterii de comparare sociala, altele decat cele specifice scolii, pentru a compensa deprivarea de status si pentru a-si conserva stima de sine; un astfel de criteriu ar putea fi "curajul' de a contesta normele scolii, autoritatea profesorului, curajul de a fi el insusi; toti cei care se regasesc categorizati, etichetati intr-un mod similar se afiliaza, formeaza grupuri informale distincte, din dorinta de a reduce anxietatea, pentru a gasi impreuna o solutie de reabilitare a identitatii sociale pozitive;

eticheteaza, la randul lor, grupul elitist; eticheta de "tocilar' trimite la schema : plictisitor, timid, introvertit, sedentar, neexperimentat;

abandoneaza orice strategie si recurg la conduite evazioniste: chiul, abandon scolar, consum de substante psihoactive etc.;

se mobilizeaza pentru a-si depasi situatia si pentru a micsora diferenta dintre ei si cei din grupul cu status scolar inalt.

Pentru asistentul social din scoala, atat etichetele negative ale elevilor, cat si apartenenta lor la grupuri sau clici, care contesta normativitatea scolara, sunt indicatori importanti ai inadaptarii scolare. Dupa cum se poate observa si din variantele de reactie descrise mai sus, sustinerea acestor elevi de catre asistentul social este absolut necesara, deoarece probabilitatea unei reactii adecvate, in sensul remedierii inadaptarii scolare, este mica, ea venind din partea celor care au o motivatie puternica pentru realizarile

scolare; trei din patru posibilitati de a reactiona in fata categorizarilor sociale nefavorabile reprezinta o acutizare a inadaptarii scolare. Daca nu sunt identificati si asistati la timp, acesti elevi se vor implica intr-un proces activ de insusire a rolurilor specifice "inadaptatului', "deviantului' prin imitatie, invatare sociala, identificare, experimentarea de modele etc.

Referitor la intelegerea acestor dinamici psihosociale, asistentul social scolar trebuie sa sesizeze relatia dintre fenomenul de categorizare si scopurile preponderent competitionale pe care le propune o anumita scoala. A evalua inseamna a distribui elevul intr-o categorie, iar esecul (in special la disciplinele puternic valorizate social, cum ar fi matematica, limba romana, fizica, chimia, si mai putin esecul la educatie fizica) va actiona intotdeauna ca un criteriu pentru constituirea unei categorii reziduale de elevi. Aflat in competitie cu un altul pentru realizarea unei sarcini, plasat intr-un cadru evaluativ, elevul inferiorizat va cauta sa devina incomparabil, realizand actiuni care nu tin de criteriile stabilite pentru evaluarea sarcinii.

2.1.2. Consilierea elevilor si parintilor

O data identificati elevii cu risc dezadaptiv crescut si pe masura ce s-au identificat si cauzele inadaptarii scolare, asistentul social scolar trebuie sa ofere ajutor. Acesta poate lua forma consilierii individuale sau colective, cu un anumit numar de elevi (sau in cuplu elev - parinti) care prezinta probleme similare. in acest sens, asistentii sociali pot oferi elevilor informatii, sfaturi, sugestii, indrumare, pentru a-si propune anumite obiective si a le realiza, pentru a-si cunoaste mai bine abilitatile si trebuintele, interesele si prioritatile. Unii copii au nevoie sa li se explice politica scolii, sa li se argumenteze utilitatea normelor din regulamentele scolare, pentru a intelege cum functioneaza sistemul si care sunt oportunitatile care deriva din participarea la procesul scolar.

Indiferent de accentul informativ, consilierea elevilor se bazeaza pe dezvoltarea unei relatii de incredere, prietenie intre asistentul social si elev, pe suportul emotional oferit de adult si care motiveaza elevul in efortul sau de readaptare scolara. Obtinerea increderii si adeziunii afective a elevului, pe de o parte, si identificarea trebuintelor sale, pe de alta parte, reprezinta liniile directoare ale alcatuirii unui program de consiliere. Trebuintele care trebuie satisfacute pentru a se ameliora adaptarea scolara pot fi extrem de diverse : unii elevi au nevoie sa inteleaga natura relatiilor cu persoanele apropiate din viata lor, sa inteleaga exigentele si practicile educative ale parintilor, in timp ce alti elevi au nevoie sa invete sa-si controleze modul in care isi exprima sentimentele; anumiti elevi sunt imaturi social si au nevoie sa-si dezvolte competentele de relationare sociala, in timp ce alti elevi au nevoie de sprijin pentru a-si dezvolta stima de sine; unii elevi au nevoie de sprijin pentru a-si propune obiective realiste in timp, pentru a-si perfectiona deprinderile intelectuale, in vreme ce alti elevi au nevoie sa invete cum sa-si rezolve o serie de conflicte aparute la scoala sau in alte zone ale existentei lor.

Consilierea parintilor poate fi individuala sau de grup si urmareste obiective precum : sustinerea lor in scopul intelegerii adecvate a trebuintelor copiilor lor, sustinerea in scopul ameliorarii practicilor lor educative, stimularea participarii parintilor la viata scolara, dezvoltarea abilitatii de rezolvare a conflictelor (cu copiii, cu profesorii etc), oferirea de sprijin pentru a dezvolta modalitati mai eficiente de a face fata stresului fara

a revarsa emotiile negative asupra relatiei cu copilul, identificarea de resurse si oportunitati pentru parintii cu posibilitati financiare reduse etc.

Mentinerea legaturii scoala - familie a reprezentat o functie traditionala a asistentului social scolar. Asistentul social isi poate realiza aceasta functie, de exemplu, vizitand parintii pentru a le stimula interesul fata de viata scolara a copilului, ajutandu-i sa dezvolte o perceptie mai realista asupra intereselor, abilitatilor si comportamentului copilului, poate conduce intalnirile cu tema educationala dintre parinti, pentru a le imbogati cunostintele despre dezvoltarea copilului si rolul lor de parinti in acest proces, pentru a-i ajuta sa-si exprime opiniile in legatura cu diverse aspecte ale vietii scolare.

intr-o societate in care nivelul de certificare scolara a competentelor creste constant, iar educatia devine principalul mijloc legitim de a accede la scopurile valorizate cultural, se intelege de ce interesul parintilor pentru evolutia scolara a copiilor se afirma tot mai puternic. Acest interes se manifesta prin aceea ca parintii se implica in alegerea traseului scolar al copiilor (preferinta parintilor pentru scolile centrale, cu o populatie scolara recrutata din mediile sociale favorizate si care ofera o serie de facilitati este explicata prin faptul ca in acest mod parintii incearca sa-si diminueze anxietatea cu privire la viitorul copiilor lor), dar si in intensificarea participarii la administrarea scolii, la luarea deciziilor privind organizarea vietii scolare si stabilirea calendarului de activitati extracurriculare. Efectele benefice ale implicarii parintilor in relatia cu scoala au fost demonstrate experimental (cf. Stanciulescu, 1997, p. 174), evidentiindu-se o corelatie puternica intre reusita scolara si participarea parintilor la viata scolara. Participarea parintilor la realizarea scopurilor scolii depinde de modalitatea in care valorizeaza acestia educatia scolara, modalitate determinata de estimarea beneficiilor aduse de educatia scolara. Atitudinea parintilor fata de scoala determina gradul de mobilizare a resurselor familiale (timp, energie, resurse financiare) in scopul intretinerii unei relatii continue cu scoala.

Rolul tot mai mare acordat de reprezentantii scolii parintilor a condus la lansarea conceptului de parteneriat scoala - familie. Integrarea parintilor in scoala este argumentata de importanta in realizarea adaptarii scolare a unor variabile precum: timpul mai mare pe care il petrec elevii in familie, modul in care familia ajuta copiii sa stapaneasca limbajul, deprinderile intelectuale de baza, sa-si organizeze timpul etc. intrucat parintii pot fi deosebit de eficienti in formarea unor deprinderi la propriii copii, intrucat ei sunt cel mai direct interesati de progresul copiilor, rezulta de aici necesitatea de a fi cooptati ca parteneri in actul educativ. Parteneriatul parinti - scoala presupune ca profesorii si parintii trebuie sa invete unii de la altii sa aleaga impreuna alternativele educationale cele mai potrivite pentru copil, ceea ce echivaleaza cu impartirea responsabilitatii intre cei doi parteneri pentru evolutia copilului.

in relatia cu parintii, asistentii sociali scolari vor stimula participarea acestora la parteneriatul cu scoala, in una sau mai multe dintre urmatoarele variante de roluri (apud Cretu, 1998, p. 131):

parintele ca learner se informeaza asupra modelului de conducere si organizare a procesului educativ din scoala;

parintele ca ajutor se ofera ca resursa de invatare, ajutand voluntar profesorii;

parintele ca sustinator al motivatiei pozitive pentru invatarea scolara;

parintele ca sursa complementara de informatie pentru scoala ofera informatii despre comportamentul in familie al copilului;

parintele ca resursa educationala sustine cu experienta lui de viata si cognitiva invatarea elevilor;

parintele ca initiator al schimbarii in scoala analizeaza critic procesul educativ si viata scolara, intervenind cu propuneri de ameliorare, acolo unde este cazul.

Participarea parintilor la parteneriatul cu scoala se poate realiza intr-o diversitate de forme: contactul "unu la unu' profesor - parinte, atelierul de lucru al parintilor, corespondenta scolara etc., iar asistentul social va identifica impreuna cu parintii cele mai potrivite contexte si forme de activitate, astfel incat parintele sa sesizeze valoarea contributiei sale la ameliorarea functionarii educatiei scolare. Dincolo de rolurile efective pe care le joaca un anumit parinte, insasi relatia functionala familie - scoala diminueaza inadaptarea scolara deoarece :

se poate realiza astfel un control continuu al conduitei elevului;

se atenueaza "violenta simbolica' si se diminueaza discontinuitatile dintre socializarea familiala si cea scolara;

parintii inteleg mai adecvat eforturile scolare ale copilului si devin capabili sa-l sustina, fixand concomitent un nivel realist al expectantelor lor cu privire la performantele scolare ale copilului;

interactiunea sociala cu alti parinti, care s-au confruntat cu situatii similare, devine un mijloc de invatare si perfectionare a stilului educativ familial.

Consilierea parintilor va respecta aceleasi exigente ca si in cazul consilierii elevilor, adica se va baza pe stabilirea relatiei de incredere si pe identificarea trebuintelor parintilor. Pentru eficienta consilierii cu parintii, asistentul social din scoala trebuie sa inteleaga mai intai atitudinea acestora, in functie de situatia particulara in care se afla copilul; parintii pot dezvolta sentimente de vina, culpabilitate fata de esecul copilului (sau conduita lui inadecvata), pot dezvolta reactii agresive, de blamare a profesorilor si a scolii, sau pot deveni foarte anxiosi in legatura cu viitorul copilului. De aceea, in relatia cu parintele, asistentul social scolar trebuie sa recurga la ascultarea activa, sa nu comunice parintelui dezaprobare, ci sa accentueze pe ideea cooperarii in vederea gasirii unei solutii. Reusita consilierii parintilor depinde de empatia asistentului social, de capacitatea lui de a intelege temerile parintilor, de climatul destins si care stimuleaza increderea parintilor ca problema se poate rezolva. Deseori, s-a dovedit deosebit de eficient daca s-a comunicat parintelui ca asistentul social a mai avut cazuri similare, care s-au rezolvat, sau ca problema copilului este una care tine de situatie, si nu de personalitatea lui.

Scopul consilierii parintilor este de a-i ajuta pe acestia sa constientizeze modul in care actiunile si dispozitiile lor afecteaza capacitatea de adaptare scolara a copilului, motivatia lui pentru studiu, posibilitatile sale de progres. in cazul in care inadaptarea scolara este rezultatul unor comportamente abuzive grave din partea parintilor, care compromit dezvoltarea armonioasa a personalitatii copilului, asistentul social trebuie sa instrumenteze cazul si sa propuna instituirea unei masuri de protectie a copilului in conformitate cu legea. Copilul abuzat va face obiectul unui program special de psihoterapie, in vederea dezvoltarii unor strategii actionale care sa-i permita readaptarea scolara.

2.1.3. Crearea unor retele de socialitate

si stimularea participarii elevului la ethos-w/ scolii

Asistentul social poate sa influenteze in bine adaptarea scolara a elevilor, stimuland prieteniile intre elevi si creand o serie de oportunitati pentru dezvoltarea relatiilor sociale informale dintre ei. Toate studiile de psihologie sociala demonstreaza ca un prieten poate exercita o influenta majora asupra atitudinilor si comportamentelor individului. Conditia necesara pentru a dezvolta relatii de prietenie este proximitatea, iar la scoala aceasta conditie este satisfacuta. Proximitatea din clase nu este insa si o conditie suficienta, dat fiind cadrul evaluativ si constrangator al activitatilor instructive; de aceea, varianta cea mai convenabila este impulsionarea activitatilor extracurriculare, care sa furnizeze mai multe ocazii de interactiune cu colegii care desfasoara aceeasi activitate.

Stimularea retelelor de socialitate ar configura un ethos al scolii care ar oferi elevilor mai multe alternative de exprimare, valorizare si acces la status. Accesul la status doar prin intermediul succesului scolar devine frustrant pentru multi elevi, fenomen vizibil in etichetarea celor cu succes scolar ca "tocilari' si in marginalizarea lor. De exemplu, in SUA (vezi Lawrence, 1996), prestigiul si popularitatea unui elev se pot datora si altor merite decat exclusiv notelor mari, si anume: apartenentei la echipele sportive ale scolii, la echipele de teatru, la formatiile de instrumentisti sau de majorete (pentru fete), la echipele de oratori, de redactori ai revistei scolii sau la echipa de animatori de la radioul scolii etc. j

Ethos-ul scolii genereaza avantaje multiple atat pentru elevii cat si pentru profesori. Pentru elevi, ethos-xx scolii reprezinta cea mai buna alternativa de a invata sa-si asume responsabilitati, de a-si cultiva interesele, talentele, de a-si dezvolta maturitatea sociala si de a accede la status; din punctul de vede're al reprezentatilor scolii, ethos-x scolii contribuie la pregatirea pentru viata a elevilor, ofera sanse egale de succes si afirmare, reprezinta o cale de evidentiere a aptitudinilor si intereselor profesionale si asigura deschiderea scolii catre valorile comunitatii. Izolarea scolii de modelele culturale ale elevilor si de valorile comunitatii antreneaza sentimentul de dezradacinare si de pierdere a identitatii. De aceea, organizarea unor activitati diverse, cu caracter sportiv, cultural, social, artistic, umanitar, economic, stiintific, consacrarea unor ceremonii specifice pentru momentele semnificative din viata scolii (inceputul anului scolar, ceremonii de absolvire, de investire in functie a unui nou director, ceremonii aniversare), stimularea participarii elevilor la decorarea scolii, la gestiunea fondurilor scolii contribuie la crearea sentimentului de apartenenta la scoala, la edificarea orgoliului de a fi elevi ai unei anumite scoli.

Scoala are puterea de a influenta acele caracteristici ale elevului care pot deveni o baza pentru recunoasterea sociala si pentru relatiile de prietenie; daca autoritatile scolare recompenseaza, in diverse maniere, o anumita trasatura de caracter sau un talent particular, judecata de valoare implicita efectuata astfel va consacra personalitatea elevului respectiv ca pe un model demn de urmat. Conferirea de responsabilitati specifice tuturor elevilor, in functie de personalitatea si alegerea lor, va stimula interactiunile dintre elevi. Experientele realizate pretutindeni in lume (vezi De Peretti, 1996, pp. 146-l53) demonstreaza eficienta acestei strategii, practic toti elevii avand posibilitatea sa-si jasume responsabilitati precum: expert intr-un anumit domeniu (matematica, istorie, probleme de mediu etc), delegat cu relatia cu directiunea (cantina, biblioteca,

comitetul de parinti etc), abilitat cu problemele specifice de la inceputul si sfarsitul anului scolar, delegat pe langa diverse institutii sociale, responsabil cu bolnavii, cu securitatea, negociator al dificultatii sarcinilor sau al severitatii sanctiunilor, organizator al momentelor festive sau al excursiilor, vizitelor educative, fotograf sau reporter al clasei, responsabil cu umorul, suporter al exprimarii elevilor timizi, responsabil cu buna primire a noilor serii de elevi, responsabil pentru cooperare si munca in echipa, expert intr-o anumita procedura, monitor, purtator de cuvant etc.

S-a observat ca, pe masura ce elevii isi asuma responsabilitatile si experimenteaza tot mai multe astfel de responsabilitati, scolile si clasele se transforma dintr-o suma de anonimi, in mici colectivitati solidare, marcate de progresele tuturor elevilor si de asiduitatea in munca; fiecare elev constientizeaza ca succesul tuturor depinde si de el, constientizeaza ca ceilalti il recunosc dupa propria responsabilitate si nimeni nu este marginalizat. Scoala devine astfel un adevarat centru de activitati, in care fiecare elev isi poate gasi calea de afirmare.

Rolul asistentului social in acest proces este de a cristaliza noile retele de socialitate si de a incuraja toti elevii, pe cei cu inadaptare scolara in special, sa-si asume astfel de responsabilitati, de a-i sprijini in realizarea sarcinilor specifice ce decurg din aceste responsabilitati, de a incuraja elevii sa experimenteze cat mai multe roluri in perioada scolaritatii.

Retelele de socialitate pot fi create atat in interiorul scolii, cat si in afara ei. Asistentul social din scoala trebuie sa ofere informatii despre resursele existente in comunitate - cluburi sportive, asociatii culturale, civice, umanitare, de protectie a mediului - si sa incurajeze implicarea elevilor in retele de socialitate mai largi. Variantele de actiune sunt multiple: de exemplu, asistentul social poate stimula un program de "infratire' intre elevii scolii si copiii cu deficiente, scolarizati in institutii educative speciale, sau cu copiii mai mici care cresc in centre de plasament, poate stimula elevii sa-si asume rolul "fratelui mai mare' pentru unul dintre copiii cu probleme de adaptare scolara; poate sugera elevilor cu parinti alcoolici sa participe la activitatea unor asociatii, unde pot cunoaste copii cu probleme similare s.a.m.d.

2.1 A. Servicii oferite elevilor cu cerinte educative speciale si parintilor lor

Integrarea copiilor cu cerinte educative speciale intr-o scoala de masa ridica probleme deosebite pentru asistentul social din scoala. in principal, el trebuie sa se asigure ca nici un copil cu cerinte educative nu este respins sau marginalizat de catre ceilalti elevi si sa ofere un plan de servicii educationale adaptate unor asemenea trebuinte speciale.

in realizarea acestui scop asistentul social din scoala trebuie sa identifice resursele oferite de mediul familial, sa observe conduita copilului in familie si la scoala si, impreuna cu parintii, sa propuna obiective realiste in ceea ce priveste nivelul de autonomie personala si sociala pe care-l poate atinge copilul.

in relatia cu parintii, asistentul social scolar va oferi informatii despre facilitatile si oportunitatile existente in scoala pentru realizarea trebuintelor speciale ale copilului si va ajuta parintii sa-si dezvolte abilitatea de a percepe copilul si nevoile sale in mod realist, abilitatea de a se angaja pozitiv in interactiunile cu copilul (de a arata disponibilitate si de a oferi gratificatii, de a-l simula in asumarea unor noi responsabilitati), abilitatea de a da prioritate satisfacerii nevoilor copilului. Pe masura ce parintii si asistentul social vor trece la aplicarea planului de servicii individualizat, parintii vor fi consiliati

sa se implice activ in urmarirea eficientei acestuia: vor inregistra modificarile in conduita copilului si vor nota contextele in care apar tulburari in comportamentul acestuia. De asemenea, asistentul social va oferi informatii si consiliere parintilor in legatura cu modul de raspuns adecvat in cazul conduitelor perturbate. Una dintre metodele de a sustine efortul parintilor in demersul integrarii copilului in scoala de masa este facilitarea schimbului de experiente intre parintii care se confrunta cu seturi de probleme similare, facilitarea observarii conduitei copilului la scoala. Deseori, simpla constatare a parintilor ca la scoala copilul lor probeaza competente/conduite noi, pe care acasa nu le manifesta, ii incurajeaza pe acestia sa se implice mai mult pentru reusita integrarii.

in relatia cu copilul cu deficiente, sarcina asistentului social consta in formarea competentelor specifice maturizarii sociale, care ii permite sa se integreze social in colectiv, si in formarea deprinderilor de autonomie personala si sociala.

Formarea competentelor specifice maturitatii sociale porneste de la observarea faptului ca majoritatea elevilor obisnuiti invoca drept argumente pentru respingerea copiilor cu cerinte educative speciale nu deficitul intelectual, ci faptul ca le lipsesc abilitatile de relationare sociala; raspunsurile tipice sunt: "este murdar', "nu stie sa se joace', "nu intelege de gluma' etc. (apud Zazzo, 1979). Premisa fundamentala a interventiei este afirmarea capacitatii copiilor cu cerinte educative speciale de a se controla, de a-si gestiona ei insisi comportamentul, de a participa in primul rand ei la rezolvarea problemelor de comportament.

Educarea componentelor specifice maturitatii sociale presupune un proces de durata, sistematic, in urma caruia copiii invata despre viata sociala, despre nuantele ei si limbajul ei specific. Psihologii afirma (cf. Lerner, 1988, p. 484) ca educatorii ii pot invata pe copii cum sa traiasca impreuna cu ceilalti in acelasi mod in care ii invata cititul, scrisul, calculul. Pentru a educa competentele de relationare sociala, asistentii sociali trebuie sa foloseasca urmatoarele categorii de activitati :

activitatile de formare a imaginii corporale si a autoperceptiei; aici se includ activitatile ce urmaresc invatarea partilor corpului, dezvoltarea motricitatii, formarea autoperceptiei corporale;

activitatile de dezvoltare a sensibilitatii fata de ceilalti se realizeaza prin invatarea caracteristicilor expresiilor faciale ce exprima emotiile de baza, analiza semnificatiei unor gesturi (clatinarea degetului, incrucisarea bratelor, incovoierea umerilor etc), analiza tonalitatii vocii, analiza unor imagini sau povesti in care se regasesc implicatii sociale ale spatiului, timpului, gesturilor;

activitatile de formare a maturitatii sociale urmaresc dobandirea capacitatii de a anticipa consecintele actelor sociale, dezvoltarea capacitatii de a face judecati etice (analiza unor dileme specifice varstei, de exemplu, situatia in care, pentru a proteja un prieten, trebuie sa minta), dezvoltarea abilitatilor de planificare si realizare a unor actiuni;

activitatile de exersare a deprinderilor sociale includ activitati specifice pentru formarea capacitatii de a aprecia comportamente, activitati de clarificare a semnificatiei unor situatii sociale, activitati de clarificare a reperelor temporale si spatiale, de formare a capacitatii de a distinge realitatea de imaginatie, activitati de formare a abilitatii de a conversa, de formare a abilitatii de a initia si cultiva relatii de prietenie si activitati de fixare-consolidare-generalizare a deprinderilor sociale achizitionate.

Formarea deprinderilor de autonomie personala si sociala se realizeaza impreuna cu familia; familia asigura, de obicei, formarea deprinderilor de baza ale autonomiei personale; autonomia sociala este obiectivul specific al asistentului social scolar si presupune incurajarea copilului de a realiza o serie de actiuni simple in spatiul social deschis. Asistentul social poate alcatui scheme sau harti simple, poate clarifica impreuna cu copilul directiile sau etapele ce trebuie parcurse pentru a ajunge la obiectiv. Planificarea acestor activitati trebuie realizata astfel incat ele sa ofere oportunitati copilului pentru a conversa cu diferite persoane, de exemplu, solicitand informatii despre directii, persoane, orare de functionare, preturi etc. Consolidarea deprinderilor specifice autonomiei sociale se poate realiza atat la scoala, cat si in afara ei, in programul de activitati de petrecere a timpului liber, pe care asistentul social scolar il va recomanda.

Alaturi de sarcina de a educa deprinderile specifice maturitatii sociale si autonomiei sociale, asistentul social scolar se implica si in consilierea vocationala a copilului cu trebuinte educative speciale; el va oferi parintilor si copilului informatii despre profesiile accesibile acestuia din urma, despre procesul de profesionalizare, despre facilitatile garantate de lege pentru ocuparea unui loc de munca si vor decide impreuna varianta cea mai convenabila pentru copil.

2.2. Servicii oferite de asistentul social scolar personalului educativ

Furnizarea de informatii despre situatia sociala a elevului

Cunoasterea de catre profesori a caracteristicilor mediului familial al elevului este absolut indispensabila pentru:

a tine cont de nivelul de suport academic si material pe care il pot oferi parintii;

a intelege semnificatia conduitei elevului in clasa; de exemplu, un elev asupra caruia parintii exercita sanctiuni corporale pentru note mici va dezvolta reactii de teama, insotite de conduite evazioniste, de frauda sau minciuna, la momentul evaluarii, pentru a evita sanctiunile de acasa; un elev presat de parinti sa fie eminent la toate disciplinele poate actiona deliberat in sens negativ, pentru a-si santaja parintii si a negocia o serie de avantaje;

a intelege interesele si pasiunile elevului, idealul sau profesional;

a folosi parintii ca resursa de invatare, daca acestia reprezinta un model uman si profesional deosebit;

a aprecia corect nivelul responsabilitatii elevului in cazul esecului scolar.

Asistentul social este cel care ofera astfel de informatii si intervine, exprimand o opinie avizata, in luarea hotararilor privitoare la fiecare elev. in adunarea datelor despre situatia sociala a elevilor, asistentul social va da prioritate cazurilor de risc dezadaptiv scolar si va folosi toate aceste informatii in interesul superior al copilului, de exemplu, pentru a beneficia de bursa sociala, de alte ajutoare sau facilitati acordate de scoala, si nu pentru a-i accentua copilului "complexul de provenienta'.

intre sarcinile cu caracter informativ ale asistentului social sunt incluse : informarea profesorilor in legatura cu caracteristicile socioculturale ale cartierului din care provine elevul si in legatura cu influentele culturale asupra vietii acestuia; oferirea de informatii relevante despre un anumit elev sau o situatie particulara in scopul ameliorarii relatiei elev - profesor; schimbul de informatii cu membrii personalului didactic asupra climatului psihosocial dintr-o clasa si asupra posibilitatilor de ameliorare, astfel incat sa sustina motivatia pentru studiu a elevilor; evaluarea, la intervale prestabilite, impreuna cu alti profesori si cu psihologul scolar, medicul, a progresului unor elevi (sau a eficientei unor programe educative) si determinarea urmatoarelor masuri ce se impun a fi luate.

2.2.2. Centrul de mediere a conflictelor

Scoala este o institutie sociala in care se regaseste un spectru diversificat de conflicte : conflicte intre profesori si elevi, conflicte intre profesori si parinti, conflicte intre profesori, conflicte intre elevi etc. intrucat toate aceste tipuri de conflicte, daca nu sunt rezolvate adecvat, ajung sa actioneze ca bariere ale invatarii, una dintre sarcinile importante ale asistentei sociale din scoala este de a media solutionarea lor. Considerand ca tipul de conflict elev - elev intra sub incidenta consilierii oferite elevilor, vom analiza specificul interventiei asistentului social scolar in celelalte trei tipuri de conflicte.

Conflictul profesori - elevi este unul care decurge din insasi functionarea scolii si a relatiei pedagogice (Houssaye, apud Momanu, 1998). Conflictualitatea profesor - elevi a fost caracterizata ca o forma a violentei institutionale (Defrance, 1988) deoarece prejudiciul si suferinta se realizeaza prin intermediul regulamentelor scolare, decurg din structurile organizationale si din raporturile de putere instituite. in acest context, de exemplu, etichetarile, injuriile, atitudinile ironice ale unor profesori, anumite metode sau proceduri de orientare scolara, caracteristicile unor probe de evaluare reprezinta forme de violenta pentru elevi.

Conflictul profesor - elev decurge din conceperea relatiei pedagogice ca o relatie de putere (profesorul domina, elevii se lasa dominati) si din interesele diferite ale profesorilor si elevilor: profesorul urmareste sa parcurga integral programa si sa obtina succesul scolar, in timp ce elevii doresc sa invete numai ceea ce are rost si sens, ceea ce corespunde trebuintelor lor educative. Reprezentarile subiective diferite ale profesorilor si elevilor asupra violentei alimenteaza, de asemenea, conflictualitatea relatiei pedagogice; astfel, in timp ce profesorii percep comunicarea si miscarile neautorizate de ei dintre elevi ca pe o forma de violenta, elevii percep lipsa de comunicare a profesorului si imobilismul ca pe o forma de violenta din partea acestuia.

Pe langa conflictualitatea structurala generala a relatiei pedagogice, apar in viata scolara si conflicte specifice, determinate fie de nedreptatea profesorului, de practicile lui considerate umilitoare de elevi, fie de sfidarea autoritatii profesorului de catre elevi. Asistentul social trebuie sa intervina in astfel de situatii, sa cunoasca ambele versiuni, sa adune informatii despre partile prinse in conflict (daca elevul a mai avut conflicte si cu alte cadre didactice sau cu alti elevi, daca profesorul este in situatii de conflict cu mai multi elevi) si sa medieze conflictul; medierea conflictului presupune identificarea sursei acestuia, identificarea variantelor de rezolvare, analiza avantajelor si dezavantajelor fiecarei variante si selectarea-aplicarea variantei celei mai convenabile pentru ambele parti.

Conflictul profesor - profesor este determinat in scoala de lupta pentru putere, in conditiile in care pentru promovare sau simpla ramanere pe post actioneaza un puternic

sistem concurential; o alta sursa de conflict este reprezentata de diferentele de opinie dintre cadrele didactice cu privire la oportunitatea unor activitati, unor schimbari introduse de reforma educatiei sau de suspiciunea de incompetenta. Unele conflicte din scoala pot proveni din situatii/zone de existenta din afara scolii; nici profesorii, nici elevii nu-si lasa la portile scolii problemele, dificultatile, conflictele, ci le aduc cu ei in clasa. De aceea, este foarte important pentru toti participantii la procesul educativ sa-si rezolve conflictele inainte de implicarea in activitatile educative propriu-zise, pentru a putea profita la maxim de oportunitatile de invatare.

Medierea conflictelor dintre profesori reprezinta o sarcina pe care asistentul social scolar trebuie sa o realizeze impreuna cu directorul scolii, creand un context in care partile aflate in conflict sa-si poata exprima deschis opiniile si argumentele. Rezolvarea conflictului se va realiza printr-un proces de negociere, folosindu-se din punct de vedere tehnic "mesajele-Eu' si ascultarea activa; schema de mediere/rezolvare a conflictelor include urmatoarele etape :

a)      ambele parti isi exprima opiniile si trebuintele folosind ascultarea activa si "mesajele-Eu';

b) se defineste problema si se identifica posibilele solutii prin ascultarea activa;

c)      solutiile alternative sunt considerate fara criticism;

d) decizia finala e luata printr-un consens in care nimeni nu pierde.

Conflictele profesori - parinti pot proveni din extinderea implicarii parintilor la luarea deciziilor privind activitatile educative sau din dificultatile copilului. Daca in primul caz argumentele psihopedagogiee vor sustine varianta de activitate care convine cel mai bine interesului elevului, conflictul fiind relativ usor de rezolvat, in cazul parintilor care vin la scoala sa critice tratamentul la care este supus copilul, rezolvarea conflictului necesita un alt gen de abordare. Asistentul social va media conflictul parinte - profesor in urmatoarele etape (apud Lawrence, 1996, pp. 93-97):

Evaluarea si rezolvarea situatiei parintilor agresivi; asistentul social scolar va incerca sa empatizeze cu parintele, sa interpreteze situatia din punctul lui de vedere; el va intelege faptul ca parintele vine la scoala din cauza dificultatilor copilului, pe care se simte incapabil sa-l ajute. Modul in care parintii elevilor inadaptati scolar isi protejeaza stima de sine variaza de la agresivitatea deschisa, la comportamentul necooperant, retras, in functie de temperament. Daca asistentul social scolar va intelege acest mecanism, el nu va reactiona nici prin iritare, nici intr-o maniera defensiva si va fi capabil sa stabileasca o comunicare productiva cu parintele. Acesta va intelege, la randul sau, ca intalnirea cu asistentul social si cu profesorul pe care-l acuza nu-i ameninta stima de sine. Asistentul social si profesorul se vor aseza langa parinte, si nu in spatele biroului, pentru a nu da parintelui sentimentul de inferioritate. Dificultatile scolare ale copilului vor fi abordate ca o problema de situatie, si nu ca probleme localizate la nivelul personalitatii copilului sau parintelui; se va clarifica astfel ca scopul intalnirii nu este blamarea copilului, ci cooperarea profesorului cu parintele pentru a se gasi o solutie. in acest sens, este nevoie de stabilirea unei relatii empatice profesor - parinte; cu cat profesorul si parintele sunt mai apropiati ca nivel socio-economic, cu atat aceasta relatie se va stabili mai usor.

Ascultarea activa a parintelui presupune nu numai a auzi vorbele, ci si a intelege sentimentele ce le determina. Este eficient daca profesorul comunica parintelui faptul ca

a mai intalnit astfel de situatii si inainte, folosind, de exemplu, replica "inteleg ce vreti sa spuneti; copilul meu a fost la fel'. Deci ascultarea activa presupune urmatoarele:

a)      realizarea unei primiri bune a parintelui si comunicarea verbala, nonverbala si paraverbala a acceptarii acestuia;

b parintelui trebuie sa i se ofere timp pentru a-si exprima opiniile si sentimentele,' fara a le critica;

c)      in discutie, accentul va cadea pe "situatia-problema', si nu pe "copilul-pro-blema';

d) pe toata durata intalnirii, asistentul social si profesorul vor manifesta o atitudine apropiata, sinceritate si empatie.

O problema diferita o reprezinta parintii care sunt nemultumiti de faptul ca rezultatele copilului nu sunt atat de bune pe cat si-ar dori, ceea ce echivaleaza cu acuzatia ca profesorul respectiv este slab, incompetent. Asemenea acuzatii sunt resimtite de profesori ca o agresiune si genereaza adesea conflicte. in astfel de situatii, asistentul social scolar va explica profesorului ca astfel de acuzatii sunt interpretate ca forme de violenta pentru ca toti indivizii simt nevoia sa fie admirati si aprobati; in momentul in care competenta le este pusa la indoiala, reactia imediata este de a riposta cu ostilitate. Asistentul social scolar trebuie sa pregateasca profesorii pentru astfel de situatii, explicandu-le acest mecanism psihosocial si demonstrandu-le ca indivizii care stiu ca asemenea acuzatii sunt nefondate nu reactioneaza agresiv la aceste suspiciuni. Profesorii cu o reprezentare buna de sine, care au abilitatea de a comunica usor si de a fi spontani pot asculta acuzatiile de incompetenta ale parintilor cu calm, fara a reactiona exagerat. Dupa ce se exprima aceste acuzatii, conflictul se mediaza respectandu-se etapele descrise mai sus.

2.2.3. Dezvoltarea abilitatilor de relationare sociala

in structura factoriala a aptitudinii pedagogice, competenta psihosociala detine o pondere importanta; competenta psihosociala se refera la abilitatile necesare in optimizarea relationarii interumane in cadrul procesului educational, dar si in cadrul relationarii cu parintii, cu ceilalti colegi. Deseori, calitatea relatiei interumane determina succesul actului educativ intr-o masura mai mare decat continutul discursului.

Asistentul social scolar poate oferi sprijin profesorilor pentru a-si dezvolta abilitatile de relationare sociala, furnizand informatii despre calitatile unei comunicari eficiente si ajutand efectiv profesorul sa-si cristalizeze un stil de comunicare eficient. in acest scop, el poate urmari comportamentul profesorului in interactiunile sale cu elevii sau poate sprijini profesorul sa-si supravegheze singur comportamentul, prin liste de control, cum ar fi (apud Travers, Cooper, 1995, pp. 195-l96):

a)      comportamentul nonverbal:

profesorul are tendinta de a adopta o maniera inchisa cand se adreseaza comportamentului elevului, de exemplu, incruciseaza bratele;

foloseste contactul ochi in ochi cu elevul;

zambeste mult/putin;

tonul vocii este ridicat/agresiv sau bland/afectuos;

b) abilitatile de ascultare:

profesorul isi permite sa fie distras de la subiectul lectiei si sa asculte relatarile elevilor in legatura cu alte probleme decat cele specifice situatiei educative;

profesorul poate/nu poate ghici sentimentele elevului, cand acesta i se adreseaza.

profesorul poate incorpora in feedback-ul pe care-l ofera elevului sentimentele pe care le-a ghicit la acesta;

profesorul poate parafraza cuvintele elevului, exprimand empatie cu el;

c) stabilirea increderii prin comunicare:

profesorul poate comunica, verbal si nonverbal, elevilor ca are incredere in ei;

profesorul isi poate exprima propriile sentimente in mod liber in fata elevilor;

elevii stiu ce fel de persoana este profesorul, apreciaza corect personalitatea sa;

profesorul comunica frecvent elevilor ca este interesat de persoana lor;

d) atitudinea pozitiva fata de elevi:

profesorul poate rezolva dificultatile de comportament ale elevilor fara sa le reduca stima de sine, adica fara sa-i umileasca sau sa le afecteze increderea in ei insisi;

profesorul este capabil sa-si reformuleze gandurile negative intr-un mod pozitiv;

profesorul foloseste mai mult fraze negative decat pozitive sau invers;

profesorul foloseste o varietate de fraze pozitive sau doar cateva;

e) dezvoltarea expectantelor pozitive cu privire la elevi:

profesorul comunica faptul ca are incredere in abilitatea elevilor de a invata;

profesorul comunica elevilor ca se asteapta ca acestia sa se comporte adecvat;

profesorul poate comunica expectantele sale elevilor fara sa recurga la "comenzi' si fara sa implore;

profesorul este capabil sa incurajeze gandirea independenta a elevilor.

Urmarind care dintre aceste abilitati nu sunt prezente in interactiunile profesorului cu elevii, asistentul social scolar va initia un program de dezvoltare a acestora, incurajand profesorul sa extinda folosirea noilor achizitii si dincolo de cadrul scolii.

2.2.4. Sustinere in gestionarea nivelului de stres

Profesia didactica este una dintre cele mai stresante profesii, sursele de stres provenind din relatia cu elevii, cu parintii, cu colegii, din caracterul birocratic si rutinier al predarii, din conflictul de roluri, din salariile nemotivante, din conditiile fizice de desfasurare a activitatii, din schimbarile aduse de reforma sistemelor educative etc. Meseria de profesor este extrem de solicitanta si satisfactiile profesionale pot fi reduse de ambiguitatea rolului, de conflictele cu staff-ul, de incercarea de a rezolva problemele de comportament ale elevilor, de efortul continuu de a-i motiva pentru a studia si progresa. Stresul prelungit si reducerea satisfactiilor profesionale pot determina scaderea stimei de sine a profesorului, cu efecte directe asupra eficientei sale educative; cresterea stimei de sine are ca efect cresterea capacitatii de a rezolva probleme.

Observatiile clinice si cercetarile psihologice (cf. Lawrence, 1996, p. 86) au demonstrat ca este posibil ca oamenii sa-si controleze comportamentul si emotiile daca

sunt suficient de motivati si pregatiti sa faca efortul necesar. Daca profesorului nu-i place un anumit aspect al activitatii educative din scoala in care lucreaza, atunci trebuie sa faca efortul sa identifice sursele de stres si sa le contracareze; nu trebuie adoptat punctul de vedere potrivit caruia predarea este inevitabil stresanta, stresul se implica in construirea caracterului etc. Exista aspecte neplacute ale vietii scolare care nu trebuie acceptate ca inevitabile, ci remediate.

Asistentul social din scoala trebuie sa creeze un cadru pentru ca profesorii sa-si poata exprima nemultumirile, nevoile, propunerile intr-o atmosfera constructiva si de incredere; in acest scop asistentul social, impreuna cu directorul, poate sa realizeze sedinte periodice, intr-un context informai, neamenintator, in care profesorii sa fie incurajati sa-si exprime opiniile si sa discute problemele de la clasa. Punctul de plecare al acestor intalniri este acceptarea faptului ca toti profesorii au sau vor avea probleme, si nu sa se aprecieze prezentarea problemelor ca fiind o slabiciune de caracter sau un minus in pregatirea psihopedagogica ori de specialitate. in aceste intalniri cu caracter informai se poate realiza un schimb de experiente util, iar profesorii cu mai multa experienta in invatamant pot oferi sugestii valoroase in rezolvarea unor probleme specifice. Alaturi de informatiile achizitionate astfel, suportul emotional pe care-l ofera aceste intalniri poate fi eficient in combaterea stresului.

Scopul acestor sedinte cu caracter informai este de a oferi ocazia profesorilor sa-si faca cunoscute nevoile, problemele. Profesorii care nu au incredere in ei vor fi incapabili sa exprime opinii contrare intr-o sedinta si vor avea tendinta sa evite situatiile neplacute sau conflictele cu ceilalti; profesorii agresivi isi vor exprima opiniile intr-un mod neplacut, incercand sa-si impuna punctul de vedere si sa-i determine pe ceilalti sa le satisfaca nevoile. Profesorii care au incredere in ei insisi isi vor exprima nevoile politicos, dar ferm, vor fi calmi si nu vor reactiona cu ostilitate daca sunt contrazisi. De aceea, a conduce o echipa de profesori renumiti pentru individualismul lor poate determina conflicte. Asistentul social va media conflictele aparute si va folosi aceste contexte pentru a identifica modalitatile de rezolvare a nemultumirilor existente.

Alaturi de suportul oferit profesorilor pentru a-si exprima opiniile cu privire la aspectele neplacute ale profesiei lor, asistentul social din scoala poate oferi, la cerere, consiliere individuala pentru diminuarea nivelului de stres. in acest sens, el poate ajuta profesorul sa devina mai organizat; deseori, insecuritatea si stresul provin din faptul ca profesorul nu si-a planificat bine activitatile pe ziua de munca respectiva. in acest caz, profesorul va fi consiliat sa-si formeze obiceiul ca, inainte de a ajunge la scoala, sa-si planifice riguros programul, dupa cum urmeaza:

sa alcatuiasca o lista cu ceea ce are de facut in ziua respectiva, in ordinea importantei;

sa estimeze timpul cerut de fiecare activitate;

sa aiba o evidenta stricta a activitatilor ce trebuie realizate la termen;

sa delege realizarea unor activitati, atunci cand este posibil;

sa-si asigure intimitatea, de exemplu, incuind usa biroului si afisand "Nu deranjati';

sa petreaca un anumit interval in fiecare zi gandindu-se doar la rolul sau de profesor.

Consilierea in scopul diminuarii stresului profesional poate avea o diversitate de obiective : sa invete profesorii sa-si accepte limitele, sa nu se grabeasca sa ia decizii,

sa se razgandeasca atunci cand situatia o cere, sa-si mentina simtul umorului, sa-si cultive hobby-urile, sa-si dezvolte anumite abilitati etc.

2.3. Servicii oferite personalului noneducativ al scolii

Personalul noneducativ al scolii include administratorul, psihologul, medicul, logopedul, consilierul de orientare scolara si profesionala, paznicul si personalul de intretinere, laborantul, bibiliotecarul etc. Asistentul social scolar este membru al unei echipe de specialisti si serviciile oferite colegilor sai fac parte din atributiile sale in cadrul muncii in echipa. Sarcinile profesionale ale asistentului social scolar se centreaza pe colaborarea cu administratorul si echipa de specialisti din scoala, dupa cum urmeaza:

a)      analizeaza impreuna cu administratorul (directorul) scolii si cu ceilalti specialisti cauzele inadaptarii scolare a unui elev sau a unui grup de elevi si formuleaza impreuna strategiile de actiune care se impun in vederea ameliorarii problemelor de adaptare scolara; la nivelul unitatii scolare, o serie de investigatii realizate in anii '80 (vezi Henggeler, 1989, p. 54) au identificat mai multe caracteristici ale organizarii vietii scolare care se asociau inadaptarii scolare : politica scolara incoerenta, lipsita de fermitate si discriminativa; sistemul de recompense subdimensionat; conducere a scolii incoerenta si ineficienta; dependenta de finantarea publica; lipsa de prestigiu a scolii; slaba preocupare pentru dezvoltarea relatiilor sociale intre elevi; slaba implicare a elevilor in activitati extracurriculare; participarea insuficienta a parintilor la organizarea vietii scolare; absenta relatiilor dintre scoala si institutiile educative apartinand nivelului urmator de scolarizare. Toate aceste aspecte pot fi avute in vedere de asistentul social in efortul sau de a contribui la ameliorarea politicii scolii in privinta optimizarii adaptarii scolare;

b)      colaboreaza cu administratorul scolii in scopul dezvoltarii unor relatii de cooperare cu agentii sau institutii din comunitate. De exemplu, se pot dezvolta parteneriate scoala - agenti economici, care au ca scop fie sponsorizarea unor proiecte, activitati ale elevilor, fie realizarea de activitati de profesionalizare pentru un anumit segment al populatiei scolare; un agent economic ii poate considera pe cei care abandoneaza scoala ca fiind o prioritate la angajarea personalului pentru munci necalificate sau poate sustine activitatea atelierului scolii; la randul ei, scoala poate oferi expertiza sau echipamente pentru diverse organizatii sau institutii ale comunitatii;

c)      ofera informatii si se consulta cu psihologul, medicul, fizioterapeutul, profesorii pentru a dezvolta o abordare terapeutica globala si eficienta in cazul unui elev cu trebuinte educative speciale sau in cazul unor grupuri de astfel de elevi; planul individualizat de servicii destinate recuperarii-integrarii unui astfel de elev rezulta in urma coordonarii opiniilor tuturor specialistilor care supravegheaza evolutia cazului. in mod frecvent, asistentii sociali sunt desemnati "manageri de caz' (Costin, 1987, p. 543), avand astfel responsabilitatea sa coordoneze eforturile tuturor celorlalti specialisti si ale parintilor; ca manager de caz, asistentul social scolar trebuie sa se asigure ca toate informatiile relevante sunt luate in considerare in timpul sedintelor asupra fiecarui caz;

d) ofera informatii si servicii comitetului scolii pentru a se ameliora eficienta tuturor serviciilor speciale pe care le ofera unitatea scolara. Serviciile oferite de scoala sunt, in functie de fiecare caz : pregatirea pentru admitere in urmatorul nivel de scolarizare; orientarea vocationala; ajutorul financiar si serviciile alimentare pentru elevii cu posibilitati materiale reduse; activitatile educationale diverse; evaluarea academica pe discipline ; plasarea profesionala; serviciile medicale; serviciile speciale pentru "boboci', absolventi, cluburi sau asociatii de elevi; programele recreative; serviciile sportive; programele educationale speciale pentru minoritati, fete etc. (vezi in acest sens si Hussen, Postlethwaite, 1995, p. 5157);

e) coopereaza sau isi ofera serviciile in domeniul protectiei copilului, stimuland toti membrii personalului scolii sa observe si sa raporteze cazurile de abuz asupra copilului.

2.4. Servicii pentru comunitate oferite de asistenta sociala din scoala

in general, asistentii sociali scolari asista familiile elevilor in utilizarea resurselor existente in comunitate; ei ofera informatii parintilor despre organizatiile specializate in protectia drepturilor, despre asociatiile caritabile, serviciile medicale, serviciile juridice sau despre facilitatile acordate segmentelor sociale vulnerabile de catre diverse institutii ale comunitatii. Asistentii sociali din scoli pot recomanda parintii unor asemenea institutii si actioneaza astfel ca o legatura intre familie si comunitate. Daca asistentii sociali sunt membri in consiliul de conducere al comunitatii respective, ei pot contribui la ameliorarea politicii de folosire a resurselor locale, pot schimba strategiile de dezvoltare locala, pot coordona activitatea unor grupuri specializate in asistenta sociala, pot face mai bine cunoscute nevoile scolii la nivel local.

Alaturi de aceste sarcini profesionale, asistenta sociala din scoala poate servi direct nevoile comunitatii locale si in alte moduri:

a) antrenarea elevilor in activitati de voluntariat in favoarea persoanelor aflate in nevoie; asistentul social din scoala poate coordona activitatea unui grup de elevi care doresc sa-si foloseasca timpul liber punandu-se la dispozitia semenilor aflati in nevoie: batranii, bolnavii cronici, copiii care nu frecventeaza scoala din cauza problemelor medicale, copiii orfani etc. Astfel de activitati sunt extrem de eficiente pentru toti cei implicati; elevilor le dezvolta deprinderile de intrajutorare, cooperare, atitudinea de solidaritate, emotiile si sentimentele altruiste, iar din punctul de vedere al orientarii scolare si profesionale, le pot clarifica idealul profesional; beneficiarilor acestor servicii le sunt satisfacute o serie de trebuinte, ceea ce contribuie la cresterea calitatii vietii lor. Asistentul social din scoala, pe baza cooperarii cu institutiile de asistenta sociala din comunitate, va identifica cele mai bune variante de actiune si cele mai bune plasamente pentru elevi, creand astfel o noua retea de socializare pentru elevi;

b) prevenirea delincventei juvenile si a altor fenomene sociale disfunctionale: toxicomania, alcoolismul, vandalismul. Scoala este un subsistem al sistemului social global, avand atat un caracter reactiv, cat si proactiv in raport cu dinamica societatii in care se integreaza. Scoala si comunitatea formeaza un ecosistem

caracterizat de o stabilitate relativa si, in consecinta, problemele scolii nu pot fi tratate separat de problemele comunitatii. intre inadaptarea scolara si delincventa juvenila se instaleaza o relatie de cauzalitate circulara, ce poate fi rezumata astfel: modelele de conduita devianta din comunitate sunt reproduse in scoala, genereaza pedeapsa, etichetare si marginalizare - frustrarile traite de elevi la scoala alimenteaza motivatia neconformarii la normele si valorile scolare, mani-festandu-se in conduite deviante in spatiul social scolar si extrascolar.

Legatura dintre scoala si comunitate ridica dificultati suplimentare in calea elaborarii unor strategii de prevenire a inadaptarii in scoala. Astfel, masuri cum ar fi supravegherea mai stricta a conduitelor elevilor, norme scolare cu continut prescriptiv adecvat, consolidarea instalatiilor si echipamentelor pot avea ca efect o reducere a actelor de violenta si vandalism in scoli, insa, concomitent, aceste conduite-problema vor migra in comunitate. Pe de alta parte, trebuie observat ca exmatricularile sau suspendarile pe perioade determinate ale elevilor devianti le faciliteaza contactul cu alti delincventi, stimuland procesul de invatare sociala a conduitelor infractionale. De aceea, o strategie eficienta de prevenire a deviantei in scoala trebuie sa porneasca de la relatia complexa scoala - comunitate, mai precis de la realizarea unei coordonari intre functiile scolii si dinamica unor institutii ale societatii; coordonarea scoala - piata muncii (exprimata in eficienta pregatirii scolare din perspectiva integrarii active pe piata muncii a absolventilor), coordonarea scoala - sistemul juridic (elevii etichetati oficial de reprezentantii justitiei ca "delincventi' determina la cadrele didactice reactii de teama, evitare, care compromit reintegrarea scolara a elevilor respectivi) si coordonarea scoala - familie (exprimata in unitatea scopurilor urmarite de cei doi agenti de socializare) sunt conditiile esentiale pentru diminuarea inadaptarii scolare.

in masura in care asistenta sociala din scoala are rolul de a ameliora relatia dintre scoala si celelalte institutii ale comunitatii, favorizand adaptarea scolara a tuturor elevilor, acest demers se traduce printr-o diminuare a problemelor de integrare sociala la nivelul societatii. Caracterul terapeutic al activitatii asistentului social din scoala serveste astfel comunitatii, intrucat scoala devine mai capabila sa furnizeze acesteia absolventi echilibrati, competenti, sanatosi, cu capacitate de adaptare la schimbarile din lumea in care traiesc.

Programele educative destinate prevenirii alcoolismului, consumului de droguri, conduitelor violente etc., realizate in scoala, si-au demonstrat eficienta in timp (vezi Robbins, 1966). Scoala are puterea de a influenta in bine conduitele elevilor, chiar daca acestia vin in contact cu modele deviante de conduita in afara scolii. Asistenta sociala din scoala poate actiona decisiv in acest sens, coordonand eforturile intregului personal educativ si recompensand modelele de conduita dezirabile social.

2.5. Sarcinile administrative si profesionale specifice ale asistentului social din scoala

Asistentul social scolar face parte din consiliul de conducere al scolii, calitate din care rezulta sarcinile sale administrative : contribuie la elaborarea politicii scolare, gestioneaza relatiile din interiorul scolii, dar si relatiile scoala - comunitate, mobilizeaza si gestioneaza resursele necesare realizarii programului educativ, sesizeaza oportunitatile de dezvoltare a serviciilor oferite de scoala etc.

Sarcinile profesionale specifice pot fi corelate cu necesitatea perfectionarii continue a asistentului social din scoala, prin informarea de specialitate, participarea la manifestarile stiintifice de profil si la schimburile de experienta, oferirea de consultanta colegilor, publicarea rezultatelor activitatii personale de investigatie, contributia la cresterea capitalului social al scolii. Aceasta sarcina profesionala se impune cu atat mai mult cu cat din pregatirea de specialitate in domeniul asistentei sociale lipseste o componenta curriculara centrata pe activitatea asistentului social in scoala.

Dupa cum se poate observa din multitudinea de sarcini pe care le indeplineste asistentul social in scoala, complexitatea continutului acestei profesii poate aparea coplesitoare. Dincolo de aspectul cantitativ, retine atentia si usurinta cu care asistentul social din scoala poate ajunge sa traiasca conflictul de roluri: va servi in primul rand interesul elevului obisnuit sau pe cel al elevului cu cerinte educative speciale? Va satisface trebuintele colegilor sau pe cele ale elevilor ?

O alta problema speciala, nerezolvata inca, privind munca asistentului social in scoala, care apare cu atat mai presanta cu cat totul se judeca azi din perspectiva raportului dintre investitii si beneficii, este cea a eficientei activitatii sale. Daca de necesitatea asistentei sociale in scoala nu se mai indoieste nimeni, ramane de rezolvat modul in care acest sistem de servicii isi poate dovedi eficienta, respectiv modul in care poate sa demonstreze riguros, prin rezultatele sale, ca a contribuit la o mai buna folosire de catre elevi a oportunitatilor de invatare oferite de scoala.

Dincolo de acest aspect, asistenta sociala in scoala reprezinta o profesie provocanta, dificila, dar intrinsec recompensanta; satisfactia de a modela personalitatea elevilor, de a-i ajuta sa-si descopere identitatea sociala si vocatia, increderea acordata de elevi si adulti - incredere care se castiga in timp - sunt principalele ingrediente care dau farmec si seductie acestei activitati.

Bibliografie selectiva

Bogdan, T., Probleme de psihologie judiciara, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1973. Bunescu, G.; Alecu, G.; Badea, D., Educatia parintilor. Strategii si programe, Editura

Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1997.

Coasan, A.; Vasilescu, A., Adaptarea scolara, Editura Didactica si Enciclopedica, Bucuresti, 1988. Costin, L.B., "School Social Work', in Minahan, A. (ed. in chief), Encyclopedia of Social

Work, ed. a VlII-a, voi. 2, NASW, Silver Spring, Maryland, 1987. Cretu, C, Curriculum diferentiat si personalizat, Editura Polirom, Iasi, 1998. Cucos, C, Minciuna, contrafacere, simulare, Editura Polirom, Iasi, 1997. De Peretti, A., Educatia in schimbare, Editura Spiru Haret, Iasi, 1996. Defrance, B., La violence a l'ecole, Syros-Alternative, Paris, 1988.

Delors, J., "Tezele Comisiei Internationale a Educatiei pentru secolul XXI', Sources, UNESCO,

noiembrie

Faure, E., A invata sa fii, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1974. Festinger, L., Social Pressures in Informai Groups. A Study of Human Factors in Housing,

Harper & Row, New York, 1950.

Hebberecht, P.; Sack, E, La Prevention de la delinquance en Europe, L'Harmattan, Paris, 1997.

ASPECTE ALE ASISTENTEI SOCIALE IN SCOALA

Henggeler, S., Delinquency in Adolescence, Sage Publication, Londra, 1989. Houssaye, J., Les Valeurs a l'ecole, PUF, Paris, 1992.

Hussen, T.; Postlethwaite, T.N. (eds), The International Encyclopedia of Education, ed. all-a, Pergamon, 1995, voi. 9.

Ionescu, I., Sociologia scolii, Editura Polirom, Iasi, 1997.

Lawrence, D., Enhancing Self-Esteem in the Clasroom, Routledge, Londra, 1996.

Lerner, J., Learning Disabilities, Houghton Mifflin Company, Boston, 1988.

Metropolitan Life Survey of the American Teacher, Prepanng Schools for the 1990s, Metropolitan Life Insurance Company, Tampa, Florida, 1989.

Minahan, A. (ed. in chief), Encyclopedia of Social Work, ed. a VlII-a, voi. 2, NASW, Silver Spring, Maryland, 1987.

Momanu, M., "Aspecte conflictuale ale situatiei pedagocice', in Stoica, Constantin A.; Neculau, A. (coord.), Psihologia rezolvarii conflictului, Editura Polirom, Iasi, 1998, pp. 213-223.

Morosanu, C. et al., Autoritatea tutelara si protectia copilului, Editura Moldogrup, Iasi, 1996. Neculau, A.; Cozma, T. (coord.), Psihopedagogie, Editura Spiru Haret, Iasi, 1994.

Nelson, C.,A JobAnalysis of the School Social Workers, Educational Testing Service, Princeton, New Jersey, 1990.