Cultura juridica si activitatea de asistenta sociala

1. 1. Rolul si importanta disciplinelor juridice in formarea asistentilor sociali

Daca ar fi sa definim sau sa caracterizam societatea noastra, acum, pe moment, fara ca nici macar sa ne punem problema criteriilor pe baza carora ar trebui sa facem o astfel de valorizare, am fi tentati sa exprimam sintagma bine cunoscuta: "suntem in faza finala a tranzitiei la economia de piata". Ei bine, vom fi, datorita acestei stari in care ne aflam, in fata unei alte dileme, din multe altele - si ne vom putea pune unele intrebari si anume: ce facem cu valorile consacrate ale umanismului socialist, cele care se refera la comportamentul social? Se vor mai ajuta oamenii intre ei, "reciproc" la nevoie? Sunt intrebari care se pot raporta numai la individ.

In procesul socializarii, intre normele lui de conduita, pe care individul si le impune, sunt integrate si asa-numitele norme ale responsabilitatii sociale. Responsabilitatea sociala este concretizata si prin comportamentul prosocial, intentionat realizat in afara obligatiilor profesionale, orientat spre sustinerea, conservarea si promovarea valorilor sociale, fara asteptarea unei recompense externe[1]. Un astfel de comportament poate fi caracteristic numai "tipului de personalitate altruista", a unei persoane privita in individualitatea ei, adica a unei persoane fizice . Dar in societatea fondata pe economia de piata, pe concurenta, "egoismul este considerat normal, iar altruismul deviant" . Poate chiar aceasta ultima afirmatie ne pare si ea abrupta. Cert este ca problema muncii sociale nu o putem lasa numai in competenta unor indivizi altruisti, cu comportament prosocial, oricat de mare ar fi numarul acestora.

Oamenii sunt la nevoie datorita unor cauze[4]. Aceste cauze trebuie identificate si inlaturate sau cel putin consecinta lor trebuie sa fie atenuata. Aceasta o pot face cel mai bine, cei pregatiti in acest sens si anume pedagogii si asistentii sociali. Pana cand asistenta sociala (si pedagogia sociala), in noua sa acceptiune, isi va construi propria teorie, si isi va defini conceptul, acceptandu-se de fapt ca ea poarta "o denumire noua pentru o realitate veche" suntem constienti ca este nevoie ca munca sociala, intrerupta in Romania perioadei totalitariste, trebuie reluata la noi parametri calitativi, ce vor putea fi asigurati, in principal prin pregatirea in cadrul universitatilor fie de drept public, fie de drept privat. Astfel, responsabilitatea sociala (si aici ar trebui sa facem inainte de toate, deosebirea intre conceptele de societate si social, care inca mai creeaza confuzii pentru a avea un consens in privinta obiectului profesiunii de asistent social) va fi transferata, in marea parte a continutului ei, celor specializati, celor cu capacitate profesionala deplina, capacitate pe care o putem defini ca fiind "aptitudinea de a exercita un drept, de cei ce poseda acest drept, de exercitare a profesiei" .

Cunostintele profesionale ale asistentului social sunt atrase, in mare parte, din profesii ce pot fi exercitate numai de cei specializati in domeniu ca de pilda, medici, sociologi, psihologi, juristi. Varietatea, volumul cunostintelor necesar de a fi insusite in vederea exercitarii activitatilor de asistenta impun reconsiderarea notiunii de capacitate profesionala. Consideram ca pentru a califica o persoana ca dispune de capacitate profesionala deplina (intr-un anumit domeniu profesional) este necesara o analiza cu privire la existenta celor doua conditii esentiale si indispensabile, si care trebuie a fi intrunite cumulativ 1. cunostinte de specialitate; 2. vocatie profesionala. Competenta trebuie sa fie un criteriu de apreciere tehnic si moral a valorii profesionale. Transferand consideratiile de mai sus in domeniul asistentei sociale - constatam, cu titlu de notorietate, faptul ca evaluarea cunostintelor de specialitate in domeniu este in acord cu exigentele profesiei. Problema se pune cu privire la vocatia profesionala in domeniul pe care asistentul social isi va desfasura activitatea. Este acceptata ideea ca sansele maxime de realizare ale unui statut profesional sunt legate de existenta vocatiei - prin care intelegem "chemare, predispozitie pentru un anumit domeniu de activitate sau pentru o anumita profesiune"[7]. De asemenea daca ne referim strict la formarea pedagogului social "nu este nici macar admisibil ca functia de educator sa poata fi indeplinita de catre cineva care nu prezinta garantii speciale, asupra carora numai statul poate sa judece" .

Este necesar sa constientizam factorii de raspundere implicati in formarea profesionala de importanta evaluarii vocatiei profesionale a candidatilor la calitatea de lucrator social - la un anume reper temporal al parcursului formarii profesionale - si daca ne vom gasi in lipsa capacitatii vocationale a celor care deja se afla in exercitiu, cum se va realiza evaluarea profesionala a acestora?

Vocatia profesionala se gaseste la intersectia cerintelor vietii sociale cu cele ale profesiunii. Obiectul muncii educative este omul - "or, cand este vorba de om nu se admite nici cel mai mic procent de rebuturi"[9]. Rigorile impuse de deontologia profesiunii nu pot avea teren favorabil in lipsa predispozitiei pentru aceea profesie. Deontologia cuprinde si norme juridice (imperative) - si atunci cand vorbim de libertate in stabilirea conduitei profesionale, trebuie sa se inteleaga libertatea de a formula si realiza un scop conform nazuintelor progresiste din societate in privinta idealului uman. Etica nu trebuie sa se preocupe numai cu ceea ce este ci este mai important sa se ocupe de ceea ce trebuie sa fie. Moralitatea are nevoie de postulate ale ratiunii - pentru ca, democratia nu poate fi realizata decat pe terenul normativitatii, a legislativului. "Prinsa in relatia tensionala dintre dreptul disciplinar si etica profesionala, deontologia ni se infatiseaza ca o disciplina al carei obiect de studiu se constituie la confluenta dreptului cu morala. Sarcina ei principala este de a stabili principii, reguli si norme de conduita profesionala, in cadrul diferitelor relatii implicate de exercitarea unei profesiuni: relatiile interne, specifice fiecarui gen de activitate profesionalizata, precum si relatiile externe, cu beneficiarii directi/indirecti ai serviciilor/bunurilor realizate" .

Rolul de lucrator social, cu toate ca inca nu a primit de la inceput imaginea si pozitia sociala cuvenita este de o deosebita importanta pentru societate[11]. Pozitia si statutul social al lucratorului social, din momentul in care au fost recunoscute si cuprinse in nomenclatorul de functii al Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei determina desfasurarea unui rol institutional, care va putea fi "jucat" numai daca se va cunoaste repertoriul. Repertoriul, va fi complet daca va cuprinde toate notiunile prin care rolul va putea fi bine jucat. In acest caz, vom apela la continutul programei universitare in care vom incorpora notiunile necesare bunei desfasurari a viitoarei activitati in domeniul specific vizat.

Continutul invatamantului, factor de baza cu valente formative determinante, prin care se realizeaza intregul sistem al procesului didactic, recunoscut si definit de altfel ca un subsistem al acestuia, este supus in permanenta unui proces de verificare si evaluare, de adaptare si transformare. Pregatirea cadrelor necesare desfasurarii activitatilor specifice lucratorilor sociali, precum si conducerii organizatiilor cu un astfel de obiect de activitate, dintr-o societate in plina transformare, cu perspective de dezvoltare, reclama o pregatire de cultura generala si de specialitate moderna, inclusiv juridica, apta nu numai de a produce mutatii in felul de a aborda si recepta a ceea ce este activitatea de ajutor social si ajutor pentru integrare sociala, ci si de a poseda competenta in rezolvarea problemelor specifice activitatii de terapeut social, si toate acestea in contextul modernizarii invatamantului romanesc, orientat spre a fi deschis, compatibil cu cel din structurile vest europene si euro-atlantice.[12]

Studierea cailor si modalitatilor de modernizare a continutului invatamantului definit ca sistemul informatiilor, actiunilor si operatiilor (pe de o parte selectate pe baza unor criterii logico-stiintifice si psiho-pedagogice, din randul valorilor culturale ale omenirii, iar pe de alta parte structurate, ierarhizate si integrate in continutul disciplinelor de specialitate), se face si pentru satisfacerea comenzii sociale, ce revine unui anumit segment specific al pregatirii profesionale.[13] Dar, tot astfel, nu putem nega faptul ca orice institutie sociala este intr-o interdependenta cu alte institutii de acelasi gen. Societatea, cultura isi pun amprenta asupra domeniilor pedagogiei si asistentei sociale. Va trebui sa depasim, in multe cazuri, obstacolele celor care valorizeaza interesele legitime ale omului. Pentru aceasta este necesara cunoasterea dreptului obiectiv, atat al celui intern, cat si a celui apartinator structurilor in care dorim sa ne integram.

Necesitatea de a ne racorda, nu numai declarativ, la apararea drepturilor obiect al conventiile internationale la care am aderat ne obliga ca in curricula universitara, in special la facultatile de profil, sa se regaseasca si discipline juridice care sa configureze cadrul institutional in care cei formati isi vor desfasura activitatea si pentru ca acestia sa asimileze cunostintele juridice necesare pentru a putea fi operationali. Astfel, in planurile de invatamant trebuie sa se regaseasca deopotriva elemente de sociologie si filosofie a dreptului, elemente de drept constitutional, de drept civil, de dreptul familiei, de drept penal, de dreptul muncii, de dreptul securitatii sociale, de drept administrativ, de criminologie etc. Aceste notiuni juridice vor trebui cunoscute atat de cei care se pregatesc in domeniu, cat si de cei care activeaza in domeniu[14].

Cultura juridica are si rolul de a preveni conduitele ilicite. De asemenea, o buna cunoastere a institutiilor dreptului, in special a raspunderii juridice, contribuie la constientizarea celor implicati in munca sociala asupra responsabilitatilor ce le revin. Aceste deziderate pot fi realizate prin educatia juridica efectuata de cunoscatorii domeniilor de activitate specifica. Daca la aceste paradigme se adauga necesitatea fireasca a prudentei profesionale si a informarii "clientilor" de eventualele riscuri ce pot interveni in activitatea de furnizare de servicii sociale[15], vom obtine garantia desfasurarii activitatilor de ajutor social neviciat, in concordanta cu principiile si valorilor care le sunt atribuite, precum si protectia efectiva a celor implicati in aceste activitati pe de o parte, si a celor care conduc aceste activitati, pe de alta parte.

2. Rolul si importanta factorilor legislativi in managementul organizatiilor de servicii sociale

Cu totii ne angajam in efectuarea unor speculatii si in discutii despre cauzele, consecintele si insasi continutul fenomenelor si proceselor pe care le intalnim si ne influenteaza viata noastra cotidiana. Atitudinea noastra, cea mai probabila, va fi aceea de a ne referi la aceste subiecte din perspective diferite, adica adoptand puncte de vedere particulare - particularitatea fiind (aici) indusa, in principal de experienta noastra conditionata si de simtul comun. Astfel, va trebui sa ne situam intre afirmatia (care apartine sociologiei) potrivit careia se pretinde adoptarea unei atitudini prudente, daca nu de respingere totala, fata de intuitie, speculatie, intelepciune populara adica de fundamentele simtului comun si - intre "rigorile" metodelor stiintifice proprii cercetarilor experimentale[16].

Vom incerca ca obiectivitatea care ni se impune cu privire la aprecierea rolului si importantei disciplinelor juridice in formarea si perfectionarea lucratorilor sociali (in facultatile de profil), prin evidentierea rolului si importantei factorilor legislativi in managementul institutiilor de asistenta sociala si a activitatilor acestora, sa fie "marcata" de un neutralism axiologic, in masura in care iti este posibil atunci cand te referi la o stiinta comportamentala precum este dreptul, inter-relationata cu managementul cuprins, in principal, in sfera stiintelor economice.

Este cunoscut faptul ca stiintele economice (Economics) au drept obiect studiul productiei, distributiei si consumul bunurilor materiale si a serviciilor - printre problemele ce intereseaza mentionam banii, viata bancara si financiara, finantele publice, economia internationala, relatiile de munca, organizarea afacerilor, economia consumatorului, economia facilitatilor publice etc. Insa economia este numai o parte a vietii sociale. Produsele si serviciile nu se produc si nici nu se consuma singure. Furnizarea de servicii sociale, privite ca marfa, constituie obiectul de activitate al institutiilor de asistenta sociala . "Firma" produce direct sau indirect servicii sociale (servicii sociale cu caracter primar, servicii sociale specializate, serviciile de ingrijire social-medicala) - firma, in acest context, trebuie privita ca parte din sistemul national de asistenta sociala (a se vedea Legea nr. 47/2006 privind sistemul national de asistenta sociala) - firma sau intreprinderea nu se rezuma numai la domeniul economic, ea are o sfera de cuprindere mult mai mare, obiectul ei de activitate putand fi din orice domeniu, implicit din cel al asistentei sociale, cu conditia ca sa se obtina de catre intreprinzatori profitul. "Profitul" institutiilor de asistenta sociala publice sau private cuprinde, in principal, si avantajul realizat prin indeplinirea si a altor "cerinte functionale", altele decat cele comerciale, care fac ca sistemul de asistenta sociala sa indeplineasca si alte sarcini sociale. Asistenta sociala este in responsabilitatea institutiilor publice specializate ale autoritatilor administratiei publice centrale si locale si a organizatiilor societatii civile.

In orice activitate sociala, inclusiv in asistenta sociala, trebuie pusa permanent problema eficientei activitatii derulate in contextul specific lor - eficienta o putem aprecia prin prisma efectelor pe care aceasta activitate o are in plan social, respectiv a raportului intre "investitia" realizata si "profitul" (efectul) obtinut. Raportul la care ne referim trebuie sa fie in favoarea clientilor beneficiari ai ariei productiei de prestatii si servicii sociale: de la clientii primari (cei care beneficiaza direct de masurile de protectie sociala) pana la clienti tertiari (societatea).

Societatea romaneasca se indreapta spre statul de drept si incepe sa-si impuna valorile acestuia. In aceste conditii se construieste un nou model societal si anume modelul de conformitate liberal - legea incepe sa fie efectiva, se depaseste simpla declaralitate. In modelul de conformitate liberal cadrele de conformare sunt determinate cu lejeritate si nu exista imixtiuni in domeniul vietii private - se invoca adeseori drepturilor fundamentale ale omului, interesul acestuia, mai rar obligatiile si indatoririle acestuia. Intregul drept privat este intemeiat pe ideea de interes si in special de interes material. Dar, orice interes trebuie protejat juridiceste? orice interes poate da nastere unui drept? Atunci in ce sens trebuie luata ideea de interes in relatiile juridice? Interesul nu poate fi justificat in drept, decat cand e conform cu conceptiile de justitie. Trebuie consacrat numai interesul just - conform cu idealul de drept. Cred ca am motivat suficient afirmatia potrivit careia si managementul institutiilor si activitatilor de asistenta sociala trebuie sa se subordoneze, in principal, la doua imperative: eficienta si legalitate. Asistenta sociala este o activitate sociala notabila - socialul se bazeaza pe normativ. Este necesar de a se respecta ordinea de drept in activitatea de asistenta sociala. Este importanta cunoasterea cadrului normativ a acestor activitati - ele favorizeaza si conditioneaza procesul decizional in sistemul de asistenta sociala. .

S-a prezentat deja tangential problematica "profitului" si a eficientei institutiilor de asistenta sociala. Vom prezenta in continuare prin cateva exemplificari care nu vor acoperi in totalitate problematica importantei factorilor legislativi constituiti din ansamblul reglementarilor juridice cu influenta directa sau indirecta asupra institutiilor de asistenta sociala si a managementului acestora - priviti ca factori integrati in ansamblul factorilor de mediu care cuprinde: factorii economici, de management, tehnici si tehnologici, demografici, socio-culturali, politici. Numai in masura in care se cunosc si se valorifica evolutiile factorilor de mediu, se pot concepe si vor putea functiona corespunzator toate subsistemele de asistenta sociala, prin intermediul carora se asigura legatura cu mediul. In mod firesc, statul are un rol important si in existenta si evolutia, pe planul vietii sociale, a institutiilor de asistenta sociala. Nu numai ca statul reglementeaza prin norme de drept, infiintarea persoanelor juridice cu obiect de activitate asistenta sociala, capacitatea lor juridica, modurile in care se manifesta ele in dinamica relatiilor juridice, eventuala lor reorganizare si incetarea existentei lor ca subiecti de drept, dar statul organizeaza si un sistem complex de evidenta a existentei acestora.

In Romania, potrivit Legii nr. 47/2006 privind sistemul national de asistenta sociala, exista doua feluri de institutii (in acest context - al intelesului legii - prin termenul de institutie, diferit de acceptiunea de institutie juridica folosita in limbajul de specialitate juridic - se intelege unitatea sau structura de organizare sociala - constituita in temeiul normelor de drept si avand ca obiect desfasurarea unor activitati cu caracter de protectie sociala): de drept public si de drept privat. Institutiile publice de servicii sociale, finantate partial sau total de la buget de stat, se infiinteaza prin hotarare a Guvernului, iar cele finantate de la bugetul judetean sau de la bugetele locale, prin hotarare a consiliului judetean sau local. Ca urmare a modificarilor aduse Ordonantei nr. 68/2003 cu privire la serviciile sociale - in art. 17 se prevad urmatoarele: "Institutiile publice de asistenta sociala pot fi infiintate si organizate prin hotarare a consiliului judetean si pot deservi una sau mai multe unitati administrativ teritoriale" (alin. 1); In conditiile in care sunt implicate mai multe judete, institutiile prevazute la alin. (1) sunt infiintate si organizate in baza unor conventii incheiate in conditiile legii, care se aproba prin hotarari ale consiliilor judetene" (alin. 2); Prin derogare de la prevederile alin. (2), consiliile locale pot infiinta si organiza institutii de asistenta sociala, finantate din bugetul propriu sau in parteneriat cu alte institutii publice sau private" (alin. (3).

In Romania, in cadrul administratiei publice centrale Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei este autoritatea care elaboreaza politica de asistenta sociala, stabileste strategia nationala de dezvoltare in domeniu si promoveaza drepturile familiei, copilului, persoanelor singure, persoanelor varstnice, persoanelor cu handicap si ale oricaror alte persoane aflate la nevoie - a se vedea Capitolul V al Legii 47/2006 intitulat "Organizarea si functionarea sistemului nationale de asistenta sociala"(a se vedea H. G. nr. 737/3 iulie 2003 privind organizarea si functionarea Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei - publicata in M. Of., Partea I, nr. 483 din 7 iulie 2003 si H. G. nr. 90/ 23 ianuarie 2003, actualizata, pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare si functionare a serviciului public de asistenta sociala.

Conceputa ca activitate indeplinita de anumite autoritati (organe), administratia publica se infaptuieste in conformitate si pe baza legii, in principal prin acte administrative cu caracter normativ sau individual, prin fapte materiale juridice si operatiuni materiale tehnice (a se vedea si (Hotararea Guvernului nr. 90/2003 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare si functionare a serviciului public de asistenta sociala modificata si completata). Actele administrative sunt manifestari de vointa cu caracter unilateral, facute in exercitarea functiei executive a statului in scopul de a produce efecte juridice, a caror realizare este garantata prin posibilitatea de a recurge la forta de constrangere a statului. Faptele materiale juridice determina transformari in lumea materiala si produc prin aceasta efecte juridice, independent de existenta unei manifestari de vointa. De fapt, administratia publica reprezinta activitatea de organizare si de executie in concret a legii - aceasta activitate se realizeaza de catre autoritatile administrative centrale sau locale - organisme de stat.

Astfel, numai pentru scopurile si in conditiile stabilite prin lege pot functiona furnizori de servicii sociale institutii de protectie sociala, persoane fizice sau juridice, publice sau private. Posibilitatea de constituire a institutiilor (structurilor) de drept privat sunt o consecinta a expresiei dreptului la libera asociere, drept constitutional, expres prevazut in art. 40, alin. (1) al Constitutiei Romaniei. Constituirea institutiilor de servicii sociale de drept privat se realizeaza potrivit legii - potrivit reglementarilor cuprinse in Ordonanta 26/2000 cu privire la asociatii si fundatii, si potrivit cerintelor (avizelor administrative) impuse de administratia publica de specialitate.

"Furnizorii de servicii sociale pot organiza si acorda servicii sociale numai daca sunt acreditati in conditiile legii" - (art. 11 alin. (4) al Ordonantei nr. 68/28 august 2003 cu modificarile ulterioare.

Institutiile de asistenta sociala de drept privat se constituie prin act juridic de asociere. Persoanele juridice de drept privat urmaresc, de regula, alte scopuri decat cele de utilitate publica. Exceptia o constituie structurile de drept privat, care prin insasi obiectul lor de activitate dovedesc utilitate publica (si chiar au acest caracter), si care, prin vocatia lor, tind sa li se recunoasca acest caracter (de utilitate publica). Caracterul de utilitate publica al institutiilor de drept public nu este mentionat expres - dar potrivit actului de dispozitie al organului administrativ competent, prin care au fost infiintate, se vizeaza utilitatea publica a acestora. Caracterul de utilitate publica se poate recunoaste oricarei structuri cu personalitate juridica care a urmat procedura prevazuta de Ordonanta 26/2000 cu privire la asociatii si fundatii (art. 38, 39, 40). - a se vedea si Ordonanta nr. 37/30 ianuarie 2003 pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociatii si fundatii, publicata in M. Of., Partea I nr. 62/1 februarie 2003, care din punctul de vedere al societatii civile aduce atingere dreptului la asociere.

In Ordonanta nr. 37/2003 se promoveaza conceptul de interes comunitar.
Prin recunoasterea utilitatii publice, a structurilor de drept privat fara scop lucrativ, se confera acestora un statut preferential in cadrul societatii civile (Ordonanta nr. 26/2000, art. 41). A se vedea si Ordinul nr. 115/9 aprilie 2003 privind organizarea compartimentului pentru relatia cu asociatiile si fundatiile si aprobarea Criteriilor specifice Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei de acordare a statutului de utilitate publica asociatiilor, fundatiilor si federatiilor, publicat in M. Of. al Romaniei, Partea I, nr. 299 din 6 mai 2003.

3. Valorile sociale si valori juridice

Reflectia despre valori este o preocupare constanta a spiritului filosofic cu toate ca cetateanul de rand traieste in lumea valorilor fara a le constientiza. Pare de la sine inteles ce este adevarul, ce sunt binele, frumosul, fericirea, libertatea, iubirea etc. Acest "de-la-sine-inteles" a fost prima data zguduit in istorie de catre Socrate - el este cel care vesteste lumii aparitia unor noi table de valori, altele decat cele pana atunci definite. Cultura greaca a acelor timpuri a creat conditiile unui astfel de demers. Ideea plutea in atmosfera epocii - demersul lui Socrate nu putea fi realizat intr-un vid cultural[19].

Se considera ca doua conditii majore trebuie indeplinite pentru ca reflectia despre valori sa devina primordiala: in primul rand libertatea gandirii, adica democratia si, in al doilea rand, zguduirea sistemului traditional de valori printr-un eveniment de mari proportii - precum revolutia franceza, cele doua razboaie si, in cazul Romaniei, momentul in care se doreste (sau ni se impune) tranzitarea spre un stat de drept, democratic.

Statul democratic trebuie sa faca din spiritual si cultura un scop principal al activitatii sale. Democratia fara cultura inseamna dezastru, mai ales in momente de rascruce ale istoriei, de inlocuire a unei table de valori cu alta, in acord cu spiritul timpului. Cultura duce la intelegerea ideii de drept, de interes general si de datorie - "defectele care se observa in functionarea mecanismului democratiei nu sunt fara legatura cu ignoranta maselor populare." . Trecerea la democratie este de un mare dramatism - pana la instituirea noului sistem de valori nimeni nu stie cu exactitate ce sunt binele si raul, fericirea si nefericirea, libertatea si lipsa de libertate. Inaintasii nostri au realizat ca este necesara o schimbare la fata a Romaniei dar acest lucru presupune si o cercetare riguroasa, poate mai utila decat eseurile care au fost elaborate pe aceasta tema, ceea ce de la sine inteles a fost considerat valoare . "Va trebui sa vedem care este specificul national al Romaniei, care a tinut-o mii de ani in nemiscare, pentru a-l putea lichida cu mandria ridicola care ne ataseaza de el" . Trebuie sa acceptam ideea ca, in acest timp al prefacerii valorilor, in viata indivizilor si a popoarelor exista elemente ale trecutului care te duc inainte si care, desigur, trebuie aparate si cultivate, dar si traditii care te inrobesc - a le apara pe aceste din urma inseamna a starui in eroare .

In prezent, s-ar parea ca suntem martorii unor rasturnari a tuturor valorilor - negam tot, chiar si ce pana nu demult ne umplea de respect. Sa nu uitam insa ca in lupta valorilor pentru a se impune este o permanenta contradictie. Istoria ne arata ca inving si reusesc sa se impuna tuturor, numai acele valori "care satisfac deplin cerintele logice si psihologice ale sufletului omenesc'[24]. Intemeierea valorii, spunea Petre Andrei , trebuie sa se faca pe baza logicii si teoriei cunoasterii. Generalitatea si valabilitatea valorii nu o putem stabili decat pe cale logica. Se admit in discutia problemei valorii doua puncte de vedere si anume: a. un punct de vedere subiectiv psihologic, care determina o psihologie a valorii si b. un punct de vedere obiectiv-logic, care determina cercetarea cea mai serioasa si temeinica, logica valorii.

Exista mai multe criterii pentru a clasifica valorile. Daca alegem drept criteriu - acela al obiectului valorilor, avem atatea grupe cate valori sunt in domeniul cunostintei si actiunii: valori economice, etice, juridice, politice etc.[26] Astfel prezentate valorile ne par numai enumerate dar nu si clasificate. Se admite ca pentru a stabili o unitate, in toate clasificarile (facute si dupa alte criterii, ca de pilda: a. valabilitatea valorilor; b. calitatea lor; c. subiectul lor; d. motivele ce au determinat valorile; e. facultatea psihica din care izvorasc valorile; f. sfera lor de aplicare) este nevoie de un criteriu unitar "si numai de unul singur" si anume acela al elementelor predominante in valori. O valoare rezulta sau numai din personalitatea individuala a cuiva, independent de orice influenta sociala, sau din societate - individul este social, traieste in societate, i se subordoneaza, drept care "alcatuieste valori determinate de societate, cu elemente sociale" - dupa acest criteriu valorile se pot clasifica in doua mari clase: 1. Valori hiperpersonale, care includ valorile logice si matematice (in logica si matematica, singura gandirea individuala determina valorile); 2. Valori sociale, care cuprind toate celelalte valori (valori economice, valori juridice, valori politice, valori etice, valori istorice, valori estetice, valori religioase, valori cultural-sociale implicit si alte valori care sunt pe cale de a fi valorizate si/sau deja statuate).

Alaturi de sistematizarea clasificarilor realizata de Petre Andrei, in timp, s-au conturat si alte incercari, dupa alte criterii, dar este cert ca valorile dreptului fac parte din marea clasa a valorilor sociale. Dupa aceasta afirmatie putem accepta ca, putem retine pentru sfera dreptului, "vechea clasificare originata in conceptia lui Aristotel" potrivit careia exista valori-scop, deci valori autonome, care nu depind de altele, si valori instrumentale, care ajuta la realizarea lor[28]. Pentru o actualizare a acestei clasificari, propunem ca a doua categorie - valorile instrumentale sa poarte denumirea de valori mijloc. Noi vom retine dihotomia valori-scop si valori-mijloc ca fiind destul de functionala pentru ca, in incercarile de a stabili sisteme juridice, o serie de valori (si e cazul celor constitutionale) se constituie in instanta suprema, de referinta pentru viata unui stat, iar alte valori (cele cuprinse in normele si legile juridice concrete) au in esenta rolul de a mijloci realizarea celor din prima categorie. Astfel, putem concluziona ca "exista valori juridice cu functie de intemeiere, valori autonome care dau specificul unei Constitutii, si valori cu functie instrumentala, menite sa asigure respectarea celor intemeietoare"

Revenind la reflectiile asupra fenomenului "drept" si relatia lui cu valorile sociale amintim ca originea dreptului este sociala. Viata sociala determina realizarea valorilor. Societatea valorifica valorile. Procesul de apreciere a valorilor se realizeaza prin judecatile de valoare. Obiectul judecatilor de valoare sunt valorile - rezultatul lor capata forma scopului care e valoarea cea mai valabila, pe care societatea o ia ca tinta a actiunii[31]. Judecata de valoare ne da dimensiunea sociala a valorii, a utilitatii sau neutilitatii acesteia pentru societate, a gradului de pericol social pe care il reprezinta - precum si motivele care fundamenteaza o astfel de valorizare.

Valorile, implicit cele juridice, sunt realizate in formele generale de cultura - ele sunt bunurile culturale din viata istorica. Valoarea reprezinta insusirea sau calitatea unor lucruri, fapte, idei, obiecte, fenomene etc. de a corespunde unor trebuinte si idealuri sociale generate de existenta sociala. Valoarea nu apare ca ceva dat, ca o existenta in sine - ea este rezultatul unui proces complex denumit "al valorizarii" - prin procesul valorizarii, lucrurile, ideile, obiectele, fenomenele etc. create de om sau natura devin valori si prin aceasta elemente de cultura si civilizatie. Valorizarea este "procesul complex de decantare si cristalizare subiectiva, la nivelul constiintei comunitatilor umane, a pretuirii, prin evaluare si apreciere, a unor lucruri, obiecte, fenomene etc. ca avand o anumita semnificatie, importanta si/sau necesitate pentru viata si activitatea umana, ea raspunzand unor trebuinte, idealuri, aspiratii ale acelei comunitati" - prin acest proces lucrurile, ideile, obiectele, fenomenele etc. create de om sau natura devin valori si prin aceasta elemente de cultura si civilizatie. Procesul de valorizare este, in esenta sa, "o raportare comparativa a celor doi poli ai existentei supuse valorizarii: pozitiv-negativ, bine-rau, drept-nedrept, adevar-fals, frumos-urat, ordine-dezordine, pace-violenta, democratie-monocratie, libertate-dominatie etc." .

Problematica identificarii sau nominalizarii valorilor juridice este obiect al stiintei dreptului, a sociologiei a filosofiei dreptului, al axiologiei. Ca fenomen cultural, dreptul intra in sfera existentei si in aceea a valorii, "intrucat orice fenomen cultural apartine existentei cand este valorificat, e substratul valorii sau non-valorii"[34]. Prin drept, in principal, se pune in raport realitatea juridica cu valoarea. In sfera valorii intra fenomenul cultural juridic prin faptul ca se raporteaza la valoarea suprema si anume la cultura. Valorile juridice care par a fi pur formale, in care se repeta numai litera si vorba constitutiei, au un fond, un continut cultural determinat de constitutie. Constitutia, afirma Petre Andrei, e baza dreptului pozitiv, intrucat valorile relative juridice pornesc de la principiile constitutiei.