Aplicatii ale Codului consumatiei in materie de asigurari

Aplicatii ale Codului consumatiei in materie de asigurari.

Asa dupa cum am aratat mai sus prevederile capitolului IV al legii din 1978 cu privire la clauzele abuzive au fost preluate in Codul consumatiei, care a intrat in vigoare in 1993 si care a fost reformat in 1995.

Conform art. L. 132-1: "este abuziva clauza al carei obiect sau efect creeaza in detrimentul neprofesionistului sau al consumatorului un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor contractante". Legiuitorul francez a renuntat, in urma modificarilor din 1995, in definirea clauzelor abuzive la exprimarea "avantaj exclusiv procurat profesionistului", cu scopul de a usura pentru consumator posibilitatea suprimarii clauzelor abuzive din contractele de consumatie. Formularea anterioara excludea aplicarea la cazurile in care contractul a procurat un avantaj si consumatorului, cu toate ca exista un dezechilibru contractual. De asemenea, din noua definitie a clauzelor abuzive lipseste si conditia abuzului de putere economica, care s-a considerat ca era superflua, fiind de fiecare data prezumat din moment ce avantajul exclusiv era dovedit. Astfel singurul criteriu dupa care este determinat caracterul abuziv al unei clauze este: "dezechilibrul semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor " ceea ce a largit campul de aplicare a acestei reglementari in favoarea consumatorului.

Legea franceza spre deosebire de Directiva nu contine nici o referire la exigenta bunei-credinte, deoarece nu poate fi considerat de buna-credinta profesionistul care urmareste sa dobandeasca avantaje in detrimentul cocontractantului sau.

Pe de alta parte, se poate observa ca Prevederile Codului consumatiei au incidenta numai asupra contractelor incheiate intre profesionisti si neprofesionisti sau consumatori.

Codul consumatiei nu ofera definitii notiunilor de consumator si neprofesionist. In ceea ce priveste notiunea de consumator, nu exista divergente, acesta este persoana care procura un bun sau serviciu in scop neprofesional (inclusiv persoanele morale), pentru nevoi personale sau familiale. Dispute doctrinare insa au izvorat din mentionarea alaturi de consumator si a notiunii de neprofesionist[1].

Intr-o prima etapa, jurisprudenta s-a orientat spre o interpretare stricta a protectiei acordate de lege, excluzand profesionistii care contractau in domenii avand incidenta asupra exercitiului profesiei sau pentru sustinerea intereselor acestei profesii[2]. Intr-o critica vizavi de exprimarea legii din 1978 s-a spus ca este o imprecizie regretabila . Aceasta notiune a fost imprumutata din jurisprudenta care a invalidat clauzele de non garantie si de non raspundere stipulate impotriva cumparatorilor neprofesionisti, dar valabile in ceea ce-i priveste pe cumparatorii profesionisti, in special cand apartin aceleiasi specializari ca si vanzatorul. Tinand cont de ce aceasta interpretare s-ar deduce ca lege este aplicabila numai asiguratilor care contracteaza pentru nevoile lor personale si neprofesionale. Insa, interpretarea literala a textului ar permite sa se sustina ca toti consumatorii de asigurare sunt neprofesionisti de asigurare (chiar daca subscriu pentru nevoile lor profesionale) si sunt in drept sa invoce prevederile legii Scrivener .

Cativa ani mai tarziu, in lipsa unei definitii legale, jurisprudenta a fost tentata sa extinda protectia legii si la profesionistii care contracteaza in afara sferei lor de activitate obisnuita sau se afla intr-o pozitie de inferioritate economica, care ii plaseaza intr-o situatie identica cu cea a consumatorului. Aceasta viziune extinsa a fost propusa de prima camera civila a Curtii de Casatie prin decizia din 28 aprile 1987, acceptand aplicarea dispozitiilor protective contra clauzelor abuzive in beneficiul unei societati imobiliare care a achizitionat un sistem de alarma pentru propriul birou, deci pentru nevoi profesionale, insa in afara sferei sale de activitate si de aceea a fost "la fel de neinformat, lipsit de experienta ca orice alt consumator".

In urma modificarii din 1995 a codului consumatiei, legiuitorul francez a inteles sa consacre conceptia adoptata de jurisprudenta, mentinand in textul de lege notiunea de neprofesionist si, astfel, extinzand sfera de aplicare si la profesionistii care contracteaza in afara competentei lor obisnuite.

Insa, prin decizia din 25 ianuarie 1995 a Curtii de Casatie franceza se revine la interpretarea aplicata de jurisprudenta la inceput, refuzandu-se aplicarea legii la contractele care au raport direct cu activitatea profesionala exercitata de contractant. Astfel, prin introducerea criteriului direct Curtea de Casatie a stabilit, in speta, ca art. L. 132-1 nu se aplica contractelor furnizate de bunuri si servicii care se afla in raport direct cu activitatea profesionala exercitata de contractant[5].

Potrivit legii franceze, profesionistul este orice persoana fizica sau juridica care desfasoara, in mod permanent si intr-o forma organizata o activitate comerciala ca producator, distribuitor sau prestator de servicii[6].

Legea de transpunere a directivei europene privind clauzele abuzive n-a introdus art.1 par. 2 al directivei, care exclude din domeniul sau de aplicare clauzele contractuale care reflecta dispozitii legislative sau reglementare imperative. Astfel, jurisprudenta va exercita controlul si asupra serviciilor publice - contractele de transport, de gaz, de electricitate, etc. (industriale si comerciale), dar nu asupra serviciilor publice administrative, deoarece nu sunt supuse verificarii judecatorului (s-a pus in discutie principiul constitutional al separarii puterilor in stat, cea judecatoreasca de cea legislativa)

Preluand dispozitiile art. 4 par. 1 al directivei, art. 132-1 alin 5 precizeaza ca caracterul abuziv se apreciaza referindu-se la momentul incheierii contractului, la toate circumstantele incheierii si la celelalte clauze ale contractului, cat si cu privire la clauzele continute intr-un alt contract cand incheierea executarea celor doua contracte depind juridic una de cealalta. Daca este necesar, aprecierea caracterului abuziv al unei clauze se va putea aprecia conform regulilor de interpretare de drept comun prevazute de art. 1156-1161 si 1163-1164 din Codul civil.

Prin transpunerea art. 4 al directivei, art. 132-1 alin. 7 dispune ca aprecierea caracterului abuziv nu poarta nici asupra obiectului principal al contractului nici asupra adecvarii pretului sau al remuneratiei cu bunul vandut sau serviciul oferit. Prin aceasta dispozitie se urmareste evitarea ca un consumator sa utilizeze legislatia clauzelor abuzive pentru a contesta pretul convenit cu un profesionist pentru un bun sau serviciu determinat[7]. Este exclus controlul pretului, pentru a impiedica ocolirea restrictiilor fixate de textele privind leziunea, insa nu inseamna ca nu ar putea fi considerate abuzive unele clauze privind modul de fixare al pretului, modalitatea sau modul de plata.

Conform articolului L. 133-2 (introdus prin art. 3 al legii nr. 95-96 din 1 februarie 1995) Codul consumatiei instituie in sarcina profesionalilor o obligatie de a prezenta contractele consumatorilor si neprofesionalilor intr-o maniera clara si lizibila (aceasta obligatie este prevazuta si in articolul L. 112-3 din Codul asigurarilor). Exigenta claritatii este apreciata de la caz la caz, de catre tribunal in baza prevederilor Codului civil (art. 1162 : in caz de dubiu conventiile se interpreteza contra celui care stipuleaza si in favoarea celui care se obliga).[8] In literatura de specialitate s-a subliniat faptul ca, spre deosebire de prevederile similare cuprinse in Codul civil, dispozitiile Codului consumatiei au un caracter imperativ atunci cand au vocatie de aplicare .

Dupa modelul directivei europene si legea franceza contine o lista-anexa, indicativa si neexhaustiva a clauzelor care pot fi declarate abuzive. Eficienta acestei liste este pusa sub semnul intrebarii, intrucat consumatorul nu este scutit de proba caracterului abuziv al clauzelor atacate. Aceasta lista nu poate fi considerata nici macar o "lista gri", care ar presupune o inversare a sarcinii probei, astfel incat profesionistul sa faca dovada caracterului just al clauzelor prezumate a fi abuzive.

Articolul L. 133-2 instituie exigenta claritatii in prezentarea si redactarea contractelor propuse de catre profesionist consumatorilor .

Conform noii reglementari tribunalul sesizat cu o astfel de cerere nu mai este subordonat existentei unui decret al Consiliul de Stat in acest sens. Totusi, clauze abuzive vor putea fi calificate drept abuzive pe cale reglementara (L. 132-1, alin 2: "Decrete ale Consiliului de Stat, adoptate in urma unui aviz al Comisiei pentru Clauze Abuzive, pot determina tipuri de clauze care trebuie sa fie considerate ca abuzive in sensul art. L. 132-1 alin 1")[10].

Drept sanctiune a cauzelor abuzive, L. 132-1 alin 6 prevede ca acestea sunt reputate ca nescrise. Aceasta prevedere comporta trei consecinte: mai intai, se poate cere instantei competente anularea tuturor clauzelor considerate abuzive in sensul articolului L. 132-1, fie ca sunt reglementate ca abuzive sau nu, fie ca au facut obiectul vreunei recomandari a Comisiei pentru Clauze Abuzive sau nu. Apoi, din moment ce clauzele unui contract vor fi judecate ca fiind abuzive de catre judecatorii sesizasi in acest sens, suprimarea acestora va fi valabila pentru toate contractele de acelasi tip si impuse de catre aceeasi profesionist (T.G.I., Brest, 21 decembrie 1994, UFC c/ SA Gimnasium Franchise, R.J.D.A., 1995, nr. 2, nr.218). In sfarsit, dispozitiile articolului L. 132-1 fiind de ordine publica, un tribunal poate de acum inainte cu ocazia unui litigiu cu care este sesizat sa declare din oficiu nulitatea unei clauze abuzive. In toate cazurile, nulitatea unei clauze nu va invalida insasi contractul care va ramane valabil daca poate exista fara acea clauza.

O alta modalitate de aparare a consumatorilor este actiunea preventiva si colectiva (acest drept este recunoscut expres de lege in articolul L. 421-6, introdus prin legea din 5 ianuarie 1988) a asociatiilor de consumatori[11] fie impotriva profesionistilor care folosesc modele de conventii, fie impotriva organizatiilor profesionale ale acestora care furnizeaza membrilor sai modele de conventii pe care acestia le propun consumatorilor, cerand suprimarea materiala a clauzelor abuzive din aceste modele de contracte ce se vor incheia cu consumatorii in viitor. In aceste situatii judecatorul va analiza daca clauza respectiva este susceptibila sa cauzeze un dezechilibru semnificativ consumatorilor in general (o examinare in abstracto). Legea nu prevede daca o asociatie de consumatori ar putea cere si daune-interese, sau sa aiba si alte pretentii. Insa jurisprudenta s-a pronuntat in aceasta situatie, considerand ca o asociatie poate cere in fata jurisdictiei civile repararea, prin daune-interese, a oricarui prejudiciu direct sau indirect cauzat interesului colectiv al consumatorului .

Deoarece, in general, clauzele abuzive sunt intalnite in toate contractele propuse consumatorului de catre acelasi profesionist, consumatorul care se confrunta cu un astfel de contract continand clauze pe care le prezuma abuzive poate sa sesizeze o asociatie a consumatorilor, iar aceasta va putea sa se adreseze instantei competente pentru suprimarea clauzelor abuzive din toate contractele propuse consumatorilor de catre acelasi profesionist[13].

In ceea ce priveste raportul dintre dreptul clauzelor abuzive si dispozitiile speciale cuprinse in Codul asigurarilor atunci cand se pune in discutie caracterul abuziv a unei clauze dintr-un contract de asigurare, in literatura de specialitate s-a pus intrebarea daca dreptul clauzelor abuzive este de aplicatie subsidiara.

Ca raspuns la aceasta intrebare s-a afirmat: dreptul clauzelor abuzive va fi inlaturat ori de cate ori o clauza contractuala violeaza dispozitiile speciale cuprinse in Codul asigurarilor[14]. Pe de alta parte, nici un text de lege nu prescrie subsidiaritatea celui de intai, iar judecatorii nu au ezitat sa sanctioneze ca fiind abuziva o clauza ilicita conform reglementarilor cuprinse in Codul asigurarilor. In acelasi sens, Comisia pentru Clauze abuzive face cateodata referire la clauze abuzive si ilicite.

Aceasta problema prezinta un aspect practic, astfel asociatiile pentru protectia consumatorilor nu vor putea intenta o actiune in justitie decat impotriva clauzelor abuzive, iar ilicitatea unei astfel de clauze dintr-un contract de asigurare nu trebuie sa impiedice invocarea unui abuz in cadrul unor astfel de actiuni.

In concluzie, se poate sustine ca ilicitatea unei clauze nu constituie un obstacol in aplicarea dreptului clauzelor abuzive. Departe de a constitui o subsidiaritate de drept este vorba, mai degraba de o subsidiaritate de fapt, inerenta practicii judiciare si care este relativa si susceptibila de a fi pusa in umbra sub influenta legii noi si a tendintei actuale de protejare a consumatorilor, determinand justitiabilii sa invoce tot mai frecvent dreptul clauzelor abuzive[15].