PIATA ASIGURARILOR

1. Piata asigurarilor in Romania

In ultimii ani, in economia romaneasca asigurarile s-au dezvoltat oarecum impotriva mediului economic local. Intr-o piata in care aproape ca nu exista resurse pentru investitii, in care populatia castiga mai putin decat necesarul pentru a trai decent, intr-o economie in care companiile sunt datoare vandute, decapitalizate si dezinteresate de ceea ce inseamna protectie, asigurarile au reprezentat unul din cele mai dinamice domenii.

Asiguratorii s-au confruntat si se confrunta in continuare cu o serie de riscuri specifice economiei Romanesti:

- Riscul de piata

Economia Romaniei se afla intr-o etapa incipienta de dezvoltare, astfel incat directia viitoare a politicii economice interne si dezvoltarea politica sunt inconjurate de un grad considerabil de incertitudine. Conducerea diferitelor companii nu este capabila sa prevada modificarile ce vor interveni in evolutia tarii si efectul acestora asupra companiilor, din punctul de vedere al situatiei financiare, al contului de rezultate si al fluxului de numerar.

- Riscul de lichiditate

Politica diferitelor companii in ceea ce priveste lichiditatea este de a pastra suficiente resurse pentru a-si putea indeplini obligatiile scadente, din aceasta cauza procesul investitional avand de suferit.

- Riscul valutar

Companiile activeaza intr-o economie in dezvoltare. Romania cunoaste rate inalte ale inflatiei si deprecierii monedei nationale. In consecinta apare riscul devalorizarii, in legatura cu activele monetare pastrate in lei. Protectia impotriva acestui risc se regaseste in politica companiilor de a pastra pozitia lunga (respectiv, activul depaseste pasivul) in valuta forte.

- Riscul legat de impozitare

Sistemul de impozitare din Romania este supus la interpretari variate si modificari constante, ce pot actiona retroactiv. In anumite circumstante, autoritatile fiscale se pot manifesta agresiv si arbitrar in impunerea penalitatilor si a dobanzilor aplicate. Chiar daca impozitul efectiv datorat pentru o tranzactie poate fi minim, penalitatile pot fi semnificative, calculul acestora efectuandu-se pe baza valorii tranzactiei, si se pot ridica la 0.15% pe zi. In Romania, perioadele de impozitare raman deschise controalelor fiscale pe o perioada fiscala de 5 ani de la incheierea exercitiului.

- Riscul legat de asigurari

In stabilirea primelor, societatile iau in considerare riscul asumat, respectiv faptul ca societatile vor suporta plati ale unor despagubiri pentru daune legate de polite subscrise de catre acestea. Concentrarea riscului de asigurare poate aduce pierderi semnificative pentru societati, daca un eveniment sau o serie de evenimente ar afecta un intreg tip de polite sau intreg teritoriul national. Societatile minimizeaza riscul prin evaluarea riguroasa a clientilor, fixarea unor limite de expunere, adoptarea unor programe de reasigurare extinse si aplicarea unei politici prudente in legatura cu daunele intamplate, raportate sau neraportate.

Punerea in executare a legilor din domeniul asigurarilor (Legea nr.32 din 3 aprilie 2000 privind societatile de asigurare si supravegherea asigurarilor emisa de Parlament si publicata in M.Of. nr.148 din 10 aprilie 2000; si Legea 136 din 29 decembrie 1995 privind asigurarile si reasigurarile in Romania emisa de Parlament si publicata in M.Of. nr.303 din 30 decembrie 1995), supravegherea si controlul respectarii dispozitiilor sale revin Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor, in scopul apararii drepturilor asiguratilor si al promovarii stabilitatii activitatii de asigurare in Romania. Comisia de Supraveghere a Asigurarilor, este o autoritate administrativa autonoma de specialitate, cu personalitate juridica si cu sediul in municipiul Bucuresti, care isi exercita atributiile potrivit prevederilor legale.

La scurta vreme dupa evenimentele din 11 septembrie 2001 analistii apreciau ca intreg sistemul mondial de asigurari va intra intr-o criza profunda, data fiind valoarea mare a despagubirilor ce trebuiau platite. Cel putin teoretic, criza urma sa afecteze si Romania in principal prin cresterea costurilor de reasigurare si implicit a tarifelor de prima.

Din fericire, si oarecum impotriva previziunilor generale, rezultatele obtinute de companii la jumatatea anului infirma acest lucru. Incasarile pe piata asigurarilor de viata (primele sase luni) au fost mai mari cu circa 60% fata de intreg anul trecut, lucru valabil, chiar daca intr-un procentaj mai mic, si pentru asigurarile generale. Mai mult decat atat, nivelul subscrierilor de prime inregistrat la jumatatea anului 2002, indica o evolutie promitatoare a pietei asigurarilor in acest an, si probabil si in urmatorii.

Exista specialisti care spun ca o contabilizare a datelor la jumatatea anului este irelevanta. Nu se poate contrazice acest fapt, dar nici nu se poate da dreptate. Daca discutam de asigurarile generale, ar fi, fara indoiala, o greseala sa extrapolam cifrele obtinute pe primul semestru la nivelul intregului an. Motivul principal este legat de incasarile din RCA.
Cele din decembrie 2001 sunt, dupa cum se stie, aferente anului 2002, astfel ca cifrele firmelor care au in portofoliu procente mari din acest tip de asigurari sunt, procentual, mai mari la jumatatea anului decat la sfarsitul lui. Trebuie facuta mentiunea ca noua din primele zece companii (exceptie Asirom - care se situeaza si in 2002 tot pe locul 1) au ca actionari directi sau indirecti companii straine puternice. Rezultatele financiare ale asiguratorilor locali pe semestrul I/2002 se prezinta astfel:

Fig.7 - Topul societatilor de asigurari din Romania, la sfarsitul sem. I / 2002

Sursa - Comisia de Supraveghere a Asigurarilor

Se observa asadar ca primul loc este ocupat de Asirom Asigurari, insa trebuie facuta mentiunea ca majoritatea primelor incasate de aceasta societate le reprezinta primele de asigurare aferente raspunderii civile obligatorii a autoturismelor, asa cum se observa si din graficul urmator:

Fig.8 - Topul societatilor de asigurari, in functie de primele de asigurare din RCA, Sursa - Comisia de Supraveghere a Asigurarilor

La asigurarile non-life in linii mari (cu exceptia ING Nederlanden care practica doar asigurari de viata) clasamentul la mijlocul anului 2002 se prezinta aproape la fel cu cel general, asa cum se observa si din grafic:

Fig.9 - Topul primelor 10 societatilor de asigurari, in functie de primele de asigurare non-life, Sursa - Comisia de Supraveghere a Asigurarilor

La asigurarile de viata acolo unde un concurent serios pentru ING Nederlanden se lasa inca asteptat, nici AIG Life, nici Aviva nu par capabile, pe termen scurt, sa ameninte pozitia de lider a companiei olandeze, cu atat mai mult cu cat, dupa cinci ani de investitii pe aceasta piata, ING Nederlanden a inregistrat, de curand, profit. Acest fapt este reflectat si din tabelul urmator:

Fig.10 - Topul societatilor de asigurari, in functie de primele de asigurare - viata, Sursa - Comisia de Supraveghere a Asigurarilor

2. Piata internationala a asigurarilor

Dezvoltarea tuturor activitatilor economice si implicit a schimburilor internationale de valori au dus la infiintarea si extinderea unor piete concurente de asigurare si reasigurare. Asigurarilor si reasigurarilor le corespunde un grad ridicat de eterogenitate deoarece exista o gama foarte larga de tipuri de afaceri.

De aceea15 piata asigurarilor reasigurarilor consta intr-o suma de piete de asigurari si reasigurari, fiecare fiind individualizat prin preponderenta unor anumite tipuri de tranzactii, prin societati de asigurare, reasigurare, mod de functionare, tranzactionare, reguli etc.

Cele mai importante piete de asigurare si reasigurare sunt concentrate in marile centre financiare ale lumii. In urma cu cativa ani aceste piete serveau doar asiguratorilor locali, dar ca urmare a extinderii activitatii unor societati de asigurare ce si-au deschis sucursale si filiale, au capatat caracter international (ex. piata din Londra, Japonia, SUA, Uniunea Europeana). Fiecare dintre aceste piete enumerate pot fi numite piete internationale deoarece o mare parte din tranzactiile desfasurate provin de la asiguratorii din alte tari.

La nivel mondial, sfarsitul anului 2000, SUA si Japonia sunt cele mai dezvoltate piete ale asigurarilor, si detin impreuna 56% din totalul primelor de asigurare incasate.

(1) Include si asigurarile de sanatate si accidente

Fig.11 - Topul primelor 10 tari, in functie de primele de asigurare incasate, sursa: Swiss Re, Sigma 6/2001

In cadrul acestui clasament Romania se situeaza pr locul 71 din 88 de tari, avand un nivel al primelor de 259 mil. USD, ceea ce reprezinta o pondere de 0.01% din totalul pietei mondiale. La sfarsitul anului 2000 structura primelor de asigurare pe continente se prezenta in felul urmator:

- sursa: Swiss Re. 2000

Fig.12 - Structura primelor de asigurare pe continente

Aceasta situatie privind distributia primelor de asigurare pe continente poate fi reflectata si prin urmatorul grafic:

Fig.13 - Distributia primelor de asigurare pe continente

Daca analizam situatia primelor de asigurare incasate de tarile din Europa, primele 10 state sunt prezentate in tabelul urmator.

Fig.14 - Topul primelor 10 tari Europene, in functie de primele de asigurare incasate, - Sursa: Swiss Re.

Din cele 31 tari analizate Romania ocupa locul 29 avand o cota de piata de 0.03%. Trebuie facuta mentiunea ca tarile mici din fosta Uniune Sovietica, au fost incadrate la rubrica alte tari.

Asa cum se cunoaste, orice piata este alcatuita din cerere si oferta, implicit si pe pietele de asigurare si reasigurare exista clienti si ofertanti. Trebuie mentionat faptul ca pe aceste piete o societate de asigurari este simultan cumparator si vanzator de reasigurare. Clientii acestor piete sunt persoane fizice si juridice care au nevoie de protectie pentru anumite riscuri la care sunt expuse. Ofertantii sunt reprezentati de societati specializate, pe piata existand urmatoarele categorii de firme:

asiguratori si reasiguratori (societati specializate)

intermediari - brokerii care reprezinta interesele atat ale asiguratului cat si ale asiguratorului si agentii de asigurare care reprezinta interesele unui asigurator

In tabelul de mai jos se prezinta situatia veniturilor din brokeraj a primilor 10 brokeri din lume, la sfarsitul anului 2001.

(1) Venituri rezultate din brokeraj de asigurari, consultanta si alte servicii

Fig.15 - Veniturile din brokeraj ale primilor 10 brokeri mondiali, sursa B.Ins.

Prin analizarea acestor date se observa ca cei mai importanti brokeri sunt Marsh Mc.Lennan, Aon Corp. si Willis Group, care totalizeaza peste 80% din totalul veniturilor din activitatea de brokeraj.

Intre agentii de asigurare si brokerii de asigurare exista cateva diferente, astfel:

- agentii de asigurare reprezinta interesele unui singur asigurator, in timp ce brokerul reprezinta interesele mai multor asiguratori dar si a asiguratilor

- agentii de asigurari nu trebuie sa aiba neaparat experienta in domeniul asigurarilor, in timp ce brokerii sunt specializati in domeniul asigurarilor

- agentii sunt persoane fizice, iar brokerii sunt persoane juridice

- agentii de asigurari se implica doar in activitatea de incheiere de asigurari, in timp ce brokerii pot sa se implice si in solutionarea daunelor

Prezentam in continuare principalele categorii de asiguratori si reasiguratori:

a) societati de asigurare - reprezinta principalii ofertanti de asigurari si cumparatori de reasigurare ai acestor piete

b) reasiguratori - reprezinta ofertantii de reasigurare pentru societatile de asigurari, iar in foarte multe cazuri apar si in calitatea de cumparatori de reasigurare. In tabelul si in graficul de mai jos sunt prezentati primii 10 reasiguratori ai lumii la sfarsitul anului 2001 in functie de primele brute subscrise.

(1) Include si estimarea rezultatelor obtinute prin achizitia Lincoln Re.

Fig.16 - Topul primilor 10 reasiguratori, in functie de primele brute subscrise, - Sursa: A.M. Best Company Inc.

Se observa ca Munich Re, Swiss Re si Berkshire Hathaway detin peste 50 din totalul primelor nete incasate de primii 10 reasiguratori, fapt care reflecta in special puterea financiara a acestor reasiguratori.

c)      companii de stat de asigurare si reasigurare - dimensiunile afacerilor sunt reprezentative in acele tari in care asigurarile si reasigurarile sunt monopol de stat

d)      companii profesionale de reasigurari - reprezinta societati specializate de reasigurare, fiind in acelasi timp principalii reasiguratori ai pietelor de asigurare si reasigurare

e)      asociatii mutuale - reprezinta o forma de asociere a mai multor persoane care contribuie la crearea fondului de asigurare din care sunt despagubiti cei care sufera pagube

f)        compania Lloyd's - este o organizatie de subscriitori structurata in sindicate specializate

g)      pool-uri de asigurare - reprezinta aranjamente organizatorice care constau in reducerea cererii pentru reasigurari oferite de pietele de reasigurare prin mobilizarea capacitatii locale

h)      societati captive de asigurari

2.1. Societati captive de asigurari - instrument de finantare a riscurilor pentru companiile hoteliere

Datorita faptului ca cele mai mari companii hoteliere din intreaga lume detin societati captive de asigurari vom explica in continuare mecanismul de functionare al acestora. Astfel o societate captiva de asigurari reprezinta acea companie de asigurari detinuta si controlata de societatea parinte, care are un alt profil de activitate, cu scopul de a realiza asigurarea riscurilor companiei parinte16

In dictionarele de specialitate17 societatea captiva de asigurari este definita ca reprezentand acea companie controlata in intregime de o alta organizatie, iar obiectivul sau principal este de a asigura riscurile organizatiei parinte.

Deoarece acest concept s-a dezvoltat cel mai bine in Bermuda, iar aproximativ 36%18 din totalul captivelor sunt domiciliate in acest paradis fiscal, consideram necesar a se mentiona definirea acestui tip de societati de catre Insurers' Admissions Committee din Bermuda - societatea captiva de asigurari reprezinta o filiala a unei companii, folosita pentru asigurarea, reasigurarea riscurilor companiei parinte si/sau a asociatilor acestuia.

Aceasta ultima definitie largeste sfera de activitate a societatilor captive de asigurari si la acoperirea riscurilor asociatilor companiei parinte.

Conceptul de societati captive de asigurari a aparut in Europa la inceputul anilor 1920, cand un numar restrans de corporatii europene au infiintat asemena societati19 Industriforsikring detinuta de Norsk Hydro - Norvegia, Forenede Assurandorer detinuta de F.L. Smidth - Danemarca, Blackfriars Ins detinuta de Unilever - Olanda, Imperial Chemical Ins detinuta de I.C.I. - Marea Britanie. Aceste captive au fost infiintate in aceasi tara in care functiona si compania parinte. Ele participau ca si coasiguratori sau asiguratori in cota parte la asigurarea riscurilor companiei parinte.

Dupa infiintare, activitatea societatilor captive de asigurari a fost foarte scazuta, pana dupa cel de-al II-lea Razboi Mondial. In anii 1960, tarile europene au inceput sa interzica formarea captivelor in interiorul tarii in care functiona sediul principal al companiei parinte. Astfel corporatiile din Marea Britanie au infiintat peste 200 de captive in paradisuri fiscale - Bermuda, Guernsey. Ulterior au aparut si alte domicilii fiscale.

Societatile captive de asigurari pot fi organizate sub forma societatilor pe actiuni sau sub forma organizatiilor mutuale.

Daca se tine seama de locul unde societatile captive sunt supuse regimului fiscal, avem doua tipuri de asemenea societati:

captive onshore (companii interne) - sunt societati de drept din tara gazda care-si desfasoara activitatea in aceasta tara, fiind supuse regimului fiscal local

captive offshore (companii externe) - sunt societati de drept straine care-si desfasoara activitatea in aceste tari, in conformitate cu legislatia din tara gazda

Odata cu trecerea timpului conceptul de societati captive de asigurari a capatat noi dimensiuni. Ceea ce ramane evident este faptul ca asiguratul are un interes patrimonial.

O societate captiva de asigurari poarta numele de societate captiva pura, daca aceasta este detinuta de o singura companie, si asigura doar riscurile acesteia si ale filialelor.

Un grup captiv de asigurari reprezinta o companie de asigurari detinuta si controlata de mai multe companii care asigura doar riscurile aferente acestora. Un asemenea grup poarta denumirea de grup captiv omogen. In situatia in care grupul captiv de asigurari incheie asigurari si pentru alte companii decat pentru cele care il detin, poarta denumirea de grup captiv neomogen.

Chiar daca din punct de vedere formal nu sunt recunoscute ca facand parte din ramura societatilor captive de asigurari, pool-urile guvernamentale reprezinta de fapt societati captive detinute de catre agentiile publice, pe care acestea le asigura.

In stransa legatura cu denumirea de societati captive de asigurari adesea sunt folosite notiunile de rent-a-captive, asociatii captive, brokeri pentru societati captive, cluburile de Protectie si Indemnizare (P&I), agentii captive, captive "Open Market", produse cu destinatie speciala (Special Purpose Vehicles), celule protectoare.

Termenul rent-a-captive este foarte asemanator cu cel al societatilor captive de asigurari. Diferenta consta in faptul ca asiguratorul nu este proprietarul societatii captive, el inchiriaza dreptul de folosinta al acesteia.

Conform unor specialisti20 din acest domeniu societatile rent-a-captive reprezinta o companie stabilita intr-un domiciliu offshore care isi inchiriaza capitalul, surplusul si capacitatea legala de a desfasura activitatea de asigurare detinatorului de polite, care nu este actionar.

O companie foloseste un program rent-a-captive deoarece fie nu dispune de capital suficient pentru a-si infiinta propria societate captiva, fie ca nevoia de a apela la un asemenea program de finantare a riscului este pe termen scurt21.

Asociatiile captive denumite si pool-uri captive sunt formate de societatile captive pentru a dispersa riscurile pe care acestea le asigura.

Cluburile P&I reprezinta asociatii constituite pe baza principiului mutualitatii, de catre armatori, in scopul protejarii lor impotriva riscurilor neacoperite sau acoperite partial pe piata traditionala a asigurarilor maritime.

Agentii captive sunt societati de asigurari detinute de catre brokeri de asigurari care reasigura o parte din riscurile asumate de pe piata traditionala a asigurarilor.

Captivele "Open Market" reprezinta societati captive de asigurari care asigura riscurile companiei parinte, dar si riscurile altor companii care nu au calitatea de actionar.

Special Purpose Vehicles (S.P.V.) - produsele cu destinatie speciala, reprezinta o companie de asigurari care are ca unic scop reasigurarea unor riscuri specifice (catastrofe naturale), capitalul provenind de pe piata financiara, sub forma obligatiunilor pentru catastrofe (CAT bonds).

Celulele protectoare (protected cell, segregated cell) sunt detinute de catre o societate captiva de asigurari si reprezinta de fapt conturi pentru societati individuale, in care activele si pasivele societatii in cauza sunt separate de cele ale celorlalte societati. Astfel o societate captiva infiintata are in structura sa o serie de celule protectoare, fiecare celula fiind inchiriata unei societati in parte care doreste sa beneficieze de avantajele societatilor captive de asigurari.

2.2. Contextul de fronting

Deoarece societatile captive de asigurari au nevoie pentru buna functionare de un program de fronting, descriem pe scurt ce reprezinta un asemenea program.

Multe grupuri sau societati captive de asigurari din diferite tari, datorita faptului ca legislatia din respectivele tari nu permite asigurarea riscurilor direct prin intermediul societatilor captive, folosesc un asigurator local autorizat pe pozitie de fronting.

Astfel societatea comerciala plateste prime societatii de fronting, pentru ca aceasta sa le asigure riscurile. Societatea de fronting emite politele de asigurare, respectand astfel cerintele legale, iar o parte din riscuri sau intreg portofoliul primit il reasigura catre societatea captiva. Varietatea serviciilor pe care le poate oferi o societate de fronting se negociaza, si se reflecta in costul de fronting.

Frontingul reprezinta contextul prin care un asigurator international ajuta societatea captiva de asigurari sa-si rezolve problemele enumerate anterior. In schimbul unor taxe de fronting aplicate asupra primelor de asigurare pe care le plateste compania parinte pentru asigurarea riscurilor, asiguratorul international se va ocupa de solutionarea acestor probleme.

Grafic, situatia se prezinta in felul urmator:

Fig.17 - Contextul de fronting

In cele mai multe cazuri, asiguratorul de fronting va emite o polita de asigurare pentru 100 din riscuri, societatea parinte va retine 10 pentru portofoliul sau, iar restul de 90 la va ceda in reasigurare companiei captive de asigurari. Taxa de fronting se va aplica asupra primelor aferente celor 90 si poate varia intre 3 si 15 , in functie de serviciile cerute prin aceste facilitati.

Asiguratorul de fronting poate fi implicat intr-o serie de activitati, fiind necesar ca taxele de fronting sa reflecte acest fapt. Este foarte important ca asiguratorul international ales pe pozitia de fronting sa aiba credibilitate in tarile unde aceste facilitati sunt necesare.

In momentul de fata este usor sa se obtina facilitati de fronting in majoritatea tarilor, iar obiectivul principal este acela de a avea certitudinea ca aceste servicii se vor desfasura prin unul sau maxim doi asiguratori.

Frontingul este diferit de contractele traditionale de reasigurare pentru ca :

asiguratorul de fronting nu are alta varianta de acoperire a riscurilor, deoarece este stipulat in contractul de asigurare obligativitatea cedarii riscurilor intr-o proportie foarte mare companiei captive detinute de asigurat

compania captiva primeste de la societatea de fronting cea mai mare parte a riscurilor, bazandu-se pe faptul ca la randul ei le va ceda pe piata de reasigurare. Partea de retinere a captivei este foarte mica. Aceasta inseamna ca procentul cedat de asiguratorul de fronting captivei este mult mai mare decat cel cedat de acesta in conditii normale unui reasigurator traditional.

Complexitatea legislatiei, obligativitatea constituirii diferitelor rezerve, problemele legate de schimbul valutar pot fi greu solutionate de compania captiva de asigurari fara asistenta locala23. Societatea internationala de asigurari trebuie sa aiba cunostinte consistente fata de aceste probleme, iar in unele tari poate transmite riscurile catre captiva intr-o perioada mai scurta de timp decat ar face-o un asigurator local cu o flexibilitate internationala mai redusa.

Asiguratorul de fronting va fi interesat sa ofere facilitatile necesare, doar daca volumul primelor este consistent (altfel nici compania parinte nu are rost sa-si deschida propria captiva).

Serviciile de fronting care trebuie sa fie obtinute includ emiterea politei si a altor elemente esentiale, stabilirea si solutionarea despagubirilor in tarile in care s-au intocmit politele. Asiguratorul de fronting poate fi implicat si in activitatea de control a daunelor. Daca societatea captiva de asigurari nu doreste sa apeleze la un asigurator international pe pozitia de fronting, atunci ea va trebui sa fie acreditata in fiecare tara in care opereaza compania parinte.

Tarile care accepta societatile captive de asigurari sunt foarte putine, iar in aceasta situatie problemele enumerate anterior nu exista. Nu este practic pentru o societate captiva de asigurari sa devina autorizata intr-o anumita tara, datorita costurilor necesare pentru compatibilitatea cu legislatia locala, obligativitatii constituirii unor depozite in bancile locale si a prezentei fizice necesare in acel domiciliu pentru ca politele sa poata fi emise24.

Din acest motiv, este normal sa se infiinteze o societate captiva de asigurari care sa foloseasca serviciile de fronting, decat varianta de a deschide o retea de captive filiale pentru fiecare tara in parte.

Un risc mare cu care se confrunta societatile de fronting este riscul creditarii captivelor. Acest risc provine din imposibilitatea unor societati captive de a-si respecta obligatiile fata de parteneri, datorita antiselectiei riscurilor, lipsei unei experiente in momentul aparitiei unor catastrofe, lipsei echidistantei asiguratilor fata de riscuri, sau chiar datorita incapacitatii de plata a reasiguratorilor.

Un asigurator de fronting trebuie sa fie protejat ca urmare a activitatii pe care o desfasoara, aceasta protectie realizandu-se prin25:

garantii acordate de compania parinte. Cand riscurile transferate prin fronting sunt mai mari decat capacitatea de retinere a captivei, compania parinte ofera garantii societatii de fronting la partea de riscuri care va mai ramane in portofoliul sau

organisme insarcinate cu examinarea si solutionarea cererilor de autorizatie anuala a captivelor in diferite domicilii fiscale. Un nivel considerabil de informatii, incluzand rapoartele financiare, detalierea tipurilor de afaceri, nivelul de retinere a riscului, acoperirile oferite prin reasigurare trebuie sa fie disponibile in momentul in care captiva are nevoie de serviciile de fronting

clauze speciale. In momentul in care societatea captiva de asigurari intra in lichidare, societatea de fronting intra in legatura directa cu reasiguratorii captivei

examinarea contractelor de reasigurare ale captivei. Aceasta protectie este necesara datorita faptului ca majoritatea riscurilor cedate de compania de fronting vor fi reasigurate de compania captiva.

scrisorile de credit. Achizitionarea acestora de catre societatea captiva (chiar daca aceasta masura nu este agreata de catre detinatorii captivei) ofera o anumita securitate financiara societatii de fronting

acoperiri exceptionale. Acestea trebuie prevazute pentru a proteja compania de fronting impotriva riscurilor financiare ale captivei si a programelor sale de reasigurare in varianta incapacitatii achitarii obligatiilor sale cauzate de o dauna severa

Cand se doreste autorizarea captivei in fiecare tara unde compania parinte isi deruleaza afacerile, pot aparea probleme serioase in implementarea propriilor programe de asigurare, daca nu se vor folosi serviciile oferite de un asigurator international.

Folosirea unui program de asigurari de baza, care implica emiterea politelor de catre un asigurator international, in tara de activitate a companiei parinte, este solutia preferata.

Asiguratorii beneficiaza de pe urma frontingului in doua feluri:

programele de fronting genereaza un flux mai mare de afaceri pentru compania de asigurari implicata intr-un asemenea program, fata de alte societati de asigurare neparticipante la un program asemanator

un program de fronting care este prevazut cu masuri de siguranta (reasigurari, garantii financiare etc.) genereaza o viteza mai mare de recuperare a capitalului investit de societatea de fronting

Aceasta permite companiei sa-si atinga obiectivele internationale privind asigurarile in diferite feluri: activitatea de subscriere, standardizarea acoperirilor, legalitate, operarea sub programul de asigurare de baza. In plus se faciliteaza controlul centralizat al activitatii, care este un element esential pentru succesul programului, dar si pentru cel al captivei.

2.3.Avantajele si dezavantajele societatilor captive de asigurari

In stransa legatura cu activitatea societatilor captive de asigurari trebuie privite si avantajele si dezavantajele infiintarii acestora pentru compania parinte. Din punct de vedere al cercetatorilor din cadrul Risk Insurance Research Group26 avantajele infiintarii unei societati captive de asigurari pot fi grupate in patru categorii:

1) Avantaje comerciale

Societatile captive de asigurari ofera acoperirea tuturor riscurilor prin costuri reduse, deservesc si ca instrument de coordonare si controlare a procesului de management al riscului pentru compania parinte.

In situatia in care se considera ca primele societatilor de asigurare sunt prea mari, se poate folosi ca tehnica de negociere mentionarea faptului ca exista posibilitatea asigurarii acestor riscuri si prin intermediul captivei. Acest fapt poate duce la o reducere a cotatiilor de prima pentru compania parinte.

Exista situatii in care societatile captive de asigurari au fost infiintate chiar cu scopul de a reduce nivelul cotatiilor de pe piata traditionala a asigurarilor.

2) Avantaje financiare

a) Imbunatatirea cash-flowului

Avantajul financiar general acceptat de catre toti specialistii in domeniu este cel al imbunatatirii cash-flowului. In conditiile in care nu intervine un risc asigurat, primele platite vor ramane ca profit pentru asigurator.

Aceste prime nu vor fi restituite decat in situatia producerii riscului asigurat, ceea ce va duce la cresterea primelor de platit in anii urmatori. Aceasta situatie este imbunatatita de compania captiva in doua feluri.

In primul rand societatea captiva incaseaza primele de asigurare platite de catre compania parinte pentru retinerea riscurilor. Aceasta permite obtinerea de venituri din activitatea de investitii, pana in momentul in care se inregistreaza o dauna, iar in unele cazuri si dupa aceea pana cand are loc plata efectiva a despagubirii.

In al doilea rand primele de reasigurare se platesc de catre societatea captiva trimestrial, in timp ce, de obicei, primele de asigurare incasate au loc anticipat si integral pentru tot anul. Asadar, un cash-flow imbunatatit este posibil chiar si in varianta in care societatea captiva isi reasigura majoritatea riscurilor.

b) Stimulente investitionale

Majoritatea domiciliilor fiscale nu au restrictii sau acestea sunt foarte reduse fata de politica investitionala a societatilor captive.

O societate captiva de asigurari poate investi o parte din cash-flowul sau pentru a se extinde sau pentru a obtine venituri din activitatea de investitii - cu conditia sa nu fie afectata lichiditatea sa. In functie de legislatiile locale poate chiar sa imprumute fonduri societatii parinte si/sau filialelor acestora.

Astfel profitul societatii captive poate fi folosit in domeniile in care doreste sa actioneze compania parinte (managerii captivei respectand intocmai aceste dispozitii ale actionarilor).

3) Avantaje in activitatea de asigurare

a) Acces pe piata reasigurarilor

Deoarece o companie nu poate patrunde direct pe piata reasigurarilor, pentru a-si asigura riscurile foarte grele, va apela la societatea captiva detinuta. Aceasta din urma fiind o societate de asigurari are stabilite contracte de reasigurare, reusind astfel sa disperseze riscurile companiei parinte.

b) Selectia riscurilor

Un alt avantaj este acela ca proprietarii societatii captive de asigurari pot opta pentru riscurile pe care doresc sa le retina in cadrul captivei. Se pot retine astfel riscurile usoare, profitabile, lasandu-se cele neatractive in sarcina pietei traditionale a reasigurarilor.

Chiar daca societatile de asigurare nu sunt de acord cu aceasta situatie, nimic nu ii poate opri pe detinatorii captivei sa actioneze in sensul dorit.

b)      Asigurarea riscurilor neasigurabile

Societatile captive de asigurari sunt constituite si pentru a asigura acele riscuri care nu pot fi plasate pe piata traditionala a asigurarilor, sau se pot plasa limitat (unele riscuri de raspundere civila profesionala, de protectie a angajatilor, sau riscuri referitoare la diferite catastrofe).

c)      Reducerea costului activitatii de asigurare

Costul activitatii de asigurare poate fi diminuat considerabil prin infiintarea unei societati captive de asigurari. Costurile asiguratorului, comisioanele, cotele de profit pot ridica marimea primelor cu pana la 40%2 Lipsind o parte din aceste cheltuieli, societatea captiva de asigurari face acest cost mai ieftin.

4) Avantaje fiscale

a)      Evitarea diminuarii profitului

Deoarece anumite riscuri nu pot fi asigurate sau se asigura numai o parte (datorita reglementarilor in vigoare), prin retinerea acestora in interiorul companiei se vor incarca la sfarsitul anului financiar volumul cheltuielilor nedeductibile. In varianta in care aceste riscuri se transfera captivei, cheltuielile devin automat deductibile.

b)      Economie la impozit

Din profitul obtinut de catre societatea captiva de asigurari o mare parte se acorda sub forma de dividende companiei parinte, iar acestea sunt impozitate cu o cota mult mai mica decat impozitul pe profit in tara companiei parinte.

Cresterea continua a numarului societatilor captive de asigurari, combinata cu posibilitatile acestora de a asigura riscurile grele ale companiei parinte, uneori prin cotatii de prima atractive si competitive, au dus la un entuziasm exagerat din partea mai multor consultanti si specialisti in industria asigurarilor.

Societatile captive de asigurari nu reprezinta o garantie ca doar asigurarile profitabile vor fi subscrise, in practica cel mai greu lucru consta in abilitatea de a distinge riscurile bune de cele rele. In continuare se vor prezenta cateva din posibilele dezavantaje ale unei societati captive de asigurari.

1) Capital imobilizat

Este evident ca trebuie sa existe capital disponibil suficient pentru a infiinta o societate captiva de asigurari, iar acesta va fi imobilizat. Capitalul trebuie pastrat o parte si in forma lichida pentru a se putea solutiona diferitele cereri de despagubire ce vor aparea. Astfel, o parte din veniturile captivei sunt incorporate in rezerve, iar aceasta reprezinta un dezavantaj deoarece se impiedica investirea resurselor pe termen mediu si lung.

2) Dispersia mica a riscurilor

Dispersia riscului in cadrul societatilor captive de asigurari este de obicei mult mai scazuta decat la un asigurator traditional. Asiguratorul are o nevoie mai mica de a apela la reasigurare decat societatea captiva; abilitatea sa de a retine riscuri este mai mare decat cea pe care captiva ar spera sa o atinga in faza initiala a dezvoltarii sale.

Companiile parinte, daca detin un portofoliu cu o dispersie mica a riscului, combinat cu sume mari asigurate, vor observa costurile foarte mari ale reasigurarii, astfel incat suma ramasa pentru finantarea retinerilor captivei este foarte mica.

3). Absenta cooperarii pietei

Companiile parinte care-si infiinteaza propriile captive au nevoie de cooperare pe piata reasigurarilor, sub forma facilitatilor de fronting, sau in domeniul despagubirilor.

Datorita dificultatilor de pe aceasta piata compania parinte observa ca aceasta cooperare nu este posibila si disponibila, decat la niste costuri foarte mari. In plus, daca riscul preluat de societatea captiva de asigurari este de natura neasigurabila in sens traditional, contractele de reasigurare necesare protejarii captivei impotriva acestor riscuri sunt dificil de achizitionat.

4). Nationalism in asigurare

Cand motivul principal pentru infiintarea unei societati captive de asigurari este acela de a include in programul de asigurare al acesteia riscurile care planeaza asupra companiei parinte si a filialelor acesteia, acest motiv poate fi impiedicat de legislatiile locale.

Daca tarile implicate nu permit asiguratorilor neautorizati sa opereze pe pietele locale, ar putea fi dificil sa se obtina sprijinul acestor piete prin facilitati de fronting. Legislatiile locale ar putea de asemenea interzice cedarea catre captive a unui anume volum de prime incasate de societatile de fronting.

Mai pot exista probleme daca prin reglementarile legale se prevede constituirea unui volum mare de rezerve, sau cand controlul asupra reasigurarii este extins si in afara tarii.

In astfel de cazuri valoarea captivelor poate fi diminuata, iar nivelul primelor incasate de captive sunt asa de mici incat pe langa partea din cheltuielile de administrare acoperite mai ramane o suma insuficienta fata de riscurile acceptate.

5). Control guvernamental

Controlul guvernamental in tarile in care captivele isi au domiciliul poate fi o problema pentru acestea. Majoritatea tarilor dezvoltate efectueaza controale stringente fata de activitatea societatilor de asigurari, impun conditii stricte de solvabilitate, o capitalizare ridicata, restrictii in anumite tranzactii, si realizarea unor rapoarte care sa reflecte corespondenta intre valoarea activelor si riscurile acceptate.

De asemenea se pot inregistra intarzieri in infiintarea unei captive, deoarece pentru obtinerea autorizatiei de functionare trebuie depusa o baza considerabila de informatii, date statistice privind performanta captivelor companiei din alte domicilii, trebuie prezentate metodele de calcul a rezervelor, metodele de auditare etc.

6). Timpul alocat managementului

Timpul alocat managementului captivei este mult mai mare in faza initiala a dezvoltarii acesteia, decat cel necesar unui program de asigurare obisnuit. Uneori acest factor nu este luat in considerare atunci cand se intocmeste studiul de fezabilitate pentru infiintarea captivelor.

Majoritatea companiilor parinte angajeaza manageri specializati in conducerea activitatilor zilnice a societatilor captive de asigurari. In unele cazuri aceste costuri sunt foarte ridicate in comparatie cu veniturile care se vor inregistra in viitor in cadrul captivei.

Alte probleme referitoare la managementul captivelor ar putea fi atat presiunea externa, manifestata prin solutionarea daunelor, cat si cea interna manifestata prin stabilirea cotelor de prima. Majoritatea problemelor legate de management trebuie luate in considerare si solutionate inainte de infiintarea captivei. De asemenea este important pentru companie sa ia in considerare avantajele constituirii captivei offshore, dar si dezvoltarea acesteia ca centru de profit. Toate aceste decizii care vor trebui luate vor face ca timpul alocat managementului societatii captive de asigurari sa fie mai mare.

7). Amenintari legislative pe termen lung

Gradul de incertitudine care planeaza asupra activitatii societatilor captive de asigurari pe termen lung este mult mai mare decat in cazul unui program de asigurare traditional. Acesta se reflecta indeosebi in ceea ce priveste tratamentul taxelor.

8). Baza statistica inadecvata

Daca prin intermediul captivelor se vor subscrie riscuri care nu sunt acceptate pe piata traditionala a asigurarilor, este foarte dificil (mai ales in perioada de inceput a functionarii acestora) sa se formeze o baza statistica adecvata care sa justifice nivelul primelor existente.

Aceasta poate fi foarte dificil, mai ales in cazul unor riscuri grele care nu s-au produs inca: reclamatii pentru produsele livrate tertilor, grevele personalului salariat al companiei parinte, penalitati aparute pentru nerespectarea unor clauze contractuale etc.

Chiar daca aceste dezavantaje exista, nici unul din ele nu au invalidat conceptul abordat, din contra fiind departe de acest fapt.

Companiile care au studiat aceste dezavantaje, vor putea lua decizii mai bune in procesul de management al riscului, in varianta in care au optat pentru infiinarea unei societati captive de asigurari28.

Cele mai utilizate statistici cu privire la societatile captive de asigurari sunt cele realizate de revistele americane Business Insurance si Best Review. La sfarsitul anului 1999, conform datelor publicate de revista Business Insurance29, existau 3.624 societati captive de asigurari, ceea ce reprezinta o crestere fata de 1998 cu aproximativ 6%.

Astfel, conform Business Insurance evolutia primelor 12 domicilii fiscale in 1997, 1998 si 1999 se prezinta in felul urmator:

- Fig.18 Evolutia societatilor captive de asigurari in principalele domicilii fiscale, - sursa Business Insurance

Observand piata societatilor captive de asigurari in ultimii ani, este greu de previzionat cu exactitate dezvoltarea numerica ulterioara a acestora, dar exista anumite tendinte.

In primul rand se observa potentialul de diversificare a activitatilor captivelor de la cele specifice la altele mai complexe, dar si potentialul acestora de a contribui semnificativ la cresterea mondiala a capacitatii de asigurare.

Istoria societatilor captive de asigurari arata ca numarul acestora a crescut mai repede in anii de criza din statele dezvoltate, cu precadere in S.U.A. in 198630. Deoarece economia S.U.A. a inceput sa dea usoare semne de recesiune, nu ar fi exclus ca numarul societatilor captive sa creasca din nou, odata cu nivelul primelor de asigurare subsrcise de acestea.

In al doilea rand, este de asteptat o reactie a pietei traditionale a asigurarilor fata de posibila crestere. Aceasta conduce la oferirea unor noi solutii de asigurare care sa coincida cu o parte din serviciile oferite de captive (asigurarea tuturor riscurilor companiei parinte).

Reactia poate fi observata deja chiar prin programele de fronting existente. Conform unui studiu efectuat de Captive Insurance Companies Association cheltuielile medii de fronting ale captivelor reprezinta aproximativ 8.1 din nivelul primelor incasate de acestea, cu o medie valorica de 67000 USD per captiva31.

dintre captivele chestionate apreciaza ca frontingul este vital sau foarte important pentru desfasurarea optima a activitatii. Majoritatea captivelor sunt satisfacute de serviciile oferite prin programul de fronting, chiar daca se inregistreaza o crestere a costurilor de fronting si un declin al autonomiei in operare. Dintre repondenti o treime au observat cresterea costurilor in ultimul an, cu o medie de 11 . Nu exista nici o corelatie intre marimea, acoperirile, structura captivei si modificarile in costurile de fronting.

dintre captivele chestionate apreciaza ca motivul pentru care folosesc acelasi asigurator de fronting este de a mentine un parteneriat solid, cu un bun control asupra riscurilor. Asadar, se poate spune ca frontingul este necesar si foarte important pentru succesul captivelor.

3. Securitizarea riscului

In stransa legatura cu dezvoltarea societatilor captive de asigurari avem de-a face cu implicarea acestora in procesul de securitizare a riscului. Securitizarea riscului reprezinta transferarea riscurilor foarte grele catre diferiti investitori prin intermediul produselor pietei capitalurilor32.

De-a lungul anilor '90 in Insulele Cayman si Bermude s-au infiintat offshore o serie de SPV-uri (Special Purpose Vehicles -Produse cu destinatie speciala), pentru securitizarea riscurilor aferente catastrofelor naturale. In ceea ce urmeaza se va prezenta cum sunt folosite SPV-urile, si legatura acestora cu societatile captive de asigurari.

Aceasta situatie apare in momentul in care o companie foloseste pentru transferul riscului instrumente financiare in locul produselor traditionale de asigurare reasigurare. Produsele de securitizare a riscului care se folosesc indeosebi la transferarea riscurilor referitoare la catastrofele naturale, sunt diferite tipuri de obligatiuni pentru catastrofe (CAT bonds) si produse derivate. Avand in vedere legatura care exista intre obligatiunile CAT si societatile captive de asigurari ne vom concentra doar asupra acestora.

Valoarea unei obligatiuni CAT este data de valoarea anumitor active. Pentru a atrage investitorii sa achizitioneze aceste tipuri de obligatiuni, trebuie sa existe un mecanism de fixare a pretului, care sa permita tranzactionarea eficienta a acestora intre investitori. Riscurile transferabile se plaseaza prin diferite inscrisuri tipizate (polite), si au un index de risc pe baza caruia li se stabileste valoarea.

Cel mai cunscut index de risc a fost elaborat de Bursa din Chicago, care a stabilit valoarea obligatiunilor de catastrofe in functie de calculele actuariale referitoare la daunele produse de catastrofele naturale in diferite zone geografice.

Bursa din Ins. Bermuda a inceput sa tranzactioneze asemenea obligatiuni din 1997, oferind servicii (optiuni) asemanatoare cu cele de pe Bursa din Chicago, folosind un index pentru a reduce riscul cedentilor (riscul cedentilor reprezinta diferenta dintre valoarea portofoliului de obligatiuni si expunerea la daune intr-un anume moment de timp). Aceste tranzactii au incetat in 1999.

Costurile mari ale tranzactiilor si abundenta de capital pe piata traditionala a asigurarilor si reasigurarilor sunt motivele din cauza carora au avut loc doar putine tranzactii cu asemenea produse.

Majoritatea managerilor riscului au fost initiati in anii '90 despre termenul SPV in contextul mult mediatizatelor obligatiuni de tip CAT. Aceste instrumente sunt emise de societatile de asigurare si reasigurare pentru a-si proteja surplusul de capital in situatia aparitiei unor daune catastrofale produse de riscuri naturale asigurate.

Se pun intrebarile de ce fiecare dintre aceste tranzactii necesita folosirea SPV-urilor, si de ce acestea se formeaza in domicilii fiscale offshore?

In continuare este prezentat mecanismul de functionare. Asiguratorii si reasiguratorii raspund pentru actiunile pe care le desfasoara atat in fata actionarilor, cat si a legiuitorilor, organelor de supervizare. Prima grija a actionariatului este ca societatea de asigurare reasigurare sa nu fie foarte expusa la riscuri prea mari. Daca managerul riscului decide ca obligatiunile de tip CAT sunt cele mai eficiente din punct de vedere al costului pentru a se proteja, asiguratorul va trece la emiterea acestora.

Din nefericire, prin introducerea unor standarde referitoare la riscurile aferente capitalului asiguratorilor, organele de supervizare nu recunosc protectia oferita de aceste instrumente. Nivelul primelor incasate si riscurile retinute de asiguratori este limitat la valoarea surplusului acestora.

Obligatiunile CAT nu ajuta o societate de asigurari sa-si imbunatateasca solvabilitatea, o parte sau majoritatea riscurilor trebuind reasigurate. SPV-urile trebuie sa fie licentiate sub forma societatilor captive de asigurari pentru a reasigura riscurile referitoare la securitizare. Pentru ca reasigurarile cedate sa fie credibile, asiguratorii trebuie sa faca evidenta clara a transferului catre o terta parte. Daca riscurile sunt reasigurate de catre o societate captiva de asigurari detinuta de asigurator, nu se inregistreaza nici o reducere a riscurilor retinute. Deci compania de asigurari trebuie sa gaseasca un fond caritabil (detinator al captivei SPV) - prin care sa elimine legatura de proprietate dintre societatea captiva si cedent. Emiterea obligatiunilor este lasata in seama fondului caritabil, acestea fiind plasate in favoarea asiguratorului, ceea ce respecta legislatiile existente.

Obligatiunile emise de SPV-uri sunt destinate plasamentelor private, unor investitori foarte puternici. Investitorul primeste un castig care este mai mare decat in varianta in care riscul asigurabil nu ar fi inclus in produsul financiar. Bineinteles, in cazul unei daune investitorul poate pierde dobanda sau chiar o parte din capitalul investit (in functie de severitatea daunei). Emitentul acestui produs poate folosi banii incasati pentru a-si echilibra daunele asigurabile.

Plata dobanzii si rascumpararea obligatiunilor este dependenta de un contract de reasigurare. Evenimentul declansator poate fi un eveniment natural devastator, sau o anumita rata a daunei pentru un portofoliu stabilit de riscuri. Daca prin contractul de reasigurare se plateste o dauna, aceasta reduce valoarea activelor captivei SPV, valoarea castigului oferit de obligatiune si chiar ar putea reduce valoarea nominala a obligatiunii (aceste obligatiuni fiind emise in zone cu tratamente financiare speciale nu respecta in totalitate cerintele unei obligatiuni emise in conditii normale).

Investitorii cer garantii ca activele SPV-ului nu vor fi folosite pentru a suporta si alte riscuri. Cand toate daunele acoperite prin contractul de securitizare sunt platite si/sau obligatiunile sunt rascumparate, captiva SPV este inchisa. Daca mai raman profituri, acestea vor fi distribuite actionarilor (fondului caritabil).

a) Formarea SPV-urilor in domicilii offshore

Pentru societatile de asigurare domiciliate offshore, nu exista reglementari privind regimul investitiilor pe care acestea le pot efectua. Acelasi argument este valabil si pentru domiciliile onshore cu legislatii care permit infiintarea societatilor captive de asigurari.

Un alt factor care trebuie luat in considerare este taxarea veniturilor. In situatia prezentata anterior, societatea de asigurare infiinteaza un fond caritabil pentru ca acesta la randul sau sa infiinteze si sa detina controlul unei societati captive de asigurari (in acest fel societatea de asigurari nu mai detine societatea captiva). Societatea captiva se formeaza ca o societate straina (nu intra in acest caz sub influenta taxarii altor state, eliminandu-se taxarea veniturilor obtinute prin emiterea de obligatiuni).

Managerii riscului prefera infiintarea acestor fonduri caritabile, deoarece ii ofera asiguratorului cedent un control eficient asupra tranzactiei, iar fondul care conduce societatea captiva ii stabileste consiliul director in functie de indicatiile cedentului.

b) Formarea SPV-urilor in domicilii onshore

In domiciliile fiscale onshore in care au loc tranzactii de securitizare a riscului, se permite infiintarea unor companii captive de asigurari detinatoare de celule protectoarte (segregated cell). O celula protectoare este detinuta de catre o societate de asigurari si reprezinta de fapt un cont pentru tranzactii speciale, in care activele si pasivele tranzactiei respective sunt separate de cele ale societatii de asigurari, dar si activele si pasivele celorlalte conturi detinute de alte societati. Astfel celulele protectoare elimina necesitatea locala a fondului caritabil, oferind societatii de asigurari posibilitatea securitizarii riscului fara a intra sub influenta taxarii.

Acest fapt este posibil deoarece societatea captiva de asigurari detinatoare de celule protectoare nu are nici o legatura de proprietate cu societatea de asigurare cedenta. De fapt ea inchiriaza aceste conturi in special pentru securitizarea riscului, dar si pentru companii industriale care doresc sa beneficieze de avantajele unei societati captive de asigurari, dar nu au capitalul suficient infiintarii uneia proprii.

In concluzie, decizia finala in ceea ce priveste alegerea domicilierii (onshroe/offshore) apartine managerilor riscului din cadrul societatilor de asigurare implicate intr-un program de securitizare, si se vor lua in considerare pe langa factorii specifici tranzactiei respective si factorii economici, sociali, politici.