IMPORTANTA MISCARII FIZICE LA COPIII DE VARSTA SCOLARA MICA

IMPORTANTA MISCARII FIZICE LA COPIII DE VARSTA SCOLARA MICA

,,Discipolul vine la tine sa-ti ceara,

Tu trebuie sa-l inveti ca nu are nimic de primit,

Ca trebuie sa creasca.

Discipoilul vrea sa devina iedera.,

Desi trebuie sa devina doar el insusi

C. Noica

In aceasta societate contemporana, apasata de sedentarism, de stres, de agresivitate, activitatea sportiva are un rol social major. Fenomenul sportiv a devenit o activitate sociala, economica si de recreere cu valente deosebite. Avem convingerea ca miscarea in aer liber, practicarea sportului amelioreaza conditia umana, implicit calitatea vietii, iar practicantul activitatilor sportive dobandeste un ansamblu de cunostinte si abilitati benefice atat pentru sine cat si pentru societatea din care face parte. Miscarea, exercitiile fizice, activitatea sportiva competitionala si necompetitionala contribuie la dezvoltarea unei imagini pozitive despre sine, la implementarea in activitatea zilnica a unor mecanisme de autoreglare a starilor psiho-comportamentale .

Din nefericire, marcat de tehnologia moderna, de lumea virtuala care l-au inlantuit in spatiul inchis al locului de munca sau al casei, omul contemporan s-a departat de natura, de arenele sportive. Faptul ca multi copii "practica" astazi diferite ramuri sportive pe calculator, in timp ce sunt "scutiti" de catre parintii excesiv de protectori de orele de educatie fizica desfasurate in scoala reprezinta un fenomen social real si deosebit de primejdios. Aceasta realitate constituie un semnal de alarma pentru toti factorii implicati in procesul de formare a tinerei generatii. De aceea e importanta nu doar conturarea unor concepte si metodologii specifice, ci si readucerea in atentia societatii a celebrului dicton al lui Juvenal: "Mens sana in corpore sano".

In cercetarile noastre ne-am axat pe opiniile acelor specialisti care atribuie sportului un rol benefic in societatea umana contemporana. Ca partizani ai practicarii sportului in cadru organizat, dupa un program riguros intocmit si sub indrumarea atenta a unei echipe complexe, interdisciplinare, care sa reuneasca in structura ei deopotriva antrenor si psiholog, fiziolog si biochimist, preparator fizic si nutritionist, dar si medic sportiv, consideram ca deplin reala si justificata afirmatia ca o societate in care se ingemaneaza "omul care se joaca" (homo ludens) cu "omul care munceste" (homo faber) factorul sportiv capata aspect social, care poate fi evaluat pozitiv. De asemenea, practicarea sportului, a exercitiilor fizice da valoarea umana durabila acestui fenomen social care este sportul.

Psihologia sportului acorda o mare importanta studiului personalitatii. "Specialistii domeniului s-au convins deja ca pentru marea performanta nu sunt necesare doar calitati motrice, de nivel superior, ci si trasaturi de personalitate compatibile cu exigentele si tensiunea psihica generata de competitia sportiva." Competitia sportiva, la orice nivel s-ar desfasura, implica din plin laturi ale personalitatii, in special planul afectiv. Sentimentele traite de sportivi fie in situatie de victorie, fie de esec, trairile suporterilor, toate acestea subliniaza necesitatea studierii laturii psihologice a sportului, astfel incat sa se poata stabili influenta pozitiva pe care sportul o poate avea asupra dezvoltarii personalitatii.

In plan biofizic, perioada scolara mica poate fi considerata o perioada de tranzitie intre copilaria mica si pubertate. Tensiunile frecvente la nivelul organismului duc la cresterea numarului de momente de criza ale dezvoltarii, ceea ce creeaza o serie de inabilitati si instabilitati motorii ce se manifesta in mai multe planuri practice. Aceste dificultati se reduc treptat, atat ca efect al dezvoltarii organismului in ansamblu, dar si ca urmare a exercitiului, a cresterii capacitatii de control voluntar al conduitelor proiectate.

Se apreciaza ca la aceasta varsta, copilul nu este deosebit de robust, din contra, este sensibil, dificil, instabil, oboseste usor, are indispozitii la alergii, dar se reduc bolile contagioase. Cu toate acestea, sporesc indemanarea si agilitatea, creste forta musculara, iar caracterul ambidextru - si el necesar in sport - se accentueaza. Organele de simt, modalitatile senzoriale, posibilitatile de a reflecta in mod complex obiectele si fenomenele cu care vine in contact se dezvolta, iar adaptarea la mediu si extinderea campului de actiune si dezvoltarea unor noi abilitati devin posibile a se realiza intr-un plan superior tocmai prin aceste cresteri de dezvoltare biofizica.

Toate aceste aspecte conduc la concluzia ca perioada celei de a treia copilarii este propice nu doar debutului scolaritatii, ci si inceperii unei activitati sportive cu sanse sporite de a capata caracter de performanta.

Ca si in plan biofizic, in plan psihic transformarile la aceasta varsta se fac lent si nespectacular, fiind cu toate acestea fundamentale pentru evolutia ulterioara a copilului. In primul rand, orientarea generala se schimba, prin abandonarea intereselor pregnante din perioada anterioara, care sunt inlocuite cu interesul pentru achizitionarea de noi cunostinte, prin invatare. Mai atent si mai exigent fata de actiunile sale, scolarul mic are un spirit critic tot mai ascutit. Apar preocuparile pentru colectionare, care exprima nevoia interna de reunire si clasificare. Cu precadere la copiii cuprinsi in activitatea sportiva, dar nu numai la acestia, vom gasi albume intreg cu imagini ale marilor sportivi din ramura de sport indragita, alaturi de celelalte colectii specifice varstei. Totodata, fenomenul central devine regula, mai cu seama respectarea regulilor. Ca urmare a acestor aspecte, scolarul mic tinde sa nu tolereze pe cei care ies in afara regulilor, aspect psihic ce poate fi speculat de un bun antrenor; caci sportul, poate mai mult decat alte activitati umane, nu se poate desfasura in afara normelor.

La varsta scolara mica se intalnesc restructurari si dezvoltari ale unor componente psihice ce duc la propulsarea actiunilor desfasurate imprimandu-le acestora un caracter mai organizat. Un rol important in aceste transformari ii revine componentei motivationale (mobiluri, stimuli, trebuinte, motive, interese, aspiratii, idealuri). Mobilurile interioare, cum ar fi setea de cunoastere ori dragostea si pasiunea pentru invatatura vor conferi valente superioare evolutiei vietii psihice.

Sub aspectul caracteristicilor afective, varsta analizata este perceputa ca fiind una de cautare a echilibrului afectiv. Procesele afective se caracterizeaza prin tot ceea ce numim tonus afectiv: simtiri, trairi, si sensibilitati sufletesti vii si puternice. La aceasta varsta, copilul se entuziasmeaza usor, totul il impresioneaza. In functie de stimulii care actioneaza asupra lui, scolarul mic se bucura sau se intristeaza, trecand cu usurinta de la o stare la alta. Cu o puritate sufleteasca aparte, copiii sunt sinceri si cred in cei mai mari ca ei. De aceea sunt usor de modelat, dar se impune grija deosebita fata de modelul educational oferit. Parintii, educatorii au obligatia sa le asigure o stare de optimism si incredere, "asigurandu-le treptate trecerea de la emotii la trairi sufletesti superioare sub forma de sentimente de prietenie, de dragoste fata de parinti, colegi, profesori, de invatatura si nu in ultima instanta fata de patrie."

O latura importanta a personalitatii, care cunoaste si ea transformari in aceasta perioada de varsta, este componenta sociala. Odata capatate, obisnuintele sociale il ajuta pe copil sa se raporteze tot mai corect la comportamentul civilizat, devenind mai sensibil si controlat in relatiile cu cei din jur. Interrelatiile sociale si caracteristicile acestora poarta nu doar amprenta societatii, ci si a vietii familiale, scolare si sportive

Viata scolara si sociala il dezvolta pe copil si il pregateste pentru adaptarea eficienta la mediul ambiant. Ca dovada, spre sfarsitul perioadei copilul devine mai putin dependent de familie si de scoala si devine preocupat de a-i ajuta pe cei din jur, preocupare ce il va ajuta sa inteleaga mai bine ca pentru tot ceea ce face are nevoie de anumite abilitati, de priceperi si cunostinte. Astfel va avea o viziune mai larga asupra vietii sociale si a nevoii de a-si dezvolta calitatile majore ale personalitatii sale.

La aceasta varsta copilul descopera ca pentru a desfasura anumite activitati trebuie sa dispuna de un sistem de cunostinte, priceperi si deprinderi, fara de care nu si-ar putea indeplini scopurile propuse. Aceasta descoperire il face sa incerce sa se cunoasca mai bine si acest lucru se realizeaza, poate nu totdeauna constient, in cadrul jocurilor de rol la care copilul participa cu mare interes si pasiune. Evocand scene din actiunile umane desprinse fie din viata cotidiana, fie din emisiuni TV sau spectacole vizionate, jocul copiilor ii ajuta de multe ori chiar sa-si descopere aptitudinile si sa doreasca sa si le cultive.

Privite ca ansamblu ce duce la performanta sportiva, aptitudinile pentru sport sunt:

Somatice: inaltime, greutate, tip somatic, tip de fibra musculara

Functionale: tip de activitate nervoasa superioara, capacitate vitala, consum O₂

Biochimice: tip de metabolism, capacitate de refacere

Motrice: viteza, forta, mobilitate

General motrice: capacitate de invatare, rezistenta la factori perturbatori, capacitate de mobilizare a energiei, capacitate de refacere psihica

Psiho-motrice: coordonare generala si segmentara, echilibru static si dinamic, schema corporala, lateralitate, ambidextrie, tonus muscular, perceptii spatio-temporale, integrare spatiala, chinestezie, ideomotricitate, viteza de reactie, de repetitie si de anticipare, sincronizare

Motrice: viteza, forta, mobilitate

Psiho-intelectuale: vigilenta, atentie, decizie, concentrare mentala, gandire, imaginatie, memorie (fiecare cu multiple calitati), anticipare

Psiho-afective: echilibru afectiv, dar si rezistenta la stres

Psiho reglatorii volitionale: efort voluntar, perseverenta, combativitate, rezistenta

Sistemul aptitudinal determina performanta sportiva, dar nu toate componentele au aceeasi pondere sau acelasi grad de incarcare genetica ori de educabilitate. Sfera aptitudinilor psihice influenteaza nu doar calitatea prestatiei fizice, ci si eficienta proceselor de invatare, de rezolvare a problemelor, de adaptare la situatii si ambianta, de comunicare si relatii umane, de adaptare la stres, de echilibrare a balantei motivationale.

In vederea pregatirii pentru activitatea de performanta, se va tine cont de faptul ca aptitudinile au o dinamica proprie de dezvoltare, de la copilarie la adolescenta si tinerete, iar diferentele in nivelul lor de dezvoltare sunt individuale. Exista de asemenea posibilitati de compensare interaptitudinala si intersistemica.

Dupa selectarea copiilor pe criterii aptitudinale cerute de specificul sportului ales, profesorul va analiza pe parcursul pregatirii sistemul aptitudinal si modalitatile sub care el se obiectiveaza in comportamentul sportivilor, in vederea unei conduceri cat mai exacte, stiintifice a procesului de pregatire si dezvoltare a personalitatii lor. Intrucat selectia este un proces continuu, cunoasterea cat mai reala a aptitudinilor se obtine prin coroborarea rezultatelor masuratorilor prin probe si teste cu cele ale observatiei pedagogice a comportamentului sportivilor si cu dinamica performantelor obtinute in sportul ales.

Aptitudinile pentru sport se afla in stransa legatura cu intregul sistem aptitudinal. Un aspect esential in acest sens il constituie raportul dintre performanta sportiva si procesele intelectuale. Desi specialistii in psihologia sportului nu au ajuns inca la o concluzie general acceptata privind ponderea factorului intelectual in activitatea sportiva, in obtinerea performantei, consideram ca s-a depasit vechea mentalitate potrivit careia sportul era privit ca activitate non intelectuala si, ca atare, fara valente deosebite. Performanta sportiva nu poate fi pusa doar pe seama muschilor; ceea ce muschii sunt pentru sportiv reprezinta ceea ce este ochiul pentru pictor, urechea pentru muzician ori vocea pentru cantaret - un instrument necesar, dar nu suficient. Armonia calitatilor intelectuale si fizice duce la armonia personalitatii in ansamblul ei.

Aspectele fizice si psihice trebuie bine cunoscute de catre cei implicati in activitatea de pregatire a copiilor practicanti ai sportului; ar fi gresita aplicarea unei metodologii asemanatoare cu cea a adultilor, dorinta prea mare de atingere a performantei imediate transformand cu usurinta antrenamentul in "dresura", iar sportivul intr-un copil cu un sistem nervos stresat, care in final nici nu va mai da randament. Pregatirea copiilor pentru competitie nu trebuie sa fie un scop in sine, acest lucru putand sa atraga dupa sine o intrerupere prea timpurie a unei cariere sportive. La varsta scolara mica se impune respectarea cerintelor dezvoltarii armonioase, complexe, multilaterale a organismului. Antrenamentele       vor viza: "insusirea corecta a procedeelor , dezvoltarea vitezei pe distante scurte (in limitele varstei), a rezistentei (prin volum mai mult , nu prin intensitate".

Avand convingerea ca cercetarea noastra e doar o picatura in oceanul fara sfarsit al preocuparilor din vastul domeniu al psihologiei sportului, exprimam intentia noastra de a milita pentru implementarea in societatea contemporana romaneasca a ideii potrivit careia nu vom avea niciodata copii mai sanatosi si mai fericiti daca ei nu fac sport, chiar fiind "olimpici" la diferite alte discipline scolare.