Universitatea din Bucuresti

Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala

Violenta in familie

suport de curs pentru invatamantul la distanta -

Cuprins

• Definirea termenului de violenta
• Persoane expuse riscului de victimizare si familii in care riscul dezvoltarii unor comportamente violente este crescut
• Formele violentei
• Explicatii privind
• Factori de risc pentru dezvoltarea violentei in familie
• Directii de dezvoltare a politicilor privind combaterea si prevenirea      violentei in familie

• Servicii pentru interventia in cazurile de violenta in familie

• Eficienta programelor de protectie a victimelor abuzului
• Implicarea comunitatii in actiunile de prevenire a violentei in familie
• Practica de asistenta sociala in cazurile de abuz asupra copilului in spatiul familial

Definirea violentei

Conceptul acopera, atat in reglementarile juridice, cat si in practica, grade diferite de vizibilitate si de incadrare a comportamentelor considerate agresive, de la cele care afecteaza starea de sanatate a victimei, la cele care afecteaza situatia ei sociala sau stima de sine. O privire de ansamblu asupra perceptiei si incadrarii formale sau informale a comportamentelor si atitudinilor in registrul violentei arata o recunoastere diferentiata a comportamentelor si atitudinilor, de la formele de violenta fizica la formele de violenta sexuala, verbala sau psihologica. Diferentele apar in definirea termenului de violenta si in raport cu persoana care este victima a violentei; astfel este diferentiata definitia violentei asupra femeii, asupra tanarului sau asupra persoanei varstnice.

Astfel in definitia descriptiva a termenului de violenta apar forme cum ar fi: izolarea si separarea persoanei de mediul social, refuzul accesului acesteia la orice tip de resurse, ridiculizarea, hartuirea verbala si poreclirea (folosite pentru a determina o persoana sa se aprecieze ca fara valoare personala, astfel incat aceasta sa poata fi tinuta sub controlul agresorului), amenintarea verbala privind abuzul sau tortura directa sau indirecta (asupra copiilor sau rudelor) (Follingstad si col., 1990).

Inconsistenta in modul de incadrare a comportamentelor si atitudinilor in registrul violentei este data de gradul diferit de perceptie si constientizare la nivel comunitar, atat a femeii si copilului si raportului acestora cu ceilalti membrii ai familiei, cat si de definire diferita a violentei.

Un prim aspect implicat il constituie perceptia culturala; studiile realizate pe grupuri delimitate cultural arata ca incadrarea comportamentelor in definirea violentei, la nivel comunitar, este facuta sub aspect cultural. Fiecare comunitate defineste violenta in cuplu in raport cu propriile cadre culturale de indentificare si ierarhizare a gradelor de violenta.

Spre exemplu, Williams & Becker (1999) au realizat cercetari privind violenta asupra femeii. Cei doi cercetatori au ajuns la concluzia ca elementele cadrului cultural sunt esentiale pentru modul in care o comunitate intelege, defineste si dezvolta actiuni pentru combaterea violentei asupra femeii in relatia de cuplu; o alta concluzie a studiului a fost aceea ca incercarea de a combate violenta la nivel comunitar prin intermediul implementarii masurilor legislative nu este o solutie in reducerea violentei; la nivelul relatiilor interpersonale nu este asumata definitia legislativa a violentei atunci cand aceasta este impusa ca un mecanism extern de reglementare. Este imperativ ca membrii comunitatii sa constientizeze violenta si sa-si asume responsabilitatea confruntarii cu problema violentei[1].

Studiile comparative realizate in mai multe comunitati, diversificate sub aspect cultural, arata ca definirea violentei asupra copilului si femeii depind, de asemenea, de nivelul de valorizare sociala a acestora. In tarile Est-mediteraneene, spre exemplu, abuzului fizic asupra femeii nu este perceput social ca fiind violenta si nu este definit ca forma de violenta la nivelul juridic. Femeia este valorizata prin raportare la castitate, si de aceea, in cazul relatiilor sexuale extramaritale sau in cazul in care este victima unui viol, femeia poate fi omorata. Un studiu realizat in Egipt, in 1993, privind cauzele uciderii femeilor, arata ca 47%, din totalul femeilor ucise, au fost omorate de catre rude; majoritatea femeilor fusesera victime ale unui viol in afara relatiei de cuplu . In Afganistan, desi violenta asupra femeii este extrema, de la formele abuz fizic si maltratare pana la ucidere, atat in relatia de cuplu cat si in relatiile sociale, aceste comportamente nu sunt definite ca violenta. Spre exemplu, dreptul la viata al femeii afgane poate fi decis de catre sot sau de catre comunitate atunci cand se apreciaza ca femeia a incalcat standardele culturale privind imbracamintea sau comportamentul in public; in aceste situatii membrii comunitatii pot decide si ucide femeia cu pietre in public. Femeia nu are acces la serviciile medicale, iar spitalele nu acorda asistenta medicala femeilor .

Lipsa de consens privind definitia violentei asupra femeii, intalnita la nivel socio-cultural, este regasita si in abordarile cercetatorilor si specialistilor in domeniu. In literatura de specialitate nu exista o definitie care sa acopere problematica violentei si care sa fie bazata pe consensul cercetatorilor. Fiecare cercetator sau specialist a definit violenta, sau a creat registre de incadrare a comportamentelor si atitudinilor care sa delimiteze formele violentei, in raport cu domeniul de specializare si cu necesitatile de lucru; definitiile violentei depind de domeniul de apartenenta al cercetatorului si de scopul pentru care sunt elaborate. Astfel, definitia violentei elaborata cu scopul de a fi utilizata in procedurile penale va fi diferita de definitia utilizata de catre serviciile de asistenta a victimelor violentei. De asemenea, definitia utilizata de catre serviciile de sanatate publica difera de definitiile folosite de catre psihologi in cadrul programelor de terapie a victimei sau agresorului.

Atat in domeniul stiintific, cat si in cel juridic, sunt utilizate definitii asupra violentei care includ termenul de actiuni intentionate sau actiuni percepute ca intentionate. Aspectul de intentionalitate[4] delimiteaza realizarea actelor violente de intentia de a produce suferinta si conditioneaza definirea unui act violent de intentia de a produce suferinta. Intentionalitatea actelor violente este raportata la persoana care le utilizeaza, la motivatia si modalitatea in care este utilizata violenta. Includerea ideei de intentionalitate in operationalizarea conceptului de violenta creaza dificultati atat in incadrarea unor comportamente in registrul violentei cat si in masurarea violentei.

In Israel[5], spre exemplu, jumatate dintre femei si jumatate dintre barbati considera ca barbatul nu este singur responsabil pentru actele de violenta, in timp ce 16,4% dintre femei si 15,6% dintre barbati considerau ca daca un barbat nu foloseste violenta intentionat, atunci el nu este singurul responsabil de consecintele violentei; aceasta face ca violenta neintentionata, cum ar fi violenta utilizata in scopuri educative, sa fie acceptata la nivel comunitar. Studiul arata ca femeile care erau victime ale violentei in cuplu au inclinat, mai mult decat celelalte femei, sa considere violenta barbatului legitima in anumite situatii. Violenta folosita cu scopuri educative este acceptata de o parte semnificativa de populatie; din populatia esantionului 13,5% dintre femei si 15,8% dintre barbati considerau ca este justificata violenta asupra femeii atunci cand aceasta insulta sau blesteama, iar 13% dintre barbati si 14,9% dintre barbati consdiera ca femeia trebuie batuta atunci cand face ceea ce doreste, fara aprobarea sotului (Eisikovits, Winstok, & Fishman, 2004)

In Romania violenta asupra femeii este definita, potrivit Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea si combaterea violentei in familie ca fiind orice actiune fizica sau verbala savarsita cu intentie de catre un membru de familie impotriva altui membru al aceleiasi familii, care provoaca o suferinta fizica, psihica, sexuala sau un prejudiciu material. Violenta constituie, de asemenea, impiedicarea femeii de a-si exercita drepturile si libertatile fundamentale (Art. 2).

O noutate adusa de aceasta lege este recunoasterea formelor de violenta dezvoltate si in cuplurile consensuale sau in diferite menaje dezvoltate in societatea moderna. Prin intermediu legii este infiintata, incepand cu 2003, Agentia Nationala pentru Protectia Familiei. Agentia functioneaza prima data in cadrul Ministerului Sanatatii si Familiei dar prin Ordonanta 95 din 24 decembrie 2003 se transfera la Ministerului Muncii Solidaritatii Sociale si Familiei. Agentia are reprezentante la nivelul fiecarui judet. In subordinea agentiei functioneaza Centrul-Pilot de Asistenta si Protectie a Victimelor Violentei si Centrul de Informare si Consultanta pentru Familie.

Persoane expuse riscului de victimizare si familiile in care riscul dezvoltarii unor comportamente violente este crescut

Categoriile de persoane expuse riscului de violenta in familie:

copiii

femeile

persoanele varstnice

barbatii

Familiile care sunt expuse riscului de dezvoltare a violentei sunt:

• familia in care parintii sunt tineri - parintii au cunostinte limitate privind nevoile de crestere si dezvoltare a copilului, nu fac fata stresului generat de cresterea copilului mic, nu au aptitudini de crestere a copilului, au experimentat violenta in copilarie etc

• frecventa schimbarilor in cadrul familiei solicita parintii la numeroase adaptari cum ar fi schimbarea locului de munca, nasterea altor copii in familie, schimbarea etapelor de viata, a rolurilor si asteptarilor parintilor si copiilor etc.

• familiile numeroase in care cresc solicitarile din partea copiilor ca si multiplicarea rolurilor si asteptarilor in raport cu fiecare copil, cresterea presiunilor financiare si a spatiului de locuit etc.

• frecventa disfunctiilor in familie generate de perioade de criza

• status socio-economic scazut - desi cercetatorii nu au identificat un raport direct intre gradul de saracie si violenta in familie, nivelul economic si educativ scazut este considerat un factor favorizant al dezvoltarii comportamentelor violente; lipsa unui loc de munca si stresul cauzat de multiple deprivari socio-economice favorizeaza dezvoltarea conduitelor violente in familie;

Formele violentei si incadrarea lor in definirea violentei

Formele violentei sunt conturate clar in cadrul cercetarilor. Astfel, potrivit Cercetarii Nationale privind Violenta in Familie si la Locul de Munca formele violentei sunt :

Violenta psihologica (agresiuni verbale, intimidare, batjocura, umilire)

Violenta fizica (vatamari produse prin palmuire, lovire cu sau fara obiecte sau bataie)

Violenta sociala (izolarea fata de familie si prieteni, monitorizarea activitatilor, restrangerea accesului la informatie)

Violenta economica (oprirea accesului la resurse financiare sau alte mijloace economice)

Violenta sexuala (fortarea victimei pentru activitati sexuale nedorite)

Eurobarometrul 51.0., Europeans and their views on domestic violence against women, puncteza ca forme ale violentei:

Restrictionarea libertatii

Daca specialistii in sociologie, criminologie, psihologie, medicina si asistenta sociala sustin ca fiind grave consecintele si mari costurile sociale[6] ale violentei asupra femeii si copiilor acesteia, in constiinta publica existe grade diferite de acceptare a violentei. In Europa, potrivit Eurobarometrului, 62% dintre europeni considera violenta asupra femeii inacceptabila in orice conditii, in timp ce 2% apreciaza violenta acceptabila in anumite conditii si 0,7% apreciaza violenta acceptabila in orice circumstatiale.

Cat de grave sunt formele violentei

Formele violentei au fost prezentate in ordinea: violenta psihologica, violenta fizica, violenta sexuala, amenintarea cu violenta si restrictionarea libertatii. Pentru fiecare forma s-a putu alege din urmatoarle enunturi: "foarte seriosa", "serioasa", "deloc serioasa".

Sursa: Eurobarometru 51.0

Europeans and their views on domestic violence against women (1999)

Date colectate vizeaza tarile membre al Uniunii Europene

In Romania, potrivit Cercetarii Nationale privind Violenta in Familie si la Locul de Munca situatia in care o femeie este batuta de catre partenerul ei este apreciata ca fiind "nu prea grava" de 2% din esantionul de femei si 2% din esantionul de victime. De altfel, potrivit Cercetarii Nationale privind Violenta in Familie si la Locul de Munca, 2% din esantionul national apreciaza ca "femeia ar trebui batuta" atunci cand "in mod frecvent nu gateste" sau "in mod frecvent nu-i tace gura", iar 3% apreaciza ca bataia este necesara atunci cand femeia "nu are grija de copii". Datele sunt sustinute de faptul ca 17,8% din esantionul de femei au indicat cel putin o forma de abuz (Centrul Parteneriat pentru Egalitate, 2003)

Incidenta violentei asupra femeii de-a lungul vietii

Datele prezentate reprezinta incidenta formelor de violenta asupra femeii si sunt apreciate de Cercetarea Nationala privind Violenta in Familie si la Locul de Munca din totalul formelor de violenta in cuplu (violenta asupra femeii si violenta asupra barbatului).

Din totalul formelor de violenta in cuplu, in Romania, Cercetarea Nationala privind Violenta in Familie si la Locul de Munca arata ca doua treimi sunt femei si o treime sunt barbati. Violenta sexuala este raportata exclusiv de catre femei.

Indicatorii formelor de violenta potrivit Cercetarii Nationale privind Violenta in Familie si la Locul de Munca:

Violenta psihologica (agresiuni verbale, intimidare, batjocura, umilire)

Violenta fizica (vatamari produse prin palmuire, lovire cu sau fara obiecte sau bataie)

Violenta sociala (izolarea fata de familie si prieteni, monitorizarea activitatilor, restrangerea accesului la informatie)

Violenta economica (oprirea accesului la resurse financiare sau alte mijloace economice)

Violenta sexuala (fortarea victimei pentru activitati sexuale nedorite)

Sub aspectul prevalentei, statisticile arata ca forma fizica a violentei este cea mai raspandita si cea mai grava prin limitele extreme pe care poate sa le atinga. Intr-un studiu realizat in 48 de tari, intre 1982-1999 (WHO, 2002), s-a constat ca intre 10% si 60% dintre femei au declarat ca au suferit, pe parcursul vietii, forme de violenta fizica din partea partenerului de cuplu. Intre femeile care declara abuzul fizic, 70% dintre ele declara forme severe de abuz fizic (WHO, 2002).

Studiile realizate in Australia, Canada, Israel, Africa de Sud si Statele Unite au aratat ca 40-70% dintre femeile ucise au fost victimele partenerului de cuplu (sot sau prieten), suferind perioade lungi de violenta (WHO, 2002). Daca ar fi sa comparam ponderea femeilor ucise de catre partenerii de cuplu cu ponderea barbatilor ucisi de catre partenere, in Statele Unite, doar 4% dintre barbatii ucisi intre 1976-1996 fusesera victime ale partenerei de cuplu (sotie sau prietena), in timp ce in Australia procentul barbatilor ucisi de partenera este de 8,6%, intre 1989-1996 (WHO, 2002).

In Romania, potrivit Cercetarii Nationale privind Violenta in Familie si la Locul de Munca, 6% din esantionul national a raspuns ca a primit o palma sau lovituri cu piciorul de catre un membru al familiei, 4% au fost amenintati cu moartea de cineva din familie, iar 8% au fost amenintati frecvent cu bataia (Centrul Parteneriat pentru Egalitate, 2003).

Rata violentei asupra femeilor intre 20-59de ani in Romania, pe tipuri de violenta

Sursa: Cercetarea Nationala privind Violenta in Familie si la Locul de Munca

Centrul Parteneriat pentru Egalitate, 2003

In demersul de operationalizare a conceptului de violenta fizica exista un dezacord al specialistilor si al juristilor; din prisma incadrarii comportamentelor in registrul violentei fizice, se discuta inca includerea palmuirii alaturi de acte, cum ar fi folosirea unui cutit sau pistol. In cazurile de violenta sau abuz fizic s-a constatat ca este asociata in majoritatea cazurile forma de violenta verbala; cele mai intalnite forme sunt poreclele care transforma femeia in obiect, astfel ca, violenta asupra partenerei este perceputa de catre agresor ca violenta asupra obiectului creat (Lambert & Firestone, 2000). De asemenea, degradarea personalitatii femeii prin utilizarea violentei verbale, in cazul abuzului fizic, face ca femeia sa justifice actiunile partenerului violent prin greseli personale sau prin incapacitate de a-si exercita rolurile in cuplu.

Problema violentei fizice

Violenta fizica este apreciata de 87% dintre europeni ca fiind o problema foarte serioasa in timp ce numai 0.1% apreciaza ca forma de violenta fizica nu este o problema serioasa. Cel mai inalt scor a fost atins de Suedia si Irlanda (3.94), in timp ce scorul cel mai scazut a fost atins de catre Finlanda si Germania de Est (3.77), urmate de Danemarca (3.78) si Luxemburg (3.79).     

Sursa: Eurobarometru 51.0

Europeans and their views on domestic violence against women (1999)

Date colectate vizeaza tarile membre al Uniunii Europene

Studiul panel realizat de National Research Council (SUA) ca si Raportului Mondial al Sanatatii arata ca desi studiile realizate pana acum, privind violenta in familie, au fost focalizate cu precadere asupra violentei fizice, continua sa existe lipsa unui acord al specialistilor asupra definitiei si modalitatilor de masurare a violentei fizice. Dezvoltarea unor instrumente de masurare a violentei fizice se impun in special din cauza dezacordului asupra continutului definitiei violentei; multe dintre definitiile utilizate de catre cercetatori, ca si definitiile intalnite in legislatie, cuprind o gama larga de comportamente; violenta fizica poate fi incadrata de la forme relative minore, cum ar fi palmuirea, la forme extreme care produc moartea. De asemenea, incadrarea culturala a violentei impune claritate asupra actelor violente accidentale sau intentionate.

Pana acum cel mai cunoscut instrument de masurare a violentei fizice este Conflict Tactic Scale[10] (CTS) (Straus, 1979, 1990), dezvoltata in Statele Unite. CTS este conceputa sub forma mai multor sub-scale care sa masoare violenta fizica si verbala precum si actiunile desfasurate in cursul conflictului, incluzand indicatori de masurare a abilitatilor de negociere. Subscala privind agresiunea fizica, spre exemplu, este conceputa in asa fel incat sa fie posibila masurarea frecventei si severitatii unor actiuni specifice de violenta fizica in familie (incluzand itemi de masurare a violentei asupra femeii si violentei asupra barbatului in relatia de cuplu, a violentei asupra copilului si asupra persoanei virstnice). CTS poate fi folosita pentru masurarea violentei pe o perioada lunga de timp sau in ultimele 12 luni. CTS este limitata prin faptul ca nu face referire la contex sau consecintele violentei. O noua versiune a CTS a fost elaborata si denumita CTS2; aceasta versiune include noi aspecte ale violentei cum ar fi abuzul sexual. Subscalele CTS si CTS2 pot fi folosite impreuna sau independente unele de altele (Ellsberg, 2000). In Europa nu au fost dezvoltate scale de masurare a violentei fizice. Majoritatea cercetatorilor au adaptat si validat Conflict Tactic Scale pentru diferite evaluari.

In ceea ce priveste forma violentei psihologice asupra femeii in relatia de cuplu, putem spune ca, datorita vizibilitatii scazute a modului de manifestare dar si a posibilitatilor de a identifica consecintele asociate, putini cercetatorii au realizat studii pentru intelegerea mecanismelor violentei psihologice, comparativ cu interesul pentru studiile privind violenta fizica. Cercetarile asupra tipurilor de violenta cel mai des semnalate de catre victime sau de catre persoane din anturajul victimei au aratat ca nu exista cazuri de semnalare a violentei psihologice in relatia de cuplu; formele de violenta psihologica sunt adesea identificate in cazurile semnalate de violenta fizica sau sexuala.

Problema violentei psihologice

Violenta psihologica este apreciata ca o problema foarte serioasa de catre 65% dintre europeni. Doar 0,3% apreciaza aceasta forma de violenta ca fiind deloc serioasa. Cea mai inalta rata a aprecierii violentei psihologice ca o problema foarte serioasa este Irelanda cu 3.83 in timp ce Portugalia are rata cea mai scazuta dintre tarile UE (3,38). Varsta, educatia, ocupatia si venitul nu au avut influenta semnificativa asupra raspunsurilor. Semnificativ poate fi considerat faprul ca persoanele varstnice si persionarii au avut cel mai scazut scor.

Sursa: Eurobarometru 51.0

Europeans and their views on domestic violence against women (1999)

Date colectate vizeaza tarile membre al Uniunii Europene

In ultimii ani, violenta psihologica a intrat in atentia specialistilor si o serie de cercetari au fost orientate spre definirea si identificarea efectelor acestei forme de violenta asupra victimelor, apreciindu-se chiar ca violenta verbala si psihica este mult mai daunatoare decat violenta fizica. Violenta psihologica a fost definita ca incluzand acele acte care provoaca suferinta psihica insa nu a fost elaborat un registru al conduitelor care sa contureze forma violentei psihologicice (McGee si Wolf, 1991).

Cercetatorii in domeniul psihologiei si sanatatii mentale apreciaza ca violenta acopera o gama larga de comportamente, care include in multe situatii formele de violenta verbala si psihica. The National Committee on Family Violence of the National Institut of Mental Helth (1992), in urma interviurilor cu victimele violentei privind experientele pe care acestea le-au trait, au inclus in definitia violentei orice actiune care poate dauna fizic si psihic, cum ar fi: constrangerea sexuala, intimidarea fizica, restrangerea activitatilor normale sau a libertatii si impiedicarea accesului la resurse.

Prin inhibarea capacitatii victimei de a se apara, violenta psihologica pare sa fie mai eficienta in mentinerea controlului asupra victimei decat violenta fizica. In cazul violentei fizice victima percepe clar forma de atac din partea partenerului violent si se apara prin diferite strategii, pe cand vitimele abuzului psihologic percep mai greu forma de violenta din actele partenerului si deseori nu reactioneaza. Pentru a mentine controlul asupra femeii, deseori actele de violenta psihologica sunt impletite cu actiuni de iubire, ceea ce creaza o confuzie a femeii asupra propriei persoane si asupra capacitatii ei de a analiza actiunile partenerului (Follingstad & DeHart, 2000).

Violenta psihologica este prezenta pe tot parcursul dezvoltarii si manifestarii violentei asupra femeii in relatia de cuplu si afecteaza atat modul in care femeia percepe violenta si se percepe pe sine, cat si capacitatea femeii de a raspunde la violenta sau de a se separa de partenerul violent. Studiile au aratat ca: (1) violenta psihologica precede deseori alte forme de violenta; istoria multor cazuri arata ca in primii ani dupa casatorie este dezvoltata mai intai forma psihologica a violentei dupa care violenta escaladeaza in forma fizica sau sexuala (O'Leary, Malone & Tyree, 1994).

Studiile au aratat insa ca violenta psihologica poate fi prezenta si independent de alte forme de violenta. Follingstad si col. (1990) aprecia ca cea mai intalnita forma de violenta psihologica este ridiculizarea femeii ceea ce duce la devalorizare personala si la capacitatea redusa de a face fata ulterior abuzului fizic sau sexual ; (2) violenta psihologica insoteste alte forme de violenta; diferite forme de manifestare a violentei psihologice sunt semnalate in cazurile de violenta fizica sau sexuala (Follingstad si col., 1990; Follingstad & DeHart, 2000; Walker, 1979; Browne, 1987; Hart and Brassard, 1991; Sabourin si col., 1993); (3) violenta psihologica continua si dupa ce alte forme de violenta au incetat in cazul separarii femeii de partenerul violent, iar consecintele violentei psihologice sunt prezente pe termen lung afectand starea de sanatate si functionalitatea psihosociala a femeii (Lauer, 1995).

Pentru violenta psihologica au fost dezvoltate scale de masurarea doar in Statele Unite. Scalele de masurare a violentei au fost dezvoltate fie pe baza unor teorii referitoare la violenta, fie pe baza marturiilor vitimelor care au fost identificate de catre serviciile de specialitate. Cea mai cunoscuta scala de masurare a violentei psihologice folosita in Statele Unite este The Psichological Maltreatment of Women Inventory elaborata de Tolman (1988); scala este bazata pe doua categorii de factori: verbali/emotionali si dominare/izolare. Au fost aduse mai multe critice acestei scale: specialistii au apreciat fie ca scala masoara un comportament ca facand parte din registrul violentei numai daca actiunea de control si dominare a victimei a avut succes, fie ca itemii nu fac referire clara la distinctia dintre formele violentei psihologice si un comportament interpersonal problematic, fie ca nu face clar distinctia intre perceptia partenerului si perceptia comportamentului partenerului (Follingstad & DeHart, 2000).

O alta scala cunoscuta de masurare a violentei psihologice este The Abusive Behavior Inventory (Shepard si Campbell, 1992). Scala include un numar de 20 de itemi referitori la violenta psihologica ceea ce face ca aceasta scala sa acopere o sfera redusa a formelor violentei psihologice. Un exemplu de scala elaborata pe baza marturiilor victimelor violentei este cea a lui Hoffman (1984). In urma interviurilor cu femeile care s-au identificat ca fiind victime ale abuzului psihologic, Hoffman a elaborat o lista cu actele incluse in violenta psihologica. Scala cuprinda insa itemi pe care nu toti cercetatori ii considera reprezentativi pentru masurarea violentei psihologice (Follingstad & DeHart, 2000), cum ar fi pierderea interesului femeii fata de mariaj sau insomnii datorate ingrijorarii.

Cercetatorii sunt de parere ca in masurarea violentei psihologice ar trebui considerate variabilele circumstantiale, intrucat analiza subiectiva a violentei este limitata de faptul ca un comportament poate avea conotatii diferite pentru partenerii unui cuplu (Follingstad & DeHart, 2000). Intrucat impactul pe care un comportament violent poate sa-l aiba asupra unei persoane depinde de caracteristicile personale, cerectatorii considera ca posibilitatea de masurare standardizata a violentei psihologice este necesara. Cercetarile arata ca se impune standardizarea masurarii violentei psihologice, atat pentru ca victima nu incadreaza deseori atitudinile si comportamentele in registrul violentei psihologice, dar si pentru ca specialistii pot utiliza definitii diferite ale violentei psihologice (Follingstad & DeHart, 2000).

In ceea ce priveste violenta sexuala, s-au facut modificari numeroase in ultimii ani asupra definitiei si continutului formelor abuzului sexual; pana acum nu exista un consens al cercetatorilor in aceasta problematica. La nivelul acceptarii si aprecierii violentei sexuale Eurobarometrul arata ca 90% dintre europeni apreciaza violenta sexuala asupra femeii in relatia de cuplu ca fiind o problema foarte serioasa. In Romania, potrivit Cercetarii Nationale privind Violenta in Familie si la Locul de Munca, 14% din esantionul de femei si 6% din esantionul de victime au declarat ca "o femeie fortata de partenerul ei sa aiba relatii sexuale" nu este prea grav (Centrul Parteneriat pentru Egalitate, 2003).

Sub impactul conventiilor internationale, majoritatea legislatiilor care recunosc violenta asupra femeii in relatia de cuplu, includ in definitia violentei forma de violenta sexuala, insa exista putine tari care au mecanisme de identificare si masurare a abuzului sexual in relatia de cuplu. De aceea, o dificultate majora in semnalarea cazurilor este data de definitia si intelegerea violentei, atat de catre victima, cat si de catre specialisti, din perspectiva culturala si sociala.

Problema violentei sexuale

Sursa: Eurobarometru 51.0

Europeans and their views on domestic violence against women (1999)

Date colectate vizeaza tarile membre al Uniunii Europene

Nu se cunoaste numarul real al cazurilor de violenta sexuala si sunt foarte putine studiile care trateaza tema violentei sexuale in relatia de cuplu. Cercetatorii s-au confruntat cu o dubla problema in cercetarea abuzului sexual: pe de-o parte exista o semnalare redusa a cazurilor de abuz sexual, marea majoritate a abuzului sexual fiind identificat accidental in consultarile medicale sau constatat de catre specialisti in urma semnalarii abuzului fizic; pe de alta parte, delimitarea lotului de persoane care legal erau victime ale abuzului sexual, desi ele nu se considerau in acest fel. In Statele Unite si Mexic, spre exemplu, se estimeaza ca 40-52% dintre femeile victime ale abuzului fizic au fost, de asemenea, victime ale abuzului sexual (WHO, 2002). Violenta sexuala apare, insa, si independent de alte forme de violenta; astfel, in India, un sondaj care a inclus un numar de 6000 de barbati arata ca 22% dintre ei au declarat ca foloses violenta sexuala asupra partenerei, iar in Anglia (Londra de Nord), 23% dintre femei au declarat ca au fost victime ale violului in relatia de cuplu; prevalenta cazurilor de violenta sexuala in relatia de cuplu arata ca in Canada 8,0% dintre femei sunt victime ale violentei sexuale, in Anglia (Wales si Scotland) 14,2%, in Finlanda 5,9%, iar in Elvetia 11,6% (WHO, 2002).

Alaturi de violenta fizica, psihologica si sexuala apare in registul violentei, atat in estimarile specialistilor, cat si in opinia publica, amenintarea cu violenta. 58% dintre cetatenii statelor membre ale Uniunii Europene apreciaza amenintarea cu violenta ca fiind o problema "foarte serioasa"; numai 6% dintre ei nu o apreciaza ca forma de violenta. Cu 3.76 din 4 puncte maxim, suedezii au scorul cel mai inalt in aprecierea amenintarii cu violenta ca fiind o problema "foarte serioasa", urmati de irlandezi cu un scor de 3.74 (Eurobarometrul 51.0)

O alta forma de violenta des intalnita este violenta verbala; aceasta consta in utilizarea unor expresii jignitoare, porecle si insulte care induc o devalorizare a femeii; femeia este acuzata de incompetenta, este declarata inferioara si lipsita de atractivitate. In raport cu gradul de persistenta si frecventa, violenta verbala distruge increderea femeii in ea insasi si ii afecteaza stima de sine. Amenintarea, spre exemplu, este o forma de violenta verbala folosita cu scopul de a stabili controlul asupra femeii. Unii cercetatori sustin ca, datorita lipsei claritatii si capacitatii femeii asupra relatiei dintre actiune si raspuns, violenta verbala ar avea ca efect, in timp, invatarea neputintei de a actiona impotriva violentei (Lambert & Firestone, 2000).

Izolarea sociala si reducerea accesului la resurse sunt forme de violenta regasite in studiile nationale in procente ridicate; aceste forme de violenta contribuie si favorizeaza dezvoltarea si perpetuarea altor forme de violenta. In Israel, spre exemplu, mai mult de 56% dintre femeile care s-au declarat victime ale formei de abuz fizic au declarat, de asemenea, ca sunt urmarite in afara locuintei si le sunt limitate libertatile de interactiune cu prietenii sau vecinii (Eisikovits, Winstok, & Fishman, 2004). Potrivit Eurobarometrului (1999), restrictionarea libertatii este apreciata de 64% dintre europenii din tarile membre ale Uniunii Europene ca fiind o problema "foarte grava", 28% o apreciaza ca o probema "in mare masura serioasa", 5% considera ca "nu" este o problema serioasa, iar 1% ca fiind o problema "deloc serioasa".

Diferentele in aprecierea restrictionarii libertatii ca fiind o problema "foarte serioasa" apar in raspunsurile date de catre barbati (59,8%) si femei (67,3%), precum si intre persoanele care au un loc de munca (62,7%) si persoanele care nu au un loc de munca (58,6%). In Romania, izolarea sociala este apreciata de 42% dintre femeile din esantionul national si 37% dintre femeile din esantionul de victime ca fiind o problema "foarte grava"; 51% dintre femeile victime ale violentei au apreciat izolarea sociala ca fiind "destul de grava", in timp ce 45% dintre femeile din esantionul national au raspuns ca este "destul de grava (Centrul Parteneriat pentru Egalitate, 2003)

Abuzul economic este o forma de violenta intalnita in tipologia formelor violentie dar cu o prezenta mai redusa. Violenta economica implica controlul partenerului asupra detinerii si folosirii resurselor financiare de catre femeie. Deseori abuzul economic se manifesta prin controlul veniturilor financiare, limitarea participarii la deciziile privind utilizarea banilor si refuzul de a-i pune la dispozitie resursele financiare necesare pentru acoperirea cheltuielilor de baza (Lambert & Firestone, 2000). Violenta economica nu apare in eurobarometru, dar Cercetarea Nationala privind Violenta in Familie si la Locul de Munca o pareciaza intre formele de violenta intalnite in Romania. Astfel, violenta economica este declarata de 72,5% dintre femei comparativ cu 27,5% declarata de catre barbati. Potrivit Cercetarii Nationale privind Violenta in Familie si la Locul de Munca femeile victime au apreciat situatia in care "un barbat nu-i da voie partenerei sa foloseasca banii familiei" ca fiind foarte "foarte grava" in 29% din cazuri, si "destul de grava" in 59% din cazuri; nici una dintre femei nu a considerat aceasta problema ca fiind "deloc grava". 38% dintre acestea au raspuns ca acesta forma de violenta ar trebui pedepsita prin lege (Centrul Parteneriat pentru Egalitate, 2003)

In majoritatea cazurilor de violenta, insa, patternul abuzului include formele asociate ale violentei fizice, sexuale, psihologice, economice si izolarii sociale. Dupa ce primul episod de violenta s-a produs, indiferent ca este un episod de violenta fizica, psihologica, sau sexuala, violenta se repeta si escaladeaza ca frecventa si severitate. (Gookind, Sullivan & Bybee, 2004). Deseori abuzul se desfasoara pe perioade lungi de convietuire a partenerilor de cuplu, facand posibila diversificarea si amplificarea formelor de violenta.

Numarul tipurilor de violenta in familie experimentate de-a lungul vietii victimei (femei si barbati)

Sursa: Cercetarea Nationala privind Violenta in Familie si la Locul de Munca

Centrul Parteneriat pentru Egalitate

Perspectivele teoretice de explicare a etiologiei violentei

Dupa 1980, etiologia violentei in familie si violentei asupra femeii in relatia de cuplu a primit o atentie deosebita, cercetatorii elaborand o gama larga de teorii pentru a explica originea violentei. Studiile au evidentiat faptul ca, desi multi barbati se afla sub impactul factorilor de risc pentru dezvoltarea comportamentelor violente, numai o parte dintre ei ajung violenti; astfel, in ciuda prezentei factorilor de risc, individul gaseste resurse personale si sociale pentru a interactiona non-violent. In explicarea dezvoltarii comportamentului violent, cercetatorii au considerat aspectele ce tin de structura individuala si sociala, cum ar fi: prezenta unor factorilor organici (genetici predispozitionali, dezechilibru hormonal), caracteristicile psihologice (incluzand pierderea controlului, impulsivitate, stress) sau aspecte ale personalitatii (gelozia, frica de abandon sau unei o structura borderline a personalitatii) (Michalski, 2004).

Cele mai des intalnite modele teoretice de explicare a comportamentului violent sunt: teoria invatarii sociale, teoria transgenerationala, teoria sistemului social si modelul ecologic.

Teoria invatarii sociale (Sutherland, 1947[12];Bandura si Walters 1963 ; Emery & Laumann-Bllings, 1998) a fost deseori utilizata de catre specialisti pentru a explica originile violentei, factorii cheie fiind invatarea sociala si intarirea pozitiva (Mihalic & Elliott, 1997). Teoria sustine ca tinerii invata din familie utilizarea violentei si invata sa aprecieze violenta ca legitima in rezolvarea unor situatii (Henslin, 1990, Michalski, 2004). Bandura (1973) si Walker (1979) sustineau ca invatarea si intarirea comportamentului violent, ca raspuns la stres si ca metode de rezolvare a conflictului, se face in perioada copilariei. Walker arata ca 50% dintre persoanele care erau violente cu partenerul de cuplu erau violente si in alte relatii sociale, ceea ce, considera el, intareste postulatul teoriei invatarii sociale. Intr-o perspectiva apropiata, teoria subculturii volentei (Woflgang, 1954) argumenteaza ca anumite grupuri accepta si promoveaza valori care permit folosirea violentei. Intre argumentele teoriei subculturii violentei este considerata distributia inegala a prevalentei violentei intre diferite grupuri, in special a celor din clasa de jos.

Datele statistice nu confirma argumentele acestei teorii. Limitele acestor abordari sunt date de excluderea impactului caracteristicilor personale asupra manifestarii unei conduite violente; acest model explicativ nu poate raspunde, spre exemplu, la intrebarea de ce nu toate persoanele care traiesc intr-un mediu socio-cultural, sunt violente.

Teoria transgenerationala este des invocata in explicarea violentei, desi pana acum nu au fost facute cercetari longitudinale care sa confirme postulatele teoriei. Cercetarile, desi putine, au evidentiat, pana acum, doar o potentiala relatie intre situatia de martor sau victima a baietelului si dezvoltarea comportamentelor violente la maturitate, insa nu exista posibilitatea de a firma ca toti copiii care sunt martori sau victime ale violentei ajung sa dezvolte comportamente violente si criminale la maturitate; limitele cercetarilor care sustin aceasta teorie sunt date de faptul ca nu este stabilita o diferentiere a efectelor in raport de varstele expunerii copilului la violenta si in raport de statutul diferit de martor sau victima a violentei. De asemenea, cercetarile nu au putut inca stabili sau explica relatia dintre situatia de martor sau victima a fetitei asupra victimizarii la maturitate (Fantuzzo & Mohr, 1993).

Cercetatorii considera ca cea mai adecvata teorie in explicarea originilor violentei, ca si in explicarea dezvoltarii, manifestarii, inhibarii sau reducerii comportamentelor violente este teoria sistemului social care opereaza la nivel individual, familial si social (Michalski, 2004).

Multe din abordarile moderne incearca explicarea originilor violentei pe baza modelului ecologic (Brofenbrenner, 1986); abordarea este centrata asupra interactiunilor dintre personalitatea individului si factorii sociali prezenti in mediul in care acesta traieste, incluzand elementele structurilor formale si informale. Cercetatorii si specialistii in domeniul apreciaza modelul ecologic ca fiind cel mai apropiat de o explicare adecvata a violentei prin faptul ca recunoaste interactiunea factorilor personali, sociali, culturali si factorii de mediu in dezvoltarea violentei.     

Exista de asemenea diverse abordari feministe ale originii violentei; acestea au la baza argumentatiile privind discriminarile pe baza de sex si distributia inegala a puterii intre partenerii cuplului. Teoriile feministe au considerat initial ca singurul factor de determinare a violentei asupra femeii este superioritatea socio-culturala a barbatului asupra femeii. Spre exemplu, Dobash & Dobash (1979[16], 1992) argumentau ca: (a) violenta reprezinta forma sistematica de exercitare a controlului social si a dominatiei barbatului asupra femeii; (b) prevalenta violentei este intalnita in cuplurile in care barbatul isi pastreaza o atitudine patriarhala; (c) mentinerea dominantei barbatului asupra femeii este acceptata de societate, in special acolo unde legea si obiceiurile locului mentin o diferentiere a puterii intre femeie si barbat. Ulterior, datorita criticilor care sustineau incapacitatea teoreticienilor, de orientare feminista, de a explica cazurile de abuz a femeii asupra barbatului si cazurile de violenta in relatiile lesbiene prin prisma postulatelor feministe, multi cercetatori s-au orientat spre regandirea problemei violentei ca o problema cu deteminare mai larga, incluzand valorile si credintele sociale; astfel, se contureaza o noua abordare feminista care apreciaza violenta ca fiind un comportament uman, manifestat de catre o persoana pentru a mentiene controlul asupra partenerului de cuplu.

Teoria genetica este tot mai putin sustinuta si invocata in explicarea dezvoltarii violentei; teoria sustine ereditatea unor caracteristici ale personalitatii, cum ar fi ostilitatea, sustinuta de o similaritate biologica a membrilor familie. In acest fel, stilul de interactiune poate fi pastrat de generatiile urmatoare. Teoriile determinarilor ereditare biologic sau biopsihice precum si cele ale determinarilor instinctive ale violentei sunt tot mai putin invocate in abordarile moderne ale etiologiei violentei. Violenta este apreciata astazi ca avand o determinare socio-culturala, la care contribuie caracteristicile personalitatii, factorii economici si de mediu.

Desi la nivel teoretic sunt abandonate orientarile care sustin ereditatea violentei si predispozitia individului spre violenta, opinia publica mentine conceptia predispozitiei spre violenta, ceea ce creaza o atitudine de toleranta fata de agresori. Eurobarometrul arata ca 64% dintre europenii din statele membre ale Uniunii Europene apreciaza ca cei care se manifesta violenti sunt predispusi genetic spre o conduita violenta. Scorul cel mai inalt in considerarea predispozitiei spre violenta este intalnit in Grecia (88%), Irlanda (78%) si Spania (73%). Diferenta de scor a fost intilnita intre studenti (59%) si persoanele casnice (70%) in estimarea predispozitiei spre violenta (Eurobarometru 51.0, europeans and their views on domestic violence against women (1999)

Focalizarea explicatiilor privind originea violentei

- Dezvoltarea politicilor sociale de protectie a victimelor violentei - Mecanismele sociale si legislative de sanctionare a violentei - Profilul social al rolurilor femeii si barbatului - Starea societatii - valorizarea sociala a femeii si familiei - integrarea familiei in retelele sociale - dezvoltarea serviciilor sociale - gradele de acceptare a violentei - raportul public-privat - modalitatile de relationare si de administrare a conflictului - Norme sociale privind distributia puterii - Nivelul socio-economic al familie - Modele de relationare in familie - Calitatea de martor sau victima a violentei in copilarie - Patologia individuala - Caracteristicile personale - Nivelul de frustrare si stres Sursa: Modelul abordarii ecologice de intelegere a violentei adaptat dupa Heise, L (1998)

Explicatii privind utilizarea violentei asupra femeii in relatia de cuplu, cuprinse in literatura de specialitate pot fi grupate in patru categorii:

Explicatii focalizate pe individ si experientele copilariei (R. Dallas & E. Mclaughlin, 1983)

Explicatiile focalizate pe invatarea comportamentelor violente ca urmare a experientelor copilariei au la baza ideea ca o persoana care a experimentat violenta in copilarie este incapabila sa-si controleze emotiile si sa dezvolte relatii interpersonale bazate pe comunicare si incredere (Holtzworth-Munroe, A., Stuart, G.L., & Hutchinson, G., 1997).

Exista suport din partea cercetatorilor pentru ideea ca violenta in general, si violenta familiala in special, este corelata cu impactul factorilor psihologici generati din experientele copilariei. Multi cercetatori au evidentiat prin cercetarile lor o relatie directa intre experientele violentei in familie, in perioada copilariei, si rata criminalitatii; copiii victime ale abuzului au un risc sigur de dezvoltare a unei rute delincvente la maturitate. (Bolton, Reich & Gutierres, 1997; Alfaro, 1981; Geller & Ford-Somma, 1984).

McMahon & ClayWerner (2002), facand o analiza a acestor studii care sustin relatia dintre experientele copilariei si comportamentul delicvent la maturitate, afirma ca la baza explicatiilor este teoria dezvoltarii atasamentului la copil. Dezvoltarea conduitei violente la maturitate, si la extrema criminalitatea, sunt puse pe seama esuarii dezvoltarii copilului intr-o relatie de atasament cu parintii, corelata pozitiv cu perceptia unei stari de incredere si armonie; in situatiile in care aceasta relatie nu se dezvolta din cauza comportamentelor si atitudinilor agresive ale parintilor, sentimentul de atasament si siguranta a copilului este afectat si ca rezultat copilul poate deveni ostil si agresiv. Acceptarea acestui model explicativ al cauzelor dezechilibrului in dezvoltarea atasamentului ne obliga, sustin cei doi autori, sa analizam violenta nu doar in raport cu situatiile de abuz asupra copilului, ci si cu situatiile in care copilul traieste experienta ruperii de parinti fiind plasat intr-un centru de pasament sau atunci cand copilul este mutat des de la un asistent maternal la altul, precum si cu situatiile cresterii copilului in familii dezorganizate.

Explicarea violentei pe baza disfunctiilor familiale in perioada copilariei nu este sustinuta unanim de catre cercetatori; sunt, spre exemplu, cercetatori care au explorat dezvoltarea copilului in situatia de divort a parintilor, de separare sau deces si care sustin ca in aceste tipuri de familii sunt prezenti factori care contribuie semnificativ la dezechilibre in dezvoltarea sentimentului de atasament, precum si la abuzul sau neglijarea copilului (Wolfner & Gelles, 1993). Pe de alta parte, sunt cercetari care infirma teoria relatiei dintre experientele copilariei si dezvoltarea conduitei violente la maturitate (Widom, 1991). Straus[17], spre exemplu, in urma studiilor ajunge la concluzia ca problemele psihologice in familiile cu un grad crescut de violenta nu sunt mai complexe decat in familiile "normale".

Aceast nu inseamna insa ca putem exclude problemele psihologice aparute ca urmare a experientelor copilariei din cadrul cauzalitatii violentei, ci doar trebuie sa avem in vedere complexitatea fenomenului. In studiul asupra efectelor pedepsirii copilului prin forme de violenta fizica asupra adultului de maine, spre exemplu, Straus descopera patru consecinte relationate cu constructia si mentinerea atitudinii copilului fata de violenta:

invata sa asocieze iubirea cu violenta atata vreme cat parintii care ii spun ca-l iubesc il si bat;

invata ca este normal sa comiti acte de violenta asupra celorlalti membrii ai familiei;

invata ca o persoana poate utiliza violenta justificat in anumite circumstante;

invata ca violenta este, in anumite circumstante, inteleasa si legitima.

Straus spune insa, ca ar fi o greseala sa punem intreaga cauzalitate a violentei pe baza a ceea ce s-a invatat sau experimentat in familie in perioada copilariei. Multe persoane care comit acte de violenta provin din familii care au experimentat forme si grade diferite de violenta, dar multe persoane care au experimentat violenta in copilarie nu sunt violente.

Studiile publicate si modelele explicative elaborate de catre cercetatori cu privire la experienta violentei in copilarie, precum si influenta acesteia asupra viitorului adult sunt deseori neconcordante. O analiza asupra acestor studii arata, pe de-o parte, limitarea complexitatii problemei copilului expus la violenta[18] la cateva aspecte care devin axe ale explicatiilor teoretice, iar pe de alta parte devieri de la respectarea metodologiei de cercetare, fapt ce afecteaza acuratetea datelor. Fantuzzo & Mohr (1993) au prezentat o analiza a studii publicate intre 1967 - 1998, privind efectele expunerii copilului la violenta, prin compararea grupurilor de copii care au trait in medii familiale violente cu copiii care au trait in medii fara violenta . Concluzia lor a fost ca cercetarile nu respecta deseori metodologia de cercetare si nu sunt vizualizate si constientizate limitele cercetarilor ; cercetarile nu tin seama de corelarea stadiului de dezvoltare al copilului cu tipul si gradul de expunere la violenta in familie. Nu exista date care sa prezinte modul in care este afectat un copil, martor sau victima, prin forme diferite de violenta (violenta fizica, sexuala sau psihologica) cu stadiile de dezvoltare a copilului.

Cu toate acestea, putem considera ca exista suficiente argumente pentru a accepta efectele negative ale violentei in copilarie asupra viitorului adult. Efectele sunt insa diferite in functie de mai multe variabile, cum ar fi: varsta copilului, tipul de violenta la care este expus, existenta altor factori de risc, statutul de martor sau victima a violentei si relatia dintre copil si agresor (Fantuzzo & Mohr, 1999).     

Efectele violentei asupra copilului pot fi urmarite prin intermediul a cinci tipuri de indicatori: (1) comportamentul, (2) starea psihologica (depresii, stima de sine, anxietate), (3) nivelul intelectual si performanta scolara, (4) dezvoltarea sociala (dezvoltarea competentelor sociale), (5) sanatatea mentala si dezvoltarea psihica. Rezultatele cercetarilor publicate intre 1967-1998 au aratat ca, in ceea ce privesc efectele violentei asupra copilului, acei copii care traiau intr-un mediu violent aveau un comportament agresiv si probleme de intregare scolara, depresii, ticuri, stima de sine scazuta, dificultati de concentrare, abilitati reduse de comunicare, tulburari de somn. Studiile publicate in 1989 au aratat ca atat fetitele cat si baietii care proveneau din medii familiale violente aveau competente sociale scazute, capacitati reduse de rezolvare a conflictelor, incapacitate de empatizare. De asemenea, s-a constatat ca efectele negative erau mai puternice pentru copiii care aveau un dublu statut: de martor si victima a violentei. Studiile au scos in evidenta faptul ca efectele violentei asupra copilului au o dubla dependenta: prezenta factoriilor de risc si situatia de martor sau victima a copilului in episoade de violenta. In ceea ce privesc efectele diferentiate ale statutului de martor sau victima a violentei asupra fetitelor si baietilor, nu sunt date disponibile pana acum (Fantuzzo & Mohr, 1993).

Pentru a avea o confirmarea stiintifica a relatiei dintre experintele copilariei si dezvoltarea unor comportamente violente sau a unei rute delincvente la maturitate,       directiile de cercetare ar trebui sa urmareasca (Osofsky, 1999):

diferentierea efectelor in functie de pozitia de martor sau de victima a copilului si realizarea unor studii longitudinale care sa evidentieze efectele asupra viitorului adult;

diferentierea intre efectele expunerii copilului la violenta in comunitate si violenta in familie;

claritate asupra actiunii factorilor de risc care intervin in cazurile de violenta;

abilitatea copilului de a realiza tranzitia de la copilarie la adolescenta si maturitate;

modul in care caracteristicile individuale ale copilului si temperamentul au impact asupra dezvoltarii conduitelor violente la varsta maturitatii;

Explicatii focalizate pe problemele interne familiei si modul de alocare a puterii in cuplu

Aceaste abordari explica violenta in cuplu prin intermediul patternurilor interactionale si a rolurilor pe care membrii familiei le adopta. Explicatiile coreleaza violenta fie cu schimbarile social-economice, care au avut loc in trecutul apropiat si care au avut consecinte asupra dinamicii rolurilor membrilor cuplului, fie cu incapacitatea de interactiune a cuplului.

O parte a explicatiilor vizand pe violenta de cuplu ca model interactional includ ideea ca ambii parteneri contribuie la dezvoltarea violentei. Spre exemplu, partenerii din cuplurile care nu si-au dezvoltate tehnici de comunicare sunt vazuti ca responsabili in egala masura pentru violenta intrucat nu sunt capabili sa discute si sa negocieze. Pot fi mentionate aici si cuplurile in care sotul este impulsiv sau cuplurile in care sotia isi acuza permanent sotul de infidelitate sau de lipsa de asumare a responsabilitatilor in familie. In aceste situatii violenta se instaleaza ca rezultat al combinatiei structurilor personalitatilor si a formelor de comunicare a celor doi parteneri de cuplu (Dallos & McLaughlin, 1993)

In cadrul aceluiasi set de explicatii este sustinuta perpetuarea violentei prin intermediul "cercului violentei": sotul poate initia acte de violenta insotita de argumente impotriva sotiei, dupa care incearca sa fie "amabil" aducandu-i flori (o intoarcere la "luna de miere"). Multe studii au aratat ca in aceasta situatie relatia de putere in cuplu, cel putin temporar, este schimbata, femeia adoptand rolul mamei care iarta, iar barbatul devenind copil in cererea iertarii. Dallos si McLaughlin (1993) apreciau ca, in acest pattern comportamental, ambii parteneri isi implinesc anumite nevoi si de aceea atat cuplul cat si ciclicitatea acestor momente sunt mentinute. Pe de o parte, in aceasta relatie de violenta barbatul poate fi vazut totodata puternic si slab, acesta dezvoltand un comportament violent dublat de cererea iertarii, iar pe de alta parte sotia este slaba din punctul de vedere al puterii fizice, dar puternica din punctul de vedere al "dreptatii morale".

In aceste cazuri violenta este in mare masura un rezultat al comportamentelor membrilor cuplului decat un comportament strict individual determinat de experientele copilariei sau structura individuala. Comportamentul unui membru al familiei este determinat, influentat si mentinut de comportamentul celorlalti. Aceasta implica faptul ca si victima prin atitudinea si comportamentul ei poate provoca sau mentine unele comportamente violente. (Bentovim,1987). Aceasta idee a fost preluata si dezvoltata in programele de lucru cu victima prin care femeia este invatata sa previna conflictele violente si prin aceasta manifestarile violente ale partenerului.

Alte explicatii privind dezvoltarea violentei asupra femeii sunt cele bazate pe teoria puterii. In relatia de cuplu, termenul "putere" pare sa implice o lupta intre cine domina pe cine, cine ia decizii si cine da ordine. In fapt, aceasta este o descriere a familiei traditionale si pare sa nu mai corespunda multor familii de astazi. Ideea ca un singur membru al familiei sa decida pentru ceilalti nu mai este considerata o practica functionala a familiilor moderne.

In familiile care pastreaza inca elemente ale modelului traditional, distributia puterii intre partenrii de cuplu este disproportionata. Cercetarile au aratat ca in mediile rurale, unde modelul patriarhal al distributiei puterii se pastreaza intr-o proportie mai mare, sunt constatate mai multe cazuri de violenta verbala si fizica generata de plasarea femeii intr-o situatie vulnerabila (social, financiar etc). Acest tip de putere are origine sociala si culturala si se refera la norme si expectatii care ghideaza intelegerea noastra despre cum anume puterea trebuie alocata in relatia de cuplu. Puterea sociala a fost traditional favorabila barbatilor, conferindu-le un statut superior si autoritate in comparatie cu femeile. Credinta culturala predominanta, potrivit careia sotul trebuie sa fie capul familiei, a dat barbatului un avantaj de putere. Dezechilibrul puterii in relatia de cuplu este influentata, pe de-o parte, de implicarea sociala si de resursele disponibile fiecarui partener, iar pe de alta parte de interdependenta dintre cei doi parteneri. Spre exemplu, femeile sunt socializate sa-si defineasca si sustina conceptul de sine prin intermediul relatiilor de familie, asa ca au tendinta de a investi mai mult timp in alternative si suport fata de cuplu, in timp ce barbatii se identifica cu rolurile sociale si economice asociate conceptuluide putere (Bird, G. & Melville, K).

Explicarea violentei in baza idei de superioritate a barbatului fata de femeia a constituit initial teza de baza a abordarilor feministe care considerau violenta ca un rezultat al distributiei inegale a puterii in relatia de cuplu. Pentru a argumenta folosirea violentei de catre femeie in relatia de cuplu, sustinatorii feminismului invocau diferenta intre motivele pentru care barbatul si femeia folosesc violenta in relatia de cuplu; barbatul foloseste violenta atunci cand simte ca pierde controlul asupra partenerei de cuplu sau pierde din autoritate, in timp ce femeia utilizeaza violenta pentru a se apara sau riposta atunci cand este atacata. Criticati pentru limitarea teoriei la aspectele de gen si ignorarea cazurilor de utilizare a violentei de catre femei, atat in relatiile heterosexuale cat si in relatiile lesbiene, sustinatorii feminismului s-au orientat tot mai mult spre includerea unor determinanti sociali si culturali in ecuatia violentei, considerand violenta ca o problema umana (Perilla, Frndak, Lillard & East, 2003). In ultimii ani, teoreticienii de orientare feminista au abandonat ideea violentei bazata pe diferentele de gen si s-au orientat mai mult spre fundamentarea explicatiilor privind violenta pe conceptul de putere. Eliot (1996)[21] argumenta ca violenta este manifestata atunci cand o persoana foloseste puterea pentru a mentine controlul asupra partenerului. Puterea, in acest, caz nu mai este considerata un rezultat al dominantei fizice a barbatului sau rezultul diferentelor de gen, ci puterea apare ca o rezultanta a caracteristicilor personale si circumstantiale.

Atat teoreticienii abordarii femeiniste, cat si cei ai teoriei sistemului familiei au descoperit, in ultimii ani, evidente care arata ca violenta femeii si violenta barbatului asupra partenerului de cuplu este cantitativ si calitativ diferita, fiind determinata de modul de interactiune al caracteristicilor individuale si a impactului factorilor prezenti in mediul social in care persoana s-a dezvoltat (Perilla, Frndak, Lillard & East, 2003)

Puterea sociala se bazeaza pe modele culturale diferite fata de modul in care femeia si barbatul se percep pe sine si relatia de cuplu. Bird si Freeman (1993) au descoperit ca atunci cand femeile au fost angajate pe piata muncii si-au dezvoltat increderea si capacitatea de influenta in relatia de cuplu. Femeile care aveau un loc de munca manifestau, intr-o mai mare masura, stima de sine si foloseau tehnici manipulative in luarea deciziilor mai mult decat celelalte femei. Acest aspect este determinat, insa, de raportul dintre statutul femeii si puterea pe care ea accepta sa o detina si manifesta, dar si de modul in care femeia apreciaza puterea ei ca fiind legitima si decide sa actioneze in aceasta baza. Daca femeia mentine o atitudine traditionala fata de familie si rolul sau in familie si nu accepta resursele pozitiei sociale, atunci ea va exercita o influenta mai mica in relatia de cuplu, fara a-si utiliza resursele in directia influentei in partenerului si a modelului de interactiune.

Explicatii focalizate pe structura socio-culturala si circumstantele sociale in care oamenii traiesc

Explicatiile focalizate pe dezvoltarea conduitelor violente sub influenta circumstantelor in care oamenii traiesc si a patternurilor socio-culturale au la baza teoria invatarii prin modelare sociala; acest model explicativ sustine ca acei copii care i-au vazut pe adulti actionand violent au tendinta de a actiona violent in situatii similare (Bandura si Walters 1963[22]; Emery & Laumann-Bllings, 1998). Sutherland (1947) a dezvoltat teoria privind invatarea comportamentului criminal. El a sugerat ca, in interactiunile sociale, oamenii preiau patternul comportamental violent in acelasi mod in care invata orice al comportament; astfel, oamenii invata tehnici de utilizare a violentei, motivatiile utilizarii violentei, atitudinea fata de violenta in general si fata de cei care utilizeaza violenta.

Cel mai larg raspandit cadru de explicare a violentei este modelul ecologic in conceptia lui Brofenbrenner (1986), in cadrul caruia au fost dezvoltate diverse constructiile teoretice privind violenta in cuplu. Modelul ecologic explica comportamentul ca fiind rezultat din interactiunea dintre personalitatea individului si mediul social. Conturarea sau schimbarea unui comportament depinde de tipul de interactiuni cu familia, prietenii, vecinii, precum si de impactul credintelor si modelelor social si culturale. Modelul ecologic de abordare a violentei este regasit in special in domeniul programelor de preventie, furnizand puncte de sprijin in identificarea factorilor de risc si in crearea cadrelor de suport in vecinatatea victimei.

Aceasta idee a dezvoltarii violentei prin intermediul tipurilor de interactiune sociala este regasita si in teoria lui Woflgang (1954)[24] privind substructura violentei; Woflgang sustine ca tinerii care cresc intr-o subcultura a violentei invata sa fie violenti si invata ca violenta este un raspuns potrivit pentru multe probleme ale vietii.

Potrivit acestor teorii explicative ar trebui sa ne asteptam sa intalnim o prevalenta mai mare a comportamentelor violente la barbati, in raport cu femeile, si mai mult in familiile cu un nivel crescut de saracie, decat in familiile cu un nivel de trai ridicat. Daca statisticile au confirmat ca barbatii sunt mai mult implicati in acte de violenta decit femeile si a fost stabilita o rata mai mare a violentei barbatului asupra femeii in relatia de cuplu, relatia dintre diferentele de clasa si rata violentei nu a fost confirmata. Diferentele de clasa au fost invocate frecvent in studiile privind prevalenta cazurilor de violenta asupra femeii, dar statisticile n-au revelat o stransa legatura intre cele doua. Studiile au aratat ca cele mai multe femei sarace au apelat la adaposturi, dar acest fapt nu este relevant pentru a sustine corelarea limitativa a violentei cu un nivel crescut de saracie deoarece se poate considera ca femeile cu un statut socio-economic ridicat dispun de mai multe alternative de a se separa de un partener violent, cum ar fi: posibilitati financiare pentru achizitionarea unei locuinte, consilieri, avocati etc. (Bird & Melvile).

O abordare similara a violentei este facuta de Durkheim; el corela rata violentei cu gradul de integrare socio-economic al individului. Potrivit teoriei lui Durkheim ar trebui sa ne asteptam ca violenta sa fie prezenta mai mult in grupurile anomice si utilizata mai mult de catre persoanele din mediul sarac, apreciate ca fiind mai putin integrate social. Aici apare intrebarea de ce barbatii sunt mai violenti decat femeile, cand ei au un succes financiar mai mare si sunt mai bine integrati in viata sociala si pe piata fortei de munca. Henslim (1990) explica aceasta situatie prin faptul ca barbatii experimenteaza mai mult stress in incercarea de a se integra social si economic si prin urmare comit mai multe acte de violenta.

Fara intentia de a justifica utilizarea violentei, Durkheim numeste acest tip de violenta drept violenta normala deorece, in raport cu gradul de anomie pe care il experimenteaza individul si cu presiunea exercitata asupra lui pentru a se integra, violenta devine un raspuns normal la multe situatii.

W.C. Reckless (1973)[25] a explorat intrebarea de ce anumite persoane sunt violente si altele nu, desi impart acelasi spatiu socio-cultural. In acest demers el dezvolta teoria continutului care opereaza in doua directii:

prima se refera la capacitatea individului de a face fata presiunii interne si externe de se comporta violent;

cea de-a doua se refera la normele si valorile dezvoltate de un grup in directia non-violentei.

W.C. Reckless afirma ca gradul de violenta al unei persoane depinde de capacitatea acestor doua sisteme de a-l apropia sau departa pe individ de utilizarea violentei.

VI.      Explicatii focalizate pe influenta mass-mediei.

Multe studii in psihologia sociala aduc in discutie aceasta categorie de factori implicati in formarea comportamentului violent: informatia mass-media. Astazi este deja cunoscut ca o persoana care vizioneaza un program TV sau citeste un ziar isi schimba intr-un anumit grad modul de relationare sau natura relatiei cu ceilalti. Cercetarile au aratat clar ca efectele informatiei mass-media se regasesc in modul in care individul se plaseaza in structura sociala si raspunde relatiei cu ceilalti.

Efectele negative ale evenimetelor violente prezentate de catre media asupra comportamentelor copiilor au fost semnalate inca din anii '60 (Weiss, 1969, Katz & Feldman, 1962). Studiile au relevat faptul ca expunerea copiilor la scene de violenta ii face potentiali adulti violenti.

Faptul ca adultii sau copiii invata acte violente prin urmarirea programelor TV, nu inseamna ca le vor si aplica. Berkowitz (1965,1970) a condus o serie de investigatii privind dezvoltarea comportamentelor violente prin intermediul informatiei media. El a descoperit ca violenta poate fi exprimata de o persoana care vizioneaza scene violente numai atunci cand sunt indeplinite un numar de conditii:

violenta reprezentata de media este justificata de context;

persoana care vizioneaza se afla intr-o situatie fruntranta generata de o situatie similara celei prezentate in mass-media;

persoana care ii produce frustrare poate fi asociata intr-un fel cu personajele din prezentarea media;

barierele interne si externe fata de violenta sunt minime.

Toate studiile au evidentiat ca scenele violente media dau martorilor impresia nu doar ca violenta este permisa, dar este si incurajata. In ceea ce priveste instigarea la violenta, studiile au confirmat faptul ca persoanele care adopta o conduita violenta au nevoia de a viziona scene violente.

Factorii de risc care faciliteaza dezvoltarea violentei asupra femeii

Cunoasterea factorilor de risc care favorizeaza dezvoltarea violentei in cuplu este necesara pentru identificarea femeilor aflate in situatii de risc sau care sunt victime ale violentei (Gilgun, 2002) si pentru stabilirea tipurilor de programe de prevenire primara sau secundara si de interventie pentru fiecare comunitate.

Factorii care faciliteaza dezvoltarea comportamentului violent pot localizati la nivelui sistemului individual si comunitar, la nivelul modelului structural al relatiilor interpersonale sau in structura credintelor si atitudinilor sociale. Nu exista pana acum un consens al cercetatorii asupra relatiilor directe intre anumiti factori de risc si prezenta violentei. Literatura de specialitate nu cuprinde o tipologie a factorilor de risc; gradul de saracie, somajul si varsta partenerilor de cuplu sunt factorii de risc regasiti adesea in cercetarile utimilor ani (Michalski, 2004).

Factori asociati cu riscul de a dezvolta o conduita violenta

Sursa: WHO, 2002, p. 98

Cel mai important factor de risc este apreciat in literature de specialitate este statutul de martor sau de victima a violentei in perioada copilarie a barbatului; cercetatorii estimeaza ca exista un risc mare ca femeia sa fie victima a violentei in cuplu atunci cand, atat femeia, cat si partenerul sau au fost martori sau victime ale abuzului in copilarie. De asemenea specialistii apreciaza ca exista un risc crescut ca baietii care au fost martori la violenta sa dezvolte la maturitate comportamente violente, iar fetele sa devina victime ale violentei in cuplu. Acesta relatie ramane insa sub semnul multor intrebari, intrucat teoria transmiterii transgenerationale nu este confirmata prin studii longitudinale. Potrivit Cercetarii Nationale privind Violenta in Familie si la Locul de Munca 26% dintre victime au declarat ca provind din familii in care parintii se certau des sau foarte des (Centrul Parteneriat pentru Egalitate, 2003)

Intr-un studiu asupra trasmiterii transgenerationale a violentei, Purvin (2003) sustine ca exista un risc major ca violenta sa se dezvolte la generatiile viitoare atunci cand, pe langa statutul de martor sau victima a violentei in copilarie, este prezent un alt factorul de risc major: saracia. Specialistii sustin ca, desi in practica sunt intilnite cazuri care confirma faptul ca violenta asociata saraciei favorizeza transmiterea transgenerationala a modelului violentei, la nivel teoretic nu a putut fi demostrata inca relatia directa dintre violenta asupra femeii si statutul de martor la violenta al acesteia in perioada copilariei.

Cercetarile arata ca pe langa acesti doi factori majori, saracia si asistarea la episoade de violenta in copilarie, sunt asociati alti factori ai contextului de viata, care pot favoriza dezvoltarea violentei sau o pot inhiba. Astfel, existenta serviciilor de asistare a victimelor violentei in apropierea victimei si un context socio-cultural activ impotriva violentei pot inhiba factorii care favorizeaza dezvoltarea violentei.

Un alt factor regasit deseori in studii ca fiind un factor de risc major pentru dezvoltarea unor conduite violente in familie este consumul de alcool. Pentru a putea urmarii relatia dintre consumul de alcool si utilizarea violentei in relatia de cuplu trebuie, insa, sa avem in vedere o serie de variabile cum ar fi: cantitatea de alcool consumata, frecventa consumului, patternul comportamental, contextul utilizarii alcoolului, disponibilitatea alcoolului, importanta alcoolului in viata individului, experienta consumului si istoria familiei consumatorului. In urma studiilor care s-au facut pana astazi nu exista nici o indoiala privind consecintele consumului de alcool asupra cresterii incidentei conduitelor violente. In studiile realizate de Pernanen (1991)[26] privind efectele alcolului asupra comportamentului, s-a constatat ca agresorul consuma alcool in jumatate din cazurile de violenta asupra femeii. O concluzie asemanatoare intalnim si la L.W. Bennett (1996) care, facind o comparatie a statisticilor din SUA privind relatia dintre abuzul de alcool si violenta asupra femeii in relatia de cuplu, ajunge la concluzia ca alcoolul este primul factor de risc in dezvoltarea conduitei violente. Potrivit Cercetarii Nationale privind Violenta in Familie si la Locul de Munca, in 69 dintre cazuri agresorul era baut in momentul agresiunii (Centrul Parteneriat pentru Egalitate, 2003)

Alcoolul este considerat un factor de risc major atunci cand sunt asociati si alti factori. Riscul ca o femeie sa fie abuzata de partenerul care a consumat alcool este mare atunci cand anterior au mai avut lor situatii de abuz. Intr-o analiza comparativa a datelor publicate in doua studii nationale, unul in Canada (The Canadian Violence Against Women Survey), iar celalalt in Stale Unite (National Violence Against Women Survey in the United States) privind factorii de risc in dezvoltarea violentei asupra femeii in relatia de cuplu, s-a constat ca dupa cinci sau sase episoade de violenta, in situatiile in care barbatul consuma alcool exista un risc maxim de a-si abuza sotia (Thompson, Saltzman, Johnson, 2003).

Rolul consumului de alcool in dezvoltarea si mentinerea violentei asupra femeii in relatia de cuplu este inca controversat. Consumul de alcool a fost asociat de catre multi cercetatori mai degraba cu perioadele de separare a cuplului si cu pierderea locului de munca. In aceste situatii consumul de alcool ar avea efecte numai indirect asupra dezvoltarii violentei (Rodriguez, Lasch, Chandra, & Lee, 2001).

Desi nu toate cercetarile confirma (Michalski, 2004), saracia sau venitul mic par sa fie factorii cu cel mai mare risc in facilitarea dezvoltarii comportamentului violent; cercetatori sustin ca manifestarile violente sunt mult mai frecvente in familiile cu un nivel socio-economic redus (Hotaling & Sugarman, 1990). Studiile efectuate de Gelles & Cornell (1990) au aratat ca violenta este prezenta in familiile in care sotul a intrat recent in perioada de somaj sau in familiile in care este un stres puternic datorat saraciei. Potrivit Cercetarii Nationale privind Violenta in Familie si la Locul de Munca, numai 22% dintre femei provind din familiile in care cineva a intrat recent in perioada de somaj si doar 2,5% dintre agresori sunt someri (Centrul Parteneriat pentru Egalitate, 2003).

Huntington[27] considera ca violenta, manifestata in special in perioadele de tranzitie sociala, nu este determinata de saracie, ci de starile de frustrare aparute fata de inexistenta sau incapacitatea institutiilor de a satisface noile asteptari ale individului. In acest caz, nu doar barbatii se afla in riscul de a deveni violenti, relatia dintre violenta si apartenenta la sex fiind exclusa; cercetarile arata ca femeile pot fi violente in aceeasi masura ca si barbatii, insa manifestarea violentei este determinata de gradul de acceptare socio-culturala (Mihailescu, 2000).

La intrebarea de ce nu toti barbatii, care impartasesc aceleasi conditii ale perioadei de tranzitie socio-economica sau care traiesc in saracie sunt violenti, Dutton (1994) argumenta ca prezenta combinata a factorilor ce tin de patologia individuala si nivelul socio-economic redus faciliteaza dezvoltarea violentei. Potrivit Cercetarii Nationale privind Violenta in Familie si la Locul de Munca, influenta saraciei apare ca indicator relevant de influenta a dezvoltarii violentei; astfel, 48% dintre cazurile de violenta provin din familiile in care venitul nu asigura nici strictul necesar, iar 33% dintre femeile victime au declarat o micsorare a venitului in ultimul an (Centrul Parteneriat pentru Egalitate, 2003).

Daca relatia dintre pierderea locului de munca si dezvoltarea unor comportamente disfunctionale intre parteneri a fost confirmata, relatia dintre lipsa angajarii pe piata muncii si dezvoltarea consumului de alcool sau violenta nu a fost confirmata de catre toti cercetatorii. Angajarea pe piata muncii a barbatului nu a fost relationata direct cu lipsa violentei in cuplu; de exemplu, stresul datorat conditiilor de lucru a fost asociat cu episoade de violenta in cuplu. Pe de alta parte, angajarea femeii pe piata muncii si tranzitia spre distributia rolurilor, precum si modificarile aparute in modul de relationare au fost asociat cu dezvoltarea unor forme de violenta asupra femeii in relatia de cuplu (Rodriguez, Lasch, Chandra, & Lee, 2001). Relationarea manifestarii violentei cu situatiile in care femeia are un loc de munca pare sa fie, insa, tot mai putin relevanta dat fiind faptul ca tot mai mult femeile au un loc de munca chiar inainte de dezvoltarea unei relatii de cuplu.

In relatie cu abordarile culturale apare ca factor de risc, atat pentru dezvoltarea violentei, dar si pentru cazurile de violenta extrema, respectarea onoarei familiei si a puritatii sexuale. Studiile arata ca sunt culturi in care femeia este blamata, fara ca barbatul sa fie condamnat (social sau juridic), in cazurile de viol; in aceste situatii familia primeste tot suportul social necesar, chiar participarea la ucidere, pentru a sterge rusinea familiei asociata cu violul. In Iordania, spre exemplu, 60% dintre femeile ucise, in 1995, erau victime ale respectarii onoarei familie; multe dintre ele erau omorate de frati, acestia fiind achitati sau primind o sentinta minima (WHO, 2002).

Studiile au evidentiat un procent ridicat al cazurilor de violenta in familiile care pastreaza conceptiile traditionale privind statutul superior al barbatului si legitimitatea folosirii violentei asupra femeii in baza acestui statut. Violenta asupra femeii care are la baza principiul superioritatii barbatului fata de femeie face parte dintr-o sfera mai larga a manifestarii violentei in familie pe care literatura de specialitate o incadreaza in conceptul de violenta patriarhala (Perilla, Frndak, Lillard & East, 2003); aceasta include violenta asupra femeii si copilului exercitata in baza pozitiei de lider a barbatului. Tema violentei asupra femeii explicata prin intermediul conceptiei privind superioritatea barbatului asupra femeii a costituit teza de baza a abordarilor feministe, desi nu doar abordarile feministe au inclus conceptiile traditionaliste in cadrul factorilor de risc in dezvoltarea violentei in familie.

Analizand datele Eurobarometrului, Garcia (2003) apreciaza ca intre factorii care determina o crestere a prevalentei violentei se numara si acei factori care creaza un climat de acceptare a violentei. Lipsa vizibilitatii sociale a violentei in familie, blamarea victimei, toleranta sociala fata de barbatul violent sunt aspecte care reduc inhibitia fata de violenta si fac dificile demersurile victimei de parasire a relatiei de abuz sau actiunile de diminuare a violentei. Intr-un context de pasivitate sociala fata de violenta in familie creste riscul dezvoltarii si perpetuarii unor modele de interactiune violenta si totodata scade posibilitatea semnalarii cazurilor.

Riscurile generate de catre unii dintre factorii sociali in dezvoltarea violentei in cuplu primesc tot mai mult atentie din partea specialistilor, desi pana acum nu a fost elaborat un model teoretic explicativ. Spre exemplu, in 1976, Black[28] aducea in discutie un factor pe care il considera ca favorizeaza, intr-un grad ridicat, dezvoltarea comportamentelor violente: distanta sociala. Black definea distanta sociala ca fiind modul in care membrii unei comunitati participa unii la viata altora; in acest sens, este de asteptat ca violenta sa apara mai mult in comunitatile in care distanta sociala intre membrii comunitatii este mare, intrucat familiile pastreaza un grad mare de intimitate asupra problemelor vietii private. Intr-o perspectiva similara, izolarea sociala a femeii este considerata totodata forma de violenta si factor de risc ce faciliteaza manifestarea si mentinerea comportamentelor violente in cuplu. Cercetarile au aratat existenta unei relatii de determinare puternice intre izolarea sociala a femeii si lipsa suportului social (Ellsberg, 2000). Cercetarea Nationala privind Violenta in Familie si la Locul de Munca (2003) arata ca violenta este mai raspandita intre femeile casnice (13%). Dintr-o perspectiva opusa, Baumgartner (1993) a analizat mai multe cazuri din culturi diferite (Etiopia, Uganda, America de Sud) in care sotul locuieste izolat de mediul sau de suport in utilizarea violentei, de cele mai multe ori in satul sotiei; concluziile lui Baumgartner arata ca cu cat creste suportul social fata de femeia cu atat scade riscul de producere a violentei. Retelele formale sau informale de suport pentru femeie si lipsa izolarii sociale in conditiile unui mediu social care descurajeaza utilizarea violentei au ca rezultat inhibarea manifestarii atitudinilor agresive ale barbatului in relatia de cuplu.

Reducerea accesului femeii la resurse si servicii este alt factor care faciliteaza manifestarea violentei asupra femeii in relatia de cuplu. Tema accesului la resurse a fost utilizata in special de abordarile feministe, explicandu-se violenta prin discriminarile de gen. Levinson (1989)[30] sustinea ca in societatile in care nu este un acces egal al femeii si barbatului la resursele economice si politice creste riscul de abuz asupra femeii in relatia de cuplu. O argumentatie similara este facuta de Mahajan (1995) ; studiind abuzul femeii in India, Mahajan a ajuns la concluzia ca dependenta economica fata de sot si lipsa suportului formal si informal fata de femeie favorizeaza violenta asupra femeii. Rata violentei este apreciata de multi cercetatori direct proportionala cu atitudinea sociala fata egalitatea de gen si fata de accesul femeii la resursele economice; scaderea inhibitiei fata de violenta si lipsa resurselor financiare limiteaza posibilitatea femeii de a lupta impotriva violentei sau de a parasi relatia abuziva. Smithey & Straus (2003) argumentau ca atunci cand, la nivel social, nu este sutinuta egalitatea dintre barbat si femeie in relatia de cuplu si cand piata muncii nu incurajeaza accesul femeii la locurile de munca, iar sistemul de protectie nu furnizeaza resurse financiare femeii, femeile pot face foarte putin pentru a stopa violenta in cuplu sau a parasi o relatie abuziva.

Studiile realizate in ultimii ani au aratat ca este greu de stabilit actiunea unui singur factor de risc asupra dezvoltarii comportamentelor violente. Dezvoltarea violentei in relatia de cuplu se afla sub incidenta asociata a factorilor de risc. Intr-un studiu panel realizat de Rodriguez, Lasch, Chandra & Lee (2001) in Statele Unite[33] asupra factorilor de risc in dezvoltarea violentei in familie a fost constatat ca persoanele care au declarat forme de violenta in familie prezentau ca indicatori consum de alcool, un numar mare de copii si somaj de lunga durata. Asocierea dintre numarul mare de copii si consumulul de alcool in familie a fost apreciata ca factor cu risc crescut in special pentru cei care nu au un loc de munca. Alcoolul si lipsa unui loc de munca constituie un factor de risc pentru dezvoltarea violentei, insa nu au fost identificate carateristicile personale si sociale asociate consumului de aclool. In cadrul factorilor care reduc riscul de producere a evenimentelor violente au fost identificati varsta, satisfactia pentru viata de familie (alta decat relatia conjugala) si relatia cu prietenii.

In ceea ce priveste situatia din Romania, datele sondajului de opinie realizat in Bucuresti de Gallup arata ca lipsa banilor este factorul principal care favorizeaza dezvoltarea violentei asupra femeii in cuplu (Survey on Violence against Women in Bucharest, Gallup Organisation, 2003). Din datele statistice este greu de stabilit dinamica acestui factor asupra dezvoltarii violentei; E. Zamfir si C. Zamfir (2000) apreciaza ca agravarea starii de saracie a dus la o dependenta reciproca a membrilor cuplului si a diminuat prin aceasta posibilitatea femeii de a gasi solutii pentru protectie/asistenta si diminuare/stopare a violentei.

Factori de risc in producerea violentei

Sursa: Survey on Violence against women in Bucharest

The Gallup Organization

Romania, Mai 2003

Datele statistice prezentate in Cercetarea Nationala privind Violenta in Familie si la Locul de Munca (Centrul Parteneriat pentru Egalitate, 2003) ne ajuta sa identificam si alti factori de risc care pot facilita dezvoltarea violentei asupra femeii in relatia de cuplu cum ar fi:

- condamnarea penala a partenerului. Datele arata ca 35% dintre femeile a caror partener a fost condamnat penal declara ca sunt sau au fost victimele violentei fizice si o femei din zece, care se declara victima a violentei fizice a partenerului, afirma ca partenerul a fost condamnat cel putin o data; de asemenea, 35% dintre femeile care au un partener care a fost condamnat penal afirma ca se confrunta cu forme de violenta economica.

- numarul de casatorii apare in statistici ca fiind asociat cu forme de violenta: 19% dintre femeile care au fost casatorite de mai multe ori au declara ca s-au confruntat cu situatii de violenta fizica;

- tulburarile psihice ale agresorului pot contribui la dezvoltarea unor forme de violenta psihologica: una din zece femei care au fost victimele violentei psihologice declara ca partenrul a fost internat instr-un spital de psihiatrie, iar 34% dintre femeile al caror partener a fost internat in psihiatrie declara ca le sunt limitate relatiile sociale;

Datele existente nu ne permite identificarea variabilelor individuale sau sociale asociate acestor factori in dezvoltarea violentei.

Directii de dezvoltare a politicilor privind combaterea si prevenirea violentei in familie

Politicile de combatere si prevenire a violentei asupra copiiilor trebuie sa fie orientate spre[34]:

• recunosterea legala si sociala a necesitatilor de dezvoltare a copilului si a drepturilor copilului;
• cresterea vizibilitatii fenomenului violentei asupra copiilor in spatiul familial si intelegerea, de catre specialisti si populatie, a efectelor negative ale violentei asupra dezvoltarii copilului;
• pregatirea adecvata a specialistilor pentru a interveni si a asista copiii victime ale violentei precum si familiile acestora;     
• dezvoltarea comunicarii intre servicii si specialisti astfel incat sa poata fi acoperite toate situatiile de abuz ale copilului si sa se poata raspunde nevoilor de asistenta;
• promovarea definitiei abuzului care sa includa vatamarea fizica, neglijarea, abuzul emotional si sexual la care poate fi expus un copil in spatiul familial;
• dezvoltarea, in cadrul intregii populatii, a programelor de prevenire a abuzului asupra copilului, in special atunci cand nu se cunoaste prevalenta violentei in familie.

Servicii pentru interventia in cazurile de violenta in familie

Potrivit Ordonantei 95/2003 (art. 9), atributiile Agentiei Nationale pentru Familie sunt:

a) elaborarea, fundamentarea si aplicarea strategiei si a programelor in domeniul fenomenului violentei in familie;

b) controlul aplicarii reglementarilor din domeniul sau de activitate si indrumarea metodologica a activitatilor unitatilor destinate prevenirii si combaterii violentei in familie;

c) finantarea sau, dupa caz, cofinantarea programelor specifice in domeniul apararii si consolidarii familiei, precum si al ingrijirii si protectiei victimelor violentei in familie;

d) avizarea infiintarii centrelor pentru adapostirea victimelor violentei in familie, a centrelor de recuperare pentru victimele violentei in familie si a centrelor de asistenta destinate agresorilor;

e) includerea apelurilor telefonice pentru cazurile privind violenta in familie in cadrul serviciului telefonic de urgenta cu numar unic de apel care functioneaza potrivit legii;

f) instruirea, autorizarea si coordonarea activitatii profesionale a asistentilor familiali;

g) organizarea de cursuri de cunoastere a formelor de violenta in familie, precum si a mijloacelor de prevenire si combatere a acestora;

h) efectuarea de studii si cercetari, elaborarea de strategii, prognoze, realizarea si publicarea de materiale stiintifice si promotionale specifice;

i) realizarea bazei de date pentru gestionarea situatiilor de violenta in familie;

j) implicarea si sprijinirea initiativelor partenerilor sociali in rezolvarea problemei violentei in familie.

Eficienta programelor de protectie a victimelor abuzului

Necesitatea informatiilor privind eficienta progamelor de interventie este sustinuta de mai multe motive[35]:

• judecarea cazurilor se poate finaliza cu recomandarea completului de judecata pentru ca agresorul sa fie lasat liber cu conditia ca acesta sa beneficieze de sprijinul programelor de asistenta; aceasta decizie presupune o incredere in eficienta acestor programe. Este necesar sa existe certitudinea schimbarii conduitelor violente ale agresorului prin suportul programelor de asistenta;

• in anumite cazuri victimele doresc sa pastreze relatia cu partenerul sperand intr-o schimbare a comportamentului acestuia, prin suportul programelor de asistenta;

• specialistii implicati in aceste programe sunt interesati la randul lor de eficienta programelor pe care le dezvolta in ideea de a atinge un nivel maxim al eficientei; pentru specialisti interesul este orientat asupra modului in care actiunile lor sunt eficiente, pentru cine lucreaza/care sunt beneficiarii si care elemente ale programului sunt mai importante.

Practica de asistenta sociala in cazurile de abuz asupra copilului in spatiul familial

• analiza necesitatii interventiei de urgenta - daca in urma investigatiilor se constata o situatie de abuz asupra copilului, asistentul social trebuie sa evalueze riscurile de abuz imediat la care poate fi expus copilul si sa decida daca mediul familial mai este un spatiu sigur pentru copil. Asistentul social trebuie sa fie constient de problemele generate de situatia preluarii copilului din familie;

• colectarea informatiilor privind familia, problema abuzului si problemele cu care se confrunta familia. Vor fi colectate de asemenea date privind modelele sociale si paternul cultural al violentei in comunitate;

• evaluarea resurselor personale si comunitare care pot fi folosite in interventie:

• analiza datelor si elaborarea planului de interventie incluzand asistenta copilului abuzat, a fratilor si surorilor acestuia precum si a parintilor;

• implementarea planului de interventie prin derularea actiunilor programate, contactarea specialistilor si a serviciilor de specialitate;     

• monitorizarea cazului pentru a fi cunoscut modul in care actiunile planificate sunt realizate, daca serviciile mai sunt corespunzatore nevoilor si care sunt modificarile cerute de evolutia cazului;

• evaluarea finala a eficientei interventiei;