SISTEMUL ASISTENTEI SOCIALE

SISTEMUL ASISTENTEI SOCIALE

In sensul ei cel mai general, asistenta sociala delimiteaza un ansamblu de institutii, programe, masuri, activitati profesionalizate de protejare a unor persoane, grupuri, comunitati cu probleme sociale, aflate temporar in dificultate, in criza si deci vulnerabile. Acestea, datorita unor motive personale de natura economico-materiala, socio-culturala, biologica sau psihologica nu au posibilitatea de a se integra prin mijloace si eforturi proprii in colectivitate, in limitele unui mod normal, decent de viata. Pentru o anumita perioada de timp, ele nu pot duce o viata activa, auto-suficienta, fara un ajutor economico-material sau fara un suport fizic, moral, social din exterior.

Asistenta sociala, ca mod operativ de punere in aplicare a programelor de protectie sociala precum si ca un component esential al acesteia, prin serviciile si activitatile ei specializate ajuta persoane si grupuri in nevoie nu numai sa faca fata momentelor dificile, de criza, situatiilor anormale de viata care pot sa apara pentru o anumita perioada de timp, dar ea sustine, prin mobilizarea resurselor institutiilor de stat, voluntare si a eforturilor comunitatii, prin crearea unor conditii socio-culturale favorabile, refacerea capacitatilor proprii de integrare socioculturala normala a categoriilor defavorizate[1]. Se elimina astfel treptat situatia lor de dificultate. De aceea, asistentul social trebuie sa aiba in vedere permanenta interactiune dintre cei doi factori: individul si mediul lui de viata socio-economic, politic, curtural, familial, moral etc., posedind cunostinte atit despre dezvoltarea lui umana, despre personalitatea lui cit si despre contextul socio-curtural si moral in care el traieste. Din acest punct de vedere, asistentul social are nevoie de o combinatie de cunostinte specializate de psihologie sociala, sociologie, pedagogie, medicina, economie, psihopatologie, antropologie etc., care reprezinta un fundal teoretic general indispensabil metodelor si tehnicilor specializate pentru ajutor, interventie si terapie in situatiile concrete de criza. Asistenta sociala ofera celor in nevoie posibilitati de cunoastere si de acces la servicii specializate de protectie sociala, ii orienteaza catre intelegerea si utilizarea cadrului legislativ de protectie sociala, mobilizeaza comunitatea, persoanele si grupurile in dificultate de a influenta activ politicile sociale. Ea furnizeaza celor in nevoie ajutor financiar, material, moral, psihoterapie, consiliere.

In cadrul programelor de asistenta sociala se inscriu si acele activitati de prevenire a unor situatii de viata dezechilibrante, stresante economic, cultural,psihologic sau moral pentru indivizi sau grupuri, activitati care pot fi adesea mai putin costisitoare decit terapia propriu-zisa.

Avand in vedere situatii din cele mai complexe si diferite din domeniul asistentei sociale centrate pe protectia copiilor abandonati, neglijati, abuzati, cu dizabilitati fizice sau psihice, vagabonzi, a saracilor, a batrinilor cu pensii mici, bolnavi, fara ajutor din familie, a somerilor pe termen lung, a cuplurilor dezorganizate etc., asistenta sociala si-a dezvoltat inca de la inceputul acestui secol un ansamblu de metode si tehnici proprii: a. de identificare a cazurilor, a problemelor de rezolvat prin diagnostic diferentiat; b. de evaluare a posibilitatilor de interventie rapida prin cautarea unor solutii specifice si alegerea unor metode adecvate pentru cazurile particulare; c. de promovare a unor strategii de prevenire (preventie) a situatiilor defavorizante, cu risc crescut pentru grupuri si indivizi; d. de asigurare a unor conditii speciale pentru respectarea cu strictete a standardelor etice specifice profesiei de asistent social. Prin ansamblul sau de metode, tehnici de interventie, strategii de actiune, programe si masuri specializate, asistenta sociala ofera un sprijin direct, eficient pentru acele persoane si grupuri care nu pot dispune conform cadrului legislativ de venituri, de resurse economice si bunuri suficiente, de ingrijire medicala, de pensie sociala, de suport fizic sau moral etc., ori acestea nu sint corespunzatoare in raport cu necesitatile lor de baza. Sprijinul dat persoanelor in nevoie prin sistemul de a.s, nu este stabilit prin lege, ci prin analiza de ia caz la caz a situatiilor de viata pe baza anchetelor sociale efectuate de profesionisti. Sprijinul financiar sau in produse (bunuri materiale) destinat asistentei sociale provine fie de la bugetul de stat (fonduri speciale pentru asistenta sociala), fie din contributiile voluntare individuale sau comunitare si este acordat celor in nevoie in functie de necesi-tatile lor urgente.

Asistenta sociala poate fi privita din mai multe perspective:

a profesiei ca atare, cu un statut propriu, cu scopuri si caracteristici distincte;

a formarii specialistilor in asistenta sociala, ca sistem educational-formativ, cu nivele distincte de educatie si calificare (ex: nivel postliceal, colegiu, universitar, postuniversitar);

a sistemului institutional-administrativ, incluzindu-se aici sfera serviciilor, activitatilor practice desfasurate in vederea solutionarii cazurilor la nivel individual (munca cu "clientul', individul cu probleme, "case work", la nivel de grup (munca cu grupurile in dificultate, "group work"), la nivel de comunitate (munca cu acele comunitati in nevoie pentru refacerea resurselor necesare integrarii lor normale, "community work and community development").

Asistenta sociala este o profesie pronuntat aplicativa. Ea foloseste mijloace complexe de socio si psihoterapie. Asistenta sociala presupune, in acelasi timp, cunostinte teoretice din domeniul stiintelor socio-umane (psihologie, psihologie sociala, psihopatologie, pedagogie, sociologie, antropologie, medicina interna si sociala, economie, drept etc.), pe de o parte, deprinderi, abilitati practice (indemnuri de a comunica si lucra cu persoane si grupuri in dificultate), pe de alta parte, si nu in ultimul rind, un set de valori, principii, norme, reguli morale (cod deontologic al profesiei care asigura respectarea drepturilor omului, fara deosebire de rasa, sex, culoare, virsta, limba, religie etc.) . In acest cadru se utilizeaza frecvent in ultimul timp, termenul de "actiune afirmativa' ("affirmative action') care se refera la un complex de masuri, de activitati organizate la nivelul organizatiilor, institutiilor sau colectivitatii de natura a elimina discrepantele, inegalitatile in relatiile dintre grupurile minoritare, dezavantajate si populatia majoritara, de a creste oportunitatile lor educationale, profesionale, de promovare, in scopul integrarii lor normale in comunitate. Uneori, cu semnificatie apropiata, mai este utilizat si termenul de "discriminare pozitiva'. De aceea, profesia de asistent social implica o filosofie proprie centrata umanist. Asistentul social are o dubla responsabilitate: fata de cei in neyoie si fata de institutia pe care o deserveste .

Primele incercari de ajutor a persoanelor in nevoie, de fapt forme primare in practica asistentei sociale au aparut inca din cele mai indepartate timpuri, legate de ocrotirea celor in impas (orfani, bolnavi, saraci, vaduve etc.) de catre biserici. Actele de caritate orientate spre cei neajutorati, ale institutiilor religioase, apar ca prime actiuni in reteaua de asistenta sociala. De o dezvoltare a profesiei de asistent social se poate vorbi la inceputul acestui secol. In ultimele decenii, in contextul sporirii serviciilor publice si sociale, se asista la o explozie de activitati de ocrotire sociala a celor in dificultate, in impas, asistenta sociala dobindind un inalt nivel de profesionalitate. Ea si-a conturat treptat o arie problematica relativ autonoma (un profil profesional distinct) sprijinita pe metode si tehnici de intelegere, comunicare, terapie si sprijin a celor defavorizati, disperati, vulnerabili .

Profesia de asistent social a evoluat rapid, atit in extensie cit si in instrumentajul ei de lucru (metode si tehnici din ce in ce mai specializate si mai sofisticate): de la asistenta individului cu mijloace sociale si psihologice clasice, la terapia specializata a grupurilor defavorizate sau a comunitatilor in dificultate, pina la constientizarea persoanelor in nevoie de drepturile si posibilitatile lor de sprijin. De asemenea, asistentul social este cel care poate ajuta grupuri, comunitati, indivizi in identificarea problemelor nevralgice, a resurselor materiale si umane disponibile, precum si in proiectarea strategiilor colective de rezolvare a situatiilor de criza[5].

Asistenta sociala abordeaza probleme la diferite niveluri, incepind cu cel individual, continuind cu rezolvareaproblemelor interpersonale (terapia familiei, a relatiilor dintre soti, parinti si copii, relatii in cadrul cuplului etc.), trecind la nivelul activitatii profesionale (terapia persoanelor cu probleme de integrare in munca si a somerilor) si sfarsind cu nivelul comunitatii (rezolvarea conflictelor etnice, grupale, mobilizarea energiilor individuale si colective pentru rezolvarea problemelor comune).

Au existat numeroase discutii in jurul statutului asistentei sociale ca profil distinct. Unii autori au apreciat ia inceputul acestui secol ca asistenta sociala nu beneficiaza de un domeniu propriu sau ca ea ar trebui considerata doar ca o quasi profesie , sau ca ar putea fi asociata cu un statut minor in raport cu alte profesii ca dreptul medicinal. Altii au pus la indoiala specificitatea si autonomia ei pina tirziu (Epstein & Conrad, 1978; Cohen & Wagner, 1982) .

Asistenta sociala in fostele tari socialiste prezinta semne specifice ale subdezvoltarii. In timpul regimului comunist, asistenta sociala in Romania avea o pondere extrem de redusa, prezentind un caracter pasiv si birocratic. De fapt, sistemul protectiei sociale in regimul trecut se caracteriza prin:

politica de utilizare integrala a fortei de munca si caracterul larg comprehensiv al sistemului de pensii, asigurari de boala, creind cvasiau-tomat celei mai mari parti din populatie resurse de viata, desi minime, dar relativ sigure: salarii, pensii de batrinete sau de boala, alocatii pentru copii, ingrijire sanitara gratuita etc,

modul generalizat de acordare a acestui suport cuplat cu iluzia ca socialismul rezolva prin el insusi dificultatile social-economice a facut ca asistenta sociala sa fie marginalizata, daca nu eliminata complet, primind un caracter mai mult formal si birocratic.

In fapt asistenta sociala calitativa, personalizata, orientata spre rezolvarea problemelor umane urgente a fost desfiintata, considerindu-se ca mecanismele birocratice de stat si cele politico-administrative sint capabile sa rezolve toate problemele. Efectul a fost dublu: - reducerea la minimum a serviciilor de asistenta sociala; - deprofesionalizarea completa a sistemului de asistenta sociala. Specialistii au fost inlocuiti de functionari. Pe aceasta linie se inscrie si desfiintarea invatamintului de grad universitar, in 1952 (el a functionat intre 1929-1952), reducandu-l apoi la un nivel postliceal (1952) si desfiintat si acesta in 1969. Asistenta sociala, ca parte integranta a protectiei sociale suporta si ea limitele subdezvoltarii. Cauzele care pot explica aceasta situatie in Romania sint:

natura opresiva a fostului sistem comunist; lipsa unei democratii reale;

prezenta teoriei conform careia problemele umane se rezolva prin mecanisme politice si administrative, oarecum automat, datorita orientarii "umaniste' a sistemului. Aceasta a reprezentat mai mult o ideologie justificativa decit un factor explicativ real;

indiferenta practica fata de om, rezultata din sacrificiul individului in raport cu obiectivele utopice, naive ale constructiei unui "nou tip de societate'.

Dupa revolutie, in Romania, programul de reconstructie, de reforma pe baza mecanismelor democratice si a pietei libere, a creat constiinta necesitatii dezvoltarii unui sistem de asistenta sociala modern, activ, inalt profesionalizat, orientat spre solutionarea problemelor sociale si umane specifice, in acest context, la jumatatea anului 1990 s-a pus problema formarii profesionale a asistentilor sociali in cadrul unei scoli post-liceale, apoi a unui colegiu universitar si, din anul 1992, a unei sectii universitare in cadrul facultatii de sociologie, psihologie, pedagogie, in marile centre universitare din tara: Bucuresti, lasi, Cluj, Timisoara. De asemenea in cadrul institutelor teologice asistenta sociala functioneaza ca o specializare distincta.

In trecut, in Romania a existat un sistem bun de formare a specialistilor in asistenta sociala, incepand din anul 1929 cand se infiinteaza Scoala Superioara de Asistenta "Principesa Ileana". Invatamintul de asistenta sociala a functionat pe baza unor bune traditii pana in 1969. Sprijinindu-se pe modele profesionale de virf din tarile cu o bogata experienta in formarea asistentilor sociali, folosindu-se experienta acumulata in cadrul scolii sociologice, in universitatile noastre s-a dezvoltat un program complex de pregatire a specialistilor la nivelul standardelor internationale.

Atat formarea si educatia asistentilor sociali cat si tipurile de activitati pe care trebuie sa le realizeze trebuie privite in contextul nevoilor si problemelor concrete ce apar la noi. Astfel, in ultimul an, reculul economic a avut efecte dramatice directe si indirecte asupra standardului de viata al unor largi categorii de oameni. Procese sociale ca scaderea rapida a veniturilor reale, cresterea in masa a saraciei, cresterea insecuritatii locului de munca, ridicarea ratei somajului, alienarea politica a unei parti largi a populatiei, demoralizarea datorata lipsei formelor eficace de participare la viata social-politica, neincrederea in institutiile si personalitatile politice, lipsa de transparenta a conducerii politice in unele situatii, coruptia accentuata datorata lipsei controlului, cresterea ratei criminalitatii si a delincventei, a abuzurilor si a violentei de tot felul, accentuarea unor conflicte etnice, marginalizarea unor grupuri sociale etc., sint alarmante pentru asistentul social. De aceea, competenta asistentului social trebuie definita numai in contextul provocarilor specifice, iar dezvoltarea sistemului de asistenta sociala trebuie gandita atat dintr-o perspectiva pe termen scurt si mediu, dar si pe termen lung. Avand in vedere prima perspectiva, se poate aprecia ca societatea noastra trece printr-un proces de reasezare a tuturor structurilor economice, social-culturale si morale, proces afectat negativ de criza economica care este inca in curs de adincire.

Situatia Romaniei din acest punct de vedere este complet diferita de cea a tarilor in care structurile sociale si economice sint relativ stabile. In aceste din urma tari exista probabil o tendinta justificata ca asistentul social sa trateze mai mult cazurile reziduale in care sistemul social esueaza. Asistentul social apare aici ca avand o functie mai mult corectiva si compensatorie. In situatia noastra, procesele de reconstructie sociala se combina cu cele de dezorganizare sociala si cu vechile mentalitati si practici ale unei culturi opresive, de tip manipulativ. De aceea, aici asistentului social ii revin sarcini suplimentare: el trebuie sa intervina activ in constientizarea acestor procese, in sprijinirea indivizilor si a colectivitatii in incercarea de a face fata schimbarilor si problemelor dificile, chiar de a initia schimbari intr-o maniera pozitiva. Aceasta intrucit in nevoie si vulnerabila este nu numai o minoritate impinsa la marginea societatii, ci in diferite grade si sfere intreaga colectivitate.

Procesul de tranzitie la o economie de piata, cu profundele restructurari pe care le implica, afecteaza mari grupuri profesionale si chiar intregi comunitati. Au aparut fenomene noi explozive. Somajul reprezinta un adevarat soc psihologic si cultural pentru oamenii obisnuiti in trecut sa aiba un loc de munca gasit cu usurinta si mentinut cu o si mai mare usurinta. Schimbarea atitudinii fata de munca, orientarea activa catre mentinerea sau cautarea unui loc de munca, reconversia profesionala reprezinta un obiectiv pe care asistentul social il poate realiza prin consiliere, sprijinind adaptarea unor indivizi si grupuri la schimbari economice structurale. Mai mult, trebuie cultivata initiativa fiecaruia de a-si defini o activitate utila care sa-i ofere si resursele necesare existentei sale demne. Se asista la o crestere masiva a delincventei juvenile, un nou fenomen - "copiii strazii'; mari mase de oameni impinse rapid in saracie si nevoi actuale.

Toate acestea nu mai reprezinta dificultati marginale ale unor persoane vulnerabile, ci mai degraba probleme cruciale ale colectivitatii insasi. Nu numai unii indivizi sint in nevoie, ci insasi colectivitatea. In acest context, asistentul social este mult mai mult decit un reprezentant al colectivitatii care asista persoane izolate, in nevoie, el reprezinta totodata colectivitatea care vrea sa se asiste si sa se sprijine pe ea insasi. Aici terapia individuala trebuie suplimentata cu terapia de grup si la nivel de colectivitate. De asemenea, terapia trebuie, insa, sa aiba in vedere nu numai actiunea asupra efectelor patologilor sociale si umane ci sa vizeze si cauzele care le-au generat. Eliminarea cauzelor trebuie sa cistige in importanta in raport cu minimizarea efectelor.

In sistemul trecut, socialist, practicandu-se o filosofie a egalitarismului, peste 90% din populatie traia in conditii modeste, dar relativ egale. Saracia absoluta era un fenomen individual, putin raspindit. In ultimii doi ani, diferentele sociale s-au accentuat rapid. Exista pericolul ca saracia sa se transforme dintr-o stare individuala in una colectiva, atingind grupuri si comunitati mari, afectate masiv de saracie. Grupurile si comunitatile pot dezvolta mecanisme defensiv-adaptative al caror rezultat este perpetuarea si extinderea starii de saracie. Pe linga ajutorarea saracilor de a trai mai bine in conditii de saracie, asistentul social trebuie sa-i sprijine pentru a depasi situatiile care-i fac saraci.

In aceasta perspectiva larga, asistenta sociala in Romania nu trebuie sa se limiteze in a sprijini indivizi si grupuri in nevoie sa se adapteze la conditiile existente date, ci trebuie gindita totodata si ca un instrument eficient al schimbarilor sociale. Asistentul social nu apare ca un simplu consilier sau terapist pentru cei in dificultate, ci si ca un actualizator al unor posibile schimbari alternative pe care colectivitatea si indivizii pot sa le aleaga ei insisi. In aceste conditii de ce asistentul social nu si-ar asuma si functia de catalizator al unor procese si schimbari democratice orientate umanist?

Asistentul social, in conditiile actuale de la noi, nu poate sa refuze o asemenea provocare. El trebuie sa se considere un asistent al proceselor democratice prin care colectivitatea insasi isi creeaza formele sale decente de viata, ajufind pe cei vulnerabili. Realitatea noastra sociala este caracterizata printr-o explozie a problemelor sociale, culturale, morale, dar si printr-o cronica frustrare generata de incapacitatea mostenita din trecut de a face fata acestora. De aceea, sistemul de asistenta sociala in Romania, aflat la inceputurile sale, este in fata nu numai a unei provocari generate de numeroase probleme socio-umane, dar si a unei sanse istorice de dezvoltare intr-o directie care este nu numai necesara, dar si realizabila. Prudenta conservatoare, aici, nu face decit sa anuleze din start o asemenea sansa.