Protectia sociala : concept, dimensiuni si structuri

Protectia sociala : concept, dimensiuni si structuri

1.1 Definirea conceptului de protectie sociala

Protectia sociala poate fi definita ,,un ansamblu de politici, masuri, institutii, organisme care asigura sprijinul persoanelor si grupurilor aflate in dificultate si care nu pot sa realizeze prin efort propriu conditii normale, minime de viata'' , sau protectia sociala reprezinta un ansamblu de actiuni, decizii si masuri intreprinse de societate pentru prevenirea, diminuarea sau inlaturarea consecintelor unor evenimente considerate ca riscuri sociale asupra conditiilor de viata ale populatiei.

Prin sistemul de protectie sociala se incearca o redistribuire a resurselor materiale si umane ale colectivitatii catre categoriile defavorizate ale populatiei, pe principiul solidaritatii intergenerationale si intragenerationale, adica solidaritatea de la cei tineri (activi) fata de cei in varsta, solidaritatea celor angajati fata de cei aflati in somaj, solidaritatea celor sanatosi fata de cei bolnavi, a celor care nu au copii cu cei care au copii, de la cei cu venituri mari spre cei cu venituri mici etc.

Intr-un stat democratic, protectia sociala reprezinta un element fundamental al politicilor statale, deoarece prin punerea in aplicare, se realizeaza prevenirea, diminuarea sau inlaturarea consecintelor unor evenimente considerate ca riscuri sociale, asupra nivelului de trai al populatiei.

Conceptul de protectie sociala a fost prima oara introdus de John K. Galbraith si defineste politica de protejare a categoriilor defavorizate ale populatiei, prin masuri ce urmaresc alinierea acestor categorii la un nivel de trai decent. El considera ca fiind cea mai urgenta "prevederea dreptului celor care nu-si pot gasi un loc de munca, de a avea un venit garantat sau alternativ'.

Actiunile de protectie sociala vizeaza, in contextul prezentat, mai multe domenii, in care sunt necesare eforturi individuale a unor lideri politici si eforturi colective, privind: sanatatea, instruirea si educatia, cultura, conditiile de odihna si recreere, mediul social-politic, sau sub o forma generala, conditiile sociale de trai.

Aceste actiuni, sunt promovate la nivel de drept international de Organizatia Internationala a Muncii. In 1952, prin Conventia nr.102, aceasta structura a adaptat termenul de "securitate sociala' si a definit ca elemente componente complementare asigurarile sociale si asistenta sociala.

Chartterjee considera protectia sociala, ca un sistem de transfer, prin care se realizeaza alocarea de bunuri si servicii catre indivizi si grupuri, prin intermediul unei unitati de organizare sociala (familia, biserica, firma, statul,etc.) si respectarea unui set de reguli si de roluri reciproce.

Realizarea protectiei sociale, presupune, existenta unor forme de organizare sociala. Acestea, denumite institutii, indeplinesc functii sociale esentiale, cu rol determinant in realizarea protectiei sociale, prin functiile sociale esentiale si prin functiile suplimentare specifice. In acest context, sunt viabile cinci institutii sociale: rudenia, religia, economia, ajutorul reciproc si politica. Acestea isi gasesc corespondentul in forma de organizare: familia- pentru rudenie, biserica - pentru religie, intreprinderea - pentru economie, grupurile si agentiile voluntare - pentru ajutorul reciproc sau guvernul pentru politica.

Existenta unui sistem de protectie sociala eficient, rezulta din actiunile sociale ale tuturor factorilor implicati (intreprinzatori, statul, salariati, fundatii, biserica, sindicatele etc.), in vederea asigurarii unui venit minim celor aflati in dificultate si/sau prestarea unor servicii de natura personala, intretinerea, asistenta medicala, educatie, transport etc.

Structura sistemului de protectie sociala este alcatuit din diverse beneficii (in bani sau in natura) si servicii cu scopul de a asigura tuturor categoriilor defavorizate (handicapati, minori abandonati, tineri fara sprijin material si nematerial, populatia varstnica fara sprijin de ajutor, tinere mame cu situatie familiala nereglementata legal etc.) un nivel de trai decent.

1.2 Obiectivul principal al protectiei sociale

Obiectivul principal al protectiei sociale este de a-i ajuta pe cei in dificultate sa se reintegreze in viata normala a societatii, sa ii ajute sa-si mentina forta de munca activa, sa treaca mai usor peste anumite riscuri la care sunt supusi indivizii si familiile lor (ex. boala, invaliditate, handicap, batranete, familii cu multi copii, deces, someri, elevi, studenti, familii cu venituri mici etc.). De asemenea, protectia sociala are in vedere nu numai conditiile materiale de trai (ocuparea fortei de munca, conditiile de munca, veniturile, consumurile, locuinta, mediul ambiant, etc), ci si conditiile sociale precum: sanatatea, instruirea si educatia, cultura, conditiile de odihna si recreere, mediul socio-politic, restructurarea ordinii sociale si de drept.

1.3 Directii de actiune si rolul statului, familiei, comunitatii, etc. in protectia sociala

Familia este principalul furnizor de protectie sociala, pentru indivizii aflati intr-o zona sociala grea. Aceasta forma sociala, in mediul rural, este principalul furnizor de protectie sociala sau chiar unicul. Chiar si in societatile dezvoltate, familia este o sursa importanta de sprijin si protectie sociala.

Biserica - indiferent de cult, si-a creat un sistem propriu de ajutare si de acordare a protectiei sociale. In acest cadru, protectia sociala poate fi acordata direct de membrii bisericii, semenilor defavorizati. Beneficiarii pot fi membrii bisericii sau pot sa nu apartina acelei biserici, pozitia lor fiind de persoane defavorizate.

Economia - determina ca piata muncii sa fie sursa de bunastare sau de distribuire a acesteia. Se poate realiza aceasta prin doua cai majore: venitul salarial si prestatiile ocupationale si se concretizeaza in asigurarea de boala, accidente, pensii ocupationale. Toate sunt asociate locului de munca.

Comunitatea - are ca elemente definitorii: spatiul comun, interactiunea, relatiile directe si de identitate comuna. Conceptul este definit ca reprezentand un grup de oameni, care, formeaza o unitate sociala pe baza identitatii, interesului, culturii si activitatilor comune. In cadrul comunitatii, practica sociala este realizata de un numar de organizatii voluntare sau neguvernamentale. Acestea, prin actiunea lor, reusesc sa mobilizeze resursele comunitare, pentru sprijinirea sistemelor de intr-ajutorare si de sprijin informal.

Statul - prin functia sa de mobilizare si distribuire a resurselor, pentru asigurarea bunastarii, rolul statului a devenit major. Prin alocarea unor resurse financiare si furnizarea unui volum considerabil de prestatii si servicii sociale, statul urmareste asigurarea prosperitatii economice, a stabilitatii sociale, a standardelor minime, in domeniul ocrotirii sanatatii, educatiei si garantarea protectiei impotriva riscurilor ce afecteaza bunastarea oamenilor.

Conditiile concrete si nevoile diferite, care se cer acoperite, fac ca si modalitatile de realizare a protectiei sociale sa fie diferite. Exista mai multe categorii de persoane, care cer protectie sociala: protectia somerilor, protectia handicapatilor, protectia copilului si a tinerilor, protectia sociala complementara (protectia sociala in caz de deces, incapacitatea de munca, boala profesionala). Programele destinate in acest sens, se bazeaza pe premise diferentiate in cazul asigurarilor sociale - destinate acoperirii unor nevoi personale, precum cele determinate de pierderea temporara sau definitiva a capacitatii de munca. De asemenea, relevanta este protectia lucratorului intr-un raport, care se refera la locul de munca - mediu sau conditii de munca - nevoi, dar care se transfera asupra costurilor de productie si a caror satisfacere se include in pretul produsului.

In acest sens, politica sociala poate actiona la trei niveluri distincte:

a) la nivelul intregii colectivitati, aceasta se poate realiza prin: protejarea veniturilor populatiei de inflatie, asigurarea unui nivel minim de consum, unor venituri minime pe familie, protejarea populatiei in cazuri de calamitati naturale sau sociale, protectia fata de criminalitate, violente, conflicte etnice, imbolnaviri in masa, protectia la locul de munca, protectia impotriva coruptiei, alienarii politice, impotriva drogurilor si abuzurilor, etc.

b) la nivelul diferitelor categorii defavorizate cum ar fi: copii, varstnici, handicapati, someri, etc.

c) la nivel personal pentru rezolvarea unor probleme personale legate de starea individului la un moment dat.

1.4 Principalele conceptii cu privire la protectia sociala

In ceea ce priveste, cui revine sarcina asigurarii protectiei sociale, exista cateva conceptii:

- Conceptia liberala a protectiei sociale - care consta in acordarea increderii fortelor pietei libere, in care fiecare trebuie sa fie capabil sa isi asigure o anumita protectie in concordanta cu demnitatea umana. Familia este cea care trebuie sa asigure solidaritatea intre generatii. Asigurarile private permit fiecaruia sa-si acopere riscurile dupa consideratii proprii, asumandu-si plata costurilor implicate. Asistenta de caritate este de origine privata (biserica, particulari) si asigura ajutoare pentru cei mai saraci.

- Conceptia mutualista - se sprijina pe principiul asocierii, astfel ca persoanele se organizeaza in asociatii de ajutor reciproc, la care cotizeaza toti pentru a acoperii riscurile fiecaruia.

- Conceptia etatista - presupune implicarea statului in asigurarea protectiei sociale, potrivit careia, toate persoanele din colectivitate au dreptul la o anumita protectie sociala, independent de contributia lor la finantare. Aceasta conceptie este cea mai raspandita in Europa, unde marea majoritate a riscurilor sociale se acopera de catre puterea publica, desi in toate tarile exista si asociatii de ajutor reciproc si organizatii de binefacere.

In aplicarea si fundamentarea masurilor de protectie sociala, statul roman a urmarit respectarea prevederilor Constitutiei Romaniei referitoare la drepturilor omului, precum si o serie de alte principii, printre care se mentioneaza : protectia demnitatii umane, universalitatea masurilor de protectie sociala, promovarea principiilor solidaritatii si justitiei sociale, promovarea parteneriatului social ca mijloc central si de eficientizare a tuturor masurilor de politica si protectie sociala, trecerea treptata de la descentralizarea realizarii protectiei sociale si, odata cu aceasta, angajarea in activitatea de protectie sociala a agentilor economici, a unitatilor adminstratiei publice locale, a institutiilor guvernamentale si neguvernamentale, a societatilor de caritate si a persoanelor fizice prin contributii materiale, banesti si sociale ale acestora intr-un cadru legal adecvat.

Reforma protectiei sociale este in plin proces de derulare si impune o permanenta adaptare si readaptare in raport cu evolutia prezenta si o prognoza a fenomenelor economice si sociale, cu noile forme de risc social aparute in procesul trecerii la economia de piata si susceptibile sa apara in continuare. Avand in vedere principiile enumerate, limitele resurselor materiale si financiare existente si conditiile concrete din tara nostra, au fost adoptate o serie de masuri privind protectia sociala cu o anumita spontaneitate, iar incepand in anul 1993 pe baza programului de reforma economica si sociala.

1.5 Principiile protectiei sociale

In fundamentarea si promovarea politicii sociale, sunt actuale urmatoarele principii:

Protectia demnitatii umane;

Eliminarea oricaror forme de discriminare, in intreaga politica de protectie sociala;

Promovarea parteneriatului social, ca mijloc de control si efientizare a tuturor masurilor de politica si de protectie sociala;

Flexibilitatea, sau adaptarea masurilor de protectie sociala la necesitatile reale ale grupurilor si persoanelor;

Orientarea obiectivelor si masurilor de politica si protectie sociala in directia capacitatii, mobilizarii si participarii tuturor fortelor sociale la relansarea cresterii economice, munca fiind prima sursa a bunastarii si libertatii individului, sursa cea mai stabila a sanatatii economice;

Descentralizarea treptata a protectiei sociale si angrenarea, in activitatea de protectie sociala, a agentilor economici, unitatilor administratiei publice locale, a institutiilor guvernamentale si organizatiilor neguvernamentale, societatilor de caritate si persoanelor fizice, prin contributii materiale, financiare si sociale ale acestora, intr-un cadru legal adecvat.

Diversitatea si cuantumul prestatiilor si serviciilor sociale, sunt conditionate insa, de starea economiei, de resursele financiare existente la un moment dat, de necesitatea construirii cadrului administrativ de aplicare, cu deosebire in ceea ce priveste formarea personalului si informatizarea activitatilor.

Programele de protectie sociala, administrate de stat, sunt finantate pe principiul repartitiei, compensatiei intre generatii, de resurse obtinute din contributii, impozite si taxe, pe baza principiului responsabilitatii colective.