Aparatul vorbirii

Intre marile minuni ale acestei lumi trebuie socotit graiul omenesc. Fara el toate gandurile pe care le nascoceste mintea si toate simturile pe care le cuprinde sufletul nostru, ar ramane ingropate in racla plumbuita. Ratiunea omeneasca ar fi stearpa daca n-ar fi nutrita si incitata necontenit printr-un schimb de vederi, daca omul n-ar cunoaste decat gestul primitiv al cainelui care da din coada de bucurie sau modulatia vocii prin care pasarea isi canta iubirea, numai facultatea de a‑si exterioriza gandurile si preocuparile prin sunete perceptibile ‑ intelese si usor de reprodus de toti membrii aceleiasi comunitati sociale - si de a face sa rasune in sufletele altora coarde care au vibrat in inimile noastre, contribuind la inmultirea cunostintelor si la innobilarea sufletelor, starnind idei si porniri noi si deschizand omului calea fericirii pe acest pamant. Scanteia se naste prin lovirea amnarului de cremene, graiul omenesc este intocmit pentru dialog. Comunicand prin grai viu cu semenii nostri punem in actiune un aparat complicat in care intra ca parti componente, deopotriva, creierul, urechea, gura (Puscariu, 1940, citat de Stan, 1990).

Aparatul vorbirii compus din: buze, dinti, limba, palat, epiglota, cavitate nazala, laringe, trahee, bronhii, plamani, uvula, diafragma trebuie inteles intr-un mod aparte. Intrucat limba este un fenomen social si nu biologic, natura nu i-a daruit omului nici un fel de organe ale vorbirii. Toate organele enumerate au ca prima insusire asigurarea existentei omului. Utilizarea acestora si la producerea sunetelor vorbirii s-a produs din necesitatea ca oamenii sa comunice intre ei. Pentru producerea sunetelor vorbirii sunt necesare aceleasi conditii ca si pentru producerea sunetelor in general: un impuls; un corp; oscilatii care vor produce tonuri si zgomote; un rezonator pentru formarea timbrului sunetului.

Impulsul necesar pentru formarea sunetelor vorbirii este curentul de aer care, venind din plamani prin bronhii si trahee, trecand prin laringe (prin glota), prin cavitatea faringala, bucala si nazala este expulzat in exterior. Astfel, aparatul vorbirii omului se aseamana cu un instrument de suflat dar mult mai complex decat orice instrument.

Aparatul vorbirii poate fi impartit in trei parti: cavitatile sublaringale; laringele; cavitatile supralaringale.

1. Cavitatile sublaringale se constituie din: plamani; bronhii; trahee; diafragma.

In aceste cavitati nu se pot produce sunete. Muschii diafragmei dau impulsul apasand pe partea inferioara a plamanilor de unde este expulzat aerul prin trahee, pana in laringe.

2. Laringele este compus din trei cartilaje:

Cartilajul cricoid este situat la baza laringelui fiind legat de trahee.

Cartilajul tiroid formeaza o protuberanta numita "marul lui Adam".

Cartilajul aritenoid care are forma triunghiulara.

Aceste cartilaje legate prin muschi formeaza un tub deschis in partea superioara, care constituie intrarea in laringe. Aceasta intrare este acoperita de epiglota -un cartilaj in forma de para.

In laringe, dispuse transversal, se afla doua manunchiuri de muschi mobili numite coarde vocale. Acestea se afla intre cartilajul tiroid si cel aritenoid. Intre coardele vocale se afla o deschizatura numita glota. Cand glota este deschisa, aerul poate circula din plamani inspre cavitatile bucala si nazala sau in sens invers spre plamani. Cand glota este inchisa nu mai este posibila nici respiratia, nici vorbirea.

Omul poseda patru coarde vocale: doua coarde vocale propriu-zise si doua coarde vocale false, acestea impreuna cu epiglota impiedica intrarea alimentelor in laringe. Coardele vocale prin muschii lor, au rol hotarator pentru caracterul sunetului produs, putand da coloanei de aer ce se scurge prin tubul fonator diferite forme, chiar in momentul cand acesta traverseaza laringele. Coardele vocale sunt invelite intr-o membrana mucoasa, cu proprietatea de a se micsora sau de a se mari, de a se intinde sau scurta, facand ca tonul produs de vibratiile lor sa fie inalt sau profund iar sunetele sa fie acute sau grave.

Cand coardele vocale sunt sub tensiune, ele sunt aproape lipite, glota este inchisa sau aproape inchisa si nu permite trecerea curentului de aer, astfel ca aerul exercita o presiune mare asupra coardelor vocale. Sub aceasta presiune coardele se deschid brusc, incepand sa vibreze, aerul iese din glota in perioade, astfel luand nastere vocea.

Vocea participa la formarea vocalelor, a sonantelor si a consoanelor sonore. Vibrarea coardelor vocale se transmite si cartilajului tiroid fapt care se poate constata prin palpare. La pronuntia consoanelor surde nu se simte nici un fel de vibratie prin explorare tactil-kinestezica.

Departarea coardelor vocale si implicit amplitudinea oscilatiilor acestora depind de taria (forta) curentului de aer ce iese din plamani. Cu cat curentul de aer este mai puternic cu atat este mai mare amplitudinea oscilatiilor coardelor vocale, iar vocea este mai puternica.

Frecventa oscilatiilor coardelor vocale depinde de lungimea lor: cu cat coardele vocale sunt mai lungi, cu atat sunt mai putin intinse si cu atat oscilatiile sunt mai lente. Ca urmare vocea va fi mai joasa, profunda, grava. La femei coardele vocale sunt mai scurte iar vocea mai acuta, inalta. Cand glota este deschisa curentul de aer trece liber prin laringe si ca urmare nu se formeaza vocea. Coardele vocale sunt departate in timpul inspiratiei.

3. Cavitatile supralaringale sunt: cavitatea faringala; cavitatea bucala; cavitatea nazala.

Cavitatea faringala are rol de rezonator (amplifica sunetul). In cavitatea bucala se contureaza in mod hotarator sunetele limbii. Cavitatea bucala se compune din organe active si organe pasive.

a)     Organele pasive: sunt dintii (inferiori, superiori), palatul dur (partea anterioara a palatului), alveolele, palatul mediu (partea mediana a palatului).

b)    Organele active: maxilarul inferior, palatul posterior sau valul palatin (palatul moale), uvula (omusor, lueta), limba, buzele (inferioare, superioare).

Limba are cinci parti: apex (varful limbii), partea anterioara, partea posterioara, partea mediana, radix. Pozitia limbii in cavitatea bucala este determinanta pentru caracterul sunetului produs.

Cavitatea nazala - are rol in producerea unor sunetelor nazale: "m" si "n". Curentul de aer intra in cavitatea nazala, cand valul palatin este in pozitie coborata. Daca valul palatin este ridicat, intreg curentul de aer intra in cavitatea bucala si prin rostire se obtin sunete orale.

In functie de denumirile anatomice ale cavitatilor s-a stabilit denumirea sunetelor produse in zonele respective: in laringe - sunet laringal, in faringe - sunet faringal, val palatin‑velar, palat mijlociu - sunet mediopalatal, palat dur‑sunet anteropalatal, alveolele - sunete alveolare, dintii‑sunete dentale, buze - sunete labiale, apex - sunet apical, buza de jos si dintii de sus - sunet labiodental, partea posterioara a limbii‑posterolinguale, partea dorsala - sunete dorsale.