Surse de finantare externa a agriculturii

Surse de finantare externa a agriculturii

Principalele surse de finantare externa si obiectivele prioritare ale acestora

Dupa 1990, Romania a beneficiat de asistenta tehnica si economica din partea unor institutii si organizatii internationale, in principal prin diverse programe, activitati ale Bancii Mondiale, Bancii Internationale pentru Reconstructie si Dezvoltare, Bancii Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare, etc.

Sursele de finantare externa se pot grupa in:

rambursabile, acordate de catre diferite banci si organizatii nonguvernamentale sub forma de imprumuturi, microcredite si asistenta tehnica;

nerambursabile, acordate sub forma de granturi, sprijin comunitar prin diferite programe in domeniul agriculturii si dezvoltarii rurale.

Imprumuturile au fost acordate in special de Banca Mondiala pentru a sprijini Romania sa realizeze redresarea economica, oferind consultanta si finantare pentru realizarea reformei in sectorul agricol.

Microcreditele si asistenta tehnica au fost acordate de organizatii nonguvernamentale finantate de guverne straine sau donatori externi prin diverse programe de dezvoltare[1].

Granturile includ de regula asistenta tehnica necesara implementarii unor proiecte.Sprijinul comunitar a fost acordat in cadrul strategiei de preaderare la UE si se realizeaza prin intermediul instrumentelor financiare de preaderare PHARE, ISPA si SAPARD - programe de finantare nerambursabile, cu respectarea principiului privind evitarea "dublei interventii". Aceste instrumente de preaderare sunt un ansamblu de resurse financiare alocate de UE tarilor candidate la integrare si au un rol crucial in finantarea acestui proces in zonele rurale.

Programele PHARE si ISPA

Scopul si obiectivele programului PHARE

Urmare a Consiliului European de la Essen din decembrie 1994, Programul PHARE (Programul Uniunii Europene de Asistenta pentru Ungaria si Polonia) a devenit un instrument financiar prin care UE aloca fonduri nerambursabile pentru a sprijini tarile din Europa Centrala si de Est in evolutia lor spre integrarea in Uniunea Europeana.

Obiectivele acestui program au in vedere urmatoarele prioritati principale: dezvoltarea institutionala; sprijinirea implementarii acquis-ului comunitar in diverse sectoare de activitate; coeziunea economica si sociala.

Proiecte PHARE pentru sprijinirea agriculturii romanesti de adaptare la cerintele Uniunii Europene.

In etapa 2001-2003, pentru agricultura romaneasca prin programele PHARE, a fost alocata suma de 36,4 milioane Euro, pentru realizarea urmatoarelor principale directii:

Politica agricola si dezvoltarea rurala, atat la nivel national, cat si la nivelul

regional - 4 milioane Euro;

Intarirea capacitatii administrative in sectorul fitosanitar - 12,75 milioane Euro;

Consolidarea sistemelor de control a calitatii produselor agroalimentare - 2,55 milioane Euro;

Dezvoltarea si consolidarea sectorului sanitar-veterinar - 13,6 milioane Euro;

Intarirea capacitatii institutionale a sectorului piscicol - 1,5 milioane Euro;

Armonizarea legislatiei si consolidarea capacitatii administrative a acquis-ului in domeniul vinului - 2 milioane Euro.

In perioada 2004-2006, Romania beneficiaza pentru agricultura prin programele PHARE de un buget de 75 milioane Euro, din care: pentru anul 2004 - 24 milioane Euro; pentru anul 2005 - 26 milioane Euro si anul 2006 - 27 milioane Euro.

Obiectivele prioritare ale acestei perioade pentru care au fost alocate sumele de mai sus sunt urmatoarele: investitii - 45% din fonduri; consolidarea investitiilor deja existente - 31% din fonduri; armonizarea legislativa - 25% din fonduri.

Prioritatile prin care se aloca fonduri prin Programul PHARE sunt urmatoarele:

Analiza economica a sectorului agroalimentar si orientarea acestuia in functie de politica si de legislatia din UE;

Crearea institutiilor si sistemelor necesare pentru accesarea fondurilor europene postaderare derulate prin cele doua fonduri: Fondul European de Garantare pentru Agricultura (FEOGA) si Fondul European pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala (FEADR);

Dezvoltarea rurala;

Asigurarea sigurantei alimentare, a cerintelor veterinare si fitosanitare.

Programele de Finantare a Investitiilor in Transporturi si Mediu (ISPA

Programele ISPA reprezinta tot un instrument de finantare nerambursabila de la UE, care au urmatoarele obiective prioritare:

sprijinirea in vederea alinierii la standardele de mediu ale UE;

extinderea si corectarea retelelor de transport nationale la cele trans-europene;

acomodarea cu politicile si procedurile aplicate pentru accesarea fondurilor

structurale si de coeziune ale UE.

Intrucat domeniile beneficiare sunt mediul inconjurator si transporturile, responsabile pentru elaborarea strategiilor nationale ISPA sunt: Ministerul Mediului si Gospodaririi Apelor si Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului.

Pentru perioada 2000-2006, prin Programele ISPA au fost alocate fonduri in suma totala de 2.023 milioane Euro, astfel: pentru mediu - 1.011 milioane Euro si pentru transporturi - 1.012 milioane Euro.

Finantarea unui proiect este asigurata in proportie de 25% din suma totala de catre beneficiar si 75% prin programele ISPA.

Programul SAPARD

Programul SAPARD (Special Pre-Accession Programme for Agriculture and Rural Development) este orientat in sprijinirea tǎrilor candidate, in ce priveste aplicarea reformei structurale din sectorul agricol si din alte domenii ce vizeazǎ in mod direct dezvoltarea ruralǎ. SAPARD este implicat si in implementarea Acquis-ului comunitar referitor la Politica Agricolǎ Comunǎ.

Programul SAPARD a intrat in vihgoare in Romania incepand cu anul 2000 si a avut ca scop sprijinirea agriculturii si dezvoltarea ruralǎ pentru tǎrile din Europa Centralǎ si de Est, ce sunt candidate la integrarea in Uniunea Europeanǎ. Astefel spus, prin acest program, tǎrile vizate sunt pregǎtite sǎ se alinieze la cerintele si standardele europene in sectorul agricol si al dezvoltǎrii rurale. Programul SAPARD s-a orientat pe finantarea proiectelor majore din domeniul agricol si al dezvoltǎrii rurale. In intervalul 2000-2006, pentru Romania a fost prevǎzutǎ o sumǎ de 150 milioane euro/an, ce reprezintǎ finantare europeanǎ pentru atingerea scopului propus.

Din acest punct de vedere, tara noastrǎ este al doilea mare beneficiar dupa Polonia. Pe langǎ aceasta sumǎ, guvernul Romaniei va contribui cu 50 milioane euro. Programul SAPARD a urmǎrit ca dezvoltarea sectorului agricol si a spatiului rural romanesc sǎ se realizeze prin consolidarea si imbunǎtǎtirea urmǎtoarelor domenii de interes:

imbunǎtǎtirea activitǎtilor de prelucrare si comercializare a produselor agricole si pescǎresti;

dezvoltarea si imbunǎtǎtirea infrastructurii rurale;

dezvoltarea economiei rurale prin investitii in companiile cu profil agricol, diversificare economicǎ si investitii in silviculturǎ;

dezvoltarea resurselor umane prin imbunǎtǎtirea activitǎtii de instruire profesionalǎ, acordarea de asistentǎ tehnicǎ, studii menite sa sprijine pregǎtirea si monotorizarea programului, campanii de informare si publicitate.

Programul SAPARD s-a derulat pe baza unor masuri specifice, iar Romania a identificat patru directii prioritare care au putut beneficia de finantare in cadrul acestui program. Aceste directii sunt:

imbunatǎtirea activitatilor de prelucrare si comercializare a produselor agricole si piscicole;

dezvoltarea si imbunatǎtirea infrastructurii rurale;

dezvoltarea resurselor umane.

Pentru a fi in accord cu cerintele europene referitoare la dezvoltarea ruralǎ, in Romania au fost stabilite urmǎtoarele mǎsuri prioritare in cadrul programului SAPARD. Acestea sunt:

Masura 1.1. Imbunǎtatirea prelucrǎrii si marketingului produselor agricole si piscicole.

Masura 2.1. Dezvoltarea si imbunǎtatirea infrastructurii rurale.

Mǎsura 3.1. Investitii in exploatatii agricole.

Mǎsura 3.4. Dezvoltarea si diversificarea activitatilor economice care sa genereze activitǎti multiple si venituri alternative.

Mǎsura 4.1. Imbunǎtǎtirea pregǎtirii profesionale.

Mǎsura 4.2. Asistenta Tehnicǎ

Obiectivele SAPARD sunt[2]:

• promovarea obiectivelor si actiunilor care permit modernizarea, restructurarea si innoirea sistemelor de productie agroalimentare, asigurand premisele atingerii cerintelor de calitate din Uniunea Europeanǎ;
• asigurarea unor conditii minime privind infrastructura agricolǎ;
• mentinerea sau cresterea numǎrului locurilor de muncǎ atat prin diversificarea activitǎtilor agricole si nonagricole practicate, cat si prin intensificarea activitǎtilor de bazǎ;
• stabilizarea si atragerea tinerilor in spatiul rural, parallel cu cresterea gradului de cunoastere a traditiilor si valorilor culturale locale;
• cresterea nivelului de bunǎstare si instruire vocationalǎ a locuitorilor spatiului rural;
• includerea cerintelor dezvoltǎrii unor activitǎti in accord cu cerintele standardelor de protectie a mediului din Uniunea Europeanǎ.

Pentru indeplinirea acestor obiective si pentru buna derulare a programului SAPARD, a fost creat si un cadru legislative eficient.[3] In acest cadru legislativ afferent programului SAPARD este inclusǎ si legislatia specificǎ mǎrfurilor programului, alcǎtuitǎ din Hotǎrari de Guver, Legi, Ordine, Ordonante de Urgentǎ, Ordonante.

Sistemul de creditare a agriculturii

In economia de piata, creditul este acordat de detinatorii capitalului banesc altor persoane fizice si juridice, care il folosesc in general intr-un mod activ. De regula, creditul se acorda dintr-un capital inactiv, nefolosit, precum si din capitalul banesc temporar disponibil, care se gaseste in cautarea de plasamente. Creditul nu actioneaza izolat ci in stransa legatura cu alte parghii si activitati economice.

In toate economiile, creditul actioneaza strans legat de finante. De altfel, cele doua notiuni, finantele si creditul, se intrepatrund in asa masura, incat creditul este luat in consideratie ca facand parte din activitatea financiara.

In economia de piata, creditul, datorita rolului important pe care il are, alaturi de finante, este unul dintre motoarele principale ale intregului angrenaj economico-social.

Prin utilizarea lui rationala, creditul contribuie la:

satisfacerea echilibrului dintre cerere si oferta;

sporirea puterii productive a capitalului si asigurarea unui volum mare de produse;

concentrarea capitalului si finantarea unor obiective mari de investitie sau actiuni mari de productie;

efectuarea ritmica a platilor catre furnizori si eliminarea sau cel putin, diminuarea posibilitatilor de aparitie a blocajelor financiare in lant.

In cazul utilizarii lui nerationale, creditul poate avea si un rol nefast in economie, prin aparitia sau agravarea inflatiei, prin injectarea unui volum mai mare de credite, fata de cerintele si conditiile concrete ale economiei unei tari la un moment dat.

Cu peste o jumatate de secol in urma, marele om de stiinta Gheorghe Ionescu Sisesti, in lucrarea sa "Politica agricola" arata: "Creditul a ajuns la o importanta covarsitoare in toate ramurile de productie. El inlesneste colaborarea capitalului cu energia si initiativa intreprinzatorului." Agricultura, ca una dintre ramurile principale a productiei materiale nu poate ramane in afara procesului creditarii. Creditului agricol i s-a acordat un regim special, fata de credit in general, ca urmare a esentei diferite a proceselor de productie in agricultura.

Organizarea creditului pentru agricultura a fost necesara in primul rand datorita ponderii mari pe care agricultura o avea in economia Romaniei, precum si a faptului ca 83-87% din populatia activa lucra in aceasta ramura. De asemenea, agricultura constituia baza exportului romanesc (60% din acesta). Asa cum a precizat profesorul Victor Slavescu in lucrarea sa "Probleme de politica de banca in Romania", exploatatiile agricole aveau nevoie intr-o anumita perioada a anului, de exemplu, primavara cand incepe campania agricola, pana toamna, cand avea loc vanzarea produselor, de inseminate capitaluri de numerar, pentru plata salariilor si arenzilor, precum si pentru acoperirea celorlalte cheltuieli. Cum o buna parte dintre proprietarii agricultori si arendasi nu aveau intotdeauna aceste capitaluri de exploatare, era firesc ca odata cu inceperea campaniei agricole sa fie nevoiti sa apeleze la credite, cunoscute sub denumirea de credite de exploatare. De asemenea si specialistii din agricultura apreciaza ca dezvoltarea de activitati agricole din sursele proprii ale producatorilor agricoli este practice imposibil de realizat, motiv pentru care este nevoie si de apelarea la credite bancare.

Caracterul sezonier al productiei agricole, actiunea unor factori naturali si biologici, perioadele de timp foarte diferite de efectuare a cheltuielilor si de realizare a veniturilor prin valorificarea produselor agricole, isi pun amprenta asupra utilizarii diferite a sistemului de creditare.

Procesul de productie din agricultura este mai indelungat si se asteapta mai mult timp pana cand capitalul initial avansat sa fie recuperat si valorificat. Imobilizarea fondurilor este mai mare decat in alte sectoare, astfel ca, nu se poate face fata acestei imobilizari numai cu capitalul propriu al agricultorilor, acesta fiind de cele mai multe ori insuficient.

Lipsa de credit insemna lipsa inventarului agricol, care la randul lui contribuia la mentinerea, iar in unele perioade chiar la accentuarea caracterului extensiv al productiei in aceasta ramura.Necesitatea constituirii si utilizarii creditului agricol a fost determinata si de structura deficitara a productiei agricole. Astfel, culturile predominante erau cerealele si in primul rand, graul si porumbul, care reprezenta baza alimentatiei in mediul rural. Fara credite, rentabilitatea agriculturii romanesti era redusa. Marimea suprafetei cultivate si inzestrarea agriculturii cu constructii, masini, inventar, animale de rasa, seminte de soi, nu se puteau realiza decat prin utilizarea creditului bancar sau cooperatist.

Si in circulatia pamantului, apare greutatea ca de cele mai multe ori nu exista capitalul propriu al producatorilor agricoli. Pamantul este scump (si asa si trebuie sa fie, intrucat, reprezinta principalul mijloc de productie al agriculturii), iar taranii nu au suficiente fonduri banesti pentru a-l procura. In cazul pamantului cumparat, recuperarea capitalului investit are loc numai dupa cativa ani, de aceea, nevoia de credite este mai mare, uneori chiar unica solutie.

In agricultura, factorul biologic, legile biologice care guverneaza procesul de productie determina, in principal, ca regenerarea fondurilor, a capitalurilor, sa se faca mult mai incet decat in cazurile altor ramuri de productie.