Politica sociala fata de persoanele cu handicap mintal

Politica sociala fata de      persoanele cu handicap mintal

Situatia persoanelor cu handicap mintal

in Republica Moldova

In ultimii ani s-au efectuat citeva studii socio-demografice ce ilustreaza situatia persoanelor cu handicap mintal din institutiile sociale de tip inchis si numarul acestor persoane cu handicap mintal din aceste institutii existente in Republica Moldova.(Anexa: tabela 1)

Interesul fata de persoanele cu handicap ca unul din grupurile tinta ale protectiei sociale rezulta din afirmarea principiilor "echitatii" si "solidaritatii", care tind a fundamenta aproape toate politicile sociale, reglamentind reactiile colectivitatii in raport cu fiintele umane aflate in dificultate. Nevoile lor speciale (privind ingrijirea, comunicarea, deplasarea, educatia, asigurarea unor locuri de munca si a veniturilor etc.) pot antrena raspunsuri extrem de variate din partea societatii. Uneori, societatea poate sa nu recunoasca nevoile reale; alteori, desi existenta lor este recunoscuta, din diferite motive, se intreprinde prea putin sau nu se intreprinde nimic pentru satisfacerea lor.

Institutiile rezidentiale traditionale cu un numar mare de persoane cu handicap au fost create la sfirsitul secolului XIX - inceputul secolului XX. Atunci se considera ca, in general, persoanele cu handicap de intelect nu pot fi educate sau instruite. Convingerea ca persoanele respective au nevoie de asistenta si ajutor permanent a fost unul din motivele principale care au dus la aparitia institutiilor rezidentiale. Principala lor activitate avea la baza o viziune medicala asupra handicapului: de identificare si de tratare a "defectului". Adeseori tratati drept potentiali criminali care au nevoie de un mediu adecvat, societatea a plasat aceste institutii in locuri rurale retrase si izolate. La momentul crearii se credea ca plasarea in aceste institutii era unica si cea mai buna solutie. Odata cu trecerea timpului institutiile rezidentiale au inceput sa fie asociate cu "inchisori" subliniindu-se faptul ca ele duc la izolare si segregare sociala. Situatia persoanelor din institutiile rezidentiale poate fi descrisa prin urmatoarea fraza: conditiile de viata a persoanelor cu handicap de intelect in institutiile sunt inacceptabile atit din punct de vedere uman, social cit si cultural.

Situatia economica precara mareste riscul de abandon si institutionalizare pentru multi copii. Astazi circa 12000 copii sunt lipsiti de caminul parintesc, cauzele institutionalizarii avind, ca regula, un caracter social.

In structura persoanelor cu handicap pe primul loc se plaseaza, ca si in anii precedenti, patologia neuropsihica - 52%, fiind urmata de patologia pediatrica somatica - 15,1% si maladiile ortopedice - 9% (Anexa: tabela 6).

In scopul studierii aspectelor medico-sociale si organizatorice ale copiilor cu handicap din Republica Moldova s-a elaborat un program complex in scopul de a reduce si combate fenomenul invaliditatii. In acest program s-a descris starea medico-sociala a familiilor in care se educa copii cu handicap, determinarea factorilor de risc din partea parintilor pentru nasterea copiilor cu un anumit handicap, se evalueaza calitatea tratamentului, masurile de dispensare a copiilor cu un handicap dat. In Republica Moldova se remarca o crestere evidenta a handicapurilor infantile. La ora actuala reabilitarea a devenit una dintre cele mai importante probleme medico-sociale si psihopedagogice aflata in obiectivul preocuparii medicilor, psihologilor, juristilor, asistentilor sociali. Conform opiniilor cercetatorilor, masurile de reabilitare in pediatrie se pot desfasura in toate institutiile ocrotirii sanatatii si invatamintului public, precum si in familia copilului. Reabilitarea copilului cu handicap, in mod conventional, poate fi impartita in trei etape: clinica, sanatoriala si adaptativa, etape care, decurg neuniform pretutindeni, rezultatul reabilitarii fiind in directa dependenta de starea de spirit a persoanei cu handicap, de inzestrarea tehnologica a clinicilor, institutiile medicale, de capacitatea de adaptare a persoanei concrete. Pornind de la acest specific, problema reabilitarii socio-profesionale a persoanelor cu handicap a devenit una din cele mai importante in prezent. E vorba de o problema social-psihologica si medicala, avind urmatoarele aspecte:

- reabilitarea persoanelor ce au un handicap din copilarie inlesneste integrarea lor in cimpul muncii, reduce prejudiciul statului in legatura cu tratamentul si subventiile sociale. Este evidenta importanta economica a problemei;

- aspectul medical al reabilitarii se rezuma la faptul ca angajarea profesionala rationala amelioreaza starea de sanatate, reduce gradul de pierdere a vietii;

In ultimul deceniu in tarile occidentale au aparut centre de reabilitare a persoanelor cu handicap. Necesitatea unor asemenea centre este evidenta si la noi, intrucit s-ar efectua coordonarea activitatii stiintifico-metodice in domeniul reabilitarii copiilor cu handicap in asigurarea instruirii profesionale obligatorii a acestora. La aceste centre ar putea fi infaptuita, de asemenea, modificarea esentiala in dezvoltarea psihomotora la numerosi copii cu handicap sever, considerati partial recuperabili sau chiar irecuperabili. Anume la centrele respective se realizeaza recuperarea complexa a copiilor si tinerilor cu handicap, intrucit centrele promoveaza serviciile de sprijin medico-social si psihopedagogic.

Dupa datele oferite de Ministerul Sanatatii de psihiatrul principal depistarea copiilor cu handicap se efectuiaza in etapele precoce ale dezvoltarii postnatale de catre pediatri, pedopsihiatri, geneticieni, educatori. Dar, trebuie de remarcat, ca formele lejere ale handicapului mintal se evidentiaza dupa inmatricularea copiilor in scolile obisnuite, in clasele primare. Atunci cind materialul de studiu se complica, acesti copii nimeresc in rindurile celor care nu reusesc la invatatura, inregistrind eses scolar.

In republica in 1992 au fost luati la evidenta la psihiatri 22215 de copii, dintre care 17834 in grupul dispensar si 4381 in grupul consultativ.

Daca in anul 1992 in grupul de evidenta au fost 22215 pacienti, in prezent numarul lor s-a micsorat pina la 18723, iar cei din grupul consultativ s-a marit in anul 1995 cu 4381, iar in 1998 cu 3500 pacienti (Anexa: tabela 4).

Asistenta psihiatrica este acordata bolnavilor suferinzi de afectiuni psihice, ca si copiilor cu handicap mintal, de doua sectii de copii cu 150 paturi la spitalul clinic de psihiatrie (Chisinau) si doua sectii cu 150 de paturi la spitalul de psihiatrie din or.Balti.

Pedagogii, psihologii, logopezii scolilor generale sunt initiatori diferentierii copiilor, ei aduc copiii cu handicap mintal in cabinetele psihiatrilor. (Anexa: tabela 5)

Analiza datelor statistice din ultimii ani demonstreaza ca numarul copiilor si adolescentilor cu handicap mintal aflati la evidenta psihiatrica se micsoreaza treptat, dar aceasta nu inseamna ca indicii respectivi se micsoreaza. Este vorba de faptul ca in republica s-a schimbat atitudinea fata de evidenta pacientilor la psihiatru. Copii cu retentii lejere in dezvoltarea psihica care se adapteaza usor, mai ales fetele, nu sunt tinute la evidenta.

Indicii morbiditatii, adica numarul celor cu handicap mintal la 100 mii de copii aflati sub supravegherea psihiatrilor in ultimii ani s-a micsorat de la 816,5 in 1992 la 724,0 in anii 1996-1997. In contingentul bolnavilor psihici cota celor cu handicap mintal oscileaza de la 42-43% pina la 59-60% in mediul adolescentilor.

Incidenta maladiilor psihice in anul 1998 a avut o tendinta de crestere, constituind 402,3% (370,0% in a.1997). Sporeste numarul adolescentilor cu afectiuni mintale - de la 421,0% in 1997 la 532,9% in 1998. In schimb se micsoreaza numarul copiilor de la 547% in 1997 la 508% in 1998. Acest decalaj este exprimat prin faptul ca a scazut nivelul de adresare si posibilitatea de depistare a maladiilor respective.

In Republica Moldova este creat sistemul de diagnosticare a copiilor cu handicap mintal si de selectare diferentiata a lor pentru instruirea in scolile speciale. In republica functioneaza o consultatie medico-psihopedagogica, care dispune de echipa de specialisti: psihologi, psihiatri de copii, defectologi, logopezi, surdologi, ortopezi. Dar numai 50- 60% din parinti sunt de acord cu deciziile consultatiei respective, acceptind propunerea de a trimite copii la scoala speciala. Multi din ei prefera sa-si dea copiii cu handicap mintal la scoala generala unde acestea ramin fara ajutorul necesar din partea unui specialist ca defectologul sau psihologul. In scolile generale acesti copii se confrunta si cu      probleme de ordin psihologic, probleme determinate de constientizarea defectului intelectual, care se manifesta prin diverse reactii nevrotice. Inca mai trist este faptul ca in colectivele de munca din orase acesti copii nu sint angajati la serviciu, caci in atelierele speciale pentru bolnavii psihici sunt primiti numai cei ce au un handicap fizic. La sate aceasta problema se solutioneaza mai simplu - copii din categoria respectiva lucreaza impreuna cu parintii la muncile agricole. In procesul de adaptare si integrare sociala cele mai multe dificultati le intimpina adolescentii, la care defectul intelectual este completat de dereglari neuropsihice suplimentare, in primul rind, de un comportament patologic. Este vorba in multe cazuri de copii din familiile alcoolizate. In Republica Moldova a fost efectuata o cercetare stiintifica privind influienta alcoolizmului cronic asupra formarii handicapurilor mintale a generatiilor. S-a stabilit ca nivelul a handicapului mintal, al embriopatiei alcoolice, ca si complicatiile diferitor patologii ale comportamentului generatiei tinere se afla in dependenta directa de stadiul alcoolizarii mamei in timpul graviditatii. Acest handicap mintal a acestor copii este evidenta de la virsta adolescentei, ei nu doresc sa fregventeze scoala, au un comportament antisocial, nimeresc adesea la stationarele de psihiatrie.

O perspectiva mai favorabila in planul adaptarii sociale o au copii cu formele lejere a handicapului mintal si o dinamica pozitiva. Cu ajutorul pedagogilor-defectologi si parinti acestor tineri invata la diferite cursuri pentru a capata o oarecare calificare ca ulterior sa fie plasati in cimpul muncii. La angajarea lor contribuie si psihiatrul, ei sunt scosi de la evidenta pentru a li se ocroti drepturile.

Unele din datele care au fost prezentate confirma ca din numarul de copii ce au un handicap pina la 14 ani numai 31,8% au fost depistati in virsta de pina la 6 ani. Este regretabil faptul ca foarte putini copii nascuti cu dereglari in dezvoltare (acest indice in Republica Moldova atinge nivelul de 20% din copii nou-nascuti) devin obiectul muncii de recuperare. Un CAZ este si cea a unui baietel in virsta de 8 ani care s-a nascut cu intirziere mintala severa aceasta diagnoza fiind scrisa in cartela medicala. Acest baiat nu reactioneaza aproape la nimic, nu poate vorbi in adevaratul inteles al cuvintului, pentru a vorbi cu el trebuie s-o faci prin anumite gesturi si anumite semnale sau sunete pe care cei din jur au invatat sa le interpreteze. Baiatul isi recunoaste parintii si frati in realitate, pe cind in fotografii nu ii spune nimic, la fel nu recunoaste persoanele straine, la unele chiar poate sa plinga sau chiar sa tipe. Baiatul este intr-un fel dezorientat in timp, tot cei legat de cifre si multe alte lucruri neintelese de el este foarte dificil pentru el. El nu intelege expresii ca "miine", "ieri", sau "vrei doua bomboane" pentru el toate acestea sint fara nici un sens. Familia baiatului este foarte unita si intelegatoare, fiind 5 membri in familie fiecare in parte incearca sa faca ceva pentru baiat ca acestea sa deprinda unele mici deprinderi sau reactii din familie. Familia spera ca cu ajutorul lor si cea a specialistilor baiatul sa poata intr-o zi reactiona la tot ce se intimpla in jurul lui. Parintii cu copii ce au un handicap mintal se confrunta cu multiple probleme: lipsa de informatii referitoare la legislatia in vigoare ce reflecta chestiunea recuperarii si tratamentului necesar, accesul redus la diverse servicii, complicatii financiare legate de majorarea preturilor, sistemul de luare la evidenta si sprijinirea copiilor cu handicap mintal, izolarea de familie si comunitate, lipsa serviciilor de ajutor la domiciliu (supraveghere, logopedie etc.), lipsa contactului cu parintii care au acelasi tip de probleme, lipsa formelor de ingrijire pe timpul zilei: centre de zi, centre de integrare in comunitate etc. Aceste centre incep sa apara si la noi in republica sub o forma de ingrijire mai speciala fiind conduse de lucratori ce sint specializati in domeniul reabilitarii si integrarii scolare si sociale a copiilor cu cerinte speciale.

2 Legislatia privind protectia sociala a persoanelor

cu handicap mintal

Apartenenta la categoria persoanelor in dificultate a antrenat numeroase reactii ale sistemului social, printre care si tendintele de reglamentare juridica. Fundamentul protectiei juridice a persoanelor cu handicap este reprezentat de dispozitiile care protejeaza drepturile si libertatile fiecarui cetatean; cu toate acestea, uneori starea anumitor persoane reclama instituirea de dispozitii speciale care sa aiba in vedere mentinerea egalitatii si respectarea drepturilor si libertatilor lor. Asemenea dispozitii au menirea de a combate consecintele negative ale inegalitatilor functionale, pentru a pastra sau reda fiecarui cetatean locul sau in societate. In acest mod, se poate considera ca dreptul indeplineste o functie de integrare a persoanelor cu handicap in societate; sistemul de protectie juridica adaptat transpune sub forma unor norme eficiente si precise solutiile dorite. Dreptul implica ideea ca fiecare sa dispuna de mijloacele de a-si indeplini si impune propria vointa. Adesea, persoanele cu handicap nu au de ales in ceea ce priveste hotaririle ce le vor lua, neputind sa-si realizeze propria vointa din motive morale sau afective, de sanatate, economice sau administrative. In acest sens, facultatea de autodeterminare a persoanelor cu handicap este afectata si nu se poate vorbi de drepturile lor decit in masura in care societatea instituie masuri de protectie juridica prin care sa le ocroteasca.

Recunoasterea juridica a calitatii de persoana cu handicap reprezinta fundamentul pe care se definesc drepturile si puterile acestor persoane si, la nivelul general, se articuleaza existenta lor sociala.[1]

Un impact semnificativ asupra categoriei persoanelor cu handicap este exercitat de drepturile sociale care au fost stabilite in vederea asigurarii securitatii existentei tuturor cetatenilor. Drepturile sociale trebuie sa permita fiecarui cetatean sa duca o viata caracterizata prin autodeterminare si interzicerea excluderilor. Ele au in vedere respectarea libertatilor, a egalitatii si demnitatii umane, indiferent de conditiile economico-sociale, de virsta si de starea de sanatate a cetatenilor. Importanta lor capitala le situeaza la nivelul drepturilor fundamentale ale omului.

In cadrul drepturilor sociale, se regasesc si acelea care trebuie sa instituie garantii cetateanului care iti pierde autonomia, asigurindu-i o protectie sociala si juridica menita sa il faca stapin pe propria sa existenta, cu grija pentru demnitatea si libertatea sa.

Legislatia trebuie sa asigure conditiile persoanelor cu handicap pentru a-si exercita drepturile la educatie, munca, securitate sociala si protectie, pe o baza de egalitate cu ceilalti cetateni. Actiunea legislativa este necesara pentru inlaturarea unor conditii nefavorabile ce ar putea afecta persoana cu handicap inclusiv a victimizarii si hartuirii.[2]

Comunitatea nationala cit si cea internationala a manifestat o atentie speciala pentru asigurarea unui sistem de protectie pentru citeva categorii de persoane care datorita starii lor de sanatate fizica sau mintala au nevoie de ajutorul si asistenta colectivitatii in care traiesc.

Unicul document national in orice stat si cel mai de baza ramane a fi Constitutia. Asadar prin art.51 a Constitutiei R.M se spune ca:

Persoanele cu handicap beneficiaza de o protectie speciala din partea intregii societati. Statul asigura pentru ele conditii normale de tratament, de readaptare, de invatamant, de instruire si de integrare sociala.

Nimeni nu poate fi supus nici unui tratament medical fortat, decit in cazurile prevazute de lege.

Statul are obligatia sa asigure realizarea unei politici nationale de prevenire, de tratament, de readaptare, de invatamant, de instruire si de integrare sociala a persoanelor cu handicap respectind drepturile si indatoriile ce revin parintilor si tutorilor.

Perioada de tranzitie pe care o strabate Republica Moldova de la o economie de stat de comanda, dirijata prin metode administrative la o economie libera, de piata, a devenit pentru persoana cu handicap o epoca, care nu favorizeaza realizarea globala a drepturilor omului. Statul are datoria de a formula o politica nationala de dezvoltare capabila sa asigure cresterea constanta a bunastarii intregi populatii, si mai ales acea categorie a populatii din care fac parte persoanele ce au un handicap mintal, si/ sau fizic.

Inainte de a i se da persoanei cu handicap, titlul acesta indiferent de handicapul pe care il poseda, in Republica Moldova se folosea mai mult termenul de invalid, adica persoana invalida, ceea ce a contribuit la adoptarea unor legi si reglamentari care reflecta trecutul si prezentul protectiei persoanelor cu handicap (invalid).

Principala lege care reglamenteaza raportul dintre persoanele cu handicap si stat, stabileste obligatiunile statului fata de aceasta categorie de persoane, este Legea Republicii Moldova privind protectia sociala a invalizilor, nr.821-XII din 24.12 1991, care stipuleaza urmatoarele:

Invalizii in Republica Moldova se bucura de toate drepturile sociale, economice si personale, si de libertatile consfintite in Declaratia drepturilor invalizilor, adoptata de catre Adunarea Generala a Organizatiei Natiunilor Unite, in Constitutia Republicii Moldova si alte acte legislative.

Descriminarea invalizilor este interzisa si se pedepseste conform legii. (art.1)

Persoanele vinovate de lezarea drepturilor si intereselor legitime ale invalizilor poarta raspundere in modul stabilit de lege (art.6)

Protectia sociala a invalizilor inseamna crearea de catre stat a conditiilor pentru dezvoltarea lor individuala si realizarea de catre ei a capacitatilor, drepturilor si libertatilor in egala masura cu toti ceilalti cetateni.

Protectia sociala a invalizilor se asigura printr-un complex de masuri prevazute in programele republicane si locale de dezvoltare social-economica si este consfintita in actele legislative si hotaririlor respective (art.3)

Invalizii au dreptul de a participa la elaborarea si adoptarea actelor normative care le vizeaza interesele si de a obtine informatia necesara ce tine de adoptarea acestor acte. (art.4)

Invalizii au dreptul de a crea organizatii obstesti, inclusiv diferite fonduri (art.44)

In conformitate cu statutele lor, organizatiile obstesti ale invalizilor pot sa adere la asociatiile internationale neguvernamentale, sa mentina relatii directe cu ele, precum si sa incheie acorduri (art.46)

Pentru a face o mica comparatie cu legislatia de la noi din tara si legislatia din Romania unde dupa 1989, mai multe acte normative au promovat noi reglementari referitoare la problematica persoanelor cu handicap, destinate sa le aduca acestora o imbunatatire a situatiei. La fel ca si in Constitutia Republicii Moldova in Constitutia Romaniei, (art.46) de asemenea se prevede ca persoanele cu handicap se bucura de protectie speciala. Statul asigura realizarea unei politici nationale de prevenire, de tratament, de readaptare, de invatamint, de instruire si de integrare sociala a persoanelor cu handicap, respectind drepturile si indatoririlor ce revin parintilor si tutorilor.

Dupa 1989, cele mai importante reglamentari in legislatia Romaniei adoptate referitoare la protectia persoanelor cu handicap au fost Legea nr.53/1992 (privind protectia speciala), Legea nr.57/1992 (privind incadrarea in munca) si Ordonanta de Urgenta nr.102/1999 privind protectia speciala si incadrarea in munca a persoanelor cu handicap.

Legislatia din Marea Britanie prevede mai multe tipuri de alocatii pentru persoanele cu handicap. Una dintre ele poarta numele de severe disablement allowance si reprezinta un ajutor financiar acordat persoanei care este inapta de munca de cel putin 28 saptamini, dar care nu a contribuit suficient la asigurarile sociale pentru a beneficia de pensia de invaliditate. Legilatia foloseste trei termeni diferiti pentru testul invaliditatii, care nu trebuie confundati:

v     pierderea facultatii;

v     incapacitate (disability)

v     invaliditate (disadlement)

Legea suedeza privind ajutorul si serviciul pentru persoanele cu unele deficiente functionale (adoptata la 27 mai 1993) cuprinde prevederi referitoare la masurile pentru sprijinul special pentru cei care:

sunt retardati mintal, sunt autisti ori au o conditie asemanatoare autismului;

au o deficienta intelectuala consideratila si permanenta dupa afectiuni cerebrale, deficienta fiind cauzata de factori externi sau de o afectiune fizica;

au alte deficiente fizice sau mintale care sunt manifestate nu datorita imbatrinirii normale, daca aceste deficiente sunt unele majore si cauzeaza dificultati considerabile in viata cotidiana si, in consecinta, o nevoie insemnata de sprijin si serviciu.

Legislatia din Marea Britanie si Suedia      sunt mult mai axate pe protectia persoanelor cu deficiente decit cu legislatia de la noi din republica si cea din Romania.

Dar toate aceste documente si reglamentari atit din Repulica Moldova cit si cele din Romania, Marea Britanie, Suedia duc la realitatea ce sugereaza necesitatea unei continui revizuiri a reglamentarilor actuale in favoarea persoanelor cu handicap, in sensul asimilarii cit mai eficiente a ingrijirilor la domiciliu, in comunitate, a integrarii scolare si profesionale. Astfel de obiective pot fi atinse prin renuntarea treptata la metodele conventionale, cu accentul lor pe abordarea institutionala, in favoarea dezvoltarii unei retele de servicii care sa asigure cooperarea stinsa dintre specialisti si comunitate.

Un document international relevant in favoarea persoanelor cu dizabilitati este Declaratia Drepturilor Persoanelor cu Handicap unde a fost aprobat ca document oficial la Adunarea Generala a ONU din decembrie 1975. Scopul prezentei Declaratii este de a preveni handicapurile mintale si fizice, de a ajuta persoanelor cu handicap sa-si dezvolte aptitudinile lor in domeniile de activitate cele mai diferite, precum si de a promova cit mai mult posibil integrarea lor la o viata sociala normala. Pentru aceasta se cer a fi intreprinse actiuni pe plan national si international, astfel incit aceasta Declaratie sa constituie o baza si o referinta pentru protectia acestor drepturi. Potrivit Declaratiei prin handicap se intelege orice persoana aflata in incapacitate de a-si asigura in totalitate sau in parte necesitatile unei vieti individuale sau sociale normale, datorita deficientei congenitale sau datorita altor cauze, a capacitatii fizice sau mintale.

Ea prevede dreptul persoanelor cu handicap la:

Exercitarea tuturor drepturilor enuntate in declaratie, fara nici o distinctie, exceptie sau descriminare;

Respectarea demnitatii sale intime, sa se bucure de o viata decenta, cit mai normala si infloritoare cu putinta.

Exercitarea drepturilor civile si politice ca orice fiinta umana.

Masuri care sa-i permita sa capete cea mai larga autonomie posibila.

Tratamente medicale, psihologice si functionale, la readaptarea medicala si sociala, de educatie, la ajutorare, sfaturi, servicii de plasare si alte servicii care sa-i puna in valoare maxima capacitatile si aptitudinile.

Securitatea economica si sociala si la un nivel de viata decent, are dreptul sa obtina si sa pastreze un serviciu sau sa exercite o ocupatie utila, productiva remuneratoare, in raport de posibilitatile sale, si sa faca parte din sindicate.

Ca toate necesitatile sale specifice sa fie luate in consideratie in toate etapele planificarii economice si sociale.

Sa traiasca in cadrul familiei sale sau intr-un camin care sa o inlocuiasca si sa participe la toate activitatile creatoare si recreative; daca aflarea lui este obligatorie intr-un camin special, apoi conditiile trebuie sa fie cit mai posibil asemanatoare cu conditiile de viata a semenilor sai fara handicap;

Sa fie protejata de exploatari, a oricarui reglamentari sau oricarui tratament discriminatoriu, abuziv sau degradant.

De a beneficia de asistenta legala calificata; daca este obiectul unei urmariri judiciare, trebuie sa beneficieze de o procedura legala.

Persoana cu handicap, familia si comunitatea sa fie pe deplin informati, prin toate mijloacele potrivite, despre drepturile cuprinse in aceasta Declaratie.

Alt document international este Declaratia Drepturilor Handicapatilor Mintal care se bazeaza pe Declaratia Drepturilor Generale si Particulare ale Deficientei Mintale, elaborate si adoptate de Liga Internationala a Asociatilor de Ajutor a Handicapatilor Mintali la cel de-al IV-lea Congres Mondial, de la Ierusalim in anul 1968 si adoptat oficial de Adunarea Generala a ONU la 20 decembrie 1971.Aceasta Declaratie a obligat statele, sa aiba ca baza prevederile declaratiei la perfectarea legislatiei si altor masuri privind categoria pespectiva de persoane. Sa stipuleze in instrumentele si mecanismele nationale dreptul la asistenta medicala corespunzatoare, asigurare materiala, pregatire si recalificare profesionala, de a trai in familie sau in institutii speciale.

Nevoile fundamentale ale persoanei

cu handicap mintal

A fi acceptat, mai intii, ca persoana fizica cu deficienta sa.

Sa duca o viata pe cit posibil normala.

Sa aiba parte de afectiune si sa o poata manifesta si el celor din jur .

Sa apartina fara restrictii la o familie.

Sa aiba acces la educatie , la munca si la viata in sinul colectivitatii.

Sa participe la activitatile creatoare.

Tezele fundamentale ale Declaratiei ONU despre drepturile persoanelor cu handicap mintal sint orientate spre schimbarea atitudinii societatii fata de oamenii cu deficienta mintala. Acest document confirma ca persoana cu deficient mintal are un drept inalienabil la demnitatea umana. Prezentul si viitorul acestor oameni e intemeiat      pe respectarea acelorasi drepturi ale omului care contribuie o binefacere pentru toti oamenii de pe glob.

Printr-o rezolutie ulterioara anul 1981 este proclamat Anul International al Persoanelor cu Handicap.

Un document extrem de important este adoptat de ONU imediat dupa aceasta - Programul Mondial de Actiune privind Persoanele cu Handicap, care proclama deceniul 1983-1992 drept deceniul persoanelor cu handicap.

Finalitatea Programului Mondial de Actiune privind Persoanele cu Handicap este de a promova masuri eficiente pentru prevenirea handicapului, reabilitarea si realizarea "participarii depline" a persoanelor cu handicap la viata sociala, a "egalitatii". Aceasta inseamna a oferi sanse egale cu cele ale intregii populatii si un beneficiu egal in optimizarea conditiilor de viata rezultate din dezvoltarea sociala si economica. Aceste concepte trebuie sa fie aplicate din aceiasi perspectiva si cu aceiasi urgenta in toate tarile, indiferent de nivelul lor de dezvoltare.

Mai mult de 500 milioane de oameni din intreaga lume sint handicapati ca urmare a unor disfunctionalitati de ordin mintal, fizic sau senzorial. Ei au aceleasi drepturi ca celelalte fiinte umane si au dreptul la sanse egale. Prea adesea vietile lor sint dezavantajate de bariere fizice sau sociale care impiedica participarea lor deplina. Din aceasta cauza, milioane de persoane in toata lumea, se confrunta deseori cu greutatile unei vieti izolate si lipsite de valoare.

Politica referitoare la persoanele cu handicap trebuie sa asigure accesul acestora la toate serviciile oferite de comunitate. Toate persoanele cu handicap au drepturi egale, dar au si obligatii egale. Aceasta inseamna printre altele, sa le fie oferite persoanelor cu handicap tinere, sansa de a se profesionalizarea si de a urma o cariera - nu pensionare timpurie si protectie sociala. Statele membre trebuie sa adopte o politica corespunzatoare si o structura de sprijin a serviciilor pentru a se asigura ca persoanele cu handicap, atit din regiunile rurale cit si din cele urbane, au sanse egale de a fi angajate intr-o munca productiva si aducatoare de venituri pe piata de munca. Persoanele cu handicap trebuie sa li se ofere acces egal, angajarea in munca, resurse corespunzatoare, si pregatire profesionala pentru informarea publicului, astfel incit sa se poata exprima liber prin mijloacele de informare si sa poata comunica punctele de vedere si experienta in fata publicului in general.

Inchierea deceniului persoanelor cu handicap se face prin adoptare unei altei rezolutii ONU, in context: Reguli Standard privind Egalizarea Sanselor Persoanelor cu Handicap. Aceasta a fost adoptata de Adunarea Generala a ONU cu ocazia celei de a 48-a sesiune din 20 decembrie 1993. Scopul si continutul Regulilor Standard privind Egalizarea Sanselor a Persoanelor cu Handicap au fost dezvoltate pe baza experientei dobindite in timpul decadei ONU pentru persoana cu handicap (1983-1992), Conventia Internationala a Dreptului Omului, cuprinzind Declaratia Universala a Drepturilor Omului, Conventia Internationala asupra Drepturilor Economice, Sociale si Culturale, Conventia Internationala a Drepturilor Civile si Politice, Conventia asupra Drepturilor Copilului, Conventia pentru Eliminarea tuturor Formelor de Discriminare impotriva Femeilor, ca si Programul Mondial de Actiune in legatura cu Persoanele cu Handicap, constituie bazele politice si morale ale Regulilor.

Scopul acestor Reguli este de asigura ca persoanele cu handicap, ca membri ai societatii in care traiesc, sa poata exercita aceleasi drepturi si sa se supuna acelorasi obligatii, aidoma celorlalti. In toate societatile lumii, mai sunt inca bariere in calea exercitarii drepturilor si libertatilor persoanelor cu handicap. Este de datoria statelor de a lua masurile potrivite pentru inlaturarea acestor obstacole. Persoanele cu handicap si organizatiile acestora trebuie sa joace un rol activ ca parteneri in procesul in cauza. Egalizarea sanselor persoanelor cu handicap reprezinta o contributie esentiala la efortul international general de mobilizare a resurselor umane. O atentie speciala trebuie acordata grupurilor de copii, femei, virstnici, saraci, persoanelor cu handicapuri duble sau multiple, precum si minoritatile.

Analizind legislatia nationala si internationala la capitolul - drepturile si libertatile persoanelor cu handicap, se poate conclude, ca Republica Moldova, incearca de a efectua citiva pasi in domeniul legislativ spre a proteja drepturile acestei categorii a populatiei.

Dar nu este indeajuns de a adopta un cadru legislativ, cit de cit ajustat la cerintele organismelor internationale, este nevoie ca el sa functioneze.

Cunoscind realitatea, iti dai seama de conditiile grele in care sau pomenit aceste persoane. Criza economica si-a lasat amprenta negativa asupra realizarii drepturilor declarate.

In Republica Moldova locurile publice nu sint accesibile pentru persoanele cu handicap. Inaccesibilitatea serviciilor medicale gratuite, programele de reabilitare insuficiente, serviciile sociale inperfecte, lipsa locurilor de munca pentru aceasta categorie de persoane, somajul crescind in rindurile persoanelor cu handicap, inaccesibilitatea la instruire, pregatire profesionala si recalificare.

Un impact negativ asupra nivelului de trai al persoanelor cu handicap, este si intirzierea la plata pensiilor, indemnizatiilor si altor plati prevazute pentru aceasta categorie de persoane, lipsa spatiului locativ si imposibilitatea de imbunatatire a conditiilor locative.

Lista problemelor si piedicilor in realizarea drepturilor persoanelor cu handicap se poate de continuat, dar credem ca este important nu numai cunoasterea lor, dar si solutionarea acestor probleme, care ar da posibilitatea reintegrarii in societate a persoanelor care se afla intr-o pozitie mai dezavantajoasa decit celelalte persoane, din cauza conditiilor de sanatate.

Este necesar ca infrastructura sociala creata sa functioneze si sa fie accesibila pentru categoria respectiva de persoane.