Etiologie. Taxonomia tulburarilor de voce

Etiologie. Taxonomia tulburarilor de voce

La formarea vocii participa o serie de componente a caror activitate este reglata de sistemul nervos:

Componenta respiratorie;

Componenta vibratorie;

Componenta rezonatoare.

Elementele mecanismului vocal formeaza un sistem unitar cu o coordonare corticala. Vocea este afectata de factori psihologici, fiziologici si sociali. Dezvoltarea aparatului vocal este influentata de: stadiul ontogenetic in care se gaseste persoana, de sexul acesteia si de starea sanatatii intregului organism. Exista si alti factori care conditioneaza calitatea vocii, de exemplu, o personalitate infantila poate prezenta o voce "pitigaiata". Si factorii sociali isi pun amprenta asupra vocii, astfel se recunoaste rolul imitatiei si faptul ca intensitatea vocii poarta amprenta unor indeletniciri profesionale.

Ne vom referi, in cele ce urmeaza la acele tulburari de voce denumite disfonemii. Faptul ca toate interventiile chirurgicale pe laringe sunt insotite de tulburari ale vocii, a determinat o presupunerea ca orice tulburare se explica printr-o leziune la nivelul laringelui. Aceasta conceptie a ingustat perspectivele interpretarii acestor tulburari. In realitate tulburarile de voce pot fi date de cauze multiple. Aceste tulburari de voce mai pot prezenta si un caracter profesional (cantareti, oratori, profesori).

Tulburarile de voce, in general, sunt cuprinse in sistemul de fonastenii ce inseamna oboseala a vocii dar acest termen apare ca insuficient pentru cuprinderea tuturor tulburarilor de voce si astfel acestea sunt diferentiate in:

Fonastenii (slabirea vocii);

Afonie (pierderea vocii);

Disfonemii (pierderi partiale ale vocii).

Aparitia disfonemiilor este explicata prin alterarea automatismului acustico‑fonator ce poate fi data de:

O insuficienta respiratorie ce altereaza calitatile vocii. Pentru a obtine efectul acustic, persoana depune un efort respirator nedozat printr-o contractie exagerata a coardelor vocale ce treptat va duce la o disfunctie a lor. Aceasta are ca efect aparitia unei stari de oboseala ce da o scadere a tonusului muscular (hipotonie si hipokinezie).

Un alt caz de disfonemie este acela in care hipokinezia se poate manifesta de la inceput.

Cauzele tulburarilor de voce se pot grupa in:

Afectiuni ale sistemului nervos central si periferic;

Afectiuni psihomotrice;

Alte patologii (sindroame in care tulburarea de voce este simptom);

Afectiuni ale aparatului fonator;

Afectiuni ale aparatului respirator;

Deficiente auditive.

1. Afectiunile sistemului nervos central si periferic au consecinte numeroase asupra vocii si dau cele mai variate tulburari, unele cu caracter polimorf. Aici se pot aminti: leziuni paralitice, scleroza in placi, atingeri toxice ale sistemului nervos.

2. Afectiunile psihosomatice pot da, de asemenea, tulburari de voce. Starile depresive ca si cele de anxietate dau o hipokinezie a organelor articulatorii. Starile de suprainhibitie nervoasa altereaza emisia vocalelor (hipofunctie). Isteria da tulburari de voce. In fazele minore apar stari de hipoestezie a laringelui iar in fazele grave ale isteriei se instaleaza afonia (mutismul isteric).

3. Starile patologice generale ingreuneaza in mod secundar actul fonatiei. Toate bolile mai grave au consecinte asupra integritatii functionale ale coardelor vocale. Astfel disfonemiile apar dupa afectiuni hepato-intestinale ce modifica debitul respirator sau in TBC, cancer, etc. Afectiunile endocrine au consecinte evidente asupra starii functionale a coardelor vocale. Ele produc dereglari hormonale si ale metabolismului ce actioneaza negativ asupra sistemului nervos si ca urmare apar si perturbari ale emisiei vocale. Persoanele cu tulburari ale glandei tiroide prezinta o voce ragusita, fonastenie. La persoanele cu hiperfunctia glandelor suprarenale vocea este stridenta si puternica , iar in cazul hipofunctiei vocea este slaba si monotona. Tulburarile de origine sexuala - la persoanele cu tulburari utero-ovariene vocea este mai grava. La adolescenti hipofunctia glandelor sexuale are ca efect persistenta starii de mutatie; hiperfunctia glandelor sexuale este insotita de o voce adulta chiar in copilarie.

Cauze organice directe sunt reprezentate de afectiuni ale aparatului fonator cum ar fi: malformatii (modificari) ale aparatului fonator; modificari ale cavitatilor supralaringale; alteratii ale suflului pulmonar; afectiunile organului auditiv.

Toate afectiunile aparatului auditiv influenteaza si calitatea vocii. Datorita complexitatii etiologiei si patologiei acestei tulburari se impune o colaborare stransa intre medic si logoped in vederea lichidarii lor. Fara cunoasterea etiologiei nu se poate trece la tratamentul logopedic. Medicul stabileste etiologia si propune tratamentul medical pentru inlaturarea patologiei si numai apoi se pot face exercitii logopedice. In cazul tulburarilor de voce tratamentul logopedic devine auxiliar celui medical. In cazul cand se incearca sa se trateze vocea de catre logoped, fara sa se tina seama de starea pacientului se pot face greseli mari. Orice initiativa logopedica pripita poate duce chiar la agravarea tulburarilor de voce.