TEHNICA, METODICA SI REGULAMENTUL PROBELOR DE SARITURI

TEHNICA, METODICA

SI REGULAMENTUL PROBELOR DE SARITURI

1. BAZELE TEHNICII SARITURILOR

Sariturile sunt deprinderi motrice, formate din actiuni locomotorii aciclice, in care prin interactiunea fortelor interne (date de contractia musculara) si a fortelor externe (reprezentate de reactiile sprijinului), corpul este autoproiectat in zbor. Prin contractia brusca, voluntara a musculaturii membrelor inferioare, flectate in prealabil, sub efectul reactiei reazemului, corpul, prin elementul de referinta centrul general de greutate (C.G.G.) este proiectat pe o traiectorie de forma unei parabole, cat mai inalte sau cat mai lungi.

Sariturile sunt comportamente motrice in care corpul este propulsat in zbor, dupa o desprindere uni sau bilaterala; temporar, corpul este lipsit de contact cu solul, si trece in faza de zbor prelungit, in care, prin miscari compensatorii (rotatii compensatorii) se mentine echilibrul general al corpului; ulterior el revine, "aterizand" pe ambele picioare (sau pe un picior).

Scopul fundamental al sariturilor cu traiectorie orizontala este de a realiza un zbor cat mai lung, iar scopul fundamental al sariturilor cu traiectorie verticala este de a realiza un zbor cat mai inalt.

Eficienta sariturilor se imbunatateste o data cu varsta, prin ameliorarea fortei si a coordonarii.

In opinia specialistilor Ifrim, M. si Iliescu, A. (1978), sariturile se pot ordona, astfel:

Conform traiectoriei de zbor a centrului general de greutate:

sarituri cu traiectorie joasa: sarituri in lungime;

sarituri cu traiectorie inalta: sarituri in inaltime;

sarituri cu traiectorie doar ascendenta: sarituri pe un obstacol;

sarituri cu traiectorie doar descendenta: sarituri in adancime;

sarituri combinate (pliometrice).

Conform actiunii aparatului motric si a fortelor externe

sarituri simple, efectuate numai de forta interna, care propulseaza corpul de pe o baza de sprijin (sol): saritura in lungime, saritura in inaltime;

sarituri mixte, cu sprijin, efectuate in conditiile unei desprinderi de pe sol in care intervine si un alt sprijin: prajina - la saritura cu prajina.

Conform sprijinului la bataie (adaugarea autorilor)

sarituri cu impulsie unilaterala (pe un picior): toate probele de sarituri din atletism;

sarituri cu impulsie bilaterala (pe ambele picioare): saritura in lungime de pe loc.

In atletism se practica patru exercitii-probe de sarituri (Tabel 1).

Tabel 1. Clasificarea de baza a sariturilor

Toate sariturile atletice cu elan au 4 faze: elan, bataie, zbor si aterizare. Pentru toate sariturile bataia este faza cea mai importanta, deoarece determina traiectoria de zbor a centrului general de greutate a corpului.

La sariturile derivate exista unele diferentieri, precum: la triplusalt, dupa efectuarea elanului urmeaza trei batai, trei zboruri si trei aterizari succesive, iar la saritura cu prajina dupa elan si bataie, urmeaza o faza de zbor in atarnare de prajina si o alta cu zbor liber, dupa care urmeaza aterizarea.

In ordinea succesiunii actelor motrice, sariturile atletice sunt compuse din patru faze, care compun mecanismul de baza, respectiv: elanul, bataia, zborul si aterizarea. In probele derivate apar unele alternari ale acestor faze, cum ar fi la triplusalt, unde apar trei zboruri si trei batai succesive, iar la saritura cu prajina, faza de zbor este conditionata de folosirea prajinii, care determina o faza de zbor in atarnare de prajina si o alta de zbor liber.

Toate fazele au o anume determinare in valoarea sariturii integrale, dar cea mai importanta faza este bataia, celelalte realizandu-se pentru a eficientiza la maximum bataia.

► Elanul este faza sariturii in care se realizeaza acumularea vitezei orizontale, necesara pentru executarea bataii si care imediat se transformata in viteza ascensionala.

Lungimea elanurilor variaza in functie de viteza dezvoltata pe parcursul elanului si de capacitatea de transformare in viteza ascensionala, in momentul bataii. Elanurile sunt mai lungi la saritura in lungime si triplusalt; la saritura in inaltime lungimea cu exemplele anterioare, deoarece viteza orizontala dobandita pe elan trebuie directionata spre o traiectorie preponderent verticala.

Lungimea elanului este direct proportionala cu marimea vitezei ce urmeaza a fi dezvoltata si se desfasoara pe 33-45m (19-24 pasi la barbati si 18-21 pasi la femei) pentru saritura in lungime si 15-20m (9-13 pasi) pentru saritura in inaltime.

Viteza de deplasare pe elan variaza de la o saritura la alta, conform marimii unghiului de desprindere, prin care se va transforma in viteza ascensionala. Viteza de deplasare pe elan este "optima", in sensul ca aceasta este suficient de mare, dar pastreaza conditiile de control si stapanire a gesturilor motrice ce urmeaza a se desfasura in fazele urmatoare, prin care trece saritorul.

La saritura in lungime, la triplusalt si la saritura cu prajina, viteza de alergare pe elan tinde sa fie maxima, dar la inaltime este mai mica. Valorile vitezei, in elan, la saritorii de elita, sunt superioare:

- la saritura in lungime 10,5-11m/sec la barbati si 9,5-10m/sec, femei;

- la triplusalt 10-10,5m/sec la barbati si 9-9,5m/sec la femei;

- la saritura cu prajina 9,5-10m/s la barbati si 8-9m/sec la femei.

- la saritura in inaltime 7-8m/sec la barbati si 6-7m/sec la femei.

In general, viteza de elan trebuie sa fie mare, dar controlabila si compatibila cu posibilitatea saritorului de transformare a ei in momentul bataii. Aceasta se numeste 'viteza optima' care, ideal ar fi sa se apropie cat mai mult de viteza maxima.

Traiectoria elanurilor este diferita. In principal este rectilinie, cu exceptia sariturii in inaltime cu rasturnare dorsala.

Astfel, elanul la sarituri poate avea o traiectorie:

- liniara si perpendiculara pe pragul de bataie ca la saritura in lungime si la triplusalt;

- liniara si perpendiculara pe stacheta, ca la saritura cu prajina;

- liniara si oblica fata de stacheta, la saritura in inaltime cu pasire si rostogolire ventrala;

- curbilinie in raport cu stacheta, la saritura in inaltime cu rasturnare dorsala;

Finalul elanurilor, prin ritmul ultimilor pasi premergatori bataii, prezinta o deosebita importanta data de modificarea lungimii pasilor si coborarea, in limite variabile, a centrului general de greutate. Pregatirea bataii se realizeaza pe ultimii doi pasi, prezenti in raportul: 'lung' - 'scurt'. Pe pasul lung (penultimul) centrul general de greutate ajunge in punctul cel mai jos al traiectoriei pe elan, incepand urcarea pe pasul scurt (ultimul) si continuat cu bataia. Prin coborarea centrului de greutate se lungeste drumul pe care actioneaza fortele in momentul bataii.

Bataia este faza fundamentala a sariturilor atletice, deoarece valorifica viteza acumulata pe elan, in viteza ascensionala. Bataia se consuma intr-un timp foarte scurt de 0,10-0,20 secunde (Figura 1.) fapt ce creeaza dificultate in mentinerea corectitudinii in executie. In momentul bataii, care in atletism se executa intotdeauna pe un picior (Figura 2.), deosebim doua aspecte distincte de terminate de fortele de:

- impulsia pe sol a piciorului de sprijin, care reprezinta in jur de 70% din actiunea de bataie;

- avantarea celorlalte segmente ale corpului: picior liber, brate, umeri, trunchi.

Figura 1. Bataia la saritura in lungime

Ambele momente se executa in stransa legatura unul cu celalalt. In timp ce piciorul de bataie executa amortizarea, in momentul contactului cu locul de bataie, segmentele celelalte pregatesc avantarea, care incepe o data cu impulsia, realizata de piciorul de bataie. Aceasta avantare se executa cu mare viteza, pentru a ajunge la amplitudinea maxima, in momentul in care piciorul de bataie intins la maxim, paraseste solul. Daca in prima faza a bataii, se produce o pierdere a vitezei, in partea a doua apare o crestere a acesteia, in aceleasi limite.

Figura 2. Fortele care actioneaza in faza de bataie

Eficienta bataii este conditionata de cantitatea de forta dezvoltata de saritor si de lungimea traiectoriei pe care forta actioneaza asupra saritorului. Inertia pe care o capata corpul in momentul desprinderii, este direct proportionala cu viteza acumulata.

Elementele caracteristice (Figura 3.) fazei de 'bataie' sunt:

- Unghiul de contact - format de orizontala locului de bataie cu dreapta, care uneste locul de bataie si centrul general de greutate:

- la saritura in lungime are 63

- la saritura in inaltime are 45

- Unghiul de bataie - (in momentul desprinderii) format din orizontala locului de bataie si dreapta care uneste punctul de desprindere cu centrul general de greutate:

- la saritura in lungime are 73

- la saritura in inaltime are sub 90

- Unghiul de desprindere - unghiul format de orizontala, cu traiectoria reala a centrului general de greutate:

- la saritura in lungime are 20

- la saritura in inaltime are 60

Figura 3. Unghiurile formate in faza de bataie

la saritura in lungime si saritura in inaltime

► Zborul incepe in momentul in care piciorul de bataie intrerupe contactul cu solul. Modalitatea de efectuare a zborului a evoluat de-a lungul timpului. Acest fapt a determinat aparitia unor procedee tehnice tot mai elaborate; de la cea mai simpla si naturala faza de zbor, respectiv zborul "ghemuit", s-a trecut la faza cu zbor "extins" sau "intins". Tehnicile si mai evoluate utilizeaza pasi in zbor, respectiv "1 ", "2 " si "3 ". Pentru incepatorii se practica procedeu ghemuit sau cu "1 ", pe cand saritorii experimentati, prefera pasii in zbor sau combinatii ale procedeul cu extensie, cu cel cu pasi in zbor.

Dupa bataie, traiectoria centrului general de greutate nu mai poate fi schimbata, indiferent de miscarile pe care le efectueaza saritorul in zbor. Traiectoria centrului general de greutate depinde de: marimea vitezei de deplasare si de unghiul de desprindere.

In timpul zborului, apar unele miscari in jurul centrului general de greutate al corpului; acestea se numesc rotatii si sunt de doua tipuri: reale si compensatorii.

Rotatiile reale sunt determinate de fortele externe si apar in cazul in care, rezultanta fortelor din bataie "nu trece" prin centrul de greutate, producand un cuplu de forte, care imprima corpului rotatii (ca la sariturile in apa, salturile din gimnastica etc.). Este de subliniat faptul ca se poate modifica viteza de rotatie (prin grupare sau extensia corpului), dar nu se poate opri rotatia, deja inceputa.

Rotatiile compensatorii sunt produse fortele interne, de segmentele corpului, prin contractiile musculare; conform legii compensatiei cand un segment, o parte a corpului actioneaza intr-un sens, celalalt segment sau parte a corpului, are miscari in sens opus, astfel incat, masa corpului este in orice moment egal repartizata in jurul C.G.G. al corpului.

In cazul rotatiilor compensatorii se evidentiaza la bataia centrata, la care cuplul de forte create "trece" prin C.G.G. La saritura in lungime, la triplusalt sau la saritura cu prajina rotatiile reale sunt daunatoare, ele dezechilibrand saritorul. La saritura in lungime si la triplusalt, actiunile executate in zbor, sunt de fapt miscari, rotatii compensatorii.

La sariturile in inaltime (rostogolire ventrala, rasturnare dorsala) se formeaza rotatii reale, pe fondul carora se suprapun rotatiile compensatorii. La saritura in lungime, rotatiile reale sunt nefavorabile, la saritura in inaltime formarea lor este obligatorie.

► Aterizarea este momentul in care saritorul reia contactul cu solul (Figura 4.). Faza aterizarii se formeaza in finalul zborului, la reluarea contactului cu solul; importanta ei trebuie marcata prin faptul ca valorifica la maximum zborul traiectoriei C.G.G. al corpului si amortizeaza socului aterizarii. In cazul in care dupa aterizare urmeaza o noua faza de bataie (triplusaltul), amortizarea se face prin lucru rezistent al musculaturii membrelor inferioare.

Figura 4. Aterizarea la saritura in lungime si triplusalt

Exista unele modalitati de abordare a tehnicii aterizarii:

- trecerea rapida spre inainte, a centrului de greutate, cu intarzierea flexiei genunchilor, fapt ce determina ducerea bazinului si trunchiului peste locul de contact cu nisipul;

- trimiterea calcaielor inainte si flexia rapida a genunchilor cu aducerea sezutei langa calcaie;

- trecerea rapida a centrului de greutate spre stanga sau spre dreapta, efectuand o "eschiva" de la locul de aterizare.

La sariturile in lungime, aterizarea trebuie sa se efectueze in asa fel incat, urmele lasate pe suprafata de aterizare, sa depaseasca pe cat mai mult posibil, punctul de incidenta a traiectoriei reale a centrului general de greutate, cu suprafata de aterizare.

La saritura in inaltime, aterizarea nu influenteaza valoarea prestatiei. Datorita instalatiei (saltele), aterizarea a devenit cea mai putin importanta faza a sariturii in inaltime.

SARITURA IN LUNGIME

2.1. Tehnica sariturii in lungime

Una dintre cele mai naturale exercitii (probe) de atletism poate fi considerata saritura in lungime.

Progresul in aceasta proba se datoreaza valorificarii vitezei de alergare pe parcursul elanului si imbunatatirii tehnicii, fortei si vitezei de executie a bataii.

Lungimea sariturii este conditionata de variabile precum:

viteza de deplasare pe elan;

viteza de desprindere;

unghiul de desprindere;

inaltimea centrului general de greutate in momentul desprinderii (in conditii egale, sunt avantajati saritorii cu membre inferioare lungi).

Mecanismul de baza se constituie in fazele succesiunii tehnice, respectiv: elanul, bataia, zborul si aterizarea. Ordonarea din punct de vedere al ponderii fazelor sariturii, in determinarea valorii prestatiei este: bataia, elanul, aterizarea si zborul.

Veriga de baza se constituie in bataia centrata orientata spre zbor cu traiectorie orizontala.

► Elanul este prima faza a sariturii si are scopul principal de a acumulare a vitezei orizontale optime. Lungimea elanului este conditionata de aspecte legate de particularitati ale saritorului, precum: calitatile de forta si viteza, lungimea membrelor inferioare, nivelul insusirii tehnicii, experienta.

Lungimea elanului este o preocupare permanenta a saritorilor, deoarece acesta trebuie sa fie foarte precis, in asa fel incat intotdeauna sa-l conduca pe atlet cat mai exact la prag, la fiecare incercare. La saritori, lungimea elanului este cuprinsa intre 40-45m, ceea ce reprezinta 20-24 de pasi de alergare, iar la saritoare lungimea elanului atinge 35-45m, ceea ce inseamna 19-24 de pasi de alergare.

Elanul se desfasoara sub forma unei alergari progresiv accelerate, cu trunchiul usor inclinat si lucru activ al bratelor. Viteza de deplasare creste continuu spre viteza maxima, pana cand saritorul ajunge la 8-10m inaintea pragului, urmand ca el sa pastreze aceasta viteza pana in momentul bataii; pe parcursul elanului saritorul dezvolta o alergare in care coapsa piciorului pendulant ajunge aproape de orizontala si apoi coboara activ, determinand gamba sa actioneze cat mai rapid. Contactul cu pista de elan se efectueaza pe pingea, cat mai aproape de proiectia verticala a centrului general de greutate.

Ultimii trei pasi au un aspect caracteristic, determinat de lungimea lor: astfel, antepenultimul este scurt, penultimul este lung si ultimul este scurt (mediu). Important este ca ultimul pas sa fie mai scurt decat penultimul. In penultimul pas, ca urmare a faptului ca acesta este cel mai lung, se producere ce mai evidenta coborare a centrului general de greutate (Tabel 2.).

Diferentele de lungime ale celor ultimilor trei pasi de elan, depind de particularitatile saritorilor, cei mai rapizi avand deosebiri mici intre pasi, comparativ cu cei mai lenti.

Tabel 2 Lungimea celor 3 pasi premergatori bataii

(conform Burggemann, citat de Rata, G., 2002)

Eficienta elanului este determinata in mod evident de capacitatea saritorului de a atinge si pastra viteza optima in apropierea pragului. Precizia elanului este un factor decisiv in prestatia sportiva, fapt pentru care saritorii folosesc repere pe pista de elan, tocmai pentru a avea un control mai exact asupra dozarii vitezei in timpul deplasarii.

► Bataia este cea de-a doua faza a sariturii si este foarte scurta, avand o durata de 0.12-0.13 secunde, adica exact atat timp cat talpa piciorului de bataie se afla pe prag. Bataia este cea mai importanta faza a sariturii in lungime, caci determina traiectoria de zbor a corpului.

Bataia se poate analiza in trei momente, respectiv:

- contactul piciorului de bataie cu pragul;

- amortizarea si depasirea verticalei;

- impulsia si avantarea activa.

Contactul piciorului de bataie cu solul se produce in momentul asezarii pe prag, cu piciorul de impulsie relativ extins din toate articulatiile, cu unghiuri de 165 in articulatia coxo-femurala si 175 in articulatia genunchiului. Proiectia pe sol a centrului general de greutate se afla la 30-40 cm inapoia locului de contact. Asezarea piciorului se face activ, suplu, de sus in jos si dinainte spre inapoi, pe toata talpa (in nici un caz pe pingea). Unghiul de contact care se formeaza este de 63-68 . Cand piciorul de impulsie a luat contact cu pragul, cel de avantare se afla aproape de acesta, unghiul dintre coapse fiind de aproximativ 38-40

Amortizarea socului de contact se realizeaza din articulatia genunchiului care cedeaza usor, pana la un unghi de 142-148 , favorizand orientarea bataii inainte-sus. Aceasta indoire a genunchiului pune muschii extensori intr-o stare de pretensiune, care trebuie sa fie maxima, in momentul in care centrul general de greutate se afla deasupra piciorului de sprijin.

Impulsia si avantarea constau in extinderea relativ simultana in articulatiile genunchiului, soldului si gleznei. Concomitent coapsa piciorului oscilant si bratul opus sunt orientate energic inainte-sus, in timp ce bratul din partea piciorului de avantare are rol de echilibrare.

Piciorul de impulsie se intinde pe masura avansarii centrului general de greutate, talpa se ruleaza spre varf si va parasi pragul printr-o impulsie energica, centrul general de greutate aflandu-se in fata la aproximativ 30-40cm.

In acest moment:

- piciorul de impulsie este extins perfect din toate articulatiile, bazinul este avantat spre inainte sus, trunchiul este vertical

- coapsa piciorului oscilant si bratul opus se afla in punctul maxim de avantare;

- bratele sunt avantate inainte, cu coatele usor departate, fapt ce favorizeaza ridicarea umerilor si echilibrarea corpului;

- unghiul de bataie cuprins intre 73

- unghiul dintre coapse este cuprins intre 100

- forta de desprindere este aplicata central (coincide cu centrul general de greutate), fapt ce determina o bataia centrata, eficienta..

In momentul in care piciorul de bataie paraseste pragul, miscarea de avantare a celorlalte segmente se opreste brusc.

► Zborul se deruleaza din momentul desprinderii piciorului de bataie de pe prag, pana la reluarea contactului cu solul.

In timpul zborului saritorul efectueaza o serie de miscari, (rotatii compensatorii), care au scopul mentinerii echilibrului general al corpului, pastrarea vitezei de inaintare si pregatirea aterizarii.

Miscarile compensatorii din timpul zborului se caracterizeaza prin amplitudine si coordonare. Procedeul utilizat in zbor se diferentiaza in functie de experienta subiectilor si determina denumirea sariturii.

Pentru incepatorii se recomanda zbor cu ghemuire sau cu 1 pasi in zbor, deoarece este cel mai simplu si accesibil zbor. Prin utilizarea procedeului cu zbor grupat, ghemuit, se asigura aterizarea echilibrata si amortizata.

Procedeele anterior numite pun baza de invatare pentru altele mai evoluate, respectiv cu 2 sau 3 pasi in zbor. Faza care diferentiaza procedeele tehnice (Tabel 3.) ale sariturii in lungime, este zborul.

Tabel 3. Procedee tehnice ale sariturii in lungime

2.1.1. Saritura in lungime cu ghemuire

Este saritura (Figura ) recomandata scolarilor mici sau celor care se initiaza in atletism, respectiv, incepatorilor. Saritura se efectueaza mai ales in cadrul sistemului de exercitii din scoala sariturii.

Figura Saritura in lungime cu ghemuire

Zborul debuteaza cu gruparea rapida a genunchilor spre inainte sus si mentinerea lor in aceasta pozitie, pana in apropierea momentului aterizarii.

Saritura este utilizata si in scopul consolidarii fazei de aterizare, deoarece gaseste subiectul cu articulatiile flectate, in momentul contactului cu solul, fapt ce respecta cerintele unei aterizari in siguranta, respectiv elastica, echilibrata si amortizata.

2.1.2. Saritura in lungime cu 1 pasi in zbor

Procedeul (Figura 6.) este usor de practicat de catre incepatori, avansati si elevi din clasele gimnaziale. Pregatirea fazei de bataie asigura o desprindere lina.

La intrarea in zbor, saritorul se afla in pozitie de "pas sarit", in care piciorul de bataie este mentinut inapoi, prin extensie din articulatia soldului, iar piciorul de avantare este indoit, cu coapsa la orizontala, formand unghi de 90 in articulatia genunchiului. In prima parte a zborului, trunchiul se afla pe verticala, iar in partea a doua trece in usoara extensie

Departarea dintre coapse formeaza un unghi de 100-120care se mentine cat mai mult posibil. Lucrul bratelor se desfasoara coordonat cu cel al picioarelor. Bratul opus piciorului de avantare se afla ridicat in dreptul privirii. Pentru a realiza o aterizare cat mai eficienta, bratele coboara rapid, concomitent cu extinderea gambelor in vederea pregatirii aterizarii.

Figura 6. Saritura in lungime cu 1 pasi in zbor

La contactul cu solul, membrele inferioare, cu talpile in flexie dorsala, se indoaie iar trunchiul se apleaca inainte pe coapse. Talpile saritorului trebuie sa atinga nisipul, in punctul in care prelungirea tangentei la traiectoria centrului de greutate, trece prin planul suprafetei de aterizare.

2.1.3. Saritura in lungime intinsa sau cu extensie

Procedeul (Figura 7.) mai elaborat decat precedentele, deoarece impun participarea mai activa a practicantului, avand in vedere faptul ca in timpul zborului, corpul isi schimba pozitia printr-o miscare mai putin obisnuita, pozitie de extensie la nivelul marilor articulatii.

Din inertia fortei de desprindere, saritorul se afla in partea ascendenta a zborului, cu piciorul de avantare inainte indoit, in pozitia de pas sarit.

In partea descendenta a zborului piciorul de avantare coboara si se intinde, langa piciorul de bataie, care s-a pastrat intins inapoi inca din momentul desprinderii. Coborarea piciorului de avantare are ca efect proiectarea bazinului inainte, printr-o miscare de extensie din articulatia soldului, cu gambele flectate si calcaiele spre inapoi. Ulterior picioarele sunt aduse inainte, coapsele ridicate, urmand extensia gambelor, in vederea aterizarii.

Figura 7. Saritura in lungime cu extensie

2.1.4. Saritura in lungime cu 2 pasi in zbor

Procedeul (Figura 8.) presupune o tehnica mai elaborata decat cele anterior prezentate si se diferentiaza prin numarul de pasi executati de saritor in timpul zborului.

Dupa efectuarea bataii, coapsa piciorului de avantare urca rapid pana la orizontala, apoi penduleaza inapoi-jos, in timp ce piciorul de bataie penduleaza inainte cu genunchiul indoit.

Pendularile descrise sunt rotatii compensatorii, care realizeaza echilibrul general al corpului. In acelasi timp bratele, aflate tot in actiune compensatorie, penduleaza alternativ cu membrele inferioare, consolidand echilibrul general. In faza descendenta a zborului, saritorul aduce inainte piciorul aflat inapoi si il alatura celui dinainte, ridicand genunchi spre orizontala. In finalul portiunii descendente a zborului, gambele sunt extinse energic inainte pentru a valorifica la maximum traiectoria de zbor. Bratele participa la efortul de aterizare, efectuand o actiune de pendulare spre inainte.

Aterizarea trebuie sa evite caderea saritorului inapoi, prin aplecarea inainte a trunchiului si bratelor. Pentru un zbor cat mai lung, calcaiele iau contact cu nisipul, in asa fel, incat sa fie inaintea proiectiei verticale a centrului de greutate, dar nu exagerat de inclinat.

Figura 8. Saritura in lungime cu 2 pasi in zbor

Avantajele utilizarii procedeului cu pasi in zbor constau in:

- continuarea actiunii membrelor inferioare, prin "pasii de alergare in zbor";

- consolidarea echilibrului general, prin rotatiile compensatorii efectuate de membrele inferioare, coordonate cu membrele superioare;

- valorificarea actiunea piciorului de bataie, prin avantarea energica a piciorului liber spre inainte.

2.2. Metodica predarii sariturii in lungime

Saritura in lungime are ca scop principal, in aceasta etapa, formarea unei batai eficiente, in vederea valorificarii superioare a vitezei obtinute pe elan, materializata intr-o saritura cat mai lunga.

Sarcini: succesiunea metodica impune insusirea fazelor in urmatoarea ordine in predarea sariturilor cu pasi si extensie:

- bataia - cu accent pe impulsie, respectiv avantare);

- zborul - cu accent pe legare cu bataia);

- elanul - cu accent pe legarea cursiva de bataie;

- aterizarea - cu accent pe legarea si valorificare a zborului), elan (cu accent pe legare de bataie).

Specificam faptul ca aterizarea s-a consolidat la scoala sariturii, in etapele precedente);

2.2.1. Succesiunea predarii sariturii in lungime cu ghemuire - sistemul de actionare:

- sarituri in lungime de pe loc;

- sarituri in adancime, de pe un plan ridicat (maxim 50cm);

- sarituri in adancime, precedate de extensia corpului;

- elan 5-7 pasi, sarituri cu grupare in zbor, cu bataie pe plan inaltat;

- acelasi exercitiu cu apucarea genunchilor;

- elan 7-9 pasi, sarituri cu bataie libera;

- elan 7-9 pasi, sarituri cu bataie in zona limitata (1 metru);

- acelasi exercitiu cu bataie in zona de 0,50 m;

- sarituri cu aterizare in zona marcata;

- sarituri in regim de concurs.

2.2.2. Succesiunea predarii sariturii in lungime cu 1 pasi in zbor - sistemul de actionare:

- batai si desprinderi repetate, precedate de 3, apoi de 5 pasi de alergare cu aterizare pe piciorul de avantare;

- elan de 3-5 pasi, 7-9 pasi, sarituri pe diferite obiecte (se prefera lada de gimnastica), cu aterizare pe piciorul de avantare. Coborarea de pe obstacol se realizeaza pe piciorul de bataie cu continuarea alergarii. Inaltimea obstacolului 40-60-80-100cm, in functie de varsta si nivelul de pregatire. De asemenea si lungimea elanului va creste, in functie de aceste criterii;

- elan de 3-5 pasi, 7-9 pasi, sarituri peste diferite obstacole joase (inaltimea 40-60cm),aterizare pe ambele picioare, pe saltele sau in groapa de nisip (Figura 13.).

- elan de 3-5 pasi, bataie libera zbor si aterizare in pozitia "fandat";

- elan de 3-5 pasi, bataie libera si desprindere in "pas sarit", cu tendinta realizarii unui zbor cat mai lung, aterizare, fara graba, pe piciorul de avantare;

Figura 13. Sarituri peste obstacole joase

- elan de 7-9 pasi, 11-13 pasi, bataie libera, saritura cu 1 pasi; aterizare pe ambele picioare;

- elan de 7-9 pasi, 11-13 pasi, avand marcate locurile pasilor de bataie (penultimul si ultimul pas), in contextul relatiei - lung - scurt - saritura cu 1 pasi bataie libera;

- alergare accelerata, progresiv, cu viteze tot mai mari, pe distante de 25-30 m;

- sarituri cu elan de 7-9 pasi, 11-13 pasi - etalonat - cu 1 pasi in zbor, pentru exersarea ritmului pasilor de bataie;

- sarituri integrale, cu elan etalonat, cu efort mare si maxim;

- sarituri in conditii de intrecere.

2.2.3. Succesiunea predarii sariturii in lungime intinsa (extensie) - sistemul de actionare:

elan 3-5 pasi cu desprinderi in pas sarit;

acelasi exercitiu cu coborarea activa a piciorului de avantare;

acelasi exercitiu cu continuarea alergarii in groapa cu nisip;

acelasi exercitiu cu coborarea piciorului de avantare si a bratelor, aterizare pe ambele picioare, cu usoara detasare inainte a piciorului de bataie; bataie pe trambulina semielastica;

elan 5 pasi desprindere in pas sarit, urmata de coborarea activa a piciorului de avantare si ducerea lui rapida inapoi, concomitent cu ducerea bazinului inainte (realizarea extensiei - intinderii trunchiului);

acelasi exercitiu cu accent pe executie rapida si apoi mentinere a extensiei trunchiului; se foloseste un plan ridicat pentru bataie;

acelasi exercitiu cu accent pe aterizare;

sarituri cu elan mediu (7-9 pasi) cu bataie libera;

etalonarea elanului;

sarituri cu elan complet;

sarituri in conditii de intrecere.

2.2.4. Succesiunea predarii sariturii in lungime cu 2 pasi in zbor - sistemul de actionare:

- mers cu imitarea miscarilor de "pasire", executate amplu si cu localizare la nivelul articulatiei soldului;

- atarnat la bara fixa sau inele, imitarea miscarilor de pasire in aer, cu aceeasi localizare;

- elan de 9-11 pasi, 13-15 pasi, desprindere in "pas sarit", coborarea activa a piciorului de avantare si continuarea alergarii in groapa cu nisip;

- acelasi dar cu trecere peste un obstacol (stacheta, gard), cu inaltime variabila in functie de varsta si pregatire, plasat la o distanta care sa determine flexarea din genunchi a piciorului de bataie, in timpul pendularii spre inainte;

- elan de 9-11 pasi, 13-15 pasi, desprindere in "pas sarit", coborarea piciorului de avantare, concomitent cu pendularea inainte a piciorului de bataie, aterizarea in fandat, cu piciorul de bataie in fata;

- acelasi, dar cu trecerea peste un obstacol (stacheta, gard);

- elan de 9-11 pasi si 13-15 pasi, saritura cu 2 pasi in aer.

- elan scurt, piciorul de avantare penduleaza in jos si inapoi, lovind cu calcaiul o minge asezata in spate pe o banca de gimnastica, in acest timp piciorul de bataie penduleaza spre inainte, in prima parte flexat din genunchi, apoi se extinde si se aterizeaza pe acest picior;

- elan de 9-11 pasi, 13-15 pasi, saritura cu 2 pasi.

Indicatii metodice

procedeele se abordeaza dupa insusirea elementelor fundamentale din scoala sariturii (aterizarea, pasul saltat si pasul sarit);

- pentru lungirea "artificiala" a fazei de zbor se vor folosi la bataie suprafete inaltate;

- se folosesc toate cele trei tipuri de elanuri: scurte (3-5 pasi), medii (7-9 pasi) si lungi (11-13 pasi), in functie de stapanirea tehnicii;

- se efectueaza sarituri in lungime globale cu accent diferit: pe mentinerea pozitiei de "pas sarit", pe alaturarea piciorului de impulsie langa cel de avantare doar in ultimul moment, pe actiunea de aterizare, cu marcarea tuturor celor trei faze mentionate.

- sariturile integrale in conditii de intrecere se efectueaza, dupa consolidarea tehnicii.

Greseli frecvente:

- elan prea lung;

- lungirea ultimului pas de elan;

- bataie pe pingea;

- impulsie incompleta;

- aplecarea trunchiului la bataie si in zbor;

- grabirea aterizarii.

2.3. Prevederile regulamentului de concurs

Concursurile se desfasoara conditii materiale standard, in care pista de elan are lungimea minima de 40m si maxim de 45m, iar latimea de 1,22-1,25m fiind marcata de doua benzi late de 5cm.

Zona de aterizare, respectiv groapa cu nisip (Figura 9.) are o latime minima de 2,75m si maxima de 3,00m fiind asezata cu ax longitudinal, in prelungirea pistei de elan. Groapa de aterizare este umpluta cu nisip fin si umed, a carui suprafata este la acelasi nivel cu pragul de bataie.

Figura 9. Sectorul de aterizare

pentru saritura in lungime

Bataia se efectueaza la pragul de bataie (Figura 10.) construit din lemn, la nivelul pistei de elan, lung de 1,21-1,22 m si lat de 20cm, plasat la o distanta de cel putin 10m fata de extremitatea zonei de aterizare; marginea pragului dinspre groapa cu nisip, numita linia de bataie se continua cu pragul pentru plastilina lat de 10cm si lung de 1,21-1,22m ridicat fata de nivelul pragului de lemn, la o inaltime de 7mm, sub un unghi 30s, in directia alergarii.

Figura 10. Pragul de bataie

Ordinea desfasurarii sariturilor in concurs este trasa la sorti, fiecare atlet avand dreptul la trei sarituri. Sariturile se masoara (Figura 11.) de la urma fata de prag, cea mai apropiata lasata de orice parte a corpului (cota "0" a ruletei), perpendicular pana la linia de bataie a pragului.

Clasamentul se efectueaza in ordinea descrescatoare a performantelor obtinute; in caz de egalitate, se ia in considerare urmatoarea performanta ca valoare; primii opt saritori, in ordinea performantelor au dreptul la trei incercari suplimentare.

Figura 11. Masurarea lungimii sariturii

Se considera o gresita o incercare a unui saritor, daca acesta:

- depaseste linia de bataie;

- atinge solul dincolo de linia pragului, inainte de zona de aterizare, cu orice parte a corpului;

- efectueaza bataia de o parte sau alta a extremitatilor laterale ale pragului de bataie, fie in fata sau in spatele liniei de bataie prelungita;

- in aterizare atinge solul in afara zonei de aterizare, mai aproape de linia de bataie, decat urma cea mai aproape ramasa in nisip (Figura 12.);

- paraseste zona de aterizare, iar primul sau contact cu solul la exteriorul zonei este mai aproape de linia de bataie, decat decat semnul cel mai aproape facut in nisip;

- depaseste timpul acordat pentru efectuarea unei sariturii, respectiv 1 minut.

Figura 12. Saritura nereusita