COPIII ABANDONATI - COPII CU NEVOI SPECIALE

COPIII ABANDONATI - COPII CU NEVOI SPECIALE

Abandonul minorilor

Problemele minorilor sunt percepute extrem de clar si sunt numeroase cauzele care le genereaza: destramarea familiei, lipsa motivatiei scolare, esecul metodologiei educative, abandonul si analfabetismul, atractia bunastarii si mesajele consumistice. Minorul este "bombardat" puternic si constant de provocari sociale care fac destul de dificil procesul educativ. In criza este minorul, dar in criza si mai mare sunt de fapt structurile care detin functia educativa, in primul rand avandu-se in vedere familia si scoala. In momentul in care minorul se confrunta cu abandonul si izolarea el este nevoit de a se organiza de sine statator, de a se autoeduca, fiind lipsit de modele educative, care sunt inlocuite frecvent de mesajele ce provin din partea indepartatei societati. La toate acestea se adauga si situatia de saracie, care genereaza umilinta si suferinta, limiteaza copilul in alegerile sale, alimentand societatea cu vise, proiecte si dorinte.

"Copilul strazii" este cel care nu mai are nici un fel de legatura cu familia, este absolut singur si traieste o evidenta situatie de autonomie, intretinandu-se prin diverse forme, ca furtul, cersitul, caritatea si solidaritatea organizatiilor. Unica perspectiva ramane strada.

El nu trebuie confundat cu "copilul de pe strada" care in schimb are o familie, dar aceasta este departe, poate ca traieste la sat, sau este foarte saraca, copilul certandu-se probabil cu familia, sau nu-si suporta parintii din cauza dedicarii acestora alcoolului. In acest caz familia nu reprezinta pentru minor o ambianta placuta pentru trai, nu este un punct de referinta a valorilor, nu este recunoscuta si copilul prefera stea departe de ea, sau cel mult se intoarce din cand in cand, mentinand atitudinea de conflict.

Conditia de abandon este identica in cazul celor doua tipuri anterior discutate, doar se schimba metodologia de interventie, deoarece recuperarea "copilului de pe strada" are drept obiectiv nu copilul, ci familia, care trebuie recuperata si sustinuta pentru a permite reintegrarea copilului in sanul ei.

Ce facem insa cu copiii strazii?! Nu tot ceea ce se intampla zilnic, ceea ce este obisnuit, este si normal. Sunt lucruri carora nu le mai dam nici o atentie, pentru ca le vedem zilnic, dar care sunt monstruoase. Asa este si situatia copiilor cersetori si a copiilor strazii. Lipsiti de educatie, lipsiti de conditii de trai decente, orizontul lor este supravietuirea cu orice pret. Nevoile lor sunt, aproape exclusiv, cele de baza: nevoia de a gasi un loc in care frigul nu ucide, nevoia de a manca orice poate sa tina trupul in viata inca o zi. Si o nevoie 'spirituala': nevoia de a uita mizeria si nenorocirile cu ajutorul aurolacului.

Esenta problemei consta in faptul ca acesti copii nu sunt vazuti ca o responsabilitate a noastra. De aceea monstruozitatea situatiei lor nu socheaza, si de aceea situatia lor se perpetueaza nestingherita. Daca ar exista aceasta atitudine de responsabilitate la un numar suficient de mare dintre romani, atunci ea s-ar fi reflectat imediat in atitudinea institutiilor statului.

In situatia copiilor strazii din Bucuresti, de exemplu, nu reusesc sa ajunga decat la 'solutia' grotesca de a-i 'deporta' in zonele din care provin, de unde marea majoritatea iau urmatorul tren inapoi. Inapoi la viata mizerabila de pe strazi care e singura lor optiune. A da cateva mii de lei unui copil cersetor nu e suficient. Nu numai ca nu e suficient, dar e ceea ce ii condamna la viata lor de cosmar, caci este exact mecanismul pe care il exploateaza cei care ii obliga sa cerseasca, si care sunt adevaratii beneficiari ai banilor adunati din cersit. E nevoie, din partea fiecaruia, de ceva mai mult decat aceasta mila de moment, prin care unii isi cumpara placerea de a se simti marinimosi, fara sa se gandeasca insa la efectul pe care pomana lor il are pe termen lung asupra copiilor.

Toti copiii care locuiesc pe strada trebuie internati in institutii de ocrotire, indiferent daca ei vor sau nu. Acesta e sensul, inclusiv juridic, al lipsei de responsabilitate a minorilor, si a responsabilitatii majorilor. Parintii acestor copii trebuie decazuti din drepturi. Cu toate precautiile necesare unei decizii atat de grave, este inadmisibil sa ii lasam in continuare sa decida asupra copiilor lor pe cei care ii trimit la cersit, pe cei care ii maltrateaza fizic sau psihic sau pe cei care nu le asigura minimul necesar existentei.

PLASAMENTUL copilului abandonat reprezinta asadar masura de protectie sociala a acestuia, avand un caracter temporar, copilul fiind incredintat pe o anumita perioada definita de timp fie unei familii, fie unei persoane, fie unui centru de tip rezidential, fie unui asistent maternal profesionist.

Aurolacii - un nume ce repugna. Copii strazii, numiti asa pentru ca din diferite motive nu au nici un acoperis unde sa se adaposteasca, au fost denumiti cu termenul comun de 'aurolaci', nume care repugna pentru ca evoca o realitate de mizerie fizica, de consum de droguri ieftine, de antecedente penale, de analfabetism, de viata fara rost, in fine de viata la marginea societatii. Sunt la origine niste copii ca multi altii care au ajuns pe strada in mod principal datorita parintilor care ori au murit, ori sunt in inchisoare, ori sunt despartiti ori pur si simplu i-au gonit de acasa pentru ca viata era mai comoda fara ei. In alte cazuri sunt ei insisi ce au ales strada pentru ca situatia din familie era de nesuportat sau pentru ca nesimtindu-se intelesi si iubiti au decis sa plece de acasa. Marginalizarea constanta, modul de a fi tratati ca o greutate pentru o societate care - de cele mai multe ori - nu mai are alt criteriu de valoare decat acela al profitului si al eficientei, ii arunca intr-o spirala a disperarii, al non-sensului vietii, al inutilitatii celei mai cumplite. Viata lor se transforma incet - incet intr-o forma de supravietiure pentru ca fiind copii au nevoie nu numai de ceva de mancare, de imbracaminte si de un acoperis ci si de intelegere, de afectiune, de daruire.

Copiii exploatati prin munca

Copiii care muncesc reprezinta un fenomen asupra caruia centrarea atentiei publice si institutionale ramane inca la un nivel scazut, desi consecintele asupra dezvoltarii si sanatatii copilului sunt deosebit de grave. Exploatarea muncii copilului nu inseamna orice implicare a unui copil intr-o activitate economica, ci apare atunci cand copilul are o varsta mica (sub 12 ani) sau cånd durata muncii depaseste un anumit numar de ore pe saptamana sau aceasta prezinta anumite riscuri.

Conform estimarilor Institutului National de Statistica din anul 2004 in Romania aproximativ 70.000 de copii sunt implicati in munca.  Majoritatea sunt copii aflati in mediul rural, obligati de catre parintii lor sa contribuie la activitatile gospodaresti (munca la camp, cu animalele sau in propria gospodarie) dar pot fi intalniti copii care muncesc si in mediul urban. Acestia sunt copii din familii de rromi care cersesc alaturi de parintii lor sau copii din familii cu o situatie economica precara obligati ca prin munca sa contribuie la intretinerea familiilor lor. Copiii provin din familii numeroase, cu situatie socio-economica dificila si nivel educational scazut. Relatiile din familie sunt marcate de grija pentru supravietuire si de mentalitatea conform careia copiii trebuie sa ajute la depasirea problemelor financiare.

Abandonul scolar, nivelul redus de pregatire scolara si profesionala, excluziunea sociala, abuzurile fizice si psihice pe care le implica munca ai exploatarea economica a copilului precum si amploarea fenomenului sunt doar cativa din factorii care demonstreaza necesitatea adoptarii unor masuri mai eficiente de combatere a acestuia.

Nu toate formele de munca pe care le desfasoara copiii pot fi considerate "exploatare prin munca', existand forme de munca considerate acceptabile, care ii responsabilizeaza pe copii si ii pregatesc pentru viata de adult, dar si forme grave de munca, cele care le rapesc posibilitatea copiilor de a creste si a se dezvolta in concordanta cu varsta lor. Criteriile care stabilesc care dintre activitatile defasurate de copii sunt acceptabile si care nu sunt varsta, durata, precum si natura muncii si conditiile in care ea se desfasoara.Munca copiilor are consecinte negative asupra dezvoltarii fizice si psihice a acestora, punand in pericol respectarea drepturilor lor. Studiile efectuate in intreaga lume au aratat ca adesea copiii lucreaza in conditii cu risc ridicat, periculoase pentru sanatatea acestora. Copiii care muncesc sunt adesea abuzati, atat fizic cat si psihic; munca pe care o desfasoara putand avea consecinte grave asupra dezvoltarii si sanatatiii lor si constituind un impediment pentru educatia scolara.Conform Biroului International al Muncii (Prevenirea si combaterea exploatarii copiilor prin munca in Romania - 2004) sunt considerate:

A) Munci periculoase:

. Muncile care ii expun pe copii la riscuri fizice, psihice sau sexuale;
. Muncile care se efectueaza sub pamant, sub apa, la inaltimi periculoase sau in spatii restranse;
. Muncile care se efectueaza cu masini, materiale sau instrumente periculoase sau care implica manipularea sau transportul unor greutati;
. Muncile care se efectueaza intr-un mediu nesanatos, care pot, spre exemplu, sa ii expuna pe copii la actiunea unor substante, agenti sau proceduri periculoase sau unor conditii de temperatura, de zgomot sau vibratii, care le-ar prejudicia sanatatea;
. Muncile care se efectueaza in conditii deosebit de dificile, spre exemplu, pe parcursul mai multor ore sau in timpul noptii sau pentru care copilul este retinut intr-un mod nejustificat la sediul patronului.
(Recomandarea nr. 190 privind cele mai grave forme ale muncii copiilor)

B) Cele mai grave forme ale muncii copiilor:

. Toate formele de sclavie sau practicile similare, ca vanzarea sau comertul cu copii, servitutea pentru datorii si munca de servitor, precum si munca fortata sau obligatorie, inclusiv recrutarea copiilor in vederea folosirii lor in conflictele armate;
. Utilizarea, recrutarea sau oferirea unui copil in scopul prostituarii, productiei de material pornografic sau de spectacole pornografice;
. Utilizarea, recrutarea sau oferirea unui copil in scopul unor activitati ilicite, mai ales pentru productia si traficul de stupefiante, asa cum le definesc conventiile internationale pertinente;
. Muncile care prin natura lor sau prin conditiile in care se exercita, sunt susceptibile sa dauneze sanatatii, securitatii sau moralitatii copilului.     

In Romania, cunoasterea fenomenului este inca partiala si fragmentara, in pofida incercarilor de studiere a acestuia. Rezultatele Evaluarii Rapide privind Copiii strazii care muncesc in Bucuresti, studiu finalizat in 2002, au aratat ca numarul copiilor implicati in diferite activitati in strada a crescut substantial, comparativ cu datele Studiului National privind Situatia Copiilor Strazii elaborat in 1999. Activitatile sunt menite sa contribuie financiar la venitul zilnic al familiilor aflate intr-o situatie economica precara. Prezenta acestor copii in strada este, in marea majoritatea a cazurilor, initiativa parintilor. O parte din acesti copii, care provin din familii sarace, se afla in mare risc de a fi traficati in vederea desfasurarii unor activitati ilegale (ca, de exemplu, cersetorie sau furturi). Exista copii care au trait deja experienta acestui fenomen, fiind victime ale traficului in diferite tari din Vestul Europei.      Conform Raportului privind munca copiilor in Romania, realizat in 2004 de Institutul National de Statistica, numarul copiilor implicati in forme grave de munca in mediul urban si rural este de aproximativ 70.000, dupa raspunsul parintilor si de aproximativ 140.000, conform raspunsului copiilor. In mediul urban majoritatea copiilor cersesc pentru a contribui la supravietuirea familiilor lor. Se estimeaza ca aproximativ 5.000 se afla in capitala si alte cateva orase mari (Iasi, Constanta, Timisoara, Brasov, Craiova, Galati, Bacau, Ploiesti, Braila).

Biroul International al Muncii a sprijinit in cadrul Programului International de Eliminare a Muncii Copilului mai multe proiecte care au evaluat situatia mai multor categorii de copii care muncesc: copii care muncesc pe strada, copii care muncesc in mediul rural si copii rromi care muncesc.

Copiii care muncesc in mediul rural. Peste 70% din copiii din mediul rural, cu varste intre 6-14 ani, considera ca este normal sa munceasca. zilnic, sarcinile primite de la parinti incluzand curatenia casei, gatitul, hranitul animalelor, curatarea adapostului animalelor, ingrijirea fratilor si surorilor mai mici, diferite munci agricole, mulsul animalelor, taiatul lemnelor etc.

Munca copiilor rromi. Copiii muncesc in gospodarie sau participa impreuna cu parintii la munci agricole, productia sau vanzarea de diferite bunuri, colectarea materialelor reciclabile, muncesc in piete/depozite, in constructii sau pe strada. Copiii muncesc intre 4-10 ore pe zi, contrbutia copiilor la veniturile familiei deja fiind o traditie.

Copiii strazii care muncesc. Dintre copiii care muncesc pe strada mai mult de 8 ore de zi: 44% cersesc in conditii dificile, cea mai mare parte a lor suferind de boli de piele, TBC, hepatita; 61% dintre ei au abandonat scoala, cea mai mare parte a lor in jurul varstei de 11 ani; 34% sunt analfabeti, iar 40% au cunostinte reduse de scris si citit.

Structura fenomenului copiii strazii care muncesc

Pentru a intelege mai bine structura acestui fenomen, distingem, folosind criteriul relatiei cu familia si criteriul varstei, patru categorii de copii si tineri care muncesc in strada:

1. Copiii care traiesc numai in strada si care nu au legaturi cu familia sau cu institutia de ocrotire. Acesti copii traiesc permanent in strada si supravietuiesc printr-o adaptare continua la regulile inumane ale strazii. Isi procura bani prin munca, cersit, prostitutie sau furturi marunte. Atitudinea fata de familie e confuza sau e caracterizata prin indiferenta. Domina amintirile legate de viata institutionala sau viata petrecuta in strada. Starea lor de igiena si sanatate e total improprie, iar comportamentul e puternic marcat de mediul strazii. Pot fi intalniti in canale, statii de metrou, santiere abandonate etc. Aproape toti consuma 'aurolac', alcool si tutun.

2. Copiii care muncesc in strada si care se intorc, de regula, zilnic in familiile lor. In general, acesti copii nu frecventeaza scoala, cazurile de analfabetism fiind des intalnite. Se afla ziua in strada (mare parte obligati de catre parinti) incercand sa castige bani prin cersit sau prin alte activitati (spalatul masinilor, vanzarea de marfuri, incarcat si descarcat de marfuri, colectarea de obiecte reciclabile, furturi sau prostitutie). De regula, seara se intorc in familiile lor cu banii castigati. Prezinta un risc ridicat de abandon definitiv al caminului familial, fie pentru ca vor ajunge sa considere, sub influenta altor copii din strada, ca banii li se cuvin, fie din cauza presiunilor sau violentelor comise de parinti asupra lor de a contribui cu mai multi bani la cheltuielile zilnice ale familiei. Consumul de droguri e limitat, dar contactele zilnice cu acei copii care stau permanent in strada i-au determinat pe unii sa experimenteze 'trasul din punga'.
Pot fi intalniti in metrou, in zonele centrale si aglomerate ale capitalei, la intersectii, in marile magazine, in depozite sau angro-uri.

3.Tinerii care traiesc in strada. Prezenta lor in strada este urmarea esecurilor de reintegrare ale institutiilor guvernamentale sau neguvernamentale din trecut. Mai mult de jumatate dintre ei au depasit cinci ani de viata in strada. Acesti tineri, desi nu mai sunt nici copii, nici adolescenti, din punct de vedere fizic si legal, totusi ei sunt asimilati, in continuare, categoriei copiilor strazii. De regula, ei sunt lideri ai grupurilor de copii ai strazii, cei care 'fac' regulile grupului si cei care ofera protectie si sprijin celorlalti membri.In randul tinerilor, consumul de droguri a devenit in ultimii trei ani o problema serioasa, trecandu-se de la 'aurolac' la droguri tari, cum ar fi heroina, acum populara si cautata in randul lor atunci cand reusesc sa stranga suficienti bani pentru o doza. Supravietuiesc din diverse munci (in general, munci grele), cersit sau furturi, iar adaposturile sunt total insuficiente. Tinerii pot fi vazuti in canale, statii de metrou, santiere abandonate etc.

4. Copii care traiesc cu parintii in strada. Datele furnizate de Comisia Anti-Saracie in 2000 au indicat faptul ca 45% din populatia urbana si 55% din populatia rurala traieste sub pragul saraciei. Aceasta situatie a condus la pierderea locuintelor de catre unele familii care au ajuns sa traiasca impreuna cu copiii sub cerul liber sau in adaposturi improvizate in baraci, santiere abandonate etc. Parintii supravietuiesc cersind impreuna cu copiii lor sau prin alte munci prestate de copii. Recurg deseori la actiuni de protest prin prezenta lor in fata institutiilor centrale de stat (Presedintie, Guvern, Primarie), insa fara castig de cauza. Practic, nu exista nici un serviciu social care sa ofere adapost temporar unei familii cu copii, cu exceptia mamelor cu copii foarte mici. In aceasta categorie au fost inclusi si tinerii care traiesc in strada si au devenit parinti. Din cauza saraciei extreme, multe familii isi folosesc proprii copii, indiferent de varsta acestora, pentru obtinerea de venituri. Copiii sunt implicati in diferite activitati, de la spalat parbrizele masinilor, la cersit, incarcat-descarcat marfa in piete, vandut ziare etc. Aceste activitati, din cauza mediului periculos in care au loc si a perioadei lungi de desfasurare, afecteaza sanatatea si nivelul de instruire al copiilor.

Din pacate, copiii care traiesc pe strazi sunt lipsiti de majoritatea drepturilor. In Bucuresti, imediat dupa 1990, locuiau permanent pe strazi poate cateva zeci de copii. Aproximarile cele mai recente intocmite de Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului (ANPDC) arata ca in jur de 400-500 de copii lucrau si/sau traiau pe strazile din Bucuresti la sfarsitul lui 2004, cu toate ca aceasta ar putea fi doar o estimare conservatoare. Numarul copiilor care lucreaza pe strazi pe timpul zilei a crescut. Multi dintre copiii care lucreaza pe strada se confrunta cu probleme de sanatate, incluzand afectiuni dermatologice, scabie, rani si arsuri, unii avand chiar tuberculoza si hepatita, in vreme ce majoritatea dau si semne de subnutritie cronica.

Copiii strazii sunt de asemenea expusi abuzului sexual care de obicei incepe in cadrul propriilor familii si apoi se continua pe strada, si abuzului fizic, cu aproximativ 50% dintre copiii care lucreaza pe strazile Bucurestiului care sustin ca au fost batuti cel putin o data, in special de catre politie - conform unei evaluari rapide de situatie din 2002. In incercarea de a face fata asprimii vietii lor pe strazi, multi dintre copii incep sa foloseasca droguri sau solventi, inclusiv diluantii obisnuiti pentr lipici si de vopsele. Si mai mult, copiii strazii continua sa fie discriminati de catre autoritati precum politia, scoala si sistemul de sanatate. Multi copii ai strazii nu au fost niciodata la scoala si sunt analfabeti.

Pentru prevenirea aparitie si amplificarii la scara nationala a fenomenului abandonului, in cadrul departamentelor de prevenire a separarii copilului de familia sa biologica sa de cea extinsa (cand este cazul), se desfasoara activitati de genul celor de: consiliere familiala, oferire de sprijin material ocazional, organizare de grupuri suport, colaborare cu diverse institutii in vederea elaborarii si implementarii unui plan de servicii, organizarea de evenimente speciale pentru copii.

ASISTENTA MATERNALA - ALTERNATIVA VIABILA PENTRU COPIII ABANDONATI

OBTINEREA CALITATII DE ASISTENT MATERNAL  

Asistenta maternala reprezinta o alternativa de tip familial temporara la ocrotirea rezidentiala a copilului lipsit temporar sau definitiv de ocrotirea parintilor sai.     

Asistentul maternal profesionist este o persoana fizica, atestata prin lege, care asigura prin activitatea pe care o desfasoara la domiciliul sau cresterea, ingrijirea si educarea, necesare dezvoltarii armonioase a copiilor pe care ii primeste in plasament sau in incredintare.

Pot fi atestate ca asistent maternal profesionist numai persoanele care indeplinesc urmatoarele conditii:

au maximum 52 ani;

au capacitate deplina de exercitiu;

prin comportamentul lor in societate, starea sanatatii si profilul lor psihologic, prezinta garantii pentru indeplinirea corecta a obligatiilor care revin unui parinte, referitoare la cresterea, ingrijirea si educarea copiilor sai;

au in folosinta o locuinta (proprietate personala sau inchiriata) care acopera necesitatile de preparare a hranei, igiena, educatie si odihna ale utilizatorilor sai, inclusiv cele ale copiilor care urmeaza a fi primiti in plasament sau in incredintare;

au un venit mediu pe cap de membru de familie de minim 1 milion si jumatate;

au urmat cursurile de formare profesionala organizate de serviciul public specializat pentru protectia copilului sau organismul privat autorizat care efectueaza evaluarea pentru acordarea atestatului de asistent maternal profesionist.
Nu poate fi asistent maternal profesionist:

persoana care a suferit o condamnare prin hotarare judecatoreasca ramasa definitiva, pentru savarsirea cu intentie a unei infractiuni;

parintele decazut din drepturile parintesti sau cel al carui copil a fost declarat abandonat prin hotarare judecatoreasca ramasa definitiva;

persoana care sufera de boli cronice transmisibile.

Persoana care desfasoara o activitate salarizata, alta decat cea de asistent maternal, poate deveni asistent maternal profesionist numai cu conditia incetarii contractului individual de munca pe baza caruia isi desfasoara respectiva activitate salarizata.

Persoanele care solicita sa devina asistent maternal profesionist vor adresa o cerere de evaluare a capacitatii lor la Directia Judeteana de Protectia Copului. Cererea va mentiona in mod obligatoriu numarul de copii pentru care solicitantul considera ca poate asigura simultan conditii optime de ingrijire, grupa de varsta si sexul acestora, disponibilitatea de a ingriji copii cu handicap/dizabilitati, infectati HIV sau bolnavi SIDA. Cererea va cuprinde curriculum vitae al solicitantului, precum si motivele pentru care doreste sa devina asistent maternal profesionist. La cererea de evaluare vor fi anexate:

copii legalizate de pe actele de stare civila si de pe actele de studii ale solicitantului;

o scurta prezentare a persoanelor cu care locuieste solicitantul, in care sa se mentioneze numele, prenumele si data nasterii acestora, precum si, dupa caz, gradul lor de rudenie cu solicitantul;

certificate medicale eliberate de policlinica de care apartin, care sa prezinte o evaluare completa a starii de sanatate a solicitantului si a persoanelor cu care locuieste;
- certificate de cazier judiciar ale solicitantului si ale persoanelor cu care acesta locuieste;
- un document care sa ateste dreptul de folosinta al solicitantului asupra locuintei, respectiv copie legalizata de pe titlul de proprietate sau de pe contractul de inchiriere, declaratie autentificata a titularului dreptului de proprietate sau al contractului de inchiriere prin care acesta recunoaste solicitantului un drept de folosinta asupra locuintei, cunoscand specificul activitatii pe care solicitantul urmeaza sa o desfasoare ca asistent maternal profesionist, sau, dupa caz, copie legalizata de pe contractul de subinchiriere, incheiat in conditiile legii;

declaratie pe propria raspundere cu privire la faptul ca nu este parinte decazut din drepturile parintesti sau parinte al unui copil care sa fi fost declarat abandonat prin hotarare judecatoreasca ramasa definitiva.

Cererea va fi evaluata de Directia Judeteana de Protectia Copilului in termen de 90 de zile de la data inregistrarii. Evaluarea cuprinde elementele sociale, psihologice si medicale ale capacitatii solicitantului, care vor fi determinate prin:

interviuri luate solicitantului si persoanelor cu care acesta locuieste de catre un asistent social si de catre un psiholog, prin care se determina profilul psihologic al solicitantului, motivatia acestuia de a deveni asistent maternal profesionist si pozitia persoanelor cu care acesta locuieste fata de implicatiile desfasurarii acestei activitati;

vizite la domiciliul solicitantului, pentru a verifica daca solicitantul are in folosinta o locuinta care acopera necesitatile de preparare a hranei, igiena, educatie si odihna ale utilizatorilor sai, inclusiv cele ale copiilor care urmeaza a fi primiti in plasament sau in incredintare;

recomandari ale vecinilor, cunoscutilor, rudelor solicitantului, precum si ale reprezentantilor autoritatii publice locale de la domiciliul acestuia cu privire la comportamentul social al solicitantului;

orice investigatii suplimentare care sunt considerate utile de evaluator.

Cursurile de formare profesionala au o durata de minimum 60 de ore, iar programa analitica a acestora se va elabora de catre Autoritatea Nationala pentru Protectia Copilului si Adoptie.

Atestatul de asistent maternal profesionist se elibereaza pentru o perioada de 3 ani de catre Comisia pentru Protectia Copilului. Atestatul poate fi reinnoit, suspendat sau retras de comisia pentru protectia copilului, la propunerea temeinic motivata a serviciului public specializat pentru protectia copilului sau a organismului privat autorizat care supravegheaza activitatea asistentului maternal profesionist. Comisia pentru protectia copilului poate decide suspendarea sau retragerea atestatului de asistent maternal profesionist daca nu mai sunt indeplinite conditiile care au stat la baza eliberarii acestuia sau daca asistentul maternal profesionist nu respecta vreuna dintre obligatiile sale.

Desfasurarea activitatii de asistent maternal se face pe baza unei conventii, care cuprinde urmatoarele elemente:

informatii referitoare la copil: identitatea, originea etnica si religioasa, situatia sa personala, familiala, sociala si medicala, nevoile sale speciale;

motivele hotararii de plasament sau de incredintare;

planul de aplicare si obiectivele plasamentului sau ale incredintarii;

modalitatile de mentinere a contactului intre copil si parintii sai biologici si modul de pregatire a reintegrarii copilului in familia sa naturala, in cazul plasamentului;

modul de pregatire a integrarii copilului intr-o familie adoptiva, in cazul incredintarii;

modalitatile de supraveghere a activitatii asistentului maternal profesionist si de evaluare periodica a evolutiei copilului primit in plasament sau incredintat;

drepturile si obligatiile specifice ale partilor.

Asistentul maternal profesionist are urmatoarele obligatii privind copiii primiti in plasament sau incredintati:

sa asigure cresterea, ingrijirea si educarea copiilor, in vederea asigurarii unei dezvoltari armonioase fizice, psihice, intelectuale si afective a acestora;

sa asigure integrarea copiilor in familia sa, aplicandu-le un tratament egal cu al celorlalti membri ai familiei;

sa asigure integrarea copiilor in viata sociala;

sa contribuie la pregatirea reintegrarii copiilor in familia lor naturala sau la integrarea acestora in familia adoptiva, dupa caz;

sa permita specialistilor serviciului public specializat pentru protectia copilului sau organismului privat autorizat supravegherea activitatii sale profesionale si evaluarea evolutiei copiilor;

sa asigure continuitatea activitatii desfasurate si in perioada efectuarii concediului legal de odihna, cu exceptia cazului in care separarea de copiii plasati sau incredintati pentru aceasta perioada este autorizata de catre angajator;

sa pastreze confidentialitatea informatiilor pe care le primeste cu privire la copii.

Pe perioada incredintarii sau a plasamentului copilului asistentii maternali profesionisti beneficiaza de urmatoarele drepturi:

salariu de baza stabilit intre limita minima si limita maxima pentru asistentul social cu pregatire medie, in functie de vechimea in munca;

un spor de 15% calculat la salariul de baza pentru incordare psihica foarte ridicata si conditii de munca deosebite in care se desfasoara activitatea;

un spor de 15% calculat la salariul de baza, pe perioada in care au in plasament sau incredintare cel putin 2 copii;

un spor de 25% calculat la salariul de baza, pentru fiecare copil cu handicap/dizabilitati, infectat HIV sau bolnav SIDA, incredintat ori primit in plasament.

Etapele plasamentului la asistentul maternal profesionist a copilului abandonat sunt: potrivirea, hotararea de plasament si mutarea efectiva a copilului la domiciliul asistentului. Procesul de potrivire presupune acomodarea copilului realizata prin intalniri succesive ale copilului cu asistentul maternal, fie la domiciliul acestuia, fie la domiciliul copilului (leagan etc.), fie pe teren neutru (loc de joaca, parc etc.).

Hotararea efectiva de plasament, care se va lua doar daca procesul de acomodare a copilului cu asistentul maternal are o evolutie favorabila este emisa fie de Instanta judecatoreasca, fie de Comisia pentru protectia copilului (dupa caz). Aceasta hotarare este luata la propunerea asistentului social care a supervizat cazul copilului ce urmeaza a fi luat in plasament de catre asistentul maternal profesionist.