| CATEGORII DOCUMENTE |
| Agricultura | Asigurari | Comert | Confectii | Contabilitate | Contracte |
| Economie | Transporturi | Turism | Zootehnie |
CRESTEREA VIPERELOR PENTRU VENIN
CRESTEREA VIPERELOR PENTRU VENIN
- opinii si comentarii -
DESCRIEREA SPECIILOR INDIGENE DE VIPERE
ISTORICUL CERCETARILOR
Bazele cercetarilor herpetologice din tara au fost puse de C.
Kiritescu (1901-1930) care a facut inventarul faunistic al reptilelor din
Romania si a schitat zoogeografia lor, insistand asupra unor probleme de
sistematica.
R.Martens (1921-1923) studiaza un material colectat personal in Romania ,
interpretand in spiritul sistematicii moderne. Cercetarile sale cuprind
indicatii interesante care au putut fi valorificate ulterior si de
alti herpetologi. R. Calinescu (1931) introduce nomenclatura ternara
dupa lista lui Martens si Muller, alcatuieste pentru prima
data harti amanuntite de raspandire a reptilelor
din
Studiile sale asupra soparlei Eromias arguta de la Hanul Conachi , precum si
asupra viperidelor si colubridelor din
B. Stugren (1955, 1957 -1960, 1961) s-a ocupat de particularitatile
viperei de stepa din fanetele Clujului, de raspandirea reptilelor,
din Transilvania si Dobrogea, de sistematica speciei Lacerta praticola intr-o
lucrare de sinteza a schitat originea herpetofaunei din Romania in
lumina glaciatiunii. Aplica pentru prima oara metode statistice din
studiul variabilitatii reptilelor. B. Stugren si I.Ghira, (1987 , 1988)
studiaza distributia reptilelor pe zone altitudinale in Muntii
Retezat si impreuna cu B. Kiss (1981) studiaza productivitatea
secundara la soparla de camp. In 1961, Fuhn si Vancea publica in
cadrul 'Faunei R.P.Romane', editata de Academia R.P.Romana
, un studiu monografic asupra reptilelor din Romania, in care trateaza
morfologia externa,.anatomia, ecologia, filogenia; raspandirea
geografica si sistematica a acestor animale .
Pana la ora actuala acesta este cel mai.complet studiu despre
reptilele din Romania.
BIOLOGIA SPECIILOR DE VIPERE
Sistematica speciilor de vipere. Viperele fac parte din ordinul Serpentes, grup
provenit din Sauria, cu urmatoarele caractere distinctive: absenta
membrelor (sau cel putin a celor anterioare) si a centurii, scapulare,
lipsa pleoapelor mobile, lipsa deschiderii externe a urechii si a unui aparat
auditiv functional, absenta arcului temporal superior si a scvamozalului,
absenta lacrimalului jugalului, quadratojugalului, epipterigoidului si
postfrontalului. Cutia craniana este complet inchisa prin procesele
descendente ale frontalelor si parietalului. Sunt prezente articulatiile
vertebrale zigosfrene - zigantrice. Apofizele hemale ale
vertebrelor caudale nu se unesc ventral.
Familia Viperidae (Bonaparte -1840) are urmatoarele caractere generale
primitive: dintii pre maxilari, coronoidul, elementele centurii pelviene
si plamanul stang lipsesc. Cate un singur dinte canaliculat, situat pe
maxilarele extrem de scurte de lungime egala, fara alti
dinti si mobile, putand sa se indrepte perpenticular fata de
epipterigoid. Palatinele si pterigoidele sunt de asemenea mobile.
Ectopterigoidul este alungit, hipapofizele lungi; oasele prefrontale nu au
proces anterior si nu sunt in contact cu oasele nazale; placile cefalice
sunt adesea foarte modificate, desi speciile generalizate poseda
complexul colubriform al placilor cefalice (5 placi mari). Ochiul
este separat de solzii supralabiali prin solzi iniei.. Pupila este verticala.
Placile ventrale .acopera toata lungimea abdomenului. Nu
exista gheare in regiunea anala. Placa anala este intreaga.
Coada este scurta. De obicei pe spate exista un desen inchis in
forma de. zig-zag. Viperele sunt ovovivipare.
Sunt speciile cele mai periculoase pentru om, datorita veninului lor.
Familia Viperidae ocupa un areal, vast in toate continentele cu
exceptia Australiei. Unii autori includ in aceasta familie si
Crotaiinele, astfel ca Viperidele cuprind 2 subfamilii : Viperinae si
Crotalinae.
Viperinele traiesc in Africa si Eurasia si cuprind 10 genuri:
---Vipera (Europa , Asia , Africa)
---Bitis (Africa)
---Causus (Africa)
---Echis (Africa , Asia)
---Atractaspis (Africa , Israel/Sinai)
---Cerastes (Africa , Asia )
---Pseudocorastes (Israel., Iran )
---Atheris (Africa)
---Eristicophis (Belucistan)
---Aseziops (sud-estul Asiei)
Se cunosc in total 65 de specii. Crotalinele traiesc in
Genul Vipera cuprinde 14 specii, care au urmatoarele caractere comune.:
---capul, in general mai muit sau mai putin distinct de gat, acoperit de
placi diferite ca forma si dimensiuni, cele din regiunea
s.upraoculara sunt mai mari decat cele din jur. :
---ochiul de marime mijlocie cu pupila eliptica vertical si
separata de scuturile labiale superioare si de un numar variabil de
placute.
---narile situate lateral si in contact cu placa rostrala sau separata
de aceasta prin placa nasorostrala.
---corpul subcilindric , acoperit cu scvame carenate.
---coada scurta.
---placa anala unica.
---glanda veninoasa de dimensiuni mici.
Dintre aceste 14 specii, in Europa traiesc doar 9 specii:
1. Vipera ammodytes (Linnaeus. 1758)
---V. a. ammodytes (Linnaeus , 1758)
---V. a. montandoni (Boulenger, 1904)
---V. a. meridionalis (Boulenger, 1903)
---V. a. ruffoi (Bruno , 1968)
---V. a transcaucaziana (Boulenger, 1913)
2. Vipera aspis (Linnaeus , 1758)
---V. a. aspis (Linnaeus , 1758)
---V. a. atrax (Meisner, 1820)
---V. a. balcanica (Buresch et Zonkov, 1934)
---V. a. francisciredi (Laurenti, 1768 )
---V. a. zinnikeri (Kramer, 1958).
3. Vipera berus (Linnaeus , 1758 ) cu subspeciile :
---V. b. berus (Linnaeus , 1758)
---V. b. bosniensis (Boettger, 1889).
4. Vipera Kaznakovi (Nikolskij, 1909)
5. Vipera latastei (Bosca , 1878) cu subspeciile :
---V. I. latastei (Bosca , 1878);
---V.
6. Vipera lebetina (Linnaeus , 1758 )
---V. I. lebetina (Linnaeus , 1758)
---V. I. obtusa ( Dwigubskij, 1832)
---V.
7. Vipera seoanei (Lataste , 1879 ) cu subspeciile:
---V. s. seoanei (Lataste ,1879 );
---V. s. cantabrica ( Brana et Bas , 1982)
8. Vipera ursini (B.dnaparte , 1835)
---V. u. ursini (Bonaparte , 1835)
---V. u. eriwanensis (T. Rous.s , 1933) ;
---V. u. rakosiensis ( Mehely, 1894 ) ;
---V. u. renardi ( Christoph , 1849);
9. Vipera xanthina (Grav , 1849 ); cu subspeciile :
---V. x. xanthina ( Gray , 1849 );
---V. x. raddei ( Boettger, 1890).
Caracteristicile morfologice ale viperelor.
In ceea ce priveste viperele din Europa , la acestea se manifesta
numeroase stadii ale evolutiei Viperidelor care continua inca la
grupul lebetina - xanthina si culmineaza cu genul african Bitis. Aparent
la taxonii europeni, caracterele morfologice tipice ale Viperinelor se
accentueaza progresiv de la Vipera ursini la Vipera ammodytes. Existenta
unei proeminente nazale (cresterea numarului de placi apicale)
este proprie grupului ursini - ammodytes si nerecunoscuta la grupul
lebetina - xanthina. Alaturi de aceasta variatie a
placilor cefalice, a formei capului si a corpului, este evidenta si o
tendinta dificil de interpretat, de crestere a dimensiunilor
corpului, a numarului vertebrelor, a placilor ventrale si a
numarului de solzi ventrali de la mijlocul corpului.
La viperele europene se observa o corelare pozitiva intre lungimea
corpului si numarul placilor ventrale. Presiunea selectiei in
favoarea unei reduceri a lungimii corpului este importanta. Aceasta a
redus de la 21 la 19 numarul de solzi dorsali la mijlocul corpului, dar
numarul de placi ventrale nu s-a modificat. Se presupune ca
marimea taliei este in stransa legatura cu numarul de
ventrale. Se observa pe de alta parte, ca in cadrul speciilor
asemanatoare, evolutia a actionat frecvent asupra
numarului ventralelor, mult mai rar asupra segmentarii placilor
cefalice si niciodata asupra catorva caractere laolalta. De notat
ca la speciile politipice, populatiile septentrionale sunt adesea mai
mari si detin un numar mai mare de placi ventrale decat
populatiile meridionale, contrar caracterelor serpilor in general.
Coloritul viperelor europene este foarte variabil si tenta de fond se
aseamana uneori cu aceea a substratului, din cauza presiunii
selectiei exercitata de pradatorii care descopera
prada cu ajutorul vazului. Coloritul dorsal este in medie mai constant in
cadrul speciilor asemanatoare. Zigzagul dorsal, care poate fi mai
mult sau mai putin latit si romboidal sau circular, se
transforma in bare transversale la 3 taxoni care sunt, mult
diferentiati din punct de vedere morfologic si ecologic : v.
ammodytes transcaucaziana, v. aspis francisgiradi si v. berus bosniensis.
Hemipenisurile viperelor europene, globulare si foarte bifidate, ofera
putine variatii la marea majoritate a speciilor. Singura
diferenta apreciabila este forma maialungita a
hemipenisului la Vipera berus.
La celelalte specii, nu s-au gasit diferente semnificative. Totusi
forma net globuloasa a hemipenisului la Vipera lebetina, sugereaza o
tendinta de ingrosare. Se poate lansa ipoteza ca numai Vipera
berus a conservat un caracter mai mult sau mai putin primitiv, din acest
punct de vedere. Craniul viperelor din Europa ofera putine
caracteristici interesante si putine indicii care deosebesc o specie de
alta. Pe baza gradului lor evolutiv le consideram in ordine : ursini,
kaznakovi, berus, seoanei, aspis, latastei, ammodytes. Totusi sunt
prezente fenomene de crestere alometrica, ca de exemplu, Ia Vipera
aspis unde craniul unui individ mare se aseamana mai mult cu cel al
viperei ammodytes, in timp ce craniul unui individ mai mic se
aseamana mai mult cu cel de vipera berus. Cariotipul celor mai
multe vipere europene (2n=36, 14V +2 I + 20m) se regaseste la
numeroase colubride si practic la toate crotalinele si viperinele studiate, cu
exceptia
viperei ammodytes si viperei aspis, al caror cariotip este 2n=42 cu 8V +14
I +20m.
H.E. Kobel (1967) a demonstrat cum tipul clasic cu 36 de cromozomi ar fi putut
aparea prin sciziune centrala urmata de inversiune pericentrala,
rezultand tipul aspis cu 42 cromozomi. Aceste diferente considerabile nu sunt,
cel putin la prima generatie deloc verificate la hibrizi .al
caror cariotip compus, este 2n =39, cu 11 V +8 I + 20m si confirma interpretarea
lui Kbbel despre omologia cromozomilor. Asa cum Vipera latastei, specie prin
motive bine intemeiate intermediara intre Vipera ammodytes si Vipera
aspis, are cariotip normal, este ingaduit sa presupunem ca,
modificarile spectaculoase survenite la
aceste ultime doua specii, s-au produs independent si nu corespund unor
mutatii genetice importante.
Studiul proteinelor serice prin intermediul electroforezei simple da
rezultate dificil deinterpretat din cauza variatiilor individuale.
Totusi imunoelectroforeza facuta plecand de la un ser de
vipera aspis sugereaza ca aceasta specie este net mai
invecinata din acest punct de vedere de Vipera berus si Vipera latastei
decat de Vipera ammodytes.
In ceea ce priveste comunitatea antigenica a veninurilor, Vipera
ammodytes este destul de departe de majoritatea celorlalte specii (50 pana
la 54% antigeni comuni), putin mai indepartata de Vipera ursini
(45%) si mai apropiata de Vipera latastei (71%), dar mai putin
diferentiata de Vipera seoanei si Vipera berus (64-65%). Vipera
berus, foarte apropiata de Vipera ursini si Vipera seoanei (71% din
antigenii comuni ) este net indepartata de Vipera Kaznakovi (59%) si
se gaseste si mai departe de Vipera latastei si Vipera ammodytes
(53%). In cadrul aceleasi specii, proportia de antigeni comuni ai
populatiilor sau subspeciilor variaza de la 61 la 100%.
Modalitatile de evolutie ale proteinelor antigenice sunt aproape
necunoscute, din aceasta cauza este dificil dea considera
semnificatia lor drept criteriu filogenetic. Cea mai mare parte a rezultatelor
cercetarilor de: imunoelectroforeza si imunodifuziune
asupra/comunitatilor antigenice ale veninurilor, confirma
clasificarile traditionale bazate pe morfologia comparata.
In cadrul viperelor, palearctice, patru, genuri mai bine cunoscute, (Cerastes, Echis,
Eristocophia, Vipera) deriva din viperele etiopiene, evoluate prin natura
particulara a regiunii postorbitale a craniului. La aceste genuri, osul
post orbital este. de mici dimensiuni si bine sudiat, median si posterior,
de procesul parietal. La trei genuri de vipere etiopiene Adenorhinos, Atheris,
Bitis, dimpotriva, postorbitalul se invecineaza cu paristalul
fara insa a forma un os comun.
Dintre cele trei genuri palearctice evoluate, vipera este probabil cel mai
putin evoluata, pentru ca prezinta caractere taxonomice
destul de variabile si ocupa o zona extinsa, cu mari valente
bioclimatice.
Vipera ammodytes (vipera cu corn) are corpul relativ masiv, coada scurta
si capul net largit posterior. Varful botului este surmontat de o
proeminenta carnoasa, de forma unui con, situat deasupra
placii rostrale si acoperit de 5-20 (de obicei 7-18) mici scuame
'apicale'. Frontalul si parietalul nu sunt de regula, distincte
din cauza faptului ca sunt substituite de placi neregulate, de
dimensiuni mici. Prezinta doua serii complete de placi
(cateodata una, destul de rar trei) intre marginea inferioara a
ochiului si supralabiale. Scvamele la jumatatea corpului sunt dispuse in
21 (exceptional20 sau 23) serii. Placile ventrale in numar de
132 pana la 169 (in general 133-163), nu prezinta diferente datorate
sexului. Solzii subcaudali sunt in numar de 22-24 perechi (de obicei 22-35
Ia,femele si 29-44 la masculi). Stralul este mult mai inalt decat lat si in
acest caz nu ajunge la nivelul cantalului, avand portiunea sa superioara
segmentata in 1-3 placi mici. Nasorostralul este sau divizat in
doua placi suprapuse sau intregi si in general la nivelul cantalului.
Lungimea minima si maxima la adulti: 54 -110 cm, lungimea medie
a adultilor: 65-75 cm. Femelele sunt de
regula mai mari decat masculii, dar recordul de statura apartine
ultimilor.
Statura urmeaza o clima crescatoare est-vest, si indivizii din
dimensiunile cele mai mari traiesc in Tirolul meridional; populatia
cu media cea mai mare a staturii ,se gaseste in Italia in Alto Adige.
Femelele sunt in general de culoare brun deschis sau cenusiu cu pete brun
- negricioase sau negre si mai rar portocaliu sau roscat (rosu
murdar) cu pete mai putin intunecate de aceasta nuanta, in
timp ce masculii sunt in general gri cu pete negre . Femelele sunt sarace
sau lipsite de pigment intunecat, mai ales pe flancuri si pe cap, in timp ce
masculii sunt mai pigmentati. Banda inchisa intre ochi si coltul
gurii, intotdeauna prezenta la masculi, este sau redusa sau absenta
la femele. Ornamentatia este constituita dintr-o zona (fisie)
mediodorsala formata din pete romboidale care uneori formeaza un
zig-zag de largime variabila sau dau nastere unei
'haine' din pete circulare sau in forma de tesatura.
Fac exceptie populatiile din Caucaz si din
Capul prezinta, in regiunea nucala, o pata in forma de
'V', mai mult sau mai putin marcata si putin
variabila, a carei baza este, in mod obisnuit , unita
cu banda longitudinala medio-dorsala. Pe labialele inferioare,
exista pete de culoare inchisa care poate fi continua sau
divizata. Pe flancuri sunt aproape intotdeauna prezente numeroase pete
inchise dispuse in corespondenta cu axele fasiei vertebrale. Partea
inferioara, in mod obisnuit gri, brungalbui sau
roscata, cu multe pete mici gri-negricioase. Varful cozii este de
cele mai multe ori portocaliu la populatiile occidentale si verde
galbui la cele orientale. Irisul, ca si la multe alte specii, poate fi
cenusiu, cenusiu-verzui, roscat, brun-galbui, galbui, etc.
Pare absent melanismul, albinismul sau albinoticismul. Exista semnalate in
literatura doar doua cazuri (Werner,1912 - in Hertegovina si Fuhn,
1986 langa Resita) de melanism. Flavinismul este relativ frecvent, mai
ales la femele. Cazuri atipice de colorit sunt semnalate pe unele insule
adriatice.
Vipera berus. Botul relativ mare, cu varful plat; capul largit posterior.
Frontalul si parietalele (sau cel putin una din aceste placi) de
regula mai mari, in raport cu placile din jur. In general o
singura serie completa (exceptional, mai ales la
populatiile din Balcani, doua) de placute intre partea
inferioara a ochiului si supralabiale.
46 la masculi).
Lungimea minima si maxima a adultilor: 40-104 cm, lungimea medie
a adultilor: 50-70 cm. Femelele sunt de regula mai mari decat
masculii, deja din al doilea an de viata. Recorduri de lungime
exceptionale, sunt detinute de o femela gasita in
muntii Harjedalen la 950 m altitudine (Suedia) de 104 cm si o femela
din Finlanda gasita la 68 grade N, de 94 cm. In Franta au fost
observate destul de rar femele mari, de 80-87 cm, iar in Marea Britanie, in
1926 a fost gasit un exemplar de 85 cm.
Coloritul este variabil, iar in populatiile din Balcani foarte variabil.
Femelele sunt in general brune, maslinii,
galbui inchis sau roscate (cu toate nuantele posibile intre
aceste culori) si cu desenul de pe spate de regula brun, dar mai accentuat
decat fondul. Masculii dimpotriva, sunt de obicei gri cu desenul negru.
Aceasta schema nu este totusi valabila si pentru
populatiile din Balcanii Centrali, care prezinta in general un
dicromism sexual mai putin accentuat. Partea inferioara a corpului
este anterior deschisa la culoare, si se innegreste spre coada, fiind
totusi patata cu pete mici, de culoare deschisa; varful
cozii poate fi portocaliu, insa de regula este imaculat.
Ornamentatia de baza consta de regula dintr-o serie
longitudinala de pete intunecate, in forma de romburi comprimate
si/sau triunghiuri isoscele, dispuse pe regiunea medio-dorsala, sub forma
unei fisii in zig-zag. De obicei continua la viperele din Balcani si mai
ales la cele din Extremul Orient asiatic, acest model tipic este inlocuit cu
bare medio-dorsale transversale.
La cap se gaseste o pata putin variabila, in
forma de 'X ' in regiunea nucala si o banda
intunecata care porneste de la postoculare si trece peste labiale
superioare sau peste comisura gurii, continuandu-se pe laturile gatului 1-2 cm,
pentru ca apoi sa se intrerupa, transformandu -se in pete laterale de
culoare inchisa . Exemplarele melanice si melanotice traiesc mai ales
in habitatul montan, iar in unele locuri detin majoritatea in
populatie.
Vipera ursini (vipera de stepa). Este de regula cea mai mica
specie de vipera europeana. Talia mijlocie sau mica, corpul
relativ subtire, capul ingust, botul usor ascutit (mai ales la
populatiile orientale). De regula o placa apicala,
doua cantale din care cel posterior in legatura cu supraoculara,
frontalul si parietalele sunt mai mari decat placile din jur. Subocularele
dispuse intr-un singur rand, sau la unele populatii montane orientale
intr-un rand si jumatate.
Exemplarele de dimensiuni mari se gasesc in centrul continentului, cele
din populatiile balcanice ating de regula 40-48 cm. Femelele sunt mai
mari decat masculii. Coloritul de baza , al portii dorsale
variaza de obicei de la brun la cenusiu, cu pete maslinii sau
galbui si in general se prezinta mai putin accentuat in
regiunea mediodorsala. Pe ceafa se gasesc bare si pete
intunecate dispuse simetric sau la fel cu cele de la Vipera berus sau cu ale
unor populatii de vipera aspis. Regiunea vertebrala este
acoperita de o fisie longitudinala continua sau intrerupta
de regula neagra, brun-inchisa, brun-roscata, constituita
din pete
circulare sau de obicei dintr-un zig-zag ondulat cu unghiuri (cu rare
exceptii rotunjite). Flancurile de obicei sunt acoperite cu pete inchise,
rotunde sau alungite vertical (mai ales la femele). Flancurile pot fi si
imaculate. Partea inferioara a.corpului.este de regula gri sau
alb-galbuie cu sau fara pete mici inchise la culoare. Exemplare
melanotice sunt rare. L.von Mehely (1911) semnaleaza un exemplar din
Raspandirea viperei ammodytes. Vipera ammodytes traieste in
pantele stancoase (roci eruptive sau calcaroase cu arbusti, de pe malurile
apelor (ex. Valea Cernei) si in padurile de foioase (Corylus colurna si
Syringa vulgaris de la poalele
In tara noastra, subspecia V.amontandoni este intalnita doar in
Dobrogea, in zonele calcaroase.
Raspandirea viperei berus. Ocupa biotopuri razlete in
interiorul vastului sau areal. Prefera marginile de paduri si
poienile, balariile insorite si pantele muntoase, putandu-se ridica
pana la altitudinea de 2500m. Este de asemenea intalnita in apropierea
paraielor de munte, insorindu-se pe bolovani. Animal crepuscular si nocturn,
vaneaza mai mult in primele ore ale diminetii si spre seara,
cand temperatura nu este atat de ridicata. Este un animal fricos,
simtind apropierea omului de la o distanta destul de mare si
refugiindu-se in adapost. Daca este prinsa, devine foarte
agresiva, incercand sa muste agresorul. In captivitate unele
exemplare se 'imblanzesc' in timp ce altele, mult mai agresive, sar
sa muste chiar la cateva luni de captivitate. Se intalneste in
Europa (la nord pana la paralela 70, iar la sud pana la limita
Muntilor Cantabriei si Pirenei, Alpii Albanezi si
Raspandirea viperei ursini. Traieste in campie, stepe cu
vegetatie zerica si in regiuni mlastinoase, de la nivelul
marii pana la 300 metri altitudine: in Italia, Franta, o mare
parte din Balcani, Turcia, Persia si in unele regiuni din Rusia,
traieste exclusiv in pasuni montane, cu expozitie
sudica si adapostite de vant, pe substrat ierbos sau calcaros in tara
noastra, este intalnita prin grindurile din Delta Dunarii. Este
un sarpe inofensiv pentru om, veninul lui nefiind toxic; este specia cea
mai putin studiata datorita faptului ca traieste
in locuri cu inversiune termica, cresterea lui in captivitate fiind o
problema complexa. In tara noastra a fost semnalata
langa Cluj (dar se pare ca aceasta populatie s-a stins), in
COMPORTAMENTUL VIPERELOR IN MEDIUL NATURAL
Activitatea zilnica a viperelor are un maxim diurn si in general este
conditionata de necesitatile de termoreglare. Atunci cand
conditiile o permit, animalul are si o activitate nocturna mai ales in
regiunile cu un climat cald. In zona tarii noastre in care predomina
un climat temperat continental, in diminetile insorite masculii de
vipera ammodytes pot fi intilniti pe grohotisurile de calcare
incepand cu ora 8 dimineata. Femelele incep sa apara mai tarziu
cu citeva ore. Deplasarile in teren ale viperelor sunt in general motivate
de necesitatea procurarii hranei sau de necesitatea termoreglarii.
Periodic, dupa cum vom arata in continuare, atat masculii adulti
cat si femelele in cadrul ciclului annual se aduna pentru a forma asa
numitele 'ghemuri' in locurile de hibernare. Atunci cand sunt
deranjate, in general viperele se ascund contrar povestilor in care vipera
este descrisa ca un animal agresiv. In perioada de imperechere, masculii
sunt cei care se deplaseaza in cautarea femelelor orientandu-se
dupa urna olfactiva pe care acestea o emana. Chiar si pe un
areal restrans, indivizii unei populatii dezvolta
activitati diferite in cursul unei perioade. Acest fapt se
datoreaza probabil ciclurilor de hranire care depind de sansa
fiecarui individ.
Hranirea. Un animal se alimenteaza in 3-4 etape anuale. Hrana, asa
cum am mai aratat consta in general din mamifere mici si
soparle. Din observatiile experimentale sa constatat ca
hranirea nu este zilnica. Vipera adulta mananca 3-4
soareci la un interval de cateva zile, dupa care face post aproape o
luna. Ratia anuala a unei vipere este destul de
saraca, la masculii adulti reprezinta intre 100- 130% din
greutatea corporala, la femelele care isi refac rezervele si la puii in
crestere 200-300%, pe cand la femelele gestante numai 50-60%. Juvenilii in
crestere, care isi refac rezervele pot avea chiar 5 cicluri de hranire,
iar masculii adulti se multumesc cu numai 2 cicluri. Femelele
gestante isi petrec cea mai mare parte a timpului zilei insorindu-si
corpul, ele avand nevoie numai de un singur ciclu de hranire.
Se poate constata ca perioadele de alimentare atat la masculi cat si
la femele sunt aproape complementare, luna iunie fiind practic singura
luna cand hranirea este comuna ambelor sexe. In timpul perioadei
de reproducere masculii nu se hranesc. Ciclurile de naparlire tind
sa se sincronizeze cu cele de hranire inainte de naparlire
viperele nu mananca, in schimb dupa naparlire interesul
pentru mancare este deosebit. Victima este inghitita intotdeauna cu
capul inainte
Naparlirea. Frecventa, naparlirilor depinde, de trei factori,
esentiali: mediu, starea sanatatii, varsta. Puii
aflati in perioada de crestere naparlesc mai repede de 3-4 ori
pe an. Nu s-au remarcat variatii ale fenomenului datorate sexului. In
natura, prima naparlire apare primavara, fiind
prenuptiala la masculii de tip berus si post nuptiala la
cei cu reproducere de, tip aspis. Naparlirea nu este influentata
de cantitatea de hrana, care joaca un rol secundar, ci mai ales de
temperatura mediului. In conditii optime actul in sine dureaza
relativ putin, aproximativ 10-20 minute. Trebuie mentionat un proces
fiziologic care se produce cu cateva zile inainte, pus in evidenta
prin culoarea inchisa a invelisului extern si totodata de opacizarea
acestuia. In zona placilor ventrale si a zonei orbitale. Mediul
concura prin doua componente: temperatura, care trebuie sa fie
cu 3-4 grade mai ridicata si prin umiditate care se pare ca
accelereaza procesul.
Starea de sanatate a animalului dupa unii autori este pusa
in evidenta de o naparlire completa, astfel incat invelisul
sa se desprinda in totalitate de corp.
Hibernarea. In biotopurile propice, viperele hiberneaza izolat, in aceste
zone aglomerarile fiind rare. In regiunile cu ierni reci, cu
adaposturi bune, aglomerarile viperelor devin o regula. De
remarcat este faptul ca indivizii unei populatii hiberneaza in
acelasi adapost. Toamna, adultii intra primii in
adaposturi iar din septembrie pana in noiembrie in afara
adapostului nu mai pot fi intilnite decat exemplarele tinere.
Primavara ies mai intai masculii, la speciile cu spermiogeneza
vernala, apoi femelele reproductive si la urma femelele neproductive
cu juvenilii.
Hibernarea necesita o temperatura optima de 4C.Sarpele in
perioada de hibernare
Reproducerea. Majoritatea viperelor sunt ovipare, oviparitatea fiind
considerata un caracter primitiv. Unele
specii din zonele calde au ramas la acest stadiu, insa speciile din
problema. O explicatie posibila ar fi aceea ca femelele
stand mai mult timp la soare in timpul verii, probabil ca sunt supuse
agresorilor mai mult decat masculii. In perioada aprilie si inceputul lui mai,
au loc jocuri nuptiale urmate de imperechere si fecundare a femelelor
adulte. Perioada de acuplare se intinde intre sfarsitul lunii martie si
sfarsitul lui mai, continuandu-se pana la inceputul lunii iunie in
functie de conditiile climatice. In aceasta perioada au loc
jocurile nuptiale care de fapt sunt lupte rituale intre masculi. Femelele
reproductive lasa pe sol substante aderente care atrag masculii.
Acesta este modul de formare a "ghemelor"de serpi.
Ovulatia la femele se produce independent de conditiile de mediu si se
petrece la inceputul lunii mai, sfarsitul lunii, iunie. Acuplarea este
variabila, actul putand dura de la 15-20 minute la una doua ore.
Gestatia are o durata determinata de temperatura mediului. in
natura acest proces dureaza la Vipera aspis intre 97-133 de zile, iar
la Vipera berus intre 85-121 zile. In acest timp femela asa cum s-a mai spus
cauta locuri insorite unde sta nemiscata timp indelungat.
Proportia de femele gestante la o populatie de vipera aspis este
de 34% iar la o populatie de vipera berus este de 50%. In unele
regiuni nordice, acest procent poate fi si mai mare. Conditiile de
mediu nu actioneaza asupra numarului de pui si nici asupra
greutatii puilor, ci numai asupra duratei de gestatie si a
perioadei dintre gestatii. Femelele europene de vipere isi rezerva un an
pentru vitelogeneza si gestatie si un an sau doi pentru refacerea
rezervelor de lipide.
Biologii au constatat ca temperatura corpului unei femele gestante de
vipera este cu 2C mai mare decat a celorlalti indivizi.
Nasterea puilor are loc intre sfarsitul lunii august si inceputul lui
octombrie. Dupa nastere, puii sunt inveliti intr-o membrana
pe care o indeparteaza imediat. Numarul
de pui depinde de specie, astfel Vipera monticola 1-2, Vipera ammodytes 9-10.
Puii au majoritatea functiilor vitale, active imediat dupa nastere
(exceptie facand functia sexuala), iar rezervele lor de
hrana sub forma grasimii le confera acestora o autonomie de
cateva luni de zile.
Puii de vipera. Mortalitatea puilor dupa nastere difera in
functie de greutatea lor. Din acest punct de vedere puii de Vipera
ammodytes, in greutate de mai putin de 5 g, au o mortalitate de 60%, pe
cand cei cu o greutate de peste 9 g au procentul de mortalitate dupa
nastere, 0%. Odata veniti pe lume, puii de vipera isi incep
propria activitate independent de parintii or, cautandu-si
propriul teritoriu. Daca nasterea a avut loc toamna tarziu, puii nu
vor manca decat in primavara anului urmator. Acesta este motivul
pentru care greutatea la nastere a puilor este determinanta pentru
supravietuire. Lungimea la nastere este cuprinsa intre 13-15cm.
Coloritul si desenul dorsal este complet, puiul stiind sa-si caute
hrana si sa o vaneze. El poseda capacitatea de a secreta venin,
cu toate ca acesta este la inceput in cantitate mica si mult diluat.
Comportamentul puilor este dezinvolt, curajos, miscarile lor find
rapide si neprevazute. Daca este deranjat, puiul sasaie puternic. Asa
cum s-a mai aratat ciclurile de hranire la juvenili, sunt mai dese decat
la adulti, hrana jucand un rol major in cresterea si dezvoltarea
acestora. Timpul de maturizare a unui pui de vipera, pana ajunge la
prima reproducere, este de 2-3 ani.
ADAPTABILITATEA IN CONDITII DE CAPTIVITATE
Se cunoaste ca reptilele au supravietuit marilor schimbari
climaterice, datorita posibilitatii remarcabile de adaptare. Aceste
modificari majore ale climei s-au produs totusi, intr-un interval
mare de timp care nu a solicitat individul, ci specia. In concluzie, pentru
mentinerea in captivitate a viperelor trebuie creat un microclimat
specific. Dupa scopul propus; imitarea conditiilor de mediu natural
in terrarii sau incinte de crestere este diversa. O singura idee
trebuie subliniata inainte de a dezvolta acest capitol si anume ca
oricat ne-am stradui in a imita natura, rezultatul nu poate fi decat o
copie, cu neajunsuri mai mari sau mai mici. Animalele sunt constranse
sa-si modifice comportamentul, dar nu departe de limitele naturale ale
acestora. Deoarece majoritatea spatiilor de crestere artificiala
sufera cam de aceleasi inconveniente, vom sistematiza acest capitol
dupa unii factori si unele elemente de mediu ce trebuie sa intereseze
pe crescator.
Temperatura. In functie de temperatura se deruleaza majoritatea
activitatilor fiziologice ale animalului. Variatiile de
temperatura, se desfasoara pe trei perioade de timp: una anuala
(anotimpuri), una zilnica (ziua
cald, noaptea rece) si una diurna (dimineata rece, la amiaza
cald si seara rece). Deoarece reptilele au un sistem de termoreglare
primitiv, limitele de temperatura trebuiesc cat mai riguros pastrate.
Suprimarea variatiei anuale de temperatura altereaza: ciclul de
hibernare, ciclul sexual, ciclul de naparlire. Vipera aspis pusa
sa aleaga intre a-si petrece iarna intr-un terariu cu conditii
optime si un terariu exterior cu adapost pentru hibernare, a ales
hibernarea. Prin repetarea experientei s-a ajuns la concluzia ca in
85% din cazuri, animalul alege hibernarea. Viperele europene isi incep
locomotia la 4C, digestia la aproximativ 20C iar activitatile
specifice legate de reproducere se desfasoara normal de la 20C.
Sunt de remarcat anumite exigente proprii unor specii. Temperaturile din timpul
zilei ajuta viperele sa-si ridice temperatura corpului pana la o
anumita valoare, apoi ramane oscilanta in jurul acestei valori
pe tot parcursul zilei. Noaptea temperatura animalului scade, fiind cu
putin mai mica decat temperatura substratului. Temperatura joaca
un rol determinant in procesul digestiei. in prima zi dupa ingerarea
prazii temperatura trebuie sa fie de 32,4C
(medie) si apoi aceasta trebuie sa scada treptat pana la 30,5C,
cand stomacul este gol. Temperatura maxima suportata spontan este
cuprinsa intre 35-36,5C; peste aceasta temperatura, viperele
regurgiteaza hrana, pentru ca altfel aceasta ar fermenta si ar
conduce la moartea animalului. Majoritatea speciilor europene de vipere incep
sa manance doar la 25C, singura Vipera berus accepta hrana
la 15C si o digera la 10C. Primavara in vederea
desfasurarii in bune conditii a ciclurilor sexuale (atat la
masculi cat si la femela) este indicat sa se mentina o
temperatura constanta mai mare de 20C.
Umiditatea. Acest parametru trebuie mentinut intre 60-80% si de el depinde
starea generala de sanatate a animalului. O umiditate anormala
provoaca o naparlire discontinua si conduce in timp la diferite
boli. Din acest punct de vedere reptilele sunt rezistente si pot suplini lipsa
umiditatii atmosferice prin folosirea vaselor de adapat.
Iluminarea. Lumina nu este absolut necesara. La hranire functia
de orientare catre prada este preluata de
simtul olfactiv si de aparatul Jacobson. In zilele cand viperele se
insoresc practic ele folosesc numai radiatia
termica, fiindu-le indiferente radiatiile din spectrul vizibil. Este
stiut de alt fel ca reptilele in general au simtul vazului
destul de slab.
Substratul. Numim substrat materialul pe care il asezam in interiorul
terariului ca asternut. Chiar daca nu organizam un substrat care
sa semene cu cel de pe care am recoltat animalul, totusi este bine
sa respectam unele reguli. La naparlire, serpii, in general
se ajuta de elemetele de decor pe care le gasesc in apropiere. Un
spatiu care este lipsit de pietre sau un substrat pe care invelisul
animalului nu adera, poate influenta naparlirii. De asemenea
trebuie avute in vedere si masurile de zooigiena
(curatirea fecalelor, de exemplu) care nu pot fi puse usor in
practica in cazul unui substrat necorespunzator. Este bine sa se
foloseasca pietrisul de rau, nisipul de rau si cu
precautie, talazul de brad care de multe ori se agata de
soarecele dat ca hrana, impiedicand ingurgitarea acestuia.
AMENAJAREA UNEI CRESCATORII DE VIPERE
1.AMPLASARE SI DOTARE
Amplasarea spatiului de crestere. Zona in care se poate amenaja o
crescatorie de vipere in vederea colectarii veninului acestora,
trebuie aleasa in concordanta cu scopul propus si tinand cont de
tot complexul de factori de ordin general si local. Pentru o buna
incadrare de ansamblu si pentru asigurarea microclimatului corespunzator,
este necesar sa se ia in considerare factorii de ordin topografic. Pentru
realizarea acestui deziderat, crescatoriile de vipere se vor amplasa cat
mai izolat de localitati. Crescatoria trebuie sa aiba
posibilitati de acces cu mijloace auto. Alimentarea cu energie
electrica a crescatoriei permite utilizarea aparaturii necesare procesului
de productie. Dimensionarea crescatoriei trebuie sa fie in
deplina concordanta cu volumul de munca ce se va
desfasura in el pe tot parcursul anului.
Incalzirea spatiului este una din cerintele de baza pentru
buna desfasurare a activitatii zilnice in camera de
crestere a soarecilor, a viperelor, de reproducere a acestora si
in spatiul unde se face extragerea si prelucrarea veninului. Sistemul
de ventilatie trebuie prevazut cu filtre pentru a nu permite
vehicularea in laborator a agentilor patogeni.
Materialele de constructie, mai cu seama acelea din interiorul
laboratorului, trebuie sa permita o spalare si
dezinfectare, usoara. Prin constructie, crescatoria trebuie
sa aiba cel putin trei zone de activitate: spatiul de
crestere a soarecilor, spatiul de crestere a viperelor
si spatiul de extragere si prelucrare a veninului.
Compartimentele si dotarile aferente depind de volumul zilnic a
activitatii precum si de numarul
de vipere.
Instalatii. Instalatiile sanitare sunt compuse din chiuveta
pentru spalarea cu apa a vaselor si instrumentelor
utilizate. Iluminatul si, circuitele de alimentare cu energie
electrica se vor realiza astfel incat sa se previna accidentele
de munca si incendiile. In spatiul de crestere a viperelor
se va elimina pe cat posibil utilizarea aparatelor alimentate prin cabluri
si prelungitoare. Se vor optura gaurile, fantele,
crapaturile existente in
pereti si in pardoseala. Se vor elimina spatiile de sub
mobilier astfelincat animalele ce pot ajunge accidental pe sol, in
incapere sa nu poata evada sau sa se ascunda. In
spatiul de crestere se vor utiliza numai obiectele de mobilier strict
necesare si daca este posibil acestea sa fie suspendate de
pereti. Ferestrele vor fi prevazute cu plase de protectie iar
pragurile usilor vor fi inaltate cu cel putin 60 cm.
incaperile se vor pastra inchise si se vor afisa
anunturi de avertizare atat in interior cat si in exterior.
Organizarea spatiului. Dupa scopul urmarit (productie de
venin, reproducere, expunere) spatiul trebuie sa asigure animalului
minimul necesar locomotiei. Viperele pot fi tinute individual sau in
comun. Deoarece pentru productia de venin, exigentele legate de
eficienta intra de cele mai multe ori in conflict cu
preferintele animalului, se opteaza pentru o densitate mare si o
intretinere usoara. Terariile din sticla cu suprafata
de 1, 2, 4, 6 mp sunt bune pentru expunere si observarea activitatii
de reproducere, dar ridica probleme de mentinere a
curateniei.
Terariile din sticla sunt casante si nu asigura o securitate
corespunzatoare. Cutiile din plastic (plexic) au avantajul ca sunt
mai putin casante, materialul putandu-se lipi, nefiind nevoie de rame din
cornier terariul va deveni mai usor. Plasa montata lateral
impiedica observarea, ingreunand constructia, in schimb ii
confera un plus de securitate. Cutiile cu colturi sunt greoi de
curatat si dezinfectat. Terariile mari sunt greu de stivuit. Din
aceste considerente au rezultat solutii tehnice mixte care raspund
multumitor cerintelor.
Hrana. Un alt factor, important ce contribuie la mentinerea animalului in
conditii artificiale este hrana. Meniul unei vipere chiar in conditii
naturale, nu este prea diversificat si de aceea nu, sunt multe
posibilitati ceea modifica. Un alt aspect este faptul ca vipera
isi ucide prada inainte de a o consuma, prin inveninare, din acest punct
de vedere, veninul este totodata o 'amprenta', a
individului. De exemplu, un soarece muscat de o vipera devine
'proprietatea' acesteia. Este posibil ca inveninarea sa fie un
stadiu pregatitor al alimentului (deocamdata acest aspect poate fi
privit ca o ipoteza). Cert este ca prada este refuzata de alt
individ, in afara celui care a muscat-o. O alta constatare, de data
aceasta confirmata stiintific este ca
proprietatile fizico-chimice ale veninului depind in mare masura
de hrana.
Viperele in captivitate pot fi hranite cu soareci albi de
crescatorie, soareci salbatici, pui de hamsteri, pui de o zi de
gaina; incercarile de a hrani viperele cu soparle, pui de
broasca, oua de gaina nu au dat rezultate. Soarecii
albi (albinosi) sunt o solutie optima de hranire deoarece aceste
animale cu modificari genetice induse voluntar de cercetatori, au un
comportament bland. Cresterea in laborator a soarecilor albi va fi
tratata intr-un capitol separat.
Asigurarea cu apa. Apa este un element vital pentru orice animal. In
conditiile naturale viperele isi gasesc cu usurinta
apa; in captivitate aceasta trebuie asigurata de ingrijitor. Apa
potabila este suficient de pura pentru a satisface exigentele
viperei. O mica problema apare la distribuirea portiei si la
inlocuirea apei statute. Vasul trebuie sa fie suficient de stabil
pentru ca animalul sa nu-l verse in miscare. In unele
crescatorii am vazut tavi din plastic care au o buna
stabilitate, in alta parte am vazut folosite pahare fixate de rama
terariului. De retinut este faptul ca apa trebuie schimbata de
fiecare data cind ingrijitorul observa ca animalul a transportat
involuntar impuritati sau fecale in aceste vase.
Confectionarea terariilor. Terariile pentru vipere pot fi
confectionate din diverse materiale si in diferite modele, in functie
de scopul urmarit. In literatura de specialitate sunt date doua
tipuri de terarii: unul de laborator, de dimensiuni mai mici (suprafata de
0,25 - 0,50 mp) dotat cu instalatii de: incalzire, iluminare,
umiditate si aerisire si unul exterior (de 2 - 4 - 6 mp), cu peretii de
sticla si/sau plasa de sarma, amenajat intr-un mediu care
sa imite conditiile naturale.
Pentru studiul nostru prezentam trei variante care au fost deja
experimentate. Terarii confectionate din P.A.L. de 18 mm grosime, de
dimensiuni: L=50 cm, 1=50 cm. Fiecare terariu a fost dotat cu o lampa
(reflector foto), care asigura cu ajutorul unui transformator cu cursor,
prin intermediul unui bec normal de 40 W, o temperatura reglabila,
intre 15 si 33C; au fost folosite in cadrul Muzeului de Stiinte
Naturale Deva. Substratul (nisip, pietris) a fost asezat pe o folie
de plastic pentru ca eventuala umezire a lui sa nu degradeze P.A.L.-ul; in
fiecare cusca exista un vas Petri cudiametrul de 15 cm, pentru a
asigura necesarul de apa si umiditate in interiorul terariului. Aerisirea
se asigura printr-o serie de orificii, facute in
jumatatile superioare ale peretilor custilor (anterior
si posterior). Accesul la animal se face prin intermediul unei usi, care
corespunde cu jumatatea superioara a peretelui anterior, s-a ales
aceasta solutie pentru ca terariile sa poata fi suprapuse,
economisindu-se astfel mai mult spatiu in
laborator. Temperatura este verificata cu ajutorul unor termometre, care
sunt instalate in interiorul terariilor. Inregistrarea temperaturii si a
umiditatii in terarii se face cu ajutorul unui termohidrograf, care
poate fi instalat in interiorul custilor. .
O alta varianta, aplicata, in cadrul crescatoriei
experimentale din Vistea - judetul Cluj, consta din bazine
avand h = 100 cm ,L = 200 cm si l = 100 cm realizat din profil metalic cu
peretii din sticla si protejati cu plasa metalica la
exterior. Capacele au fost realizate tot din profil metalic, fiind montate pe
un sistem culisant pe role. Suprafata de asezare a fost realizata din
tabla, peste care s-a asezat un substrat format din pietris si roci
de calcar. Incalzirea s-a realizat cu lampi tip foto asezate pe
trepiede inalte de 30 cm si echipate cu becuri normale de 40-60 W. In
interiorul acestui spatiu pot fi crescute cca. 30-35 de vipere. Vasul de
administrare a apei consta dintr-o tava din material plastic de
dimensiuni 25/40/3 cm. Hranirea viperelor se face in comun, la perioade
regulate de timp. Avantajul metodei este ca animalele au spatiu
suficient pentru locomotie, isi pot alege o zona de
temperatura corespunzatoare, dar exista si un dezavantaj
prin faptul ca nu mai poate fi facuta o urmarire
individuala a viperelor.
A treia varianta, experimentata; in Brasov, consta din
baterii de crestere individuala a viperelor. Animalele un fost izolate
in cutii confectionate din material plastic avand capacele din plexic
transparent. Suprafata de asezare de 255 cm2 fiind rotunda,
permite animalului sa ia o pozitie comoda. In cutie se
aseaza un substrat de nisip sau talaj de brad si un vas mic cilindric
fixat de cutie printr-o bratara pentru apa. Cutiile se
aseaza in lazi confectionate din PAL gros de 2 cm, pe
doua randuri, sub ele asezandu-se rezistente electrice , de mica
putere si cu o suprafata, radianta mare. Aceste rezistente au
fost confectionate in laborator si au fost calculate incat sa se
incalzeasca pana la o temperatura maxima de 35C, in
regim continuu de functionare. Intr-o lada cu dimensiunile
122/480/430 cm se pot aseza pana la 20 de cutii. Pentru controlul
riguros al temperaturii am folosit un termostat electronic care a permis
reglarea acesteia cu o toleranta de +/- 0,5 C. Avantajul acestei metode
de crestere este ca permite o observare individuala a viperelor
si o intretinere buna a spatiilor, dar exista si un dezavantaj
prin faptul ca metoda implica multa manopera pentru
intretinere.
2.APARATE, DISPOZITIVE SI INSTRUMENTAR
Instalatia de ambalare in vid.
Pastrarea veninului, dupa ce acesta a fost uscat, este bine sa
se faca in fiole din sticla inchise sub vid si care se eticheteaza
corespunzator. Aceasta instalatie se poate astazi procura
relativ usor interesandu-ne la agentii economici care utilizeaza
acest procedeu in tehnologia lor. Majoritatea intreprinderilor de medicamente
au in dotare astfel de instalatii. De asemenea, industria alimentara
utilizeaza frecvent astfel de procedee. Instalatia de uscare a
veninului in mod curent - uscarea
veninului se poate efectua absorbind apa, prin procedee chimice, la temperaturi
scazute. Este de remarcat faptul ca probele de venin analizate de
catre I.C.C.F Bucuresti si a caror rezultate le prezentam
in acest material, au fost uscate la temperatura de 25C printr-un procedeu
chimic si apoi pastrarea s-a facut intr-un frigider obisnuit.
Liofilizator. Acest aparat permite uscarea veninului prin tehnica vidului,
conferind, produsului calitati superioare. In principiu veninul este
transformat din stare lichida in stare solida prin evaporarea apei
datorita scaderii temperaturii punctului de fierbere intr-o instalatie
de vidare.
Congelatorul. Mentinerea caracteristicilor veninului timp indelungat,
depinde de existenta in laborator a unui congelator capabil sa coboare
temperatura cel putin pana la 0C. In acest congelator se mai
pastreaza si serul antiviperin pe care-fiecare crescatorie
trebuie sa-l posede.
Etuva. Pentru extragerea veninului si prelucrarea acestuia sunt necesare vase
sterile . Realizarea sterilizarii sticlariei intr-un laborator cu
volum redus de activitate, o simpla oala de presiune si o etuva
sunt suficiente.
Balante si vase de masurat. Pentru cantarirea veninului trebuie
folosita o balanta de mare precizie. Substantele in stare
lichida se portioneaza cu ajutorul vaselor de masurat din
sticla sau din material plastic. Ele pot fi de diferite forme si
marimi. Printre acestea se pot mentiona: sticlele, carafele, vasele
Erlenmeyer, cilindri, pahare Berzelius, eprubete, pipete, siringi gradate.
Dispozitiv electronic de termostatare. Cei care au cunostinte de
electronica isi pot concepe singuri un termostat care sa
satisfaca exigentele de incalzire a spatiilor de crestere a
viperelor. Complexitatea acestor scheme poate pleca de la utilizarea a trei
tranzistori si pana la folosirea unei scheme bazate pe un microprocesor.
In acest caz, pe langa functia de baza, aceea de a mentine
o temperatura constanta intr-o incinta, se pot monitoriza mai
multe puncte de citire a temperaturii. Este posibil sa se introduca
praguri de alarmare si avertizare si chiar se pot crea electronic cicluri
diurne, zilnice si anualele temperatura. Noi am obtinut rezultate multumitoare
(o mortalitate anuala de sub 5%) cu o schema elementara de
termostat. Nu trebuie neglijat nici comertul cu astfel de aparate care
pune la dispozitie o diversitate de termostate cu afisaje electronice de
temperatura, care mai de care mai sofisticate; inconvenientul ramane
pretul.
Bat herpetologic folosit in teren. Un maner de lemn de 40 - 50 cm. , in
varful caruia este pusa o sarma de otel dreapta, lunga
de 30-40 cm., iar pe ultima portiune (8 - 10cm) indoita in unghi
drept. Peste carligul din sarma este indicat sa se aseze un tub
din PVC sau cauciuc, pentru a atenua zgomotul (pe stanca ) si pentru a
proteja animalul.
Bat herpetologic folosit in laborator. In realitate este o tija
metalica cu diametrul de 5 mm si in lungime de 450 mm, cu
capatul indoit ca si la batul utilizat in teren. La
capatul de prindere se ataseaza un maner scurt din lemn. Acest
instrument este mai usor de manevrat si foloseste la fixarea
animalului pe masa de lucru.
Pensa herpetologica mica. Se aseamana cu o pensa
chirurgicala cu o lungime de 200 mm si cu capetele bratelor
turtite pe o lungime de 50 mm. Acest instrument se foloseste pentru
imobilizarea viperelor cu dimensiuni mici, a puilor si a juvenililor.
Pensa de teren. Lungimea acesteia este de 450 mm, si spre deosebire de
pensa mica are capetele indoite intr-un unghi de 45 fata de planul
bratelor. Acest unghi permite fixarea animalelor in teren cu mai
multa usurinta fara sa ne aplecam.
Pensa de laborator. Are o lungime de 320 mm , capetele de fixare indoite la un
unghi de 45 dar si rasucite
fata de planul bratelor cu un unghi de 90. Acest instrument
este foarte des utilizat pentru fixarea animalului pe masa de lucru,
permitindu-ne apoi prindera acestuia cu mana.
Penseta mica. Este utilizata, pentru diferite operatii de lucru cu
puii, pentru curatat, resturile dupa naparlire,
sau, de exemplu, atunci cand trebuiesc extrasi coltii care se mai rup
in timpul operatiei de 'mulgere'. Lungimea pensetei este de
120mm.
Penseta mare. Are o lungime de 180 mm si este folosita la prinderea
soarecilor. Deoarece uneori este necesar sa se stimuleze interesul
viperei pentru hrana, cu acest instrument ingrijitorul poate balansa
provocator soarecele pana cand vipera il musca.
3.ALCATUIREA BIOBAZEI DE VIPERE
Colectarea viperelor din teren. Deplasarile in vederea colectarilor
trebuiesc facute in grup de cel putin doua persoane. Manevrarea
animalelor proaspat capturate fiind dificila pentru o singura
persoana. Materialele necesare recoltarii sunt: saci de panza
groasa, pense de teren, bat herpetologic. Persoanele trebuie
sa poarte
incaltaminte adecvata : bocanci de munte sau cizme de
cauciuc. Una din dificultatile in ceea ce priveste recoltarea
viperelor, consta in identificarea biotopurilor specifice si a perioadei
optime pentru recoltare. Referitor la biotipurile specifice, trebuie sa
amintim ca pe un masiv calcaros, viperele se vor gasi cu preferinta
in partile expuse spre sud, iar in numar mare,doar in locurile
ferite de vant. In majoritatea cazurilor acestea coincid cu locurile de
hibernare. In ceea ce priveste perioada optima pentru recoltare,
putem afirma ca dupa iesirea din hibernare, avem cele mai mari
sanse, pentru ca desi sunt slabite, ele vor incepe sa
manance imediat. In apropierea locurilor de hibernare, am reusit
sa colectam 12 exemplare, pe o suprafata de 25 m
patrati, in 4 iesiri consecutive. Lipsa vegetatiei este un
avantaj mare pentru noi, intrucat le putem descoperi mult mai repede. Perioada
de reproducere (aprilie - mai), este caracterizata la vipere prin
deplasari in teren in cautarea partenerului, urmate de acuplare.
Desi am efectuat multe iesiri in teren in aprilie - mai 1990 (Turnu
Severin , Moldova Veche , Pescari - jud. Caras - Severin , Govajdie, Balsa
,Cheile Crivediei, Muntii Retezat , jud. Hunedoara), nu am reusit
sa colectam decat putine exemplare intr-un
singur loc, la Balsa in niste chei foarte abrupte , din calcar, am
reusit sa cuprindem o aglomerare de 5 vipere ( patru masculi si o
femela ), adunati pentru imperechere. Dupa aceasta
perioada, in care nu prea se hranesc,
viperele incep sa vaneze intens , pentru a-si putea reface rezervele
de lipide . Femelele sunt cele mai des observate, pentru ca stau mai mult
la soare, unde gesteaza.
Colectarea propriu-zisa consta din : imobilizarea animalului cu
batul herpetologic, direct cu pensa (in acest caz: cat mai aproape de
cap ) sau poate fi prinsa de varful cozii (cu atentie) pentru a nu se
intoarce sa muste. Apoi va fi pusa intr-un loc mai accesibil,
poteca, drum sau loc drept. Aceasta manevra, se face cu mana
indepartata de corp si miscand-o incontinuu, pentru a dezechilibra,
animalul, care altfel poate musca.
Urmatoarea,etapa este imobilizarea capului, care se face cu ajutorul
pensei, cu multa atentie , pentru ca vipera poate sari sa
muste. In sfarsit, odata imobilizat capul, animalul nu mai
prezinta pericol, putand fi prins cu mana, imediat de dupa cap . O
greseala de cativa milimetri il poate costa viata pe cel care nu
se conformeaza, pentru ca vipera are gatul foarte mobil, coltii
veninosi si poate foarte usor sa muste de deget. Odata
prinsa de dupa cap,ea poate fi studiata si pusa in sacul de
panza care fiind de culoare inchisa o tine in intuneric si ea nu va musca.
Poate rezista fara apa cateva zile, daca temperatura este
scazuta, iar fara hrana, cateva luni de zile.
Lucrul cu viperele. Intretinerea viperelor nu necesita un efort atat
de-mare ca in cazul soarecilor. Odata asigurate conditiiie de
mediu, este necesar hranirea lor in functie de dimensiunea, starea
fiziologica si apetitul fiecarui individ. De exemplu, inainte de
naparlire, animalul refuza hrana, pe cand, in primele zile dupa
naparlire este foarte lacom si inghite imediat soarecele. In perioada
de reproducere, de asemenea nu prea mananca. La puii de vipera
si la indivizii tineri este necesar sa li se asigure o hrana
corespunzatoare dimensiunii lor (pui mai mici sau mai mari de
soareci). Indepartarea excrementelor din fiecare cusca se
face
prin punerea animalului intr-o alta cutie inchisa. Manevrarea
animalului se face cu ajutorul batului herpetologic sau cu mana
inmanusata, cu precautie, fara a-l brusca.
Pentru extragerea veninului este nevoie de doua persoane: una prinde
animalul de dupa cap si cu cealalta mana il pune sa
muste cu coltii veninosi intr-o eprubeta sau
un alt vas de sticla. Cealalta persoana tine de corpul
animalului pentru a nu se zbate. Extragerea veninului presupune masarea
glandelor veninoase dinspre inapoi spre inainte, cu degetul mare si cu cel
aratator. O mica neatentie poate determina schimbarea
pozitiei capului animalului care, avand coltii scosi (si
putandu-i misca independent), poate destul de usor sa muste
degetele celui care extrage, veninul
Imunizarea naturala. In toate cazurile in care se manevreaza
viperele, este necesar sa se lucreze cu foarte mare grija
fara a se face miscari bruste sau a le lovi. Unele
dintre ele, din fericire un procent scazut, raman agresive mult timp
dupa capturare. Pana in prezent nu exista ser antiviperin ,in
tara si o muscatura poate fi fatala. Singura
modalitate de a preintampina o eventuala inveninare a fost aceea ca
personalul care lucreaza direct cu animalele sa se lase muscat; la
intervalul de 6 luni, de pui de vipera nou nascuti sau de cateva
luni. Este cunoscuta in literatura de specialitate aceasta
practica, dar nu o recomandam.
S. Bruno considera (Retili d'ltalia, 1977 ) ca sunt necesare 7-15
doze pentru ca un individ sa devina imun. In cadrul laboratorului una
dintre persoane a fost muscata de un adult de vipera ammodytes; avand
la activ 5 muscaturi de pui a aceleasi specii; a scapat
fara prea mari urmari (o zi spitalizare, datorita exigentei
medicilor de a o tine sub observatie, pentru ca ser antiviperin nu
aveau). Mana muscata sa umflat, pana la umar, au
aparut unele simptome generale (greata, varsaturi,
transpiratie) care au disparut a doua zi.
Raportul cu omul. Povestile, superstitiile, frica si ignoranta
manifestata de popoarele occidentale si in special cele de origine
latina, fata de vipere, justifica abundenta tratatelor
referitoare la acest subiect.
In general serpii, sunt considerate in Orient, simboluri falice de
virilitate, sau prudenta, intelepciune,
nemurire transcendenta , etc. Uneori vipera este mancata pentru a fi
dobandita imunitatea impotriva veninului ei. Medicina homeopata
utilizeaza frecvent venin de vipera, in special de Vipera aspis, in
dilutii de la 1/100 (sau mai mici), contra epilepsiei, hemoragiei la menopauza,
cangrenelor, ulcerelor, anginei difterice, icterului, hemofiliei,
pneumopatiilor, etc : Veninul de vipera ammodytes a fost experimentat cu
succes contra holerei, tetanosului, leprei, elefantiazisului etc.
4.ALCATUIREA BIOBAZEI DE SOARECI
In vederea alcatuirii biobazei de soareci sunt necesare
urmatoarele: animale vii, (care pot fi procurate de la Institutul V. Babes
din Bucuresti si de la Institutul de Igiena Cluj Napoca), borcane cu
diametrul de 25 cm si cu inaltimea de 30 cm, talas, rumegus de
conifere, procurat de la atelierele de tamplarie si hrana pentru
soareci. Comportament. Soarecele este un animal activ la intuneric,
chiar daca ciclurile unei zile de intuneric si lumina sunt artificial
inversate. El isi va petrece o parte din timp facandu-si
toaleta. Acesta trebuie considerat comportamentul lui normal si nicidecum o
consecinta a infestari cu ectoparaziti. Stresul rezultat din
deranjarea animalelor pentru a fi prinse, sau cand animalele se bat intre ele,
influenteaza negativ asupra ritmului biologic de crestere.
Manifestarile agresive pot aparea fie intre doi masculi sau doua
femele cat si in cadrul cuplurilor de diferite sexe. De regula masculii se
incaiera in prezenta femelelor aflate in calduri, dar si femelele,
mai ales cele cu pui, introduse in aceeasi cusca, se bat adesea
intre ele destul de aprig. De asemenea femelele, se arata mai
linistite cand sunt gestante si mai fricoase cand se afla in perioada
de lactatie sau inainte de fatare.
Soarecele se adapteaza relativ repede daca temperatura
incaperilor, lumina, linistea, asternutul si hrana sunt in
limitele corespunzatoare si se mentin astfel mereu constante.
Monta, gestatia si fatarea. Monta poate avea loc in grup, sau
individual. Astfel, unii autori recomanda tipul de monta in grup de doua
trei femele si un mascul, care sunt introdusi intr-un borcan. Aici se
mentin 9 zile, respectiv doua cicluri oestrale, dupa care
femelele se separa in cate un borcan de maternitate, iar masculii se
folosesc pentru alte monte. Gestatia la femela dureaza intre 15-17
zile, de regula 16 zile. Prezenta fetusilor in uter poate fi sesizata
prin simplu examen clinic (vizual) sau prin palpare incepand din a 7-a zi
dupa monta. In orice caz, in a 9-a zi fetusii se simt la palpare
fiind bine dezvoltati, iar abdomenul femelei este
mult marit. Actul fatarii se realizeaza in circa 30 de
minute, ori mai mult. Expulzarea fetusilor se produce ritmic, la intervale
scurte, de cateva minute, timp in care femela isi aranjeaza culcusul
din talas si se adapa din cand in cand. Numarul puilor nou
nascuti difera, fiind de 4 -10 la o fatare. Femela
ramasa fara pui intra in calduri in cel mult 4-5
zile.
Cresterea si intarcarea puilor. Puii nou-nascuti ai
soarecelui sunt depusi in culcus de mama lor, care ii aduna
cu gura de prin diferite locuri ale borcanului. La aceasta varsta ei
nu au par pe corp, ochii sunt lipiti, dar se intrezaresc ca doua
pete sub pielea transparenta. In a 8-a zi parul incepe sa
creasca pe corp pentru ca dupa 14 zile blana sa fie formata.
Tot acum le apar ochii si li se poate determina sexul; masculii prezinta
testicule sub forma unei pungi bilobate sub coada, iar femelele, doua
randuri de puncte albe pe abdomen care indica locul viitoarelor mamele. S-au
semnalat cazuri cind femela si-a mancat puii in perioada de alaptare, in
special in primele doua saptamani. Se pare ca acest lucru
se datoreaza unor stari patologice, deficiente in alaptare etc.
Dupa 15 zile puii devin vioi si atunci cand sunt luati in mana sunt
destul de greu stapaniti, caci se zbat si adesea aluneca
printre degete, sarind in gol fara nici o precautie.
Intarcarea are loc de regula, la 24 - 25 de zile ( uneori si mai
tarziu ) cand puii se separa complet de mama,
fiind introdusi in spatii separate de crestere pentru tineret. Apoi,
dupa 4 -5 zile, femela intra in calduri si se da la
monta.
EVOLUTIA CRESTERII IN GREUTATE A SOARECELUI
la
nastere..1,5
g
la 4
zile.
2,2 g
la 7 zile..
..2,9 g
la 19
zile8
g
la 25 zile
..12 g
la 30 zile.22
g
la 40
zile.27
g
la 50
zile.33
g
Imperecherea animalelor batrane intre ele a dus in multe cazuri la
gestatii aparente si adesea conditionate, cu rezultate slabe (34%), ca
urmare a tulburarilor in continutul hormonal. Imperecherea femelelor
tinere cu masculi batrani este cea mai nerentabila (26% fecunditate).
Dimpotriva, imperecherea femelelor batrane cu masculi tineri
ridica proportia fecunditatii la 53%. Cele mai bune
rezultate le
asigura inmultirea soarecilor tineri intre ei (58%). De
regula, soarecii masculi se mentin in stare de
procreare pana la varsta de 1,5-2 ani, desi s-au semnalat cazuri de
monte reusite si dupa varsta de 2 ani, evident ca exceptii.
Lucrul cu soarecii de laborator. Intretinerea soarecilor de
laborator consta in asigurarea hranei, temperaturii si
curateniei lor. Hrana este administrata odata la 24 ore si
nu necesita manevrarea animalelor. Temperatura, pe timpul iernii se poate
asigura cu ajutorul unei sobe de teracota. Curatenia este
asigurata prin schimbarea stratului de talas periodic (odata la 4-6
zile ), urmata de spalarea si dezinfectarea fiecarui borcan.
Este necesar ca puii nascuti sa nu fie atinsi de
ingrijitor, pentru ca femelele nu-i vor mai ingriji. Un pui ajunge la
reproducere in 2 luni.
VENINUL, PRODUCERE SI VALORIFICARE
1. APARATUL VENINOS
Dintii si aparatul veninos. Maxilarul, fiind legat mobil de osul
prefrontal, de fiecare data cand arcul format din osul transvers si
pterigoid, se deplaseaza inainte, executa o rotatie in jurul
propriei axe, determinand erectia dintelui. Acesta formeaza atunci cu
palatinul, un unghi drept sau optuz, si iese in afara extremitatii
interioare a botului. Cand sarpele inchide gura, maxilarul descrie o
miscare de rotatie in sens invers si dintele revine la pozitia
initiala, asezandu-se de-a lungul palatinului. Dintii viperidelor
sunt acoperiti cu un: strat gros de smalt si nu sunt implantati
in alveole separate ci sudati cu osul.
Rareori pe maxilar se gaseste un singur colt, in mod normal se pot
observa 2, 3, sau chiar 4 colti, din care primii sunt functionali,
iar ceilalti, din ce in ce mai mici dinspre fata inspre spate sunt
destinati ai inlocui pe primii. Chiar si dintii care in timpul
prinderii si ingestiei prazii se rup si se desprind de os cu relativa
usurinta, pot fi substituiti. O ramificatie a mucoasei
bucale formeaza in jurul coltului veninos o teaca, o membrana,
care il mascheaza in parte. Aceasta teaca este destul de mare
pentru a acoperi tot coltul
veninos atunci cand acesta este in pozitie de repaos, de-a lungul
palatinului. in aceasta teaca se termina canaliculul care
provine de la glanda cu venin, si veninul poate, fara a exista
pericolul, de a se amesteca cu saliva sa patrunda in canalul
coltului veninos si de aici in rana.
La viperide trecerea veninului din canalul glandei in cel al dintelui veninos
se produce perfect datorita tensiunii la care este supusa membrana in
jurul dintelui veninos cand acesta se afla in erectie.
Musculatura si glanda veninoasa. Glanda veninoasa, care se
gaseste adapostita aproape complet in faza
postorbitala este mentinuta in situ in unele ligamente:
----cel mai puternic, de ligamentul superior care, facand parte din fata
interna si superioara a glandei este prins de articulatia osului
patrat cu squamesal;
----de ligamentul posterior care uneste extremitatea posterioara a
glandei cu articulatia patratului cu mandibula.
----de ligamentul anterior care, trecand pe deasupra canalul glandular, se
uneste cu osul posterior frontal si cu fata anterioara si:
externa a maxilarului.
Osul pterigoid se divide, in partea,anterioara in doua ramuri: una de
care se fixeaza sub maxilar si alta care se infige in partea externa
si inferioara, sub membrana coltului veninos.
Osul temporal anterior, este divizat in doua : o parte care:
comprima, curbata si una dreapta. Prima, contracta fata
interna a glandei si o preseaza de la interior spre exterior (desi
functia sa principala este de a ridica mandibula ), adoua
dimpotriva exercita o presiune asupra intregii suprafete a
glandei, si are deci un rol foarte important in mecanismul de inoculare a
veninului.
Glanda cu venin. Aceasta glanda are o forma aproximativ
triunghiulara si ocupa partea posterioara si laterala,
gasindu-se in spatele si dedesuplul ochilor. Este inconjurata de un
strat de tesut conjunctiv, este enervata de ramura maxilara a
nervului trigemen si are legaturi stranse cu musculatura. Acinul este de
obicei mai inalt spre mijloc si se restrange brusc spre partea anterioara,
devenind subtire si formand un canal excretor care se continua
pana la baza coltului veninos, unde se deschide printr-o singura
pereche de pori. Glanda este constituita din lobi subdivizati in lobuli care la
randul lor sunt separati unii de altii prin septuri destul de
subtiri. Impreuna, aceste elemente dau glandei aspectul interior al
unui canal lung, aproape cilindric. Tubulii glandulari sunt foarte
ramificati, iar lumenul lor este acoperit de un epiteliu, constituit
dintr-un singur strat de celule, care produce veninul; de fiecare data
cand aceste celule isi completeaza secretia, sunt inlocuite de celule
noi.
Caracteristica glandei cu venin la Viperide este umflatura care se
gaseste in partea distala a conductorului in apropierea
punctului de eliminare, la baza coltului veninos. Aceasta
umflatura care a fost incorect denumita camera de rezerva a
veninului, este formata in partea anterioara, din celule mucoase, si
in cea posterioara din tuberculi, al caror epiteliu se aseamana
cu cel al celulelor excretoare cu care este in comunicare. Veninul, produs de
celule, epiteliale ale tubulilor, este inmagazinat in lumenul diferitelor
conducte colectoare situate in, spatele glandei mucoase. Aceasta glanda
are probabil, o functie valvulara.
Glanda cu venin a viperidelor este deci de tip mixt: seroasa, seinul
(glanda principala) si mucoasa (glanda secundara umflatura
caracteristica). Mecanismul muscaturii si inocularea veninului
in conditii fiziologice optime , Viperidele iau o pozitie de
aparare care consta iri a mentine corpul cat mai adunat, capul
in pozitie ridicata si cu prima parte a corpului dispusa in
'S' aproximativ orizontal . Cand o vipera se arunca sa
muste printr-o miscare fulgeratoare , aceasta se produce nu
numai prin intermediul contractiei muschilor depresori ai mandibulei
care deschid larg gura ei , ci si prin contractarea muschilor protractori
ai, palatului, prin care este determinata deplasarea inainte a arcului
pterigo-palatino-transvers deplasare care provoaca miscarea de rotire
a maxilarului in jurul prefrontalului si erectia coltilor
veninosi. Tensiunea puternica a membranei , care face sa se
uneasca cele doua canale, cel al dintelui si cel al glandei, face ca
mecanismul de injectare a veninului la Viperide sa fie mai
perfectionat decat la toate celelalte familii de serpi veninosi
. Veninul este injectat sub presiune prin actiunea muschiului temporar
anterior care apasa puternic pe fiecare parte a seinului. Ridicarea
maxilarului si a coltului veninos nu se produce in mod automat, in timpul
coborarii mandibulei, ci doar cu vointa animalului, care poate deschide
larg gura, fara sa
ridice coltul veninos intreaga faza de atac muscatura si
introducerea veninului se producem aproximativ 1/40 dintr-o secunda .
2.VENINUL
Primele note despre veninul Viperidelor europene au fost gasite la medicul
grec Kikandros din Colofone (Kojophon actualul Degirmendere in Lybia, Asia
Mica , prin anii 200 -130 i.e.n.), care le-a transmis prin lucrarea sa
Theriska e Alecsipharmaka. Dintre cercetatorii care au efectuat
cercetari in ultimii ani, in acest complex domeniu al veninului
serpilor si in special al viperidelor, amintim: D.A. Bellairs, C.Bruno,
P.Boquet, J.Detrait, R.Duguy, L.Donatelli, G.Livres, C.J.Hanut, E.Kochva,
N.Muic, G. Mangili,
M.Marcacci, C. si M. Phisalix, E.Pozio, A.Sella, H.Schlossberger, G.Schwick,
H.W.Raudonat, T.Reuss si
multi altii.
O picatura de venin poate fi recoltata din varful coltului
veninos al animalului viu, dupa ce glanda este comprimata dinspre
inapoi spre inainte . Veninul este un lichid limpede de regula incolor,
inodor, cu gust usor acid, foarte vascos, care se usuca rapid la
temperatura camerei. Dupa ce este uscat, este partial solubil in
apa distilata si complet solubil in ser fiziologic. Veninul in
solutie, oricare ar'fi concentratia, se
altereaza rapid. Pentru a nu-si pierde proprietatile este
necesar sa fie liofilizat (uscat,sub vid) in acest mod poate fi
pastrat timp indelungat, chiar ani de zile, fara, ca
actiunea temperaturii scazute sau ridicate sa-i modifice
calitatile. Cu privire la compozitia chimica, se stie
ca veninul are un continut ridicat de proteina. Aceasta
constituie de fapt 90-92% din greutatea uscata (dupa colectarea
veninului din glanda, continutul de apa. este de aproximativ 70%, la
Vipera ammodytes), restul este reprezentat de compusi chimici de
natura neproteica, in special cu fosfor si de ioni metalici si
nemetalici. Analiza componentelor anorganice a veninului la mai multe specii de
vipere, printre care Vipera ammodytes si Vipera aspis, a demonstrat prezenta
unei cantitati crescute de sodiu, in raport cu alte elemente care
exista in cantitati mult mai scazute: Ca 10-1 %, Zn si Mg de la
10-1 la 10-2 %, P 2x10-2 %, Si 10-2 %,.Cu de la 10-2 la 10-3 %, Ag 10-5 % .
Studiul analitic al diferitelor fractiuni, facilitat de folosirea
tehnicilor moderne si perfectionate (electroforeza, qromatografie,
filtrare pe gel de dextroza etc.) a permis identificarea unui mare
numar., de enzime care sunt responsabile de actiunile toxice ale
veninului.
Putem spune ca efectul veninului asupra organismului este deosebit de
complex, fiind rezultatul
actiunii concomitente a diferitelor principii active. Un simptom determinat
poate fi datorat, insumarii diferitelor actiuni. De exemplu, scaderea
presiunii arteriale sistolice, care initial era atribuita
actiunii veninului asupra sistemului nervos, se datoreaza cu
certitudine actiunii directe asupra miocardului cu eliberare de histazine
. Veninul este in general, caracterizat prin actiunea toxica asupra
functiei unei structuri determinate, sau a unui organ; sau aparat. O
clasificare a veninurilor poate, fi facuta pe baza unor actiun.i
specifice care, la randul lor sunt legate de prezenta in: venin .arbifentelor
substante (vezi tabelul).
STUDII FARMACOLOGICE SI ANALITICE PRIVIND VENINUL DE VIPERA AMMODYTES
Studiul s-a efectuat la comanda Nr.3317 din 16. 11. 2001 lansata de S.C.
'VENOM PROD' S.R.L. catre
Institutul de Cercetari Chimico-Farmaceutice Bucuresti. In urma
acestui studiu s-au tras unele concluzii privind calitatea produsului si s-a
obtinut primul buletin de analize oficial la veninul de vipera
ammodytes in tara noastra.
In continuare prezentam aceste rezultate:
' S-a primit de la S.C.'VENOM PROD' S.R.L. o proba de venin:de
vipera pentru care s-au efectuat urmatoarele studii:
--toxicitatea acuta '
--influenta veninului asupra rezistentei globulare a hematiilor de soarece
--electroforeza proteinelor in gel de poliacrilamida.
Toxicitatea acuta a fost.determinata pe soareci si
sobolani.
S-au folosit soareci albi masculi, in greutate de 18-22 g, carora li
s-au administrat intraperitoneal venin de vipera in doza unica.
DL 50, determinata pe baza probiturilor, cu ajutorul unui program pe
calculator, a fost
de 1,88 mg/kg, cu limite cuprinse intre 1,51 si 2,35 mg/kg. S-a remarcat faptul
ca letalitatea a aparut in primele 24 de ore de la administrare si
s-a manifestat pana la 48 de ore. La sobolani, veninul a fost
administrat intraperitoneal. S-au folosit sobolani albi, masculi si
femele, in loturi omogene, cu greutatea cuprinsa intre 80 - 120 g.
Intervalul de doze administrate a fost cuprins intre 3,5 si 9 mg / kg. DL a
avut valoarea 6,16 mg / kg, cu limite fiduciale cuprinse intre 5,58 si 6,79 mg
/kg. Si la sobolani letalitatea s-a manifestat in general in primele 24 de
ore de la administrare si nu a depasit 48 de ore. Animalele au fost
tinute sub observatie 14 zile. S-au facut observatii, anatomo-patologice
si s-au prelevat probe de organe pentru observatii histo-patologice atat
la soareci cat.si la sobolani. Observatiile s-au facut la
cateva minute de la administrare, la animalele, care au murit in primele 48 de
ore si Ia animalele care au supravietuit dupa perioada de
observatie de 14 zile. La animalele sacrificate dupa 30 minute de la
administrare se evidentiaza faza incipienta a intoxicatiei.
Se observa prezenta sangelui in cavitatea peritoneala, iar
participarea renala este remarcabila din primele minute ale
inocularii.
La examenul microscopic, rinichii au prezentat capsula glomerulara
ingrosata, tubii proximali cu distrofie vacuolara, multiple
citonecroze pe tubii distali, cu necroza fibrinoida, frecventi cilindri
hialino-granulosi si lumen vascular dilatat, cu rare hematii si cu mase
hemolizate. La nivelul ficatului s-a observat intumescenta clara
cu zone de necroza fibrinoida, vasodilatatie intensa, rare
hematii in lumen si masa sanguina hemolizata. La animalele
moarte la 24-48 de ore se remarca un hemoperitoneu cu cheaguri in zona
pelviana. Hemoperitoneul este prezent si la 14 zile de la injectare, cu
depozite fibrino-hematice pe dreptii abdominali si capsulele organelor
abdominale: ficat, rinichi, splina, vezicula
seminala si prostata.
Examenul microscopic a pus in evidenta urmatoarele aspecte:
--edem meningocerebral la 24 de ore, ce se estompeaza la
supravietuitorii de 5-6 zile;
--focare de alveolo-bronsiolita hembragica prezente la toate
animalele, cu intensitate variabila Insa in functie de doza
administrata;
--edem interfascicular miocardic;
--ficat cu intumescenta.tulbure, vasele porte dilatate, in lumen rare
hematii, predomina serul sanguinolent, probabil datorita unui proces de
hemoliza;
--splina cu limfadenosinuzita cataraia, cordoane Bilroth ingustate
prin hiperplazia pulpei albe;
--stomacul si intestinul prezinta depozite fibrinoide, mucoasa
edematiata, submucoasa cu marcata staza si elemente
glandulare cu distrofie mucoida;
--pancreas cu interstitiu edematiat, infiltrat cu limfomonocite, acinii
edematiati, cu zone de necroza fibrinoida;
--rinichiul prezinta edem si nicroze fibrinoide ale arteriolei
glomerulare, predominant la glomerulii din cortical, distrofie si
fibrinonecroze ale anselor renle, cilindri hialini hematici. La animalele
sacrificate dupa perioada de observatie se contureaza aspectul
de glumerulonefroza
--testicolul prezinta puternica staza limfo-spermatica si
edem al celulelor spermatice .
In concluzie se poate afirma ca produsul testat a determinat aspecte
cunoscute din cazuistica veninurilor. S-a urmarit efectul specific al
veninului asupra rezistentei globulare a hematiilor de soareci. Pentru
aceasta s-a injectat animalelor de experienta, soarecilor albi
masculi, in greutate de 20-22 g, doza de 1mg / kg corp. Administrarea s-a
facut intraperitoneal. in 21 de eprubete s-a ralizat o scala de
dilutii dintr-o solutie de NaCI, cuprinsa intre 0,7 si 0,3% in
fiecare eprubeta s-a adaugat imediat dupa recoltare o picatura
de sange venos. Eprubetele au fost agitate si apoi examinate la 3 si apoi la 24
de ore. S-a notat concentratia primei eprubete care reprezinta
inceput de hemoliza si prima eprubeta la care nu se mai observa
sediment de eritrocite (la care hemoliza a fost totala). Media
rezultatelor obtinute a fost de 0,5% NaCI pentru hemoliza
partiala si 0,44% pentru hemoliza totala. Valorile normale,
obtinute pe animale netratate, au fost de 0,44% pentru hemoliza
partiala si 0,36% pentru cea totala. Aceste rezultate
demonstreaza efectul marcat de scadere a rezistentei hematiilor la
animalele tratate cu venin de vipera, si ele sunt in concordanta cu
efectul hemolitic evidentiat in experimentul de toxicitate acuta.
Analiza proteinelor din venin s-a realizat, prin electroforeza in gel de
poliacrilamida (c=10%, T=10%,pH 8,3 , fixare cu pricat de sodiu,
coloratie Coomasie Brilliant Blue R250). In preparatul nativ (N) se
evidentiaza 8 benzi proteice, distribuite intre 12 000 si 70 000 Da;
tratarea proteinelor in conditii denaturante-reducatoare (SDS-ME); benzile
corespunzatoare maselor moleculare 70 si 66 kDa dispar (sugerand natura
oligomera a proteinelor respective) si se evidentiaza o
fractie importanta cantitativ, cu mobilitate electroforetica
ridicata.
Utilitatea veninului. Vipera foloseste veninul pentru uciderea
prazii, pentru a o 'pregati ' in vederea digestiei si,
probabil, pentru regasirea ei dupa ce a fost muscata, in mod
secundar, veninul ii poate servi ca mijloc de aparare. Stimulul care
determina comportamentul de pradator este miscarea
prazii, nu si forma ei. Perceperea vizuala a prazii este
esentiala dar nu fundamentala. Daca de exemplu, in
laborator un soarece oferit ca hrana unei vipere aflata in
conditii optime fiziologice, este inlocuit cu un tampon de vata,
sarpele, in ciuda diferentei de forma, va continua sa-l
urmareasca atata timp cat ramane in campul lui vizual . Mirosul
este ajutat de miscarea ritmica inainte si inapoi si in sus si in jos
a limbii care 'aspira' si impinge mostrele de aer catre
partea de jos a camerei olfactive unde se gaseste organul lui
Jacobson (cavitate sferica tapetata cu celule senzoriale si
conexata prin intermediul nervilor, cu lobii olfactivi ai creierului).
Cand un sarpe flutura limba, in realitate el miroase. Comportamentul
pradator al unei vipere este diferit de cel al unui colubrid.
Colubridele in general vaneaza aproape exclusiv mergand in cautarea
prazii care, odata localizata prin olfactie, prin vaz sau
prin propagarea undelor mecanice - este muscata si concomitent ucisa
prin constrictie. Cand prada scapa printr-o smucitura,
colubridul reincepe vanatoarea printr-o noua tentativa. La
Viperide,dimpotriva, vanatoarea are mai degraba aspectul unei
curse; zgomotul unui soarece care umbla, se propaga prin sol si
avertizeaza sarpele,care ia imediat o pozitie de alerta.
Miscarea prazii si perceptia vizuala determina
miscarea rapida a soarecelui, in momentul cand acesta se
gaseste destul de aproape.
Daca vipera este supusa unui stimul trofic intens, prada este imediat
apucata cu botul si inghitita cand este inca
agonizata. De regula, un soarece, dupa ce este muscat, este
lasat liber; in timpul muscaturii, datorita inocularii
veninului, vipera colecteaza un stimul chimic, care este analizat de o
incapere speciala a organului lui Jacobson.
Incepe acum cautarea soarecelui, care in acest timp poale fi deja
mort, sau, imobilizat la o departare de chiar cativa metri de (locul
muscaturii. Cu ajutorul mirosului si al stimulului chimic, viperele
urmeaza traseul prazii, pe care inainteaza-in zigzag pana o
gaseste. Acum, servindu-se doar de stimulul
chimic, sarpele 'identifica" soarecele, apoi
localizeaza capul, unde datorita prezentei vibrizelor, stimulul
chimic este mai puternic. Actul de inghitire de obicei decurge in 10-15
minute.
Cura impotriva invenirarii: Viperele noastre au, contrar celor ce se
povestesc, un temperament bland. Sunt
mai curand rezervate, timide si in general fug la apropierea omului.
Reactioneaza doar atunci cand sunt deranjate sau lovite.
Muscatura unei vipere poate determina urmatoarele simptome:
durere locala intensa, crampe mai mult sau mai putin acute,
tumori, inrosirea si cianozarea zonei in jurul locului muscat care se distinge
prin doua semne alaturate lasate de colti veninosi.
Dupa o perioada de timp, care poate varia de la cateva minute la
cateva ore, apar simptomele generale : dureri de cap, somnolenta, voma,
sete, stare acuta de slabiciune. Daca doza de venin a fost
puternica, simptomatologia se agraveaza ulterior si
presupune alterari ale functiei cardio-respiratorii.
Stadiile terminale se caracterizeaza prin amorteala puternica ,
insensibilitate generala si pierderea cunostintei. Moartea poate
surveni dupa 4-6 ore, dar in general dupa 24 ore sau mai mult, prin
blocarea respiratiei. In general veninul celor 2 specii toxice de la noi
(Vipera berus si Vipera ammodytes) mai mult sau mai putin periculos pentru
oameni, exercita o actiune redusa sau locala asupra unei
persoane adulte in perfecta stare fizica, dar tot asa de bine poate
sa fie periculoasa sau foarte periculoasa (din fericire intr:un
procent foarte redus din cazuri) pentru copii, debili fizici sau batrani,
bolnavi , etc.
In antichitate, impotriva muscaturii serpilor veninosi si a
altor animale, era larg folosit un (antidot compus din aproxirnativ 60 de
ingrediente (intre care si zeama de carne de vipera), dupa Andromaco
din Creta, medicul imparatului roman Claudiu Cezar Nerone. Producerea
acestui leac a carui formula, scrisa in
bronz, era expusa in apropierea templului lui Esculap din antica
Roma, a continuat pana in secolul XIX si era sub tutela Republicii
Venetia .
In medicina populara, asa cum a fost recunoscut de fitoterapia
moderna (P.Fournier 1947, H.Leckerc 1954, L. Binot 1964), contra
muscaturii de vipera erau larg folosite frunzele de brusture
(Arctium laposa) care au proprietatea de a modifica prin oxidare principiile constitutive
ale veninului in virtutea unei actiuni analoge cu aceea a
hipermanganatului de potasiu. Un plasture din flori de Umbra iepurelui (Cytisus
scoparius), sfaramate intre doua pietre de exemplu, aplicat pe
muscatura dupa ce a fost in
prelabil incizata, este foarte util, datorita sulfatului de
sperteina, unul din principiile active ale plantei, care are o reala
putere antiveninoasa, hipertensiva si cardiotonica. Dupa
J.Valnet (1964) si frunza de lavanda (Lavandula officinalis, Lavandula
latifolia, Lavandula stoschas), mototolite si frecate pe rana,
neutralizeaza actiunea veninului. De asemanea frunza de
patlagina (Plantago lanceolata, Plantago major), care are puterea de
a strange tesuturile, de a frana secretiile si de a calma, are, dupa
P. Lieutaghi (1966) efecte favorabile impotriva muscaturii de
vipera.
Descoperirea si folosirea metodelor moderne mai eficace impotriva
muscaturilor de sarpe este relativ recenta. Dupa zece ani
de experiente (1883-1893), M.Kaufman, C.Phosalix, G. Bertrand si A.
Calmotte au reusit sa vaccineze cateva rozatoare, impotriva
veninurilor de Vipera aspis si Naja naja. Doar in 1896 A.Calmette, prepara
primul ser terapeutic antiveninos. In zilele noastre, in caz de
muscatura, masurile care trebuiesc luate sunt urmatoarele
:
1. a incerca sa nu se intre in panica; prin pierderea controlului
propriilor actiuni si a evita miscarile care ar
putea duce la oboseala;
2. daca muscatura (cum se intimpla de cele mai multe ori) s-a
produs la un membru, trebuie comprimat membrul respectiv deasupra
muscaturii, pentru a limita difuziunea rapida a veninului in
restul organismului pe caile intravenoase sau limfatice (legatura nu
trebuie sa fie stransa)
3. necesitatea (in special in lipsa serului antiviperin) de a inciza locul
muscaturii, cu o lama dezinfectata empiric (in
flacara), printr-o taietura in cruce, incercand sa se
elimine prin stoarcere lichidele provenite din rana (rana se poate suge
intrucat nu exista pericolul de a fi inveninat prin gura decat in
cazurile unor rani ale mucoasei bucale sau a limbii).
4.dezinfectia daca este la indemana, se va face cu permanganat de
potasiu 1%, acid cromic 1% sau hippclorit de calciu 2% (in unele truse cu ser
antiviperin se gaseste un tampon cu dezinfectant pentru a sterge
regiunea muscata pe o suprafata de 5-7cm diametru).
5. in sfarsit, procurarea de ser antiviperin , una sau mai multe fiole de
10 ml si de a le administra subcutanat
sau intramuscular. Este bine ca administrarea sa fie facuta
astfel: 5 ml in 4-5 puncte in apropierea muscaturii si restul la baza
membrului muscat. Se recomanda o a doua doza , dupa 1-2 ore,
care sa fie injectata intramuscular in regiunea fesiera sau
subcutanat - in regiunea scapulo-humerala. In cazuri grave, sub controlul
medicului, se pot injecta pana la 50 ml ser intravenos, diluand serul cu o
solutie salinoizotonica si luand toate precautiile pentru a preveni
eventualele fenomene anafilactice. Este bine de amintit ca serurile care
se gasesc azi in comert isi mentin proprietatile timp
de 4 ani. Daca sunt mentinute in frigider (t = 4 - 6 C). Daca
acestea sunt luate de mai multe ori pe teren (in cazul excursiilor scurte),
perioada de garantie trebuie redusa la un an.
Pentru ca un ser antiveninos sa fie eficace (impotriva
toxicitatii maxime a unui tip de venin), acesta trebuie realizat cu
ajutorul veninufui extras de la exemplare diferite, in conditii
fiziologice optime, capturate din habitate diferite, in fiecare stadiu de
activitate al speciei si apartinand diverselor populatii situate in
localitatile cele mai dispersate din tara in care se produce serul.
ACTIVITATI DESFASURATE SI GRADUL DE OCUPARE A TIMPULUI IN
CRESCATORIE
Pare surprinzator faptul ca intr-o crescatorie de crestere a
viperelor cea mai mare parte a timpului sa fie ocupat de cresterea
soarecilor, dar aceasta este realitatea. Mentinerea
curateniei, hranirea si adaparea soarecilor, urmarirea
acestora pentru a fi separati pentru reproducere si inmultire
consuma din totalul de timp ocupat peste 40%. Urmatoarea activitate
care solicita timp este aceea de colectare in teren a animalelor pentru
biobaza de vipere, aproximativ 22%.
Din luna mai si pana la inceputul lui iunie, trebuie sa parcurgem
trasee dificile in teren pentru
indentificarea si capturarea animalelor. Nu de putine ori aceste
expeditii sunt compromise de factorii meteorologici neprielnici.
Multe din activitatile desfasurate de crescator au un
pronuntat caracter de noutate si asa cum am mai aratat bibliografia
de specialitate fiind foarte saraca, solutiile nu vin decat
dupa o munca intensa de cercetare si experimentare. Din acest
punct de vedere crescatorul isi pierde multe ore in biblioteci sau in
fata. terariilor pentru a gasi raspunsuri la problemele care il
framanta. Aproximativ 13% din timp este consumat pentru astfel de
activitati.
Intretinerea viperelor, hranirea si adaparea acestora, extragerea
veninului are o pondere de 11% din totalul timpului petrecut in
crescatorie. Deoarece in momentul de fata orice activitate trebuie
caracterizata din punct de vedere al eficientei economice, agentul
economic care a deschis un astfel de obiect de activitate, se confrunta cu
problema gasirii pietei de desfacere. Activitatile de
marketing si cele contabile ocupa cea. 7% din timp.
Intretinerea si repararea aparaturii, executarea prin autoutilare a
diferitelor accesorii se estimeaza ca pot ocupa un minim de 4% din timp.
Restul de timp trebuie folosit pentru prelucrarea, analiza si ambalarea
veninului.
ETAPELE DE DEZVOLTARE ALE UNEI CRESCATORII
Etapa de laborator
Pentru.a ajuge la performantele unei mari crescatorii se pleaca de la
stadiul de laborator in care se pot intretine pana la 50 de vipere.
Pentru acest numar de animale este suficient un terariu mare cu
suprafata de 2 - 3 mz sau 3 lazi de crestere individuala in
care incap 20 de cutii. Pentru soareci daca ne-am hotarat
sa ni-i crestem singuri sunt necesare 5 borcane de 10 I, in care se
vor pune 10 femele si 3-4 masculi ca reproducatori. Recomandam
sa se inceapa cu specia de vipera ammodytes care se
adapteaza usor la conditiile de captivitate.
In acest stadiu nu trebuie sa ne intereseze atat de mult productia,
fiind bine sa ne concentram asupra realizarii unui "optim" in
ceea ce priveste activitatea, timpii ocupati, calitatea produsului.
Productia anuala poate ajunge la 10 -20 g .
Cheltuielile in aceasta etapa au o variabilitate ce depinde de
experienta fiecaruia dar nu se depaseste suma de 1.000
$ din care 100 $ cheltuieli pentru achizitionarea bibliografiei, 450 $
pentru deplasarile in teren, in vederea capturarii animalelor si 330
$ cheltuieli de amenajare , pentru instrumentar si confectionarea
terariilor. Consideram ca un spatiu cu o suprafata de
max. 12mp poate fi gasit cu usurinta.
Este etapa in care se fac cel mai usor imbunatatiri si
modificari pentru a realiza mai tarziu o investitie eficienta.
Atunci cand consideram ca ne-am insusit cunostintele
de baza, se poate trece la urmatoarea etapa.
Etapa de ferma mica.
Investitia este de cuprinsa intre 1.500 - 2.000 $; in aceasta
etapa se inchiriaza un spatiu in care se separa cele trei
activitati de baza : cresterea soarecilor, cresterea
viperelor si laboratorul de prelucrare a
veninului. Se considera ca deja stapanim o metoda de
inmultire a viperelor, asa ca in aceasta etapa nu se mai
cheltuie pentru capturare. Trebuie sa detinem 3 - 4 terarii mari si
bateriile de crestere individuala sa le folosim pentru
cresterea puilor.
Numarul de soareci reproducatori trebuie sa creasca la
50 - 60.
Avand un numar de vipere cuprins intre 100 si 200 ne putem concentra
pentru obtinerea unei productii mari folosind in acest sens
exemplarele care dau mult venin, celelalte mentinandu-le pentru reproducere.
Atunci cand cantitatea de venin este de 100 g, putem apela la un institut
farmaceutic pentru analize, sigilare si chiar pastrare. In acest fel un
eventual client are garantia ca in recipientul nostru se
gaseste aceeasi marfa pe care o arata eticheta si ii
putem prezenta un certificat de analiza .
Datorita relatiilor de colaborare intre ferme se poate realiza o
cantitate mare de venin, marind atractivitatea pentru clientii
externi.
Este etapa in care cheltuielile unitare scad , la 30 $ / g , in aceasta
valoare fiind inclusa si chiria pe spatiu. Personalul necesar in
aceasta etapa este de 2 ingrijitori, iar veniturile realizate ca
profit net sunt de peste 250.000 000 lei/an.
Etapa de ferma.
Investitia este de 5000 $ . Este o etapa la care nu s-a ajuns
inca in tara si deci cunostintele, noastre sunt
depasite. Exista insa ferme in lume care au peste 30.000 de
serpi, acestea gazduind diferite specii de
interes economic. Noi intelegem prin notiunea de ferma o
crescatorie mai modesta in care se gasesc la un moment dat intre
500 si 1000 de vipere.
Aceasta ferma are o productie de aproximativ 250 - 500 g anual
si are deja formata o piata
proprie pentru desfacere. Interesant de aratat este faptul ca o
astfel de ferma poate fi deservita de numai 4 persoane, din care 3 se
ocupa de ingrijirea viperelor si o persoana se ocupa de
cresterea soarecilor. Cheltuielile unitare scad in acest caz la 15 -
20 $ / g, iar profitul net depaseste 1 miliard
de lei / an.
ACTIVITATE COMERCIALA
Asa cum se stie, pretul unui produs este reglat de cererea
existenta pe piata la un moment dat. In cazul veninurilor lipsa
tehnologiei de fabricatie a medicamentelor specifice, face ca industria
farmaceutica romaneasca sa nu solicite aceasta materie
prima deocamdata.
Chiar inainte de ''89', in tara existau retele comerciale
de intermediere a veninului si care sub acoperiri oficiale legau U.R.S.S.-uI de
tarile occidentale.
Dupa deschiderea comerciala datorata caderii 'cortinei
de fier', retelele de intermediari s-au simplificat.drumul veninului
devenind mai scurt. In acea perioada am aflat, ca veninul, in mare
parte sustras din crescatoriile rusesti era vandut la un pret
foarte mic (20-30% din pretul oficial), devenind o marfa
atractiva pentru oportunisti, dar lipsa unor documente de
insotire si a unui certificat de calitate a creat o opinie
nefavorabila, care mai persista inca.
De aceea va trebui sa dovedim prin activitatea noastra
productiva o seriozitate deosebita in-ceea ce
priveste calitatea produsului si a relatiilor comerciale, aceasta
inseamna: contracte ferme cu respectarea
termenelor de livrare, analize facute dupa norme occidentale,
ambalarea produsului in. conditiile cerute, si
documente oficiale de insotire a produsului.
Platile sa se faca prin intermediul bancilor,
(folosind instrumentele bancare puse la dispozitie de acestea pentru
garantarea tranzactiei).
Producera veninurilor (si a celor de albine) este o activitate cu specific
agricol in 'Nomeclatorul activitatilor
pentru constituirea obiectului de activitate al societatilor
comerciale',gasim in capitolul Agricultura, alin. 0128,
'Cresterea animalelor pentru blana-si a altor specii(se vor
preciza speciile )'
----- animale de laborator si alte animale neclasificate in alta parte: rozatoare,
iepuri, hamsteri, caini, dihori, albine, broaste, prepelite, reptile.
De activitatea comeciala se ocupa societatile comerciale
care au in statut acest obiect de activitate si se.obliga sa
obtina toate: autorizatiile in acest sens.
S.C.Venom.Prod S.R.L este una din acestea si a inceput sa faca
demersurile necesare.
Conditionarea vamala a veninurilor arata ca produsul este
permis la export sub doua forme: ca medicament sub forma de doze,
apartinand in acest caz pozitiei 30.04 din Anexe la Codul Vamal
Sectiunea VI sau
prezentat uscat in fulgi apartinand pozitiei 30.01.
PRODUCTIA DE VENIN
Intervalul de timp dupa care se efectueaza o recoltare de venin este de 30 de
zile. Sunt crescatori care au experimentat un interval de timp mai scurt (14
zile) insa in acest caz s-a observat ca ciclurile de hranire, naparlire, repaus
nu se mai respecta, animalul intrand intr-un stress care ii grabeste moartea.
Din punctul nostru de vedere recomandam intervalul lunar de recoltare.
Cantitatile prezentate mai jos se gasesc intre limitele specifice speciei .
Cantitate de substanta uscata maxima produsa de o vipera ammodytes la o mulgere
este:
Cmax. ~ 50 mg venin uscat.
Cantitatea minima : Cmin. ~ 25 mg venin uscat.
Cantitatea medie teoretica, pe care o vom folosi incalcul este:
Cmed = ( 25 + 50 ) / 2 = 37 mg. Cmed = 0,037 g.
ARTICOLE
Protejate prin lege in Romania, viperele pot deveni
in scurt timp una din cele mai profitabile achizitii pentru
afaceristii cu initiativa. Veninul este foarte cautat de
fabricile de medicamente din Occident, care ofera in jur de
2000 de euro pentru un singur gram. Singura fabrica de
medicamente din Romania care foloseste veninul viperin
pentru productia medicementoasa se afla la Iasi, insa
achizitioneaza pretiosul lichid din strainatate. Desi exista
mai multi crescatori de vipere in Romania, numai
timisoreanul Marius Buldur are documentele necesare
pentru a incheia contracte cu fabricile de medicamente din
tarile vestice. Acum este pe cale de a-si construi prima
ferma de vipere din vestul tarii.
Din crescator de gaini, crescator de serpi
Dupa ce cumparase o fosta crescatorie de gaini din
Ortisoara, timisoreanului Marius Buldur i-a venit ideea de a
o transforma intr-o ferma de vipere. Si asta dupa ce, in
primavara anului trecut, a citit un anunt intr-o revista de
specialitate. A discutat apoi cu mai multi specialisti, a citit
tot ce a putut gasi despre vipere si a inceput sa faca rost de
actele necesare pentru a-si incropi o crescatorie de serpi.
Astfel a descoperit ca exista mai multi crescatori de vipere,
care insa nu pot vinde veninul pentru ca firmele occidentale
incheie contracte doar cu crescatorii autorizati. 'Exista
persoane care au cateva sute de grame, insa daca ii
pastreaza foarte mult, veninul isi pierde puritatea si nu mai
poate fi folosit', povesteste Marius Buldur. Dupa ce a
razbatut prin 'jungla' legislativa si si-a intocmit
documentatia, crescatorul a aflat ca, fiind protejate de lege,
viperele nu pot fi luate din natura si tinute in captivitate.
Prin urmare, pe baza unui contract, a imprumutat zece
vipere si puii acestora ii vor apartine. Legislatia in domeniu
este si ea destul de ciudata. Pentru o ferma e nevoie de trei
incaperi : una pentru vipere, cea de-a doua pentru recoltarea
veninului si alta pentru cresterea de soareci, sau hamsteri,
hrana principala pentru vipere. De asemenea ferma nu
trebuie sa aiba mai mult de 500 de serpi. Pentru cresterea
celor zece vipere ammodites - cea mai raspandita specie din
Romania - este insa nevoie de foarte multa migala, reptilele
fiind foarte sensibile, dupa cum spune Marius Buldur. Daca
nu au o temperatura stabila de 25 de grade Celsius, nu se
hranesc si astfel scade calitatea veninului. 'Consuma doi
soareci pe luna, cu care se joaca ore in sir inainte de a-i
ucide si, in general, nu ataca omul decat daca sunt atacate.
Am stat nopti in sir in genunchi, incercand sa le inteleg
comportamentul. Perioada de acuplare este in lunile mai -
iunie, iar puii - zece la numar - au aproximativ 2,5 cm
lungime si apar prin octombrie', explica crescatorul de
vipere.
Recoltare de venin cu mainile goale
Intr-un singur an, o vipera produce doar 1,5 grame
de venin, fiind nevoie de o recoltare pe luna. Dupa
extragere, lichidul trebuie purificat, 75% din substanta
eliminata de vipera fiind de fapt apa. Apoi, pentru pastrarea
puritatii, veninul este cristalizat, fiind pastrat la o
temperatura constanta cuprinsa intre 0 si -5 grade Celsius.
'Merita efortul, chiar daca obtin doar 800 de euro pentru un
gram', mai spune Marius Buldur. Despre echipamentul de
protectie, desi 1-a achizitionat, crescatorul de vipere
marturiseste ca nu ii foloseste. 'Prima data cand am recoltat
venin a fost mai ciudat. Acum o fac cu mainile goale si nu
mi-e frica. Stiu un tip care a fost muscat de patru ori de
vipere si nu si-a facut vaccin antiviperin niciodata. De
altfel, vaccinul nu se gaseste decat la Bucuresti. Daca sunt
muscat, veninul isi face efectul in sase ore si am timp sa
merg pana la Bekescsaba, in Ungaria, cel mai apropiat loc
de unde pot achizitiona antidotul', mai spune barbatul. In
urma cu cateva saptamani Marius Buldur a inceput sa isi
promoveze afacerea dand mai multe anunturi in presa scrisa
si pe internet. A fost deja contactat deja de fabrici de
medicamente din Ungaria, Germania si Italia care doresc sa
semneze contracte cu crescatorul de vipere. 'Am fost
contactat si de persoane din tara care sunt interesate de
afacere si astept in continuare noi oferte', a mai spus
Marius Buldur.
Leac pentru cancer
Veninul viperin este folosit de fabricile de
medicamente din intreaga lume ca ingredient principal
pentru productia de medicamente. Veninul este cel mai des
uzitat pentru producerea de vaccinuri folosite in medicina
homeopata. De asemenea, tot pe baza de venin se produc o
serie de medicamente folosite pentru a trata epilepsia,
cangrena, ulcerul, icterul, hemofilia, holera, tetanosul, lepra
si cancerul. Anual, sute de litri de venin iau calea
Occidentului din Ucraina, Rusia si Tadjikistan, tarile cu cea
mai mare productie de venin din Europa. Lichidul se
achizitiona ilegal de catre unele companii din Europa de
Vest si inainte de caderea Cortinei de Fier. Chiar si in 1991,
dupa dezmembrarea U.R.S.S., veninul de vipera era
achizitionat din tarile fostului bloc comunist cu sume
cuprinse intre 20 si 30% din valoarea reala de piata.
Legislatia europeana insa a stabilit insa niste pedepse foarte
dure pentru companiile care achizitioneaza veninul de
vipera, fara contract de la companii autorizate. Exista insa
suspiciuni care planeaza asupra mai multor companii din
Occident, cum ca acestea ar achizitiona si in prezent venin
pe cai ilegale.
Cresterea viperelor, o afacere veninoasa, dar
profitabila
Tot mai multi ieseni se intereseaza de cresterea
acestor serpi, deoarece un gram de venin costa intre 800 si
1.000 de euro
Cistigurile foarte mici, dar si faptul ca multe
persoane au ramas fara slujbe dupa privatizarea
intreprinderilor i-au determinat pe cei mai multi sa inceapa
diverse afaceri. Daca unii s-au apucat de crescut struti sau
melci, altii doresc sa creasca vipere pentru venin, intrucit
afacere se pare ca este deosebit de rentabila. 'Tot mai multi
oameni vin sa se intereseze despre tehnologia cresterii
viperelor, pentru ca veninul se vinde foarte scump, iar o
afacere de acest gen nu implica foarte mari cheltuieli', ne-a
declarat dl Marius Stefaniu, medic veterinar la Oficiul
Judetean de Consultanta Agricola Iasi. Timida inca,
afacerea cu vipere incepe sa prinda contur in toata tara -
unii vind vipere matca, altii venin, iar altii tehnologiile de
crestere. 'Cu 2.000 de euro se poate incepe afacerea cu
30^0 de vipere, iar investitia se scoate in circa doua luni',
ne-a declarat dl Stefan Albu din Iasi, posesorul tehnologiei
de crestere a viperelor. Altii deja au venin de vinzare, iar
gramul de venin se comercializeaza cu 800-1.000 de euro.
'Eu vind gramul de venin cu 830 de euro, dar numai pe
baza de contract, care sa dureze cel putin 2 ani, iar livrarile
de venin le fac lunar', ne-a spus si dl Eugen Brutaru. Chiar
daca la prima vedere cresterea viperelor pare simpla nu este
deloc asa - trebuie sa li se creeze un habitat propice, trebuie
hranite cu soareci de laborator, care fie pot fi cumparati de
la crescatorii de astfel de animale, fie ii
creste cel care detine viperele. Deosebit de dificila
este recoltarea si conservarea veninului pina cind este
vindut celor care au nevoie de el, in speta, veninul
fiind folosit la produsele farmaceutice.
Oricum, chiar daca este VENINOASA, afacerea cu viperele este deosebit
de profitabila. (N.C.)
|
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 4821
Importanta: 
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved
