CUNOASTEREA ,RELATIONAREA PERSONALITATII DE LA EXTERIOR LA INTERIOR

CUNOASTEREA ,RELATIONAREA PERSONALITATII DE LA EXTERIOR LA INTERIOR

1.CUNOASTEREA CARACTERULUI LA OM DUPA ASPECTUL FIZIC

Consistenta personalitatii este data de relativa stabilitate a trasatrilor si a relatiilor dintre aceste trasaturi. Dupa ani si ani de zile, recunoastem oamenii peste care a nins tipmul tocmai datorita personalitatii lor, si totodata cunoastem trairile interioare ale oamenilor dupa expansivitatea lor fizica.

Accentuand stabilitatea structurii interne a personalitatii nu vom uita, totusi, caracterul dinamic al acesteia : oamenii, evolueaza, se dezvolta, uneori se schimba radical.

Sistemele care alcatuiesc personalitatea au o natura dubla (pshihofizica), ceea ce inseamna ca in structura acesteia sunt integrate integrate morfofiziologice si psihosociale.

Iar pentru ca exteriorul coreleaza cu interiorul , vom putea vorbi despre " ceea ce se arata , este o imagine a ceea ce nu poate fi vazut ", (filozoful Anaxagora 500 - 428 i.e.n).

Primii filozofi nu puteau san u faca legatura intre suflet si "ovalul luminos " al chipului omenesc si a infatisarii fizice a corpului.Se spunea ca " chipul, este oglinda sufletului " ce tradeaza teorii ale frenologiei, fizionomieie. Chipul uman nu e mut, ci ne spune ceva despre viata psihica. Iar aceste lucruri sunt bines a fie cunoscute pentru a fi o relationare, interactiune armonioasa ceilalti.

Preocuparea pentru cunoasterea individului psihomorale, luand in consideratie stigmatele inscrise pe fata oamenilor a cunoscut o deplasare spectaculoasa in secolul al XV-lea .

Medicii, au luat locul astrologilor, s-a trecut de la identificarea planetelor pe bolta cereasca in observarea atenta a trasaturilor tetei. In perioada renasterii, tratatele despre fizionomii s-au inmultit considerabil si, o data cu ele si speculatiile in jurul semnelor prevestitoare de fericire sau nenorocire

Lucrarea "De Humana Physiognomaonia " (1602), a napoletanului Gian-Battista Porta a contribuit cel mai mult la fondarea " stiintei " fizionomiei. Anumite "semne " - configuratia buzelor , a nasului , a barbiei etc. - au fost puse in corespondenta stricta cu trasaturile psihocaracteriale.

Johann Kaspar Lavater (1741 - 1801), a reprezentat momentul de glorie al fizionomiei, dar si inceputul lamurgului ei. Voga fizionomiei s-a datorat calitatilor de exceptional observatory al comportamentelor expressive de care a dat dovada, abdicarea de la rigorile stiintei este insa evidenta : cunoastera psihologiei unei personae dupa trasaturile si proportiile fetei, de flerul mistic cu care sunt inzestrati oamenii.

In jurul anului 1790 a fost inventata o noua " stiinta " care pretindea ca nu numai fata ci si craniul, ofera cheia intimitatilor psihice. Oasele craniene - reliefuri ale craniului, usor de identificat prin pipaire - ar exprima dezvoltarea zonelor corticale subiacente, responsabile de anumite functii intelectuale sau raspunzatoare de comportamente morale ale individului.

Cesare Lombroso (1836 - 1909), a incercat sa- i depisteze pe raufacatori dupa stigmatele figurii si dupa conformatia craniului.

In lucrarea " Uomo criminale " (1876) medical penitenciarelor din Padova sustine ca infractorii pot fi identificati dupa maxilarele lor massive, deosebita proeminenta a pometilor, orbitele si arcadele supraorbitale exaggerate, urechile clapauge si carnoase,(urechi lungi, craniu turtit, ochii oblici foarte apropiati, nas turtit, lungimea excesiva a barbiei). Hotii s-ar distinge prin mobilitatea obrajilor, prin ochii mici, ingrijorati si in permanenta miscare prin sprancenele stufoase, nasul turtit, fruntea joasa. Ucigasii, in fine s-ar caracteriza prin craniu ingust, maxilare puternice, umerii obrajilor proeminenti.

Oricat de mare ar fi contributia fizionomiei si si frenologiei la dezvoltarea psihologiei stiintifice si la cunoasterea scoartei cerebrale, trebuie sa spunem deschis ca ne aflam nu in fata unor stiinte ci a unor speculatii cu pretentii de stiinta. Astazi nici un om de stiinta nu mai admite o corespondenta stricta intre un detaliu de arhitectura a fetei sau craniului si o calitate psihica, abdicand de la cunoasterea tipurilor umane si plonjand spre individual, transgresand explicatia si promovand prezicerea, vechile incercari de a deduce structura intima, omul interior dupa forma exterioara au esuat adesea in speculatii pagubitoare.

Esecul vechilor incercari de caracterizare psihologica a oamenilor pornind de latrasaturile fetei incrimineaza conceptiile filozofice si teoriile pe care se fondau.

Credinta antichitatilor ca microcososul uman reproduce fidel macrocosmosul sideral, apelul la divinitate sau considerarea " datului biologic " drept element hotarator pentru psihologia omului - optiuni de principiu al fizionomieie, frenologiei si teoriei stigmatelor, au in comun faptul ca explicatia prin factori externi corespondenta mecanicist biunivoca dintre chipul omului si structura sa psihomorala.

John Mev ( Marea Britanie ), studiind biografiile standard si raspunsurile la chestionarele de personalitate , correlate cu radiografiile faciale, cercetatorul afirma ca oamenii cu fata prelunga si barbia ascutita tind a fi veseli, peste masura de insistenti si cu spirit practice, totusi putin cam naivi, iar cei cu fata scurta sunt, de regula capriciosi, imaginative si foarte perspicace.

De asemenea in interactiunea psihic - fizionomie nu este exclusa nici influenta elementelor exterioare a relatiei ( activitatea glandelor endocrine poate marca atat trasaturile fetei, cat si starea psihica, dar si ca traire provocata din exterior de ceilalti oameni poate sa afecteze expresivitatea fetei de exemplu, ridurile, datorate suferintei sau a zambetului, se mai poate vorbi si de un accident provocat de ceilalti care duce la deformarea corpului, dar si interventiile chirurgicale plastice.etc.).

Facand abstractie de cazurile patologice, actiunea reciproca dintre chip si personalitate poate intemeia ceea ce a denumit " stiinta figurii omenesti ".

Trasaturile tetei bine proportionate, conform canoanelor de frumusete acceptate intr-o anumita epoca si arie culturala determinate, genereaza de cele mai multe o fire optimista, incredere in sine, spirit de colaborare, bunatate si indulgenta, chiar ingeniozitate.

Cel ce este privit cu simpatie datorita chipului placut, raspunde cu aceeasi simpatie , contactele umane ii produc satisfactie, fiind acceptat totdeauna cu placere in comunicarea inerumana , isi adreseaza si isi dezvolta capacitatea de exprimare, afirma puncte de vedere proprii, devine mai interesant si in cele din urma mai intelligent.

O figura disproportionata nu lasa nemodificata psihologia individului.

Genialul cunoscator al sufletului omenesc William Shakespeare (1564 - 1616), prezinta in drama istorica Richard al III-lea un caz exemplar, ne permitem sa semnalam natura probabilistica a relatiei dintre portret si personalitate . Nu se exclude, insa ca un chip hidos, compensatoriu, sa contribuie la formarea unui om de desavarsita frumusete psihomrala.

Din perspectiva psihosociala se cuvine , sa atragem atentia asupra falsitatii corespondentei directe, dintre o trasatura fizionomica si o insusire psihocaracteriala.

Denuntarea judecatilor de acest fel curate terenul pentru studierea sistemica, utilizand modele statistice a figurii umane in vederea interferentelor psihologice, nu au temei statistic asociatile care se fac de obicei intre inteligenta si inaltimea fruntii, dintre viclenie si buzele subtiri, senzualitatea si buzele carnoase, divergenta axelor oculare si inclinatia spre visare.

Dar, nu numai configuratia externa inraureste viata psihica a omului, trairile psihice isi pun in timp amprenta asupra figurii fiecaruia dintre noi.Suferinta fizica si psihica sap pe obraji urme de nesters. colturile gurii pastreaza in cutele formate bucuria sau tristetea. pe frunte, santurile adanci povestesc despre furtunile interioare,fericirea dand stralucire chipului uman. Nu intotdeauna, dar probabilitatea de influentare depaseste hazardul, de fapt ce ne indreptateste sa afirmam ca stiinta figurii omenesti nu este prea veche, ci dimpotriva, prea noua : cercetarea metodologic riguroasa a interactiunii dintre procesele psihice si fizice va demonstra, intr-un viitor nu prea inepartat ca si acest domeniu al cunoasterii.

2.GESTURILE, MIMICA POSTURA, LIMBAJUL NON-VERBAL

Miscarile corpului uman sau modificarea pozitiei unor segmente ale acestuia, a minilor, capului, trunchiului, chiar felul in care sta in picioare sau pe scaun, cul;cat in pat s.a.m. ofera indicii, uneori sigure, alteori doar probabile despre starea psihica de moment ca si despre constantele personalitatii.Gesticulatia, sprijina comunicarea interumana verbala, prima impresie se bazeaza pe observarea posturii interlocutorului.

Inca din secolul I al erei noastre, autorul primului tratat de retorica Marcus Fabius Quintilianus, remarca : " cum ca anumite parti ale corpului ajuta celui care vorbeste, insa mainile s-ar putea spune ca vorbesc singure, cu ele cerem, promitem, chemam, indepartam, amenintam, rugam, exprimam oroarea, teama, indignarea, opozitia, bucuria, tristetea, indoiala, aprobarea, parerea de rau, masura, cantitatea, numarul, timpul."

In raport cu marea diversitate de limbi vorbite, gesturile alcatuiesc un limbaj tuturor oamenilor, dezvoltarea cunoasterii a confirmat, in buna masura, intuitia retorului roman.

Cercetarile moderne de etologie umana - cea mai tanara disciplina stiintifica ce are ca obiect de studio comportamentul oamenilor, au demonstrate ca in arii culturale indepartate, fara nici o influenta reciproca, unele gesture, nu vorbim despre mimica, de expresia faciala a emotiilor, prezinta similitudini pana la cele mai mici detail, functionand ca un limbaj universal, dar persnalitatea ramanand unica si diferita.

La mai toate popoarele si populatiile exprimaea dezacordului, negatia , se face in acelasi fel prin miscarea repetata de la stanga la dreapta si de la dreapta la stanga. Aceasta constatare indelung verificata prin cercetari comparative interculrurale , ca si faptul ca nou nascutii insotesc refuzul hranei si senzatiile dorite cu aceeasi pendulare orizontala a capului, constituie un argument puternic in favoarea ipotezei caracterului inascut, ereditar al unor gesture cu semnificatie socioculturala.

Doctorul Irinaus Eibl-Eibesfeldt, creatorul termenului de "etologie umana " (1966), de la care am preluat exemplul pus in discutie : considera ca respectivul gest deriva din tendinta de a te debarasa de un lucru oarecare, pur si simplu, instinctive. gestul, fixat genetic, a dobandit valoare de semnul social,cu ajutorul caruia ne intelegem fara sa mai vorbim, important fiind faptul ca ne nastem cu anumite " pro- grame comportamentale ", reprezentand, initial, cu mii si mii de ani in urma, modalitati de adaptare a organismului la mediu.

Prin mutatii si selectii,experienta dobandita s-a conservat in patrimonial genetic, fiind decodificata in stadiile embrionare si infantile.Insa, nu se neaga rolul culturii in particularizarea gesturilor de la un popor la altul, chiar de la o persoana la alta, chiar de la o persoana la alta, dar se atrage atentia asupra elementelor commune , asupra faptului ca toti apartinem aceleasi specii.

Prin gesturi cu valoare universala ne putem exprima rapid sentimentele, intentiile gandurilor. Se stie faptul ca astazi exista diferente interculturale in ceea ce priveste gesturile si postura prin intermediul carora poti spune cu multa exactitate unde s-a nascut si a trait un individ, dar si mediul diferit in care a locuit.

Felul de a vorbi este specific unei culturi, nu reprezinta singurul indiciu al socializarii si nici cel mai sigur intrucat, fiind activitatea constienta, vorbirea poate fi relative, usor controlata (modificata).

Gesturile banale, intrate in obisnuinta, deci necontrolate constient, au capacitatea de a dezvalui personalitatea, chiar in laturile, aspectele, trasaturile ce se vor ascunse. Americanii, cand mananca, tin doar o mna pe masa,europenii, conform codului manierelor elegante le tin pe amandoua ( coatele apropiate de trunchi si incheietura pumnului sprijinindu-se de tablia mesei ). Exista un " stil " European si altul american de a sta pe scaun picior peste picior, de pilda V-ul (format din deschiderea degetelor aratator si mijlociu), cu care premierul britanic Winston Churchill(1874-1965), inspira incredere in victoria coalitiei antihitleriste, astazi acest gest reprezinta increderea in victorie.

De asemenea, comunicarea interumana se desfasoara intr-un acompaniament mimico-gestual-postual diferit de la o zona culturala la alta.

Meridionalii, vorbesc mai mult cu mainile decat cu gura, ca sic and cuvintele nu le-ar fi suficiente pentru exprimarea gandurilor. Achizitia primelor cuvinte este corelata cu utilizarea gesturilor simbol, dar sunt si situatii in care modificarea comunicarii gestuale in cazul leziunilor cerebrale, aduc in discutie aspecte noi privind legatura dintre gesturile simbolice effectuate cu mainile si comunicarea cu ajutorul limbajului articulat.

Anumite leziuni ale emisferei cerebrale stangi, care efectueaza vorbirea, dtermina in acelasi timp si incapacitatea producerii gesturilor simbolice.Bolnavii cu tulburari ale limbajului (afazic), prezinta dificultati in imitarea gesturilor conventionale, fiind in imposibilitatea de a efectua la cerere gesture cu semnificatie socioculturala (aducerea degetului aratator la obraz, la nas).Insa, fiind si personae care comunica prin gesticulatie, exemplu : surdo-muti, sau personae care isi modeleaza felul de a gesticula de a se purta a face o impresie dorita.

Exista o legatura intre expresia verbala sic ea gestuala care reprezinta un limbaj, si totodata a crearii unei impresi, o aparenta buna.

Teoria managementului impresiei se integreaza in cadrul mai ampl al sociologiei dramaturgice si al abordarii dramaturgiei a comunicarii tratnd individual ca actor social pe scena vietii unde ofera reprezentatii si interpreteaza roluri in accord cu situatia, nu atat pentru sine cat si pentru ai convinge sip e ceilalti de veridicitatea realitatii pe care o compune individual este la a fi interpret si ai invita pe ceilalti, prin "maiestria " jocului sau, la o realitate ca suma a acestor interpretari.

Premisa de la care se pleaca este aceea ca indivizii actioneaza independent, pe baza unei strategii care implica un sistem de coduri de actiune "axiome" de conduita inascute, cristalizate si sedimentate in practica de rutina si ca " realul " este in permanenta construit de actorii sociali in permanenta construit prin interactiune.

Semnificatia faptelor umane se regaseste in modalitatea in care acestea se exprima in interactiunea cu ceilalti, ca produs al in teractiunii a "faptului social ". Imaginea de sine nu este rezultatul unei simple introspectii, intr-o anumita masura, imaginea de sine reprezinta un compromis intre aspiratiile egoismului individului si colectivele pe care le adduce societatea.

Imaginea de sine se dezvolta treptat si rezulta din feed-back-ul primit de la ceilalti si interiorizarea schemelor despre ceilalti, se exprima la nivelul comportamentului actorului, in tinuta acestuia este punerea in scena propriu-zisa a sinelui prin intermediul imbracamintii a pozitiei in fata celorlalti, a modului de adresare si serveste la probarea trasaturilor favorabile ale respectivei personae.

Eficienta in interactiune, impune imagini favorabile de sine presupune respectarea ritualilor intre parteneri, schimb si cooperarea in sensul confirmarii face-ului revendicat de fiecare prin tinuta specifica.

Devine procesul de comunicare inteles ca fenomen global care intruchipeaza cuvantul, mimica, privirea, gestul si distanta interpersonala dar si potentialului de inteligenta, vastitatea vocabularului exprimat prin varietatea de cuvinte folosite. Modul de prezentare, privirea, dictia, alura generala modifica aprecierea,este asa numitul " efect halo "- impresiile generale despre o persoana au tendinta de a se extinde asupra anumitor trasaturi particulare ale acesteia. Interlocutorii nu doar exprima informatii, ci se angajeaza intr-o relatie de cooperare verbala in care devin inseparabili si in enuntul oricui se bazeaza pe enuntul celorlalti, in consecinta "eul " nu se poate descoperi singur, cid oar prin intermadiul unui " tu ", prin dialog, interactiunea cu ceilalti si prin comunicarea totala, neexistand societate fara comunicare.

3 RELATIA SOCIETATE - PERSONALITATE, DEZVOLTAREA PERSONALITATII PRIN EDUCATIE.

Cum nu exista societate fara comunicare, asa nu exista nici personalitate, individ fara interactiune cu mediul social. Intre personalitate si societate putem stabili o relatie sistemica, in care personalitatea integrate in diverse subsisteme (structuri de activitati sociale care realizeaza functii ale sistemului social, activitati economice, politice, de familie, culturale, etc.), este in raport cu societatea, considerat sistem global, element in sistem, agentul actiunii sociale.

In cadrul acestei relatii, societatea formeaza, modeleaza individual si personalitatea acestuia conform sistemului de norme si valori acceptate intr-unmoment istoric dat, iar personalitatea prin activitatea sa creatoare, optimizeaza societatea, perfectioneaza mecanismele sistemului social, oar cand se impune, proiecteaza, creeaza noi structuri sociale, adecvate sensului devenirii istorice.

Societatea participa la modelarea personalitatii, a comportamentului social, iar cand individual este active, acest lucru se repercuteaza asupra sa si totodata societatea asupra personalitatii individului in stare pasiva a acesuia.Suficient fiind doar prezenta in acel mediu si apoi actiunea individului asupra mediului.

TEORIA LUI BRONFENBRENNER : Nascut in anul 1917, atribuie mediului inconjurator un rol primordial, considerate in contexte diferite, natura umana, la care s-a gandit mai intai ca la un nume singular, unic, a aparut multiplicatia si pluralista, aceasta pentru ca mediile inconjuratoare diferite produc diferente sensibil nu numai intre societati, dar si in interiorul fiecaruia dintre aceste societati, dar si in ineriorul fiecarei dintre aceste societati.

Bronfenbrenner a admis si ca mediile inconjuratoare in care traieste individual sunt asa de variate si de diversitate incat a intelege impactul pe care ele il pot avea asupra existentei individului, nu este o sarcina la indemana oricui.

De asemenea, pentru a simplifica si sistematiza aceasta munca de intelegere, el a conceput teoria " ecologiei dezvoltarii umane ca fiind, studiul stiintific al adaptarii reciproce si progresiste intr-o fiinta umana activa , in curs de dezvoltare si proprietatile in schimbare ale mediilor imediate in care acesta traieste, tinand cont ca acest proces este afectat de relatiile dintre ei si de contextele mai generale din care medii fac parte ".

Raporturile stabilite de Bronfenbrenner intre elementele deficientei sale, presupune : unitatea de baza a modelului de analiza este microsistemul adica, un model de activitati, de roluri si de raporturi interperonale experimentate de un subiect in cursul evolutiei sale, intr-un mediu dat cu caracteristici fizice si materiale determinate.

MICROSISTEMUL 1 MICROSISTEMUL 2

Scoala Domiciliul

-activitati sesizate -activitati percepute

-roluri sesizate -roluri percepute

-roluri interpersonale sesizate -relatii interpersonale percepute

MICROSISTEMUL 3

-activitati percepute

-roluri sesizate

- relatii interpersonale percepute

Astfel sunt propuse trei ilustrari specifice ale acestor microsisteme:

• scoala
• domiciliul
• locurile de intalnire obisnuite

Este important de subliniat ca in sistemul lui Bronfenbrenner influenta mediilor comportamentale asupra dezvoltarii personalitatii individului nu se face de catre realitatea obiectiva, a rolurilor si a relatiilor interpersonale evocate mai sus.Aceasta influenta este mai degraba fructul perceptiei sau interpretarilor acestor factori.

Bronfernbrenner se alatura punctului de vedere al lui Lewin atunci cand considera ca mediul inconjurator fenomenologic, adica interpretat sau experimentat de individ, are o influenta asupra mediului inconjurator real in adoptarea unui comportament dat , bineinteles , ca urmeaza , este aberrant sa incerci actele indivizilor doar plecand de la proprietatile obiective ale unui mediu inconjurator , fara a sti ce semnifica acestea pentru indivizi intr-un mediu prcis . Apoi,este important de stiut cum persoanele, obiectele si evenimentele influenteaza in aceasta situatie, motivatiile individului. Trebuie sa recunoastem influent ape care o exercita asupra comportamentului elementele ireale,produse ale imaginatiei individului, fantasmele si interpretarile sale proprii.

In ceea ce priveste relatiile interpersonale, ele fac aluzie la felul in care oamenii se comporta unii fata de altii in timpul intalnirilor.

Bronfenbrenner a adoptat permanent de microsistem pentru a exprima convingerea sa ca mediile comportamentale furnizeaza cea mai mica unitate de analiza (micro) si ca cele 3 componente mai semnificative ale unui mediu (activitati, roluri de comportament interactive si relatii), in care modificarea uneia dintre componente este susceptibila de a faceconfiguratia intreaga si de produce o schimbare in viata individului.

O problema metodologica evident intalnita in analiza microsistemului provine din faptul ca comportamentele pot fi fluctuante pentru ca ele sunt determinate de deplasarile in activitatile in curs , si de reajustarile, in functie de rolurile participantilor si ale relatiilor.

Analiza microsistemului este deci evaluata cu o materie in miscare.Bronfenbrenner numeste mezosistemul prima faza situate in afara microsistemului.

"Un mezosistem cuprinde relatiile mutuale ce exista intre doua sau mai multe medii in care subiectul in curs de dezvoltare evolueaza in mod activ. De exemlu, pentru un copil va fi vorba de relati intre casa, munca si grupul de prieteni din cartier, in timp ce pentru un adult relatiile se vor situa intre familie, munca si viata sociala. A fost discutabil din cele mai vechi timpuri, exemplul cu doi gemeni care traiesc in medii diferite, ceea ce are repercursiuni asupra formarii personalitatii, chiar daca fizic sunt la fel, difera din toate punctele de vedere personalitatea, gandirea, temperamental, felul de afi si comporta in societate, limbajul, inteligenta."

Relevanta fiind si povestea copilului crescut in padure de o lupoaica, cum copilul s-a adaptat la acel mediu, fiind complet diferit de un altul crescut in relatie cu oamenii, societate.

Reteaua interelationala care asociaza microsistemele poate actiona asupra perceptiilor comportamentului individului, oricare ar fi mediul in care el evolueaza, experienta traita de individ in clasa lui din care provine, constituie un exempl probatoriu.

Bronfenbrenner defineste urmatoarea faza a mezosistemului- exosistem :

"Un exosistem face referinta la unul sau mai multe medii comportamentale care nu se presupune ca subiectul sa fie activ , dar in care se petrec evenimente care afecteaza sau sunt afectate de ceea ce numim mediu inconjurator unde evolueaza persoana in dezvoltare , cum ar fi locul de munca al tatalui, deciziile consilului clasei in ceea ce priveste copilul si reteaua de prieteni a surorii mai mari, astfel, daca locul de munca al tatalui este aproape de domiciliu, acesta va putea consacra mai mult timp copilului ".

Societatea in ansamblu ei constituie un izvor de influenta, cel mai indepartat de experienta imediata a individului, acest macrosistem este constituit de madiul cultural, micro, mezzo si exesistemele mediului inconjurator al individului,totodata activitatea individului in societate o poate influenta, dar si asupra personalitatii sale.

Urmarind in activitatea lor satisfacerea unor nevoi, oamenii intra in interactiuni reciproce, relatii obiective, in primul rand de productie, determinate de nivelul de dezvoltare a fortelor de productie si implicit de structura de clasa a societatii.

Aspiratiile oamenilor, comportamentele lor sunt definite pentru ei si reglementate in cadrul fiecarei formatiuni sociale de sisteme , de norme si valori., de sistemul institutiilor, politice, juridice, de sistemul de control (formalizat si neformalizat), care semnalizeaza si sanctioneaza (pozitiv sau negativ) comportamentele individuale, urmarindu-se asigurarea unui cat mai inalt grad de functionalitate in sistemul social.

Societatea, considerate formatiune social-economica, ca sistem structurat si structurant este astfel o configuratie de structuri functionale si operante, subsisteme in raport cu societatea, sistemul social global,acest ansamblu de structuri organizationale. Apartenenta la macrosisteme, natiune, stat, clase sociale, se realizeaza printr-un sistem intreg de microstructuri.Individul devine membru al unei clase sociale, de pilda clasa muncitoare, prin intermediul familiei, al grupurilor profesionale, brigade de munca a intreprinderii in care lucreaza,al diverselor organizatii de clasa si politice etc.

In interiorul acestor macrosistemuri, la randul lor si ele cu o structura dinamica , deschisa, indivizii sunt integrati sociocultural.Apartenenta la una sau mai multe asemenea structuri de organizare, pe langa faptul ca ii asigura individului o serie de satisfactii materiale si spirituale, ii defineste modelul comportamental, ii transmite sarcinile grupului la rezolvarea carora trebuie sa participle activ, vointa colectiva de grup, solidaritatea de grup, ii impune o serie de indatoriri, obligatii si responsabilitati prin care individual contribuie la mentinerea si consolidarea sistemului ca intreg functional, dinamic, deschis.

Termenul de societate, din prisma sociologica se refera la institutii, comportamente sociale. Omul nu poate trai izolat ci in relationare cu ceilalti, in stransa corelatie, afectiune si comunicare. Individul astfel se socializeaza si se integreaza mai usor in societate, totodata ii determina pe unii indivizi in formarea personalitatii lor, dar si a comportamentelor acestora.

Un comportament omenesc determinat de societate este cel mechanic care este contrar celui organic.Prin comportamentul mechanic este determinat ca un produs social, adaptat la rigorile sociale-legislative, cerinte sociale, adaptandu-se si comportandu-se in modul respective ca si ceilalti, un tot colectiv debarast de original, un tip causal stimul-contagiune.

Gustave Le Bon, vorbeste de comportamentul colectiv prin aparitia in 1895 a lucrarii sale "Psihologia multimilor"- multimea este vazuta ca o reuniune de indivizi oarecare, indifferent de nationalitate, profesie sau sex, indifferent de imprejurarile care ii aduna laolalta.

Premisa sa este ca intr-o comunitate , personalitatea constienta dispare formandu-se un "suflet colectiv "care prezinta trasaturi distincte. Membrii unei astfel de comunitati se supun "legii unitatii mentale a multimilor", care spune ca toti indivizii din grup au tendinta de a-si ignora propriile sisteme de valori si incep sa se ghideze exclusive dupa normele grupului respective.

O teorie asemanatoare cu cea a lui Le Bon G. este sic ea a lui Durkheim in care individual trebuie sa respecte anumite norme sociale,totodata societatea poate determina sinuciderea, datorita izolarii individului, fapt causal, fiind discrepanta dintre normele sociale si valorilor personale, interioare a indiviziilor, inadaptare sociala, chiar si ciclurile anotimpurile, etc.

Cu cat creste socializarea individului prin intermediul modelelor socioculturale, ca modele comportamentale actionale, pe baza carora individual invata ce trebuie sa faca pentru altii si ce trebuie sa se astepte de la altii, creste dependenta lui de structuri organizationale, functionale si operante in care este integrat si implicat de sistemul social ca sistem global.

In general, societatile tind spre o anumita ierarhizare a rolului acestor structuri in procesul de intgrare socioculturala a individului, acordand in perioade diferite, in functie de sistemul social, de sistemul istoric si de necesitatea de optimizare a sistemului o importanta sociala mai mare si ca urmare o influenta mai mare unora in raport cu altele.

Dupa cum se stie familiei ii revine un rol important in procesul de integrare socioculturala a individului din primii lui ani de viata, baza personalitatii, indeplinind in acest scop functii formative bine definite.

De asemenea este recunoscut rolul pe care il are familia in asgurarea constitutiilor biologice a societatii, familia fiind unicul grup care se dezvolta din interior, furnizand membri tuturor celorlalte colectivitati, de aici denumirea de :grup social de baza", in asigurarea continuitatii culturii, a limbi, obiceiurilor si a traditiilor unui popor.

Kant, urmarind un proiect de emancipare a conditiei umane, scria : "Parintii care au primit ei insisi o educatie sunt deja niste modele dupa care se indreapta copiii, dar pentru a-I face pe acestia mai buni, este necesar sa facem din pedagogie un studio, altfel nu este nimic de sperat de la dansa, iar educatia este incredintata unor oameni cu pregatire rea ".

" Educatia permanenta este un process de perfectionare a dezvoltariii personale, sociale si profesionale pe durata intregii vieti a indivizilor in scopul imbunatatirii calitatii vietii, atat a indivizilor, cat si colectivitatii lor ". Aceasta este o ide comprehensive si unificatoare care include invatarea formala, nonformala si informala pentru dobandirea si imbogatirea unui orizont de cunoastere care sa permita atingerea celui mai inalt nivel de dezvoltare posibil in diferite stadii si domenii ale vietii.

O etapa initiala a oricarei strategii, proiectata sa implineasca aspiratiile educatiei permanente este "construirea unui pod de legatura " intre "o varietate de elemente intereducationale " (structuri, curriculum, pregatirea profesorilor) si " un numar considerabil de elemente extraeducationale " (configuratii personale, sociale, istorice, culturale ale indivizilor si societatilor in medii locale, nationale si globale).

Conceptul educatiei permanente este " in mod functional, bazat pe ideea ca invatarea permanenta poate fi dobandita de catre indivizi si societati in moduri diferite si ca aceste modalitati alternative sunt in stare sa conduca spre atingerea celui mai inalt si celui mai bun nivel al calitatii vietii de catre toti "

Desigur ca si in societatile contemporane pozitia sociala a parintilor, starea materiala nivelul lor de pregatire, locul unde traiesc, conceptia lor asupra vietii, idealul lor de viata sunt factori care vor influenta in mod important, inca din primii ani si in continuare de-a lungul vietii, procesul de integrare, formarea personalitatii si comportamentul urmasilor.

Functiile integratoare indeplinite de familie sunt determinate intotdeauna de catre starea generala a societatii, de catre macrostructura ei, de situatia generala a progresului ethnic si economic.

O influenta determinata asupra integrarii socioculturale a individului, asupra formarii personalitatii are structura economica si de clasa.Aceasta va influenta si functiile integratoare ale familiei, de pilda, in societatea capitalista contemporana, intr-un fel va pregati o familie de muncitor viitoarea generatie pentru viata, anumite modele comportamentale va asigura inca din primi ani de viata si cu totul in alt fel si in alt mod vor fi solutionate aceleasi probleme privind pregatirea viitoarelor generatii in familiile burgheze.

Apartenenta la o anumita clasa defineste locul individului in societate, accesul lui la instructie si educatie, participarea lui la creatia avutiei nationale, la sistemul de restrictie a muncii, la conducere, la putere si la luarea deciziilor.

Un alt factor deosebit de important in procesul de integrare socioculturale a individului si de formare a personalitatii lui il constituie structura profesionala.

Exercitarea profesiunii este rolul social de baza al oricarui individ matur, acestei activitati i-se acorda cel mai mult din viata, exercitarea profesiunii este statutul existential al individului, de sen in viata lui.

Pregatirea profesiunii este cadrul obiectiv, optim de formare si dezvoltare plenara a personalitatii individului, in aces tip de activitate se dezvolta aptitudinile, talentele, capacitatile, se implinesc aspiratiile, se definesc si se exprima un anumit stil de viata, un anumit mod de gandire .

Rezultatul activitatii profesionale reprezinta criteriul valoric apreciativ asupra locului si a rolului pe care il indeplineste personalitatea in societate. Astfel ca personalitatea reprezinta rezultatul ereditatii, naturalului (trasaturile caracteriale inascute), cat si mediul social, exteriorul (completarea si asimilarea de alte valori, trasaturi), fapt ce face ca personalitatea sa devina mai complexa.

Asadar , cultura presupune un rol colossal, valorile, credintele, conceptiile despre lume, cunostintele legilor,obiceiurile, arta , limba care inobileaza omul si il diferentiaza.Cultura reprezinta "invelisul " umanului fara de care omul ar fid oar o legume, sau o papusa insufletita un animal salbatic, necultivat, neumanizat, neadaptat social,este ca si cum cineva ar realiza un robot, dar caruia nu i-se introduce informatiile necesare functionarii sale, deci nu i-se poate da nici o comanda, ramanand doar o tinichea.

Astfel, cultura,structura profesionala contribuie decisive la formarea individului si a personalitatii sale complexe, putand chiar sa isi atinga performantele sale dorite ca si realizare profesionala, cat sip e toate planurile.

Cu cat un individ are o cultura si o inteligenta mai mare cu atat el se poate adapta mai usor in societate, se descurca mai usor in viata si realizeaza mai multe acte marete, omul intrand astfel in actiune si da sens vietii.

Kardiner afirma ca "omul se poate defini prin ceea ce face, pentru ca el se recunoaste,apartine lucrarilor sale si ca o teoriea naturii umane trebuie sa tina seama si de semnele de actiune prin care omul stapaneste universul si intra in acord cu universul si intra in accord cu lumea sociala.

In aceasi ordine de idei cresterea considerabila in societatea contemporana rolului instructiv-formativ al structurilor politice. Cercetarile pe plan mondial cu privire la problemele educatiei releva faptul ca se contureaza ca o tendinta definitorie in majoritatea societatilor contemporane, asumarea intr-o mai mare masura a responsabilitatii in materie de educatie de catre puterea de stat, singura care poate sa desfasoare o activitate globala privind politica educationala.

Astfel, numeroase guverne ii asigura controlul asupra sistemului educational, constiente de importanta rolului politic.Daca putem considera ca statului ii este prescris personalitatii de catre societate pe baza unor criterii apreciative ce-i confera acestuia o valoare sociala, rolurile se invata prin imitatie, instructie si educatie, individual, personalitatea in devenire invata ce si cum sa actioneze pentru a-si justifica lui si altora statutul pe care il detine.

Integritatea sociala a personalitatii prin intermediul structurilor organizationale, considerate subsisteme in raport cu sistemul social-globa, la nivelul carora se stabilesc relatii de baza dintre personalitate si societate, se realizeaza prin locul pe care il ocupa orice personalitate in organizarea sociala, intr-o structura data, loc desemnat prin conceptual de statut corespunzandu-i un anumit rol(intelegand prin aceasta o suma de modele culturale asociate unui anumit statut).

Cand statutele si rolurile adecvate pe care le detine o personalitate nu converg in directia implinirii, desi datorita contradictiilor dezvoltarii personalitatii aceasta convergenta nu poate fi niciodata deplina, atunci asistam la drame individuale care se soldeaza cu neintegrarea socioculturala a personalitatii, cu estomparea potentelor ei creatoare, cu diminuarea dinamismului ei.

In literatura filozofica nemarxista, relatia individ-societate este tratata perspectiva asigrarii stabilitatii functionale, asigurarii constantei configuratiei sistemice globale, in ciuda fluctuatiilor dintre sistem si mediul ambiant , dintre elementele componene ale sistemului, precum si a impulsurilor de schimbare din interiorul sistemului. Teoria parsoniana despre statusuri si roluri, integrate intr-o teorie generala a sistemului social, teorie orientata in intregime spre fundamentarea teoretica a integrarii sociale, a "ordinii" a " supravietuirii " societatii in cadrul unor " structuri constante" si "echilibrate", postuleaza deschis caracterului stringent coercitival structurii societatii in raport cu sistemul la o functie stabilizatoare.

In societatile antagoniste, intrarea individului de la naster intr0o structura de statusuri si roluri constrangatoare reprezinta terenul obiectiv al instrainarii de propria sa esenta umana, libertatea de creatie si responsabilitatea ce deriva din ea pentru destinul sau si al colectivitatii, frustrarea personalitatii de aceasta suprema dimensiune a omului, creativitatea, altereaza insusi sensul si semnificatia ideii dupa care omul, obiect al istoriei este totodata subiect cognitive si agent al istoriei.

Dupa cum se stie, societatea exista si functioneaza ca o lume, societate in schimbare, iar personalitatea umana rezultat al unui process orientat in intregime spre o individualitate ca o trasatura constanta.Datorita acestei trasaturi, personalitatea umana, respectiv specia umana, rezultat al unui proces orientat in intregime spre o individualizre din ce in ce mai crescanda, ramane un organism biopsihosocial, dinamic si deschis , cu trebuinte proprii mereu altele, cu capacitate de a gandi , simti si actiona independent prin intermediul practicii social-istorice, pastrandu-si individualitatea ca o trasatura constanta. Astfel ca personalitatea umana, se adapteaza relativ cu usurinta la conditiile schimbate si in schimbare. De aceea , alaturi de raspunsurile actionale invatate, care ii asigura integrarea socioculturala si prin care contribuie la buna functionare a sistemului ca sistem constituit, personalitatea creeaza, inventeaza ca raspunsuri activitati adecvate situatiilor schimbate la probleme noi, gaseste solutii noi, contribuind astfel la optimizarea, transformarea calificativa a structurilor atunci cand apare aceasta necesitate .

Astfel notele personalitatii vor fi deslusite nu in activitati invatate stereotip, conform modelelor culturale constituite, ci dimpotriva, in activitati care se abat de la modele constituite, activitati create activitatii noi, la situatii noi, sdatisfacand noi necesitati.

Personalitatea se contureaza dincolo de ecranul conformismului social, nota dominanta in comportamentul personalitatii fiind gasirea, in cdrul unor noi situatii, a unor solutii actionale noi adecvate eficiente, care sa realizeze cu maxima operativitate si cu minim de effort optimizarea sistemului, nu ca scop in sine, ci ca mediu de realizare a personalitatii.

Personalitatea manifesta o larga receptivitate fata de tot ce este nou, inaintat, este un cautator permanent de nou, un om de initiative , un inventator, un permanent inovator ca un inalt spirit de responsabilitate fata de destinul colectivitatii din care face parte, animat permanent de idealuri de continua perfectionare. De aceea , inventivitatea, capacitatea de a obiectiva in inovatie sociala, capacitatea de optiune si decizie pentru actiune sau alta sustinuta de un inalt simt al responsabilitatii angajate, oricat de timid s-ar manifesta in comportamentul individului sunt note definitorii ale unei personalitati in devenire.

Personalitatea manifesta o larga deschidere integratoare, ea este inzestrata cu puterea de a evalua in mod realist consecintele imediate si de perspective deciziilor si ale actiunilor sale, implicatiile pe care rezultatele concrete ale activitatii sale le au asupra societatii ca ansamblu de activitati.

Viziunea sistemica, integratoare, capacitatea personalitatii proprii in mecanismul general al dialecticii dezvoltarii sistemului social ca intreg ramn aspectul cel mai characteristic pentru personalitatea contemporana.

Personalitatea, ca expresie a structurii activitatii sale, se caracterizeaza ca un sistem structurat de comportamente actionale, unele relative persistente, constante, rezultat al unui proces de insusire , prin instructie si educatie, a unor modele de comportament constituite, propri structurilor organizationale din care face parte personalitatea si prin intermediul carora se realizeaza, in cadrul integrarii socioculturale a personalitatii, contributia acesteia la stabilitatea sistemului social ca sistem constituit. Altele in formare, ca rezultat al efortului personalitatii de inventare, de creare a unor noi comportamente actionale eficiente si adecvate situatiilor noi aparute ca urmare a caracterului dinamic al sistemului social prin care personalitatea contribuie la optimizarea, perfectionarea si dezvoltarea continua a sistemului.

In perspectiva actiunii umane , intre societate si personalitate putem stabili o relatie sistemica de conexiune inversa, in care societatea, formeaza , determina personalitatea pentru realizarea unor anumite roluri, functii, iar prin actiunea sa constienta si creatoare, optimizeaza sistemul, contribuind la perfectionarea continua a acestuia ca existenta data si ca existenta in devenire.

In cadrul acestei relatii sistemice, conexiunea inversa se realizeaza intr-un dublu circuit reglator, de la sistem , societate la element, personalitate.

1). PRIN TRANSMITERE PERMANENTA,prin instructie si educatie a unor metode comportamentale de tip conformist.

2).PRIN TRANSMITERE PERMANENTA A SCHIMBARILOR DE SISTEM, schimbari care solicita largirea continua a zonei comportamentului inovator , de la element, personalitate la sistem, societate, prin comportamente ale individului ca element determinat, creat care actioneaza pe baza unor comportamente " invatate" cu ajutorul carora se realizeaza functia integratoare a sistemului si ca factor determinator, creator care actioneaza pe bazaunor comportamente inventate si prin care se realizeeaza functia de schimbare si de transformare a sistemului.

In primul circuit , conexiunea inversa de la personalitate la societate este traita in plan subiectiv ca o constrangere, iar in al doilea circuit ca liberat.

Conceptual ca un circuit retroactional, relatia dintre personalitate si societate include astfel nu numai determinarile social-obiective si naturale ale umanului ci si determinarea inversa de la personalitate la societate, in care personalitatea se manifesta ca agent fata de societate, beneficiand atat de propria sa inventivitate cat si instructia pe care societatea o pune la dispozitie pentru a-i potenta disponibilitatile creatoare.

De asemenea includerea in explicarea acestui complex retoactional a relatiei dintre constrangere, de catre societate si libertatea de manifestare a personalitatii in raport cu societatea,confera acestuia cadrul real de manifestare, eliminandu-se orice aventurism sau fatalism antropologic din teoria personalitatii si din activitatea practica de formare a personalitatii.

Desigur ca intelegerea acesteirelatii presupune considerarea si altor determinari ale personalitatii, cum ar fi pozitia sa axiologica, atitudinea responsabila fata de ritmurile si tendintele progresului social, angajarea plenara in timp si istorie, ceea ce presupune totodata asumarea constienta a riscurilor pe care le implica epoca respectiva.

Toate acestea confera personalitatii un inalt grad de superioritate(subiectiva)fata de lumea(obiectiva) din care face parte, pe care o supune metodic sin u anarhic, limitat sin u nelimitat, respectiv procesual.

Perspectiva sistemica in analiza relatiei societate-personalitate pune in evidenta caracterul specific al acestei relatii, in sensul ca personalitatea nu se raporteaza la sistem ca simpla relatata , ci in mod constient, activ si creator, in sensul capacitatii de a face judecati de valoare, putand gandi progresiv si proiectiv sistemul nu numai ca dat constituit, ci in devenire, putand decide chiar de structurarea sistemului si recompunerea lui intr-un sistem calitativ superior si putand actiona in concordanta cu decizia luata.

Viziunea sistemica a relatiei societate-personalitate reflecta insasi esenta conditiei umane, peronalitatea exista in raport cu lumea, numai IN si PRIN societate.

Cu cat creste gradul de complexitate a sistemului social, relatia societate-personalitate capata noi valente : pe de o parte, personalitatea devine tot mai direct dependenta de societate, ea nu se poate realiza decat IN si PRIN societate, angajata responsabil cu intreaga sa fiinta in lupta pentru progresul social.Pe de alta parte, societatea nu poateprogresa la nivelul exigentelor si a ritmurilor impuse contemporaneitatii, fara contributia directa si creatoare a personalitatii, chemata sa solutioneze optim si operativ multiplele probleme si situatii noi ivite in procesul dezvoltarii.

In perspective marxista a teoriei sistemelor sociale, personalitatea este conceputa ca un bloc de reglare optimizatoare a sistemului social, nu in sensul conceptiilor structuralist-functionaliste in care reglarea optimata este inteleasa exclusiv ca functie de stabilizare a sistemului dat(impreuna cu structurile sale). Dimpotriva, depasindu-se aceasta intelegere, in interpretarea marxista, accentual se pune pe gasirea de catre personalitate(individ,colectivitati umane) a unor solutii noi care sa asigure perfectionare sistemului, eficiente si operante. De aceea , reglarea optima a sistemului se poate concepe numai in cadrul unui complex retroactional de la societate la personalitate si invers , sunt potentate atat comportamentele personalitatii ca expresie a activitatii creatoare, originale, inovatoare a acesteia.

Pe fondul interactiunii dintre obiect si subiect, aspectul coincidentei dintre interesele generale, colective ale societatii ca intreg fapt posibil numai intr-o societate in care nu mai exista grupe si clase sociale ale caror scopuri sa fie divergente.