EVOLUTIA DIVORTIALITATII IN EUROPA SI IN ROMANIA

1. Date statistice privind divortul

Sociologii sustin ca analiza evolutiei divortului poate pune in evidenta problemele stabilitatii din familie[1]. Datele sumare care exista pentru perioada 1972-1989 arata o crestere constanta a ratei divortialitatii in ultimele trei decenii. Totusi, Romania, la acest capitol, sta mult mai bine decat tarile occidentale.

Dupa al doilea razboi mondial, pe fondul unei usoare deteriorari constante, situatia s-a agravat in perioada 1961-1965. Statul comunist, dupa 1965, a adoptat cateva reglementari, care vizau protejarea familiei si limitarea divortialitatii (Decretul 770 din 1 octombrie 1966 si Decretul 774 din 1974) Si pana atunci, legislatia fusese revizuita de cateva ori la acest capitol. In 1948 au fost scoase din Codul Civil cateva articole de baza referitoare la motivele de divort. Prin Legea 18 din 1948, divortul a devenit dependent de justitie. In 1954, Codul Familiei cerea desfacerea casatoriei doar in cazul decesului uneia dintre parti, iar decizia legala era data numai daca existau motive temeinice.

Legea din 1966 si-a facut efectul imediat, caci, un an mai tarziu, a fost inregistrat un numar minim de divorturi. Din 1974, desfacerea casatoriei putea avea loc numai in cazul in care relatiile dintre sot si sotie erau considerate iremediabil deteriorate. Judecatorii aveau obligatia de a cantari bine circumstantele agravante.

Situatia grava de la inceputul anilor '60 a reaparut in perioada anilor '80. Dupa 1990, o data cu schimbarile majore din societate, rata divortialitatii a crescut si mai mult, fara sa atinga insa valorile din tarile din nordul Europei si SUA.

Proportia divorturilor este mult mai mare decat primele doua tipuri de disolutie maritala, dar datele teoretice, ca si cele empirice dovedesc ca acestea au crescut in societatea moderna fata de cea traditionala.

Incepand cu secolul al XIX-lea s-a constatat o sporire a ratei de divortialitatea, mai cu seama dupa cel de-al doilea razboi mondial, continuind sa creasca pana in zilele noastre.

Astfel in S.U.A., la 1000 de casatorii numarul de divorturi era in 1890 de 55,6 , in 1910 de 87,4 , in 1930 de 173,9 , in 1950 de 231,7 , in 1959 de 259.

Daca in 1960 la 1.500.000 de casatorii s-a ajuns la 350.000 de divorturi, din 1998, jumatate din casatoriile din SUA ajungeau la divort.

Numarul divorturilor a crescut considerabil si in Franta, Anglia, ca si in toate tarile Europei. In Romania, rata divortialitatii era de 1,8⁰/ inainte de 1960, in 1960 de 2⁰/ , in 1965 de 1,1⁰/ si dupa 1975 peste 1,5⁰/ , rata care cu mici fluctuatii s-a mentinut aceiasi.

In explicarea acestor procente trebuie sa se tina cont de faptul ca romanii sunt implicati in migratie definitiva si pendulatorie ce duce la micsorarea numarului casatoriilor si in consecinta a divorturilor.

Sociologii au individualizat cateva cauze ale acestor dezechilibre. In Romania, numarul de divorturi a crescut o data cu accentuarea migratiilor, mai ales de la sat la oras, determinate de industrializare, urbanizare si destramarea familiei traditionale.

Schimbarile initiate la inceputul anilor '50 au impus un set nou de comportamente oamenilor, fapt ce a determinat faramitarea cutumelor traditionale. S-a redus, in primul rand, controlul social local asupra oamenilor. O influenta considerabila, in acest sens, au avut-o si schimbarile legislative, petrecute dupa 1990, schimbari care "adaptau" Romania la Occident.

Dezechilibrele din interiorul familiei, care au deteriorat relatiile dintre soti, au aparut in anii '50, evoluand dupa aceea in mod agresiv. Astfel, rata divortialitatii, dupa cum arata anchetele sociologice ale vremii, a crescut mult in anumite judete.

Migratiile s-au accentuat in perioada industrializarii. Fenomenul debutase in perioada interbelica, cand societatea romaneasca a fost supusa unui proces amplu de urbanizare. Inainte de cel de-al doilea razboi mondial, divortialitatea in mediul urban era aproape de trei ori mai mare decat in mediul rural.

Diferentele dintre mentalitatile din mediul rural si cel urban au fost mari totdeauna in Romania. Familia traditionala, ale carei trasaturi supravietuiesc in mare parte in mediul rural, a fost atasata de casatorie. Sfaramarea universului ei este ingreunata de interventia rudelor si chiar a colectivitatii locale. Totusi, aceste medii de rezistenta au slabit in ultimii ani.

Tendintele, prezente de multa vreme in tarile occidentale, se manifesta astazi si in zona rurala . Numarul casatoriilor din mediul rural este mai mic decat in mediul urban, in schimb sunt inregistrate mai putine divorturi. Anuarul statistic din anul 2000 arata ca ponderea tinerilor din mediul rural, in ansamblul acestei generatii, este de 45%. De altfel, populatia tanara a scazut atat in mediul rural, cat si in mediul urban. Diferentele existente intre cele doua medii tin de gradul de mobilitate teritoriala. Cercetarile Institutului de Sociologie al Academiei Romane evidentiaza faptul ca 90% din populatia care migreaza pleaca din zona rurala. O data cu accentuarea migratiei, in anii '60-'70, determinata de industrializarea masiva, controlul social al comportamentelor specifice omului integrat in familie s-a redus. Actul casatoriei, dintr-un eveniment social, a devenit unul personal. Tinerii au acceptat usor noile mentalitati, care au creat o disponibilitate marita la divort.

Cele mai mari influente asupra stabilitatii familiei o au factorii din interiorul ei. De exemplu, divortul apare mai rar la cuplurile unde sotul este mai in varsta cu 1-10 ani. Situatia se schimba brusc atunci cand diferentele de varsta sunt mai mari. In acelasi timp, divortul este perceput diferit in functie de profesiile de baza ale partenerilor. Agricultorii accepta mai greu o asemenea solutie. Rezistentele cele mai mari la divort le manifesta insa patura intelectualilor. Daca cei care locuiesc in mediul rural, atunci cand sunt pusi in fata unor asemenea dileme, resimt controlul social puternic al comunitatii lor, intelectualii percep desfacerea casatoriei ca avand multe implicatii negative sau nedorite la nivel individual si, mai ales, la nivel social.

Cuplurile de muncitori, pentru care un rol important il au conflictele generate de lipsa de afectiune si de infidelitate, sunt cele mai vulnerabile la divort.

Prezenta copiilor constituie un important factor care impiedica divortul. De asemenea, divortul survine mai greu in familiile care au o vechime de peste 20 de ani, iar sanatatea sotilor constituie mai degraba un factor de franare decat de favorizare. In fata instantelor, conform anchetelor sociologilor, barbatii sunt considerati vinovati indeosebi de violenta si alcoolism, iar femeile de concubinaj si relatii extraconjugale.

In Europa rata divortialitatii s-a dublat sau chiar s-a triplat in ultimii 30 de ani (Danemarca, Suedia, Norvegia, Marea Britanie, Elvetia, Olanda, Ungaria, Rusia, Polonia). In tarile in care familia a suportat cele mai profunde transformari: atitudinea fata de casatorie, comportamentul nuptial, fertilitatea, situatia femeii in familie si in societate, divortialitatea inregistreaza cele mai ridicate niveluri. Din anul 1950 pana in 1995 s-a inregistrat o reducere a duratei medii a casatoriei in momentul divortului de la 12-15 ani la 8 ani.

Romania are una din cele mai scazute rate ale divortialitatii. Pana in 1965 rata divortialitatii a crescut continuu ajungand pana la 2 la mie. Prin stabilirea unor reglementari legislative rata divortialitatii s-a mentinut sub 1 la mie pana in 1974, iar dupa aceasta data a oscilat in jurul valorii de 1,5 la mie. Dupa 1990 rata divortialitatii a inceput sa creasca dar nu a atins cotele din Europa de Nord.

In Romania acest fenomen nu are o distributie teritoriala omogena. In Bucuresti, rata divortialitatii a fost in mod constant de doua ori mai mare decat media la nivel national. In ultimele doua decenii ratele cele mai mari s-au gasit in Bucuresti si judetele Timis, Brasov, Galati, Prahova, Arad si Hunedoara, iar cea mai scazuta rata a fost in: Botosani, Olt, Ialomita, Buzau, Salaj, Tulcea si Vaslui.[3]

Daca in anul 1991 rata divortialitatii a fost de 2,1, se remarca o crestere semnificativa la nivelul anului 1994 inregistrandu-se o rata de 2,4 (la mia de locuitori). In ceilalti ani rata divortialitatii are o evolutie oscilanta intre 1,8 in 1992, 1,9 in 1993 si 1995 si 2,1 in 1996. In anul 1997 s-a inregistrat valoarea cea mai scazuta a acestei rate, de 1,6, pentru ca in anii 1999-2001 sa se inregistreze din nou oscilatii atingand valori intre 1,8, respectiv 1,9.

Din analiza fenomenului divortialitatii se pot desprinde urmatoarele implicatii: evolutia numarului familiilor in ultimii ani inregistreaza o tendinta descendenta, in parte datorata si procesului de desfacere a casatoriilor, se inregistreaza scaderea natalitatii deoarece majoritatea nasterilor se produc in cadrul familiei cat si implicatii de natura socio-economica intrucat scaderea natalitatii contribuie la accentuarea fenomenului de imbatranire a populatiei care are ca implicatie economica si sociala directa cresterea sustinutilor de catre populatia activa, rezultand o crestere a impozitelor in vederea refacerii resurselor bugetare, problema presanta cu care se confrunta administratia actuala. Divortialitatea in crestere mai are drept consecinte de tip economic scaderea nivelului de trai si a resurselor necesare subzistentei.

Schimbarile din comportamentul oamenilor s-au accentuat dupa 1990, explicate prin reducerea constrangerilor de tip social si cresterea constrangerilor de tip material. "Schimbarile de tip legislativ, precum modificarile legii privind avortul si divortul, involutia economiei, ce a generat fenomene precum saracirea si somajul, sau transformarile sociale, mai cu seama accesibilitatea sporita la informatie, modele culturale externe sau companiile de promovare a planificarii familiale, au determinat schimbari fundamentale in comportamentul demografic al populatiei". Numarul casatoriilor a scazut, in 1999, cu 5,3 mii, iar rata nuptialitatii a ajuns la 6,2 casatorii la mia de locuitori, in 2000, fata de la 6,5, in 1998[4]. In acelasi timp, varsta medie la prima casatorie a crescut de la 22,1 ani in 1992, la 23,2 ani in 1998, pentru femei, si pentru barbati, de la 25,2 ani in 1992, la 26,4 in 1998.

Noile mentalitati au creat cadrul aparitiei formelor alternative la casatoria legalizata: cuplurile consensuale sau uniunile libere, in cadrul carora barbatul si femeia au o relatie stabila, locuiesc impreuna, fara a fi casatoriti oficial. Din 1993, ponderea acestor cupluri se afla in crestere, de la 4,4% in 1993, la 10% in 1999, la femei cu varste cuprinse intre 15 si 44 de ani. Cele mai multe astfel de situatii se intalneau la femeile cu varste cuprinse intre 20 si 24 de ani, in 1999. In 2002, dupa datele recensamantului, un numar de 828.000 de persoane au declarat ca traiesc in "uniune consensuala" sau concubinaj. Aproape jumatate din acestea traiesc la tara si cu varste cuprinse intre 20-34 de ani.

Potrivit Institutului National de Statistica, in luna februarie 2007 s-au inregistrat 250 de divorturi, mai mult cu 1.800 fata de luna precedenta, dar tendinta ascendenta s-a constatat si in cazul casatoriilor, in perioada mentionata. Potrivit INS, rata divorturilor a crescut de la 0,77 la o mie de locuitori la 1,97 la o mie de locuitori, numarul cazurilor de divort crescand cu 1.800 in luna februarie comparativ cu luna precedenta.

De asemnea, cresterea numarului de divorturi cu 368 a condus la cresterea ratei divortialitatii de la 1,74 in februarie 2006, la 1,97 in luna februarie din 2007.

In 2008 s-a inregistrat o cifra record de divorturi in Romania - Ziarul Adevarul din 11-02-2009.

An de an, numarul divorturilor in Romania a avut o rata de crestere ingrijoratoare. Anul trecut, s-au inregistrat cele mai multe divorturi din istoria tarii.

Potrivit Institutului National de Statistica (INS), in luna iulie 2008, prin hotarari judecatoresti definitive s-au pronuntat 2.594 de divorturi, cu 186 de cazuri mai putin decat in luna iunie. Rata corespunzatoare fenomenului s-a redus de la 1,58 de divorturi la mia de locuitori in iunie pana la 1,42 de divorturi la mie.

Numarul de divorturi din iulie 2008 a fost insa mai mare cu 785 de cazuri decat in iulie 2007, cand se inregistrase o rata de 0,99 la mia de locuitori.

In noiembrie 2008, s-au pronuntat 2.826 de divorturi, cu 552 mai multe decat in luna octombrie. Rata divorturilor a fost in luna octombrie de 1,60 la mia de locuitori fata de 1,25% in luna precedenta.

Peste 40.000 de divorturi in 2008. Datele furnizate de INS arata ca in Romania s-au pronuntat peste 40.000 de divorturi, din care 17.330 de procese au fost solutionate in primul trimestru al anului 2008. Anul trecut, Romania a inregistrat un numar record de.

Din acestea, peste 1500 de cauze au primit sentinte definitive in primele 6 luni de la intrarea lor pe rolul instantelor. 2.272 de dosare au stat in instanta intre 6 si 12 luni, iar peste 1.000 de procese au primit sentinte definitive dupa un an.

In Bucuresti, se pronunta cam 250 divorturi pe saptamana, care raman definitive. In localitatile rurale de langa Capitala, numarul este de aproximativ zece divorturi pe saptamana.

La sfarsitul primului trimestru, pe rolul instantelor se mai aflau aproape 2500 de dosare de divort, din care peste 2.700 de cauze stateau in instanta de mai mult de 6 luni, iar peste 400 de dosare, de un an.

In prima parte a anului, judecatorii au respins, in prima parte a anului, 604 actiuni de divort, iar peste 720 de cupluri si-au retras cererile.

Sociologii sustin ca divortialitatea determina in mod direct scaderea numarului de nasteri si are o influenta deosebita asupra natalitatii. Chiar daca divortul nu mai are consecintele economice sau sociale asupra omului, asa cum se manifestau in perioada interbelica, totusi acest eveniment le provoaca romanilor puternice tulburari emotionale. Din cercetarile psiho-medicale reiese ca stresul provocat de un divort este similar cu cel determinat de un cutremur de pamant.

Consecinte dintre cele mai negative se inregistreaza asupra copiilor. Absenta unuia dintre parinti, mai ales a tatalui, naste in familiile romanesti efecte negative asupra socializarii copiilor. Numarul mare de copii ai strazii este o consecinta directa a cresterii numarului de divorturi in Romania. Toate aceste nelinisti pot fi atenuate daca autoritatile ar aplica masuri care sa duca la cresterea stabilitatii familiei.

2. Rolul asistentului social in familie: consilierea in caz de divort

Asistenta sociala a familiei este una dintre cele mai dezvoltate ramuri ale asistentei sociale, deoarece prin aplicarea ei in cadrul familiei si pentru familie se cuprinde totalitatea problemelor de asistenta sociala[5].

Asistenta sociala isi are locul in familiile dezorganizate si pentru a avea succes in rezolvarea problemelor. Asistentul social isi gaseste locul in cadrul familiei dezorganizate rezolvand cu succes problemele familiei. In aceasta situatie stadiul cunoasterii cazurilor de dezorganizare a familiei are o importanta deosebita, deoarece in functie de acest stadiu exista sau nu posibilitatea de refacere a familiei. Cu cat stadiul de dezorganizare este mai avansat, cu atat refacerea familiei este mai dificila, uneori chiar imposibila.

Stabilirea factorilor determinanti, care au dus la dezorganizarea familiei, este actiunea pe care asistenta sociala trebuie s-o aiba in vedere de la prima intrevedere cu familia respectiva pana la rezolvarea definitiva a cazului, deoarece fenomenele sunt intr-o continua transformare. Or, factorul cauzal stabilit la inceputul analizei nu poate sa ramana intotdeauna acelasi, pana la incheierea actiunii.

Cauzele ce duc actualmente la divort sunt relativ diferite de cele care au fost acum cateva decenii. Progresul tehnico-stiintific, schimbarea statutului femeii in societate, fenomenul de polarizare ce are loc ca urmare a trecerii la economia de piata sunt factori ce trebuie comparati cu frecventa divorturilor.

Dezorganizarea familiei imbraca multiple variante si aspecte si poate fi generata de urmatoarele cauze principale ce trebuie identificate:

lipsa de supraveghere a copiilor, care poate conduce la greutati la invatatura, vagabondaj, delincventa, tulburari de caracter si comportament, pana la dezorganizarea relatiilor de familie, care se rasfrange in mod inevitabil si asupra relatiilor de munca. Toate acestea duc la scaderea nivelului de trai al individului si, implicit, al familiei;

locuinta suprapopulata, care constituie unul din factorii favorizanti pentru aparitia unor boli, conflicte, ce conduce la dezechilibru economic si stres psihic;

reducerea veniturilor si, respectiv, inrautatirea starii economice a familiei. Deficitul de venituri in familie sau lipsa acestora duce la dezorganizarea partiala sau chiar totala a familiei. Uneori se intampla ca insuficienta de castig sa fie determinata de unele utilizari irationale ale veniturilor, de risipa, de lipsa de prevedere, lipsa de educatie gospodareasca a mamei sau a tatalui etc. Declinul factorului economic are cea mai mare influenta asupra stabilirii dezechilibrului in familie. In asemenea cazuri, asistentul social trebuie sa faca si o analiza a modului in care se consuma bugetul familiei. El trebuie sa cunoasca raportul dintre venituri si cheltuieli pe structura: alimentatie, imbracaminte, chirie, diverse servicii etc. si sa stabileasca rationalitatea consumului;

structura deficitara a familiei este o alta cauza care favorizeaza aparitia dezorganizarii familiei. In viata sociala, familia poate fi supusa la variate deficiente legate de structura sa. Familia se poate dezorganiza din lipsa capului de familie, dintr-o cauza sau alta (deces, abandon etc.). Dezorganizarea familiei poate fi conditionata si de fenomenul "fetelor-mame", al vaduvelor devenite mame dupa despartirea de sot etc.;

prezenta deficientilor senzoriali, motorii si mintali in familie, precum si a suferinzilor de boli cronice sunt factori care de asemenea duc la dezorganizarea familiei.

Orice proces de dezorganizare a familiei incepe cu tensiuni familiale, care se manifesta prin neintelegeri, lipsa de afectiune, discordii si chiar violente. Aceste tensiuni familiale au adesea ca rezultat divortul, parasirea caminului, separarea intre soti, abandonul - cele mai nefaste consecinte ale dezorganizarii familiale - care, la randul lor, provoaca efecte grave demografice (scaderea natalitatii, cresterea mortalitatii infantile etc.), maltratarea copiilor, marirea numarului de "copii ai strazii", delincventa juvenila etc.

Printre cauzele principale ce duc la divortul familiilor tinere pot fi trebuie identificate de catre asistentul social amintim:

insuficienta pregatire pentru viata de familie a viitorilor soti;

insuficienta cunoastere reciproca a sotilor;

conceptii diferite in legatura cu conditiile materiale, sociale si bugetul familial;

conceptii diferite cu privire la relatiile de familie;

Folosirea irationala a timpului liber si necunoasterea modalitatilor de solutionare a unor probleme cu caracter extraprofesional;

comportamentul necorespunzator al unuia sau al ambilor soti in familie (legaturi extraconjugale, alcoolism, brutalitati, parasirea domiciliului, alungarea din locuinta);

manifestari antisociale din partea unuia din soti;

diferenta mare de varsta;

diferente mari dupa nivelul de instruire;

boli incurabile ale unuia din soti;

influenta nefasta a mediului exterior asupra familiei;

conditiile sociale, materiale precare;

conceptii diferite despre relatiile de familie;

casatoriile incheiate urmarindu-se interese materiale

Putini dintre copii vor sa accepte divortul ca un raspuns la problemele si relatiile tensionate dintre parintii lor. Pentru adulti este foarte dificil sa-i ajute pe copii sa faca fata durerii provocate de separare sau divort. Parintii pot evita discutarea deciziilor lor cu copiii, caci ei insisi sunt atat de nervosi si de confuzi. Asistentul social trebuie sa fie pregatit sa acorde clientului ajutorul necesar pentru ca acesta sa depaseasca multiplele probleme declansate de divort. Parintii, de asemenea, mai pot crede ca daca nu le vor spune copiilor ce se intampla ii vor proteja, insa ei observa totul si aici este necesara implicatia asistentului social, care trebuie sa respecte optiunile adultilor, sprijinindu-i pentru a-si castiga increderea in calitatea de parinte. De asemenea, asistentul social trebuie sa fie familiarizat cu efectele pe care divortul le poate provoca in constiinta si comportamentul copiilor.

In cazuri de divort, asistenta sociala urmareste scopul de a inlatura cauzele ce au circumstantiat aceasta situatie. In cazuri de familii dezorganizate, ca urmare divortului, asistenta sociala urmareste refacerea caminului, daca aceasta este posibil, daca nu - recasatoria cu o alta persoana si adaptarea noului cuplu la noua situatie.

Unul dintre motivele pentru care oamenii se casatoresc este ca doresc sa aiba copii. Intr-adevar, anume copiii fac familiile fericite. Cuplurile fara copii se separa sau divorteaza daca mariajul nu este fericit, in timp ce cuplurile nefericite decid adeseori sa ramana unite "de dragul celor mici".

Interventia eficienta a unui asistent social profesionist consta nu in rezolvarea unor probleme dificile, ci in abilitatea de a preveni cele mai simple situatii-problema din viata individului sau a unui grup social.

Rolul asistentului social in societate este multiplu si el tine nemijlocit de probleme specifice, precum sunt: mizeria in care traiesc familiile sarace, disperarea, tragedia persoanelor aflate in somaj care nu-si pot gasi un loc de munca, copiii strazii, batranii fara suport, familiile dezorganizate, alcoolismul etc.

Oricare ar fi cauzele ce duc la divort, cert este faptul ca acestea afecteaza sanatatea psihica, chiar si cea fizica a sotilor, a copiilor etc. In conceptia unora, divortul nu este altceva decat o rezolvare a problemelor stresante. Multi din cei care divorteaza nu constientizeaza faptul ca nu sunt pregatiti pentru stresul care urmeaza. Daca se iau decizii pripite, urmeaza crize grave, readaptarea fiind lenta si dureroasa.

Autorii care s-au ocupat de teoria crizei (Rapoport, Pard, Caplan) au sugerat ca criza implica in general:

- un eveniment sau o situatie stresanta la care nu poate fi gasita o solutie imediata;

- o amenintare majora la adresa identitatii si a rutinei, reinviind problemele nerezolvate din trecutul apropriat sau indepartat;

- reactii ce formeaza un model tipic al dezorganizarii si starii tensionate, incepand cu o faza acuta care dureaza de obicei de la 6 la 8 saptamani.

Histograma chineza pentru criza semnifica "primejdie" si "ocazie". Aceasta sugereaza ca, desi riscurile sunt foarte ridicate, criza poate sa conduca la schimbare pozitiva si dezvoltare. Aceasta abordare pozitiva a crizei implica ca rezultatul depinde nu atat de evenimente, cat de modul in care ea este stapanita. Cercetatorii Brannen si Collard, in 1992, au aratat in studiile lor cu privire la mariajele cu probleme ca marea majoritate a cuplurilor au trecut cel putin printr-un eveniment critic, o problema sau insatisfactie majora, cel putin inainte ca problema casniciei sa ajunga la o rezolvare. Desi aceste evenimente sau problem provoaca neaparat destramarea casniciei, ele par a epuiza resursele emotionale ale unuia dintre parteneri sau ale ambilor. Brannen si Collard au formulat ipoteza ca atunci cand au loc evenimente sau probleme critice in cazul cuplurilor ale caror relatii sunt deja tensionate, ele au, de regula, un impact mai mare asupra partenerilor care depind exclusiv unul de celalalt.

Seminarele organizate pentru dezvoltarea abilitatilor de consiliere scot in relief faptul ca persoanele neexperimentate au tendinta de a-si masca nesiguranta prin exces de zel, intrerupand incontinuu interlocutorul. Acest efect Jacobs il numeste "doua guri si o singura ureche".

Alti factori care ar putea sa afecteze relatia de consiliere sunt diferentele de clasa, sex, rasa. De exemplu, sa privim o relatie de asistenta sociala dintre un asistent alb si un client negru. Asistentii sociali albi ar putea fi derutati de problema culturii negre, s-ar putea simti descalificati din cauza lipsei de cunostinte in ce priveste credintele religioase si obiceiurile traiului zilnic al negrilor. In cadrul abordarii terapiei "centrate pe client" Rogers evidentiaza mecanismul egalizarii distributiei puterii. Aceasta implica ca asistentii sociali albi sa accepte ca clientii de culoare sa le corecteze ideile preconcepute, de exemplu ca ei nu vor sti niciodata ce inseamna sa fii mereu respins, umilit si discriminat. In ceea ce priveste diferentele de sex, literatura feminista a subliniat ca clientii-femei ar trebui sa fie consultati de o femeie terapeut, caci numai femeile pot intelege alte femei. In stadiile initiale ale consilierii, femeile care au fost batute, violate sau supuse incestului prefera consilieri-femei, dar mai tarziu femeia-client poate castiga mai mult in urma unui consilier barbat care poate oferi modelul unui rol diferit.

Cercetarile cu privire la rolul rasei, sexului sunt deocamdata contradictorii, dar nu trebuie ignorate din aceasta cauza.

Bernard, in 1973, observa ca fiecare casatorie contine doua experiente subiective ale casniciei - cea a sotului si cea a sotiei. Aceasta idee isi pastreaza viabilitatea si in privinta divorturilor, deoarece versiunea unuia dintre parteneri cu privire la destramarea casniciei contrazice adesea versiunea celuilalt.

Pornind de la aceasta, consilierii au inceput sa ofere servicii atat individual, cu fiecare partener, cat si consilieri simultane pentru ambii parteneri.

Stabilirea ponderii acestor factori in dinamica divortialitatii este o operatie dificila si discutabila, impune necesitatea cunoasterii ei, chiar daca s-ar face cu un grad de relativitate inalt.

In asistenta familiei se lucreaza atat cu familiile complete (sot, sotie si copii), care ridica anumite aspecte de dezorganizare, cat si cu familiile descompletate prin deces, divort etc., care din diverse cauze cad sub nivelul de viata normala, intrand in sfera de activitate a asistentei sociale.

Consilierea cu fiecare individual si consilierea simultana a ambilor parteneri se raporteaza tot asa cum intervievarea fiecarui membru al familiei la intervievarea grupului familial in strategiile metodologice ale studiului familiei (discutia descopera adevarul, spune un proverb francez). In cazul nostru sunt mai multe motive care indeamna sa se ofere ajutor in mod simultan ambilor parteneri.

- Discutiile simultane cu ambii parteneri ofera posibilitate fiecarui partener nu numai sa vorbeasca cu celalalt, dar si sa se asculte reciproc.

- Avandu-i pe ambii parteneri prezenti, asistentul social poate clarifica care sunt cauzele ce duc la divort, daca ele corespund la ambii parteneri sau nevoile si asteptarile partenerilor sunt contradictorii.

- In discutia cu ambii parteneri se poate ivi o noua posibilitate care nu a fost observata pana atunci.

Cineva a afirmat ca nimic nu costa mai putin si nu este mai eficient decat preventia, de aceea rolul primordial al asistentului social este de a preveni dezorganizarea, in cazul nostru divortul. In acelasi timp, prin consiliere in caz de divort, asistentul social nu incearca sa rezolve el insusi problema clientului, ci ofera o viziune corecta asupra problemei, o modalitate de solutionare care poate fi gasita de parteneri cu ajutorul sau.

In cazuri de separatie, asistentul social urmareste inlaturarea cauzelor care au dus familia in aceasta situatie.

In situatia dezorganizarii familiei ca urmare a divortului, asistentul social urmareste refacerea caminului, daca este posibil, daca nu - recasatorirea cu o alta persoana si armonizarea grupului social in noua situatie.

O importanta deosebita in evitarea dezorganizarii familiei apartine pregatirii tinerilor pentru casatorie. Aceasta este o activitate complexa si trebuie sa inceapa chiar in interiorul familiei, din adolescenta.

Interviul - metoda de lucrul a asistentului social

Problemele sociale legate de relatiile familiale care necesita interventia asistentului social sunt determinate in principal de familia dezorganizata, adica de familia care si-a pierdut functionalitatea normala prin aparitia unor probleme speciale ca:

orfanaj, semiorfanaj, abandon familial, mama necasatorita, mama singura, tata singur etc.;

formele de vaduvie, divort, separare care devin si ele probleme de asistenta sociala in cazul in care acestea sunt cumulate cu probleme legate de relatiile de munca, de integrare in ansamblul relatiilor sociale sau cu probleme medico-sociale.

Metodele de lucru cu familia vor fi selectate in dependenta de specificul problemei aparute, de sistemul de valori, norme stabilite in fiecare familie, relatii care vizeaza interactiunea dintre membrii ei. Or, practicienii asistentei sociale isi vor axa metodologia pe o cunoastere concreta a fiecarei familii in parte.

Interviul

Interviurile folosite in asistenta sociala se pot clasifica:

a) interviul informational;

b) interviul de diagnostic;

c) interviul terapeutic.

Realizarea interviului fara un ghid reprezinta una dintre gravele erori pe care le inregistreaza multi dintre asistentii sociali, indeosebi cei fara experienta. In planificarea interviului sau realizarea ghidului de interviu prezinta importanta urmatoarele intrebari:

1. Care sunt obiectivele interventiei asistentului social si cum vor fi ele atinse prin intermediul intalnirii cu clientul?

2. Ce decizii sunt vizate pentru a fi formulate in timp?

Sunt implicati in procesul ajutorarii clientului si alti profesionisti?

4. Cat timp va dura interviul?

5. Unde se va desfasura?

6. Ce aranjamente sunt necesare pentru interviu?

7. Ce tehnici pot fi aplicate in timpul interviului?

8. Ce factori trebuie luati in consideratie pentru pregatirea interviului (culturali, etnici, religiosi etc.)?

9. Ce stari ale clientului trebuie avute in vedere pentru pregatirea interviului (anxietate, furie, confuzie etc.)?

10. Ce date medicale trebuie apreciate inainte de interviu (stare de sanatate, fizica si psihica, tratamente si efecte)?

11. Ce documentatie este necesara pentru pregatirea interviului?

a) Interviul informational

Interviul informational este desemnat sa obtina materialul necesar realizarii istoricului social al clientului cu care relationeaza asistentul social. Scopul acestui tip de interviu consta in obtinerea informatiei care sa-l ajute pe asistentul social sa inteleaga mai bine clientul si problemele lui. Structura interviului este urmatoarea:

informatii de identificare: numele, data nasterii, adresa, telefonul, ocupatia, religia, rasa, statutul material, inaltimea, greutatea;

- prezentarea problemei: problema prezentata de client sau motivatia intocmirii istoricului social;

- date despre familie si copilarie: sunt prezentate experiente familiale, probleme ale dezvoltarii (varsta la care a inceput sa vorbeasca, sa mearga, aspecte ale autoingrijirii si igienei, relatii cu parintii, cu fratii si surorile, crize de adaptare in timpul micii copilarii);

- performante scolare-o apreciere a evolutiei subiectului in mediul scolar: absenteismul sau tendinta de abandon, performanta scolara, pozitiva sau negativa;

- starea de sanatate: este prezentata o evaluare a starii de sanatate (fizica si mentala), a internarilor subiectului;

- istoria maritala: se prezinta elemente semnificative ale relatiilor din cadrul sistemului marital, sentimente si experiente maritale;

- istoricul angajarii: unde este angajat, unde a mai fost angajat anterior, ce pozitie ocupa, daca sunt probleme;

contacte cu alte institutii sau agentii care au ajutat pana in prezent clientul, ce fel de ajutor a primit clientul din partea acestora (daca a fost implicat in psihoterapie);

- impresii generale: sunt prezentate impresiile asistentului social despre client si observatiile din timpul interviului.

b) Interviul de diagnostic

Ceea ce deosebeste interviul informational, sau istoricul social, de interviul de diagnostic este natura intrebarilor din acest al doilea tip de interviu, ele fiind orientate spre decizii specifice care pot justifica tipurile de servicii oferite clientului in functie de problemele evidentiate.

De exemplu, asistentul social lucreaza la un caz de divort si el va trebui sa-si organizeze interviul de diagnostic pentru a decide daca cei 2 copii, ai caror parinti au hotarat sa divorteze iar copii se afla pana la pronuntarea divortului in intretinerea mamei, sunt afectati de despartirea de tatal lor. Astfel, tn functie de rezultatele interviului, el va trebui sa decida daca copii au nevoie de consiliere psihologica, daca au fost abuzati etc. Daca asistenta sociala ofera servicii de protectie, el va trebui sa decida, impreuna cu alti profesionisti, daca un copil a fost supus abuzului fizic sau nu, sau daca a fost deprivat din punct de vedere social.

c) Interviul terapeutic

Scopul acestuia este de a sprijini clientii pentru a produce schimbari in modul in care isi desfasoara viata si activitatea sau in propriul comportament. De exemplu, un parinte divortat poate fi sprijinit pentru a-si exercita corect abilitatile parentale; un client care este intr-o stare depresiva sau foarte anxios, sau prezinta tendinta de suicid in urma unui divort pronuntat recent, poate fi sprijinit pentru a face fata acestor probleme; un client divortat avand copii in intretinere, care a ramas fara loc de munca poate fi sprijinit si ajutat sa se angajeze, sa-si gaseasca o slujba; un cuplu care a decis sa divorteze poate fi ajutat sa-si analize problemele, sa-si imbunatateasca stilul de comunicare si sa-si amelioreze conditiile in care se dezvolta ca sistem familial, renuntand astfel la actiunea de divort.

Exemplu. Un sot sau o sotie pot fi sprijiniti sa-si determine partenerii de viata pentru a renunta la actiunea de divort unilateral. Din acest exemplu rezulta faptul ca interviul terapeutic presupune absenta persoanei pentru care este vizata schimbarea cu efect terapeutic.

Indiferent de tip, interviul necesita trei etape:

deschidere;

continut;

incheiere.

Deschiderea interviului

Initierea discutiilor poate apartine atat clientului (care, dupa ce este invitat sa se simta confortabil, vorbeste asistentului social despre ingrijorarile si preocuparile sale), cat si asistentului social. Pentru inceputul si sfarsitul interviului sunt recomandate conversatii cu caracter general care au scopul de a pregati emotional clientul. De altfel, acesta este sprijinit sa realizeze tranzitia de la un mod de a interactiona familiar la unul nou si nefamiliar, care presupune raspunsuri pentru care are experienta limitata.

Nu sunt dezirabile initieri ale interviului de genul:

"Cu ce va pot ajuta?", deoarece se poate astfel sugera ca elementul principal in rezolvarea problemei este asistentul social, ceea ce este fals;

"Aveti o problema?", deoarece prin aceasta formulare se poate sugera ca asistentul social percepe clientul ca un "caz de psihiatrie sau ca un caz foarte special".

Continutul interviului

Este absolut necesar ca asistentul social sa indice clientului rolul sau in cadrul interviului si apoi sa aprecieze obiectivul interviului. Exemplu: "Buna ziua! Sunt. asistent social in cadrul Tribunalui. Astazi as dori sa stam de vorba, deoarece dumneavoastra a-ti decis introducerea unilaterala a divortului iar sotul/sotia dumneavoastra, se opune. Poate vom discuta despre aceasta?"

Intrebarile care reprezinta continutul interviului trebuie redactate cu multa rigurozitate, deoarece prin intermediul lor se obtin informatii, iar clientul este ajutat si incurajat sa-si spuna "povestea vietii", sa-si exteriorizeze sentimente si chiar sa-si selecteze alternative pentru rezolvarea propriei probleme. Intrebari de genul "Ce simti gandindu-te la.?" sau "Poti sa-mi descrii ce simti? sunt des intalnite si permit sondarea gamei de idei si sentimente ale clientului. Un asistent social cu abilitati de comunicare trebuie sa-si verifice tonalitatea folosita in formularea intrebarilor, deoarece in functie de tipul de problema tonul va sugera intelegere, empatie, recunoasterea unei stari, sau fermitate. Iata cateva exemple de intrebari formulate gresit si varianta lor corecta:

- Varianta cu erori:

Cand v-ati lovit ultima oara sotia? Ati facut un real progres, nu-i asa? Va place Maria?

V-ar place sa discutati despre casnicie sau despre slujba in aceasta dimineata?

- Varianta corecta:

V-ati lovit vreodata sotia?

Ce progres credeti ca ati facut? Ce simtiti pentru Maria?

Despre ce ati vrea sa discutam in aceasta dimineata?

Incheierea interviului

Aceasta etapa este deosebit de complexa, deoarece ambele parti s-au familiarizat una cu cealalta. De aceea, clientul va fi pregatit chiar de la inceputul interviului pentru aceasta etapa. Este necesara o intalnire anterioara, denumita de unii autori "tema de acasa," care este formulata de asistentul social la finalul interviului. Aceasta poate fi folosita, spre exemplu, in cazul unui cuplu cu probleme de comportament sexual si in care unul dintre soti doreste divortul, iar celalalt se opune. Intre doua intalniri cu asistentul social, cei doi sunt incurajati sa vorbeasca despre aceasta dificultate, existand posibilitatea ca acel cuplu sa se impace, in urma descoperirii cauzei care provoca destramarea familiei.

Unii clienti isi exprima ingrijorarile abia la sfarsitul interviului. Sfarsitul este important, pentru ca ceea ce se intampla in timpul acestei ultime faze este in masura sa determine impresia interviului asupra interviului ca intreg.

Strategia interviului

Reguli pentru dezvoltarea experientei profesionale:

1. Intrebati ce trebuie, nici mai mult nici mai putin, si asteptati pentru intrebarea urmatoare. Nu incercati sa umpleti timpul cu "tacerea". Studierea reactiilor in pauzele conversatiei este o tehnica de interviu. Pentru succesul interviului este necesara SIGURANTA!

2. Acordati atentie celui cu care vorbiti pentru a intelege exact sensul exprimarii. Daca el nu este politicos, cereti-i sa-si reformuleze problemele.

Nu intrerupeti si lasati timp de gandire pentru raspuns. Nu faceti pauze mari, veti fi dezavantajat.

4. Nu jucati ca un comediant! Subiectul asteapta sa auda si sa vada persoane bine intentionate, pricepute, descurcarete. Daca va faceti placut, e perfect. Nu se obisnuieste a se vorbi aspru sau foarte incet si laconic.

5. Nu incercati sa faceti eforturi disperate pentru a va face agreat de subiect, pentru ca el nu doreste sa vada asta. Investigatorul experimentat este profund si controlat. Fiti onesti! Puneti accentul pe motivatia de a-l ajuta.

6. Incercati sa priviti permanent interlocutorul in ochi si lasati-l sa creada ca este evaluatorul solutiilor dumneavoastra.

7. Ramaneti permanent pe aceeasi lungime de unda cu subiectul. Clarificati-va eventualele neintelegeri, dar nu va lasati imaginatia sa pluteasca. Tineti in frau imaginatia!

Cele expuse sunt completate de figura de mai jos ce urmeaza, unde sunt sintetizate un sir de reguli pentru investigator, e descrisa comunicarea in cadrul interviului si sunt aduse elemente necesare unui interviu eficient.