Variabilele schimbarii in asistenta sociala

Variabilele schimbarii in asistenta sociala

Sistemul de cunostinte stiintifice, valorile si abilitatile reprezinta pentru asistentul social fundamentul interventiei, elementele ce compun metoda unificatoare a interventiei. Desi se lucreaza cu persoane - situatii - medii, individualizate, asistentul social identifica si aplica o serie de elemente prezente in orice interventie care constituie substratul comun; fara sa para o fortare conceptuala, termenul ce poate denumi acest specific al asistentului social este cel de "practica', mai complet decat cel de "interventie', in acelasi timp, un adevar la fel de important vizeaza faptul ca asistentul social lucreaza cu o diversitate umana derutanta: cultura, minoritati, servicii, clase, nevoi si

trebuinte, diferente de varsta sau sex, mediu, variabile de personalitate etc. Fiecare dintre acestea are caracteristici proprii si presupune figuri si modalitati ale interventiei particularizate (O'Neil McMahon, 1990).

Cultura, variabila destul de frecventa in practica actuala, actioneaza ca factor particular atunci cand specialistul intervine in vederea schimbarii intr-un sistem al altei (sub)culturi. Pentru a depasi diferentele, inclusiv cele de limba, interventia este posibila utilizand un translator care sa posede un anumit nivel de pregatire in intelegerea muncii de asistenta sociala; intr-un fel, translatorul devine un membru al echipei si are nevoie de o anumita intelegere a valorilor specifice asistentei sociale.

in situatia de interventie interculturala trebuie respectate cateva reguli :

translatorul trebuie sa fie capabil de a traduce cat mai corect posibil intentiile principiului, folosind nu doar calitati personale, ci si o intelegere a diferentelor intre cele doua culturi;

trebuie abordata o comunicare deschisa, sincera si cu un puternic simt al implicarii reciproce;

nici un membru din sistemul client nu trebuie sa se simta ca un obiect de studiu sau de experimentare;

nu este posibila utilizarea unor translatori nepotriviti pentru acest rol (de exemplu, copiii nu pot fi translatori pentru parintii lor);

in lucrul cu minoritatile este recomandata interventia indirecta; alaturi de directionarea spre servicii, asistentul social poate folosi implicarea indirecta in sistemul schimbarii (implicare educationala, intr-un grup de presiune, de mediere);

asistentul social este obligat sa localizeze si sa utilizeze nu doar resursele formale si institutionale, ci si pe cele neoficiale si informale, care raspund indeosebi trebuintelor personale si emotionale; familia si comunitatea ofera adesea solutii mult mai eficiente decat asociatiile si institutiile oficiale (un exemplu concludent in acest sens este dat de comunitatea de tigani);

atunci cand se realizeaza echipa de lucru, este indicat sa existe cel putin un membru care sa apartina culturii clientului; daca acest lucru nu este posibil, echipa trebuie sa-si asigure consultanta periodica din partea unui specialist

dintr-un mediu cultural similar.

Cu precizarea ca asistentul social trebuie sa depuna eforturi suplimentare pentru a depasi barierele ce apar in lucrul cu clienti diferiti cultural, trebuie subliniat faptul ca aceasta variabila este tot mai frecventa si reprezinta principiul prin care se probeaza o buna pregatire profesionala, atat la nivel teoretic, cat si la cel al experientei.

O alta variabila este cea a diferentei sexuale, deseori accentuata in literatura de specialitate prin interventiile in care clientul este o minoritate sexuala, fenomen ce are insa aplicabilitate nu numai in acest domeniu. Este adevarat ca lucrul cu persoanele diferite sexual fata de media acceptata are un caracter special - unde valoarea fundamentala este confidentialitatea, dar si o mare sensibilitate a comunicarii; este o activitate aparte si prin aceea ca exista o tendinta de respingere si neacceptare din partea celorlalti din orbita sociala (familie, grup profesional, grup de prieteni), dar uneori insusi clientul nu doreste sa faca publica orientarea sa sexuala, nu vrea "publicitate' in afara grupului de apartenenta care ar putea sa-i aduca doar necazuri. in consecinta, asistentul social va promova respectul de sine, afirmarea valorii proprii, urmarind rezolvarea problemei prin utilizarea resurselor interne.

in acelasi timp, pot exista interventii care sa-si propuna ca scop imbunatatirea performantelor personale ale unor clienti ce se definesc prin variabila sexuala; spre exemplu, unele femei au nevoie de ajutor pentru a depasi problemele de imagine de sine, de autovalorificare, de respect de sine asa cum anumiti barbati trebuie incurajati sa dezvolte conduite specific masculine in grupul de prieteni, familial, de asemanatori. Asistentul social, fara sa devina un activist al curentelor sexiste, poate antrena diferite organizatii care sa deruleze programe si proiecte de sprijin pentru populatii definite dupa variabila sexuala.

De asemenea, pentru o intelegere profunda a clientului si a sistemului sau de interactiuni, asistentul social trebuie sa identifice indicatorii de clasa sociala, prin care se raporteaza la elemente ca: educatie, ocupatii, loc de rezidenta, grupuri de referinta, chiar apartenenta religioasa. in functie de acest element, sunt configurate apoi problemele, trebuintele, conflictele, expectantele clientului, precum si experientele proprii care pot fi utilizate ca resurse interne. Atata timp cat clasa sociala reprezinta un sistem major al stratificarii si inegalitatii sociale - pe langa altele, dar in prim-plan -, asistentul social trebuie sa o abordeze ca pe o referinta: integrarea si participarea la procesele sociale sunt puternic legate de clasa de apartenenta prin care se indica tipul de familie, accesul la resurse, palierul cultural, grupul politic etc. Mai recent, in unele state compozite, se tine foarte mult seama de apartenenta la o anumita clasa si la un grup etnic, vorbindu-se deja despre o identificare "biculturala' : cultura etnica si stratificarea sociala.

Pe langa sensibilitatea la diversificarea culturala, orientarea sexuala, apartenenta la o clasa, asistentul social este obligat sa tina cont si de alte variabile, foarte diverse, care pot fi conceptualizate cu termenul de persoana. Aceasta inseamna luarea in considerare a unor elemente specifice, cum ar fi, spre exemplu, varsta clientului sau nivelul sau de dezvoltare la un moment dat. Acest fapt este determinant in stabilirea modalitatilor de comunicare ; exista diverse forme de comunicare eficienta in functie de varsta. Interventia cu clienti copii presupune un specific din care nu pot lipsi parintii sau alte persoane importante; asistentul social actioneaza asupra acestora care, la randul lor, lucreaza cu copiii. Spre deosebire, adolescentii sunt deseori incomodati de interferenta in comunicare a adultilor din orbita sociala; persoanele de aceeasi varsta sunt mai agreate si comunicarea este mai eficienta daca se desfasoara in cadrul unor activitati (spre exemplu, jocuri ca sahul, baschetul; turism).

Despre adult se poate spune, de asemenea, ca are un stil propriu de exprimare si comunicare : el se manifesta intr-o lume predominant verbala; in consecinta, trebuie eliminate posibilele surse de "bruiaj' la nivelul canalului de comunicare (vocabular, limbaj) si receptorului (mentalitati, stereotipii) astfel incat mesajul sa fie cat mai adecvat inteles, in concordanta cu intentiile emitatorului.

Persoanele in varsta, desi nu refuza aproape niciodata comunicarea, se simt in siguranta atunci cand asistentul social se deplaseaza la domiciliul lor. Lucrurile se vor desfasura mult mai bine daca vor participa la activitati alte persoane de varsta apropiata, cu care au impartit experiente comune.

La aceste elemente mai trebuie adaugat si faptul ca toate sistemele umane sunt un proces continuu: in mod natural ele trec prin aceleasi stadii si faze, dar difera viteza, frecventa, secventele etc. Spre exemplu, sunt cazuri cand un individ aflat la o anumita

varsta cronologica sa nu se potriveasca cu stadiul de dezvoltare cognitiva, morala, sociala etc. O persoana aflata in perioada adulta poate sa ramana in zona de dependenta (afectiva, financiara etc.) specifica altor varste.

Atributul social, pe langa elementele teoretice din psihologia dezvoltarii, trebuie sa evalueze multidirectional si multidimensional o persoana si sa-i delimiteze nivelul de functionalitate sociala. Aceasta are loc daca se iau in considerare sapte perspective asupra fiintei umane (vezi si O'Neil McMahon, 1990):

dimensiunea varstei (cu etapele consacrate in literatura de specialitate);

dimensiunea sau componenta dezvoltarii fizice, cu insusiri ca receptivitate, rapiditate, dezvoltare musculara, coordonare etc., teoretizata de Theodor Litz ;

dimensiunea sau componenta psihosexuala, cu teoretizarile celebre ale lui S. Freud, cu stadiile oral, anal, falie, latent genital (adolescenta) si al iubirii si muncii (maturitate);

dimensiunea sau componenta psihosociala, sustinuta indeosebi de Erik Erikson, cu etape definite prin dominanta unor perechi de valori (incredere/neincredere, autonomie/dependenta, initiativa/inertie, intreprinzator/meditativ etc).

dimensionarea sau componenta cognitiva, unde J. Piaget propune bine cunoscutele stadii de dezvoltare (senzorio-motor, preconceptual, intuitiv, operational-concret, operational-formal);

dimensiunea sau componenta morala, identificata de Lawrence Kohlberg si particularizata in trei paliere : preconventional (0-6 ani), conventional (6-l2 ani) si postconventional (peste 13 ani);

dimensiunea sau componenta spirituala, propusa de Gordon Allport, desfasurata in faze ce descriu traseul formarii constiintei inclusiv religioase (de la aparitia detasarii senzoriale, prin primele raspunsuri sociale, pana la crize si experiente proprii de tip religios, participare activa in vederea cautarii ultimelor raspunsuri cu privire la viata si moarte).

Dar si in aceasta evaluare complexa rezultatul ramane relativ, depinzand de intersectia dintre stiinte si arta specialistului, deoarece dezvoltarea fiecarei persoane este unica, fiind determinata de interactiunea unui anumit numar de factori si variabile, unele dintre ele aditionale. Spre exemplu, personalitatea este o variabila ce contribuie fundamental in procesul de interventie si schimbare; dezvoltarea personalitatii - se accepta - este produsul dintre ereditate si mediu, dar aceste elemente sunt de o diversitate descurajanta, astfel incat nici rezultatul nu poate fi decat o combinata si mai complexa. Asistentul social trebuie sa puna in relatie aceasta realitate dinamica, a personalitatii umane, cu alte variabile importante in momentul interventiei, ceea ce este o sarcina foarte dificila.

Si totusi, trebuie sa adaugam alte doua variabile la cele deja enumerate: religia si orientarea valorilor personale. Desi in literatura de specialitate nu se regasesc prea multe elemente de practica in asistenta sociala pe grupuri de tip religios, in ultimul timp se observa o polarizare a activitatilor umane (in special politice) dupa acest tip de valori si este de asteptat un puternic impact in zona de actiune a asistentei sociale. Aici nu se pune problema ca specialistul este sau nu este un credincios, ci este vorba despre modul in care credinta si apartenenta la o religie influenteaza comportamentul uman; oamenii au sisteme de valori diferite care sunt ontologic determinate. Schimbarea pe

care si-o propune practica asistentei sociale nu trebuie sa contravina ideilor, atitudinilor, ideologiei unei persoane ce apartine unui anumit mediu social. Daca nu se respecta aceasta conditie, schimbarea devine distructiva.

O situatie foarte posibila este aceea in care asistentul social pune in relatie sisteme ce au valori contrastante; un exemplu sugestiv il regasim in asistenta sociala a comunitatilor de tigani din Romania. Sau, la rigoare, in contrapunerea sistemului american, caracterizat prin valorile capitalist-pozitivist-crestine, cu un sistem ce se defineste prin alte valori centrale.

in sprijinul tezei diversitatii variabilelor vine si termenul de "mediu' ; clientul nu poate exista decat intr-un spatiu geografic, ce difera de la o persoana/comunitate la alta. O cunoastere mai buna a clientilor presupune informatii cu privire la mediul inconjurator, urban sau rural; modul de viata si standardele existentei sunt legate direct de natura si resursele materiale. intre individ si mediu exista o interactiune perpetua; influentele pot fi atat de puternice si subtile incat mediul fizic exterior ajunge sa-si puna amprenta pe personalitatea colectiva a grupurilor umane. De altfel, in randul tehnicilor de lucru a fost inclusa si tehnica schimbarii prin mediu, validata de experienta si practica psihoasistentiala.

Se accepta - si au fost dezvoltate teorii in acest sens - ca un individ, un grup sau o comunitate exista intr-un mediu (urban sau rural) si ca acest mediu influenteaza in mod diferit, prin experiente de viata, ideile si valorile oamenilor; diferentele dintre localitatile rurale si cele urbane sunt vizibile (populatie, activitati, organizare, relatii, ocupatii, resurse, stil de viata, nivel de educatie s.a.m.d.) si probabil se vor mentine, chiar daca unii indicatori devin tot mai asemanatori. Diferentele se mentin, respectand regula, atat in ceea ce priveste tipurile de probleme si situatiile de criza, cat si la nivelul resurselor si solutiilor de rezolvare; competentele si sarcinile asistentului social dobandesc alte continuturi, desi metodologia ramane neschimbata. Fara sa fie reconstruita, competenta asistentului social capata o alta configuratie, in functie de complexul de variabile ale procesului de schimbare.

in concluzie, se poate spune ca practica eficienta in asistenta sociala depinde in mod esential de performantele specialistilor interventiei. Un loc hotarator il ocupa abilitatile si deprinderile asistentului social, cum este cea a deschiderii, sinceritatii si sensibilitatii in lucrul cu diversitatea umana. Fie si numai din acest context, se poate deduce ca o interventie eficienta, care sa produca schimbarile dorite, se supune si respecta cu strictete o serie de principii si reguli.

Trebuie amintit, in acelasi timp, ca exista destul scepticism cu privire la locul si rolul asistentului social. Aceasta atitudine are la baza cateva observatii din realitate (de exemplu, lucrul cu delincventii de cariera), dar nu pot fi absolutizate - caci s-ar transforma in cinism. Mai mult, sunt vizibile unele dificultati specifice lucrului cu unii clienti (delincventi, toxicomani, devianti subculturali) care contribuie la crearea unei valori negative cu privire la utilitatea interventiei. Aceste dificultati pot fi grupate astfel:

a) unii clienti nu cauta de bunavoie ajutorul de tip "asistenta sociala', ci isi dirijeaza eforturile spre alte directii, de eficienta imediata (spre exemplu, consiliere juridica pentru delincventi); de aici decurge chiar o anumita rezistenta la relatia de ajutor;

b) trebuie acceptat, de asemenea, ca unii clienti au mijloace si resurse limitate si nu valorizeaza suficient valentele interventiei pentru schimbare; adesea, isi

fixeaza obiective imediate si secundare pentru a iesi din situatiile dezagreabile in care se afla, dar fara o rezolvare efectiva a problemelor;

c) multi clienti au un stil de viata ce este puternic structurat si chiar fundamental (psihologic, social, economic) si nu vor sa-l abandoneze; acestia nu doresc schimbarea intrucat au deja o orientare stabila a valorilor. Cu aceasta categorie este foarte greu de lucrat, dar se poate face ceva pentru ei (de exemplu, pentru delincventii periculosi se pot stabili obiective de stabilizare a carierei, evitandu-se escaladarea conduitelor tot mai grave);

d) la multi clienti se observa o deformare sistematica a realitatii, in care accentul cade pe propriile reprezentari si sentimente, cel mai adesea negative;

e) manifestarea unor dificultati serioase cu privire la respectarea regulilor si normelor conventionale, pe care le percep ca pe niste constrangeri si limitari ale libertatii sau exprimarii personale/normale ;

f) o deteriorare vizibila si indelungata a capacitatilor de exercitare a rolurilor si functiilor sociale, ceea ce conduce la diverse forme de excludere sau neintegrare in grupurile de referinta;

g) o dezavuare si o indepartare de modul/stilul de viata conventional, ce are ca efect o refugiere in grupurile marginale si deviante, de unde dezvolta comportamente de risc social.

Aceasta lista poate continua - in functie de specificul clientului si problemelor sale -, dar se ajunge la aceeasi concluzie : pentru ca schimbarea sa fie posibila si in directia propusa, asistentul social are nevoie de o personalitate echilibrata si de o buna pregatire teoretica si metodologica, acestea fiind singurele elemente sigure in interventie. El trebuie sa respecte o serie de principii fundamentale pentru a-si atinge scopul interventiei eficiente:

elaborarea si respectarea unei strategii diferentiate, in functie de variabilele sistemului client;

principiul interventiei etapizate, adica parcurgerea tuturor etapelor si fazelor in procesul de ajutor, de la evaluarea preliminara, cunoasterea detaliata si intelegerea profunda a subiectului si pana la prognosticul conduitelor ulterioare schimbarii provocate;

3. principiul interventiei intensive, adica utilizarea diverselor procedee si tehnici de lucru, a celor mai eficiente in provocarea schimbarii la client;

4. principiul interventiei de durata, mai ales la clientii cu probleme comportamentale, pentru a diminua riscul de reactivare a conduitelor indezirabile;

principiul interventiei precoce - la clientii ce reprezinta categorii de risc social, accentul deplasandu-se pe latura preventiva;

6. principiul interventiei aparent spontane, in vederea crearii unui climat cat mai natural care este mai eficient in lucrul cu clientii si elimina suspiciunile gratuite ;

principiul prudentei profesionale ce se refera la alegerea strategiei adecvate pentru a elimina riscurile unui esec sau, mai grav, pentru a nu se ajunge la provocarea de probleme suplimentare; toate tehnicile si procedeele trebuie sa fie subordonate intereselor clientului.

O alta regula de baza se refera la faptul ca asistentul social nu trebuie niciodata sa forteze procesul de interventie ; uneori, aceasta lipsa de "rabdare' profesionala poate

sa provoace efecte contrare si, de asemenea, o mai mare neincredere a clientilor in propriile forte si in competenta asistentului social. Ideea fundamentala care trebuie indusa in lucrul in vederea schimbarii este aceea a posibilitatii schimbarii, chiar daca necesita o perioada mai indelungata (pentru toxicomani, de exemplu, poate sa dureze ani de zile); de asemenea, societatea/grupurile de referinta trebuie sa manifeste o mare intelegere si acceptanta fata de cei dispusi sa se mobilizeze in vederea schimbarii. Pentru a pune in aplicare toate aceste reguli si conditii si pentru a asigura o interventie eficienta, asistentul social trebuie sa probeze si sa aiba in vedere urmatoarele elemente:

sa stapaneasca foarte bine cunostintele despre comportamentul si schimbarea comportamentala, de la teoriile generale si pana la cazurile de exceptie ; cadrul de referinta teoretica trebuie sa cuprinda cunostinte temeinice din teoria stresului, teoria rolurilor (indispensabile in interventiile de criza), teoria sistemelor, teoria comunicarii (pe care se bazeaza interventia de scurta durata), psihologia personalitatii (persoana este tinta principala a schimbarii);

sa posede cunostinte despre metode si tehnici de investigare sociala si cunoastere individuala si, de asemenea, sa cunoasca foarte bine metodele si tehnicile de interventie propriu-zisa, in intreaga lor diversitate, desi se poate specializa pe un anume tip;

dintre abilitatile si calitatile sale nu trebuie sa lipseasca realismul: sa nu fie nici prea optimist, nici prea pesimist, sa evite feedback-ul negativ, sa nu se opuna clientilor ce se impotrivesc, sa fie autoritar in fata clientilor manipulativi etc.;

sa respecte codul de deontologie profesionala; sa nu foloseasca niciodata clientii pentru satisfacerea propriilor nevoi;

sa nu domine in mod gratuit; sa nu-si transforme clientii intr-o prada sau in persoane captive ; sa nu pozeze in "expert' in toate si sa abandoneze pozitiile de superioritate ; sa promoveze si sa se bazeze pe valori pozitive in interactiune (acceptare, intelegere, dialog, caldura, preocupare);

asistentul social trebuie sa inspire incredere, sa promoveze credibilitatea si sa asigure confidentialitatea; pozitia unui profesionist face trimitere la aceste valori care-si propun activarea abilitatilor si motivatiilor ce sustin schimbarea;

depistarea si eliminarea punctelor slabe din propria personalitate ; uneori, este posibila simularea unor elemente pozitive (spre exemplu, onestitate, acceptare, deschidere), dar aceasta nu poate dura prea mult timp, astfel incat calitatile respective trebuie educate;

practicarea exercitiilor de autocunoastere si autodezvoltare; in practica se manifesta diverse figuri de asistenti sociali "deficienti' : nesigurii (cei ce incearca sa domine excesiv si nejustificat intalnirile), avizii de putere (cei ce-si sufoca clientii), slabii (cei ce evita contactul si se tem de apropierea.de client). Examinarea de sine conduce la descoperirea punctelor vulnerabile si la directionarea eforturilor de schimbare proprie (eliminarea stereotipurilor sociale, a atitudinilor sexiste, acceptarea celuilalt diferit, autocontrol etc).

Din acest portret complex al actorilor implicati in procesul de schimbare, ca fundament al asistentei sociale, cu evantaiul larg de functii si roluri, se demonstreaza ca interventia nu este doar o provocare, ci in primul rand un demers stiintific, riguros

si specific ; metoda asistentei sociale, desi imprumuta unele elemente din alte domenii, este o metoda stiintifica si este aplicata de specialisti.

Bibliografie selectiva

Barker, R.tf, The Social Work Dictionary, NASW Press, Washington D.C., 1988. Bocancea, C.; Neamtu, G., Elemente de asistenta sociala, Editura Polirom, Iasi, 1999.

Brill, A., Nobody's business: Paradoxes ofprivacy, Addison-Wesley, Reading, Massachusetts, 1990.

Davies, M., The Essential Social Worker, Gower, Aldershot, 1985.

Du Ranquet, M., Les approches en service social, Centurion, Quebec, 1981.

Egan, Gerard, The Skilled Helper, Brooks, Grover, 1994.

Howe, D., Introducere in teoria asistentei sociale, UNICEF, Bucuresti, 2001.

Miftode, V., Teorie si metoda in asistenta sociala, Editura Axis, Iasi, 1995.

Minahan, A. (ed.), Encyclopedia of Social Work, National Association of Social Workers (NASW), Silver Spring, Maryland, 1987.

Morales, A.; Sheafor, Bradford W, Social Work. A Profession ofMany Faces, Allyn & Bacon, Boston, 1989.

O'Neil McMahon, M., The General Method of Social Work Practice, Prentice-Hall, Englewood Cliffs, New Jersey, 1990.

O'Neil McMahon, M., Advanced generalist practice: with an international perspective, Prentice-Hall, Englewood Cliffs, 1994.

Pincus, A.; Minahan, A., Social Work Practice : Models and Methods, F.E. Peacock Publishers, Itasca, Illinois, 1973.

Reid, W.J., Family problem solving, Columbia University Press, New York, 1985. Siporin, M., Introduction to Social Work Practice, MacMillan, New York, 1975.