Sursele proprii de capital

Sursele proprii de capital

Sursele proprii de capital avute in vedere se refera la capitalul propriu, capitalul coproprietarilor si capitalul actionarilor.

.- Capitalul propriu (individual)

Cea mai veche forma de obtinere si de utilizare a capitalului in afaceri este capitalul proprietarului individual. Un individ utilizeaza propriul lui capital pentru a edifica o afacere. El este singurul proprietar si finantator al capitalului social. El controleaza intreprinderea si este indreptatit la toate avantajele si profiturile care rezulta din functionarea acesteia. De asemenea, el trebuie sa-si asume toate riscurile si sa suporte pierderile potentiale care pot sa apara.

Tipul de organizatie bazata pe capital individual este destul de limitat in privinta continuitatii si dezvoltarii. Fondurile proprii pentru dezvoltare trebuie sa provina din profitul ramas dupa impune sau din resurse suplimentare ale proprietarului, de aceea, sunt foarte limitate. In acelasi timp, este dificil pentru acest gen de intreprindere sa obtina capital prin imprumut, mai ales in sume mari si pe termen lung, datorita incertitudinii asupra vietii intreprinderii, determinata de viata proprietarului individual. Ca o consecinta, forma de organizare de tip proprietar individual nu este adecvata pentru finantarea si exploatarea celor mai multe din intreprinderile economiei moderne, exceptand domeniul afacerilor de foarte mica scara.

.- Capitalul coproprietarilor (joint venture)

Solutia evidenta pentru cazul sumelor limitate de capital (cazul capitalului proprietate individuala) consta in aceea ca doua sau mai multe persoane, ca parteneri (asociati), isi asociaza resursele, astfel incat capitalul necesar sa fie obtinut.

Coproprietatea are o seama de avantaje. Aceasta este ingradita de putine reglementari legale, cum sunt cele referitoare la evidenta contabila, formalitatile de impunere s.a. Despartirea partenerilor poate avea loc in orice moment prin intelegerea lor , practic fara nici o interventie a unor persoane din afara.

Forma de organizare ca si coproprietarii reprezinta o cale tacita prin care doua sau mai multe persoane de competente diferite sa demareze o afacere, fiecare indeplinind acele sarcini pentru care este cel mai potrivit (un partener este tehnician, celalalt este comerciant).

Forma de coproprietate are si dezavantaje: capitalul care poate fi acumulat este destul de limitat; viata intreprinderii este determinata de viata partenerilor individuali (cand un partener moare, relatia de asociere se incheie automat); intre parteneri pot apare divergente si dezacorduri serioase; fiecare membru al asocierii este responsabil pentru toate debitele asociatiei.

Capitalul (actionarilor) corporativ

Pentru a preveni dezavantajele descrise mai sus, la cele doua forme de organizare a finantarii, se organizeaza forma de societate pe actiuni sau corporativa. Societatea pe actiuni, ca forma de organizare recunoscuta de lege, se poate angaja in aproape orice tip de afacere sau tranzactie. Aceasta functioneaza in baza unei autorizatii care este acordata de stat. Cele mai multe din reglementari cer ca cinci sau mai multe persoane sa semneze cererea pentru autorizatie si sa fie actionari interesati in afacere. Societatea pe actiuni se bucura de anumite privilegii, intre care importanta este viata perpetua, care nu are nici o legatura cu schimbarile intervenite cu persoanele care detin pachetul de actiuni. Ca o compensare insa la acest privilegiu si la recunoasterea ca entitate legala, societatea pe actiuni este subiect al unor restrictii. Aceasta este limitata in privinta domeniului de activitate, prin prevederile din autorizatia de functionare, care defineste activitatile in care aceasta se poate angaja. In vederea abordarii unor noi domenii de activitate, societatea pe actiuni poate cere revizuirea autorizatiei sau obtinerea unei noi autorizatii. De asemenea, societatile p actiuni sunt supuse la unele taxe speciale. Modul cum au fost intelese si reglementate in Romania conditiile de organizare si functionare a societatilor comerciale in general si a societatilor pe actiuni in particular, poate reprezenta baza de comparatie cu organizarea sa tip corporatie.

Capitalul unei corporatii, denumita de legislatia romaneasca "societate pe actiuni (S.A.)" se procura prin vanzare de actiuni. Acest lucru presupune, in mod evident, existenta bursei de actiuni. Detinatorii de actiuni sunt detinatori (proprietari) partiali, denumiti in mod uzual actionari (Stock-holders) ai societatii comerciale si ai activului acesteia. Organizarea de tip societate pe actiuni permite extinderea dreptului de proprietate prin detinere de capital sub forma de actiuni, teoretic, in intreaga lume. Un exemplu semnificativ in acest sens il constituie A.T.T.C. (American Telephone and Telegraph Company) care la un pachet de actiuni comune (normale) in valoare de cateva zeci de miliarde de dolari are cateva milioane de actionari. Nici un actionar individual nu detine peste 1% din valoarea totala a pachetului de actiuni.

Actionarii sunt indreptatiti sa participe la impartirea profiturilor. Cu toate acestea, cu mici exceptii, ei nu sunt raspunzatori pentru datoriile societatii pe actiuni. In consecinta, ei nu sunt pasibili de a suferi pierderi care sa depaseasca valoarea actiunilor pe care le detin. Viata societatii pe actiuni fiind nedefinita si continua, ii permite acesteia investitii pe termen lung si in confruntarea cu viitorul ii permite sa-si asume un anumit grad de risc. Aceasta caracteristica a societatii pe actiuni faciliteaza imprumuturile de capital, mai ales pe termen lung, de regula la rate mai scazute de dobanda comparativ cu celelalte doua tipuri de organizare a afacerilor descrise anterior.

Responsabilitatea functionarii societatilor pe actiuni este delegata de actionarii proprietari unui grup de manageri angajati. Actionarii, in mod individual, exercita o influenta mica sau nesemnificativa in dirijarea societatii pe actiuni si pot fi interesati numai in dividendele anuale pe care le primesc. Ca rezultat, managerul tinde in unele cazuri, sa ia decizii in sensul a ceea ce este mai bun pentru el si mai putin bun pentru actionari.

Un factor care nu favorizeaza forma de organizare ca societate pe actiuni, cu mici exceptii, este dubla impunere a profitului, intai ca profit al societatii inaintea repartizarii dividendelor si apoi ca dividend, ca si castig al actionarilor.

Actiunile se emit ca forma de evidenta a detinerii pachetului (stocului) de actiuni. Valoarea unei actiuni se stabileste in trei moduri: valoarea de bursa (de piata) adica pretul la care s-ar vinde la bursa; valoarea scriptica (de evidenta) determinata prin impartirea capitalului social (activul net) al societatii la numarul de actiuni emise, admitand ca intregul pachet de actiuni este de acelasi tip; rata valorii castigurilor, care este pretul actiunii impartit la venitul (castigul) net anual sau indicele PER (Price Earning Ratio).

Actiunile sunt de mai multe tipuri. Doua tipuri de actiuni sunt de prima importanta: actiunile normale si actiunile preferentiale.

Actiunile normale (common stock) reprezinta o forma de proprietate ordinara, fara garantii speciale de restituire. Atunci cand corporatia este o intreprindere in functiune, actionarul poate primi o parte din profitul care rezulta din functionarea acesteia sau poate beneficia de pe urma vanzarii actiunii la un pret sporit la bursa. In cazul esecului afacerii, actionarul este indreptatit la partea din proprietate care ramane din activele corporatiei, dupa ce toate obligatiile (datoriile) legitime au fost platite. O sporire a actiunilor normale emise si cumparate de actionari are ca rezultat o crestere a capitalului corporatiei, dar nu implica fixarea unor obligatii ca va trebui sa conduca la cresterea castigurilor deoarece actiunile normale nu garanteaza nici un fel de acumulare sau revenire. Proprietatea este, de regula, dispersata mai multor persoane, prin aceasta crestere a vanzarii de actiuni, dar noii ca si vechii detinatori de actiuni trebuie sa analizeze castigurile nete si dividendele oferite lor.

Unele intreprinderi vand actiuni fara drept de vot pentru a obtine capitalul suplimentar. In asemenea cazuri, noii investitori, in principiu, au o foarte mare incredere in managerii firmei si au dorinta de a investi capitalul lor fara a avea vreun cuvant de spus in management.

Valoarea actiunilor normale trebuie sa fie un indicator al castigurilor e care le va primi actionarul prin detinerea actiunii si este dependenta de cativa factori. Acesti factori pot fi cumulati de doi indicatori - dividendele si pretul de bursa. Pretul de bursa va fi afectat de dividende ca si de conditiile generale de afaceri, perspectivele viitoare ale intreprinderii, piata generala a capitalului si potentialul investitiilor publice. In plus, acesta poate fi drastic alterat de speculatii care pot duce la un pret de bursa care nu este un indicator al valorii reale a actiunii. De asemenea, numai plata unor dividende mari nu este o garantie ca actiunile au mare valoare. Daca o intreprindere desfasoara o afacere profitabila solida si este bine condusa, detinatorii de actiuni normale vor realiza probabil reveniri generoase la investitiile lor. Daca acest lucru nu are loc, actionarii pot nu numai sa esueze in a obtine vreun profit, dar pot, de asemenea, sa piarda partial sau total capitalul lor. Actiunile normale reprezinta patrimoniul de afaceri si in consecinta valoarea lor este afectata de schimbarile de preturi. In consecinta, in perioada de inflatie valoarea acestora creste.

Datorita fluctuatiilor posibile de valoare, actiunile normale sunt considerate in oarecare masura speculative, gradul de specula fiind propriu anumitor actiuni si dependent de evolutia din perioada anterioara a corporatiei.

Actiunile preferentiale reprezinta de asemenea posesiunea, dar proprietarul are anumite privilegii si restrictii care nu se acorda detinatorului de actiuni normale. Actionarilor preferentiali li se garanteaza un anumit dividend pentru pachetul lor de actiuni, de regula exprimat in procente la valoarea nominala a acestor actiuni, inainte ca detinatorii de actiuni normale sa fi primit vreo recompensa. In catul desfiintarii unei societati pe actiuni, activele trebuie utilizate pentru a satisface pretentiile actionarilor preferentiali inaintea pretentiilor detinatorilor de actiuni normale. Actionarii preferentiali au, de regula, drept de veto dar nu intotdeauna. Uneori ei au garantate unele privilegii speciale, cum ar fi alegerea reprezentantilor speciali in comitetul director, daca dividendele lor preferentiale nu sunt platite o perioada specificata.

Ca urmare a faptului ca procentul de dividend este fix, actiunile preferentiale reprezinta o forma mai conservatoare de initiere decat actiunile normale si de asemenea, valoarea lor de bursa este mai putin probabil sa fluctueze. In anumite corporatii, actionarii preferentiali au permisiunea de a imparti profiturile peste recompensa care le-a fost garantata, daca dividendele pentru actiunile normale depasesc o suma prestabilita. Asemenea situatii nu sunt insa uzuale.

Actiunile reprezinta parte din patrimoniul corporatiei pentru detinator si, de aceea, nu este necesar sa se faca prelevari absolute pentru dividende, daca rezulta profit dupa recuperarea cheltuielilor de exploatare, profitul putand fi impartit, in totalitate sau partial, intre actionari.