CONTROLUL SOCIETATILOR COMERCIALE

CONTROLUL SOCIETATILOR COMERCIALE

1. Organele societatilor comerciale

NOTIUNI GENERALE

Precizari prealabile. Asa cum am aratat, ca orice persoana juridica, societatea comerciala nu are o existenta organica, si deci nici o vointa naturala. Ca atare, vointa societatii se manifesta prin organele sale.

Vointa sociala se formeaza in organul de deliberare, care este adunarea generala a asociatilor, respectiv a actionarilor. Adunarea generala este un organ colectiv format din totalitatea asociatilor.

Vointa sociala este adusa la indeplinire prin actele juridice ale organului executiv (de gestiune), care este administratorul sau administratorii societatii.

Controlul gestiunii administratorului se realizeaza de catre asociati sau, in anumite cazuri, de un organ specializat - cenzorii societatii.

De remarcat ca organele societatii apar mai mult ori mai putin conturate, in functie de forma juridica a societatii comerciale.

In cazul societatii pe actiuni, care este forma cea mai evoluata, exista toate cele trei organe: adunarea generala a actionarilor, administratorii si, in anumite cazuri, consiliul de administratie, precum si cenzorii societatii.

In cazul societatii in nume colectiv, datorita numarului mic al asociatilor, nu exista institutionalizata o adunare generala propriu-zisa. De asemenea, controlul gestiunii administratorului se realizeaza de catre asociati nefiind necesari cenzori ai societatii.

In cazul societatii cu raspundere limitata, organele societatii sunt aceleasi, ca si in cazul societatii pe actiuni, dar cu unele particularitati.

Trebuie aratat ca pentru fiecare forma juridica de societate comerciala, legea stabileste care sunt organele societatii si conditiile de organizare; si functionare, precum si atributiile lor.

1.1. Adunarea generala

CONSIDERATII GENERALE

Rolul adunarii generale. Adunarea generala este organul de deliberare si decizie al societatii comerciale. Ea este formata din totalitatea asociatilor societatii. Potrivit legii, adunarea generala exprima vointa sociala, care decide in toate problemele esentiale ale activitatii societatii.[1]

Legea nr. 31/1990 reglementeaza adunarea generala, ca atare, numai in cazul societatii pe actiuni sau comandita pe actiuni si societatii cu raspundere limitata, in cazul societatii in nume colectiv si societatii in comandita simpla, chiar daca legea nu institutionalizeaza un atare organ al societatii, deciziile privind viata societatii se iau de catre asociati pe baza regulilor care guverneaza adunarea generala, afara de cazurile cand aplicarea lor ar contraveni specificului acestor societati comerciale.

FELURILE ADUNARII GENERALE

Precizari prealabile. Ca organ de deliberare, adunarea generala este chemata sa decida, atat asupra unor probleme obisnuite pentru viata societatii, cat si asupra unor probleme deosebite, care vizeaza elementele fundamentale ale existentei societatii.

Avand in vedere aceasta situatie, in cazul societatii pe actiuni sau comandita pe actiuni, legea reglementeaza adunarea ordinara si adunarea extraordinara, cu precizarea atributiilor fiecareia si a conditiilor de cvorum si majoritate cerute pentru functionarea lor.

In cazul societatii cu raspundere limitata, desi legea nu face distinctie intre cele doua adunari, totusi ea stabileste conditii de cvorum si majoritate diferite, in functie de natura problemelor care fac obiectul deliberarii.

Trebuie aratat ca in cazul societatilor pe actiuni si celor cu raspundere limitata cu capital integral de stat, atributiile adunarii generale a actionarilor vor fi exercitate de catre adunarea actionarilor, respectiv adunarea asociatilor, formata din reprezentantii Fondului Proprietatii de Stat si ai Fondurilor Proprietatii Private la care este arondata societatea (art. 39 din Legea nr. 58/1991).

Adunarea ordinara. Aceasta adunare se intruneste cel putin o data pe an, in cel mult trei luni de la incheierea exercitiului financiar. Solutia este aplicabila oricarei societati comerciale.

Adunarea ordinara poate sa discute si sa decida asupra oricarei probleme inscrise in ordinea de zi. Potrivit legii, adunarea generala este obligata sa discute, sa aprobe sau sa modifice bilantul, dupa ascultarea raportului administratorilor si cenzorilor si sa fixeze dividendul cuvenit asociatilor (actionarilor); sa aleaga pe administratori si cenzori; sa se pronunte asupra gestiunii administratorilor; sa stabileasca bugetul de venituri si cheltuieli si, dupa caz, programul de activitate, pe exercitiul urmator etc. (art. 73 din Legea nr. 31/1990).

In societatea pe actiuni sau comandita pe actiuni pentru validitatea deliberarilor adunarii ordinare este necesara prezenta actionarilor care sa reprezinte cel putin jumatate din capitalul social; hotararile se iau de actionarii care detin majoritatea absoluta din capitalul social reprezentat in adunare, daca in contractul de societate, statut sau lege nu se prevede o majoritate mai mare (art. 74 din Legea nr. 31/1990). Daca nu se realizeaza prezenta ceruta sau majoritatea necesara luarii hotararilor, adunarea ce se va intruni, dupa o a doua convocare, poate sa delibereze asupra acelorasi probleme, oricare ar fi partea de capital reprezentata de actionarii prezenti, iar hotararile se iau cu majoritatea celor prezenti.

In societatea cu raspundere limitata, asupra problemelor obisnuite, adunarea decide prin votul reprezentand majoritatea absoluta a asociatilor si a partilor sociale Cart. 140 din Legea nr. 31/1990).

In cazul societatii in nume colectiv si societatii in comandita simpla, hotararile se iau prin votul asociatilor care reprezinta majoritatea absoluta a capitalului social.

Adunarea extraordinara. Aceasta adunare se intruneste ori de cate ori este nevoie a se lua o hotarare in probleme care reclama modificarea actelor constitutive ale societatii. Asemenea probleme sunt: prelungirea duratei societatii; marirea sau reducerea capitalului social; schimbarea obiectului ori a formei societatii; mutarea sediului; fuziunea cu alte societati; dizolvarea anticipata a societatii etc. (art.78 din Legea nr. 31/1990).

Intrucat vizeaza probleme gravi pentru viata societatii, conditiile de cvorum si majoritate sunt mai riguroase.

In societatea pe actiuni sau comandita pe actiuni, pentru validitatea deliberarilor adunarii extraordinare, cand contractul de societate sau statutul nu prevede altfel, este necesara prezenta actionarilor reprezentand trei patrimi din capitalul social, iar hotararile se iau cu votul unui numar de actionari care sa reprezinte cel putin jumatate din capitalul social (art. 76 din Legea nr. 31/1990). Daca aceste conditii nu sunt indeplinite, la convocarile urmatoare, pentru validitatea deliberarii este necesara prezenta actionarilor reprezentand jumatate; din capitalul social, iar hotararile se iau cu votul unui numar de actionari care sa reprezinte cel putin o treime din capitalul social.

In societatea cu raspundere limitata, pentru hotararile avand ca obiect modificarile contractului de societate sau ale statutului este necesar votul tuturor asociatilor, afara de cazurile cand legea dispune astfel (art.140 din Legea nr.31/1990).

CONVOCAREA ADUNARII GENERALE

Initiativa convocarii. Adunarea generala se convoca de catre administratori si de catre asociati.

Administratorii sunt obligati sa convoace adunarea generala cel putin o data pe an sau de cate ori este necesar (art. 79 si 143 din Legea nr. 31/1990). Solutia este aplicabila oricarei societati comerciale, indiferent de forma sa.

Asociatii sunt in drept sa ceara convocarea adunarii generale in cazul pasivitatii administratorilor.

Pentru cazul societatii pe actiuni sau comandita pe actiuni, legea prevede ca administratorii sunt obligati sa convoace de indata adunarea generala, la cererea actionarilor reprezentand a zecea parte din capitalul social sau o cota mai mica, daca in contractul de societate se prevede astfel si daca cererea cuprinde dispozitii ce intra in atributiile adunarii. in asemenea cazuri, adunarea trebuie convocata in termen do o luna de la data cererii. Daca administratorii nu se conformeaza acestei obligatii legale, asociatii se pot adresa instantei judecatoresti de la sediul societatii, rare, dupa audierea partilor, va putea ordona convocarea si va desemna unul dintre actionari sa prezideze adunarea (art. 79 din Legea nr. 31/1990).

In cazul societatii cu raspundere limitata, un asociat sau un numar de asociati care reprezinta cel putin o patrime din capitalul social vor putea cere convocarea adunarii generale, aratand scopul acestei convocari (art. 143 alin.2 din Legea nr. 31/1990).

In cazul societatii in nume colectiv si societatii in comandita simpla, asociatii au deschisa calea instantei judecatoresti, daca administratorul nu isi indeplineste obligatia legala privind convocarea adunarii asociatilor.

Continutul convocarii. Pentru o buna organizare a adunarii generale, convocarea trebuie sa cuprinda in mod obligatoriu anumite elemente. Potrivit legii, ea trebuie sa contina locul si data tinerii adunarii, precum si ordinea de zi.

Locul adunarii este sediul societatii, daca in actele constitutive nu s-a prevazut altfel, in convocare trebuie sa se precizeze si localul unde se va desfasura adunarea.

Data adunarii trebuie astfel fixata incat sa asigure timpul necesar ajungerii convocarii la cunostinta asociatilor. Termenul de intrunire nu poate fi mai mic de 15 zile, de la data comunicarii convocarii.

Ordinea de zi trebuie sa fie explicita; ea trebuie sa arate toate problemele care vor (ace obiectul dezbaterilor adunarii. Daca in ordinea de zi figureaza propuneri pentru modificarea actelor constitutive, convocarea va trebui sa cuprinda textul integral al propunerilor.

Comunicarea convocarii. Convocarea trebuie adusa la cunostinta asociatilor. Modalitatea de incunostintare a asociatilor este diferita, tinand seama de forma societatii, in special de numarul asociatilor.

In cazul societatilor pe actiuni sau comandita pe actiuni, care au un numar mare de actionari, instiintarea se face prin publicarea convocarii in Monitorul Oficial, precum si intr-unul dintre ziarele raspandite din localitatea in care se afla sediul societatii sau din cea mai apropiata localitate (art. 77 alin.3 din Legea nr.31/1990).

In societatea cu raspundere limitata, datorita faptului ca aceasta nu poate avea mai mult de 50 de asociati, comunicarea convocarii se face prin scrisoare recomandata, daca prin actele constitutive nu s-a prevazut o alta modalitate (art. 143 alin. 3 din Legea nr. 31/1990).

In cazul societatii in nume colectiv si societatii in comandita simpla, comunicarea convocarii trebuie sa se faca in conditiile care asigura participarea asociatilor la adunarea generala.

SEDINTA ADUNARII GENERALE

Conditii de participare. Calitatea de asociat confera dreptul asociatului de a participa la adunarea generala. Acest drept se exercita personal de catre fiecare asociat. Legea permite si reprezentarea asociatilor la adunarea generala, dar in conditii speciale.

Potrivit art. 83 din Legea nr. 31/1990, actionarii nu vor putea ti reprezentati in adunarea generala decat prin alti actionari, in baza unei procuri speciale.

In cazul actionarilor care nu au capacitatea legala, ca si in cazul persoanelor juridice, participarea la adunarea generala se realizeaza prin reprezentantii lor legali. Acestia pot, la randul lor, sa dea procura speciala altor actionari.

De remarcat ca administratorii si functionarii societatii nu pot reprezenta pe actionari, sub sanctiunea nulitatii hotararii, daca, fara votul acestora, nu s-ar fi obtinut majoritatea ceruta.

Principiile reglementate de lege pentru societatea pe actiuni sau comandita pe actiuni isi pot gasi aplicarea si in cazul celorlalte forme ale societatii

Desfasurarea sedintei. Sedinta adunarii generale se va tine in ziua, ora si locul aratate in convocare.

Potrivit legii, sedinta se deschide de catre presedintele consiliului de administratie sau de catre acela care ii tine locul.

Presedintele va desemna dintre actionari, doi sau mai multi secretari care vor verifica lista de prezenta a actionarilor, aratand capitalul pe care reprezinta fiecare, precum si procesul-verbal intocmit de cenzori pentru constatarea indeplinirii tuturor formalitatilor cerute de lege si statut pentru tinerea adunarii. Daca sunt indeplinite toate conditiile cerute de lege pentru prezenta la adunarea generala si pentru luarea hotararilor, se trece la dezbaterea problemelor care fac obiectul ordinii de zi.

In cazul celorlalte forme ale societatii comerciale, adunarea este condusa de unul dintre administratorii societatii si se desfasoara pe baza acelorasi principii.

Dreptul de vot si exercitarea lui. Dreptul de vot este strans legat de participarea la capitalul social.

Potrivit legii, orice actiune da dreptul la un vot in adunarea generala (art. 67 din Legea nr. 31/1990). Dar, contractul de societate ori statutul societatii poate limita numarul voturilor apartinand actionarilor care poseda mai mult de o actiune; de exemplu, actionarii care detin peste 20 de actiuni, vor avea un vot pentru patru actiuni. In acest fel, actionarii sunt protejati impotriva dominatiei unora dintre ei, care ar detine un numar mare de actiuni.

Deci, actionarii exercita dreptul lor de vot in adunarea generala, proportional cu numarul actiunilor pe care le poseda, afara de cazul cand prin actele constitutive s-a limitat numarul voturilor in conditiile legii.

In cazul societatii cu raspundere limitata, dreptul de vot al asociatilor se bazeaza pe acelasi principiu, ca si in cazul societatii pe actiuni sau comandita pe actiuni, fiecare parte sociala da dreptul la un vot (art. 141 din Legea nr. 31/1990).

Cu privire la societatea in nume colectiv si societatea in comandita simpla, legea nu reglementeaza dreptul de vot. Aceasta inseamna ca in cazul acestor societati, dreptul de vot al asociatilor trebuie reglementat prin contractul de societate. Principiul nu poate fi decat cel aplicabil tuturor societatilor, adica participarea la capitalul social.

Pentru a-si exercita dreptul de vot, in adunarea generala, asociatii trebuie sa faca dovada calitatii lor, in conditiile legii.

Exercitiul dreptului de vot este suspendat pentru actionarii care nu au achitat varsamintele ajunse la scadenta.

Intrucat legea impune o deliberare asupra problemelor care intra in atributiile adunarii generale, dreptul de vot se exercita in adunarea asociatilor. Pentru societatea cu raspundere limitata, legea prevede ca, prin statut se va putea stabili ca votarea se poate face si prin corespondenta (art. 139 alin.2 din Legea nr. 31/1990).

In scopul asigurarii formarii corecte a vointei sociale, legea stabileste anumite restrictii privind exercitarea dreptului de vot.

Astfel, dreptul de vot nu poate fi cedat. Mai mult, orice conventie privind exercitarea intr-un anumit fel a dreptului de vot este nula (art. 86 din Legea nr. 31/1990). Prin valoarea sa, principiul este aplicabil oricarei forme de societate.

Apoi, in cazul unui conflict de interese intre un asociat si societate, asociatul trebuie sa se abtina de la deliberarea privind operatia in cauza. In caz contrar, asociatul raspunde pentru daunele produse societatii, daca, fara votul sau, nu s-ar fi obtinut majoritatea ceruta (art. 85 si art. 141 alin.2 din Legea nr. 31/1990).

In sfarsit, legea interzice administratorilor sa voteze, chiar in baza actiunilor pe care le poseda, descarcarea gestiunii lor sau o problema in care persoana sau administratia lor ar fi in discutie. Ei pot vota insa bilantul si contul de profit si pierderi, daca fiind posesorii a cel putin jumatate din capitalul social, nu se poate forma majoritatea legala, fara votul lor (art. 84 din Legea nr. 31/1990).

Adoptarea hotararilor. Hotararile adunarii generale se iau prin vot deschis. In mod exceptional, votul secret este obligatoriu, oricare ar fi prevederile actelor constitutive, pentru alegerea membrilor consiliului de administratie si a cenzorilor, pentru revocarea lor si pentru luarea hotararilor referitoare la raspunderea administratorilor (art. 88 din Legea nr. 31/1990).

Asa cum am aratat, in cazul societatii cu raspundere limitata, votarea se poate face si prin corespondenta, daca prin statutul societatii s-a prevazut o atare modalitate de vot.

Procesul-verbal al sedintei. Lucrarile adunarii trebuie consemnate intr-un proces-verbal semnat de presedinte si secretar. Procesul-verbal va cuprinde mentiuni cu privire la indeplinirea formalitatilor de convocare, data si locul adunarii, actionarii prezenti, numarul actiunilor, precum si dezbaterile in rezumat si hotararile luate. La cererea actionarilor se vor consemna si declaratiile facute de ei in sedinta (art. 89 din Legea nr. 31/1990).

La procesul-verbal se vor anexa actele referitoare la convocare, precum si listele de prezenta a actionarilor.

Procesul-verbal va fi trecut in registrul adunarilor generale.

Aceste cerinte privind consemnarea lucrarilor adunarii sunt deopotriva aplicabile si celorlalte forme juridice ale societatii comerciale.

HOTARARILE ADUNARII GENERALE

Obligativitatea hotararilor. Hotararile luate de adunarea generala cu respectarea legii, contractului de societate sau statutului sunt obligatorii pentru toti asociatii.

Cu privire la societatea pe actiuni sau comandita pe actiuni, legea prevede expres ca hotararile adunarii generale sunt obligatorii chiar si pentru actionarii care nu au luat parte la adunare ori au votat contra (art. 90 din Legea nr. 3/1990).

Obligativitatea hotararilor adunarii generale pentru toti asociatii este un corolar al principiului majoritatii, care guverneaza formarea vointei sociale a oricarei societati comerciale.

Publicitatea privind hotararile. Pentru a fi opozabile tertilor, hotararile adunarii generale trebuie publicate in conditiile legii.

In cazul societatii pe actiuni sau comandita pe actiuni, hotararile adunarii vor fi depuse, in termen de 15 zile, la oficiul registrului comertului, pentru a fi mentionate in extras in registru, si publicate in Monitorul Oficial. Potrivit legii, hotararile nu vor putea fi executate mai inainte de aducerea la indeplinire a acestor formalitati (art. 89 alin.5 din Legea nr. 31/1990).

Pentru celelalte forme ale societatii comerciale, legea nu prevede obligatia aducerii la cunostinta tertilor a hotararilor adunarii generale. Cu toate acestea, hotararile adunarilor generale ale acestor societati sunt supuse inregistrarii in registrul comertului, daca ele privesc acte sau fapte a caror inregistrare este prevazuta de lege. Avem in vedere actele si faptele stabilile de art. 21 din Legea nr.26/1990; de exemplu, hotararile privind donatia, vanzarea, locatiuuea sau gajul fondului de comert.[2]

Anularea hotararilor. Hotararile adunarii generale adoptate cu incalcarea legii ori a actelor constitutive pot fi anulate pe cale judecatoreasca.

In cazul societatii pe actiuni sau comandita pe actiuni, legea prevede ca hotararile adunarii generale contrare contractului de societate, statutului sau legii pot fi atacate in justitie de oricare dintre actionarii care nu au luat parte la adunarea generala sau au votat contra si au cerut sa se insereze aceasta in procesul-verbal al sedintei (art.90 alin. 2 din Legea nr. 31/1990).

Competenta de solutionare a cererii apartine instantei in a carei raza teritoriala isi are sediul.

Odata cu intentarea actiunii in anulare, reclamantul poate cere presedintelui instantei suspendarea executarii hotararii atacate. Incuviintand suspendarea, presedintele poate obliga pe reclamant la o cautiune. impotriva ordonantei de suspendare se poate face recurs, in termen de 15 zile de la pronuntare.

Cererea de anulare a hotararii adunarii generale se va judeca in camera de consiliu a instantei.

Hotararea definitiva de anulare trebuie sa fie mentionata in registrul comertului si publicata in Monitorul Oficial. De la data publicarii ei, hotararea de anulare este opozabila tuturor actionarilor (art. 90 alin. 7 din Legea nr. 31/1990).

1. Administratorii societatii

CONSIDERATII GENERALE

Precizari prealabile. Vointa sociala a oricarei societati comerciale exprimata de adunarea generala este adusa la indeplinire prin actele de executare ale persoanelor anume investite, care realizeaza administrarea societatii.[3]

Cu privire la administrarea societatilor comerciale, Legea nr. 31/1990 cuprinde dispozitii diferitn, in functie de forma juridica a societatii.

in societatea in nume colectiv, gestiunea societatii este asigurata de unul sau mai multi administratori. Fiecare administrator are dreptul sa reprezinte societatea, afara de stipulatie contrara in contractul de societate (art.45).

In societatea in comandita simpla, administrarea societatii se va incredinta unuia sau mai multor asociati comanditati (art. 58).

In privinta societatii pe actiuni, legea cuprinde mai multe dispozitii.

Art.93 din lege prevede ca societatea pe actiuni este administrata de unul sau mai multi administratori. Atunci cand sunt mai multi administratori, ei constituie un consiliu de administratie.

Presedintele consiliului de administratie este si director general sau director al societatii, in care calitate conduce si comitetul de directie.

In sfarsit, art.105 din lege prevede ca executarea operatiilor societatii poate fi incredintata unuia sau mai multor directori executivi, care sunt functionari ai societatii.

In societatea in comandita pe actiuni, administrarea societatii este incredintata unuia sau mai multor asociati comanditati (art. 136).

In societatea cu raspundere limitata, administrarea societatii este realizata
de unul sau mai multi administratori (art. 145).

Din dispozitiile citate rezulta ca o societate comerciala, indiferent de forma ei juridica, este administrata de un administrator ori de mai multi administratori.

In cazul unei pluralitati de administratori, legea cuprinde o distinctie; in cazul societatii in nume colectiv, societatii in comandita simpla si societatii cu raspundere limitata, pluralitatea de administratori nu este organizata; in cazul societatii pe actiuni sau comandita pe actiuni, pluralitatea administratorilor este organizata sub forma unor organe colegiale de administrare (consiliul de administratie si comitetul de directie).

REGULI GENERALE PRIVIND ADMINISTRATORII SOCIETATII

Conditiile cerute pentru numirea administratorilor. Avand in vedere rolul care revine administratorului in gestiunea societatii, persoana care este desemnata in aceasta calitate trebuie sa indeplineasca conditiile cerute de lege.

a) Capacitatea administratorului. Intrucat administratorul incheie acte juridice pentru realizarea scopului societatii, persoana fizica desemnata ca administrator trebuie sa aiba capacitate de exercitiu deplina. In acest sens, art. 94 din Legea nr.31/1990 prevede ca persoanele care potrivit acestei legi nu pot fi fondatori, nu pot fi nici administratori. Or, potrivit art. 29 din Legea nr. 31/1990, nu vor putea
fi fondatori persoanele care, in conditiile legii, sunt incapabile.

Desemnarea ca administrator a unei persoane incapabile are drept consecinta decaderea acesteia din drepturile conferite functiei de administrator (art. 94 din lege). Actele juridice incheiate de o asemenea persoana sunt lovite de nulitate.

b) Onorabilitatea administratorului. Persoana desemnata ca administrator
trebuie sa aiba o moralitate nestirbita. Potrivit art. 29 si 94 din lege, calitatea de
administrator nu poate fi indeplinita de o persoana care a fost condamnata pentru
gestiune frauduloasa, abuz de incredere, fals, inselaciune, delapidare, marturie
mincinoasa, dare sau luare de mita, precum si pentru alte infractiuni pedepsite
de legea societatilor comerciale.

Si aceasta conditie priveste pe administratorul oricarei societati comerciale.

c) Cetatenia administratorului. In calitate de administrator a unei societati
comerciale poate fi desemnat un cetatean roman. Dar, aceasta calitate o poate dobandi si o persoana de cetatenie straina, daca legea ori actele constitutive nu
stabilesc anumite interdictii. Intr-adevar, strainii au, in conditiile ligii, toate
drepturile civile pe care le au cetatenii romani (art.l din Legea nr.25/1969).

Cu referire la societatea pe actiuni sau comandita pe actiuni, legea prevede ca unicul administrator, sau presedintele consiliului de administratie si cel putin jumatate din numarul administratorilor vor fi cetateni romani, daca prin contractul de societate sau statut nu se prevede altfel (art. 93 alin.3 din Legea nr. 31/1990).

d) Calitatea de asociat a administratorului. Un asociat este cel mai in masura sa asigure gestiunea societatii, ceea ce ar insemna ca administratorul trebuie sa
aiba calitatea de asociat. Cu toate acestea, Legea nr. 31/1990 reglementeaza diferit
aceasta problema, in functie de forma juridica a societatii.

In societatea in nume colectiv si societatea in comandita simpla, legea cere ca in contractul de societate sa se prevada asociatii care administreaza si reprezinta societatea (art.3).

Cu privire la societatea pe actiuni, legea dispune ca in contractul de societate trebuie sa se prevada numarul, numele si prenumele si cetatenia administratorilor, in acest caz, legea nu conditioneaza calitatea de administrator de cea de actionar, ceea ce inseamna ca administrator poate fi un actionar sau o persoana straina.

In privinta societatii cu raspundere limitata, legea prevede expres ca administratorii pot fi asociati sau neasociati (art. 145).

Trebuie aratat ca in cazul societatilor in comandita, calitatea de administrator o pot avea numai asociatii comanditati (art. 58 si 136).

e) Limitarea cumulului. Cu privire la cumulul calitatii de administrator la mai multe societati comerciale, Legea nr. 31/1990 cuprinde anumite dispozitii aplicabile societatii pe actiuni sau comandita pe actiuni.

Art. 100 din lege prevede ca o persoana nu poate functiona in mai mult de trei consilii de administratie concomitent. Interdictia nu se aplica in cazurile cand cel ales in consiliul de administratie este proprietar a cel putin o patrime din totalul actiunilor sau este administrator al unei societati ce detine patrimea mentionata.

In cazul incalcarii interdictiei, persoana in cauza va pierde de drept calitatea sa de administrator, obtinuta prin depasirea numarului legal, in ordinea cronologica a numirilor si va fi obligat, in folosul statului, la plata remuneratiei si celorlalte beneficii ce i se cuvin, cat si la restituirea sumelor incasate.

Acestia nu vor putea fi, fara autorizarea consiliului de administratie, administratori, membri in comitetul de directie, cenzori sau asociati cu raspundere nelimitata in alte societati concurente sau avand acelasi obiect, nici exercita acelasi comert sau altul concurent, pe cont propriu sau al altei persoane, sub sanctiunea revocarii si raspunderii pentru prejudiciile cauzate.

Desemnarea administratorilor. Potrivit Legii nr.31/1990, administratorii sunt desemnati la constituirea societatii sau, ulterior, de catre adunarea generala.

La constituirea societatii, administratorii sunt stabiliti in contrcatul de societate. Cu privire la societatea in nume colectiv, societatea in comandita simpla si societatea cu raspundere limitata, contractul de societate trebuie sa prevada asociatii care administreaza si reprezinta societatea, cu stabilirea limitei puterilor lor (art.32).

Referitor la societatea pe actiuni sau comandita pe actiuni, contractul de societate trebuie sa arate "numarul, numele si prenumele si cetatenia administratorilor, garantia pe care sunt obligati sa o depuna, puterile lor si drepturile speciale de administrare si reprezentare acordate unuia dintre ei (art.9).[5]

Prin urmare, in contractul de societate trebuie sa se stabileasca persoanele care vor indeplini functia de administrator, precum si puterile lor. In privinta puterilor administratorilor, in contract trebuie sa se prevada care dintre administratori sunt imputerniciti sa reprezinte societatea in raporturile cu tertii.

Cat priveste desemnarea ulterioara a administratorilor, de catre adunarea generala, aceasta se realizeaza in conditii diferite.

In cazul societatii in nume colectiv si societatii in comandita simpla, administratorii sunt alesi prin votul asociatilor care reprezinta majoritatea absoluta a capitalului social (art. 47 si art. 60).

In societatea pe actiuni sau comandita pe actiuni, administratorii sunt alesi de adunarea generala ordinara a actionarilor cu cvorumul si majoritatea prevazute de lege (art. 73).

In societatea cu raspundere limitata, administratorii sunt alesi de adunarea asociatilor cu votul reprezentand majoritatea absoluta a asociatilor si a partilor sociale (art. 142).

Trebuie aratat ca in cazul societatii comerciale cu capital integral de stat, consiliul de administratie se numeste, in conditiile legii societatilor comerciale (art.212 din Legea nr. 31/1990).

Cu privire la acesti administratori, legea instituie anumite incompatibilitati speciale. Potrivit art. 212 din Legea nr. 31/1990, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 78/1992, administratorii, precum si rudele si afinii pana la gradul al doilea inclusiv, nu pot fi, in acelasi timp, patroni sau asociati la societati comerciale cu capital privat, cu acelasi profil sau cu care sunt in relatii comerciale directe.[6]

Durata functiei de administrator. Realegerea administratorilor. Legea nr.31/1990 reglementeaza durata functiei si conditiile realegerii administratorilor.

a) Durata functiei de administrator. Referitor la durata functiei de administrator, legea cuprinde putine dispozitii.

Pentru societatea in nume colectiv, societatea in comandita simpla, societatea cu raspundere limitata, legea prevede ca asociatii care reprezinta majoritatea absoluta a capitalului social pot alege unul sau mai multi administratori dintre ei, fixandu-le puterile si 'durata insarcinarii' (art. 47 si art. 145 alin.3).

Pentru cazul societatii pe actiuni sau comandita pe actiuni, legea prevede ca societatea este administrata de unul sau mai multi administratori temporari si revocabili (art.93 alin.1). Primii administratori numiti prin contractul de societate pot indeplini aceasta functie pe o durata de cel mult patru ani (art. 93 alin.5). Daca durata functiei nu a fost stabilita prin contractul de societate sau statut, aceasta va fi de doi ani (art. 93 alin.6).

In societatile de persoane, asociatii sunt liberi sa stabileasca durata mandatului administratorilor, atat in cazul numirii prin contractul de societate, cat si al alegerii ulterioare de catre adunarea asociatilor. Solutia este aceeasi si in cazul societatii cu raspundere limitata.

In societatile de capitaluri, primii administratori numiti prin contractul de societate pot indeplini aceasta functie pe durata stabilita de asociati, fara sa poata depasi patru ani.

In cazul in care prin contractul de societate sau statut nu s-a stabilit durata
mandatului, legea prezuma ca durata este de doi ani. Aceasta durata trebuie
avuta in vedere si in cazul alegerii ulterioare a administratorilor, de catre
adunarea generala a actionarilor.

b) Realegerea administratorilor. La expirarea duratei mandatului, administratorii pot fi realesi, daca prin contractul de societate sau statut nu s-a prevazut altfel (art. 93 alin.7). Legea consacra aceasta solutie pentru societatile de capitaluri, dar ea poate fi extinsa si la celelalte forme juridice ale societatii comerciale.

Publicarea numirii administratorilor. In scopul cunoasterii de catre terti a persoanelor care administreaza si reprezinta societatea, legea instituie anumite formalitati de publicitate.

Potrivit Legii nr. 26/1990, cererea de inmatriculare a unei societati comerciale trebuie sa arate administratorii societatii si puterile acestora (art.l 1-16). Referitor la puterile administratorilor, in cerere trebuie sa se mentioneze ci;re dintre ei au imputernicirea sa reprezinte societatea.

Dupa inmatricularea societatii, administratorii imputerniciti cu reprezentarea societatii au obligatia sa depuna, la registrul comertului, semnaturile lor (art.5 din Legea nr. 31/1990). Potrivit art. 19 din Legea nr. 26/1990, aceasta obligatie revine administratorilor si, dupa caz, reprezentantilor societatii comerciale. Textul are in vedere situatia in care unicul administrator are si reprezentarea societatii cat si situatia in care, fiind desemnati mai multi administratori, numai unii dintre ei au fost imputerniciti sa reprezinte societatea. Deci, nu toti administratorii societatii sunt obligati sa depuna semnaturile, ci numai cei care au fost imputerniciti sa reprezinte societatea.

Depunerea semnaturilor la oficiul registrului comertului trebuie sa se faca in termen de 15 zile, care curge, dupa caz, de la data inmatricularii societatii sau de la data alegerii administratorilor de catre adunarea asociatilor.

Cat priveste depunerea specimenului de semnatura, ea se realizeaza in una dintre modalitatile prevazute de lege; administratorul desemnat ca reprezentant al societatii va semna in registrul comertului, in prezenta judecatorului delegat sau a conducatorului oficiului ori a inlocuitorului acestuia, care va certifica semnatura; in absenta reprezentantului in cauza, semnatura in registru poate fi inlocuita prin prezentarea acesteia, legalizata de Notariatul de stat (art. 13 si art. 19 din Legea nr.26/1990).

Remunerarea administratorilor. Activitatea administratorului este, in principiu, o activitate remunerata. Organul competent sa decida asupra remunerarii administratorilor este adunarea asociatilor (art. 47 si art. 106 din Legea nr. 31/1990).

In privinta societatilor de persoane si societatii cu raspundere limitata, legea se refera la o eventuala remunerare a administratorilor (art. 47 si art. 145 alin.3). In schimb, referitor la societatile de capitaluri, legea prevede remunerarea administratorilor cu salarii fixe sau alte sume sau avantaje (art. 106). O forma de remunerare a administratorilor care au si calitatea de asociati ar putea fi dreptul de a li se atribui o parte din beneficiile realizate mai mare decat cea proportionala cu cota de participare la capitalul social.[7]

Obligatiile administratorului. Legea nr. 31/1990 stabileste obligatiile care revin administratorului societatii. Unele obligatii privesc insasi constituirea societatii, iar altele functionarea societatii.

Principalele obligatii ale administratorului sunt urmatoarele:

a) obligatia de a indeplini formalitatile de publicitate necesare constituirii
societatii (art.4 si art.22).

b) obligatia de a depune semnaturile la registrul comertului, in cazul cand a
fost desemnat reprezentant al societatii (art.5);

c) obligatia de a prelua si pastra documentele privind constituirea societatii
(art.27 alin.2);

d) obligatia de a administra societatea, adica de a face toate operatiile cerute
pentru indeplinirea obiectului societatii (art.40);

e) obligatia de a urmari efectuarea de catre asociati a varsamintelor datorate
(art. 43);

f) obligatia de a tine registrele cerute de lege si corecta lor tinere (art.43);

g) obligatia de a intocmi bilantul societatii si contul de beneficii si pierderi, precum si de a asigura respectarea legii la repartizarea beneficiilor si plata dividendelor (art.43);

h) obligatia de a lua parte la toate adunarile societatii, la consiliile de administratie si organele de conducere similare acestora (art.40 alin.2);

i) obligatia de a aduce la indeplinire hotararile adunarii generale a asociatilor (art.43).

j) obligatia de a indeplini indatoririle prevazute de contractul de societate, statutul societatii, precum si indatoririle stabilite de lege (art.43).

Puterile administratorului. Potrivit Legii nr.31/1990, administratorul societatii poate face toate operatiile cerute pentru aducerea la indeplinire a obiectului societatii, afara de restrictiile aratate in contractul de societate (art.40). In conditiile prevazute de lege, administratorul este indreptatit sa reprezinte societatea in raporturile juridice ale societatii (art.3 si art.9).

Din dispozitiile legii rezulta ca puterile administratorului sunt foarte largi; el poate indeplini toate operatiunile de gestiune si reprezentare pe care le reclama realizarea scopului societatii.

Puterile administratorului nu sunt insa nelimitate; ele sunt tarmuite de
prevederile actelor constitutive ale societatii, de hotararile adunarii asociatilor si
de dispozitiile legii.

Trebuie observat insa ca puterea de a reprezenta societatea este distincta de puterea de administrare a societatii. Puterea de reprezentare exista numai daca ea a fost conferita administratorului. Exceptional, in cazul societatilor in nume colectiv, in comandita simpla si cu raspundere limitata, dreptul de a reprezenta societatea apartine fiecarui administrator, afara de stipulatie contrara in contractul de societate (art.45 si art.145 alin.3).

In toate cazurile, puterea de reprezentare a administratorului trebuie exprimata expres.[8]

Cu privire la societatile de persoane si societatile cu raspundere limitata, Legea nr.31/1990 prevede ca dreptul de a reprezenta societatea apartine fiecarui administrator, afara de stipulatie contrara in contractul de societate (art.45, art.60 si art. 145 alin.3). Deci, in cazul acestor societati, daca prin contractul de societate nu s-a conferit puterea de reprezentare unuia dintre administratori, toti administratorii sunt prezumati a beneficia de puterea de reprezentare.

In aplicarea principiilor generale ale mandatului, legea prevede ca administratorul care are dreptul de a reprezenta societatea nu il poate transmite altei persoane, decat daca aceasta facultate i s-a acordat in mod expres (art. 41 din Legea nr. 31/1990). In cazul incalcarii acestei interdictii, societatea nu este obligata prin actul incheiat de persoana substituita, putand pretinde de la aceasta beneficiile rezultate din operatia realizata. Mai mult, administratorul care, fara drept, isi substituie o alta persoana raspunde solidar cu aceasta pentru eventualele pagube produse societatii.

Incetarea functiei de administrator. Functia de administrator al societatii inceteaza prin: revocare, renuntarea administratorului, moartea, incapacitatea administratorului.

a) Revocarea administratorului. In privinta revocarii administratorilor, Legea nr. 31/1990 cuprinde dispozitii diferite.

In cazul societatilor de persoane si al societatii cu raspundere limitata, asociatii care reprezinta majoritatea absoluta a capitalului social pot decide asupra revocarii administratorilor sau asupra limitarii puterilor lor, afara de cazul in care administratorii au fost numiti prin contractul de societate (art.47, art.60 si art.145 alin.3).

In cazul societatilor de capitaluri, administratorii sunt revocabili (art. 93). Ca si alegerea administratorilor, revocarea lor este de competenta adunarii generale ordinare a actionarilor (art.73).

Din dispozitiile legii rezulta ca revocarea administratorilor are loc in conditii deosebite. In cazul societatilor de persoane si societatii cu raspundere limitata, revocarea administratorilor se face cu votul asociatilor care reprezinta majoritatea absoluta a capitalului social numai cand administratorii au fost alesi de adunarea asociatilor. Aceasta inseamna ca daca administratorii au fost desemnati prin contractul de societate, revocarea lor se face cu votul unanimitatii asociatilor. In schimb, in cazul societatilor de capitaluri, revocarea administratorilor se face de adunarea generala ordinara a actionarilor in conditiile de cvorum si majoritatea prevazute pentru luarea hotararilor de catre acest organ, indiferent daca administratorii au fost desemnati prin contractul de societate sau de adunarea generala a actionarilor.

b) Renuntarea administratorului. Prin renuntarea sau demisia administratorului, functia de administrator inceteaza.

Principiul simetriei impune ca, daca revocarea este ad nutum si renuntarea are un caracter discretionar. Dar, in cazul in care datorita renuntarii s-a cauzat un prejudiciu, societatea are dreptul la despagubiri (art. 391 C.com.).

UNELE REGULI SPECIALE PRIVIND PLURALITATEA ADMINISTRATORILOR

Precizari prealabile. Legea nr. 31/1990 cuprinde anumite reguli speciale privitoare la cazurile cand societatea are mai multi administratori. Aceste reguli vizeaza organizarea pluralitatii administratorilor si luarea deciziilor.

In cazul societatilor de persoane si societatii cu raspundere limitata, legea nu organizeaza pe administratori in anumite organe speciale de administrare, ci reglementeaza modul in care administratorii realizeaza gestiunea societatii. In cazul societatilor de capitaluri, pluralitatea administratorilor este organizata de lege in anumite structuri specifice, care realizeaza gestiunea societatii in conditiile legii.

Modul de lucru al administratorilor care nu se afla in organe colective de administrare. In societatea in nume colectiv, societatea in comandita simpla si societatea cu raspundere limitata asociatii pot desemna mai multi administratori. Problema care se pune intr-un asemenea caz este aceea de a sti cum vor lucra acesti administratori in indeplinirea mandatului lor. Legea nr. 31/1990 face o distinctie, dupa cum prin contractul de societate s-a stabilit sau nu modul de lucru al administratorilor.

Daca prin contractul de societate s-a stabilit ca administratorii sa lucreze impreuna, legea prevede ca decizia trebuie luata in unanimitate. In cazul unei divergente intre administratori, vor decide asociatii care reprezinta majoritatea capitalului social (art. 46). Pentru cazul unor acte urgente, a caror neindeplinire ar cauza o paguba mare societatii, legea permite ca decizia sa fie luata de un singur administrator. Acest drept se poate exercita numai in absenta celorlalti administratori, care se gasesc in imposibilitate, chiar temporara, de a lua parte la administratie     (art.46 alin.2).

Pentru cazul in care in contractul de societate nu s-a stabilit modul de exercitare a mandatului de catre administrat ori, legea cuprinde anumite dispozitii referitoare la actele care depasesc limitele operatiilor obisnuite. Art.48 din lege prevede ca daca un administrator ia initiativa unei operatii ce depaseste limitele operatiilor obisnuite comertului care il exercita societatea, trebuie sa instiinteze in prealabil pe ceilalti administratori de aceasta operatie. In cazul in care unul dintre administratori se opune efectuarii operatiei, vor decide asociatii care reprezinta majoritatea absoluta a capitalului social.

RASPUNDEREA ADMINISTRATORILOR

Precizari prealabile. Asa cum am aratat, potrivit art.42 din Legea nr.31/1990 obligatiile si raspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozitiile referitoare la mandant si de cele special prevazute in aceasta lege. Deci raspunderea administratorilor este diferita.

Administratorii raspund pentru nerespectarea obligatiilor izvorate din contractul de mandat. Aceasta raspundere este o raspundere civila contractuala.

Administratorii raspund si pentru nerespectarea obligatiilor prevazute in sarcina lor de legea privind societatile comerciale. Intrucat nerespectarea unei obligatii legale poate fi o fapta ilicita civila (delict civil) ori o infractiune, raspunderea administratorilor va fi, dupa caz, o raspundere civila delictuala sau o raspundere penala.

Raspunderea civila a administratorilor. Aceasta raspundere este supusa dispozitiilor Legii nr. 31/1990 si principiilor generale ale raspunderii civile.

a) Cazurile de raspundere. Administratorii raspund fata de societate pentru nerespectarea obligatiilor care le-au revenit in baza mandatului incredintat. Este vorba de obligatiile cuprinse in contractul de societate ori stabilite de adunarea asociatilor, precum si cele prevazute in lege. Aceste obligatii privesc fie constituirea societatii, fie functionarea acesteia.

In cazul pluralitatii de administratori, fara a distinge dupa forma juridica a societatii, legea prevede raspunderea solidara a administratorilor pentru nerespectarea unor obligatii care privesc: realitatea varsamintelor efectuate de asociati; existenta reala a dividendelor platite; existenta registrelor cerute de lege si corecta lor tinere; exacta indeplinire a hotararilor adunarilor generale; stricta indeplinire a indatoririlor pe care legea, contractul de societate si statutul le impun (art.43 din Legea nr.31/1990).

In afara de raspunderea obisnuita pentru faptele proprii, administratorii
raspund, in anumite cazuri, si pentru faptele prejudiciabile ale altor persoane.
Potrivit art.102 alin.2 din Legea nr.31/1990, comitetul de directie, toti
administratorii raspund fata de societate pentru actele indeplinite de directori sau
de personalul incadrat, cand dauna nu s-ar fi produs daca ei ar fi exercitat
supravegherea impusa de indatoririle functiei lor. Deci, administratorii au si o
raspundere indirecta; ei raspund fata de societate pentru prejudiciile cauzate de
directori sau personalul salariat, in cazurile in care faptele prejudiciabile au putut
fi savarsite datorita neindeplinirii de catre administratori a obligatiei de
supraveghere.

Raspunderea administratorilor are un caracter subsidiar. Ea are un rol de garantie si nu inlocuieste raspunderea persoanei care a savarsit fapta cauzatoare de prejudicii, in consecinta, administratorii raspund numai daca societatea nu a putut recupera prejudiciul de la persoana vinovata.

In sfarsit, legea reglementeaza si un caz special de raspundere a administratorilor. Art. 102 alin. 4 din Legea nr. 31/1990 prevede ca administratorii societatii sunt solidar raspunzatori cu predecesorii lor imediati, daca, avand cunostinta de neregularitatile savarsite de acestia nu le denunta, cenzorilor.

In conceptia legii, daca la intrarea sa in functie, administratorul constata ca predecesorul (ori predecesorii) sau imediat a savarsit anumite fapte pagubitoare pentru societate, el are obligatia sa aduca la cunostinta cenzorilor cele constatate, in cazul cand nu isi indeplineste aceasta obligatie, el va raspunde solidar cu administratorul care 1-a precedat pentru prejudiciul cauzat de acesta societatii.

Solutia este prevazuta, de lege pentru societatea pe actiuni sau comandita, pe actiuni. Consideram insa ca ea poate fi aplicata si in cazul celorlalte forme juridice ale societatii comerciale.

b) Conditiile raspunderii. Raspunderea administratorilor fata de societate pentru prejudiciile suferite de aceasta se angajeaza in conditiile dreptului comun al raspunderii civile.[9]

Deoarece raspunderea poate fi contractuala sau delictuala, inseamna ca pentru a se angaja raspunderea administratorilor trebuie indeplinite conditiile cerute de lege pentru forma raspunderii in cauza.

Cu referire la consiliul de administratie, art. 102 alin.5 din lege prevede ca raspunderea pentru actele savarsite sau pentru omisiuni nu priveste si pe administratorii care au facut sa se constate, in registrul deciziilor consiliului, impotrivirea lor si au instiintat despre aceasta pe cenzorii societatii. Deci, daca la luarea unei decizii, in cadrul consiliului de administratie, un administrator voteaza impotriva deciziei care prejudiciaza societatea, el nu va raspunde pentru repararea prejudiciului. Se cere insa ca administratorul in cauza sa fi facut sa se constate pozitia sa de impotrivire la luarea deciziei in cauza si, totodata, sa fi incunostintat despre aceasta in scris pe cenzorii societatii. Solutia exonerarii de raspundere a administratorului se explica, evident, prin neparticiparea administratorului la luarea deciziei pagubitoare si deci absenta culpei acestuia.

c) Actiunea in raspundere. In conceptia legii, actiunea in raspundere impotriva administratorilor este o actiune sociala; ea apartine societatii, iar nu asociatilor. Explicatia consta in aceea ca, prin actele administratorilor este prejudiciat patrimoniul societatii.

Art. 108 din Legea nr. 31/1990 prevede ca actiunea contra administratorilor apartine adunarii generale. Deci, decizia privind intentarea unei actiuni injustitie impotriva administratorului intra in atributiile adunarii generale si se ia cu respectarea conditiilor de cvorum si majoritate prevazute de lege pentru luarea hotararilor de catre acest organ al societatii.

Daca a luat decizia actionarii in judecata a unui administrator, adunarea generala va desemna, in aceleasi conditii de cvorum si majoritate, persoana insarcinata sa exercite actiunea in justitie.

Ca efect al deciziei privind pornirea actiunii in raspundere contra administratorului, mandatul acestuia inceteaza de drept, iar adunarea generala va proceda la inlocuirea lui.

Actiunea in justitie impotriva administratorilor poate avea un temei contractual sau delictual, dupa caz.

Trebuie aratat ca actiunea in raspundere impotriva administratorilor prezinta unele particularitati in situatia in care societatea comerciala a fost declarata in faliment.

Intrucat declararea in faliment are ca efect desesizarea societatii din drepturile sale, actiunea in raspundere contra administratorilor apartine judecatorului sindic.

In cazul declararii societatii in faliment, legea recunoaste si creditorilor societatii dreptul de a exercita actiunea in raspundere impotriva administratorilor (art. 43 alin.2 din Legea nr. 31/1990).

Raspunderea penala a administratorilor. Potrivit Legii nr. 31/1990, unele fapte savarsite de administratorii societatii sunt incriminate si pedepsite ca infractiuni. in Titlul VIII al legii (art. 194-208) sunt prevazute infractiunile, precum si sanctiunile corespunzatoare.[10]

Cu toate ca art.108 din Legea nr. 31/1990 se refera in mod general la 'actiunea in raspundere', totusi actiunea penala nu poate apartine adunarii generale, ci ea se exercita de catre procuror (art. 264 C.pr. pen.). Concluzia se bazeaza pe faptul ca, reglementand infractiunile savarsite de administratori, Legea nr. 31/1990 nu prevede ca punerea in miscare a actiunii penale se face numai la plangerea prealabila a partii vatamate. Pe de alta parte, nici Codul penal nu prevede ca pentru infractiunea de gestiune frauduloasa conditia plangerii prealabile.

Auditul si cenzorii

In urma cu patru decenii, cabinetele anglo-saxone de expertiza contabila au popularizat pe continentul european termenul de AUDIT. Dupa 1990, din dorinta de a alinia reglementarile romanesti la reglementarile comunitare, acest termen a inceput sa fie introdus si in tara noastra (auditul calitatii, auditul financiar-contabil etc.)

Etimologia cuvantului audit isi are originea in latinescul 'audire' a asculta si a transmite mai departe.

In general, in prezent, prin audit se intelege examinarea profesionala a unei informatii in vederea exprimarii unei opinii responsabile si independente prin raportarea ei la un criteriu (standard, norma) de calitate in vederea satisfacerii nevoilor unor utilizatori de informatii.

Prin audit financiar se intelege examinarea efectuata de un profesionist competent si independent (cenzor, contabil sau contabil autorizat cu studii superioare) in vederea exprimarii unei opinii motivate asupra:

o       validitatii si corectei aplicari a procedurilor interne stabilite de conducerea intre prinderii (auditul intern);

o       imaginii fidele, clare si complete a patrimoniului, a situatiei financiare si a
rezultatelor obtinute de intreprindere (auditul statutar cerut de lege si exercitat de
cenzori sau auditul contractual efectuat la cererea intreprinderii de catre experti contabili, contabili autorizati sau societati comerciale de expertiza contabila).

Auditul financiar-contabil consta in verificarea si certificarea conturilor anuale de catre un profesionist competent si independent, in vederea exprimarii opiniei acestuia asupra realitatii datelor cuprinse in documentele anuale de sinteza (bilant contabil).

Practica a dovedit ca exista un conflict potential de interese intre cei ce culeg, prelucreaza si sintetizeaza informatiile contabile si utilizatorii acestor informatii. Utilizatorii de informatii contabile manifesta o lipsa de incredere in informatiile furnizate de contabilitate, deoarece producatorii de informatii contabile nu sunt, de regula independenti fata de operatiunile efectuate si situatiile anuale de sinteza prezentate, fapt ce pune la indoiala impartialitatea si obiectivitatea aparatului financiar contabil din intreprinderi. Realitatea informatiilor cuprinse in conturile anuale este pusa la indoiala si datorita calitatilor moral-profesionale ale unor producatori de informatii contabile.

Ca urmare, intre activitatea producatorilor de informatii si utilizatorii de informatii este necesara se interpuna activitatea auditorilor (experti contabili, contabili autorizati cu studii economice superioare, societati de expertiza, cenzori etc.) care au menirea de a restabili o incredere rezonabila intre producatorii si utilizatorii informatiilor contabile. Prin aceasta, auditul contribuie la protejarea intereselor diferitelor categorii de beneficiari de informatii contabile.

Odata cu cresterea volumului si complexitatii lucrarilor contabile, sporeste riscul de erori in prelucrarea datelor, iar implicatiile acestor dezinformari asupra utilizatorilor de informatii devin tot mai grave. Este elocvent in acest sens impactul negativ pe care l-au generat in ultima perioada neregulile in producerea si furnizarea informatiilor contabile din cadrul unor societati financiare si bancare, nereguli care au dus la incalcarea principiilor prudentei si prin aceasta au influentat deciziile miilor de locuitori care in prezent isi vad periclitate economiile depuse la aceste societati.

In toate economiile de piata elementele controlului exercitat de catre autoritatile publice se combina cu elementele pietei. Interventia statelor in economie fiind limitata, guvernele nu mai au nici sarcina, nici responsabilitatea sa garanteze informarea corecta a tuturor partenerilor pietei libere. In acelasi timp, controlul propriu al unitarilor patrimoniale nu este suficient de independent fata de obiectul si subiectul controlat.

Libertatea pietei se bazeaza pe liberul acces la informatii corecte. Din aceste motive se dezvolta, in toate tarile democratice, auditul financiar-contabil, ca un control independent fata de autoritatea publica si fata de unitatile patrimoniale si ca un demers competent exercitat de catre specialisti reuniti in organizatii profesionale.

Auditul are rolul de a asigura utilizatorii de informatii asupra:

a) respectarii principiilor contabile general acceptate si a procedurilor interne
stabilite de conducerea intreprinderii;

b) reflectarii de catre contabilitate si conturile anuale a imaginii fidele, clare si
competente a patrimoniului, a situatiei financiare si a rezultatelor obtinute de
catre intreprindere.

Auditul financiar-contabil este chemat sa exprime o opinie independenta asupra conturilor anuale sau asupra altor situatii si informatii menita sa apere in mod egal pe toti utilizatorii de informatii contabile, pe toti participantii la viata economico-sociala (actionari, stat, salariati, banci, organisme bursiere, debitori, clienti, furnizori, creditori, contabilitatea nationala si administratorii intreprinderii).

Auditul statutar (cenzorial) reprezinta totalitatea atributiilor stabilite prin lege, profesionistului independent (cenzor) pentru supravegherea, cu caracter permanent, a gestiunii si verificarea conturilor anuale (bilantul contabil, cont de profit si pierdere, anexe si raportul de gestiune).

Exercitarea auditului statutar se face de catre cenzorii care au calitatea dobandita de experti contabili sau contabili autorizati.

Cenzorii sunt numiti de adunarea generala a societatii comerciale, indeplinindu-si obligatiile in cadrul regulilor mandatului, facand aceleasi demersuri pentru acceptarea mandatului si orientarea si planificarea misiunii.

Auditul statutar (cenzorial), este de origine legala, adica obligatoriu ca efect al Legii societatilor comerciale. El se deosebeste astfel de Auditul contractual care se efectueaza, de asemenea, permanent, dar si ocazional:

o       fie la cererea celor interesati (agenti economici, unitati patrimoniale);

o       fie ca urmare a unor dispozitii ale autoritatii de stat, cu caracter voluntar,
conjunctural, obligatoriu - insa numai anumitor unitati patrimoniale (regii auto
nome, agenti economici avand o cifra de afaceri realizata peste anumite limite).

In cadrul unui audit financiar statutar sau contractual trebuie sa se aplice o metodologie de control care sa asigure - spre deosebire de celelalte forme de control - acea opinie independenta in masura sa judece sau sa apere, in mod egal, pe toti utilizatorii informatiei contabile, pe toti participantii la viata economico-sociala dintr-o intreprindere si anume: actionarii, Statul (bugetul), salariatii, bancile, organismele de bursa, tertii debitori, tertii furnizori, eventualii cumparatori, contabilitatea nationala.

Auditul statutar este denumit ca atare in Uniunea europeana (statutory audit) si este exercitat de un profesionist calificat (auditor statutar) in temeiul Directivei a IV-a (78/660/EEC) din 25 iulie 1978, in mod obligatoriu, in cadrul tuturor intreprinderilor care intra sub incidenta acestei directive, Auditul statutar in tarile francofone (Franta, Belgia) este cunoscut si inteles si sub denumirea de 'control legal' exercitat de 'commissaire aux comptes' (in Franta) sau de 'commissair-reviseur = sau 'reviseur d'entreprises' (in Belgia).

AUDITUL FINANCIAR, AUDITUL INTERN SI CENZORII

Cenzorii exercita controlul asupra actelor si operatiunilor intreprinse de catre administratori.

Potrivit dispozitiilor art.160 din Legea nr.31/1990, situatiile financiare ale societatilor comerciale, care intra sub incidenta reglementarilor contabile armonizate cu directivele europene si standardele internationale de contabilitate, vor fi audiate de catre auditori financiari - persoane fizice sau persoane juridice.

Societatile comerciale, ale caror situatii financiare anuale sunt supuse, potrivit legii auditului financiar, vor organiza auditul intern potrivit normelor elaborate de Camera Auditorilor Financiari din Romania.

La societatea comerciala a caror situatii financiare anuale nu sunt supuse, potrivit legii, auditului financiar, adunarea generala ordinara a actionarilor va hotari contractarea auditului financiar sau numirea cenzorilor, dupa caz.

S.A. trebuie sa aiba, cel putin trei cenzori si tot atatia supleanti, daca prin actul constitutiv nu se prevede un numar mai marc. In toate cazurile, numarul lor trebuie sa fie impar.

Cenzorii se aleg de catre adunarea generala a actionarilor, iar la constituire de catre adunarea constitutiva, durata mandatului lor fiind de trei ani, cu posibilitatea realegerii in functie. Ei trebuie sa-si exercite personal mandatul, cel putin unul dintre ei trebuind sa aiba calitatea de contabil autorizat sau expert contabil.

Revocarea cenzorilor se face de catre AGA, cu votul cerut pentru adunarea generala extraordinara.

Cenzorii, trebuie sa depuna drept garantie, a treia parte din garantia ceruta pentru administratori,

Sunt exceptati de la aceasta obligatie de a depune garantie, cenzorul contabil autorizat sau expert contabil, care face dovada incheierii asigurarii de raspundere civila profesionala.

Cu exceptia cenzorului expert contabil sau contabilul autorizat, cenzorii pot sa fie actionari.

Potrivit art.161 din legea nr.31/1990, nu pot fi cenzori, iar daca au fost alesi decad din mandatul lor:

a) rudele sau afinii pana la gradul IV ai administratorilor;

b) persoanele care primesc, sub orice forma, pentru alte functii decat cea
de cenzor, un salariu sau o remuneratie de la administrator sau de la societate;

c) persoanele carora le este interzisa functia de administrator, directori
sau reprezentanti ai societatii;

d) persoanele care pe durata exercitarii atributiilor conferite de aceasta
calitate, au atributii de control in cadrul Ministerului Finantelor Publice sau
al altor institutii publice, cu exceptia situatiilor prevazute expres de lege.

Pentru activitatea desfasurata, cenzorii primesc o indemnizatie fixa, determinata prin actul constitutiv sau stabilita de AGA care i-a numit.

In caz de deces, impiedicare fizica sau legala, incetare sau renuntare la mandat a unui cenzor, supleantul cel mai in varsta il inlocuieste.

Daca numarul cenzorilor nu se poate astfel completa, cenzorii ramasi numesc alte persoane in locurile vacante, pana la prima AGA.

Atunci cand nu mai ramane in functie nici un cenzor, administratorii convoca de urgenta AGA pentru a fi numiti alti cenzori.

Conform prevederilor an. i 63 din legea nr.31/1990, cenzorii au obligatia sa supravegheze gestionarea societatii, sa verifice daca situatiile financiare sunt legal intocmite si in concordanta cu registrele, daca acestea din urma sunt tinute regulat si daca evaluarea elementelor patrimoniale s-a facut conform regulilor stabilite pentru intocmirea si prezentarea situatiilor financiare.

Cenzorii vor prezenta adunarii generale un raport amanuntit la care sunt obligati sa lucreze si sa delibereze impreuna, despre constatarile facute propunerile pe care le vor considera necesare cu privire la situatiile financiare si repartizarea profitului. Pentru indeplinirea acestor obligatii cenzorii vor delibera impreuna sau in caz de neintelegere vor putea face rapoarte separate, care vor fi prezentate adunarii generale a actionarilor.

Cenzorii pot lucra separat pentru indeplinirea celorlalte obligatii privind:

a) inspectia lunara, inopinata a casei si verificarea existentei titlurilor sau valorilor societatii, sau celor primite de aceasta, in gaj, cautiune sau depozit;

b) sa convoace AGA ordinara sau extraordinara, cand n-a fost convocata de administratori;

c) sa participe la AGA, putand cere inscrierea pe ordinea de zi a propunerilor pe care le vor crede necesare;

d) sa verifice depunerii garantiei de catre administratori;

e) respectarea prevederilor legii si ale actului constitutiv de catre administratori si lichidatori.

Neregulile constatate vor fi aduse la cunostinta administratorilor, sau in raport de gravitate, vor fi raportate adunarii generale.

Toate deliberarile si constatarile cenzorilor sunt inregistrate intr-un registru special.

Cenzorii nu au drept de vot in CA si nu au dreptul sa comunice actionarilor, in particular, sau tertilor, datele referitoare la operatiunile societatii, constatate cu ocazia exercitarii mandatului lor.

Cenzorii au dreptul sa obtina de la administratori, lunar, o situatie despre operatiunile pe care le executa acestia.

Administratorii trebuie sa prezinte cenzorilor sau auditorilor financiari, cu cel putin o luna inainte de ziua stabilita pentru sedinta adunarii generale, situatia financiara anuala pentru exercitiul financiar precedent, insotita de raportul lor si de documente justificative.

AGA poate aproba situatiile financiare anuale numai daca sunt insotite de raportul cenzorilor si, dupa caz, al auditorilor financiari.

Potrivit art.154 din Legea nr.31/1990, orice actionar are dreptul sa reclame cenzorilor faptele pe care le considera ca trebuie cenzurate.

Cenzorii sunt obligati sa verifice daca faptele sunt reale si vor intocmi un raport catre adunarea generala.

Daca reclamatia este facuta de actionarii ce reprezinta cel putin o patrime din capitalul social, cenzorii sunt obligati sa prezinte observatii si propuneri la faptele reclamate, iar daca socotesc ca este intemeiata reclamatia si este urgenta, sunt obligati sa convoace imediat adunarea generala.

Cenzorilor le sunt aplicabile prevederile art.145 din Legea nr.31/1990 conform carora, nici o persoana nu poate functiona ca cenzor in mai mult de trei societati concomitent. In caz contrar, va pierde de drept calitatea de cenzor, obtinuta prin depasirea numarului legal, in ordinea cronologica a numirilor, si va fi condamnat in folosul statului, la plata remuneratiei si a celorlalte beneficii ce i se cuvin, cat si la restituirea sumelor incasate.

Actiunea impotriva cenzorilor, va putea fi exercitata de catre orice actionar sau de catre Ministerul Finantelor Publice.

Intinderea si efectele raspunderii cenzorilor sunt determinate de regulile mandatului, acestia avand o raspundere solidara.

Potrivit dispozitiilor art.155 din Legea nr. 31/1990, actiunea in raspundere, contra cenzorilor sau auditorilor financiari, apartine adunarii generale a actionarilor ce va decide cu majoritatea prevazuta pentru adunarile generale ordinare,

Retribuirea cenzorilor. Cenzorii sunt retribuiti potrivit legii, cu indemnizatie fixa, determinata prin statut sau fixata de adunarea generala care i-a numit (art.112, alin. Ultim, Legea 31/1990).

Aceasta dispozitie legala trebuie coroborata cu dispozitiile art.106 din Legea nr.21/1990 care prevad si pentru cenzori, in afara remuneratiei fixe, si alte sume de bani sau avantaje. Acest capitol poate cuprinde sume de bani pentru deplasari, excursii de documentare, folosirea masinii societatii etc.

Publicitatea numirii cenzorilor. Pentru cenzori legea nu prevede conditii speciale de publicitate. Numirea lor este adusa la cunostinta tertilor prin publicitatea realizata actului constitutiv sau hotararii adunarii generale prin care au fost numiti.

CENZORII SOCIETATII

Precizari prealabile. Buna functionare a unei societati comerciale implica necesitatea asigurarii unui control asupra actelor si operatiunilor administratorilor. Un atare control se exercita in mod diferit.

In societatile de persoane, care, in general, au un numar mic de asociati si se bazeaza pe incredere intre asociati, controlul se exercita de toti asociatii, cu exceptia celor care au calitatea de administratori.

In societatile de capitaluri si societatea cu raspundere limitata, datorita complexitatii lor, controlul privind gestiunea societatii este incredintat unor persoane anume investite denumite cenzori ai societatii.

Societatea pe actiuni sau comandita pe actiuni va avea trei cenzori si tot atatia supleanti, daca prin contractul de societate sau statut nu se prevede un numar mai mare. In toate cazurile insa numarul cenzorilor trebuie sa fie impar (art. 111 si art. 135 din legea nr. 31/1990).

In privinta societatii cu raspundere limitata, legea prevede ca, in statutul societatii se poale stipula alegerea unuia sau mai multor cenzori. Daca numarul asociatilor trece de cincisprezece, numirea cenzorilor este obligatorie (art. 147 din Legea nr.31/1990).

Regulile privind desemnarea cenzorilor, drepturile, obligatiile si raspunderile acestora sunt reglementate unitar prin lege (art. 147 din Legea nr.31/1990).

Desemnarea cenzorilor. Cenzorii societatii sunt desemnati in mod diferit.

In societatea pe actiuni sau comandita pe actiuni, cenzorii sunt stabiliti prin actele constitutive, care trebuie sa prevada numarul, numele, prenumele si cetatenia cenzorilor (art. 9 din Legea nr. 31/1990). Ulterior, cenzorii sunt alesi de catre adunarea generala ordinara (art. 73 din Legea nr. 31/1990).

In societatea cu raspundere limitata cenzorii se aleg de adunarea asociatilor (art. 147 din Legea nr. 31/1990).

In toate cazurile, durata mandatului cenzorilor este de trei ani, putand fi realesi.

Legea cere ca unul dintre cenzori sa fie contabil autorizat sau expert contabil.

La societatile in care statul detine cel putin 20% din capitalul social, unul dintre cenzori va fi recomandat de Ministerul Finantelor. Cand statul detine intregul capital social, evident, toti cenzorii vor fi numiti de acest minister.

Cenzorii trebuie desemnati din randurile asociatilor, cu exceptia cenzorilor-contabili.

Legea mai cere ca majoritatea cenzorilor si supleantilor unei societati comerciale sa fie cetateni romani.

In sfarsit, cenzorii societatii trebuie sa depuna o garantie, care reprezinta a treia parte din garantia ceruta pentru administratori.

Cenzorii sunt remunerati cu o indemnizatie fixa, determinata prin statut sau de adunarea asociatilor care i-a desemnat.

Potrivit art. 112 din Legea nr. 31/1990, nu vor putea fi desemnati ca cenzori, iar daca au fost desemnati decad din mandatul lor: rudele sau afinii pana la al patrulea grad inclusiv sau sotii administratorilor; persoanele care primesc sub orice forma, pentru alte functii decat aceea de cenzor, un salariu sau o remuneratie de la administratori sau de la societate; persoanele carora le este interzisa functia de administrator.

Revocarea cenzorilor se va putea face numai de adunarea generala, cu votul cerut la adunarea extraordinara, adica in conditiile art. 76 si art. 140 din Legea nr.31/1990.

Moartea, impiedicarea fizica sau legala, incetarea sau renuntarea la mandat a unui cenzor are drept consecinta inlocuirea cenzorului in cauza cu supleantul cel mai in varsta. Daca insa numarul cenzorilor nu se poate completa in acest mod, cenzorii ramasi numesc alte persoane in locurile vacante pana la intrunirea adunarii asociatilor.

Drepturile si obligatiile cenzorilor. Cenzorii isi pot indeplini mandatul lor privind controlul gestiunii societatii gratie drepturilor si obligatiilor prevazute de lege.

a) Drepturile cenzorilor. Aceste drepturi sunt menite sa asigure informarea cenzorilor privind activitatea societatii.

Cenzorii au dreptul sa participe la adunarile administratorilor, fara sa aiba drept de vot.

De asemenea, cenzorii au dreptul sa obtina in fiecare luna de la administratori o situatie despre mersul operatiunilor comerciale.

In scopul protejarii intereselor societatii, legea interzice cenzorilor sa comunice asociatilor in particular sau tertilor datele referitoare la operatiile societatii de care au luat cunostinta cu ocazia exercitarii mandatului lor (art. 115 din Legea nr.31/1990).

b) Obligatiile cenzorilor. Mandatul de cenzor implica anumite obligatii.

Astfel, cenzorii sunt obligati sa supravegheze gestiunea societatii, sa verifice daca bilantul si contul de profit si pierderi sunt legal intocmite si in concordanta cu registrele. Ei trebuie sa verifice daca registrele sunt regulat tinute si daca evaluarea patrimoniului societatii s-a facut potrivit regulilor stabilite pentru intocmirea bilantului.

Referitor la constatarile facute in urma verificarilor, precum si asupra eventualelor propuneri privind bilantul si repartizarea beneficiilor, cenzorii vor prezenta un raport adunarii generale. Prezentarea raportului cenzorilor constituie o conditie fara de care adunarea generala nu va putea aproba bilantul si contul de profit si pierderi.

De asemenea, cenzorii sunt obligati: sa faca, lunar si pe neasteptate, inspectii casei si sa verifice existenta titlurilor sau valorilor apartinand societatii; sa convoace adunarea asociatilor, cand aceasta n-a fost convocata de administratori; sa vegheze ca dispozitiile legii, contractului de societate si statutului sa fie respectate.

In sfarsit, cenzorii sunt obligati sa aduca la cunostinta administratorilor sau, dupa caz, a adunarii generale, neregularitatile din activitatea societatii si incalcarea actelor statutare si a dispozitiilor legale.

Modul de lucru al cenzorilor. Cu privire la modul de lucru al cenzorilor, legea face o distinctie.

Cenzorii vor intocmi impreuna raportul privind bilantul si contul de profit si pierderi destinate adunarii generale. Tot impreuna vor delibera si asupra propunerilor asupra bilantului si repartizarii beneficiilor. In cazul existentei unor neintelegeri intre cenzori, fiecare dintre ei intocmeste un raport pe care il va prezenta adunarii generale.

Pentru celelalte obligatii impuse de lege, cenzorii vor putea lucra separat.

Potrivit legii, cenzorii vor trece intr-un registru special deliberarile lor, precum si constatarile facute in timpul exercitarii mandatului lor (art. 116 din Legea nr.31/1990).

Raspunderea cenzorilor. Obligatiile si raspunderea cenzorilor sunt guvernate de regulile mandatului si de dispozitiile legii societatilor comerciale (art.117 din Legea nr. 31/1990).

Ca si raspunderea administratorilor, raspunderea cenzorilor poate fi civila si penala. Cenzorii raspund solidar pentru nerespectarea obligatiilor prevazute de art. 43 din Legea nr. 31/1990.

Actiunea in. raspunderea civila contra cenzorilor se exercita in conditiile art. 108 din Legea nr. 31/1990.

Cat priveste raspunderea penala a cenzorilor, aceasta este reglementata de
art. 194 si urm. din Legea nr. 31/1990.

Raspunderea civila a cenzorilor. Intinderea si efectele raspunderii cenzorilor sunt determinate de regulile mandatului (art.117 din Legea nr.31/1990). Nerespectarea obligatiilor prevazute de art.43 din Legea nr. 31/1990 atrage raspunderea solidara a cenzorilor. Actiunea in raspundere civila contra cenzorilor se exercita in conditiile art.108 din Legea nr. 31/1990.

Daca au contribuit la ajungerea societatii in incetare de plati, cenzorii raspund patrimonial, in conditiile art.123 din Legea nr. 64/1995 pentru faptele prevazute de acest text.[12]

Raspunderea penala. Cenzorii raspund penal, daca sunt intrunite conditiile legii, cand, in rapoartele lor, prezinta cu rea-credinta fapte neadevarate asupra conditiilor economice ale societatii, sau le ascund in tot sau in parte. Raspunderea cenzorilor este angajata si in cazurile in care, desi sunt obligati prin lege, nu convoaca adunarea generala; cand au acceptat cu stiinta si au pastrat insarcinarea de cenzori, contrar dispozitiilor art.112 din Legea nr.31/1990; cand exercita functia de cenzor cu incalcarea dispozitiilor legii referitoare la incompatibilitate sau cand se imprumuta sub orice forma direct sau printr-o persoana interpusa de la societatea controlata (art.201, Legea nr.31/1990).

Daca societatea se afla in reorganizare si lichidare judiciara, cenzorii vor raspunde pentru faptele prevazute de art.123 din Legea nr. 64/1995, in aceleasi conditii ca si administratorii.[13]

PARALELA INTRE AUDITUL SI CONTROLUL FINANCIAR

Adeseori, aceste doua notiuni sunt confundate, considerandu-se ca e vorba de aceeasi notiune altfel exprimata. Confuzia este posibila datorita:

Modalitatii de exercitare

control financiar extern (al Statului - prin Curtea de Conturi si Ministerul Finantelor);

audit financiar extern (cerut expres de lege-cenzorat, sau cerut de proprietarii anumitor unitati patrimoniale si executat pe baza de contract);

control financiar propriu (la ministere, departamente, alte organe centrale de stat, prefecturi si Primaria Municipiului Bucuresti, regii autonome, societati comerciale cu capital de stat);

audit intern (la nivelul tuturor unitatilor patrimoniale definite ca atare in
Legea contabilitatii) asigurat de cei care gestioneaza patrimoniul, in conditiile Regulamentului de aplicare a Legii contabilitatii.

Utilizarea unor tehnici si proceduri comune ca:, tehnica sondajului, procedura examinarii analitice etc.

Comoditati si utilizari superficiale ale notiunilor: a revizui, a controla, a
audita sunt eronat considerate "verificari' in scopul descoperirii unor erori sau inexactitati.

In fapt, controlul financiar si auditul financiar sunt doua notiuni distincte care se completeaza reciproc, care nu au nici un caracter antagonic, dar care se deosebesc prin modalitatea de exercitare a fiecareia si scopul urmarit. Astfel:

Controlul financiar extern al Statului

Se exercita in numele Statului, urmarindu-se:

- modul de utilizare al banului public (Curtea de Conturi);

controlul administrarii si utilizarii mijloacelor financiare ale organelor centrale si locale ale administratiei de stat si ale institutiilor de stat (de catre Ministerul Finantelor prin directiile generale ale Controlului de Stat);

verificarea respectarii reglementarilor financiar-contabile in legatura cu indeplinirea obligatiilor fata de Stat de catre: regiile autonome si agentii economici (Ministerul Finantelor prin aceleasi directii generale);

- actionarea operativa pentru prevenirea si combaterea fraudelor, contraventiilor si infractiunilor la regimul fiscal, vamal si cel al preturilor (Ministerul Finantelor prin Garda Financiara).

Formele de organizare sunt: anticipat-preventiv si ulterior;

Scopul este sanctionator-educativ si de recuperare a sumelor datorate;