Eficienta activitatii comerciale

1. Continutul eficientei activitatii comerciale si criteriile de apreciere

2. Cheltuielile de circulatie in comert

3. Factorii care influenteaza marimea si dinamica cheltuielilor de circulatie

4. Rentabilitatea activitatii comerciale

4.1. Continutul si indicatorii rentabilitatii

4.2. Factorii care determina marimea profitului

4.3. Repartizarea profitului

5. Caile de sporire a eficientei activitatii economice

1. Continutul eficientei activitatii comerciale si criteriile de apreciere

Prin eficienta activitatii economice, in speta a comertului, se intelege raportul dintre efortul economic depus si rezultatele obtinute de un agent economic si de comert, in ansamblul sau; altfel spus, reprezinta raportul dintre rezultate si efort.

Efortul se masoara prin consumul de resurse economice (materiale, umane li financiare), iar rezultatele, prin volumul desfacerilor, sau alte efecte calitative ale activitatii economice, cum ar fi cresterea profitului sau a productivitatii muncii, reducerea nivelului relativ al cheltuielilor de circulatie, promovarea progresului tehnic.

Locul celor doi termeni, efort si rezultate in exprimarea eficientei, are semnificatia sa, si anume:

in principiu se raporteaza efortul la rezultate, in situatia in care resursele economice sunt prioritare prin caracterul lor limitat in deciziile conducerii, urmarindu-se a se evidentia consumul acestora pe unitatea de rezultat;

dimpotriva, se raporteaza rezultatele la consumul de resurse, pentru situatia in care atingerea unui nivel al activitatii economice constituie obiectul deciziei, resursele disponibile urmand a fi folosite in acest scop.

Si in interiorul ramurii comertului, unde la distributia produselor participa mai multi intermediari, eficienta trebuie privita atat pentru fiecare intreprindere, cat si pentru ansamblul comertului.

Drept criterii de apreciere a eficientei de ansamblu a activitatii comerciale se folosesc o serie de indicatori li anume:

1. Productivitatea factorilor de productie (nr. de personal, capital social), calculata ca raport intre volumul activitatii si fiecare din factorii respectivi. Ea poate fi comparata cu productivitatea factorilor de productie din industrie si exprima in dinamica, schimbarea raportului dintre cei ce produc si vand un volum de marfuri dat, sau exprima schimbarile in eficienta muncii lor.
2. Veniturile la bugetul de stat aduse de comert, in principal cele provenite din impozitul pe profit, care cresc pe masura sporirii eficientei activitatii si micsorarii consumului de resurse.
3. Timpul mediu de circulatie a marfurilor (calculat ca raport dintre stocurile medii la diferite la diferite grupe de marfuri si desfacerile medii zilnice), comparativ cu timpul mediu de productie al marfurilor respective, reflectand in dinamica schimbarile in calitatea distributiei.
4. Numarul de personal din comert fata de totalitatea populatiei active sau a salariatilor - indicatorul caracterizeaza in mare masura eficienta sociala a comertului, nivelul deservirii comerciale.
5. Nivelul relativ al cheltuielilor de circulatie caracterizeaza complexitatea si rationalitatea distributiei, cheltuielile la 1000 lei desfaceri fiind diferentiate pe agenti economic de acelasi profil in functie de felul in care isi gospodaresc resursele.

Eficienta activitatii unei societati comerciale, ca expresie a minimizarii cheltuielilor sau a maximizarii rezultatelor, este apreciata pe baza urmatoarelor criterii:

eficienta utilizarii resurselor economice (materiale, umane si financiare);

costul circulatiei marfurilor;

rentabilitatea activitatii economice.

Eficienta utilizarii resurselor economice se exprima prin indicatori in care resursele economice (ca efort) se raporteaza la rezultatele economice (ca efect), obtinandu-se consumul de resurse la o unitate de rezultat.

Printr-un raport invers se obtin rezultatele la o unitate de efort. Complementar, se pot folosi indicatori care exprima coeficientii de utilizare a unor resurse in raport cu potentialul lor.

Costul circulatiei (sau cheltuielile de circulatie) si rentabilitatea reprezinta criterii de apreciere a eficientei globale a activitatii economice a unei societati comerciale.

Alaturi de eficienta economica, teoria si practica activitatii comerciale delimiteaza si eficienta sociala sau eficienta pentru cumparatori, constand in calitatea deservirii comerciale. Un nivel ridicat al deservirii comerciale determina formarea pentru fiecare unitate comerciala a unei clientele stabile, care prin puterea ei de cumparare determina volumul capacitatii ei economice.

Eficienta sociala e apreciata prin indicatori privind marimea resurselor materiale si umane folosite de comert in raport cu numarul de locuitori deserviti (exemplu: suprafata comerciala la 1000 locuitori), serviciile comerciale diferite in unitati, gradul de diversificare a sortimentului, calitatea relatiilor cu publicul si altii.

2. Cheltuielile de circulatie in comert - continutul, structura li clasificarea

Cheltuielile de circulatie reprezinta consumul e resurse economice, evaluate in bani, pentru infaptuirea circulatiei marfurilor de la producatori la consumatori.

Asemenea cheltuieli privesc activitatea tuturor agentilor economici care participa la procesul realizarii marfurilor. Ca atare, ele sunt efectuate de:

producatori, care desfac produsele prin relatii directe cu consumatorii;

comerciantii distribuitori, care cumpara produsele de la producatori si le vand consumatorilor;

consumatori (in special productivi), care pastreaza produsele cumparate pana in momentul utilizarii lor, in situatia in care stocajul reprezinta o conditie a consumului.

Analizand continutul cheltuielilor de circulatie dupa natura proceselor economice si a mijloacelor care le genereaza, se delimiteaza urmatoarele categorii de cheltuieli (structura):

1. Cheltuieli materiale: combustibili, energie, apa, materiale de intretinere, uzura obiectelor de inventar, pierderi naturale la marfurile pastrate, etc.
2. Lucrari si servicii executate de terti: intretinere si reparatii, chirii, transportul marfurilor, posta si telecomunicatii, prime de asigurare, comisioane la cumpararea sau vanzarea titlurilor de valoare, cheltuieli pentru servicii bancare, cheltuieli cu publicitatea, etc.
3. Impozite li taxe: taxa pe valoarea adaugata, taxe catre institutiile publice.
4. Cheltuieli cu personalul: salarii si contributii la asigurarile sociale.
5. Cheltuieli cu amortizarea si provizioane: amortizarea imobilizarilor corporale si necorporale, provizioane pentru deprecierea imobilizarilor corporale si necorporale si pentru creante neincasabile.
6. Cheltuieli exceptionale: valoarea despagubirilor platite, amenzi, debite prescrise, pierderi din calamitati, donatii, etc.

Clasificarea cheltuielilor de circulatie in comert

Se face dupa mai multe criterii de clasificare, si anume:

1. O prima clasificare structureaza cheltuielile de circulatie dupa forma de comert:
1. Cheltuieli cu materii prime si echipament industrial;
2. Cheltuieli cu produse agricole;
3. Cheltuieli cu bunuri de consum individual.
2. Dupa grupele de produse avem:
1. Cheltuieli cu comercializarea produselor alimentare
2. Cheltuieli cu comercializarea produselor nealimentare
3. Cheltuieli cu alimentatia publica.
3. Dupa stadiile de circulatie a marfurilor avem:
1. Cheltuieli cu circulatia cu ridicata;
2. Cheltuieli cu circulatia cu amanuntul.

Observatie:

Potrivit specificului fiecarei ramuri de comert, ponderea grupelor de cheltuieli, ca li nivelul lor relativ, sunt diferite de la o ramura la alta. In principiu, circulatia cu ridicata se realizeaza cu un nivel mai mic de cheltuieli decat circulatia cu amanuntul, iar comercializarea marfurilor alimentare este nai costisitoare decat cea a marfurilor nealimentare.

O asemenea clasificare raspunde cerintelor unei politici de diferentiere a cotelor de adaos comercial pe forme de comert li pe grupe de marfuri, astfel incat acestea sa asigure conditiile de eficienta in comercializarea oricarei grupe de marfuri.

4. Dupa dependenta de volumul activitatii economice se disting doua categorii de cheltuieli: variabile si constante.
1. Cheltuielile variabile se modifica (proportional sau neproportional), odata cu evolutia volumului activitatii (exemplu: cheltuielile cu transportul marfurilor, cu salariile, cu pierderile naturale la marfurile pastrate, etc.).
2. Cheltuielile constante sunt independente de volumul activitatii economice, desi peste o anumita limita a activitatii ele pot sa creasca.
5. Dupa structura organizatorica, se urmaresc distinct:
1. Cheltuieli de circulatie pe unitati operative;
2. Cheltuieli generale ale societatii comerciale.
6. In scopul urmaririi eficientei economice pe fiecare unitate operativa, cheltuielile de circulatie se grupeaza in directe si indirecte.
1. Cheltuielile directe - se pot identifica pe fiecare unitate dupa elementele pe care le determina. De exemplu: cheltuielile cu salariile sunt determinate de marimea si structura personalului, cheltuielile de intretinere si chiriile de marimea suprafetei comerciale, etc.
2. Cheltuielile indirecte - se efectueaza de catre o societate comerciala pe ansamblul unitatilor care o compun, repartizarea pe fiecare unitate facandu-se dupa diverse criterii de repartizare De exemplu: cheltuielile de transport se repartizeaza dupa cantitatea (valoarea) aprovizionarii fiecarei unitati, cheltuielile generale ale societatii, dupa volumul desfacerilor sau numarul de personal, etc.

Indicatorii cheltuielilor de circulatie

Pentru a masura cheltuielile de circulatie, a urmari dinamica lor si a le corela cu volumul activitatii economice, se folosesc diferiti indicatori care sunt proprii atat pentru activitatea de ansamblu a comertului, a unei ramuri sau agent economic, cat si pentru fiecare grupa e cheltuieli. Acesti indicatori sunt urmatorii:

1. Nivelul absolut al cheltuielilor (Che) este expresia monetara a fiecarei cheltuieli, servind la calcularea tuturor indicatorilor economici de rezultate, si in primul rand a profitului.
2. Nivelul relativ al cheltuielilor de circulatie (N_Che) este raportul procentual dintre nivelul absolut al cheltuielilor si marimea desfacerilor.

Che = nivelul absolut al cheltuielilor

D = marimea desfacerilor

Este un indicator calitativ al activitatii economice, o expresie a eficientei acesteia, deoarece desemneaza consumul diferit de resurse li modul de actiune al agentilor economici pentru desfacerea unei unitati valorice dintr-un produs.

3. cuantumul reducerii (cresterii) nivelului relativ al cheltuielilor de circulatie (Q) reprezinta diferenta dintre nivelul relativ al cheltuielilor din perioada curenta si cel din perioada de baza, sau dintre nivelul relativ estimat si cel relativ realizat pe o perioada.

N_Che1 = nivelul relativ al cheltuielilor din perioada curenta

N_Che0 = nivelul relativ al cheltuielilor din perioada de baza

4. ritmul reducerii (cresterii) nivelului relativ al cheltuielilor de circulatie (R_Che) e dat de raportul dintre cuantumul reducerii li nivelul relativ al cheltuielilor din perioada de baza.

Acest indicator masoara efortul depus pentru reducerea nivelului relativ al cheltuielilor; doua unitati comerciale pot realiza acelasi cuantum de reducere, dar cu o semnificatie de efort diferita.

5. Economia (cresterea) relativa de cheltuieli (E_Che) datorita reducerii (cresterii) nivelului relativ al cheltuielilor de circulatie

Se calculeaza prin inmultirea cuantumului de reducere a nivelului relativ al cheltuielilor cu volumul desfacerilor din perioada curenta si impartit la 100.

Si acest indicator este o expresie a eficientei activitatii economice, deoarece prin marimea lui se concretizeaza rezultatele obtinute ca urmare a efortului depus sub forma consumului de resurse.

3. Factorii care influenteaza marimea si dinamica cheltuielilor de circulatie

Principalii factori care actioneaza asupra ansamblului cheltuielilor de circulatie sunt urmatorii:

1. Volumul desfacerilor sau intr-o interpretare mai larga volumul activitatii economice

Cresterea volumului desfacerilor determina obiectiv marimea volumului absolut al cheltuielilor, deoarece sporeste masa marfurilor transportate, se efectueaza cheltuieli mai mari cu stocarea marfurilor, sporeste fondul de salarii, etc. Cresterea volumului cheltuielilor nu este insa proportionala cu cresterea volumului activitatii economice, deoarece nu toate cheltuielile se afla in aceeasi relatie de determinare; numai cheltuielile variabile sunt influentate de cresterea desfacerilor, pe cand cele constante raman neschimbate. In aceste conditii, volumul absolut al cheltuielilor creste neproportional cu desfacerile, ceea ce, in final inseamna reducerea nivelului lor relativ.

2. Structura desfacerilor pe grupe de marfuri si schimbarea acestora in timp, influenteaza atat volumul, cat si dinamica cheltuielilor de circulatie.

Astfel, marfurile alimentare se comercializeaza cu cheltuieli mai mari decat celelalte grupe de produse, iar in structura marfurilor alimentare, legumele si fructele reclama cheltuieli de circulatie mai mult decat dublu fata de cele provenite din industria alimentara.

3. Modul de distributie a marfurilor, care presupune formele de miscare (directa sau prin intermediari), numarul de verigi intermediare, distantele de la furnizori la beneficiari, felul transporturilor (cale ferata, auto, naval), care influenteaza categoriile de cheltuieli legate de transport, depozitare, stocare, uzura ambalajelor de circulatie si altele.
4. Viteza de circulatie a marfurilor, respectiv timpul in care marfurile parcurg sfera circulatiei, deci trec de la producator la consumator.

De marimea vitezei de circulatie depinde amploarea procesului de stocare, iar accelerarea vitezei de circulatie, concretizata in marimea numarului de rotatii a stocurilor, determina sporirea volumului desfacerilor, care reprezinta un factor de crestere a tuturor cheltuielilor de circulatie.

5. Productivitatea muncii este un factor cu actiune directa asupra cheltuielilor cu salarizarea personalului. Cresterea productivitatii muncii duce la o economie relativa de personal si deci, de fond de salarii. Totodata, cresterea ei duce la marimea volumului desfacerilor, cu consecinte directe asupra ansamblului cheltuielilor de circulatie.
6. Complexitatea activitatii comerciale, adica nivelul de dezvoltare a retelei comerciale, varietatea sortimentului oferit, numarul de personal care deserveste publicul, gama de servicii comerciale oferite la vanzarea marfurilor, etc., influenteaza direct nivelul cheltuielilor de circulatie.    Modernizarea comertului duce la marirea cheltuielilor de circulatie, insa acest spor este in mare parte compensat prin cresterea volumului desfacerilor.
7. Factori externi ai activitatii comerciale, legati de mediul economico-juridic li administrativ in care functioneaza unitatile comerciale, cum ar fi: puterea de cumparare a populatiei, tarifele pentru serviciile de gospodarire comunala (apa, energie electrica si termica, chirii, etc.), rata dobanzilor bancare.

4. Rentabilitatea activitatii comerciale

4.1. Continutul si indicatorii rentabilitatii

Rentabilitatea se defineste prin capacitatea unei societati comerciale de a obtine din activitatea pe care o desfasoara un profit sau un beneficiu.

Profitul comercial este, in cea mai mare parte, forma proprie de valorificare a factorilor de productie din interiorul comertului. Anumite conditii conjuncturale de piata, precum si diverse masuri de politica economica a statului pot influenta, insa, marimea profitului. Se disting astfel, trei tipuri de profit:

1. Profitul castigat - prin initiativa proprie a fiecarui intreprinzator;
2. Profitul primit - datorita unor imprejurari favorabile in activitatea acestuia;
3. Profitul admis - potrivit unor reglementari ale puterii publice

Gradul de rentabilitate este diferit pe societati comerciale si pe ramuri de comert, datorita specificului distributiei din fiecare ramura, a particularitatilor mediului economico-social in care isi desfasoara activitatea fiecare agent economic si a modului in care isi gestioneaza resursele. Pentru acoperirea cheltuielilor de circulatie si asigurarea profitului, fiecare intreprinzator comercial aplica la valoarea marfurilor cumparate de la furnizor un adaos comercial de marimea caruia depinde pretul cu care isi vinde produsele. Nivelul pretului este supus insa concurentei, astfel ca, pentru o anumita ramura de activitate el tinde sa se apropie de cele mai mici costuri de productie si de circulatie, determinand astfel indirect, marimea cotelor de adaos ce pot fi practicate. O cota de adaos prea mare poate sa duca la lipsa de competitivitate a produselor, datorita cresterii pretului de vanzare.

Rentabilitatea se exprima prin doi indicatori: profitul si rata profitului sau rata rentabilitatii.

1. Profitul, la nivelul societatilor comerciale, se determina ca diferenta intre suma veniturilor (incasarilor) si suma cheltuielilor efectuate cu activitatea economica, inclusiv TVA si accize percepute la vanzarea marfurilor.

Veniturile (incasarile) obtinute prin activitatea economica, cuprind:

Veniturile din vanzarea marfurilor (cu ridicata si cu amanuntul), la pretul care include si adaosul comercial.

Veniturile din alte activitati (productie, prestari servicii).

Veniturile financiare (incasarile din dobanzi pentru sumele din conturi bancare, incasarile din dividende pentru actiunile detinute la alte societati, diferenta de curs valutar).

Venituri exceptionale (valoarea bunurilor valorificate din dezmembrarea unor fonduri fixe casate, penalizari incasate, provizioane neutilizate).

Cheltuielile efectuate pentru activitatea economica includ:

Costul marfurilor vandute (costul platit furnizorului).

Cheltuielile pentru alte activitati (costul produselor sau serviciilor realizate complementar activitatii de baza).

Cheltuielile de circulatie.

Cheltuielile financiare (cu dobanzile bancare, pierderi prin creante, respectiv din participatii sau imprumuturi acordate, diferentele de curs valutar).

Cheltuieli exceptionale (despagubiri, amenzi, valoarea debitelor prescrise sau a debitelor insolvabile, pierderi din calamitati, etc.).

Prin scaderea din venituri a cheltuielilor se obtine profitul brut sau impozabil. Asupra acestuia se aplica impozitul pe profit, sub forma unei cote procentuale reglementata prin lege, obtinandu-se profitul net. Acesta capata destinatiile prevazute in statutul de functionare a societatii.

2. Rata rentabilitatii (R_r) se determina ca raport procentual intre marimea profitului (P) si volumul activitatii comerciale (D)

Rata rentabilitatii se poate exprima si ca raport intre profit si marimea fiecarui factor de productie, sau a diverselor elemente care compun patrimoniul, obtinandu-se expresii semnificative ale eficientei, ca raport intre efectele si eforturile economice.

Se calculeaza astfel rata rentabilitatii in raport cu capitalul propriu sau cu totalul capitalului utilizat, deci si cu cel imprumutat, diferenta dintre cele doua marimi reflectand contributia adusa la cresterea rentabilitatii de catre resursele suplimentare de capital.

Profitul luat in calcul poate fi profitul brut, profitul net sau profitul diminuat cu prelevarile pentru diverse fonduri, rata rentabilitatii in cazul din urma avand semnificatie pentru marimea dividendelor ce pot fi acordate actionarilor.

Intre rata rentabilitatii capitalului si rata rentabilitatii economice exista o relatie stransa, si anume:

Ultimul raport, reprezentand     coeficientul de rotatie a capitalului. Relatia de mai sus arata ca o societate comerciala poate avea o rata redusa a rentabilitatii in raport cu activitatea economica, dar ridicata in raport cu capitalul, ca urmare a sporirii numarului de rotatii a acestuia.

Rata rentabilitatii poate fi calculata si in raport cu resursele umane folosite (fonduri de salarii sau numarul de personal), cu activul total al intreprinderii, cu investitiile care l-au creat, fiecare semnificand un aspect de eficienta a utilizarii resurselor economice.

Intre marimea profitului in raport cu numarul de personal si cu volumul desfacerilor, se stabileste relatia:

In care ultimul raport reprezinta productivitatea muncii.

Deci, rentabilitatea in raport cu numarul de personal sporeste direct proportional cu productivitatea muncii.

4.2. Factorii care determina marimea profitului

Fiind o diferenta intre venituri si cheltuieli, profitul este influentat de factori care actioneaza asupra acestor doua marimi.

In domeniul circulatiei marfurilor, ponderea hotaratoare in venituri o detine adaosul comercial, iar in cheltuieli, cheltuielile de circulatie. Adaosul comercial (reprezentand veniturile) are o influenta pozitiva asupra profitului, in timp ce cheltuielile de circulatie, una negativa.

Profitul va fi cu atat mai mare cu cat va creste adaosul comercial si se vor micsora cheltuielile de circulatie.

Relatiile de dependenta a profitului de cele doua elemente sunt urmatoarele:

Volumul adaosului comercial depinde de volumul si structura aprovizionarilor de la furnizori si de cotele de adaos comercial pe grupe de marfuri, el fiind produsul acestor doua elemente. Ambele sunt pentru intreprinzatori marimi variabile, influentate de factorul obiectiv si subiectiv. Astfel:

volumul si structura aprovizionarilor depinde de volumul si structura cererii populatiei, respectiv a desfacerilor, care la randul lor sunt determinate de puterea de cumparare a populatiei. In acest fel, fiecare intreprinzator acopera o parte din piata, definita prin cota sa de piata, care poate fi sporita pe seama concurentilor, prin castigarea unor noi segmente de consumatori, prin promovarea de noi produse pe piata, sau prin schimbare insasi a structurii cererii in favoarea produselor pe care o anumita firma le comercializeaza. Ramanand neschimbate cotele de adaos comercial, cresterea volumului aprovizionarilor duce la marirea volumului adaosului comercial.

Cotele de adaos comercial se diferentiaza pe grupe de marfuri, in functie de marimea cheltuielilor de circulatie si de prezenta sau absenta taxei pe valoarea adaugata. Volumul global al adaosului comercial creste daca structura desfacerilor se schimba in favoarea marfurilor cu adaos mare.

Cheltuielile de circulatie sunt influentate de volumul si structura desfacerilor si nivelul relativ al cheltuielilor pe grupe de marfuri, volumul total al cheltuielilor fiind produsul dintre aceste doua marimi.

Alaturi de veniturile si cheltuielile din activitatea de baza, profitul este influentat si de veniturile si cheltuielile financiare li de veniturile si cheltuielile exceptionale. Profitul creste astfel, in masura in care societatea detine titluri de plasament (actiuni, obligatiuni) la alte societati, acre ii aduc dividende sau dobanzi, precum si disponibilitati in conturile bancare, care pe langa sporirea capacitatii de lichiditate ii aduc dobanzi.

In afara profitului castigat prin initiativa proprie, in activitatea societatii comerciale poate aparea si un profit suplimentar, denumit profit primit, datorita unor conditii favorabile in evaluarea activului si pasivului bilantului intre inceputul si sfarsitul anului.

De asemenea, pentru unele intreprinderi sau grupe de marfuri, marimea profitului rezulta din anumite reglementari de preturi de catre stat, din negocierea preturilor intre producatori si distribuitori, din reglementari de taxe vamale, subventii acordate de stat, etc., fiind deci partial legat de efortul intreprinderii. Acesta este denumit profitul admis si face parte din parghiile de actiune a statului in cadrul mecanismului pietei.

4.3. Repartizarea profitului

Profitul este considerat un rezultat al participarii factorilor de productie la activitatea economica si un drept al acestora.

Cum prosperitatea unei firme depinde de investitiile de capital, prima destinatie pe care o capata o reprezinta formarea fondului de dezvoltare pentru autofinantarea investitiilor si a cresterii necesarului de mijloace circulante si formarea fondului de rezerva (valori materiale) pentru prevenirea dezechilibrelor. Aceste fonduri micsoreaza in mod firesc beneficiile care revin proprietarilor factorilor de productie, dar prin scopul lor devin premiza viitoarei cresteri superioare a activitatii economice.

Din profitul ramas se constituie o serie de fonduri pentru recompensarea factorilor de productie la obtinerea profitului, si anume:

Fond de participare a salariatilor la profit;

Fond pentru actiuni social-culturale (constructii de locuinte, organizarea de actiuni culturale)

Fond de premiere;

Alte fonduri hotarate de adunarea generala a actionarilor.

Regiile varsa diferenta ramasa dupa formarea acestor fonduri la bugetul statului.

Societatile comerciale pe actiuni recompenseaza participarea capitalului la obtinerea profitului prin acordarea de dividende populatiei, altor societati, sau statului, pentru actiunile detinute.

In afara dividendelor, firmele practica si alte forme de cointeresare a salariatilor (inclusiv a managerilor) in rezultatele activitatii lor, cum sunt: premiile, indemnizatiile pentru consiliile de administratie, distribuirea gratuita de actiuni salariatilor, asigurarile pentru salariati, etc.

5. Caile de sporire a eficientei economice

Din insusi continutul eficientei economice rezulta ca sporirea acesteia consta fie din maximizarea rezultatelor la un anumit efort economic, fie din minimizarea eforturilor, a cheltuielilor de resurse, pentru obtinerea unui rezultat.

1. O prima cale de sporire a eficientei economice o constituie cresterea volumului desfacerii (a activitatii economice) care conduce direct la marirea profitului.    Pentru a obtine insa o rata a rentabilitatii superioara, trebuie ca ritmul de sporire a profitului sa il devanseze pe cel al desfacerilor.

Cresterea volumului desfacerilor de capacitatea pietei si de concurenta si ea trebuie sa fie insotita de o schimbare calitativa continua a activitatii economice, deoarece aceasta conditioneaza, in ultima instanta, posibilitatea cresterii ei cantitative.

2. Cea de-a doua cale de sporire a eficientei, o constituie minimizarea consumului de resurse, la un anumit rezultat, altfel spus, rationalizarea diferitelor categorii de cheltuieli.

Printre principalele cai de rationalizare a cheltuielilor, amintim:

1. Accelerarea vitezei de circulatie a marfurilor conduce la micsorarea timpului in care marfurile parcurg sfera circulatiei, cu consecinte directe asupra cheltuielilor.    Aceasta se realizeaza prin modernizarea proceselor de transport, depozitare, pastrare si vanzare a marfurilor. Desigur, perfectionarea acestor procese se face cu cheltuieli mai mari, dar prin accelerarea vitezei de circulatie se mareste numarul de circuite ale capitalului intr-o perioada data, si ca urmare, are loc cresterea masei profitului.
2. Cresterea productivitatii factorilor de productie (numarul de personal, suprafete comerciale, capital banesc) are drept consecinta micsorarea consumului acestora pe unitate de rezultat. Diminuarea consumului de resurse nu trebuie inteleasa ca o scadere absoluta, fizica sau valorica a lor, ci una relativa, in raport cu activitatea economica.

Sporirea randamentului factorilor de productie este conditionata de modernizarea bazei tehnico-materiale a comertului. Cum modernizarea presupune investitii de capital, diminuarea acestora poate fi realizata prin folosirea intensiva a bazei tehnico-materiale existente, insotita de procedee moderne de amenajare interioara si de desfasurare a activitatii unitatilor operative.

3. O alta cale de crestere a eficientei economice o reprezinta perfectionarea sistemului de conducere economica, respectiv al procesului de luare a deciziilor cu privire la alocarea resurselor si la modernizarea activitatii economice