Institutii juridice in domeniul protectiei si promovarii drepturilor copilului

Institutii juridice in domeniul protectiei si promovarii drepturilor copilului

Adoptia

Ocrotirea minorului

1. Adoptia

1.1. Notiuni generale despre adoptie. Precizari prealabile

1.1.1. Terminologie

Notiunea de adoptie este folosita in legislatie, doctrina¹ si practica judecatoreasca in patru acceptiuni.

in primul rand, ca act juridic, notiunea de adoptie desemneaza manifestarea consimtamantului persoanelor expres prevazute de lege si prin care ia nastere, in principal, raportul de filiatie dintre adoptat si adoptator (de exemplu, art. 7 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 25/1997 cu privire la regimul juridic al adoptiei²). in al doilea rand, ca raport juridic, adoptia are in vedere efectele pe care le produce actul juridic de adoptie incuviintat de instanta de judecata (de exemplu, art. 22, alin. 4 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 25/1997). Ca institutie juridica, ea reprezinta totalitatea normelor juridice care reglementeaza incheierea si incuviintarea adoptiei, efectele ei, desfacerea si desfiintarea adoptiei. in fine, adoptia este si o masura speciala de protectie a drepturilor copilului (art. 1, alin. 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 25/1997), adaugandu-se la celelalte masuri de protectie a copilului aflat in dificultate, reglementate de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 26/1997 cu privire la protectia copilului aflat in dificultate³.

De asemenea, Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 25/1997 face distinctie intre adoptia nationala si adoptia internationala, consacrand, implicit, prin dispozitiile art. 12, alin. 3-5, caracterul subsidiar al acesteia din urma. Adoptia este nationala daca se incuviinteaza de catre instanta judecatoreasca romana, in conditiile in care adoptatorul si adoptatul, chiar cu cetatenii diferite, au domiciliul sau resedinta pe teritoriul Romaniei (de exemplu, un cetatean roman cu domiciliul in Romania adopta un copil roman cu domiciliul in Romania sau o familie de cetateni francezi cu domiciliul in Romania adopta un copil roman cu domiciliul in Romania). Adoptia este internationala* atunci cand intervin unul sau mai multe elemente de extraneitate, precum cetatenia, domiciliul ori resedinta

A se vedea I. Albu, "Notiunea, felurile si scopul infierii', in I. Albu, I. Reghini, S.A. Szabo, infierea, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1977, pp. 21-22; P. Filipescu, A.I. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Editura ALL Beck, Bucuresti, 2001, p. 369; E. Florian, Dreptul familiei, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1997, p. 268; Al. Bacaci, V. Dumitrache, C. Hageanu, Dreptul familiei, Editura ALL Beck, Bucuresti, 2001, p. 172 ; G. Lupsan, Dreptul familiei, Editura Junimea, Iasi, 2001, pp. 191-l92.

Publicata inMonitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 120 din 12 iunie 1997, si republicata, in baza Legii nr. 87/1998 de aprobare a acesteia, in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 168 din 29 aprilie 1998.

Publicata inMonitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 120 din 12 iunie 1997, si republicata, in baza Legii nr. 108/1998, in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 276 din 24 iulie 1998.

4. in literatura juridica recenta se considera ca notiunea de adoptie internationala are un sens larg, ca adoptie cu orice element de extraneitate, si un sens special, prevazut de Conventia asupra protectiei copiilor si cooperarii in materia adoptiei internationale, incheiata la Haga, la 29 mai 1993, potrivit caruia adoptatul si adoptatorul au resedinta obisnuita in state

adoptatorului sau a adoptatului, locul incuviintarii adoptiei (de exemplu, o familie de cetateni francezi cu domiciliul in Franta adopta un copil roman cu domiciliul in Romania, un cetatean roman cu domiciliul in strainatate adopta un copil roman cu domiciliul in Romania).

in mod traditional, legislatia romaneasca a cunoscut doua forme de adoptie : adoptia cu efecte depline si adoptia cu efecte restranse. Adoptia cu efecte depline da nastere raporturilor de rudenie intre adoptat si descendentii sai, pe de o parte, si adoptator si rudele acestuia, pe de alta parte, incetand, in acelasi timp, rudenia fireasca a adoptatului si descendentilor sai fata de parintii sai firesti si toate rudele acestora. Adoptia cu efecte restranse determina stabilirea raporturilor de rudenie intre adoptat si descendentii sai, pe de o parte, si adoptator, pe de alta parte, cu mentinerea legaturilor de rudenie intre adoptat si descendentii sai cu parintii sai firesti si rudele acestora.

Noul act normativ in materie, Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 25/1997, a eliminat forma adoptiei cu efecte restranse⁵, astfel incat, in acceptiunea legislatiei in vigoare, prin adoptie se intelege numai forma adoptiei cu efecte depline. Bineinteles, adoptiile cu efecte restranse, incuviintate sub imperiul vechii reglementari, cea a Codului Familiei, raman mai departe sa-si produca efectele juridice. Art. 10 din Conventia europeana in materia adoptiei de copii, incheiata la Strasbourg, la 24 aprilie 1967, prevede ca prin adoptie adoptatorul dobandeste, cu privire la copilul adoptat, drepturile si indatoririle de orice natura ale unui parinte firesc fata de copilul sau legitim, incetand sa mai existe drepturile si indatoririle de aceeasi natura intre adoptat si parintii sai firesti sau orice alta persoana. Art. 26 si 27 din Conventia asupra protectiei copiilor si cooperarii in materia adoptiei internationale, incheiata la Haga, la 29 mai 1993, fac referire la ambele forme ale adoptiei.

1.1.2. Reglementarea actuala⁶

Nici o alta institutie de dreptul familiei nu a suferit in ultimii zece ani atatea modificari legislative ca institutia adoptiei. Impuse de traditia juridica romaneasca, pe de o parte, si de ralierea la conventiile internationale in materie, pe de alta parte, aceste modificari de drept material si de drept procesual reprezinta tot atatea garantii ale realizarii scopului adoptiei, si anume interesul superior al copilului.

Principalele modificari ale reglementarii adoptiei, conform Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 25/1997, sunt urmatoarele :

- capitolul Adoptia din Codul Familiei si Legea nr. 11/1990, asa cum a fost republicata cu toate modificarile in baza Legii nr. 65/1995, au fost abrogate expres prin dispozitiile art. 27, alin. 1;

diferite, ceea ce presupune deplasarea copilului adoptat din statul de origine in statul de primire. A se vedea M. Avram, Filiatia. Adoptia nationala si internationala, Editura ALL Beck, Bucuresti, 2001, pp. 104-l07.

in functie de consacrarea felurilor adoptiei, tarile europene se clasifica in doua grupe : tari ca Franta, Belgia, Italia, Spania, Portugalia, Germania, care consacra un sistem dualist, si tari ca Marea Britanie, Olanda, Elvetia, Austria, unde nu se cunoaste decat adoptia cu efecte depline. De asemenea, in unele sisteme de drept se face distinctie intre adoptia unui minor si adoptia unui major. Astfel, in Germania, Spania, Italia, minorul poate fi adoptat numai cu efecte depline, iar majorul numai cu efecte restranse.

Prezentul studiu are in vedere actele normative in vigoare pana la data de 1 decembrie 2001.

adoptia este considerata o masura speciala de protectie a drepturilor copilului (art. 1, alin. 1);

Codul Familiei prevedea doua feluri de adoptie, adoptia cu efecte depline si cea cu efecte restranse. in actuala reglementare este consacrata un singur fel de adoptie, si anume adoptia cu efecte depline sau cu efectele unei filiatii firesti. Astfel, din dispozitiilor alin. 2 si 4 ale art. 1 rezulta ca adoptia stabileste legatura de filiatie dintre adoptator si cel adoptat, precum si rudenia dintre acesta din urma si toate rudele adoptatorului, in acelasi timp incetand filiatia dintre copil si parintii lui naturali;

scopul adoptiei este acela de a se proteja interesele superioare ale copilului, ramanand ca, la finalul procedurii, judecatorul sa aprecieze daca cererea adoptatorului ofera garantii materiale si morale suficiente pentru realizarea acestui scop ; conditiile de fond cu privire la adoptat, asa cum au fost consacrate in dispozitiile Codului Familiei si ale Legii nr. 11/1990, au fost mentinute de legiuitor si in actuala reglementare (art. 2, 4, 5, alin.

conditiile de fond cu privire la adoptator au fost si ele, in principal, mentinute (art. 5, art. 6, alin. 1), insa dovedirea faptului ca persoana sau cuplul ce doreste sa adopte prezinta conditii materiale si garantii morale necesare asigurarii dezvoltarii armonioase a copilului se realizeaza prin eliberarea, de catre Comisia pentru protectia copilului, a atestatului corespunzator. Pe baza rapoartelor si a propunerilor serviciului public specializat pentru protectia copilului sau ale unui organism privat autorizat la care s-a adresat adoptatorul, in termen de 90 de zile de la data depunerii cererii, Comisia pentru protectia copilului decide asupra eliberarii atestatului de persoana sau familie adoptiva (art. 6); consimtamantul la adoptie se exprima de toate persoanele prevazute de lege in forma autentica, cu exceptia adoptatului ce a implinit varsta de 10 ani, pentru care art. 18, alin. 4 impune exprimarea consimtamantului in fata judecatorului. De asemenea, parintii firesti precizeaza in declaratia data la notarul public ca sunt de acord cu adoptia minorului lor de catre o persoana sau familie propusa de Comisia pentru protectia copilului (art. 7, alin. 1, lit. a). Aceasta situatie a fost descrisa de Legea nr. 11/1990 sub denumirea de declaratie in alb. in art. 8 se precizeaza in ce conditii consimtamantul parintelui la adoptia copilului sau minor devine irevocabil; acelasi articol face referire si la situatia copilului declarat abandonat, pentru a carui adoptie legiuitorul prevede ca nu mai este necesar consimtamantul parintilor firesti. La dosarul de adoptie se anexeaza hotararea de abandon ramasa irevocabila, prin care exercitiul drepturilor parintesti este delegat, in conditiile Legii nr. 47/1993, institutiei de ocrotire unde se afla minorul sau, mai corect, avand in vedere si dispozitiile art. 8, alin. 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 26/1997 cu privire la protectia copilului aflat in dificultate, Comisiei pentru protectia copilului; in categoria impedimentelor exprese cunoscute s-a inclus impedimentul care rezulta din calitatea de soti a adoptatilor, considerat de doctrina, multa vreme, ca fiind virtual (art. 3, alin. 2);

procedura adoptiei parcurge doua etape, o etapa administrativa si una de judecata, scopul acestora fiind acela de a se verifica, de catre Comisia pentru protectia copilului, Comitetul Roman pentru Adoptii si, in ultima instanta, de catre judecator, daca minorul si adoptatorul indeplinesc conditiile de fond prevazute de lege si daca exista vreun impediment la adoptia solicitata;

pentru ca adoptia sa poata fi incuviintata este necesara incredintarea copilului adoptatorului sau adoptatorilor, dupa caz. incredintarea copilului in vederea adoptiei este dispusa de Comisia pentru protectia copilului din judetul in care minorul isi are domiciliul sau resedinta, pe o perioada de minimum 3 luni. in aceasta perioada, serviciul public specializat sau organismul privat autorizat efectueaza rapoarte bilunare, referitoare la evolutia copilului si a relatiilor dintre acesta si adoptator sau adoptatori (art. 9, alin. 1-5);

Comisia pentru protectia copilului elibereaza adoptatorului sau cuplului adoptiv avizul favorabil adoptiei minorului incredintat (art. 9, alin. 6);

cererea adoptatorului sau a familiei adoptive se transmite Comitetului Roman pentru Adoptii prin intermediul serviciului public specializat sau al organismului privat autorizat in vederea obtinerii confirmarii. Cererea este insotita de inscrisurile enumerate la art. 6, alin. 3, art. 7, art. 11, alin. 3, art. 12, alin. 5, precum si de o copie certificata conform cu originalul de pe hotararea de incredintare;

toate aceste inscrisuri, precum si cererea persoanei sau cuplului care doreste sa adopte un minor se transmit de serviciul public specializat sau organismul privat autorizat, dupa obtinerea confirmarii Comitetului Roman pentru Adoptii, catre instanta de judecata competenta (art. 14);

competenta materiala a instantei judecatoresti a fost mentinuta; in schimb, competenta teritoriala apartine tribunalului in raza caruia se gaseste domiciliul copilului (art. 16, alin. 1). Daca nu se poate determina competenta teritoriala, Tribunalul Municipiului Bucuresti incuviinteaza adoptia solicitata;

cererea de incuviintare a adoptiei se judeca in camera de consiliu, iar judecatorii care alcatuiesc completul in vederea solutionarii cererii sunt desemnati special de ministrul Justitiei (art. 18, alin. 1);

judecarea cererii se face cu citarea Comisiei pentru protectia copilului care il reprezinta pe adoptat, a adoptatorului sau a adoptatorilor si a Comitetului Roman pentru Adoptii. Participarea procurorului este obligatorie ;

ancheta psihosociala a copilului o prezinta, la cererea instantei judecatoresti, Comisia pentru protectia copilului care a avizat favorabil adoptia (art. 18, alin. 5);

in cazul adoptiei internationale, Comitetul Roman pentru Adoptii elibereaza, pe baza hotararii judecatoresti irevocabile, un certificat care atesta ca respectiva adoptie este conforma cu normele impuse de Conventia de la Haga, din 29 mai 1993 (art. 20);

desfacerea adoptiei poate fi solicitata numai de copilul care a implinit varsta de 10 ani si de Comisia pentru protectia copilului de la domiciliul adoptatului;

adoptia internationala este reglementata si de acest act normativ, dispozitiile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 25/1997 corelandu-se cu cele ale Legii nr. 105/1993 cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat. De remarcat este faptul ca, si de data aceasta, legiuitorul roman a acordat prioritate adoptiei nationale, in ipoteza in care acelasi minor este solicitat pentru adoptie, in acelasi timp, de o familie de cetateni romani si de o familie de cetateni straini.

De asemenea, Romania este parte semnatara la doua conventii internationale in materia adoptiei, si anume : Conventia europeana in materia adoptiei de copii, incheiata

la Strasbourg, la 24 aprilie 1967⁷, si Conventia asupra protectiei copiilor si cooperarii in materia adoptiei internationale, incheiata la Haga, la 29 mai 1993⁸.

1.1.3. Notiunea de adoptie

in lipsa unei definitii legale a adoptiei, elaborarea unei definitii complete a acesteia prezinta o anumita dificultate, deoarece institutia adoptiei are o complexa natura juridica, in literatura de specialitate se intalnesc mai multe definitii ale adoptiei. Am retinut in continuare cateva dintre acestea :

adoptia este institutia juridica in virtutea careia intre o persoana, numita adoptator, si o alta persoana, numita adoptat, se stabilesc raporturi de rudenie asemenea celor dintre parinti si copii⁹;

adoptia reprezinta o unitate indisolubila intre actul juridic al adoptiei si efectele sale¹⁰;

adoptia este o masura speciala de protectie a drepturilor copilului, prin care se stabileste filiatia intre cel care adopta si copil, precum si rudenia dintre copil si rudele adoptatorului¹¹;

adoptia este definita ca fiind operatiunea juridica realizata prin juxtapunerea unor acte juridice unilaterale, care dau nastere raporturilor de rudenie civila in conditiile legii si intre persoanele prevazute de lege¹²;

adoptia poate fi definita ca operatiunea juridica prin care se creeaza raporturi de filiatie si de rudenie civila, in conditiile legii, intre persoanele prevazute de lege¹³.

in ceea ce ne priveste, consideram ca adoptia este acel act juridic complex de dreptul familiei, prin care se stabilesc relatii de rudenie intre adoptat si descendentii sai, pe de o parte, si adoptator si rudele acestuia, pe de alta parte¹⁴.

1.1.4. Natura juridica a adoptiei

Natura juridica a adoptiei a ridicat probleme, indiferent de perioada legislativa. Anterior intrarii in vigoare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 25/1997, s-au exprimat urmatoarele opinii in legatura cu natura juridica a adoptiei:

adoptia este un act juridic de drept administrativ, intrucat ceea ce confera valoare juridica consimtamantului exprimat la adoptie este numai decizia de incuviintare a adoptiei emisa de autoritatea tutelara¹⁵;

adoptia este un act juridic complex, deoarece decizia autoritatii tutelare desavarseste actul de dreptul familiei realizat prin exprimarea consimtamantului persoanelor indicate de lege¹⁶;

adoptia este un act de dreptul familiei al carui continut este determinat de consimtamantul exprimat de anumite persoane prevazute de lege si fata de care decizia de incuviintare a adoptiei apare doar ca o conditie de eficacitate¹⁷.

Din ansamblul dispozitiilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 25/1997, care reglementeaza conditiile de fond si de forma necesare incheierii si incuviintarii adoptiei, rezulta complexitatea structurii juridice a adoptiei.

Astfel, in primul rand, adoptia implica incheierea unor acte juridice de drept civil prin care persoanele prevazute expres de lege isi exprima, in forma solemna, consimtamantul la adoptie. in al doilea rand, procedura adoptiei presupune obtinerea unor acte administrative, care sunt emise de organele administratiei publice locale si centrale cu atributii in domeniul protectiei copilului (atestatul de persoana sau familie adoptiva, hotararea de incredintare a minorului in vederea adoptiei, avizul favorabil incuviintarii adoptiei, confirmarea adoptiei). in al treilea rand, pentru a se produce efectele juridice in vederea carora s-a incheiat adoptia, este necesara interventia unei hotarari judecatoresti, adica a unui act de drept procesual civil.

Pornind de la aceasta realitate, in literatura juridica recenta au fost sustinute urmatoarele opinii in legatura cu natura juridica a adoptiei:

adoptia este un act juridic complex, deoarece ea nu se poate incheia decat prin indeplinirea celor trei categorii de acte juridice, de dreptul familiei, de drept administrativ si de drept procesual civil, fiecare reprezentand un element esential al adoptiei¹⁸;

adoptia este un act de dreptul familiei, intrucat ceea ce este determinant pentru continutul ei este consimtamantul persoanelor indicate de lege si faptul ca acesta sta la baza constituirii familiei adoptive, dupa cum familia fireasca este rezultatul consimtamantului viitorilor soti, cuprins in actul juridic al casatoriei¹⁹. Autorul arata in justificarea opiniei sale ca incuviintarea sau autorizarea unor acte juridice de drept civil, de drept comercial sau de dreptul familiei, prin decizii ale unor autoritati administrative sau prin hotarari judecatoresti, nu este de natura a schimba caracterul acestor acte²⁰;

adoptia este o operatiune juridica bazata pe juxtapunerea unor acte unilaterale de vointa²¹. Astfel, in structura adoptiei intra intotdeauna doua elemente esentiale diferite si invariabile, si anume consimtamantul adoptatorului si hotararea judecatoreasca de incuviintare a adoptiei, si elemente variabile, cum ar fi consimtamantul celorlalte persoane prevazute de lege, actele administrative unilaterale. Unitatea operatiunii juridice a adoptiei este asigurata de scopul comun al manifestarilor de vointa, respectiv de protectia copilului prin crearea raporturilor de rudenie civila²².

in ceea ce ne priveste²³, consideram ca adoptia este un act de dreptul familiei, deoarece adoptia nu este posibila decat cu indeplinirea unor conditii de fond si de forma specifice, deseori riguroase. De asemenea, adoptia se pronunta de o instanta judecatoreasca, dupa ce aceasta isi exercita atributiile de control al legalitatii si de apreciere a oportunitatii adoptiei, prin prisma interesului superior al copilului. Interventia in procedura adoptiei a autoritatii publice - administrative si judiciare - este ceruta de lege.

1.2. Conditiile de fond la adoptie

1.2.1. Conditiile de fond cu privire la adoptator

1) Capacitatea deplina de exercitiu. Art. 5, alin. 1 din Ordonanta de urgenta nr. 25/1997, prevazand ca "nu pot adopta decat persoanele care au capacitate deplina de exercitiu', reia conditia pe care o regaseam in art. 68, alin. 1 din Codul Familiei, astazi abrogat. Ratiunile pentru care legiuitorul a impus aceasta conditie sunt urmatoarele:

prin adoptie, adoptatorul dobandeste drepturile si indatoririle parintesti care, in mod firesc, apartin numai persoanei cu capacitate deplina de exercitiu;

adoptatorul, urmand sa consimta personal si valabil la adoptie, trebuie sa aiba capacitate deplina de exercitiu;

numai o persoana cu capacitate deplina de exercitiu poate sa asigure adoptatului conditii materiale si spirituale corespunzatoare cresterii si educarii.

Pornind de la textul analizat, se poate afirma ca varsta minima pentru adoptator este de 18 ani, cand, in regula generala, se dobandeste capacitate deplina de exercitiu. Exista si o exceptie de la aceasta regula, atunci cand minora casatorita doreste sa adopte, impreuna cu sotul ei sau nu, un copil. Instanta judecatoreasca poate sa incuviinteze o astfel de adoptie, avand in vedere dispozitiile art. 5, alin. 1 si art. 6, alin. 2 din Ordonanta de urgenta nr. 25/1997.

Toate legislatiile europene impun conditii de varsta pentru adoptator, iar in plus, daca adoptia este solicitata de un cuplu, se cere si o durata minima a casatoriei solicitantilor. Iata cateva exemple :

in Marea Britanie, tara cea mai liberala din acest punct de vedere, este suficient ca, in momentul promovarii cererii de adoptie, cel putin unul dintre sotii

adoptatori sa aiba implinita varsta de 21 de ani. Adoptia solicitata de catre o persoana necasatorita este interzisa;

in Franta, adoptia poate fi solicitata de catre sotii nedespartiti in fapt, casatoriti de cel putin doi ani, iar unul dintre ei trebuind sa aiba varsta de 28 de ani (art. 343 Codul Civil);

in Germania, Spania, Belgia, varsta minima pentru sotii care doresc sa adopte este de minimum 25 de ani;

in Italia, adoptia se incuviinteaza numai daca sotii au implinit cel putin trei ani de casatorie si dovedesc ca in aceasta perioada nu au fost separati in fapt sau in drept.

Prin Legea nr. 15/1993, Romania a aderat la Conventia europeana in materia adoptiei de copii, incheiata la Strasbourg, la 24 aprilie 1967. Potrivit art. 2 din aceasta lege, aderarea s-a realizat cu urmatoarea rezerva: "in temeiul posibilitatilor conferite de art. 25, paragraful I din Conventie, de a formula cel mult doua rezerve cu privire la dispozitiile partii a II-a, Romania declara ca nu va aplica dispozitiile art. 7, potrivit carora varsta minima a adoptatorului nu poate fi mai mica de 21 de ani si nici mai mare de 35 de ani, in legislatia romana varsta minima fiind de 18 ani, fara limita maxima'.

In concluzie, potrivit legislatiei romane, varsta minima a adoptatorului este aceea de 18 ani.

Desi nu exista o varsta maxima prevazuta de legiuitor pentru adoptator²⁵, instanta judecatoreasca este cea care apreciaza, de la caz la caz, daca varsta prea inaintata a adoptatorului impiedica realizarea scopului adoptiei. Intentia legiuitorului roman este de a da unui copil parinti, si nu bunici, in ipoteza in care, de exemplu, cei care solicita adoptia unui minor de 3-5 ani au o varsta de peste 60 de ani.

2) Numarul adoptatorilor. Potrivit art. 4, alin. 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 25/1997, adoptia de catre mai multe persoane este interzisa, cu exceptia cazului in care ea se face de catre sot si sotie, simultan sau succesiv. Prin urmare, in regula generala, adoptia este solicitata de o singura persoana, indiferent daca este barbat sau femeie, daca este o persoana casatorita sau celibatara ori daca mai are copii sau nu.

Singura exceptie admisa in privinta numarului adoptatorilor este aceea a sotilor. Desi legiuitorul foloseste in numeroase texte ale Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 25/1997 termenul "familie', consideram ca s-a avut in vedere adoptia de catre doi soti, adica de un cuplu casatorit, si nu intelesul de drept comun, acela de soti si copiii lor minori.

Am fi dorit ca noul act normativ sa rastoarne consacrarea legislativa in aceasta materie, in sensul ca exceptia adoptiei unui copil de catre doua persoane, care au calitatea de soti, sa devina regula, iar regula adoptiei unui copil de catre o singura persoana sa devina exceptie. Putem sa aducem cel putin patru argumente la aceasta propunere de lege ferenda, si anume :

din punct de vedere statistic, cele mai multe cereri de incuviintare a adoptiei sunt formulate de soti, iar putinele cazuri in care se intalneste un singur adoptator privesc, in principal, adoptia copilului celuilalt sot;

actuala consacrare legislativa din materia adoptiei intra in contradictie cu dispozitiile art. 97 din Codul Familiei, care prevad ca ocrotirea parinteasca se exercita in mod egal de ambii parinti asupra copiilor lor minori, fara a deosebi daca acestia sunt din casatorie, din afara casatoriei sau adoptati. Asa fiind, prin dispozitiile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 25/1997 se creeaza in drept o situatie care nu este in interesul copilului adoptat, de vreme ce regula este adoptia de catre o singura persoana;

dreptul intern al altor state consacra regula adoptiei de catre doi soti, adoptia de catre un singur adoptator fiind exceptia;

art. 6 din Conventia europeana in materia adoptiei de copii prevede ca adoptia unui copil este permisa numai daca se solicita de catre doua persoane unite prin casatorie, adoptia realizandu-se simultan sau succesiv sau de catre un singur adoptator.

3) Diferenja de varsta. Conditia diferentei de varsta intre adoptat si adoptator, ceruta expres de dispozitiile art. 5, alin. 1, din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 25/1997, este necesara, pentru ca intre adoptator si adoptat sa se poata stabili relatii firesti de familie, realizandu-se astfel scopul adoptiei.

Art. 5, alin. 2, prevede exceptia de la regula diferentei de varsta de cel putin 18 ani dintre adoptat si adoptator : "Pentru motive temeinice, instanta judecatoreasca va putea incuviinta adoptia, chiar daca diferenta de varsta dintre adoptat si adoptatori este mai mica'. imprejurarile de fapt care pot constitui "motive temeinice' sunt lasate de legiuitor la aprecierea instantei competente, ce se pronunta asupra cererii de adoptie. Un astfel de motiv poate fi, de exemplu, cazul in care o minora casatorita doreste sa adopte un copil impreuna cu sotul sau.

Aceeasi diferenta de 18 ani intre adoptatori si adoptat este prevazuta in majoritatea legislatiilor europene. in Franta, de exemplu, art. 343, alin. 3 din Codul Civil impune o diferenta de cel putin 15 ani, iar in situatia in care se adopta copilul celuilalt sot, diferenta de varsta poate fi de cel putin 10 ani.

Asigurarea unei dezvoltari armonioase a copilului. Art. 6, alin. 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 25/1997 prevede "Nu pot adopta decat persoanele sau familiile care prezinta conditii materiale si garantii morale necesare asigurarii dezvoltarii armonioase a copilului'.

Aceasta conditie este, pe de o parte, consecinta indatoririlor parintilor firesti prevazute in art. 101, alin. 2 din Codul Familiei. Or, in urma adoptiei, adoptatorul este asimilat parintelui firesc, si deci supus aplicarii textului citat. Astfel, parintele este obligat "sa creasca copilul, ingrijind de sanatatea si dezvoltarea lui fizica, de educarea, invatatura si pregatirea profesionala a acestuia, potrivit cu insusirile lui'. Pe de alta parte, conditia este rezultatul scopului adoptiei. Or, adoptia se face numai pentru protejarea intereselor superioare ale copilului, care presupun ca acesta sa creasca, in noul camin, intr-un mediu familial, intr-un climat de fericire, de iubire si de intelegere.

Verificarea indeplinirii de catre adoptator sau adoptatori, dupa caz, a conditiei prevazute de art. 6, alin. 1, din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 25/1997 se concretizeaza, in faza administrativa a procedurii de adoptie, prin obtinerea atestatului de persoana sau de familie apta sa adopte. Reglementarea atestatului a fost necesara si pentru a se asigura conformitatea legislatiei romane cu dispozitiile art. 5 din Conventia asupra protectiei copiilor si cooperarii in materia adoptiei internationale, incheiata la Haga, la 29 mai 1993, care prevad ca adoptia nu poate avea loc decat daca autoritatile competente ale statului primitor au constatat ca viitorii'parinti adoptivi sunt corespunzatori si apti sa adopte.

Sub imperiul Legii nr. 11/1990, astazi abrogata, verificarea indeplinirii conditiei de fond privitoare la capacitatea adoptatorilor de a asigura copilului o dezvoltare fizica si morala corespunzatoare era in sarcina exclusiva a instantei de judecata.

Astazi, aceasta verificare se face, in prealabil, de catre Comisia pentru protectia copilului in raza careia domiciliaza, dupa caz, adoptatorul sau adoptatorii. Neobtinerea atestatului de familie adoptiva face imposibil demersul in vederea adoptiei.

in literatura juridica²⁶ s-a aratat ca verificarea conditiilor materiale si a garantiilor morale nu este necesara, daca cel ce urmeaza a fi adoptat a dobandit capacitate deplina de exercitiu, deoarece dispozitiile in legatura cu atestatul se refera, in mod expres, la adoptia unui "copil'. Afara de argumentul de text furnizat de art. 6, alin. 1, din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 25/1997, rationamentul autoarei poate fi sustinut prin aceea ca, intr-o asemenea ipoteza, constatarea aptitudinii de a adopta nu isi are rostul, de vreme ce parintele adoptiv nu are de preluat drepturile si indatoririle parintesti, pentru ca acestea s-au stins o data cu dobandirea capacitatii depline de exercitiu de catre adoptat si, oricum, tinand seama de conditia ca adoptatul sa fi fost crescut in timpul minoritatii de persoana sau familia care doreste adoptia, ocrotirea minorului s-a realizat cu anticipatie, incuviintarea adoptiei de catre instanta de judecata venind doar sa confirme, din punct de vedere juridic, o stare de fapt preexistenta.

in ceea ce ne priveste²⁷, consideram ca obtinerea atestatului de persoana sau de familie adoptiva este necesara si in cazul adoptiei unei persoane majore, deoarece aptitudinea de a adopta este o conditie de fond a oricarui adoptator. in caz contrar, o persoana sau o familie, pentru a eluda dispozitiile legii care i-ar interzice adoptia unui minor, ar formula cererea de adoptie atunci cand adoptatul dobandeste capacitate de exercitiu, facand dovada ca 1-a crescut in timpul minoritatii.

1.2.2. Conditiile de fond cu privire la adoptat

1) Adoptatul este o persoana lipsita de capacitatea deplina de exercitiu. Art. 2, alin. 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 25/1997 prevede : "Copilul poate fi adoptat pana la dobandirea capacitatii depline de exercitiu'. Din analiza acestei prime conditii de fond a adoptatului rezulta ca poate fi adoptata orice persoana fizica pana la dobandirea capacitatii depline de exercitiu, respectiv pana la implinirea varstei de 18 ani sau, in cazul minorei²⁸, pana la data incheierii casatoriei.

in mod exceptional, in conditiile art. 2, alin. 2 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 25/1997, este posibila si adoptia persoanei cu capacitate deplina de exercitiu, dar numai de catre persoana sau familia care a crescut-o.

Asadar, urmeaza a se dovedi, in fata instantei judecatoresti, cu orice mijloc de proba, ca, in fapt, intre adoptator sau adoptatori, pe de o parte, si adoptat, pe de alta parte, s-au statornicit relatii firesti, ce caracterizeaza legatura parinte - copil, iar adoptia incuviintata de instanta de judecata nu face decat sa transforme intr-o situatie de drept o situatie de fapt, care dureaza de ani. De asemenea, scopul adoptiei, acela de a se proteja interesele superioare ale copilului, a fost atins cu anticipatie in timpul

2) Conditia de adoptabilitate. Din analiza art. 3, alin. 2 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 25/1997 si a art. 20 din Conventia ONU cu privire la drepturile copilului²⁹, rezulta ca devine adoptabil orice copil lipsit, temporar sau definitiv, de mediul sau familial, precum si cel care, in propriul sau interes, nu poate fi lasat in acest mediu³⁰. De asemenea, art. 13 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 25/1997 prevede: "Este interzisa adoptia copiilor care nu se afla in evidenta Comitetului Roman pentru Adoptii, cu exceptia cazului in care sotul adopta copilul celuilalt sot, a cazului in care adoptatorii sunt rude pana la gradul al IV-lea inclusiv cu unul dintre parintii copilului, sau a adoptiei in conditiile prevazute la art. 2, alin. 2'.

Asadar, in regula generala, nu pot fi adoptati decat copiii aflati in evidenta Comitetului Roman pentru Adoptii. Pot fi inscrisi pe listele Comitetului Roman pentru Adoptii acei copii al caror interes reclama protectia drepturilor lor prin intermediul institutiei adoptiei si care se afla in una dintre urmatoarele situatii:

parintii copilului sunt decedati sau au fost declarati judecatoreste morti, sunt necunoscuti, decazuti din drepturile parintesti sau sunt pusi sub interdictie;

unul dintre parintii copilului se afla intr-una din situatiile enumerate mai sus, iar celalalt parinte este de acord cu adoptia, fiind in imposibilitate de a se ingriji de acesta;

ambii parinti ai copilului si-au exprimat consimtamantul la adoptie, consimtamant ce a devenit irevocabil;

copilul a fost declarat abandonat pe cale judecatoreasca, in conditiile Legii nr. 47/1993;

copilul este nascut din parinti necunoscuti.

in literatura juridica recenta³¹ s-a sustinut ca, tinand seama de specificul atributiilor recunoscute Comisiei pentru protectia copilului si prevazute de art. 5, alin. 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 26/1997 cu privire la protectia copilului aflat in dificultate, precum si de cazurile indicate limitativ de lege, in care este posibila adoptia copilului din familie, la adoptie sunt vizati numai copiii aflati in dificultate.

in ceea ce ne priveste, consideram ca notiunea de "copil aflat in dificultate' este mult mai vasta decat cea de "copil adoptabil'. in plus, nu orice copil aflat in dificultate poate fi adoptat. Pentru ca un copil sa devina adoptabil, trebuie sa fie indeplinita conditia legata de clarificarea situatiei lui juridice (de exemplu, daca a fost declarat abandonat printr-o hotarare judecatoreasca, ori daca este un copil nascut din parinti necunoscuti, ori daca parintii lui firesti si-au exprimat consimtamantul irevocabil pentru adoptie .

Din definitia data de art. 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 26/1997 rezulta ca in categoria copiilor aflati in dificultate intra acei copii a caror dezvoltare, securitate ori integritate fizica sau morala este periclitata, fie pentru ca sunt lipsiti de ocrotire parinteasca, fie ca ocrotirea parinteasca de care beneficiaza este precara din cauza parintilor care, din motive imputabile acestora ori din alte motive neimputabile, nu-si indeplinesc in mod corespunzator drepturile si indatoririle privitoare la persoana copilului. Asa fiind, intr-o astfel de situatie, minorul, in mod temporar sau permanent, este incredintat sau dat in plasament, dupa caz, unei persoane, familii ori unui asistent maternal, desemnat de catre Comisia pentru protectia copilului, serviciul public specializat sau un organism privat autorizat. Or, masura luata pentru protejarea interesului minorului in cauza nu exclude posibilitatea revenirii minorului in familia biologica. De asemenea, exista posibilitatea ca parintii firesti sa viziteze minorul¹ cu privire la care s-a luat una dintre masurile de protectie prevazute de lege.

in concluzie, atata vreme cat acest copil aflat in dificultate nu a devenit adoptabil prin vointa parintilor sai firesti, prin hotarare judecatoreasca sau prin dispozitia legii, el nu poate sa fie adoptat.

3) Diferenta de varsta. Cum diferenta de varsta dintre adoptat si adoptator este o conditie bilaterala, ea a fost studiata in sectiunea anterioara.

1.2.3. Consimtamantul la adoptie

1) Persoanele prevazute de lege pentru a-si exprima consimtamantul la adoptie.

Din analiza dispozitiilor art. 7 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 25/1997 rezulta ca persoanele care urmeaza sa-si exprime consimtamantul pentru incuviintarea unei adoptii sunt urmatoarele :

a) parintii firesti ai minorului, indiferent daca acestia sunt casatoriti intre ei, divortati sau despartiti in fapt. Daca din actul de nastere rezulta ca este stabilita filiatia fata de ambii parinti, acestia isi exprima consimtamantul la adoptia copilului lor minor. Nu prezinta importanta locul in care se afla minorul - serviciu public specializat, organism privat autorizat, asistent maternal etc. -, la data exprimarii de catre parintii firesti a consimtamantului la adoptie. Astfel, chiar daca minorul este, in baza unei hotarari judecatoresti sau a unei hotarari a Comisiei pentru protectia copilului, incredintat unei terte persoane sau institutionalizat intr-o institutie de ocrotire de stat sau particulara, consimtamantul la adoptie este exprimat tot de catre parintii firesti ai celui ce urmeaza a fi adoptat (art. 7, alin. 1, lit. a);

b) unul dintre parintii firesti ai minorului, daca celalalt parinte este decazut din drepturile parintesti, este decedat, pus sub interdictie, declarat pe cale judecatoreasca mort sau disparut ori se afla intr-o situatie in care nu-si poate exprima vointa (art. 7, alin. 1);

c) daca ambii parinti firesti ai minorului se afla intr-una din situatiile enumerate mai sus, consimtamantul lor nu mai este necesar (art. 7, alin. 2). Daca minorul se afla sub tutela, consideram ca tutorele trebuie sa-si exprime consimtamantul, chiar daca nu exista un text legal in acest sens;

d) minorul ce urmeaza a fi adoptat, daca a implinit varsta de 10 ani³³ (art. 7, alin. 1, lit. c);

e) adoptatorul sau adoptatorii, dupa caz (art. 7, alin. 1, lit. d si art. 12, alin. 5, lit. d);

f) sotul adoptatorului, daca adoptia este solicitata doar de unul dintre soti. in literatura de specialitate³⁴ se afirma ca, in acest caz, suntem in prezenta unui "consimtamant de neimpotrivire' la adoptie din partea acestui sot, prin care se garanteaza in abstracta ca adoptia si prezenta copilului in noua familie nu creeaza o legatura de natura sa destabilizeze viata de cuplu a sotilor. in urma incuviintarii adoptiei, filiatia se stabileste doar intre sotul adoptator si adoptat. Art. 4, alin. 2 prevede ca, daca sotul adoptatorului se afla in imposibilitatea de a-si exprima consimtamantul (de exemplu, este pus sub interdictie, decazut din drepturile parintesti, disparut), acest consimtamant nu mai este necesar pentru realizarea adoptiei.

2) Forma in care se exprima consimtamantul la adoptie. Din analiza dispozitiilor art. 7, alin. 1, lit. a si art. 12, alin. 5, lit. d din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 25/1997 rezulta ca legiuitorul a impus necesitatea exprimarii consimtamantului in forma autentica.

in cazul parintilor sau, dupa caz, al parintelui firesc al minorului, declaratia exprimata la notarul public trebuie sa cuprinda prevederea ca declarantul este de acord cu adoptia copilului de catre o persoana sau familie propusa de Comisia pentru protectia copilului.

Adoptatorul sau adoptatorii trebuie ca in continutul declaratiei de consimtamant la adoptie sa precizeze faptul ca au luat cunostinta de starea de sanatate a adoptatului, potrivit certificatului medical, si ca au convenit asupra numelui de familie al adoptatului, daca adoptatorii poarta nume de familie diferite.

Daca minorul a implinit varsta de 10 ani, consimtamantul la adoptie este cerut de catre instanta judecatoreasca. in incheierea de sedinta se consemneaza atitudinea adoptatului in legatura cu adoptia solicitata.

1.3. Lipsa impedimentelor la adoptie

1.3.1. Definitia, clasificarea si analiza impedimentelor

Impedimentele reprezinta aceie imprejurari de fapt sau de drept a caror existenta impiedica incuviintarea adoptiei de catre instanta de judecata.

in functie de modul in care sunt consacrate legislativ, impedimentele la adoptie se clasifica in impedimente exprese (impedimentul care rezulta din rudenia colaterala de gradul II, dintr-o adoptie anterioara sau din calitatea de soti a adoptatilor) si impedimente virtuale (impedimentele care rezulta din filiatia fireasca si din calitatea de soti a adoptatorului si a adoptatului).

1) Impedimentul rezultat din rudenia colaterala de gradul II. Potrivit art. 3, alin. 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 25/1997, adoptia intre frati este interzisa.

Impedimentul fiind de stricta interpretare, rezulta ca, pe de o parte, este oprita adoptia intre frati, indiferent daca acestia sunt din casatorie, din afara casatoriei ori din adoptie, indiferent daca sunt frati uterini sau consangvini, iar pe de alta parte, este permisa adoptia intre toate celelalte rude. De exemplu, poate fi adoptat nepotul de fiu de catre bunic sau nepotul de frate de catre unchi etc. Mai mult decat atat, legiuitorul acorda prioritate adoptiei intre rude daca adoptatorii sunt rude pana la gradul IV inclusiv cu unul dintre parintii copilului ce urmeaza a fi adoptat.

2) Impedimentul rezultat dintr-o adoptie anterioara. Potrivit art. 4, alin. 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 25/1997 este interzisa adoptia unui copil de catre mai multe persoane, cu exceptia cazului in care ea se face de catre sot si sotie, simultan sau succesiv.

Asa cum am aratat intr-o sectiune anterioara, un copil poate fi adoptat, in regula generala, de o singura persoana. Daca s-ar permite ca acelasi copil sa fie adoptat de mai multe persoane, s-ar crea, prin suprapunerea mai multor raporturi de rudenie, o situatie in care relatiile dintre adoptat si adoptatori nu sunt asemanatoare cu cele care exista, in mod firesc, intre parinti si copil.

Daca un copil a fost deja adoptat, o a doua adoptie a aceluiasi copil nu mai este posibila decat daca solicitantul este sotul primului adoptator ori daca adoptia anterioara a fost desfacuta sau desfiintata. in ultima ipoteza, consideram ca nu mai este necesara luarea din nou a consimtamantului parintilor firesti ai copilului. Astfel, tinand cont ca parintii si-au exprimat un consimtamant irevocabil, acesta nu mai trebuie din nou exprimat³⁵, daca minorul urmeaza a fi adoptat de o alta persoana, dupa desfacerea sau desfiintarea adoptiei. Consimtamantul pentru adoptie este impersonal, el nu contine declaratia parintilor ca acestia sunt de acord ca minorul sa fie adoptat de catre sotii "X', ci ca sunt de acord cu familia propusa de Comisia pentru protectia copilului.

3) Impedimentul rezultat din calitatea de soti a celor care urmeaza a fi adoptati.

Potrivit art. 3, alin. 2 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 25/1997 este interzisa adoptia a doi soti de catre aceeasi persoana sau familie. in cazul in care o asemenea adoptie s-ar fi incuviintat, persoanele adoptate ar cumula, in acelasi timp, calitatea de sot cu aceea de frate. Or, dupa cum se stie, din dispozitiile art. 6 din Codul Familiei rezulta ca este incompatibila calitatea de sot cu aceea de frate.

Anterior aparitiei Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 25/1997, acest impediment era inclus, in lipsa unei reglementari exprese, in categoria impedimentelor virtuale.

4) Impedimentul rezultat din filiatia fireasca. in literatura de specialitate³⁶, majoritatea autorilor accepta existenta impedimentului rezultand din filiatia fireasca³⁷. Altfel spus, desi legea nu prevede expres, adoptia este inadmisibila intre parintele firesc si copilul sau. Acest impediment rezulta din interpretarea art. 7 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 25/1997, care prevede cerinta ca, la incheierea adoptiei, sa-si exprime consimtamantul, pe de o parte, parintii firesti ai copilului si, pe de alta parte, adoptatorul. Asa fiind, cele doua calitati nu pot fi intrunite in una si aceeasi persoana.

In concluzie, parintele nu poate adopta propriul sau copil atata vreme cat filiatia din casatorie sau din afara casatoriei este deja stabilita, potrivit dispozitiilor Codului Familiei.

Raspunsul este diferit daca filiatia copilului din afara casatoriei nu a fost stabilita (de exemplu, tatal doreste sa adopte copilul din afara casatoriei fara paternitatea stabilita). Fiind in interesul copilului, o astfel de adoptie este posibila atata vreme cat filiatia fireasca nu a fost stabilita. Se intelege ca, daca ulterior ramanerii definitive si irevocabile a hotararii de incuviintare a adoptiei (de exemplu, copilul nascut din parinti necunoscuti a fost adoptat) se stabileste filiatia dintre adoptat si adoptator fie prin recunoastere, fie prin hotarare judecatoreasca, adoptia urmeaza a fi desfiintata.

Un alt argument in sprijinul opiniei potrivit careia adoptia este admisibila intre copilul fara filiatie stabilita si parintele sau firesc il reprezinta textele din Conventia europeana in materia adoptiei de copii, incheiata la Strasbourg, la 24 aprilie 1967. Astfel, art. 7, alin. 2 din aceasta conventie permite ca adoptatorul sa fie tatal sau mama copilului ce urmeaza a fi adoptat, iar art. 12, pct. 3 prevede ca, daca adoptia imbunatateste situatia juridica a copilului, nu se va putea interzice prin legislatie unei persoane sa adopte copilul sau nelegitim. in articolele la care am facut referire mai sus, prin "tata' si "mama' se inteleg persoanele care sunt in mod natural parintii copilului, fara ca filiatia sa fi fost stabilita.

5) Impedimentul rezultat din calitatea de soti a adoptatului si adoptatorului.

Legea nu interzice in mod expres adoptia intre soti, desi, de lege ferenda, o asemenea mentionare ar fi binevenita, insa impedimentul care rezulta din calitatea de soti a adoptatului si a adoptatorului trebuie considerat ca fiind implicit. Prin efectul incuviintarii unei astfel de adoptii, posibila din prisma conditiilor de fond, deoarece un sot ar fi putut, anterior incheierii casatoriei, sa-l fi crescut pe celalalt sot pe timpul minoritatii sale, s-ar ajunge la un cumul de calitati incompatibile intre ele, cele de soti, pe de o parte, cu cele de parinte si copil, pe de alta parte. Cu alte cuvinte, o persoana nu poate fi in acelasi timp si sotul, si descendentul adoptat al aceleiasi persoane³⁸.

in literatura de specialitate³⁹ se sustine ca este admisibila adoptia unuia dintre soti de catre persoana care 1-a crescut in timpul minoritatii, calitatea de sot neconstituind un impediment. Legiuitorul roman permite adoptia unei persoane, indiferent daca aceasta este minora sau majora (cu conditia cresterii acesteia in timpul minoritatii de catre viitorul adoptator), daca este casatorita sau necasatorita. Ne alaturam opiniei⁴⁰ care sustine ca la adoptia unuia dintre soti ar trebui sa consimta si sotul neadoptat, pentru a nu afecta, eventual, relatiile dintre soti.

1.4. Conditiile de forma la adoptie

1.4.1. Declaratia de adoptie

1) Precizari prealabile. Din dispozitiile art. 7, alin. 1, art. 8 si art. 12 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 25/1997 rezulta ca, la adoptie, consimtamantul se exprima in forma autentica. Aceasta reprezinta o conditie ad solemnitatem, si nu adprobationem, ce se concretizeaza fie intr-o declaratie unica, fie in declaratii separate - concomitente sau succesive - ale persoanelor chemate expres de lege sa-si manifeste astfel vointa.

in cele ce urmeaza vom prezenta persoanele care sunt mentionate expres de lege sa-si exprime consimtamantul la adoptie.

2) Consimtamantul parintilor firesti ai minorului. Potrivit art. 7, alin. 1, lit. a din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 25/1997, pentru incuviintarea adoptiei este necesar consimtamantul, exprimat in forma autentica, al parintilor firesti sau, dupa caz, al parintelui firesc, la adoptia copilului de catre o persoana sau o familie propusa de Comisia pentru protectia copilului.

Daca in legislatia anterioara consimtamantul la adoptie putea fi exprimat fie prin inscris autentic, fie direct in fata instantei de judecata, in actualul act normativ in materie se stabileste regula inscrisului autentic realizat de notarul public.

De asemenea, daca in anterioara reglementare era posibila intalnirea, pe parcursul procedurii adoptiei, a parintilor adoptivi cu parintii firesti ai adoptatului, actualmente, o asemenea intalnire nu mai este posibila. Astfel, in primul rand, parintii firesti ai minorului isi exprima consimtamantul la adoptie chiar la inceputul fazei administrative. Cu alte cuvinte, minorul devine adoptabil prin vointa parintilor lui firesti, care sunt de acord ca acesta sa fie adoptat de o persoana sau o familie propusa de Comisia pentru protectia copilului. in al doilea rand, parintii firesti ai adoptatului nu sunt citati cu ocazia judecarii cererii de incuviintare a adoptiei. Art. 18, alin. 2 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 25/1997 prevede ca judecarea cererii de adoptie se face cu citarea Comisiei pentru protectia copilului, care a avizat favorabil incuviintarea adoptiei si care il reprezinta pe copil, a persoanei sau a familiei care doreste sa adopte si a Comitetului Roman pentru Adoptii. Asa fiind, parintii firesti nu au posibilitatea legala de a participa la proces⁴². in al treilea rand, legiuitorul a dorit ca, prin procedura speciala instituita in materia adoptiei, sa garanteze caracterul secret al adoptiei.

Art. 8 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 25/1997 reprezinta o noutate legislativa in materia adoptiei si aparitia lui este o consecinta a discutiilor din literatura noastra de specialitate. in continuare, vom analiza continutul acestui text:

Consimtamantul parintilor poate fi exprimat numai dupa trecerea unui termen de 45 de zile de la nasterea copilului.

Parintele poate revoca consimtamantul in termen de 30 de zile de la data inscrisului autentic prin care acesta a fost exprimat.

Dupa expirarea termenului prevazut de alin. 2, consimtamantul parintelui devine irevocabil'.

in cazul adoptiei, consimtamantul are acceptiunea de act juridic unilateral, prin care o anumita persoana prevazuta de lege isi exprima vointa pentru a adopta un anumit copil, si nu acceptiunea de acord de vointa. in cazul nou-nascutului, acest act juridic unilateral devine posibil nunassi dupa trecerea unui termen de 45 de zile de la producerea faptului material al nasterii. Credem ca ratiunile pentru care legiuitorul a instituit acest termen sunt de ordin medical, pentru ca efectele nasterii sa dispara pentru mama, aceasta putand sa-si exprime un consimtamant la adoptie in deplina cunostinta de cauza, si de ordin legislativ, pentru ca numai astfel situatia juridica a copilului este clarificata intr-o perioada foarte scurta.

Totusi, consideram ca acest termen de 45 de zile ar trebui sa fie mai lung, de cel putin 3 luni, deoarece ar trebui lasata o perioada pentru a se verifica daca nu se creeaza si se consolideaza un atasament al mamei fata de nou-nascut. Sa nu uitam ca un numar mare de copii adoptati sunt copii din afara casatoriei, mamele fiind persoane foarte tinere, care nu realizeaza efectele definitive pe care le produce consimtamantul lor la adoptie.

Consimtamantul parintilor firesti la adoptie poate fi revocat in termen de 30 de zile de la data exprimarii lui. in literatura juridica recenta⁴³ au fost retinute posibilele implicatii ale cerintei caracterului irevocabil al consimtamantului exprimat de parintii firesti.

Astfel, retractarea unuia sau a ambilor parinti in termenul de 30 de zile de la data inscrisului autentic⁴⁴, necenzurabila de catre autoritatile administrative publice care isi dau concursul la incheierea adoptiei, impiedica continuarea procesului de incuviintare a adoptiei, pentru ca manifestarea de vointa, initial favorabila, a fost retrasa inainte de a se fi consolidat.

in principiu, suntem de acord cu aceasta opinie, dar nici in lege si nici in literatura de specialitate nu se precizeaza care este efectul consimtamantului parintilor asupra declansarii procedurii adoptiei. in ceea ce ne priveste⁴⁵, consideram ca un copil nu poate fi inscris pe listele Comitetului Roman pentru Adoptii, atata vreme cat nu a fost clarificata situatia lui juridica, de "adoptabil' sau nu. Or, minorul devine adoptabil numai dupa ce consimtamantul parintilor lui firesti a ramas irevocabil.

Se pune intrebarea ce efect produce revenirea unuia sau a ambilor parinti asupra deciziei lor, dupa ce consimtamantul la adoptie a devenit irevocabil. Din analiza art. 8, alin. 3 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 25/1997 rezulta ca raspunsul nu poate fi decat negativ. Cu alte cuvinte, acest text are ca efect incuviintarea adoptiei, in pofida eventualei opuneri tardive, a unuia sau a ambilor parinti firesti ai minorului, intr-o astfel de situatie, nu este exagerat sa afirmam ca, la adoptie, consimtamantul irevocabil are o natura sanctionatoare, apropiata de cea a decaderii din drepturile parintesti, pentru ca, desi legatura de filiatie inceteaza abia pe data ramanerii irevocabile a hotararii judecatoresti de incuviintare a adoptiei, asa cum prevede art. 1, alin. 3 si 4 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 25/1997, atitudinea subiectiva a parintilor firesti fata de masura preconizata este ignorata.

in situatia in care Comisia pentru protectia copilului hotaraste incredintarea copilului in vederea adoptiei, persoana sau familia careia i-a fost incredintat minorul dobandeste, potrivit art. 10 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 26/1997 la care face

trimitere art. 9, alin. 2 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 25/1997, drepturile si indatoririle parintesti privitoare la persoana copilului⁴⁶. Aceasta reprezinta doar un transfer provizoriu al ocrotirii parintesti, pe durata incredintarii prealabile a minorului in vederea adoptiei.

Conform art. 15, alin. 5 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 26/1997, suspendarea exercitiului drepturilor parintesti intervine doar in acele situatii exceptionale enumerate in alin. 1 si 2, care impun plasamentul in regim de urgenta al copilului⁴⁷. Aceasta masura nu inseamna ca, in toate cazurile in care s-a dispus incredintarea prealabila in vederea adoptiei, exercitiul drepturilor parintesti se suspenda de drept.

Pe de alta parte, desi, in principiu, este obligatorie incredintarea minorului in vederea adoptiei, exista si exceptii de la aceasta regula, atunci cand masura incredintarii copilului nu este necesara. Asa fiind, in perioada dintre ramanerea irevocabila a consimtamantului autentic la adoptie al parintilor firesti si incuviintarea adoptiei prin hotarare judecatoreasca irevocabila, exercitiul drepturilor si indatoririlor parintesti este asigurat de catre parintii firesti. Cu aceste argumente ne raliem opiniei exprimate in literatura de specialitate⁴⁸, conform careia instanta chemata sa se pronunte asupra cererii de incuviintare a adoptiei este indreptatita sa aprecieze motivele si oportunitatea revocarii consimtamantului survenit irevocabil in functie de cele constatate, fiind posibila respingerea cererii de adoptie.

Cu alte cuvinte, notiunea consimtamantului "irevocabil' are un continut mai flexibil decat cel sugerat semantic, insemnand ineficacitatea retractarii, care nu a fost cenzurata si validata de instanta judecatoreasca. O data in plus, posibilitatea oferita parintilor firesti de a participa la cea de-a doua etapa a procedurii de incuviintare a adoptiei, desfasurata in fata instantei de judecata, si-ar dovedi utilitatea.

Lipsa consimtamantului autentic si irevocabil al parintilor firesti, ori de cate ori acesta este necesar, este sanctionata cu nulitatea absoluta a adoptiei, asa cum reiese din art. 22, alin. 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 25/1997, conform caruia "adoptia este supusa, potrivit legii, nulitatii sau desfacerii'. Se revine, in acest fel, la regulile de drept comun in materie de nulitate a actelor juridice civile, pentru ca, sub imperiul art. 80 din Codul Familiei, lipsa consimtamantului parintilor firesti constituia o cauza speciala de desfacere a adoptiei, aflata la indemana acestora.

Daca unul dintre parinti a decedat, a fost declarat judecatoreste mort sau disparut, a fost decazut din drepturile parintesti, pus sub interdictie sau este necunoscut, consimtamantul celuilalt parinte este suficient, potrivit art. 7, alin. 3 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 25/1997', iar cand ambii parinti se afla in vreuna dintre situatiile de mai sus, sau se afla in imposibilitatea de a-si manifesta vointa, ori copilul a fost declarat abandonat prin hotarare judecatoreasca irevocabila, consimtamantul parintilor firesti nu mai este necesar, potrivit art. 7, alin. 2 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 25/1997.

in situatia in care minorul este pus sub tutela, legiuitorul nu prevede faptul ca tutorele sa-si exprime consimtamantul la adoptie. Asa fiind, in actuala reglementare, dreptul parintilor firesti de a consimti la adoptia copilului este un drept exclusiv, nefiind recunoscut si tutorelui⁴⁹. in consecinta, este posibil ca adoptia minorului lipsit de ocrotire parinteasca, dar aflat sub tutela, care nu a implinit varsta de 10 ani, sa fie incuviintata in prezenta unui singur consimtamant, acela al adoptatorului sau al adoptatorilor. Totusi, in fata instantei judecatoresti, interesele minorului sunt promovate, in toate cazurile, de Comisia pentru protectia copilului, care a avizat favorabil adoptia si care il reprezinta pe copil, potrivit art. 18, alin. 2 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 25/1997.

in cazul copilului declarat abandonat, pentru care exercitiul drepturilor parintesti revine, dupa caz, serviciului public specializat, organismului privat ori persoanei careia i s-a incredintat minorul, in lipsa unui text expres al legii, nu se impune exprimarea consimtamantului acestora. in ceea ce ne priveste, consideram ca este necesar acest consimtamant, persoana juridica sau persoana fizica la care se afla incredintat minorul subrogandu-se drepturilor si indatoririlor parintesti, care includ si dreptul de a-si exprima consimtamantul la adoptie.

Consimtamantul sotului adoptatorului. Potrivit art. 4, alin. 2 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 25/1997, daca persoana care doreste sa adopte este casatorita, este necesar si consimtamantul celuilalt sot, cu exceptia cazurilor in care acesta din urma se afla in imposibilitatea de a-si manifesta vointa. Scopul exprimarii consimtamantului nu este de a crea o filiatie intre copil si sotul adoptatorului, ci de a oferi o garantie ca prezenta copilului in familia adoptatorului nu duce la destabilizarea relatiilor de casatorie.

Legea nu contine nici o prevedere expresa in legatura cu forma in care se exprima acest consimtamant. Ar putea fi exprimat in scris, fara a fi act autentic, sau ar putea fi exprimat direct in fata instantei de judecata. in ceea ce ne priveste, consideram ca, pentru ratiuni de identitate, sotul adoptatorului trebuie sa-si exprime consimtamantul la adoptie tot in forma autentica.

Este posibil ca, in practica, sotul adoptatorului sa refuze sa-si exprime consimtamantul la adoptie, ceea ce conduce la imposibilitatea realizarii adoptiei. in legislatia noastra nu exista nici o parghie juridica prin care lipsa acestui consimtamant sa poata fi inlocuita cu o hotarare a instantei de judecata, care sa aprecieze, pe baza mijloacelor de proba administrate, ca sicanatoare aceasta atitudine a sotului adoptatorului.

4) Consimtamantul adoptatului. Daca minorul care urmeaza a fi adoptat a implinit varsta de 10 ani, trebuie sa consimta la adoptie. Art. 18, alin. 4 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 25/1997 prevede : "Consimtamantul copilului care a implinit varsta de 10 ani va fi cerut de instanta'. Asadar, judecatorul asculta minorul in camera de consiliu in legatura cu dorinta lui de a fi adoptat de persoana sau de familia care a formulat cererea.

in ceea ce-l priveste pe adoptatul cu capacitate deplina de exercitiu, consideram ca, in lipsa unui text de lege, el isi exprima consimtamantul in forma autentica la notarul public.

5) Consimtamantul adoptatorului. in legatura cu forma in care adoptatorul isi exprima consimtamantul la adoptie, art. 12, alin. 5, pct. d din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 25/1997 mentioneaza ca la cererea de adoptie se anexeaza "declaratie autentificata de consimtamant la adoptie a persoanei sau familiei care doreste sa adopte, in care aceasta sa precizeze ca a luat la cunostinta de starea de sanatate a copilului, potrivit certificatului medical'.

Asadar, adoptatorul sau sotii adoptatori isi exprima consimtamantul la adoptie tot in forma autentica. in continutul declaratiei exprimate in fata notarului public si concretizate in inscris autentic, adoptatorul sau adoptatorii vor indica numele si prenumele copilului ce urmeaza a fi adoptat, statutul lui de copil adoptabil, numele de familie ce-l va purta copilul adoptat, precum si faptul ca acestia au luat la cunostinta de starea de sanatate a copilului.

1.4.2. Procedura administrativa a adoptiei

Din analiza dispozitiilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 25/1997 rezulta ca incheierea si incuviintarea adoptiei implica parcurgerea de catre adoptator sau adoptatori, dupa caz, a unei proceduri complexe si indelungate, care poate fi divizata in doua etape : procedura administrativa si procedura judiciara.

Faza administrativa⁵¹ a procedurii de adoptie presupune parcurgerea de catre adoptator sau adoptatori a mai multor etape, care se deruleaza in fata organelor administratiei publice cu atributii in domeniul protectiei copilului. Scopul parcurgerii acestei proceduri este acela de a pregati dosarul de adoptie in vederea incuviintarii adoptiei de instanta de judecata⁵², verificandu-se daca adoptatul sau adoptatorii indeplinesc conditiile de fond la adoptie si daca exista vreun impediment la adoptie.

Aceste etape sunt urmatoarele:

obtinerea atestatului de familie sau de persoana apta sa adopte;

transmiterea cererii de adoptie Comitetului Roman pentru Adoptii;

identificarea copilului care urmeaza a fi propus pentru adoptie;

incredintarea copilului in vederea adoptiei;

obtinerea avizului favorabil incuviintarii adoptiei;

eliberarea confirmarii Comitetului Roman pentru Adoptii.

Indiferent daca adoptia este nationala sau internationala, se impune cu necesitate parcurgerea de catre adoptatori a fazei administrative prealabile judecarii cererii de incuviintare a adoptiei, cu anumite particularitati in cazul adoptatorilor cetateni straini.

1) Obtinerea atestatului de persoana sau de familie apta sa adopte. Obtinerea atestatului de persoana sau de familie apta sa adopte reprezinta prima etapa a unei indelungate proceduri administrative si individuale. Atestatul obtinut dovedeste imprejurarea ca persoana care doreste sa adopte prezinta conditii materiale si garantii morale necesare asigurarii dezvoltarii armonioase a copilului, realizandu-se, astfel, o conditie de fond la adoptie.

Din analiza dispozitiilor art. 6 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 25/1997 rezulta ca persoana sau familia adoptiva trebuie sa parcurga patru etape:

a) informarea prealabila: adoptatorul sau adoptatorii, dupa caz, se adreseaza cu o cerere de intentie fie serviciului public specializat din judetul unde domiciliaza, fie unui organism privat autorizat. in acest moment, adoptatorii obtin informatii cu privire la procedura adoptiei si la reglementarea acesteia;

b) cererea de adoptie: adoptatorii redacteaza o cerere in care precizeaza dorinta lor de a adopta unul sau mai multi copii propusi de autoritatea competenta, indicand, eventual, sexul si varsta acestora. Ei anexeaza la cerere copii legalizate ale certificatelor de nastere si ale certificatului de casatorie, certificate privind starea sanatatii si cele privind antecedentele penale, adeverinte cu veniturile pe care acestia le realizeaza, dovada ca detin o locuinta. Dupa inregistrare, cererea, impreuna cu actele sus-mentionate, se inainteaza de catre serviciul public specializat sau organismul privat autorizat Comisiei pentru protectia copilului din judetul in raza caruia domiciliaza adoptatorii. in termen de 90 de zile de la data primirii dosarului adoptatorilor, aceasta comisie este obligata, in baza art. 6, alin. 3 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 25/1997, sa ofere, pe baza investigatiilor efectuate, un raspuns in legatura cu conditiile materiale si garantiile morale corespunzatoare dezvoltarii armonioase a copilului pe care le au adoptatorii;

c) investigatiile: desi legiuitorul nu prevede expres cate rapoarte urmeaza a fi efectuate, consideram ca, pe parcursul perioadei de 90 de zile, asistentul social caruia i s-a repartizat cazul de catre serviciul public specializat sau de catre organismul privat autorizat intocmeste rapoarte bilunare in legatura cu conditiile materiale si garantiile morale pe care le asigura adoptatorii, necesare dezvoltarii armonioase a copilului. Aceste rapoarte se intocmesc in urma vizitelor si a discutiilor avute de asistentul social la domiciliul adoptatorilor si se finalizeaza cu propuneri in legatura cu calitatea familiei in cauza de a adopta. in redactarea rapoartelor de evaluare a persoanei sau a familiei care doreste sa adopte, asistentul social urmeaza sa analizeze urmatoarele aspecte : profilul individual al adoptatorului sau al adoptatorilor, situatia materiala si relatiile actuale dintre acestia, lipsa copiilor sau atitudinea fata de copiii proprii, capacitatea parentala, schita fiecarui copil din cadrul familiei, familia largita, stilul de viata al familiei, motivatia si intelegerea actuala a sarcinilor adoptatorilor, asteptari fata de mediul de provenienta al copilului, locuinta, veniturile si vecinatatea. Asistenta sociala in adoptie trebuie sa se bazeze pe acceptarea a doua idei esentiale. in primul rand, interventia asistentului social se concentreaza asupra ajutarii viitorilor adoptatori de a decide daca sunt in stare si vor sa faca fata sarcinilor suplimentare impuse de parentatea adoptiva. Informarea specifica, pregatirea si suportul profesional depind, in egala masura, si de copilul ce urmeaza a fi adoptat. in al doilea rand, recunoasterea faptului ca adoptia implica sarcini parintesti nu trebuie sa fie confundata cu mesajul ca parentatea adoptiva ar fi mai putjn

valoroasa sau mai putin "adevarata' decat parentatea biologica ori ca ea, fiind bazata pe "aranjamente' sociale, este lipsita de responsabilitate⁵³; d) decizia: potrivit art. 6, alin. 3 si art. 9, alin. 7 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 25/1997, Comisia judeteana pentru protectia copilului hotaraste, pe baza celor sase rapoarte intocmite de catre asistentul social si depuse la secretariat, in legatura cu eliberarea atestatului de persoana sau de familie adoptiva.

Atestatul nu presupune o selectie a persoanelor care doresc sa adopte, ci doar o evaluare a acestora, privitoare la capacitatea lor educativa, psihologica si materiala de a primi in familia lor un copil si de a deveni parinti. De asemenea, obtinerea acestui atestat nu creeaza pentru organismul competent in materie obligatia de a oferi adoptatorilor in cauza un copil, ci acorda doar dreptul celor in cauza de a continua procedura administrativa, proband ca este indeplinita o prima conditie de fond la adoptie.

Consideram ca actuala reglementare a atestatului de persoana sau de familie adoptiva este lacunara in privinta continutului ei. Astfel, legiuitorul, pe de o parte, nu precizeaza pana la ce data este valabil acest document, pe ce perioada de timp el poate fi folosit de adoptator sau adoptatori, iar pe de alta parte, nu da dreptul organului care il emite de a stabili o astfel de data sau perioada. Nu trebuie neglijata nici posibilitatea ca, pana la data solutionarii cererii de adoptie de catre instanta judecatoreasca, sa se produca modificari in structura familiei, in conditiile materiale sau garantiile morale ale persoanei sau familiei adoptive etc.

De asemenea, din dispozitiile legii nu rezulta daca atestatul trebuie sa aduca mentiuni in legatura cu varsta, sexul, numarul copiilor ce pot fi adoptati de titularul sau titularii atestatului. Or, evaluarea persoanei sau familiei care doreste sa adopte se face si in functie de varsta si sexul copilului, de diferenta de varsta dintre adoptat si adoptator, de starea de sanatate a copilului. Avand in vedere aceste elemente, se pune intrebarea care sunt criteriile legale ce stau la baza identificarii si repartizarii persoanei sau familiei potrivite pentru a adopta un copil.

in fine, atestatul de familie adoptiva eliberat de Comisia judeteana pentru protectia copilului este obligatoriu atat pentru cetatenii romani, cat si pentru cetatenii straini cu domiciliul sau resedinta pe teritoriul Romaniei de cel putin 6 luni. Cetatenii straini cu domiciliul in strainatate vor prezenta un act eliberat de autoritatile straine competente in materie, din care sa rezulte ca persoana sau familia in cauza este apta sa adopte in conformitate cu prevederile legii lor nationale (art. 11, alin. 3, pct. a din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 25/1997)⁵⁴. in acelasi sens, art. 5 din Conventia de la Haga prevede ca adoptia nu poate avea loc decat daca autoritatile competente ale statului primitor au constatat faptul ca viitorii parinti adoptivi sunt corespunzatori si apti sa adopte, precum si faptul ca ei s-au bucurat de toate sfaturile necesare legate de adoptie.

2) Transmiterea cererii de adoptie Comitetului Roman pentru Adoptii. Art. 11, alin. 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 25/1997 prevede ca, in termen de 5 zile de la eliberarea atestatului, serviciul public specializat sau organismul privat autorizat, dupa caz, va transmite Comitetului Roman pentru Adoptii cererea de adoptie, formulata de persoana sau de familia cu domiciliul sau resedinta pe teritoriul Romaniei. La cerere se anexeaza atestatul si inscrisurile in baza carora acesta a fost eliberat.

in cazul persoanelor sau al familiilor care au domiciliul sau resedinta in strainatate, indiferent ca sunt cetateni romani sau cetateni straini, art. 11, alin. 2 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 25/1997 prevede ca cererile lor de a adopta vor fi transmise Comitetului Roman pentru Adoptii numai prin intermediul autoritatii centrale care actioneaza in acel stat in domeniul protectiei copiilor si cooperarii in materia adoptiei internationale sau al organismelor private autorizate de catre acesta si de catre Comitetul Roman pentru Adoptii. Daca in statul respectiv nu exista o asemenea autoritate centrala, cererile se transmit fie prin intermediul autoritatii publice cu atributii in domeniul adoptiei din acel stat si cu care Comitetul Roman pentru Adoptii a incheiat acorduri de colaborare, fie prin intermediul unui organism privat autorizat de catre autoritatea publica straina si de catre Comitetul Roman pentru Adoptii.

Cererea persoanei sau a familiei care are domiciliul sau resedinta in strainatate este insotita de urmatoarele acte expres prevazute de art. 11, alin. 3 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 25/1997⁵⁵:

un act eliberat de autoritatile straine din care sa rezulte ca exista garantii ca minorul repartizat de Comitetul Roman pentru Adoptii sa intre si sa locuiasca in statul strain, precum si pentru urmarirea evolutiei lui dupa adoptie;

un act eliberat de autoritatile straine din care sa rezulte ca persoana sau familia in cauza este apta sa adopte in conformitate cu prevederile legii lor nationale;

raportul asupra anchetei psihosociale efectuate de autoritatile straine competente sau de organismele private autorizate de catre acestea la domiciliul persoanei sau al familiei in cauza, in care sa se arate opinia acestora cu privire la adoptie;

certificatele de nastere si de casatorie ale persoanei sau ale familiei in cauza, in copie legalizata;

certificatele privind starea de sanatate si antecedentele penale ale persoanei sau ale familiei respective.

Atat cererea, cat si actele sus-mentionate trebuie sa fie insotite de traducerea autentificata in limba romana. Comitetul Roman pentru Adoptii inregistreaza dosarul adoptatorilor si il transmite organismului privat prin intermediul caruia dosarul a fost inregistrat.

3) Identificarea copilului propus spre adoptie. in baza art. 12, alin. 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 25/1997, Comisiile pentru protectia copilului din fiecare judet, respectiv din sectoarele municipiului Bucuresti, sunt obligate sa transmita Comitetului Roman pentru Adoptii datele de identitate si toate informatiile pertinente referitoare la copiii a caror adoptie sunt competente sa o avizeze. Este vorba

55. in aceasta materie sunt incidente dispozitiile art. 162 din Legea nr. 105/1992 cu privire Ia reglementarea raporturilor de drept international privat, potrivit carora actele oficiale, intocmite sau legalizate de catre autoritatile straine, pot fi folosite in fata instantelor romane numai daca sunt supralegalizate, pe cale administrativa ierarhica si apoi de misiunile diplomatice sau consulare ale Romaniei, pentru a se garanta autenticitatea semnaturilor in temeiul Conventiei cu privire la suprimarea cerintei supralegalizarii actelor oficiale straine, adoptata la Haga la 5 octombrie 1961, la care Romania este parte, sau pe cale de reciprocitate.

despre copiii institutionalizati, aflati in centrele de plasament, ai caror parinti si-au exprimat consimtamantul la adoptie sau au fost decazuti din drepturile parintesti ori carora li s-a retras exercitiul drepturilor parintesti prin hotarare judecatoreasca de declarare a abandonului. De asemenea, figureaza pe listele Comitetului Roman pentru Adoptii⁵⁶ si copiii nascuti din parinti necunoscuti sau ai caror parinti au decedat, neexistand nici o ruda sau o persoana care sa doreasca sa devina tutore.

in termen de 5 zile de la primirea datelor referitoare la copiii adoptabili, Comitetul Roman pentru Adoptii este obligat sa le comunice tuturor Comisiilor judetene pentru protectia copilului. De asemenea, intr-o perioada de 60 de zile de la comunicarea acestor date, Comisiile judetene transmit cererile persoanelor sau familiilor care doresc sa le fie incredintati acei copii in vederea adoptiei. in cazul in care nu exista cereri privind incredintarea copilului in vederea adoptiei, Comitetul Roman pentru Adoptii repartizeaza unui serviciu public specializat sau unui organism privat roman autorizat sarcina identificarii unei persoane sau unei familii potrivite pentru copil.

La nivelul serviciului public specializat sau al organismului privat, in acest moment, se realizeaza identificarea copilului potrivit profilului psihologic al familiei adoptive, in acest scop, se intocmeste un raport asupra copilului, cuprinzand informatii asupra identitatii, a adoptabilitatii, a mediului social al acestuia, a evolutiei personale si familiale, a trecutului sau medical si al familiei sale, a necesitatilor sale speciale, a originii sale etnice, religioase si culturale. Acest raport impreuna cu dovada adopta-bilitatii copilului (de exemplu, declaratia de consimtamant la adoptie data de parintii firesti ai copilului, hotararea judecatoreasca de declarare a abandonului) se transmit familiei propuse pentru adoptie.

Urmatoarea etapa, legala, dar nu obligatorie, desi recomandata, o reprezinta intalnirea dintre copil si adoptatori. intalnirea este necesara pentru a permite, in primul rand, atat familiei, cat si copilului sa aiba o reactie initiala "instinctiva' unul fata de celalalt. in al doilea rand, intilnirea ofera ocazia copilului de a se familiariza suficient cu viitorii parinti si, in al treilea rand, de a ajuta copilul sa se desparta de ingrijitorii anteriori si sa anticipeze viitorul in noua familie.

Daca adoptatorii doresc sa adopte copilul propus de serviciul public sau de organismul privat autorizat, urmeaza sa-si exprime consimtamantul in forma autentica, mentionand ca au luat cunostinta de starea de sanatate a copilului.

4) incredintarea copilului in vederea adoptiei. Serviciul public specializat sau organismul privat autorizat depune o cerere la Comisia pentru protectia copilului in a carei raza teritoriala se afla domiciliul sau resedinta copilului in cauza, solicitandu-se incredintarea in vederea adoptiei catre persoana sau familia adoptiva. Comisia pentru protectia copilului poate incredinta copilul in vederea adoptiei numai daca sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 6, 7, alin. 1, lit. a, d si art. 8 din Ordonanta de urgenta nr. 25/1999, si anume :

familia sau persoana a obtinut atestatul ca poate adopta;

parintele sau parintii firesti ai minorului si-au exprimat consimtamantul la adoptie. in cazul in care minorul a fost declarat abandonat printr-o hotarare

56. Nu se pot adopta decat copii aflati in evidenta Comitetului Roman pentru Adoptii, cu exceptia sotului care adopta copilul celuilalt sot, a adoptiei unei rude pana in gradul IV sau cand se adopta o persoana majora.

judecatoreasca ramasa definitiva si irevocabila, consimtamantul parintilor firesti nu mai este necesar;

adoptatorul sau adoptatorii si-au exprimat, in forma autentica prevazuta de lege, vointa de a-l adopta pe minorul "X'.

Prin hotararea favorabila care se emite, Comisia pentru protectia copilului stabileste si perioada pentru care minorul este incredintat spre adoptie. Legiuitorul nu prevede perioada maxima a incredintarii, stabilind doar limita minima de 3 luni pentru cetatenii romani si pentru cetatenii straini, care au resedinta pe teritoriul Romaniei de cel putin 6 luni.

in aceasta perioada, persoana sau familia adoptiva, careia i s-a incredintat copilul, se afla sub supravegherea serviciului public specializat sau a organismului privat autorizat, care are obligatia, in baza art. 9, alin. 5 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 25/1997, sa efectueze rapoarte bilunare, referitoare la evolutia copilului si a relatiilor dintre el si adoptatori.

Indiferent de varsta copilului care se alatura noii familii, adoptatorii se afla in fata unor dileme si a necesitatilor de a face multe adaptari. Asistentul social trebuie sa asigure vizite frecvente si regulate, destinate sa ajute noua familie, si nu sa critice noii parinti. Adoptatorii vor castiga incredere in cunoasterea si intelegerea copilului si vor dori sa-si asume responsabilitatea pentru luarea deciziilor si in rezolvarea problemelor in calitatea lor de parinti.

La expirarea perioadei de incredintare in vederea adoptiei, in urma analizei rapoartelor efectuate, Comisia judeteana pentru protectia copilului din raza careia minorul domiciliaza hotaraste asupra eliberarii avizului favorabil incuviintarii adoptiei.

O situatie aparte o reprezinta cea in care o ruda in gradul IV inclusiv cu parintii firesti ai copilului solicita ca acesta sa-i fie incredintat in vederea adoptiei. Daca o astfel de cerere este facuta inauntrul termenului de 30 de zile in care parintele firesc isi poate revoca consimtamantul la adoptie, Comisia pentru protectia copilului poate lua in considerare, cu prioritate, posibilitatea incredintarii minorului acelei rude. Termenul minim de 3 luni in care minorul poate fi incredintat a fost redus la 30 de zile, potrivit art. 9, alin. 7, asa cum a fost modificat de Legea nr. 87/1998 de aprobare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 25/1997.

De asemenea, legiuitorul acorda prioritate incredintarii copilului persoanei sau familiei cu cetatenie romana, daca acelasi copil este solicitat in vederea adoptiei si de o persoana sau familie straina.

5) Obtinerea avizului favorabil incuviintarii adoptiei. Desi nu exista un text expres care sa prevada procedura eliberarii avizului favorabil incuviintarii adoptiei, din art. 7, alin. 1 pct. b si art. 9, alin. 6 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 25/1997 si din dispozitiile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 26/1997 cu privire la protectia copilului aflat in dificultate rezulta ca acest aviz este in competenta Comisiei pentru protectia copilului din judetul in raza caruia domiciliaza cel care urmeaza a fi adoptat. Comisia - care se intruneste lunar sau ori de cate ori este nevoie - analizeaza in sedinta secreta cererea adoptatorilor, prin care acestia solicita, la expirarea perioadei de incredintare a minorului in vederea adoptiei, eliberarea avizului favorabil adoptiei.

Avizul favorabil incuviintarii adoptiei este eliberat pe baza studierii urmatoarelor inscrisuri anexate cererii, tinand seama de interesul superior al copilului :

a) inscrisuri privind minorul (art. 12, alin. 5, pct. a, b, d): - certificatul de nastere al copilului (in copie legalizata);

certificatul medical privind starea de sanatate a minorului, eliberat de policlinica in raza careia minorul domiciliaza;

declaratia de consimtamant exprimat in forma autentica al parintilor sau al parintelui firesc al minorului, prin care acesta este de acord cu adoptia copilului de catre o persoana sau o familie propusa de Comisia pentru protectia copilului, sau, dupa caz, hotararea judecatoreasca de declarare a abandonului minorului sau cea de decadere din drepturile parintesti;

raportul privind situatia socio-psiho-medicala a copilului, intocmit de serviciul public specializat sau de organismul privat autorizat;

decizia Comitetului Roman pentru Adoptii, in baza careia minorul a fost repartizat serviciului public specializat sau organismului privat autorizat;

hotararea Comisiei pentru protectia copilului, prin care minorul a fost incredintat adoptatorilor in vederea adoptiei;

b) inscrisuri privind adoptatorii sunt cele prevazute de art. 11, alin. 3 din Ordonanta de urgenta nr. 25/1997, la care se adauga declaratia autentificata de consimtamant la adoptie data de adoptatori, in care se precizeaza identitatea minorului ce urmeaza a fi adoptat, imprejurarea ca s-a luat la cunostinta de starea de sanatate a minorului, conform certificatului medical, si mentiunea in legatura cu numele de familie pe care urmeaza sa-l poarte minorul dupa adoptie;

c) rapoartele bilunare efectuate de catre asistentii sociali ai serviciului public specializat sau organismului privat autorizat.

in cazul in care minorul are implinita varsta de 10 ani, prezenta lui este necesara, el urmand sa-si exprime consimtamantul la adoptie in fata Comisiei.

Eliberarea avizului de catre Comisia pentru protectia copilului prelungeste de drept perioada pentru care minorul a fost incredintat in vederea adoptiei, pana la incuviintarea sau respingerea cererii de adoptie de catre instanta.

in literatura juridica recenta⁵⁷ s-a propus, de lege ferenda, armonizarea prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 25/1997 cu cele ale Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 26/1997 si ale Hotararii Guvernului nr. UI 11999, astfel incat sa se prevada expres posibilitatea incredintarii copilului in vederea adoptiei unei persoane sau familii care nu are domiciliul sau resedinta in raza teritoriala a Comisiei care ia aceasta masura.

Din analiza dispozitiilor art. 7, alin. 1, lit. b, art. 9, alin. 1 din Ordonanta de urgenta nr. 25/1997 si art. 32, alin. 1 din Ordonanta de urgenta nr. 26/1997, rezulta ca atat incredintarea copilului in vederea adoptiei, cat si avizul favorabil incuviintarii adoptiei sunt de competenta Comisiei in a carei raza teritoriala se afla domiciliul sau resedinta copilului. Or, in prima etapa - cea a incredintarii copilului in vederea adoptiei -, competenta rationae personae apartine Comisiei in a carei raza teritoriala se afla sediul serviciului public specializat sau al organismului privat autorizat ori domiciliul persoanei sau al familiei careia i s-a incredintat sau dat in plasament acel minor, in conditiile art. 7 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 26/1997, indiferent daca domiciliul adoptatorilor este in raza teritoriala a Comisiei sau nu.

Pentru a fi mai expliciti, oferim un exemplu. Daca minorul se afla institutionalizat intr-un centru de plasament din judetul Iasi si familia adoptiva are domiciliul in Bacau,

Comisia competenta sa elibereze hotararea de incredintare in vederea adoptiei este cea din cadrul Consiliului Judetean Iasi.

in ceea ce priveste eliberarea avizului favorabil incuviintarii adoptiei, Comisia competenta este cea din cadrul Consiliului Judetean Bacau, deoarece domiciliul copilului este, potrivit art. 10, alin. 2 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 26/1997, pe durata incredintarii, la persoanele carora minorul le-a fost incredintat. Asa fiind, domiciliul legal al copilului, dupa incredintarea in vederea adoptiei, s-a schimbat, acesta devenind acelasi cu cel al persoanei sau al familiei adoptive.

6) Eliberarea confirmarii Comitetului Roman pentru Adoptii. Dupa obtinerea avizului favorabil incredintarii adoptiei, serviciul public specializat sau organismul privat autorizat prezinta Comitetului Roman pentru Adoptii dosarul cu inscrisurile originale ale adoptatorului si ale copilului propus spre adoptie (art. 12, alin. 5 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 25/1997). in cazul in care acelasi copil este solicitat si de o familie de cetateni straini, persoana sau familia romana are prioritate.

in cazul adoptiei internationale, Comitetul Roman pentru Adoptii elibereaza decizia de confirmare necesara incuviintarii adoptiei, numai daca se prezinta si un act prin care autoritatea centrala sau organismul privat din statul ai carui cetateni sunt adoptatorii si-a dat acordul nominal la adoptia copilului respectiv, potrivit art. 17, lit. c din Conventia de la Haga.

Dupa eliberarea confirmarii, Comitetul Roman pentru Adoptii transmite instantei judecatoresti competente, prin intermediul serviciului public specializat sau al organismului privat autorizat, cererea persoanei sau a familiei care doreste sa adopte un copil. in acest moment se incheie faza administrativa a procedurii adoptiei si incepe faza de judecata.

inainte de a proceda la analiza fazei de judecata, mentionam ca in literatura de specialitate⁵⁸ s-a pus, pe buna dreptate, intrebarea unde se depune cererea de adoptie, deoarece actualul act normativ din materia adoptiei omite aceasta chestiune elementara.

in ceea ce ne priveste, consideram ca, alaturi de aceasta intrebare, trebuie sa fie formulata si cea privitoare la momentul in care se redacteaza cererea de adoptie si de catre cine. Astfel, pe parcursul procedurii adoptiei, adoptatorii formuleaza o serie de cereri cu continuturi diferite, scopul lor final fiind acela de a se ajunge la incuviintarea adoptiei de catre instanta de judecata. Fiecare dintre aceste cereri produce efecte diferite.

Astfel, prima cerere, adresata serviciului public sau organismului privat, prin care persoana sau familia isi exprima dorinta de a adopta, determina inceperea procedurii administrative a adoptiei. Cea de-a doua cerere se adreseaza Comisiei pentru protectia copilului din raza domiciliului celor care doresc sa adopte, pentru a se elibera atestatul prevazut de art. 6 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 25/1997. Urmatoarea cerere este cea depusa la Comitetul Roman pentru Adoptii, prin care se solicita adoptia unui copil, fara a se mentiona numele si alte date de identificare ale acestuia. Cea de-a patra si a cincea cerere se depun la Comisia pentru protectia copilului din raza judetului in care minorul domiciliaza sau isi are resedinta, pentru a obtine incredintarea in vederea adoptiei, respectiv avizul favorabil incuviintarii adoptiei. Asadar, daca primele doua cereri sunt formulate personal de catre adoptatori, urmatoarele intra in competenta serviciului public sau a organismului privat autorizat.

Pentru a se obtine avizul favorabil adoptiei"art. 12, alin. 5, pct. d din Ordonanta de urgenta nr. 25/1997 prevede expres necesitatea declaratiei de consimtamant date de adoptatori, in care trebuie sa fie precizata identitatea minorului ce urmeaza a fi adoptat. Or, in acest moment se realizeaza, din punct de vedere juridic, identificarea adoptatului.

Cererea pentru eliberarea confirmarii, depusa la Comitetul Roman pentru Adoptii, se formuleaza de catre serviciul public specializat sau de catre organismul privat autorizat care instrumenteaza cazul respectiv.

in fine, ultima cerere este cea adresata instantei prin care aceasta este investita cu judecarea cererii de incuviintare a adoptiei. Noi consideram ca cererea de incuviintare a adoptiei se formuleaza de catre adoptatori fie personal, fie printr-un mandatar cu procura speciala si autentica, dupa obtinerea confirmarii de la Comitetul Roman pentru Adoptii.

Cererea de incuviintare a adoptiei⁵⁹ nu trebuie suprapusa si nici confundata cu oricare alta cerere prealabila fazei de judecata. Prin cererea adresata instantei, adoptatorii solicita incuviintarea adoptiei unui anumit copil identificat (se specifica data nasterii, numele parintilor firesti, calitatea de copil adoptabil, devenit astfel prin decesul parintilor, prin declararea judecatoreasca de abandon, prin consimtamantul irevocabil al parintilor etc), incuviintarea ca pe viitor copilul sa dobandeasca numele de familie comun al adoptatorilor (sau alte variante legale), iar serviciul de stare civila competent sa intocmeasca un nou act de nastere pentru cel adoptat, act in care adoptatorii sa fie trecuti ca parinti firesti ai acestuia. Or, o astfel de cerere nu poate fi formulata pe parcursul fazei administrative, deoarece legiuitorul i-a consacrat acesteia alte obiective.

in acest sens, in practica judiciara⁶⁰ s-a retinut ca fiind inadmisibila cererea de incuviintare a adoptiei adresata direct instantei de judecata, fara parcurgerea etapelor prealabile, prevazute de lege.

Sesizarea instantei judecatoresti nu are loc la initiativa directa a adoptatorilor, cererea lor fiind transmisa de Comitetul Roman pentru Adoptii prin mijlocirea serviciului public specializat sau al organismului privat autorizat (art. 14, alin. 2 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 25/1997).

1.4.3. Procedura judiciara a incuviintarii adoptiei

1) Natura juridica a procedurii judiciare de incuviintare a adoptiei. in literatura de specialitate⁶¹ s-a consacrat opinia potrivit careia procedura adoptiei este o procedura necontencioasa speciala, reglementata de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 25/1997, care se completeaza cu dispozitiile art. 331-337 C.p.civ., ce reprezinta dreptul comun in materie, iar in masura in care acestea sunt insuficiente, se face apel la procedura contencioasa, ce reprezinta dreptul comun al intregii proceduri civile.

insasi notiunea de incuviintare a. adoptiei presupune ca, solutionand cererea, judecatorul nu rezolva un conflict, o situatie litigioasa, ci doar controleaza actele juridice ale persoanelor care si-au exprimat consimtamantul, pe de o parte, si verifica daca sunt indeplinite conditiile de fond, de forma si lipsa impedimentelor la adoptie, pe de alta parte. Criteriul in functie de care judecatorul face verificarea este interesul superior al copilului ce urmeaza a fi adoptat.

2) Competenta jurisdictionala materiala pentru incuviintarea adoptiei. Reforma dreptului adoptiei interne si internationale a modificat in intregime regulile aplicate in materia competentei autoritatii chemate sa incuviinteze adoptia. Astfel, daca, sub imperiul Codului Familiei, adoptia era in competenta autoritatii tutelare, Legea nr. 11/1990, prin art. 1, alin. 1, a prevazut ca incuviintarea adoptiei este de competenta instantelor judecatoresti, facandu-se distinctie intre adoptatorii cetateni romani, a caror cerere de adoptie era de competenta judecatoriei, si adoptatorii cetateni straini, a caror cerere de adoptie se judeca la tribunal⁶².

Potrivit dispozitiilor art. 2, pct. 1, lit. f C.p.civ., asa cum au fost modificate prin Legea nr. 59/1993, cererile de incuviintare a adoptiei sunt in competenta tribunalului, inlaturandu-se astfel deosebirea determinata de cetatenia adoptatorului, romana sau straina, iar in cazul cetatenilor romani, de domiciliul acestora, in tara sau in strainatate.

in practica judiciara⁶³ s-a aratat ca aceste prevederi nu lasa loc la nici o interpretare, nici restrictiva, nici extinctiva, atata vreme cat, in termeni categorici, s-a referit la cererile pentru incuviintarea adoptiilor, fara nici o deosebire (ubi lex non distinguit nec nos destinguere debemus). in consecinta, toate cererile de adoptie au fost date, in prima instanta, in competenta tribunalelor, cu atat mai mult cu cat, potrivit art. VI din Legea nr. 59/1993, orice dispozitii contrare acestei legi au fost abrogate.

in actuala reglementare, indiferent de aceste puncte de legatura, cererea pentru incuviintarea adoptiei este de competenta tribunalului. in acest sens, art. 15, alin. 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 25/1997 prevede: "Cauzele privitoare la incuviintarea adoptiei se judeca in prima instanta de catre tribunalul'.

De asemenea, art. 151, pct. 2 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat prevede ca instantele romane sunt exclusiv competente sa judece procesele privind raporturile de drept international privat referitoare la incuviintarea adoptiei, daca cel ce urmeaza a fi adoptat are domiciliul in Romania si este cetatean roman sau strain fara cetatenie⁶⁴. Acest text consacra o competenta jurisdictionala imperativa, exclusiva, ceea ce inseamna ca, daca o instanta straina incuviinteaza adoptia unui minor roman, care are domiciliul in Romania, o asemenea hotarare nu are nici un efect pe teritoriul Romaniei, neputand sa fie recunoscuta prin procedura exequatur-ulm.

in concluzie, din dispozitiile legale citate mai sus rezulta ca, pentru incuviintarea adoptiei, competenta jurisdictionala este determinata de cetatenia romana a adoptatului sau a adoptatorilor.

Competenta teritoriala a instantei de judecata. Art. 1 din Legea nr. 11/1990 cuprindea si dispozitiile care intereseaza competenta teritoriala. Astfel, cererea pentru incuviintarea adoptiei facuta de un strain sau de un cetatean roman cu domiciliul ori resedinta in strainatate se introducea la tribunalul in raza caruia domiciliaza cel ce urmeaza a fi adoptat (alin. 4). Daca adoptia privea un copil parasit, nascut din parinti necunoscuti, abandonat sau care, din orice alte cauze, se afla in ingrijirea unei institutii de ocrotire, cererea se depunea la tribunalul in raza caruia se afla sediul institutiei de ocrotire (alin. 3).

in situatia in care adoptatul era cetatean roman cu domiciliul sau resedinta in strainatate, cererea adresata instantei romane era de competenta Tribunalului Municipiului Bucuresti (alin. 5).

Textul art. 1 din Legea nr. 11/1990 nu prevedea in mod expres care instanta judecatoreasca este competenta sa se pronunte asupra adoptiei in cazul in care adoptatorul, desi cetatean strain, domiciliaza in Romania. Consideram ca aceasta situatie trebuia asimilata cu cea a adoptatorului roman, asa incat competenta apartinea tribunalului din raza domiciliului adoptatului.

Art. 15, alin. 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 25/1997 prevede expres ca cererile privitoare la incuviintarea adoptiei se judeca in prima instanta de catre tribunalul in a carui raza teritoriala se gaseste domiciliul copilului. Asadar, indiferent de cetatenia si domiciliul adoptatorului, cererea de adoptie se solutioneaza de instanta in a carei raza se afla sediul institutiei de ocrotire, intrucat, de cele mai multe ori, copilul se afla in ingrijirea unei astfel de institutii.

Legiuitorul a gasit de cuviinta sa prevada intr-un text expres situatia in care nu se poate determina competenta teritoriala a instantei. Astfel, potrivit art. 15, alin. 2 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 25/1997, cauzele pentru judecarea carora nu se poate determina instanta competenta se judeca de catre Tribunalul Municipiului Bucuresti.

Completul de judecata. Art. 18, alin. 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 25/1997 prevede ca instanta judecatoreasca solutioneaza cererea pentru incuviintarea adoptiei in complet constituit din doi judecatori, dintre judecatorii speciali desemnati de ministrul Justitiei. Si in anterioara reglementare a adoptiei prin Legea nr. U/1990, completul de judecata era alcatuit din doi judecatori⁶⁵.

Reglementarea aplicabila compunerii completului de judecata competent sa solutioneze cauzele de incuviintare a adoptiei a fost supusa, in literatura de specialitate, unei analize stiintifice si pertinente. Autoarea studiului⁶⁶ analizeaza concursul de legi aparut intre Legea de organizare judecatoreasca, ce reglementeaza compunerea instantelor prin norme cu caracter general cu aplicare la toate cazurile si in orice materie, si Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 25/1997, care cuprinde o norma speciala aplicabila numai cu privire la incuviintarea adoptiei. Solutia la care ajunge autoarea - in materia incuviintarii adoptiei, sunt aplicabile normele speciale de compunere a instantei din doi judecatori desemnati de ministrul Justitiei (art. 18, alin. 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului

nr. 25/1997) - se bazeaza pe doua argumente. Primul argument consta in adagiul specialia generalibus derogant, adica norma speciala se aplica cu prioritate, ori de cate ori se gaseste in fata unui caz care intra in prevederile sale, iar al doilea argument porneste de la situatia in care nu se poate vorbi despre o abrogare implicita a normei speciale prin norma generala, rara o dispozitie expresa a acesteia din urma.

intr-o alta opinie⁶⁷, care ne apartine, se considera ca adevarata vointa a legiuitorului in materia alcatuirii completului de judecata este aceea care rezulta din dispozitiile Legii nr. 142/1997, care a modificat Legea nr. 92/1992 pentru organizare judecatoreasca, potrivit careia cauzele date in competenta de prima instanta a judecatoriei, tribunalului si curtii de apel se judeca de un singur judecator. imprejurarea ca Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 25/1997 a fost aprobata prin Legea nr. 87/1998, fara nici o modificare in privinta completului de judecata, reprezinta o simpla inadvertenta legislativa, neproducatoare de efecte juridice.

in solutionarea acestei probleme controversate a intervenit Curtea Suprema de Justitie care, printr-o decizie a sectiilor unite⁶⁸, a hotarat ca solutionarea cererii de incuviintare a adoptiei sa fie facuta in complet alcatuit din doi judecatori, special desemnati de ministrul Justitiei.

5) Sedinta de judecata. Solutionarea cererii de incuviintare a adoptiei se face in camera de consiliu cu citarea adoptatorilor, a Comisiei pentru protectia copilului care a avizat favorabil incuviintarea adoptiei, a Comitetului Roman pentru Adoptii si cu participarea procurorului⁶⁹.

in redactarea ei initiala, Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 25/1997 mentiona in finalul art. 18, alin. 2 ca familia sau persoana care doreste sa adopte poate fi reprezentata numai de serviciul public specializat pentru protectia copilului sau de organismul privat autorizat prevazut de art. 12, alin. 4. in urma aprobarii Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 25/1997 prin Legea nr. 87/1998, aceasta dispozitie a fost inlaturata.

in timpul procesului, instanta judecatoreasca poate admite orice proba admisa de lege. Raportul referitor la ancheta psihosociala a copilului este cerut de instanta si se prezinta de catre Comisia pentru protectia copilului, care a avizat favorabil adoptia copilului. Potrivit art. 18, alin. 15 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 25/1997, acest raport trebuie sa cuprinda date privind personalitatea, starea fizica si mentala a copilului, antecedentele acestuia, conditiile in care a crescut si in care a trait, orice alte date referitoare la cresterea si educarea copilului, precum si opinia copilului cu privire la adoptia propusa.

Daca inainte de sesizarea instantei judecatoresti sau pe parcursul procedurii de judecata minorul ce urmeaza a fi adoptat a implinit varsta de 10 ani, el urmeaza a fi ascultat de catre judecator (art. 18, alin. 4). Desi legiuitorul nu prevede expres caracterul acestui consimtamant, noi consideram ca acesta este hotarator pentru incuviintarea cererii de adoptie formulate.

Art. 4, pct. d din Conventia de la Haga precizeaza ca autoritatea completa din statul de origine al adoptatorului trebuie sa se asigure, tinand cont de varsta si de maturitatea copilului, ca:

" 1. Acesta s-a bucurat de sfaturi si a fost bine informat asupra consecintelor adoptiei si a consimtamantului sau la adoptie, daca acesta este cerut;

2. Dorintele si parerile copilului au fost luate in considerare;

3. Consimtamantul copilului la adoptie, cand este cerut, s-a dat in mod liber, in formele legale cerute si acest consimtamant a fost dat sau constatat in scris ;

4. Acest consimtamant nu a fost obtinut prin contraplata sau contraprestatie de orice fel'.

in Romania, aceasta autoritate competenta este judecatorul, care trebuie sa verifice in cazul minorului ce are implinita varsta de 10 ani daca sunt indeplinite conditiile sus-amintite.

Este posibil ca la judecata in fond a cererii de incuviintare a adoptiei sa apara un incident contencios care implica discutii in contradictoriu cu privire la absenta unei conditii de fond (de exemplu, lipsa atestatului de familie adoptiva sau, dupa inregistrarea cererii de adoptie, interventia decesului unuia dintre sotii adoptatori⁷⁰), de forma (de exemplu, neobtinerea confirmarii Comitetului Roman pentru Adoptii) sau prezenta unui impediment la adoptie (de exemplu, adoptia anterioara a minorului nu a fost desfacuta). Instanta de judecata are la indemana una dintre urmatoarele variante, in functie de situatie:

daca se invoca pe cale de exceptie nulitatea absoluta sau relativa a declaratiei de adoptie a adoptatorilor sau a parintilor firesti ai minorului, instanta acorda un termen pentru ca persoana interesata sa poata sa formuleze o actiune in nulitatea declaratiei la judecatorie, urmand ca, dupa ce s-a facut dovada inregistrarii acestei actiuni principale, sa se suspende judecata cererii de incuviintare a adoptiei, potrivit art. 244, alin. 1, pct. 1 C.p.civ.;

daca se invoca o hotarare judecatoreasca ramasa definitiva si irevocabila, prin care s-a constatat sau a fost declarata nulitatea declaratiei de adoptie a adoptatorilor sau a parintilor firesti ai minorului, instanta sesizata cu cererea-de incuviintare a adoptiei pronunta o hotarare nefavorabila adoptiei;

daca incidentul este legat de o conditie de fond, de forma sau un impediment, dezbaterile contradictorii au loc in faza dezbaterilor, conducand instanta la admiterea sau respingerea cererii de incuviintare a adoptiei.

6) Hotararea judecatoreasca. in literatura de specialitate⁷¹ se mentioneaza atributiile pe care le are instanta judecatoreasca pentru a se pronunta asupra cererii de incuviintare a adoptiei: verificarea indeplinirii conditiilor de fond si de forma, precum si a lipsei impedimentelor la adoptie si a existentei consimtamintelor necesare pentru adoptie; aprecierea daca adoptia se face in interesul superior al copilului; daca adoptatorii prezinta conditiile materiale si garantiile morale necesare dezvoltarii armonioase a copilului; daca, in cazul incredintarii prealabile adoptiei, copilul a evoluat favorabil si daca s-au statornicit relatii corespunzatoare intre copil si viitorii parinti, care sa justifice adoptia.

Consideram ca, in cazul in care adoptatorii sunt cetateni straini, judecatorul roman trebuie sa pronunte hotararea de incuviintare a adoptiei numai dupa ce conditiile prevazute de art. 4 din Conventia de la Haga au fost indeplinite. Astfel, judecatorul urmeaza sa verifice, pe baza actelor depuse de parti, a anchetei psihosociale a copilului si a altor probe administrate, urmatoarele imprejurari:

calitatea de copil adoptabil;

daca adoptia internationala corespunde interesului superior al copilului;

daca persoanele (parintii firesti ai copilului, tutorele acestuia), institutiile si autoritatile al caror consimtamant este cerut pentru adoptie si l-au exprimat in forma ceruta de lege, in deplina cunostinta de cauza si nu a fost obtinut prin contraplata sau contraprestatie;

daca mama si-a exprimat consimtamantul dupa nasterea copilului si acesta a devenit irevocabil.

Desi instanta de judecata care solutioneaza o cerere cu caracter necontencios se pronunta prin incheiere (art. 336-337 C.p.civ.), in practica, instantele se pronunta asupra cererii de incuviintare a adoptiei prin sentinta.

Admitand cererea reclamantilor, instanta judecatoreasca incuviinteaza adoptia solicitata si dispune in legatura cu numele de familie al adoptatului. De asemenea, se dispune ca serviciul de stare civila competent sa intocmeasca un nou act de nastere al adoptatului, act in care adoptatorii sa fie trecuti ca parintii lui firesti.

Plecand de la regimul juridic specific hotararilor judecatoresti in materie necontencioasa, hotararea de incuviintare a adoptiei prezinta urmatoarele particularitati⁷²:

nu dezinvesteste instanta judecatoreasca si nu are autoritate de lucru judecat, deoarece, nesolutionandu-se un conflict, nerezolvandu-se o situatie juridica contradictorie, nu sunt intrunite conditiile art. 1201 din Codul Civil si art. 166 C.p.civ.;

are caracter constitutiv, deoarece ea creeaza o situatie juridica noua pentru adoptatori si adoptat;

nu este supusa principiului potrivit caruia hotararile judecatoresti pot fi desfiintate doar pe caile de atac prevazute de lege. Hotararea din materia adoptiei poate forma obiectul unei cereri in anulare.

Desi cererea de incuviintare a adoptiei s-a judecat in camera de consiliu, pronuntarea hotararii judecatoresti se face in sedinta publica.

O alta particularitate a hotararii judecatoresti din materia adoptiei priveste caile de atac. Astfel, impotriva hotararii se poate promova numai recursul, nu si apelul⁷³, in termenul de drept comun de 15 zile.

in ceea ce priveste momentul de la care incepe sa curga termenul de recurs impotriva hotararii de incuviintare a adoptiei, prin aplicarea dispozitiilor din materia procedurii necontencioase in ceea ce priveste apelul (art. 336, alin. 3 C.p.civ.), rezulta ca termenul de recurs de 15 zile incepe sa curga de la pronuntare, pentru cei care au fost de fata, si de la comunicare, pentru cei care au lipsit.

Afiandu-ne intr-o procedura necontencioasa, recursul poate fi declarat de orice persoana interesata, chiar daca nu a fost citata la solutionarea cererii. Astfel, desi

72. A se vedea V. Stoica, M. Ronea, art.cit., pp. 40-41; M. Avram, op.cit., p. 214 ; I. Deleanu,

opxit., voi. II, p. 524. 73.C.S.J., s.civ., dec. nr. 248 1999, Dreptul, nr. 2/2000, p. 172.

parintii firesti ai minorului adoptat nu au fost citati la instanta de fond, ei au calitatea procesuala activa pentru a ataca cu recurs hotararea de incuviintare a adoptiei. Pentru ei, termenul de recurs ar urma sa curga de la pronuntarea hotararii, deoarece, neparticipand la judecata, nu li se poate comunica hotararea judecatoreasca.

1.4.4. inregistrarea adoptiei

1) Serviciul de stare civila competent. in ceea ce priveste serviciul de stare civila competent sa inregistreze adoptia si sa intocmeasca noul act de nastere al adoptatului, am asistat la o evolutie legislativa interesanta. Astfel, art. 9, alin. 3 din Legea nr. U/1990 reglementa urmatoarele ipoteze : daca s-a adoptat un cetatean roman de catre un cetatean strain ori cetatean roman cu domiciliul sau resedinta in strainatate, competenta in materie revine serviciului de stare civila in raza caruia isi are domiciliul sau resedinta adoptatul; daca cel adoptat este cetatean roman cu domiciliul sau resedinta in strainatate, noul act de nastere al adoptatului va fi intocmit de catre serviciul de stare civila al Primariei sectorului 1 Bucuresti; in fine, daca s-a adoptat un cetatean strain de catre un cetatean roman, competenta revine serviciului de stare civila de la domiciliul adoptatorului.

Asadar, sub anterioara reglementare, competenta in inregistrarea adoptiei apartinea serviciului de stare civila in raza caruia se afla, dupa caz, domiciliul ori resedinta adoptatului sau adoptatorului.

Sub imperiul Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civila, regulile in materia competentei autoritatii publice chemate sa inregistreze adoptia au fost astfel formulate:

competenta revine autoritatii administratiei publice locale de la domiciliul adoptatorilor sau in a carei raza se afla sediul institutiei de ocrotire in ingrijirea careia se gaseste adoptatul (art. 26, alin. 1);

daca adoptatorii sunt cetateni straini ori cetateni romani cu domiciliul sau resedinta in strainatate, competenta in intocmirea noului act de nastere al copilului revine serviciului de stare civila in a carui raza teritoriala are domiciliul cel adoptat sau isi are sediul institutia de ocrotire (art. 26, alin. 2).

Constatandu-se ca, in practica, majoritatea copiilor adoptati de cetateni romani sau de cetateni straini provin de la institutiile de ocrotire, noua lege a reflectat in dispozitiile ei aceasta realitate, introducand formularea "sediul institutiei de ocrotire', in locul expresiei "resedinta adoptatului'. in concluzie, indiferent de tipul adoptiei - nationala sau internationala -, ea se inregistra la serviciul de stare civila in raza caruia se afla institutia de ocrotire, daca cel adoptat se afla in ingrijirea acesteia. in cazul adoptiei unui copil din familie, competenta in inregistrarea hotararii judecatoresti revenea serviciului de stare civila in raza caruia minorul isi avea domiciliul.

Noul act normativ in materia adoptiei, Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 25/1997, nu prevede nici o dispozitie in legatura cu competenta serviciului de stare civila, continand doar un text lapidar in art. 21, alin. 2, in urmatorii termeni: "pe baza hotararii irevocabile de incuviintare a adoptiei, serviciul de stare civila competent va intocmi, in conditiile legii, un nou act de nastere al copilului, in care adoptatorii vor fi trecuti ca parintii sai firesti. Vechiul act de nastere se va pastra, mentionandu-se pe marginea acestuia intocmirea noului act'.

Doua chestiuni urmeaza a fi precizate in legatura cu corelarea dispozitiilor Legii actelor de stare civila cu cele ale Ordonantei cu privire la regimul juridic al adoptiei.

in primul rand, reglementandu-se numai adoptia cu efecte depline, art. 46 din Legea nr. 119/1996, care se refera la inregistrarea adoptiei cu efecte restranse, se abroga implicit. in al doilea rand, trebuie sa oferim un raspuns clar in legatura cu serviciul de stare civila competent pentru a intocmi un nou act de nastere al adoptatului, in conditiile in care, sub imperiul Ordonantei, instanta competenta din punct de vedere teritorial sa incuviinteze adoptia este cea de la domiciliul copilului (art. 15, alin. 1), iar Legea actelor de stare civila prevede in art. 26, alin. 1 ca serviciul de stare civila competent este cel in a carui raza teritoriala se gaseste domiciliul adoptatorului sau unde isi are sediul institutia de ocrotire in cazul copiilor institutionalizati.

Sa analizam ipotezele. intr-o prima ipoteza, daca adoptatorul este cetatean roman sau cetatean strain, competenta serviciului de stare civila este determinata de domiciliul copilului sau de sediul institutiei de ocrotire pentru copiii aflati in ingrijirea acesteia⁷⁴. Or, in conditiile Ordonantei Guvernului nr. 26/1997, institutiile de ocrotire - leaganele si casele de copii - si-au pierdut personalitatea juridica, fiind reorganizate si preluate de serviciul public specializat pentru protectia copilului. Astfel, ele si-au pastrat organizarea proprie, iar imobilele unde functioneaza sunt identificate in spatii (localitati, strada, numar . Asa fiind, domiciliul copiilor institutionalizati este la sediul centrului de plasament, iar autoritatea competenta sa intocmeasca noul act de nastere al copilului adoptat este cea in a carei raza teritoriala se afla sediul centrului de plasament.

Daca minorul se afla incredintat la familia adoptiva, domiciliul copilului este la domiciliul adoptatorilor, ceea ce inseamna ca noul act de nastere al adoptatului intra in competenta primariei in a carei raza teritoriala se afla domiciliul adoptatorilor.

in fine, daca minorul se afla in plasament intr-o familie asistata, in conditiile Hotararii nr. 217/1998⁷⁶, domiciliul acestuia este, potrivit art. 10, alin. 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 26/1997, la acea familie, ceea ce inseamna ca, daca este adoptat de o familie de cetateni straini, serviciul de stare civila competent sa intocmeasca noul act de nastere este cel in a carui raza teritoriala se afla domiciliul asistentului maternal, si nu cel de la sediul institutiei de ocrotire, deoarece minorul a fost externat din aceasta, in momentul in care s-a dispus plasamentul.

in cea de a doua ipoteza, daca s-a adoptat un cetatean roman cu domiciliul sau resedinta in strainatate, serviciul de stare civila competent sa inregistreze adoptia este, potrivit art. 81 din Metodologia nr. 1/1997 pentru aplicarea unitara a dispozitiilor Legii nf. 119/1996, cel al Primariei sectorului 1 al municipiului Bucuresti.

Daca adoptatul este un cetatean strain, iar adoptatorul este roman, instanta competenta este cea de la domiciliul adoptatului, potrivit art. 15, alin. 2 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 25/1997, iar serviciul de stare civila competent este cel de la domiciliul adoptatorilor sau de la sediul institutiei de ocrotire, daca adoptatul este institutionalizat.

2) Procedura inregistrarii adoptiei. Pana la aparitia Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 25/1997, inregistrarea adoptiei se realiza diferit, in functie de felul adoptiei. Astfel, potrivit art. 26 din Legea nr. 119/1996, adoptia cu efecte depline se inregistra, pe baza hotararii judecatoresti ramase irevocabila, prin intocmirea unui nou act de nastere al copilului adoptat, act in care adoptatorii erau trecuti ca parintii lui firesti. Rubrica rezervata locului nasterii se completa cu denumirea unitatii adminis-trativ-teritoriale unde isi avea sediul autoritatea administratiei publice locale, care intocmea actul de stare civila. Vechiul act de nastere se pastra, facandu-se mentiune pe marginea acestuia despre intocmirea celui nou.

Adoptia cu efecte restranse, mai rar intalnita in practica instantelor judecatoresti, se inregistra din oficiu sau la cererea oricarei persoane interesate, prin mentiune pe marginea actului de nastere si, daca era cazul, pe cel de casatorie al celui adoptat (art. 46 din Legea nr. 119/1996).

Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 25/1997 a abrogat expres forma adoptiei cu efecte restranse, astfel ca, referindu-se la inregistrarea adoptiei, art. 21, alin. 2 prevede urmatoarele: "Pe baza hotararii irevocabile de incuviintare a adoptiei, serviciul de stare civila competent va intocmi, in conditiile legii, un nou act de nastere al copilului, in care adoptatorii vor fi trecuti ca fiind parintii sai firesti. Vechiul act de nastere se va pastra, mentionandu-se pe marginea acestuia intocmirea noului act'.

Adoptatorii, personal sau printr-un mandatar cu procura speciala si autentica, se adreseaza serviciului de stare civila cu o cerere, solicitand ca, pe baza hotararii judecatoresti de incuviintare a adoptiei si a vechiului certificat de nastere al copilului pe care il anexeaza in original, ofiterul de stare civila sa procedeze la inregistrarea adoptiei, prin intocmirea unui act de nastere, care sa corespunda noului statut civil al adoptatului.

Noul act de nastere va avea numarul de inregistrare in ordinea cronologica din ziua respectiva. Codul numeric personal al adoptatului, dobandit la inregistrarea nasterii, va ramane neschimbat. La rubrica "Date despre copil', ofiterul de stare civila va completa conform dispozitivului hotararii judecatoresti:

a) numele de familie este cel dispus de instanta de judecata, pe baza invoielii adoptatorilor. in regula generala, adoptatul dobandeste numele de familie al adoptatorului sau numele de familie comun al adoptatorilor;

b) prenumele adoptatului ramane neschimbat, legea nepermitand modificarea lui prin adoptie. Nimic nu-i impiedica pe adoptatori sa solicite, ulterior inregistrarii hotararii judecatoresti de incuviintare a adoptiei, schimbarea prenumelui adoptatului pe cale administrativa, in conditiile Decretului nr. 975/1968 cu privire la nume. in literatura de specialitate recenta⁷⁷ s-a formulat in aceasta privinta o propunere de lege ferenda, in sensul ca legiuitorul sa permita posibilitatea schimbarii prenumelui copilului, daca adoptatorii solicita aceasta instantei de judecata, o data cu incuviintarea adoptiei. De vreme ce exista similitudini intre adoptie si nastere, deoarece cel adoptat devine descendentul firesc al adoptatorilor, pe de o parte, si, la fel ca in cazul nasterii, pentru adoptie se intocmeste un nou act de nastere, pe de alta parte, nu intelegem ratiunile pentru care, de lege lata, Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 25/1997, ca, de altfel, toate celelalte legi speciale anterioare acesteia nu ingaduie schimbarea prenumelui copilului adoptat, o data cu incuviintarea cererii de adoptie de catre instanta de judecata;

c) data nasterii adoptatului ramane si ea neschimbata;

d) locul nasterii va fi completat cu localitatea in care functioneaza serviciul de stare civila care intocmeste noul act de nastere.

in literatura juridica foarte recenta⁷⁸ se considera ca dispozitia legala cuprinsa in art. 26 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civila este excesiva in raport cu esenta adoptiei si conduce la o mistificare nejustificata a realitatii. Autoarea mentioneaza urmatoarele argumente pentru abrogarea expresa a acestei dispozitii si pastrarea in noul act de nastere al adoptatului a locului originar al nasterii:

locul nasterii este o coordonata de fapt independenta de raportul de filiatie, neexistand nici un raport de cauzalitate intre locul nasterii si filiatia unei persoane;

deoarece copilul are dreptul de a cunoaste faptul ca este adoptat, de indata ce varsta si discernamantul ii permit, cunoasterea locului nasterii ii asigura accesul la actul originar de nastere;

sub imperiul Codului Civil, prin adoptie, nu se modifica locul nasterii adoptatului;

e) sexul, cetatenia si nationalitatea raman neschimbate, fiind cele indicate de vechiul act de nastere al adoptatului.

La rubricile privitoare la parinti, ofiterul de stare civila trece numele de familie, prenumele, data si locul nasterii, cetatenia, nationalitatea si domiciliul adoptatorilor, asa cum rezulta acestea din dispozitivul hotararii judecatoresti. Bineinteles, nefiind vorba de o nastere, rubrica ce face referire la certificatul medical constatator al nasterii nu se completeaza.

Actul de nastere se semneaza de catre adoptatori sau de catre mandatarul acestora, precum si de catre ofiterul de stare civila. in baza actului de nastere intocmit, ofiterul de stare civila procedeaza la eliberarea certificatului de nastere, care dovedeste noul statut civil al adoptatului, cel de descendent firesc al adoptatorilor (art. 11 din Legea nr. 119/1996).

De asemenea, ofiterul de stare civila trimite comunicarea de mentinere primariei unde a fost inregistrat actul de nastere al celui adoptat si unde, dupa operarea mentiunii, la rubrica "Certificate eliberate' se scrie urmatorul text: "Nu se va mai elibera nici un certificat'.

1.5. Efectele adoptiei

1.5.1. Data de la care se produc efectele adoptiei

Potrivit art. 1, alin. 3 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 25/1997, adoptia isi produce efectele de la data ramanerii irevocabile a hotararii judecatoresti. Aceasta data poate fi diferita, in functie de situatiile care rezulta din art. 377 C.p.civ., si anume:

data expirarii termenului de recurs de 15 zile, daca hotararea tribunalului prin care s-a incuviintat adoptia nu a fost recuzata;

data pronuntarii deciziei Curtii de Apel, prin care fie s-a respins recursul promovat impotriva sentintei civile de incuviintare a adoptiei, mentinandu-se

78. A se vedea M. Avram, op.cit., p. 215.

hotararea instantei de fond, fie s-a admis recursul promovat impotriva hotararii de respingere a cererii de incuviintare a adoptiei, s-a casat hotararea tribunalului si s-a admis cererea de incuviintare a adoptiei.

Hotararea de incuviintare a adoptiei este o hotarare de stare civila cu caracter constitutiv, producand intotdeauna efecte numai pentru viitor.

in continuare, vom analiza efectele pe care le produce adoptia in ceea ce priveste domeniul dreptului civil (filiatia si rudenia civila, numele de familie si domiciliul adoptatului, dreptul la mostenire, revocarea donatiei), al dreptului familiei (drepturile si indatoririle parintesti, obligatia legala de intretinere, livretul de familie, impedimente la casatorie), al dreptului constitutional (cetatenia adoptatului), al dreptului muncii si solidaritatii sociale (indemnizatia pentru cresterea copilului sau ingrijirea copilului bolnav, concediul paternal, impozitul pe venit, alocatia de stat).

Efectele adoptiei in domeniul dreptului civil

1) Filiatia si rudenia civila. Pornind de la prevederile art. 1, alin. 1 si alin. 4 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 25/1997, rezulta ca raporturile de filiatie si de rudenie care se stabilesc in baza hotararii judecatoresti de incuviintare a adoptiei pot fi astfel clasificate:

a) intre adoptat, pe de o parte, si adoptatori si rudele acestora, pe de alta parte, se stabilesc raporturi de filiatie, respectiv de rudenie, deoarece adoptatul este considerat copil firesc al adoptatorilor. Rudenia civila este asimilata cu rudenia fireasca, descendentii adoptatului devenind rude cu adoptatorii si cu rudele acestora;

b) intre adoptat, pe de o parte, si parintii sai firesti si rudele acestora, pe de alta parte. Rudenia fireasca, bazata pe legatura de sange, inceteaza ca efect al incuviintarii adoptiei. Aceasta rudenie se pastreaza numai in cazul adoptiei cu efecte restranse, consacrata, asa cum se stie, anterior aparitiei Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 25/1997 ;

c) sotul adopta copilul firesc al celuilalt sot. in acest caz suntem in prezenta ambelor feluri de filiatie si rudenie, atat cea fireasca, cat si cea civila. Astfel, adoptatul si descendentii lui devin rude cu sotul parintelui celui adoptat, precum si cu rudele adoptatorului. Fata de parintii firesti ai adoptatului, adoptia produce efecte partiale, si anume : inceteaza raporturile de rudenie intre copil si descendentii lui, pe de o parte, si parintele firesc, care nu este sotul adoptatorului, si rudele sale, pe de alta parte ; se mentin raporturile de rudenie intre cel adoptat si descendentii sai, pe de o parte, si parintele firesc, care este sotul adoptatorului, si rudele acestuia, pe de alta parte;

d) sotul adopta copilul adoptat al celuilalt sot (adoptie succesiva). Raporturile de rudenie civila se vor crea intre adoptat si descendentii sai, pe de o parte, si sotul adoptator si rudele sale, pe de alta parte, mentinandu-se raporturile de rudenie civila create in urma primei adoptii.

in concluzie⁷⁹, adoptia produce un efect constitutiv de rudenie civila si un efect extinctiv in ceea ce priveste rudenia fireasca. Exceptiile de la aceasta regula privesc efectul extinctiv al adoptiei si presupun fie un efect extinctiv partial numai in raport cu unul dintre parintii firesti ai adoptatului, in cazul in care un sot adopta copilul firesc al celuilalt sot, fie absenta efectului extinctiv, in cazul in care un sot adopta copilul adoptat al celuilalt sot.

2) Numele de familie al adoptatului. Potrivit art. 21 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 25/1997, adoptatul dobandeste prin adoptie numele de familie al adoptatorului. Daca adoptia se face de catre soti care nu au nume comun de familie, acestia sunt obligati sa declare instantei de judecata numele de familie pe care copilul urmeaza sa-l poarte⁸⁰. Daca adoptatorii nu se invoiesc in privinta numelui de familie al adoptatului, instanta de judecata decide, in functie de interesul adoptatului, fiind aplicabile, prin asemanare, dispozitiile art. 62, alin. 2 din Codul Familiei: numele unuia dintre adoptatori sau numele lor reunite. in orice caz, noul nume de familie al adoptatului trebuie sa fie mentionat in hotararea judecatoreasca de incuviintare a adoptiei.

in literatura si practica judecatoreasca au existat opinii diferite in legatura cu numele de familie pe care urmeaza sa-l poarte, dupa adoptie, persoana majora casatorita. Bineinteles, daca la incheierea casatoriei sotii si-au pastrat numele de familie avut anterior, nedobandind un nume de familie comun, adoptia in timpul casatoriei a unuia dintre soti produce modificarea numelui de familie al adoptatului, conform art. 21, alin. 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 25/1997.

Alta este situatia in care persoana majora casatorita poarta un nume de familie comun, convenit la incheierea casatoriei. Inexistenta unei opinii unanime rezulta din concursul de norme juridice aplicabile acestei situatii. Astfel, pe de o parte, art. 28 din Codul Familiei prevede ca sotii sunt obligati sa poarte in timpul casatoriei numele comun declarat la incheierea casatoriei, iar pe de alta parte, art. 21, alin. 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 25/1997 mentioneaza ca adoptatul dobandeste prin adoptie numele celui care adopta. in lipsa unui text care sa prevada in mod expres solutia aplicabila, in literatura de specialitate si in practica judiciara s-au propus mai multe rezolvari, si anume :

modificarea numelui adoptatului trebuie sa urmeze riguros succesiunea modificarilor din starea civila, ceea ce inseamna ca adoptatul dobandeste numele de familie al adoptatorului, deoarece adoptia este ulterioara casatoriei⁸¹;

incuviintarea adoptiei nu produce nici un efect asupra numelui adoptatului casatorit, deoarece numele de familie comun al sotilor este rezultatul unei intelegeri si, prin urmare, el nu poate fi modificat unilateral⁸². Autorii sustin ca, totusi, efectul adoptiei asupra numelui de familie al persoanei casatorite se manifesta numai in eventualitatea desfacerii casatoriei celui adoptat, cand acesta nu revine la numele purtat anterior casatoriei (daca nu sunt indeplinite conditiile art. 40, alin. 1 si alin. 2 din Codul Familiei), ci va lua numele de familie al adoptatorului;

daca sotul celui adoptat consimte la modificarea numelui de familie al adoptatului ca urmare a adoptiei, hotararea judecatoreasca de incuviintare a adoptiei mentioneaza aceasta imprejurare, si deci adoptatul dobandeste numele de familie al adoptatorului. Prin aplicarea dispozitiilor art. 28, alin. 2 din Codul Familiei, sotul adoptatului poate solicita schimbarea pe cale administrativa a numelui sau de familie, pentru ca, in cazul aprobarii cererii sale, sa poarte acelasi nume cu cel al sotului sau adoptat in timpul casatoriei.

in ceea ce ne priveste, consideram ca adoptia produce modificarea numelui de familie al persoanei majore adoptate in timpul casatoriei.

Un argument in acest sens il reprezinta art. 80, lit. e din Metodologia nr. 1/1997 de aplicare a dispozitiilor Legii nr. 119/1996, care prevede ca: "adoptia unei persoane casatorite nu implica si schimbarea numelui de familie al sotului (sotiei) sau al copiilor, in astfel de situatii, cei interesati pot cere schimbarea numelui pe cale administrativa'.

3) Domiciliul si locuinta adoptatului. in lipsa unei reglementari speciale a domiciliului si locuintei adoptatului in cuprinsul Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 25/1997, se vor aplica dispozitiile dreptului comun in materie. Se face distinctie intre adoptatul minor si adoptatul major.

Daca adoptatul este minor, el se bucura de un domiciliu legal. Asa fiind, considerat descendentul firesc al adoptatorilor, domiciliul adoptatului minor este la parintii sai (art. 14, alin. 1 din Decretul nr. 31/1954 si art. 25, alin. 2 din Legea nr. 105/1996 privind evidenta populatiei si cartea de identitate). Daca parintii adoptivi nu au un domiciliu comun, domiciliul minorului adoptat este la acela dintre parinti la care el locuieste statornic, iar in caz de neintelegere, decide instanta de judecata sesizata cu o actiune de stabilire a domiciliului minorului.

in viata cuplului adoptator pot sa intervina o serie de incidente, care pun in discutie domiciliul minorului adoptat, si anume :

divortul adoptatorilor : instanta de judecata decide, prin hotararea de divort, cui ii este incredintat minorul spre crestere si educare, conform dispozitiilor art. 42 din Codul Familiei;

decesul, decaderea din drepturile parintesti, punerea sub interdictie a unuia dintre adoptatori: domiciliul copilului este la celalalt parinte adoptator, care il reprezinta sau ii incuviinteaza actele juridice civile (art. 14, alin. 3 din Decretul nr. 31/1954).

Domiciliul adoptatului major este acela unde se afla locuinta sa principala sau statornica (art. 13 din Decretul nr. 31/1954). Fiind major, adoptatul are un domiciliu de drept comun, iar adoptia nu produce nici o modificare in privinta domiciliului.

4) Dreptul la mostenire. O data stabilite filiatia intre adoptator si adoptat si rudenia intre acestea din urma si rudele adoptatorului, se produc efecte in materia dreptului succesoral. Astfel, adoptatul, asimilat cu descendentul firesc al adoptatorului, are dreptul de a veni, in conditiile Codului Civil, atat la mostenirea adoptatorului, cat si la aceea a rudelor adoptatorului.

5) Revocarea donatiei pentru survenienta de copil. Art. 836 din Codul Civil prevede ca donatia se revoca de drept in cazul in care donatorul nu avea nici un copil sau alt descendent in momentul incheierii contractului de donatie si, ulterior, are un copil din casatorie sau din afara casatoriei.

in literatura de specialitate si in practica judiciara s-au conturat doua solutii in legatura cu intrebarea daca revocarea contractului de donatie, in conditiile art. 836 din Codul Civil, are loc si in cazul in care donatorul a adoptat un copil.

Potrivit primei opinii, deoarece enumerarea din art. 836 din Codul Civil este limitativa si il exclude pe copilul adoptat, incuviintarea adoptiei nu conduce la revocarea donatiei⁸³. De asemenea, existenta unui copil adoptat anterior incheierii donatiei nu impiedica revocarea acesteia in cazul nasterii unui copil ulterior incheierii contractului.

Autorii care au imbratisat cea de-a doua opinie sustin ca adoptia ulterioara donatiei determina revocarea donatiei pentru survenienta de copil⁸⁴. Argumentele in sprijinul acestei opinii sunt urmatoarele :

copilul adoptat are acelasi statut ca acela al copilului firesc;

la data redactarii art. 836 din Codul Civil nu era consacrat principiul asimilarii copilului adoptat cu copilul firesc al adoptatorului;

adoptia se incuviinteaza de instanta de judecata numai daca ea este in interesul superior al copilului. Or, revocarea donatiei pentru survenienta copilului adoptat s-ar face tot in interesul copilului;

daca se admite revocarea donatiei pentru recunoasterea de catre donator a unui copil din afara casatoriei, nu intelegem de ce acest efect nu poate sa se produca si in cazul adoptiei incuviintate ulterior donatiei.

1.5.3. Efectele adoptiei in domeniul dreptului familiei

1) Drepturile si indatoririle parintesti. in cazul adoptiei unui minor, indatoririle si drepturile parintesti trec de la parintii firesti ai minorului asupra parintilor adoptivi. Ambii parinti adoptatori au aceleasi drepturi si obligatii fata de adoptat. in acest sens, art. 97, alin. 1 din Codul Familiei prevede ca parintii au aceleasi drepturi si indatoriri fata de copiii lor minori, fara a deosebi dupa cum acestia sunt din casatorie, din afara casatoriei sau adoptati.

Cand un sot adopta copilul celuilalt sot, in scopul mentinerii unitatii familiei si drept consecinta a stabilirii filiatiei adoptive, drepturile si indatoririle parintesti cad si asupra adoptatorului, nu numai asupra parintelui firesc. De altfel, este singura exceptie in care drepturile si obligatiile parintesti sunt exercitate impreuna de adoptator si parintele firesc al adoptatului, copilul ramanand in raporturi de rudenie fireasca cu acesta din urma, iar legaturile de rudenie inceteaza doar fata de celalalt parinte (daca este stabilita filiatia) si rudele acestuia.

Daca parintii adoptatori divorteaza, ocrotirea parinteasca este guvernata de prevederile art. 42-44 din Codul Familiei, deoarece copilul adoptat este asimilat celui din casatorie.

2) Obligatia legala de intretinere. in conformitate cu prevederile Codului Familiei, obligatia de intretinere ia nastere ca efect al casatoriei, rudeniei, adoptiei, precum si al incredintarii spre crestere si educare.

Printre persoanele indreptatite si indatorate, in mod reciproc, la intretinere se afla parintii si copiii, fara a se face distinctie daca acestia sunt din afara casatoriei, din

83. Fr. Deak, Tratat de drept civil. Contracte speciale, Editura Actami, Bucuresti, 1997, pp. 136-l37; T.j. Valcea, dec. civ. nr. 1384/1981, in R.R.D., nr. 11/1982, p. 62.

84. A se vedea E. Safta-Romano, Contracte civile, voi. I, Editura Graphix, Iasi, 1993, p. 184; M. Avram, op.cit., p. 225.

casatorie sau din adoptie, adoptatorul si adoptatul, in cazul adoptiei cu efecte restranse, bunici si nepoti, strabunici si stranepoti, frati si surori, indiferent daca rudenia este fireasca sau civila.

in cazul adoptiei in conditiile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 25/1997, inceteaza obligatia de intretinere intre adoptat, pe de o parte, si parintii si rudele sale firesti, pe de alta parte, stabilindu-se raportul de obligatie cu adoptatorii si rudele acestora.

3) Livretul de familie. incuviintarea adoptiei prin hotarare judecatoreasca produce efecte si in ceea priveste eliberarea si actualizarea livretului de familie. Astfel, potrivit art. 2, alin. 2 din Hotararea Guvernului nr. 495/1997, daca familia adoptiva s-a constituit anterior intrarii in vigoare a acestui act normativ, la cererea scrisa a reprezentantului familiei, pe baza datelor din certificatul de casatorie, a actelor de identitate ale sotilor, a certificatelor de nastere ale copiilor ori a documentelor care atesta modificarea relatiilor de autoritate parentala, incredintarea sau plasamentul familial al copiilor si, dupa caz, adoptia copiilor, serviciul de stare civila al consiliului local, in a carui raza teritoriala domiciliaza solicitantul, va elibera un livret de familie.

Daca familia adoptiva detine un livret de familie, unul dintre parintii adoptatori are obligatia, potrivit art. 8, alin. 2 din Hotararea Guvernului nr. 495/1997, sa solicite serviciului de stare civila in a carui raza teritoriala domiciliaza sa completeze livretul cu situatia aparuta ulterior emiterii acestui document, respectiv cu hotararea judecatoreasca de incuviintare a adoptiei.

4) Rudenia civila - impediment la casatorie. Adoptia produce efecte si in ceea ce priveste impedimentele la casatorie. in acest sens, art. 21, alin. 3 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 25/1997 prevede ca este interzisa casatoria intre adoptat si rudele sale firesti, potrivit legii, ceea ce inseamna ca acest text face trimitere la dispozitiile art. 6 si 7 din Codul Familiei.

Serviciul public specializat pentru protectia copilului si ofiterul de stare civila vor urmari respectarea acestei prevederi, pentru a se preintampina incheierea unor casatorii lovite de nulitate absoluta.

1.5.4. Efectele adoptiei in domeniul dreptului constitutional

1) Dobandirea cetateniei romane de catre adoptat. in cazul in care adoptatorii si adoptatul sunt cetateni romani, adoptia nu produce nici un efect in ceea ce priveste cetatenia adoptatului. Alta este situatia adoptiei internationale, incuviintarea acesteia de catre instanta judecatoreasca producand efecte in planul cetateniei.

Art. 6 din Legea nr. 21/1991 privind cetatenia romana⁸⁵ prevede ca minorul, cetatean strain sau apatrid, adoptat de un cetatean roman sau de doi soti cetateni romani, dobandeste cetatenie romana.

in cazul in care numai unul dintre adoptatori este cetatean roman, adoptatorii decid de comun acord cetatenia adoptatului, iar in caz de neintelegere, decide instanta judecatoreasca competenta sa incuviinteze adoptia⁸⁶.

85. Republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 98 din 6 martie 2000.

86. Daca adoptatul are implinita varsta de 14 ani, consimtamantul sau pentru dobandirea cetateniei romane este necesar.

2) Pierderea cetateniei romane de catre adoptat. Potrivit art. 29, alin. 1 din Legea nr. 21/1991 privind cetatenia romana, minorul cetatean roman, adoptat de un cetatean sau de o familie de cetateni straini, pierde cetatenia romana la cererea expresa a adoptatorului, respectiv a adoptatorilor, cu conditia ca, potrivit legii straine, adoptatul sa dobandeasca cetatenia straina⁸⁷.

Trebuie sa mentionam faptul ca adoptatul paraseste teritoriul Romaniei cu statutul de cetatean roman cu domiciliul in strainatate, la familia adoptiva.

1.5.5. Efectele adoptiei in domeniul dreptului muncii

1) Concediul parental. Potrivit art. 1 din Normele metodologice de aplicare a Legii concediului parental nr. 210/1998, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 244/2000⁸⁸, titularul dreptului la concediu parental este tatal copilului nou-nascut, care participa efectiv la ingrijirea acestuia, indiferent daca acel copil este din casatorie, din afara casatoriei sau este adoptat. Concediul parental se acorda la cerere in primele opt saptamani de la nasterea copilului, justificat cu certificatul de nastere al acestuia, din care rezulta calitatea de tata al petitionarului (art. 2, alin. 2 din Legea nr. 210/1999⁸⁹).

Din analiza dispozitiilor citate mai sus, prin prisma prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 25/1997, rezulta imposibilitatea aplicarii acestora, deoarece nou-nascutul devine adoptabil prin consimtamantul parintilor firesti, producator de efecte juridice la cel putin 75 de zile de la nasterea acestuia (parintii au dreptul sa-si exprime consimtamantul la adoptie la expirarea termenului de 45 de zile de la nasterea copilului, iar timp de 30 de zile de la inregistrarea declaratiei de adoptie consimtamantul este revocabil), iar concediul paternal se acorda in primele 56 de zile (8 saptamani) de la nasterea copilului. in plus, procedura administrativa si cea judiciara pentru incuviintarea adoptiei determina ca stabilirea filiatiei dintre adoptator si copil sa se realizeze mult mai tarziu.

in literatura de specialitate⁹⁰ s-a exprimat opinia potrivit careia dreptul la concediul parental al tatalui adoptator sa fie consacrat in mod expres, iar termenul de opt saptamani, reprezentand durata concediului, sa curga de la data la care hotararea judecatoreasca prin care s-a incuviintat adoptia a ramas irevocabila, luandu-se in considerare si o anumita varsta a copilului adoptat, in raport cu care sa se acorde concediul parental.

Tinand cont de procedura indelungata a adoptiei, care poate sa dureze aproape un an, pe de o parte, si de faptul ca adoptatul nou-nascut se afla inca in faza administrativa a procedurii adoptiei la domiciliul adoptatorilor, prin hotararea Comisiei pentru protectia copilului de incredintare in vederea adoptiei, consideram ca ar fi oportun ca viitorul tata adoptiv sa beneficieze de concediul parental de la data la care fie s-a dispus incredintarea in vederea adoptiei a nou-nascutului, fie s-a eliberat avizul favorabil incuviintarii adoptiei, deoarece numai astfel se poate atinge scopul pentru care legiuitorul a consacrat concediul parental, acela de a se asigura participarea efectiva a tatalui la ingrijirea nou-nascutului.

2) Indemnizatia pentru cresterea sau ingrijirea copilului bolnav. Potrivit art. 122 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari

sociale⁹¹, unul dintre parintii firesti sau parintii adoptivi ai unui minor, tutorele sau persoana careia i s-a incredintat un copil spre crestere si educare ori in plasament familial beneficiaza, la cerere, de indemnizatia pentru cresterea copilului sau ingrijirea copilului bolnav⁹².

Indemnizatia pentru cresterea copilului adoptat pana la implinirea varstei de 2 ani si, in cazul copilului cu handicap adoptat, pana la implinirea varstei de 3 ani, se acorda la cerere, pe baza livretului de familie, iar in cazul copilului cu handicap, si pe baza certificatului de persoana cu handicap.

Indemnizatia pentru ingrijirea copilului bolnav in varsta de pana la 7 ani si a copilului cu handicap pana la implinirea varstei de 18 ani, se acorda, la cerere, pe baza certificatului de concediu medical eliberat de medicul care ingrijeste copilul, conform lit. d din Ordinului Ministerului Sanatatii si Familiei si al Ministerului Muncii si Solidaritatii Sociale pentru aprobarea Instructiunilor privind eliberarea certificatelor de concediu medical in baza carora se acorda indemnizatiile de asigurari sociale⁹³.

3) Impozitul pe venit. Adoptia produce efecte si in ceea ce priveste calcularea impozitului pe venit. Deducerea personala suplimentara se modifica in functie de numarul copiilor, firesti si adoptati, pe care ii are contribuabilul. Astfel, potrivit art. 12, alin. 3, lit. b din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 73/1999 privind impozitul pe venit⁹⁴, deducerea personala suplimentara se calculeaza astfel inmultit cu deducerea personala de baza pentru fiecare dintre primii doi copii si 0,20 inmultit cu deducerea personala de baza pentru fiecare dintre urmatorii copii aflati in intretinere.

Concediul platit pentru ingrijirea copilului adoptat in varsta de pana la 2 ani este un venit impozabil si se impoziteaza (art. 5, lit. a din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 73/1999 privind impozitul pe venit).

4) Alocatia de stat pentru copii. Adoptatul, la fel ca si copilul firesc al adoptatorului, beneficiaza de alocatia acordata de stat in conditiile Legii nr. 61/1993⁹⁵, pana la implinirea varstei de 16 ani sau 18 ani, daca urmeaza una dintre formele de invatamant prevazute de lege, ori pana la terminarea cursurilor invatamantului liceal sau profesional organizate in conditiile legii, cu conditia nerepetarii anului scolar⁹⁶.

Ulterior inregistrarii hotararii judecatoresti de incuviintare a adoptiei, unul dintre parintii adoptatori formuleaza, in numele copilului adoptat, o cerere in care solicita acordarea alocatiei de stat. Daca cel adoptat are implinita varsta de 14 ani, cererea se poate face, potrivit art. 6, alin. 3 din Legea nr. 61/1993, de copil, cu incuviintarea reprezentantului sau legal. La cerere se anexeaza, in copie legalizata, noul certificat de nastere al copilului adoptat.

91. Publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000.

92. Aceste indemnizatii au fost prevazute in Legea nr. 120/1997 privind concediul platit pentru ingrijirea copiilor in varsta de pana la 2 ani, abrogata potrivit art. 198 din Legea pensiilor nr. 19/2000.

93. Publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 732 din 19 noiembrie 2001.

94. Publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 419 din 31 august 1999.

95. Legea privind alocatia de stat pentru copii a fost republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 56 din 8 februarie 1999.

96. Face exceptie situatia in care repetarea anului scolar are la baza motive de sanatate, dovedite cu certificat medical.

2. Ocrotirea minorului

2.1. Ocrotirea parinteasca

2.1.1. Notiunea de ocrotire parinteasca

1) Consideratii generale. in literatura juridica de specialitate⁹⁷, ocrotirea parinteasca este definita ca fiind totalitatea drepturilor si obligatiilor acordate de lege parintilor, pentru a asigura cresterea si educarea copiilor minori. Institutia ocrotirii parintesti cuprinde nu numai drepturile si obligatiile care revin parintilor cu privire la persoana copilului minor, ci si pe cele referitoare la bunurile acestuia.

Ocrotirea parinteasca se exercita pe perioada minoritatii copilului, cu exceptia cazului in care minorul dobandeste, prin casatorie, capacitate deplina de exercitiu (art. 8, alin. 3 din Decretul nr. 31/1954). De asemenea, ocrotirea parinteasca apartine, in egala masura, ambilor parinti, fara a deosebi daca minorul este din casatorie, din afara casatoriei sau adoptat.

Institutia ocrotirii parintesti apartine atat dreptului familiei, mai ales in ceea ce priveste ocrotirea persoanei minorului, cat si dreptului civil, in ceea ce priveste bunurile minorului, fiind incidente si norme de drept administrativ, de drept penal, de dreptul muncii si securitatii sociale.

Reglementare. Institutia ocrotirii parintesti este reglementata in Titlul III, capitolul I, sectiunea I din Codul Familiei, sub denumirea "Drepturile si indatoririle parintilor fata de copii si minori'. Aceasta reglementare se completeaza cu dispozitiile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 26/1997 privind protectia copilului aflat in dificultate, asa cum a fost aprobata prin Legea nr.

Principiile ocrotirii parintesti. Din ansamblul dispozitiilor legale care reglementeaza institutia ocrotirii parintesti rezulta ca aceasta este guvernata de urmatoarele principii⁹⁸:

a) ocrotirea parinteasca se exercita numai in interesul copilului minor (art. 97, alin. 2 din Codul Familiei). Folosit de multe ori de legiuitor in diverse texte (art. 38, alin. 4, art. 42, art. 99 si 100, alin. 3 din Codul Familiei, art. 1, alin. 2 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 25/1997 cu privire la regimul juridic al adoptiei), conceptul de "interes al copilului' este definit in literatura de specialitate⁹⁹ si in practica judiciara¹⁰⁰ prin doua laturi: un interes social, conform caruia parintii sunt obligati sa creasca si sa educe copilul in conformitate cu regulile si principiile generale ale societatii, si un interes personal al copilului, potrivit caruia parintii au obligatia de a se

97. A se vedea I. Albu, op.cit., p. 319 ; Al. Bacaci et al, op.cit., p. 249.

98. I.P. Filipescu, A.I. Filipescu, op.cit., pp. 512-513.

99. M.N. Costin, "Ocrotirea parinteasca', in A. Ionascu, M. Muresan, M.N. Costin, V. Ursa, Filiatia si ocrotirea minorilor, ed.cit., p. 174; Al Bacaci et al., op.cit., p. 276.

100. T.S., s.civ., dec. nr. 331/1970, in I. Mihuta, Repertoriu de practica judiciara in materie civila a Tribunalului Suprem si a altor instante judecatoresti pe anii 1969-l975, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1976, p. 57.

ingriji de sanatatea si dezvoltarea lui fizica, de educarea si pregatirea lui profesionala, potrivit cu insusirile lui;

b) principiul egalitatii parintilor in exercitarea ocrotirii parintesti. Acest principiu, consecinta a principiului constitutional al egalitatii dintre barbat si femeie, este consacrat in diferite texte ale Codului Familiei, de exemplu, art. 1, alin. 4 si art. 97, alin. 1;

c) principiul asimilarii conditiei juridice a copilului din afara casatoriei cu aceea a copilului din casatorie. Art. 63 din Codul Familiei prevede : "Copilul din afara casatoriei a carui filiatie a fost stabilita prin recunoastere sau hotarare judecatoreasca are, fata de parintele si rudele acestuia, aceeasi situatie ca si situatia legala a unui copil din casatorie' ;

d) principiul independentei patrimoniale dintre copil si parinte. Art. 106 din Codul Familiei prevede "Parintele nu are nici un drept asupra bunurilor copilului si nici copilul asupra bunurilor parintelui, in afara de dreptul la mostenire si la intretinere'. Asadar, patrimoniul copilului este distinct cu cel al parintelui sau;

e) ocrotirea parinteasca se exercita sub supravegherea si controlul autoritatii tutelare, ale instantelor judecatoresti si ale Ministerului Public¹⁰¹.

2.1.2. Drepturile si indatoririle parintesti

1) Precizari prealabile. in doctrina juridica nu exista unanimitate in ceea ce priveste continutul ocrotirii parintesti, respectiv al drepturilor si indatoririlor parintesti cu privire la persoana copilului. Astfel, dupa unii autori¹⁰², drepturile parintilor cu privire la persoana minorului sunt urmatoarele : dreptul de a stabili locuinta copilului, dreptul de indrumare si dreptul de a consimti la adoptie, iar altii¹⁰³ mai adauga la acestea si dreptul la inapoierea copilului, dreptul de a avea legaturi personale cu copilul, dreptul de a veghea la cresterea, educarea, invatatura si pregatirea profesionala si dreptul de a reprezenta copilul in actele civile si de a-i incuviinta actele civile¹⁰⁴.

in ceea ce priveste sfera indatoririlor parintesti cu privire la persoana copilului, aceasta este comuna si se refera la obligatia de a creste copilul si obligatia de a-l intretine, la care unii autori de specialitate adauga obligatia de supraveghere¹⁰⁵ si obligatia de educare si de asigurare a invataturii si pregatirii profesionale¹⁰⁶.

Unii autori¹⁰⁷ rezuma drepturile si obligatiile parintilor cu privire la persoana copilului la un singur drept si o singura indatorire, si anume de a creste copilul. Dreptul si indatorirea de a creste copilul minor cuprind urmatoarele componente: dreptul de a ingriji de sanatatea si dezvoltarea fizica a copilului, de a ingriji de educarea, invatatura si pregatirea lui profesionala, de a-l indruma, de a-l supraveghea si de a-l intretine.

Drepturile parintilor cu privire la bunurile copilului sunt, in acceptiunea tuturor autorilor de specialitate, aceleasi, si anume: dreptul de administrare a bunurilor copilului, dreptul de a-l reprezenta pe copil in actele juridice civile si dreptul de a-i incuviinta actele civile. Aceeasi situatie exista si in ceea ce priveste obligatiile parintesti cu privire la bunurile copilului, care se refera la: obligatia de administrare a bunurilor, obligatia de a cere intocmirea inventarului, obligatia de a cere stabilirea sumei anuale necesare intretinerii copilului si administrarii bunurilor sale, obligatia de a prezenta darea de seama anuala si cea generala.

Drepturile si indatoririle parintilor cu privire Ia persoana copilului:

a) Dreptul parintilor de a stabili locuinta copilului. Potrivit art. 100, alin. 1 din Codul Familiei, copilul minor locuieste la parintii sai, ceea ce inseamna ca minorul are un domiciliu legal. Dreptul parintilor de a stabili locuinta copilului minor si de a tine copilul este garantat prin art. 103, alin. 1 din Codul Familiei, potrivit caruia acestia au dreptul de a solicita inapoierea copilului de la orice persoana care il tine fara drept¹⁰⁸. Actiunea formulata de parinti poate fi respinsa de instanta judecatoreasca daca, din ansamblul mijloacelor de proba administrate, inclusiv ascultarea minorului care a implinit varsta de 10 ani, rezulta ca inapoierea copilului la parinti este contrara interesului acestuia. De asemenea, in cazul in care parintii nu locuiesc impreuna (de exemplu, desi casatoriti, parintii sunt despartiti in fapt), potrivit art. 100, alin. 2 din Codul Familiei, ei hotarasc de comun acord la care dintre ei locuieste copilul, iar in caz de neintelegere, instanta de judecata decide asupra domiciliului copilului, avand in vedere posibilitatile materiale si garantiile morale ale parintilor, varsta si sexul copilului, structura familiei, comportamentul si atasamentul parintilor fata de copil, optiunea copilului.

b) Dreptul si indatorirea parintilor de a creste copilul. Notiunea de "crestere a copilului minor' are un continut complex si se refera atat la aspectele materiale, cat si la cele de educatie si de sanatate. Legiuitorul prevede in art. 101, alin. 2 din Codul Familiei ca parintii sunt datori sa ingrijeasca de copil, asigurandu-i cresterea, sanatatea si dezvoltarea fizica, educarea, invatatura si pregatirea profesionala. Asadar, componentele dreptului parintilor de a creste copilul sunt: dreptul de a ingriji de sanatatea si dezvoltarea fizica a copilului; dreptul de a ingriji de educarea, invatatura si pregatirea profesionala a copilului; dreptul de a indruma si supraveghea copilul.

3) Drepturile si indatoririle parintilor cu privire la bunurile copilului:

a) Dreptul si indatorirea de a administra bunurile copilului. Notiunea de "administrare a bunurilor copilului' are un continut mai complex decat notiunea de administrare din dreptul civil, deoarece ea cuprinde, alaturi de actele de administrare propriu-zisa, si actele de conservare si, in anumite limite, chiar si actele de dispozitie.

108. Lipsirea de libertate sau rapirea unui copil minor este considerata infractiune (art. 189, alin. 2 din Codul Familiei).

Administrarea patrimoniului copilului de catre parintii lui presupune savarsirea urmatoarelor acte:

acte de conservare, cum ar fi cele pentru dobandirea unui drept sau pentru evitarea pierderii lui si care presupun cheltuieli reduse in raport cu valoarea dreptului astfel conservat;

acte de administrare propriu-zisa, cum ar fi cele pentru folosirea unui bun sau intrebuintarea veniturilor pe care le produce bunul sau a sumelor de bani pe care le are minorul;

acte de dispozitie, cum ar fi instrainarea sau gajarea bunurilor minorului, renuntarea la drepturile patrimoniale ale acestuia, plata creantelor pe care le au fata de minor parintii, o ruda in linie dreapta ori unchii si matusile (art. 129, alin. 2 si art. 126, alin. 2), pentru realizarea carora este necesara incuviintarea prealabila a autoritatii tutelare, si instrainarea bunurilor supuse stricaciunii si a celor nefolositoare, daca valoarea lor este sub 250 lei (art. 129, alin. 4 din Codul Familiei), posibile fara incuviintarea autoritatii tutelare.

in practica si in doctrina au fost considerate acte de administrare pentru a caror valabilitate nu este necesara incuviintarea autoritatii tutelare urmatoarele : reparatiile de intretinere si cele capitale efectuate la imobilul proprietatea minorului, incasarea sumelor de bani cuvenite minorului, plata datoriilor minorului.

Dimpotriva, este necesara incuviintarea prealabila a autoritatii tutelare¹⁰⁹ pentru urmatoarele acte juridice, considerate acte ce depasesc limitele dreptului de administrare: acceptarea unei mosteniri, intrebuintarea sumelor de bani apartinand minorului, incheierea unui contract de imprumut in numele minorului. Unele acte juridice civile, considerate de legiuitor ca fiind de natura sa pericliteze interesele minorului sau sa-i aduca pagube, cum ar fi contractul de donatie, garantarea obligatiei pentru altul, actele juridice dintre parinti, rudele in linie dreapta, fratii si surorile parintilor, pe de o parte, si copilul minor, pe de alta parte, nu pot fi incheiate de parintii minorului (art. 128-l29 si art. 105, alin. 3 din Codul Familiei).

Dupa dobandirea capacitarii restranse de exercitiu, minorul isi exercita singur drepturile si isi exercita tot astfel si obligatiile, insa numai cu incuviintarea prealabila a parintilor sau a tutorelui. Potrivit practicii judiciare¹¹⁰, minorul care a implinit varsta de 14 ani poate savarsi, singur si fara incuviintare prealabila, acte de conservare si de administrare a patrimoniului sau, cu conditia ca acestea sa nu-i produca leziuni.

Minorul are nevoie de incuviintarea autoritatii tutelare pentru incheierea acelor acte pentru care si parintilor acestuia li s-a impus, de catre legiuitor, cerinta obtinerii incuviintarii (art. 133, alin. 2 din Codul Familiei si art. 105, alin. 3 din Codul Familiei).

b) Dreptul si indatorirea parintilor de a-l reprezenta pe minor in actele juridice civile si de a-i incuviinta actele. Minorul, lipsit de capacitate de exercitiu din cauza varstei, este reprezentat in actele juridice civile de parintii sai. intre 14 si 18 ani, minorul isi exercita singur atat drepturile, cat si obligatiile, insa cu incuviintarea prealabila a parintilor.

Daca se nasc interese contrare intre parinti si copil, autoritatea tutelara numeste un curator care sa-l reprezinte sau sa-l asiste, dupa caz, pe copil in actele sale juridice.

2.1.3. Exercitarea ocrotirii parintesti

1) Exercitarea ocrotirii parintesti de catre ambii parinti. in principiu, ocrotirea parinteasca se exercita in mod egal si de comun acord de catre ambii parinti, de la nasterea copilului si pana la dobandirea capacitatii depline de exercitiu prin implinirea varstei de 18 ani sau, in cazul minorei, prin casatorie. Nu prezinta importanta daca minorul este din casatorie, din afara casatoriei sau este adoptat.

Orice neintelegere ivita intre parinti in legatura cu modul de exercitare a ocrotirii parintesti se rezolva pe cale amiabila sau, in caz contrar, de catre instanta judecatoreaca. Din modul de exercitare a ocrotirii parintesti pot rezulta urmatoarele situatii litigioase:

parintii (casatoriti sau necasatoriti intre ei) nu se inteleg in legatura cu domiciliul copilului minor. Instanta judecatoreasca decide, in baza art. 100, alin. 2 si 3 din Codul Familiei, daca domiciliul minorului va fi la mama sau la tata; ulterior, daca se modifica imprejurarile care au stat la baza pronuntarii acestei hotarari judecatoresti, celalalt parinte sau minorul, daca a implinit varsta de 14 ani, poate formula o actiune de schimbare a domiciliului minorului; .

parintii minorului divorteaza. Din oficiu, instanta judecatoreasca este obligata sa dispuna, prin hotararea de divort, unde va fi domiciliul minorului. La fel, nici aceasta hotarare judecatoreasca nu se bucura de autoritatea de lucru judecat in ceea ce priveste domiciliul copilului, deoarece, oricand, in timpul minoritatii copilului, instanta judecatoreasca, la cererea unuia dintre parinti sau a copilului, daca a implinit varsta de 14 ani, poate schimba domiciliul copilului;

actiunea de inapoiere a copilului de la orice persoana care il tine fara drept (art. 103 din Codul Familiei). De exemplu, ipoteza este urmatoarea: din hotararea de divort, minorul a fost incredintat mamei, care, ulterior, decedeaza. Deoarece, in fapt, minorul se afla la bunicii materni, care refuza sa-l predea tatalui, acesta este obligat sa sesizeze instanta de judecata cu o actiune prin care solicita inapoierea copilului de la bunicii materni, care il tin fara drept¹¹¹;

nu exista intelegere intre parintii copilului, casatoriti sau nu, in legatura cu intinderea, felul si modalitatile de executare a obligatiei de intretinere fata de minor. Instanta de judecata este sesizata, dupa caz, cu o actiune de stabilire a unei pensii de intretinere, de majorare sau de micsorare a cuantumului pensiei de intretinere stabilite anterior printr-o alta hotarare judecatoreasca;

111. C.S.J., s.civ., dec. nr. 513/1994, in Curtea Suprema de Justitie, Buletinul jurisprudenteipe anul 1994, Editura Proema, Baia Mare, 1995, pp. 71-80.

dreptul unuia dintre parinti de a avea legaturi personale cu minorul este incalcat

2) Exercitarea ocrotirii parintesti de catre un singur parinte. Art. 98, alin. 2 din Codul Familiei prevede situatiile in care exercitarea ocrotirii parintesti se face

numai de un singur parinte, si anume¹¹² : moartea unuia dintre parinti ; decaderea din

drepturile parintesti a unuia dintre parinti; punerea sub interdictie a unuia dintre parinti; neputinta, din orice imprejurare, a unuia dintre parinti de a-si manifesta vointa (disparitia, condamnarea la o pedeapsa privativa de libertate, impiedicarea, din cauza bolii, a indeplinirii unui anumit act in interesul minorului, parasirea definitiva a tarii, copilul ramanand in Romania cu celalalt parinte).

3) Scindarea ocrotirii parintesti¹¹³. Exista situatii in care, desi parintii sunt in viata, exercitarea ocrotirii parintesti este scindata in mod inegal intre acestia sau intre parinti, pe de o parte, si persoana, familia, serviciul public sau organismul privat caruia ii este incredintat copilul, pe de alta parte.

Unele situatii reprezinta o consecinta a disparitiei casatoriei, prin desfacere sau desfiintare, altele, a stabilirii filiatiei fata de celalalt parinte (de cele mai multe ori, fata de tata) sau a aflarii copilului in dificultate.

a) Scindarea ocrotirii parintesti in cazul desfacerii casatoriei. Potrivit art. 42 din Codul Familiei, prin hotararea judecatoreasca de desfacere a casatoriei se dispune si in legatura cu incredintarea copiilor minori, care pot sa revina, dupa caz, unuia dintre parinti, unei rude sau unei terte persoane ori unui serviciu public sau organism privat autorizat in protectia copilului. Daca minorul a fost incredintat unuia dintre parinti, acesta exercita intreaga ocrotire parinteasca, celuilalt parinte revenindu-i dreptul de a avea legaturi personale cu minorul¹¹⁴ si dreptul de a veghea la cresterea, educarea, invatatura si pregatirea lui profesionala. in toate celelalte situatii, instanta de judecata este obligata sa indice parintele care il va reprezenta pe copil si ii va incuviinta actele juridice civile, drepturile si obligatiile cu privire la persoana minorului fiind exercitate de persoana fizica sau persoana juridica careia i s-a incredintat minorul. Masura reincredintarii copilului minor de la un parinte la celalalt sau de la terta persoana ori persoana juridica la unul dintre parinti poate fi dispusa de instanta judecatoreasca, la cererea celui interesat, atunci cand imprejurarile de fapt avute in vedere initial s-au schimbat si reincredintarea este in interesul copilului¹¹⁵. Scindarea ocrotirii parintesti ca urmare a divortului si a incredintarii copilului unuia dintre parinti inceteaza daca parintele care exercita ocrotirea parinteasca decedeaza, este decazut din drepturile parintesti, este pus sub interdictie judecatoreasca sau, din orice motive, se afla in neputinta de a-si exprima vointa (art. 98, alin. 2 din Codul Familiei).

112. A se vedea I.P. Filipescu, Drept international privat, ed.cit., pp. 513-517.

113. A se vedea I. Albu, op.cit., p. 326; Al. Bacaci et al., op.cit., pp. 268-272.

114. C.S.J., s.civ., dec. nr. 320/1994, in Curtea Suprema de Justitie, op.cit, pp. 76-78.

115. C.S.J., s.civ., dec. nr. 2448/1993, in V. Bogdanescu et al., op.cit., p. 110.

Se pune intrebarea cine va exercita ocrotirea parinteasca cu privire la minorul aflat intr-o asemenea situatie. in literatura de specialitate exista doua opinii in legatura cu solutia ce urmeaza a se aplica.

intr-o opinie¹¹⁶ se sustine ca efectele hotararii judecatoresti se sting si celalalt parinte redobandeste, in temeiul legii, deplinatatea drepturilor si indatoririlor parintesti, cu precizarea ca instanta judecatoreasca poate dispune, daca interesele minorului se opun revenirii sale la acest parinte, incredintarea copilului altor persoane sau serviciului public specializat ori organismului privat autorizat, intr-o alta opinie¹¹⁷ se sustine ca redobandirea drepturilor si indatoririlor parintesti nu poate avea loc de drept, ci numai in temeiul unei hotarari judecatoresti, in ceea ce ne priveste, consideram ca celalalt parinte redobandeste de drept intreaga ocrotire parinteasca fata de copilul ce fusese incredintat, prin hotararea de divort, fostului sau sot, deoarece, solutionand cererea accesorie actiunii de divort privitoare la incredintarea minorului, instanta nu aplica o sanctiune pentru parintele caruia nu ii incredinteaza spre crestere si educare minorul. Spre deosebire de autorii care impartasesc aceasta opinie si care sustin ca, daca revenirea copilului la acest parinte nu corespunde intereselor sale, autoritatea tutelara poate solicita instantei de judecata incredintarea minorului unei terte persoane sau unei institutii de ocrotire, noi consideram ca aceasta nu intra in atributiile autoritatii tutelare, ci ale Comisiei pentru protectia copilului, deoarece minorul in cauza se afla intr-o situatie ce poate fi calificata "de dificultate'¹¹⁸. Asa fiind, urmeaza sa se ia una dintre masurile specifice aplicate copilului in dificultate si expres prevazute de art. 7 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 26/1997.

b) Scindarea ocrotirii parintesti in cazul desfiintarii casatoriei. Potrivit art. 24, alin. 2 din Codul Familiei, dispozitiile legale din materia divortului referitoare la ocrotirea parinteasca se aplica prin asemanare si copiilor rezultati dintr-o casatorie desfiintata. Astfel, prin hotararea judecatoreasca de constatare sau de declarare a nulitatii casatoriei, instanta dispune cu privire la incredintarea minorilor, dupa caz, unuia dintre parinti, unei rude, unei terte persoane ori unei institutii de ocrotire (serviciu public sau organism privat autorizat).

c) incredintarea copilului din afara casatoriei. Daca filiatia copilului din afara casatoriei a fost stabilita fata de ambii parinti, acestia se inteleg, de comun acord, in legatura cu modul in care se exercita ocrotirea parinteasca. in caz contrar, intervine instanta judecatoreasca, la cererea unuia dintre ei, pentru a dispune asupra domiciliului copilului si asupra pensiei de intretinere in favoarea acestuia. De asemenea, instanta judecatoreasca se pronunta si asupra cererii formulate de unul dintre parinti de a se stabili un program de vizitare a copilului aflat la celalalt parinte.

d) incredintarea copilului unei persoane, unei familii, serviciului public specializat

116. M.N. Costin, art.cit., p. 198 ; E. Florian, op.cit., p. 384; Al. Bacaci et al., op.cit., p. 269.

117. I.P. Filipescu, A.I. Filipescu, op.cit., pp. 521-522; P. Anca, notainL.P. nr. 3/1961, p. 118.

118. A se vedea C.S.J., s. contencios adm., dec. nr. 1950/1998, Dreptul, nr. 5/1999, p. 143. in speta, reclamanta, bunica paterna, nu a facut dovada ca minora se afla intr-o situatie de dificultate. Dupa arestarea fiului ei, reclamanta a retinut-o pe minora la domiciliul sau, refuzand sa o incredinteze mamei.

119. Aceasta situatie este analizata mai jos in "Protectia copilului aflat in dificultate'.

2.2. Sanctiuni de dreptul familiei aplicate parintilor

2.2.1. Enumerarea sanctiunilor aplicate parintilor

Sanctiunile care pot fi aplicate parintilor pentru neindeplinirea sau indeplinirea necorespunzatoare a indatoririlor parintesti sunt clasificate in literatura de specialitate¹²⁰ in functie de doua criterii.

Astfel, in functie de ramura careia ii apartine sanctiunea aplicata parintilor, sanctiunile se clasifica in:

sanctiuni de drept penal (interzicerea drepturilor parintesti in cazul savarsirii unor infractiuni, fie ca pedeapsa complementara, art. 64, lit. d din Codul Penal, fie ca pedeapsa accesorie, art. 71 din Codul Penal; sanctionarea pentru savarsirea infractiunilor de abandon de familie, art. 305 din Codul Penal; relele tratamente aplicate minorului, art. 306 din Codul Penal, nerespectarea masurilor privind incredintarea minorului, art. 306 din Codul Penal, punerea in primejdie a unei persoane in neputinta de a se ingriji, art. 314 din Codul Penal);

sanctiuni contraventionale, decurgand din savarsirea uneia dintre faptele de incalcare a unor norme de convietuire sociala, a ordinii si a linistii publice, prevazute de Legea nr. 61/1991, cum ar fi : alungarea din locuinta a sotului sau a sotiei, a copiilor, precum si a oricarei alte persoane aflate in intretinere, indemnul, sub orice forma, al minorilor la savarsirea de contraventii, neluarea, de catre parinti sau de catre alta persoana careia i s-a incredintat, spre crestere si educare, un minor in varsta de pana la 16 ani, a unor masuri, pentru a-l impiedica de la fapte de vagabondaj, cersetorie sau prostitutie;

sanctiuni de drept civil aplicabile parintilor pentru faptele ilicite ale copiilor minori (art. 1000, alin. 2 din Codul Civil);

sanctiuni de dreptul familiei (incredintarea sau plasamentul copilului unei persoane, familii, serviciului public specializat sau unui organism privat autorizat, decaderea din drepturile parintesti si declararea judecatoreasca a abandonului de copii).

in functie de cel de-al doilea criteriu, sanctiunile aplicate parintilor se clasifica in:

sanctiuni care intervin pentru neindeplinirea indatoririlor parintesti privitoare la persoana copilului (toate sanctiunile enuntate mai sus se incadreaza in aceasta categorie);

sanctiuni care intervin pentru neindeplinirea indatoririlor privitoare la bunurile copilului. Se incadreaza in aceasta categorie raspunderea solidara a parintilor, care, la fel ca tutorele, raspund in calitatea lor de administratori, daca au pricinuit minorului o paguba, si raspunderea pentru savarsirea infractiunii de gestiune frauduloasa, daca, neindeplinind corespunzator indatoririle de administrare a bunurilor copilului, parintii au pricinuit o paguba cu rea-credinta (art. 214 din Codul Penal).

120. A se vedea I. Albu, op.cit., p. 331; I.P. Flipescu, op.cit., p. 540; Al. Bacaci et al, op.cit., p. 300.

2.2.2. incredintarea sau plasamentul copilului unei persoane, familii, serviciului public specializat sau unui organism privat autorizat

Masura incredintarii copilului unei persoane, familii, serviciului public specializat sau unui organism privat autorizat poate fi dispusa fie de catre instanta judecatoreasca, fie de catre Comisia pentru protectia copilului.

Astfel, instanta judecatoreasca poate, in conditiile art. 42, alin. 2 din Codul Familiei, sa dispuna, la desfacerea casatoriei, incredintarea copilului spre crestere si educare nu parintilor, ci unei rude, unei terte persoane sau unei institutii de ocrotire (serviciu public specializat sau organism privat autorizat). Pentru a dispune luarea acestei masuri, instanta apreciaza ca, pe baza mijloacelor de proba administrate, interesul copilului este mai protejat daca este scos din mediul familial, nici unul dintre parintii aflati in divort neoferind conditii materiale si garantii morale corespunzatoare cresterii si educarii copilului.

De asemenea, copilul aflat in dificultate, indiferent daca este din casatorie sau din afara casatoriei, poate fi incredintat sau dat in plasament de catre Comisia pentru protectia copilului unei persoane, familii, serviciului public specializat sau unui organism privat autorizat.

in literatura juridica recenta¹²¹ s-a pus in discutie problema unui eventual conflict de competenta, intre instanta judecatoreasca si Comisia pentru protectia copilului, in rezolvarea urmatorului caz: copilul a fost incredintat spre crestere si educare, prin hotarare judecatoreasca, unui parinte sau unei terte persoane. Ulterior, Comisia pentru protectia copilului este sesizata cu o cerere de plasament al acestui copil unei alte persoane, familii, serviciului public specializat sau unui organism privat autorizat.

Solutia 'in rezolvarea acestui conflict consta in evaluarea de catre Comisia pentru protectia copilului a situatiei minorului, adica daca acesta se afla sau nu in dificultate, fiindu-i periclitata dezvoltarea sau integritatea fizica ori morala. in functie de rezultatele evaluarii, este posibil ca, initial, masura luata de catre instanta de judecata sa fie apoi modificata de catre Comisia pentru protectia copilului sau, invers, masura luata de acest organ de specialitate sa fie modificata de catre instanta de judecata. Exista mai multe ipoteze :

a) Parintele sau persoana careia i s-a incredintat, prin hotararea judecatoreasca de divort, minorul rezultat din casatoria desfacuta pune in pericol securitatea, dezvoltarea ori integritatea morala a copilului, prin exercitarea abuziva sau prin neglijenta grava in indeplinirea drepturilor parintesti. Serviciul public specializat poate decide plasamentul copilului in regim de urgenta fie intr-un centru de plasament, fie la o persoana, o familie sau la un organism privat autorizat, urmand ca, in termen de 15 zile, sa sesizeze Comisia pentru protectia copilului, pentru a decide incredintarea acestuia in conditiile legii sau mentinerea plasamentului si sesizarea, daca este cazul, a instantei de judecata, pentru decaderea din drepturile parintesti.

Celalalt parinte poate solicita instantei de judecata reincredintarea minorului spre crestere si educare, deoarece plasamentul sau incredintarea copilului dispusa de catre Comisia pentru protectia copilului au un caracter temporar.

121. A. Vasile, "Solutii privind unele probleme din practica comisiei pentru protectia copilului', Dreptul, nr. 3/2001, pp. 67-71.

b) Comisia pentru protectia copilului este sesizata cu o cerere din partea bunicilor ori a altor persoane pentru a li se plasa copilul, incredintat prin hotararea judecatoreasca unuia dintre parinti, iar, in acelasi timp, instanta de judecata este investita de catre celalalt parinte cu o cerere pentru reincredintarea minorului. Daca, in urma investigatiilor efectuate, rezulta ca minorul nu se afla in dificultate, Comisia respinge cererea formulata cu privire la acel copil, urmand sa-si produca efectele juridice hotararea judecatoreasca de admitere sau de respingere a cererii de reincredintare a minorului.

Daca, dimpotriva, minorul se afla in dificultate, Comisia poate lua una dintre masurile de protectie prevazute de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 26/ 1997, urmand ca, in functie de hotararea instantei, fie sa revoce masura luata, daca minorul a fost incredintat celuilalt parinte, fie sa mentina masura de incredintare sau de plasament, daca instanta respinge cererea de reincredintare.

c) Minorul a fost incredintat spre crestere si educare, prin sentinta de divort, mamei. Ulterior, mama decedeaza, minorul ramanand in ingrijirea de facto a bunicilor materni, care refuza sa predea copilul tatalui. Acesta formuleaza o actiune de inapoiere a minorului de la o persoana care il tine fara drept, iar instanta de judecata sesizata decide, in functie de interesul copilului, incredintarea copilului tatalui reclamant sau bunicilor materni parati¹²².

Precizam ca, intr-o astfel de ipoteza, bunicii materni, ca, de altfel, nici o alta persoana care tine minorul fara drept, chiar daca este ruda cu acesta, nu au calitate procesuala activa pentru a solicita instantei reincredintarea minorului spre crestere si educare¹²³. Cel mult, acestia pot solicita respingerea actiunii formulate de tatal minorului, facand dovada ca inapoierea este contrara intereselor copilului. Daca instanta de judecata a respins cererea tatalui, stabilind ca inapoierea este contrara intereselor copilului, aceasta solutie echivaleaza cu o incredintare a minorului spre crestere si educare bunicilor parati. De asemenea, bunicii materni pot sesiza Comisia pentru protectia copilului pentru ca nepotul lor, incredintat de instanta judecatoreasca tatalui, sa le fie dat lor in plasament, deoarece minorul se afla intr-o situatie de dificultate, tatal neasigurandu-i conditiile necesare dezvoltarii fizice si morale. O astfel de masura poate fi luata de comisie, daca, in urma anchetei sociale efectuate, rezulta ca minorul se afla in dificultate.

2.2.3. Decaderea din drepturile parintesti

Cea mai severa sanctiune de dreptul familiei aplicata parintilor pentru neindeplinirea sau indeplinirea necorespunzatoare a ocrotirii parintesti, decaderea din drepturile parintesti, este reglementata de art. 109-l12 din Codul Familiei

Actiunea de decadere din drepturile parintesti este de competenta tribunalului (art. 2, pct. 1, lit. h C.p.civ.) in a carui raza teritoriala se afla domiciliul paratului.

122.A se vedea V.M. Ciobanu, "Aspecte ale raporturilor dintre parinti si copii', R.R.D., nr. 12/1985, pp. 36-39; T.j. Prahova, dec. civ. nr. 1720/1986, cu note de Al. Ticlea (I), A. Iacovescu, I. Moroianu-Zlatescu (II), R.R.D., nr. 5/1986, pp. 41-48; L. Mihai, C. Turianu, "Unele aspecte referitoare la principiul autoritatii de lucru judecat in materia dreptului familiei', R.R.D., nr. 9/1981, pp. 20-24.

123.T.S., s.civ., dec. nr. 1424/1974, in CD., 1974, p. 193.

Sesizarea instantei de judecata poate fi facuta de catre autoritatea tutelara (Codul Familiei), Comisia pentru protectia copilului (art. 15, alin. 4 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 26/1997) si chiar de catre procuror¹²⁴, in baza art. 45 C.p.civ.

Calitatea de parat revine, dupa caz, unuia dintre parinti sau ambilor parinti, indiferent daca filiatia este fireasca sau civila.

Art. 109 din Codul Familiei prevede limitativ motivele decaderii din drepturile parintesti, si anume:

punerea in primejdie a sanatatii sau dezvoltarii fizice a copilului prin felul de exercitare a drepturilor parintesti, prin purtare abuziva ori prin abateri grave in indeplinirea indatoririlor de parinte;

educarea copilului in alt spirit decat acela al devotamentului fata de tara.

in practica judiciara au fost retinute ca motive pentru aplicarea sanctiunii decaderii din drepturile parintesti urmatoarele imprejurari, ce constau in fapte comisive sau omisive: abandonarea copilului, neacordarea intretinerii, lipsa de supraveghere, conduita imorala, purtarea abuziva.

in literatura de specialitate¹²⁵ se considera ca sanctiunea decaderii din drepturile parintesti poate fi aplicata parintilor pentru greseli si abuzuri in exercitarea drepturilor si indatoririlor parintesti, dar numai cu privire la persoana copilului, nu si cu privire la bunurile acestuia. Altfel spus, orice abuzuri si neglijente ale parintilor cu privire la bunurile copilului minor nu au vocatia de a atrage sanctiunea decaderii din drepturile parintesti.

Recent, in doctrina¹²⁶ s-a formulat opinia potrivit careia sanctiunea decaderii din drepturile parintesti trebuie aplicata si in situatia in care ocrotirea parinteasca este exercitata necorespunzator si fata de bunurile minorului, oferindu-se doua argumente :

neglijenta sau administrarea abuziva, care au drept efect degradarea, pierderea, distrugerea bunurilor copilului, influentand negativ cresterea si educarea copilului, lipsindu-l de mijloacele materiale necesare. Aceasta atitudine a parintilor fata de bunurile copilului este, in fond, expresia aceleiasi atitudini reprobabile a acestora fata de persoana copilului;

art. 112 din Codul Familiei contine o dispozitie expresa in acest sens, deoarece, mentionand conditiile in care instanta judecatoreasca reda parintelui decazut din drepturile parintesti exercitiul acestor drepturi, se refera si la conditia ca "interesele patrimoniale ale copilului nu mai sunt primejduite'. Cu alte cuvinte, prin coroborarea art. 109 si 112 din Codul Familiei, rezulta ca masura decaderii din drepturile parintesti poate fi dispusa, alaturi de acele situatii in care parintele pune in pericol cresterea, educarea, pregatirea profesionala a copilului minor, si pentru acea situatie in care anumite interese patrimoniale ale minorului au fost primejduite prin comportamentul parintilor firesti fata de bunurile minorului.

Deoarece probatiunea priveste imprejurari de fapt, pot fi administrate orice mijloace de proba: inscrisuri, certificate medico-legale, evaluari psihologice, ancheta sociala, proba cu martori, expertiza medico-legala, interogatoriul.

124. Ase vedea AI. Bacaci etal, op.cit., p. 273, nota 3 ; P. Pantea, "Participarea procurorului in procesul civil', Dreptul, nr. 2/1995, pp. 33-34. in sens contrar, I.P. Filipescu, A.I. Filipescu, op.cit., p. 550, nota 4.

125.S. Serbanescu, op.cit., p. 298; I.P. Filipescu, A.I. Filipescu, op.cit., p. 550.

126. Al. Bacaci, "Precizari privind institutia ocrotirii parintesti', Dreptul, nr. 10/2000, pp. 58-61.

Hotararea judecatoreasca de decadere din drepturile parintesti produce pierderea drepturilor si a indatoririlor parintesti pe care parintele parat le avea conform legii cu privire la persoana si la bunurile copilului lui minor.

Singurul drept care supravietuieste sanctiunii decaderii din drepturile parintesti este dreptul de a avea legaturi personale cu copilul. Astfel, potrivit art. 111 din Codul Familiei, autoritatea tutelara poate sa incuviinteze parintelui decazut din drepturile parintesti de a avea legaturi personale cu copilul minor, cu conditia ca aceasta situatie sa nu puna in pericol cresterea, educarea, invatatura sau pregatirea profesionala a minorului.

De asemenea, indatorirea parintelui de a da intretinere copilului este mentinuta, hotararea judecatoreasca de decadere din drepturile parintesti neproducand efecte cu privire la aceasta, deoarece ea este o obligatie legala, intemeiata pe raportul de filiatie¹²⁷.

in ceea ce priveste ocrotirea parinteasca, aceasta este exercitata de catre celalalt parinte al minorului, daca sanctiunea decaderii se dispune numai fata de unul dintre parinti, ori de catre un tutore, daca ambii parinti sunt decazuti din drepturile parintesti sau daca filiatia este stabilita numai fata de un parinte, iar acesta a fost decazut din drepturile parintesti.

Sanctiunea decaderii din drepturile parintesti este de stricta aplicare, ceea ce inseamna ca ea nu poate fi extinsa la alti copii ai paratului.

Decaderea din drepturile parintesti nu atrage numai pierderea drepturilor si a indatoririlor parintesti, cu exceptia unor componente ale ocrotirii parintesti, ci are si unele efecte secundare, si anume :

incapacitatea de a fi tutore (art. 117, lit. b din Codul Familiei);

incapacitatea de a adopta, intrucat cel decazut din drepturile parintesti nu ofera garantii morale pentru cresterea si dezvoltarea armonioasa a unui copil, de vreme ce a fost sanctionat pentru neexercitarea corespunzatoare a ocrotirii parintesti fata de copilul sau firesc;

incapacitatea de a-si exprima consimtamantul la adoptia copilului sau firesc (art. 7, alin. 2 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 25/1997 cu privire la regimul juridic al adoptiei).

Decaderea din drepturile parintesti nu reprezinta o stare de drept definitiva. Potrivit art. 112 din Codul Familiei, instanta judecatoreasca poate dispune redobandirea drepturilor parintesti de catre parintele decazut, daca, din probatoriul administrat, rezulta ca imprejurarile care au stat la baza aplicarii sanctiunii decaderii din drepturile parintesti au incetat, iar interesul minorului nu este primejduit prin inlaturarea sanctiunii.

Sesizarea instantei judecatoresti poate fi facuta de autoritatea tutelara, de parintele decazut din drepturile parintesti, insa numai cu avizul autoritatii tutelare, si de Comisia pentru protectia copilului (art. 18, alin. 1, lit. d din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 26/1997 cu privire la protectia copilului aflat in dificultate).

2.2.4. Declararea judecatoreasca a abandonului de copii

1) Delimitari terminologice. Prin Legea nr. 47/1993 a fost introdusa o noua sanctiune specifica dreptului familiei, care decurge din neexercitarea corespunzatoare a ocrotirii parintesti de catre parintii firesti: declararea judecatoreasca a abandonului de copii.

127. C.S.J., s.civ., dec. nr. 3876/1996, in Curtea Suprema de Justitie, Buletinul jurisprudentei pe anul 1996, Editura Proema, Baia Mare, 1997, pp. 84-87.

Acest act normativ a consacrat in limbajul juridic o noua notiune, aceea de copil declarat abandonat, care are un inteles diferit de notiunea de copil abandonat. Daca prima notiune apare ca o consecinta a unei hotarari judecatoresti de sanctionare a parintilor firesti ai unui copil, de cele mai multe ori institutionalizat, cea de-a doua notiune reflecta o situatie de fapt, aceea a unui copil a carui filiatie, fata de mama si fata de tata, nu se poate stabili din cauza faptului ca acesta a fost parasit de parintii lui in imprejurari care nu permit aflarea identitatii acestora. Daca un copil abandonat pe cale judecatoreasca are cel putin un parinte firesc, copilul abandonat nu are parinti, el fiind inregistrat, la primaria in a carei raza teritoriala a fost gasit, ca nascut din parinti necunoscuti.

De asemenea, declararea judecatoreasca a abandonului de copii nu trebuie confundata cu infractiunea de abandon de familie, prevazuta de art. 305 din Codul Penal. Desi ambele reprezinta sanctiuni - una de dreptul familiei, cealalta de drept penal -, conditiile pentru care fiecare dintre acestea se aplica sunt total diferite, dupa cum diferite sunt si consecintele pe care le produc. Astfel, declararea judecatoreasca a abandonului unui copil sanctioneaza dezinteresul parintilor firesti ai acestuia pe o perioada de cel putin 6 luni, pe cand abandonul de familie consta in savarsirea, de catre persoana care are obligatia legala de intretinere (in cazul nostru, parintele firesc) fata de copil, a uneia dintre urmatoarele fapte :

parasirea, alungarea sau lasarea fara ajutor, expunandu-l la suferinte fizice sau morale;

neindeplinirea cu rea-credinta a obligatiei legale de intretinere;

neplata cu rea-credinta, timp de doua luni, a pensiei de intretinere stabilite prin hotarare judecatoreasca.

in fine, declararea judecatoreasca a abandonului de copii se deosebeste de decaderea din drepturile parintesti, din cel putin trei puncte de vedere: motivele aplicarii sanctiunii, efectele sanctiunii, posibilitatea parintilor firesti de a pastra legaturi personale cu copilul¹²⁸.

2) Categoriile de copii care pot fi declarati abandonati pe cale judecatoreasca.

in art. 1 alin. 1 din Legea nr. 47/1993 sunt enumerati copiii care pot fi declarati abandonati pe cale judecatoreasca, si anume :

copilul aflat in ingrijirea unei institutii de ocrotire sociala sau medicala, de stat sau privata. Prin dispozitiile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 26/1997 cu privire la protectia copilului aflat in dificultate, institutiile de ocrotire sociala sau medicala de stat - orfelinatele, casele de copii prescolari, casele de copii scolari - au fost preluate de serviciul public specializat din cadrul Consiliului Judetean, devenind centre de plasament si centre de primire a minorilor. Astfel, in prezent, in urma modificarilor legislative in materia organizarii activitatilor de protectie a copilului, pot fi declarati abandonati copiii aflati in ingrijirea serviciului public specializat sau a unui organism privat autorizat;

copilul incredintat unei persoane fizice, in conditiile legii. De exemplu, o data cu pronuntarea divortului, instanta poate dispune, pentru motive temeinice, incredintarea minorului, rezultat din casatoria desfacuta, unei rude sau unei alte

128. Pentru o prezentare in amanunt a deosebirilor dintre cele doua sanctiuni, a se vedea E. Florian, op.cit., pp. 393-395.

persoane (art. 42, alin. 2 din Codul Familiei); sau, in conditiile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 26/1997, un minor este dat in plasament la o persoana, la o familie sau la un asistent maternal.

3) Titularul dreptului la actiune. Titularul dreptului la actiune este fie serviciul public specializat sau organismul privat autorizat in ingrijirea caruia se afla copilul, fie procurorul, daca minorul se afla incredintat sau in plasament la o persoana ori o familie (art. 2, alin. 2 din Legea nr. 47/1993).

Calitatea de parat. Calitatea de parat revine, dupa caz, parintelui sau parintilor firesti ai minorului. Actiunea de declarare a abandonului unui copil nascut din parinti necunoscuti este inadmisibila, deoarece copilul nu are parinti firesti cunoscuti.

5) Competenta instantei judecatoresti. Actiunea pentru declararea abandonului este de competenta tribunalului in a carui raza teritoriala se afla, dupa caz, sediul serviciului public specializat, al organismului privat autorizat sau domiciliul persoanei fizice careia i s-a incredintat minorul de catre instanta judecatoreasca sau de catre Comisia pentru protectia copilului (art. 2, alin. 1 din Legea nr. 47/1993).

6) Exercitarea dreptului la actiune. Dreptul la actiune, pentru a declara un copil abandonat, urmeaza a fi exercitat in termen de 3 luni de la implinirea termenului de 6 luni de la care parintii firesti au incetat legaturile cu copilul (art. 2, alin. 2 din Legea nr. 47/1993).

Se pune intrebarea care este sanctiunea aplicabila in cazul in care conducerea institutiei sesizeaza instanta dupa implinirea termenului de 3 luni. Actiunea este respinsa ca prescrisa ? Din dispozitiile art. 7 al aceleiasi legi rezulta ca neindeplinirea de catre conducerea institutiei care are in ingrijire copii a obligatiei prevazute de art. 2, alin. 2 constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 50.000 la 300.000 lei.

Asadar, termenul de 3 luni nu reprezinta un termen de prescriptie extinctiva sau de decadere, ci el are valoare pentru constituirea contraventiei prevazute de art. 7.

7) Continutul cererii de chemare in judecata. Prin cererea de chemare in judecata, reclamantul solicita instantei sa se constate ca paratii au manifestat dezinteres in mod vadit fata de copilul lor o perioada mai mare de 6 luni, sa declare abandonul si sa delege exercitiul drepturilor parintesti institutiei de ocrotire sau persoanei fizice in ingrijirea careia se afla copilul.

La cererea de declarare a abandonului se anexeaza o copie legalizata a certificatului de nastere al minorului, ancheta sociala efectuata de autoritatea tutelara competenta, inscrisuri din care sa rezulte numarul vizitelor efectuate de parinti, hotararea Comisiei pentru protectia copilului din care sa rezulte faptul ca minorul se afla in ingrijirea, dupa caz, a reclamantului sau a unei persoane fizice.

8) Desfasurarea procesului. Procesul se desfasoara cu participarea procurorului (art. 2, alin. final din Legea nr. 47/1993) si cu citarea autoritatii tutelare, precum si a rudelor minorului pana la gradul IV inclusiv. De asemenea, daca minorul a implinit varsta de 10 ani, este ascultat de instanta judecatoreasca.

Sarcina probei revine, potrivit regulii generale inscrise in art. 1169 din Codul Civil, reclamantului. Acesta trebuie sa probeze dezinteresul parintilor manifestat fata de copil in mod vadit pe o perioada mai mare de 6 luni.

Pentru a nu crea dificultati in practica judiciara in legatura cu intelesul notiunii de dezinteres, legiuitorul o defineste in urmatorii termeni: "incetarea imputabila a oricaror legaturi intre parinti si copil, legaturi care sa dovedeasca existenta unor raporturi parintesti normale' (art. 1, alin. 2)¹²⁹.

in literatura de specialitate¹³⁰ si in practica judiciara¹³¹ s-a aratat ca nu orice sistare a legaturilor dintre parintii avand exercitiul drepturilor parintesti si copilul incredintat unei institutii de ocrotire sau unei persoane fizice determina declararea abandonului, ci numai incetarea, din cauze subiective, imputabile parintilor firesti, a acestor legaturi personale.

De asemenea, in practica judiciara¹³² s-a subliniat ca, oricat de mari ar fi fost greutatile sale materiale, mama parata nu are cum sa justifice dezinteresul total manifestat fata de minor, pe care nu 1-a vizitat niciodata in perioada de un an si jumatate cat acesta s-a aflat in spital si la leaganul de copii, iar, in plus, in aprecierea dezinteresului, instanta judecatoreasca a retinut explicatia data de mama cu ocazia efectuarii anchetei sociale, cand a aratat ca nu si-a vizitat copilul din lipsa de timp.

Deoarece, deocamdata, practica judiciara romana publicata in materie nu este prea bogata¹³³, mentionam ca in practica franceza s-a retinut ca trimiterea de cadouri aniversare sau de carti postale nu este suficienta pentru a respinge cererea de declarare a abandonului.

Pentru a-si sustine pretentiile, reclamantul poate folosi orice mijloc de proba, intrucat proba priveste o simpla imprejurare de fapt, si anume dezinteresul parintilor. Din analiza Legii nr. 47/1993 rezulta ca unele mijloace de proba sunt obligatorii, si anume:

- ancheta sociala efectuata de autoritatea tutelara competenta. Dispozitiile art. 2, alin. 3 enumera mentiunile pe care trebuie sa le cuprinda ancheta: conditiile abandonarii copilului, situatia parintilor, starea psihofizica, de instruire si educare a copilului, conditiile pe care le are si modalitatile de imbunatatire a acestora, precum si orice alte date interesand cresterea, instruirea si educarea copilului. in concluzia anchetei sociale, autoritatea tutelara isi exprima opinia in legatura cu admiterea sau respingerea actiunii de declarare judecatoreasca a abandonului;

- inscrisuri din care sa rezulte numarul vizitelor efectuate de parinti, precum si orice alte fapte ale acestora care sa poata caracteriza comportamentul lor fata de copil (art. 1, alin. 3);

- proba cu martori.

129. Art. 350 din Codul Civil francez indica intelesul expresiei "dezinteres manifestat' ca fiind lipsa unor relatii necesare intre parinti si copil, pentru a mentine legaturile afective, iar art. 8 din Legea italiana cu privire la abandonul minorilor pe cale judecatoreasca din anul 1983 defineste notiunea de stare de adoptabilitate ca fiind o situatie de abandon, datorata lipsei de asistenta materiala si morala din partea parintilor, cu conditia ca aceasta lipsa sa nu fie determinata de o forta majora cu caracter temporar.

130. E. Florian, op.cit., p. 391.

131. C.S.J., s.civ., dec. nr. 3127/1999, Dreptul, nr. 8/2000, p. 164. 132.C.S.J., s.civ., dec. nr. 3385/1998, Dreptul, nr. 7/1999, p. 147.

133.C.S.J., s.civ., dec. nr. 2859/1996, in Curtea Suprema de Justitie, op.cit., 1997, pp. 87-89; C.S.J., s.civ., dec. nr. 3127/1999, inibidem, 1999, Editura Juris Argessis, Curtea-de-Arges, 2000, pp. 96-97.

Daca, in cursul procesului, o ruda a minorului pana in gradul IV inclusiv solicita instantei incredintarea copilului spre crestere si educare, abandonul nu este declarat. O astfel de cerere este admisa, potrivit art. 3 din Legea nr. 47/1993, numai daca instanta o considera conforma cu interesele copilului.

O dispozitie similara exista in legislatia franceza, in care se prevede ca abandonul nu va fi declarat daca, in perioada de un an in care parintii si-au manifestat dezinteresul, un membru al familiei solicita sa i se incredinteze copilul, iar aceasta cerere este in interesul acestuia.

9) Efectele hotararii judecatoresti de declarare a abandonului. Potrivit dispozitiilor art. 7 din Legea nr. 4771993, instanta judecatoreasca, declarand abandonul, delega, dupa caz, institutia de ocrotire sau persoana in grija careia se gaseste copilul cu exercitiul drepturilor parintesti. Pe cale de consecinta, parintii firesti ai copilului declarat abandonat pierd dreptul de a-si exprima consimtamantul la adoptie.

Avand in vedere si dispozitiile art. 7, alin. 2 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 25/1997 cu privire la regimul juridic al adoptiei, care prevede ca, in cazul unui copil declarat abandonat prin hotarare judecatoreasca ramasa definitiva si irevocabila, consimtamantul parintilor firesti la adoptie nu mai este necesar, consideram ca este necesar consimtamantul institutiei de ocrotire sau al persoanei careia i s-a delegat exercitiul drepturilor parintesti.

10) Redarea exercitiului drepturilor parintesti. La cererea unuia sau a ambilor parinti, instanta de judecata competenta - tribunalul - poate decide, oricand, redarea exercitiului drepturilor parintesti, daca, din ansamblul mijloacelor de proba administrate, rezulta ca, pe de o parte, au incetat imprejurarile care au condus la declararea abandonului si, pe de alta parte, ca redarea drepturilor parintesti este in interesul copilului, in legatura cu expresia "oricand', pe care o foloseste legiuitorul in art. 6 din Legea nr. 47/1997, este necesar sa facem urmatoarele precizari:

actiunea de redare a exercitiului drepturilor parintesti poate fi promovata numai in timpul minoritatii copilului, deoarece ocrotirea parinteasca inceteaza de drept, atunci cand copilul implineste varsta de 18 ani;

daca la data formularii actiunii de redare a exercitiului drepturilor parintesti copilul este adoptat, actiunea se respinge ca inadmisibila, deoarece copilul se bucura de ocrotirea parinteasca a parintilor adoptivi.

2.3. Protectia copilului aflat in dificultate¹³⁴

2.3.1. Notiunea de copil aflat in dificultate

Protectia copilului aflat in dificultate este reglementata prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 26/1997, aprobata prin Legea nr. 108/1998. Acest act normativ cuprinde dispozitiile referitoare la organismele competente in realizarea protectiei copiilor aflati in dificultate si la masurile de protectie a acestei categorii de copii.

Prin "copil aflat in dificultate' se intelege, potrivit art. 1, alin. 2 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 26/1997, acel copil ale carui dezvoltare, securitate sau integritate fizica ori morala sunt periclitate.

134. A se vedea I.P. Filipescu, Adoptia, op. cit., pp. 149-l78.

Art. 8 din acelasi act normativ enumera situatiile care determina ca un copil sa fie considerat in dificultate, si anume : parintii firesti ai copilului sunt decedati, declarati morti sau disparuti, necunoscuti, pusi sub interdictie judecatoreasca, decazuti din drepturile parintesti sau li s-a retras exercitiul drepturilor parintesti prin hotararea. judecatoreasca de declarare a abandonului. Fie copilul aflat intr-una din aceste situatii este lipsit de ocrotire parinteasca, fie parintii nu isi indeplinesc corespunzator drepturile si indatoririle referitoare la persoana copilului.

2.3.2. Organele prin intermediul carora

se realizeaza protectia copilului aflat in dificultate

1) Autoritatea Nationala pentru Protectia Copilului si Adoptie. Prin Ordonanta de urgenta nr. 12 din 26 ianuarie 2001 a fost infiintata Autoritatea Nationala pentru Protectia Copilului si Adoptie, organ de specialitate al administratiei publice centrale, aflat in subordinea Guvernului si sub directa coordonare a ministrului pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului. Organizarea si functionarea Autoritatii Nationale pentru Protectia Copilului si Adoptie a fost reglementata prin Hotararea Guvernului nr. 216 din 26 ianuarie 2001.

Potrivit art. 2 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 12/2001, Autoritatea indeplineste urmatoarele functii:

a) de strategie, prin care se asigura fundamentarea, elaborarea si aplicarea strategiei si a programelor de reforma in domeniul protectiei drepturilor copilului, inclusiv prin adoptie. Art. 3 din Hotararea nr. 216/2001 dezvolta atributiile pe care le are Autoritatea in exercitarea acestei functii de strategie, si anume:

elaboreaza studii si prognoze pentru evaluarea sistemului national de protectie a copilului si al adoptiei, in vederea fundamentarii strategiei de reforma in aceste domenii, precum si pentru evaluarea impactului privind aplicarea obiectivelor strategice;

fundamenteaza si elaboreaza strategia nationala de reforma a sistemului de protectie a copilului si al adoptiei, cu respectarea conventiilor internationale la care Romania este parte, si o supune spre aprobare Guvernului;

elaboreaza si fundamenteaza programe de interes national in domeniul protectiei copilului si al adoptiei si le supune spre aprobare Guvernului;

promoveaza si sprijina formarea initiala si permanenta a specialistilor care actioneaza in domeniul protectiei copilului si al adoptiei;

b) de reglementare, prin care se asigura elaborarea cadrului normativ necesar in vederea realizarii obiectivelor si programelor. Art. 4 din Hotararea Guvernului nr. 216/2001 prevede urmatoarele atributii principale:

elaboreaza proiecte de acte normative in domeniul protectiei copilului si al adoptiei, in vederea realizarii obiectivelor reformei sistemului national de protectie a copilului si al adoptiei;

elaboreaza norme, metodologii si standarde pentru functionarea serviciilor si a institutiilor care asigura promovarea si respectarea drepturilor copilului, ingrijirea si protectia copiilor aflati in dificultate si a celor cu handicap, precum si a celor care desfasoara activitati in domeniul adoptiei;

elaboreaza regulamente, cadre orientative si ghiduri metodologice pentru organizarea si functionarea tuturor serviciilor si a institutiilor care asigura

ingrijirea si protectia drepturilor copilului, precum si a celor care desfasoara activitati in domeniul adoptiei;

avizeaza proiecte de acte normative care au ca obiect reglementarea unor aspecte legate de domeniul propriu de activitate;

stabileste indicatorii de performanta pentru programele de interes national care se aproba prin ordin al secretarului de stat;

c) de administrare, prin care se asigura gestionarea bunurilor din domeniul public si privat al statului, pe care le are in administrare sau in folosinta, dupa caz, precum si a serviciilor publice din domeniul protectiei drepturilor copilului, inclusiv prin adoptie. in acest sens, Autoritatea are, potrivit art. 5 din Hotararea Guvernului nr. 216/2001, urmatoarele atributii:

gestioneaza bunurile proprietate publica si privata a statului, pe care le are in administrare sau in folosinta, dupa caz;

gestioneaza fondurile alocate pentru finantarea programelor de interes national din domeniul protectiei copilului si al adoptiei;

finanteaza sau, dupa caz, cofinanteaza proiecte in cadrul programelor de interes national in domeniul protectiei copilului si al adoptiei;

proiecteaza si aplica sistemul de monitorizare pentru estimarea necesarului de finantare a serviciilor si a institutiilor de protectie a copilului, inclusiv prin adoptie, precum si pentru revizuirea aplicarii standardelor de functionare a acestora;

fundamenteaza si propune adoptarea masurilor necesare pentru asigurarea finantarii adecvate a institutiilor si a serviciilor de protectie a copilului, inclusiv prin adoptie;

gestioneaza baza de date constituita la nivelul sistemului national de protectie a copilului, inclusiv prin adoptie ;

d) de reprezentare, prin care se asigura, in numele statului roman, reprezentarea pe plan intern si extern. in vederea indeplinirii acestei functii, art. 6 din Hotararea Guvernului nr. 216/2001 enumera urmatoarele atributii ale Autoritatii:

- desfasoara si dezvolta relatii de colaborare si cooperare internationala in domeniul adoptiei;

negociaza si incheie colaborari in domeniul propriu de activitate cu organisme interne si internationale;

reprezinta statul in raporturile cu instantele judecatoresti si cu persoanele fizice si juridice din tara si strainatate, in domeniul sau de activitate;

asigura reprezentarea, in fata instantelor judecatoresti, a Comitetului Roman pentru Adoptii;

e) de autoritate de stat, prin care se asigura urmarirea aplicarii reglementarilor din domeniul propriu, controlul respectarii aplicarii acestora, precum si al activitatilor institutiilor si organismelor care isi desfasoara activitatea in subordinea sau sub autoritatea sa. Art. 7 din Hotararea Guvernului nr. 216/2001 prevede urmatoarele coordonate ale indeplinirii acestei functii de catre Autoritate:

monitorizeaza si asigura respectarea principiilor si a normelor stabilite prin Conventia cu privire la drepturile copilului, ratificata prin Legea nr. 18/ 1990, precum si prin celelalte conventii internationale din domeniul sau de activitate la care Romania este parte ;

centralizeaza si sintetizeaza informatiile referitoare la aspectele mentionate mai sus, elaboreaza si prezinta rapoarte, conform art. 44, pct. 1 din Conventia cu privire la drepturile copilului;

monitorizeaza si controleaza activitatile de aplicare a strategiei nationale de reforma a sistemului de protectie a copilului, inclusiv prin adoptie;

monitorizeaza si controleaza respectarea standardelor minime pentru organizarea si functionarea sistemului de servicii si institutii care asigura promovarea si respectarea drepturilor copilului, ingrijirea copiilor aflati in dificultate si a celor cu handicap, precum si in ceea ce priveste adoptia;

asigura indrumarea si controlul activitatilor specifice domeniului sau de activitate si propune institutiilor competente stabilirea raspunderii disciplinare, materiale, contraventionale sau penale, dupa caz, a persoanelor vinovate de savarsirea abaterilor constatate;

propune autoritatilor competente suspendarea sau incetarea activitatilor care pun in pericol grav si iminent sanatatea sau dezvoltarea fizica ori psihica a copilului si retragerea autorizatiei de functionare a persoanelor juridice responsabile;

actioneaza pentru prevenirea sau, dupa caz, inlaturarea efectelor oricaror acte sau fapte care incalca principiile si normele conventiilor internationale la care Romania este parte, in domeniul drepturilor copilului si al adoptiei;

monitorizeaza informatiile privind finantarea institutiilor si a serviciilor care asigura ingrijirea si protectia drepturilor copilului si care isi desfasoara activitatea in domeniul adoptiei, indicatorii de eficienta ai acestora, precum si modul de cheltuire a resurselor financiare alocate acestor servicii si institutii;

f) de asigurare a activitatii executive si de secretariat a Comitetului Roman pentru Adoptii, secretarul de stat fiind si presedintele acestui organism.

2) Comisia pentru protectia copilului. Comisia pentru protectia copilului, organizata, initial, in temeiul prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 26/1997 privind protectia copilului in dificultate si reorganizata, ulterior, prin prevederile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 123 din 8 octombrie 2001¹³⁵, este un organ de specialitate al Consiliului Judetean, respectiv al Consiliilor Locale ale sectoarelor municipiului Bucuresti, care desfasoara o activitate decizionala, la nivelul administratiei publice locale, in domeniul protectiei si promovarii drepturilor copilului, inclusiv prin adoptie.

Recenta reorganizare a Comisiei pentru protectia copilului se explica prin cel putin doua ratiuni. in primul rand, legiuitorul a considerat necesara eliminarea paralelismului existent in domeniul protectiei copilului aflat in dificultate, prin activitatea desfasurata de cele trei comisii de specialitate - Comisia medicala a copiilor cu handicap, organizata in temeiul art. 23 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 102/1999 privind protectia speciala si incadrarea in munca a persoanelor cu handicap¹³⁶, Comisia de expertiza pentru invatamantul special, organizata in baza prevederilor art. 43 din

135. Ordonanta privind reorganizarea Comisiei pentru protectia copilului a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 643 din 15 octombrie 2001.

136. Publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 310 din 30 iunie 1999.

Legea invatamantului nr. 84/1995¹³⁷, si Comisia pentru protectia copilului, organizata potrivit art. 31 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 26/1997, si care, in final, aveau aceleasi atributii. in al doilea rand, notiunea de "copil aflat in dificultate' nu are numai o dimensiune sociala, ea nu poate sa se refere numai la minorii care, din punct de vedere social, sunt lipsiti de ocrotirea parinteasca, ci si o dimensiune psihofizica si educationala, ceea ce explica includerea in categoria copiilor aflati in dificultate si a acelora care, din punct de vedere fizico-psihic si scolar, au nevoie de o ingrijire speciala si calificata.

Astfel, in noua componenta a Comisiei pentru protectia copilului, numita prin hotarare a Consiliului Judetean, respectiv a Consiliilor Locale ale sectoarelor municipiului Bucuresti, sunt inclusi diversi specialisti, care, prin profesionalismul lor, raspund nevoilor speciale ale copiilor aflati in dificultate. Comisia este alcatuita, potrivit art. 3 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 123/2001, din 11 persoane, si anume: secretarul Consiliului Judetean, respectiv secretarul Consiliului Local al sectorului municipiului Bucuresti, in calitate de presedinte, trei vicepresedinti (directorul serviciului public specializat, inspectorul scolar general al Inspectoratului Scolar Judetean, respectiv al sectorului municipiului Bucuresti, un reprezentant al prefectului judetului, respectiv al municipiului Bucuresti), sapte membri (un medic specialist pediatru, un neuropsihiatru si un psiholog, toti desemnati de Directia de Sanatate Publica Judeteana, respectiv a municipiului Bucuresti, un psihopedagog, desemnat de Inspectoratul Judetean Scolar teritorial, un reprezentant al Inspectoratului Judetean de Politie, un asistent social desemnat de primaria municipiului resedinta de judet, la propunerea secretarului Consiliului Judetean, respectiv al sectorului municipiului Bucuresti, un reprezentant al organismelor private autorizate, propus de secretarul Consiliului Judetean, respectiv al municipiului Bucuresti.

Principalele atributii ale Comisiei pentru protectia copilului¹³⁸ sunt enumerate de art. 18, alin. 1 si art. 38 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 26/1997 si sunt urmatoarele:

verificarea si reevaluarea, cel putin o data la 3 luni, a imprejurarilor legate de incredintarea sau plasamentul copilului, pe baza rapoartelor si a propunerilor prezentate de serviciul public specializat sau, dupa caz, de organismul privat autorizat;

revocarea sau inlocuirea masurii pentru protectia copilului, stabilita anterior, atunci cand s-au schimbat imprejurarile avute in vedere la luarea masurii;

incredintarea sau darea in plasament a copilului unei alte familii sau persoane, serviciului public specializat sau unui organism privat autorizat, daca interesul superior al copilului o impune ;

sesizarea instantei de judecata, daca imprejurarile care au determinat decaderea din drepturile parintesti au incetat sa existe ;

evaluarea, pe o perioada de proba de cel putin 3 luni, a parintilor firesti, in cazul revenirii copilului in mediul sau familial;

exercitarea controlului aupra activitatii desfasurate de organismele private autorizate pe teritoriul judetului, cu posibilitatea de a solicita instantei judecatoresti dizolvarea acelora care desfasoara o activitate ilicita, contrara bunelor moravuri sau ordinii publice.

137. Republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 606 din 10 decembrie 1999.

138. Referirile la Comisia pentru protectia copilului vor fi facute, brevitas causa, prin utilizarea prescurtarii "Comisia'.

Competenta teritoriala a Comisiei pentru protectia copilului este determinata de domiciliul copilului sau, dupa caz, de locul in care copilul a fost parasit sau gasit lipsit de supraveghere.

Sedintele Comisiei, tinute lunar sau extraordinar, ori de cate ori este necesar, nu sunt publice, ele desfasurandu-se in spatii special amenajate, care sa asigure confidentialitatea datelor si a informatiilor referitoare la copil.

Art. 12 din Metodologie prevede in mod expres etapele pe care le parcurge procedura de solutionare a unei cauze aflate in competenta Comisiei:

prezentarea de catre secretarul Comisiei a datelor de identitate ale copilului si ale persoanelor in cauza, precum si a situatiei privind convocarile acestora, pe baza scrisorilor recomandate, a procesului-verbal de indeplinire a procedurii de convocare si a registrului special de evidenta a convocarii;

prezentarea de catre specialistul serviciului public specializat, care a instrumentat cauza, a anchetei psihosociale¹³⁹, a propunerii motivate referitoare la stabilirea unei masuri de protectie a copilului, precum si a pozitiei copilului fata de masura propusa;

prezentarea de catre specialistii serviciului de evaluare complexa a copilului¹⁴⁰ a raportului de evaluare a minorului care necesita incadrarea intr-o categorie de persoane cu handicap si, dupa caz, orientare scolara, a planului de servicii personalizat, a unei propuneri de incadrare si stabilirea, daca este cazul, a unei masuri de protectie;

audierea persoanelor chemate in fata Comisiei pentru solutionarea cauzei: copilul, daca a implinit varsta de 10 ani, parintii sau reprezentantul legal, familia sau reprezentantul organismului privat care doreste incredintarea ori plasamentul copilului;

in cazul copilului care necesita incadrarea intr-o categorie de persoane cu handicap si, dupa caz, orientare scolara, prezenta si audierea copilului au loc numai la solicitarea expresa a Comisiei;

dezbaterile membrilor Comisiei;

supunerea la vot a propunerilor privind solutionarea cauzei si adoptarea hotararii Comisiei, cu precizarea ca membrii care se abtin sau care voteaza impotriva au obligatia sa-si motiveze votul exprimat.

139. Raportul cuprinde date privind personalitatea, starea fizica si mentala a copilului, antecedentele acestuia, conditiile in care a fost crescut si a trait, orice date referitoare la cresterea si educarea copilului, propunerea unei masuri de protectie a copilului.

140. Potrivit art. 20 din Metodologie, in structura serviciului public specializat se organizeaza serviciul de evaluare complexa a copilului, care exercita urmatoarele atributii: identifica, evalueaza si monitorizeaza copiii cu handicap, cu deficienta si cu dificultati de invatare si adaptare socioscolara; verifica indeplinirea conditiilor privind incadrarea copilului intr-o categorie de persoane cu handicap care necesita protectie speciala si, dupa caz, orientare scolara; efectueaza anchete sociale la domiciliul copilului; intocmeste rapoarte de evaluare complexa, planul de servicii personalizat si face propuneri Comisiei in acest sens; urmareste realizarea planului de servicii personalizat aprobat de Comisie; efectueaza reevaluarea anuala a copiilor care necesita incadrarea intr-o categorie de persoane cu handicap si a celor cu deficienta, la cererea parintelui sau a reprezentantului legal.

Hotararile Comisiei se iau, potrivit art. 14, alin. 1 din Metodologie , cu majoritatea voturilor membrilor care o alcatuiesc.

Comisia pentru protectia copilului este obligata sa solutioneze cauza in termen de 15 zile de la data sesizarii. Hotararea luata de Comisie este executorie si se comunica din oficiu, in termen de 5 zile de la data sedintei, parintilor firesti ai copilului, persoanei, familiei, serviciului public specializat sau organismului privat autorizat caruia i s-a incredintat sau dat in plasament copilul, precum si copilului, daca are implinita varsta de 10 ani, Directiei de Munca si Solidaritate Sociala, organelor financiare, daca s-a stabilit plata unei contributii de catre parintii firesti ai copilului.

Hotararea Comisiei pentru protectia copilului poate fi atacata, in conditiile dreptului comun, la instanta judecatoreasca.

3) Serviciul public specializat pentru protectia copilului. Serviciul public specializat pentru protectia copilului, infiintat prin hotarare a Consiliului Judetean, respectiv a Consiliului Local al sectorului municipiului Bucuresti, functioneaza ca o institutie publica de interes local, cu personalitate juridica. Activitatea sa este coordonata de secretarul Consiliului Judetean, respectiv de secretarul Consiliului Local al sectorului municipiului Bucuresti.

in cadrul serviciului public specializat functioneaza centre de plasament si centre de primire a copiilor, prin intermediul carora se asigura dezvoltarea armonioasa a copilului incredintat sau dat in plasament acestora.

Potrivit art. 6, alin. 2, art. 17, alin. 2 si art. 32, alin. 6 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 25/1997, serviciul public specializat, caruia i s-a incredintat sau dat in plasament un minor, are urmatoarele atributii:

propune Comisiei pentru protectia copilului masuri de protectie a copilului aflat in dificultate si asigura aplicarea acestora;

asigura lucrarile de secretariat ale Comisiei pentru protectia copilului;

identifica persoane sau familii apte sa primeasca in incredintare sau in plasament un copil, cu prioritate dintre rudele copilului pana la gradul IV inclusiv;

determina opinia copilului cu discernamant referitoare la masura incredintarii sau plasamentului acestuia la o anumita persoana sau familie si o aduce la cunostinta Comisiei pentru protectia copilului;

asigura asistenta si sprijin persoanei sau familiei atat inainte, cat si pe perioada incredintarii sau plasamentului copilului;

ofera asistenta si sprijin parintilor firesti, pentru a pregati revenirea copilului in mediul sau familial;

asigura spatii speciale in cadrul sau in afara centrelor de plasament, pentru realizarea in bune conditii a legaturilor personale dintre copil si parintii sai firesti;

supravegheaza, pe toata durata masurii, persoana sau familia careia i-a fost incredintat sau dat in plasament un copil, precum si pe parintii firesti, in situatia in care copilul a revenit in mediul sau familial;

prezinta, trimestrial sau la cerere, rapoarte si propuneri Comisiei pentru protectia copilului cu privire la atributiile care ii revin in baza legii.

141. Hotararea Guvernului nr. 1205/2001 privind aprobarea Metodologiei de functionare a Comisiei pentru protectia copilului a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 774 din 4 decembrie 2001.

in indeplinirea acestor atributii, serviciul public specializat este sprijinit, potrivit art. 6, alin. 3 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 26/1997, de serviciile de specialitate din subordinea Consiliilor Locale, care desfasoara activitati in domeniul autoritatii tutelare si al protectiei drepturilor copilului.

2.3.3. Masurile de protectie a copilului aflat in dificultate

1) Precizari prealabile. Art. 7, alin. 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 26/ 1997 enumera masurile de protectie a copilului aflat in dificultate:

incredintarea copilului unei persoane, unei familii sau unui organism privat autorizat;

incredintarea copilului in vederea adoptiei;

incredintarea provizorie a copilului catre serviciul public specializat;

plasamentul copilului la o persoana sau la o familie;

plasamentul copilului la serviciul public specializat sau la un organism privat autorizat;

plasamentul copilului in regim de urgenta;

plasamentul copilului intr-o familie asistata.

Ori de cate ori se identifica un copil aflat in dificultate, adica un copil ai carui parinti sunt necunoscuti, decedati, declarati judecatoreste morti sau disparuti, decazuti din drepturile parintesti, pusi sub interdictie, fara a fi instituita tutela, sau un copil declarat abandonat pe cale judecatoreasca ori un copil pentru care instanta de judecata nu a dispus incredintarea unei persoane, in conditiile legii, Comisia pentru protectia copilului are competenta de a lua una dintre masurile de protectie enumerate mai sus.

Prin consacrarea masurilor de protectie a copilului aflat in dificultate, intentia legiuitorului este aceea ca minorul sa petreaca, in centrul de plasament, o perioada de timp cat mai scurta, pana la gasirea unei persoane sau unei familii corespunzatoare, care sa-i poata oferi acestuia, daca nu o familie, prin intermediul institutiei adoptiei, macar un mediu cat mai apropiat de cel familial.

De asemenea, in alegerea uneia dintre masurile de ocrotire, Comisia pentru protectia copilului urmeaza sa tina seama de necesitatea unei continuitati rationale in educarea minorului, precum si de originea sa etnica, religioasa, culturala sau lingvistica,

in cele ce urmeaza, vom analiza aceste masuri, cu exceptia incredintarii copilului in vederea adoptiei, prezentata in titlul rezervat adoptiei.

2) incredintarea copilului unei persoane, familii, serviciului public sau unui organism privat autorizat. Serviciul public specializat sau organismul privat autorizat poate, in baza art. 8, alin. 2 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 26/1997, sa propuna Comisiei pentru protectia copilului o persoana sau o familie, evaluata sub aspectul oferirii conditiilor materiale si garantiilor morale necesare cresterii si dezvoltarii armonioase a copilului, careia sa i se incredinteze minorul aflat in dificultate. in vederea luarii acestei masuri, au prioritate rudele minorului pana la gradul IV inclusiv.

Serviciul public specializat sau organismul privat autorizat intocmeste, in acest sens, dosarul privind incredintarea copilului, care cuprinde inscrisuri privitoare la copil (certificatul de nastere in copie legalizata, adeverinta de elev, daca este cazul, certificatul medical, ancheta sociala efectuata la domiciliul copilului) si inscrisuri privitoare la familia sau persoana careia urmeaza sa i se incredinteze copilul (cererea pentru incredintarea copilului, certificatul de nastere si, daca este cazul, de casatorie, in copie legalizata, certificatul medical, certificatul privind antecedentele penale, acte din care sa rezulte starea materiala si ancheta sociala efectuata la domiciliul persoanei sau familiei).

Daca nu a fost identificata o persoana sau o familie, Comisia pentru protectia copilului poate dispune, ca o masura cu caracter temporar si subsidiar, incredintarea minorului serviciului public specializat sau unui organism privat autorizat.

3) Plasamentul copilului la o persoana, o familie, serviciului public specializat sau unui organism privat autorizat. Masura plasamentului, prevazuta in art. 12 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 26/1997, se dispune de Comisia pentru protectia copilului, la cererea parintilor firesti sau a unei rude a minorului pana in gradul IV inclusiv, atunci cand, din motive independente de vointa parintilor, dezvoltarea, securitatea si integritatea fizica si morala a copilului sunt periclitate in familie.

Serviciul public specializat sau organismul privat autorizat identifica, cu prioritate dintre rudele minorului, o persoana sau o familie apta a oferi copilului conditii materiale si garantii morale necesare dezvoltarii armonioase a acestuia. Daca nu s-a identificat o astfel de persoana sau familie, Comisia pentru protectia copilului dispune plasamentul minorului la serviciul public specializat sau la un organism privat autorizat.

4) Plasamentul copilului in regim de urgenta. Aceasta masura de protectie a copilului aflat in dificultate, impusa de situatii exceptionale, este singura care se afla in competenta serviciului public specializat, toate celelalte masuri fiind de competenta Comisiei pentru protectia copilului.

Potrivit art. 15, alin. 1 si 2 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 26/1997, plasamentul copilului in regim de urgenta la un centru de plasament sau la o familie sau persoana atestate special in acest scop se dispune in urmatoarele cazuri :

parintii firesti sau unul dintre acestia, prin exercitarea in mod abuziv a drepturilor parintesti sau prin neglijenta grava in indeplinirea obligatiilor parintesti, pun in pericol securitatea, dezvoltarea sau integritatea morala a copilului;

copilul a fost gasit lipsit de supraveghere sau a fost parasit de parintii lui.

Serviciul public specializat sesizeaza de indata Comisia pentru protectia copilului, pentru ca, in termen de 15 zile de la luarea masurii de plasament in regim de urgenta, aceasta sa dispuna, dupa caz, incredintarea sau plasamentul copilului la o persoana, familie sau serviciului public specializat ori unui organism privat autorizat.

De asemenea, Comisia pentru protectia copilului poate sa sesizeze instanta judecatoreasca cu o actiune de decadere din drepturile parintesti a parintilor minorului, care a fost temporar ocrotit, prin masura plasamentului in regim de urgenta.

2.3.4. Exercitarea ocrotirii parintesti in perioada incredintarii sau a plasamentului copilului

in cazul incredintarii sau al plasamentului copilului unei persoane, unei familii, serviciului public specializat sau unui organism privat autorizat, asistam la o scindare a ocrotirii parintesti, intre parintii firesti, pe de o parte, si persoana fizica sau juridica, pe de alta parte.

Art. 10 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 26/1997 prevede drepturile si obligatiile persoanei fizice sau persoanei juridice careia i s-a incredintat copilul:

familia sau persoana are fata de copil numai drepturile si obligatiile ce revin parintilor cu privire la persoana copilului;

drepturile si obligatiile ce revin parintilor cu privire la bunurile copilului apartin Comisiei pentru protectia copilului, care le poate delega, in conditiile legii, persoanei sau familiei careia i s-a incredintat copilul, procedandu-se la inventarierea bunurilor copilului;

exercitarea dreptului de a incheia acte juridice in numele copilului sau incuviintarea incheierii acestor acte se face numai de catre Comisie, in conditiile legii.

Domiciliul legal al copilului este, pe toata durata incredintarii sau a plasamentului, la domiciliul persoanei fizice sau la sediul persoanei juridice care il ocroteste.

De asemenea, educatia scolara si credinta religioasa a copilului nu pot fi schimbate decat in interesul acestuia si cu aprobarea Comisiei pentru protectia copilului.

Parintii firesti pot pastra legaturi personale cu copilul, in conditiile stabilite de Comisie si cu respectarea interesului superior al copilului. Astfel, vizitarea copilului la domiciliul persoanei la care se afla in plasament de catre parintii lui firesti se poate face numai cu acordul persoanei si numai in prezenta unui reprezentant al serviciului public specializat. in lipsa acordului persoanei care are in plasament un minor, vizitarea minorului se face numai la sediul centrului de plasament, in locuri special amenajate.

incredintarea sau plasamentul copilului unei familii sau unei persoane poate dura cel mult pana la dobandirea de catre acesta a capacitatii depline de exercitiu. Art. 19, alin. 2 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 26/1997 prevede ca, la cererea copilului, Comisia pentru protectia copilului poate dispune ca el sa ramana la familia sau persoana in cauza si dupa dobandirea capacitatii depline de exercitiu, daca isi continua studiile, fara a depasi varsta de 26 de ani.

in ceea ce priveste drepturile pecuniare ale persoanei sau ale familiei careia i s-a incredintat un copil, art. 20 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 26/1997 prevede ca pentru fiecare copil se acorda o alocatie lunara de intretinere in cuantum de 300.000 lei (indexabila prin hptarare a Guvernului). Daca cel in cauza a obtinut atestatul de asistent maternal profesionist¹⁴², pentru fiecare copil i se acorda un salariu la nivelul salariului brut lunar al asistentului social cu pregatire medie, in functie de vechimea in munca. Perioada cat copilul se afla incredintat se considera vechime in munca.

De remarcat este faptul ca, daca un copil a fost incredintat unei rude pana in gradul IV, aceasta nu beneficiaza de salariu, ea neputand fi asistent maternal profesionist, raportat la acest copil.

De prevederile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat poate beneficia si persoana sau familia careia i s-a incredintat sau dat in plasament un copil. Astfel, art. 9, alin. 1 din Hotararea Guvernului nr. 1099/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii privind venitul minim garantat¹⁴³, enumerand mijloacele de proba cu care se dovedeste componenta familiei care solicita ajutor social, acordat in completarea veniturilor nete lunare ale familiei pentru asigurarea venitului minim garantat lunar, prevede si hotararea de incredintare sau de

142.1.T. Stefanescu, "Statutul legal al asistentului maternal profesionist', Dreptul, nr. 9/1998, p. 11. 143. Publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 719 din 12 noiembrie 2001.

plasament familial al minorului. Astfel, persoana sau unul dintre membrii familiei care are in grija, in baza hotararii Comisiei pentru protectia copilului, un minor aflat in dificultate se adreseaza cu o cerere, insotita de actele doveditoare privind componenta familiei si de declaratia privind veniturile realizate, primarului localitatii in a carei raza teritoriala solicitantul isi are domiciliul sau resedinta.

Solutionarea cererii de acordare a ajutorului social se realizeaza de persoanele desemnate, din cadrul serviciului de asistenta sociala, prin dispozitia primarului. intocmirea anchetei sociale de catre serviciul de asistenta sociala din cadrul Consiliului Local este obligatorie. Art. 12, alin. 4 din Metodologie prevede faptul ca la efectuarea anchetei sociale pot participa si reprezentanti ai institutiilor publice sau ai organizatiilor nonguverna-mentale care isi desfasoara activitatea in cadrul unitatii administrativ-teritoriale respective.

Bibliografie selectiva

Albu, I., "Notiunea, felurile si scopul infierii', in I. Albu, I Reghini, S.A. Szabo, infierea,

Editura.Dacia, Cluj-Napoca, 1977.

Albu, I., Dreptul familiei, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1975. Albu, I.; Reghini, I.; Szabo, S.A., infierea, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1977.

Antonescu, M.V., Regimul juridic al strainilor in Romania. Strainul - persoana fizica, Editura ALL Beck, Bucuresti, 2000.

Avram, M., Filiatia. Adoptia nationala si internationala, Editura ALL Beck, Bucuresti, 2001. Bacaci, Al., "Precizari privind institutia ocrotirii parintesti', Dreptul, nr. 10/2000, pp. 58-61. Bacaci, Al.; Dumitrache, V.; Hageanu, C, Dreptul familiei, Editura ALL Beck, Bucuresti, 2001. Banciu, M., Dreptul familiei, Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 1998.

Barasch, E.A.; Ionascu, A.; Anca, P.; Economu, V.; Nestor, I.; Rucareanu, I.; Zilberstein, S., Rudenia in dreptul RSR, Editura Academiei, Bucuresti, 1966.