FUNCTIILE REGULILOR DE ORIGINE

FUNCTIILE REGULILOR DE ORIGINE

Administrarea aranjamentelor preferentiale (stabilirea importurilor indreptatite la tratamentul preferential)

Doua obiective:

evitarea "devierii de comert": intrarea exporturilor din afara ACPR pe teritoriul tarii participante la ACPR care aplica cele mai reduse taxe vamale (si/sau alte restrictii comerciale), de unde aceste exporturi pot accede liber pe orice piata nationala din cadrul ACPR T nivelul protectiei fata de terti este dat de cel mai putin protectionist membru al unui ACPR (libertatea membrilor unui acord de liber schimb de a promova politici comerciale independente fata de terti devine lipsita de semnificatie)

In principiu, devierea de comert este un risc doar pentru zonele de liber-schimb si alte acorduri comerciale preferentiale imperfecte. Teoretic, existenta unui tarif vamal comun si a unei politici comerciale comune fata de terti face ca "punctul de intrare" al importurilor din exteriorul gruparii pe teritoriul acesteia sa fie irelevant. In practica, regulile de origine sunt utilizate si de catre uniunile vamale:

- in perioada de tranzitie pana la adoptarea tarifului vamal comun

- pentru administrarea unor preferinte acordate tertilor (e.g., acorduri de liber schimb cu tari terte, preferinte vamale unilaterale in favoarea tarilor in curs de dezvoltare etc)

stimularea procesului de industrializare in tarile subdezvoltate beneficiare de preferinte acordate unilateral - motivatie controversata

Pentru a beneficia de preferinte, exporturile acestor tari trebuie sa contina o anumita proportie de valoare adaugata pe plan local (sau, de cele mai multe ori, in alte tari in curs de dezvoltare).

Administrarea unor restrictii comerciale aplicate diferentiat, in functie de parteneri:

masuri antidumping si compensatorii,

aplicarea normelor tehnice si a masurilor sanitare si fitosanitare

achizitiile publice

Utilizarea corecta a indicatiilor de origine ("Made in .")

Unele tari au dobandit o reputatie deosebita in producerea anumitor bunuri, consumatorii fiind dispusi sa plateasca mai mult pentru bunurile din aceste tari. (e.g., ceasuri elvetiene, vinuri frantuzesti, automobile nemtesti etc)

Scopuri statistice:

Teoretic, regulile de origine ar permite masurarea corecta a fluxurilor comerciale internationale, pe surse de provenienta. In practica, statisticile de import sunt compilate pe baza datelor din facturile externe, fara a se verifica originea.   

Trebuie facuta distinctia intre reguli de origine referitoare la comertul nepreferential si cele care privesc comertul preferential.

Cele din urma joaca un rol mult mai important in comertul international, din cauza multitudinii de acorduri comerciale preferentiale, care necesita - fara exceptie - reguli de origine pentru a putea fi puse in aplicare.

Din acest motiv, regulile preferentiale sunt adesea mai restrictive decat cele referitoare la comertul nepreferential.

Din punct de vedre tehnic, stabilirea de reguli de origine pentru comertul nepreferential este cea mai dificila, deoarece aceste reguli trebuie sa ofere o metoda exhaustiva de a determina originea unui bun. In ceea ce priveste comertul preferential, nu este necesara determinarea precisa a originii unui bun, fiind sa se determine daca bunul respectiv are sau nu originea necesara pentru obtinerea tratamentului preferential.

Singurul acord multilateral privind regulile de origine este Conventia de la Kyoto (incheiata la 18 mai 1973 si intrata in vigoare la 25 spetembrie 1974) - Conventia Internationala privind Simplificarea si Armonizarea Procedurilor Vamale), care contine trei anexe referitoare la regulile nepreferentiale.

Regula de baza: Pentru ca un produs sa fie originar dintr-o tara, el trebuie sa fie obtinut integral in tara respectiva sau sa fi cunoscut ultima "prelucrare substantiala" pe teritoriul tarii respective.

a) "obtinut integral"

Conventia de la Kyoto cuprinde o lista cu produse care pot fi considerate a fi fost obtinute integral pe teritoriul unei anumite tari: bunuri extrase sau recoltate in tara, animale crescute, vanate sau pescuite in tara respectiva, deseuri rezultand din operatiuni desfasurate in tara respectiva, precum si bunuri produse utilizand exclusiv unul sau mai multe din tipurile de bunuri enumerate mai sus

b) "ultima prelucrare substantiala"

- Conventia de la Kyoto defineste aceasta prelucrare drept una care este suficienta pentru a conferi produsului "caracterul sau esential"

Conceptul bunului obtinut integral are o relevanta practica extrem de limitata in comertul international, motiv pentru care nu se utilizeaza definitii alternative ale sale. In ceea ce priveste ultima prelucrare substantiala, ea cunoaste si alte definitii:

in UE, "cea din urma prelucrare substantiala, justificata din punct de vedere economic, intr-o intreprindere echipata in acest scop si avand drept rezultat un produs nou sau reprezentand un important stadiu de productie"

in SUA: prelucrarea substantiala trebuie sa conduca la obtinerea unui produs nou si diferit, care are un nume, caracteristici si utilizari distincte

Pentru operationalizarea conceptului de "prelucrare substantiala" sunt utilizate trei criterii concrete:

schimbarea incadrarii tarifare   

valoarea adaugata

criteriul tehnologic

Cel mai frecvent utilizat criteriu: schimbarea incadrarii tarifare.

- un studiu desfasurat sub egida OMC cu privire la 93 de acorduri preferentiale existente in martie 2001 conchidea ca acest criteriu se aplica in 89 de acorduri, urmat de criteriul bazat pe valoarea adaugata si de cel tehnologic

- in sistemul PANEURO, schimbarea incadrarii tarifare este regula aplicata la 33% din produse, iar cea a valorii adaugate in 11%. Restul produselor sunt judecate prin combinatii ale criteriilor susmentionate.

Aceste date releva si faptul extrem de important ca cele trei criterii se utilizeaza in mod izolat mai rar decat situatiile in care ele se aplica in combinatie.

Natura acestor combinatii difera de la un acord preferential la altul:

Schimbarea incadrarii tarifare este preponderenta

acordurile incheiate de UE

acordul de liber schimb SUA-Chile

Piata Comuna a Americii Centrale; acordul de liber schimb Canada-Israel (in ambele cazuri, aceasta este singura regula utilizata)

Schimbarea incadrarii tarifare impreuna cu valoarea adaugata

NAFTA

acordurile incheiate de Mexic

Valoarea adaugata este preponderenta

ASEAN

Acordul de liber schimb SUA-Iordania

ANZCERTA

MERCOSUR

Valoarea adaugata impreuna cu criteriul tehnic

COMESA (Piata Comuna a Africii de Est si Sud)

In majoritatea cazurilor, acestor criterii li se adauga reguli constand din identificarea unor operatiuni care nu pot in nici un caz sa confere origine. Continutul acestor reguli difera de la un acord preferential la altul, dar in ele se regasesc frecvent urmatoarele operatiuni:

conservare in timpul transportului si depozitarii;

curatare, sortare, impachetare, marcare, etichetare

asamblarea/ divizarea de loturi

sacrificarea animalelor

diluarea cu apa sau cu alta substanta care nu altereaza natura produsului

SCHIMBAREA INCADRARII TARIFARE

Prelucrarea rezulta in obtinerea unui produs care are alta incadrare tarifara decat input-urile intermediare utilizate la realizarea sa.

Nivelul la care trebuie sa se produca aceasta modificare de incadrare poate sa difere. Cel mai frecvent, regulile de origine cer ca modificarea sa se produca la nivelul unei grupe tarifare (pozitie tarifara cu 4 cifre), dar exista si cazuri in care schimbarea poate avea loc la nivelul unui capitol tarifar (pozitie tarifara cu 2 cifre) sau al unei linii tarifare (pozitie tarifara cu 6 cifre).

Detalierea criteriului schimbarii incadrarii tarifare in diferite acorduri preferentiale

Cu cat schimbarea de incadrare tarifara trebuie sa se produca la un nivel mai putin avansat de detaliere, cu atat regula de origine este mai restrictiva.

Metoda incadrarii tarifare se bazeaza pe Sistemul Armonizat. Acesta are avantajul de a fi universal acceptat si, de asemenea, de a ordona bunurile intr-o ordine logica, corespunzatoare ratiunii criteriului schimbarii incadrarii tarifare: in general, grupele tarifare sunt ordonate in cadrul unui capitol in functie de gradul de prelucrare. Totusi, deoarece nu a fost conceput special pentru aplicarea regulilor de origine, sistemul armonizat are si neajunsuri: nu intotdeauna schimbarea incadrarii tarifare corespunde unei prelucrari substantiale; uneori deosebirile de incadrare tarifara sunt determinate de variabile nelegate de productie (cum ar fi destinatia sau utilizarea). Se poate ajunge la rezultate extreme:

obtinerea originii chiar daca toate input-urile sunt importate, iar operatiunea de prelucrare efectuata este relativ minora;

neacordarea originii desi bunul in cauza a suferit o prelucrare insemnata, pentru ca toate input-urile utilizate figureaza la aceeasi pozitie tarifara

In anumite cazuri (e.g., unele produse textile) se solicita o schimbare secventiala a incadrarii tarifare, pe fiecare stadiu de prelucrare in parte. O astfel de regula de origine este asemanatoare cu regulile bazate pe criteriul tehnologic.   

VALOAREA ADAUGATA

Se considera ca a avut loc o prelucrare substantiala daca un anumit procent din pretul produsului finit (sau din costurile de productie a produsului finit) este reprezentat de input-uri de origine locala.

deoarece informatiile referitoare la costuri sunt mai greu de obtinut decat cele cu privire la preturi, cel mai adesea se recurge la formulari bazate pe pret

regula de origine poate fi exprimata atat ca procent minim pe care trebuie sa il acumuleze elementele de origine locala, cat si ca procent maxim pe care il pot atinge elementele importate fara a schimba originea locala a bunului respectiv.

Analiza regulilor de origine ale principalelor tari donatoare de preferinte vamale arata ca doar Canada recurge la a doua modalitate de exprimare.

Regulile de origine formulate in termeni de valoare adaugata sunt cu atat ai restrictive cu cat ponderea ceruta de elemente locale este mai mare. Analizand regulile de origine din aceasta categorie care se aplica pe plan mondial, constatam ca aceasta pondere este stabilita la niveluri de 25%-62.5%. Analizele dedicate acestui subiect tind sa considere ca orice procent care depaseste 50% tradeaza o intentie protectionista, deoarece procente de 35-40% sunt suficiente pentru a se indeplini cerinta realizarii unei prelucrari cu adevarat substantiale.

Criteriul valorii adaugate are neajunsuri foarte serioase:

genereaza incertitudine pentru exportatori, deoarece in functie de fluctuatiile cursului de schimb si ale preturilor internationale, statutul anumitor bunuri din punctul de vedere al raportului dintre componentele autohtone si cele importate se poate modifica frecvent

este susceptibil de a duce la rezultate arbitrare: de pilda, un produs care indeplineste exact procentul cerut (e.g. 50%) este considerat originar, in vreme ce un produs care "rateaza" acelasi procent din cauza unui singur punct procentual (e.g., 49%) nu primeste acelasi statut

stimuleaza practici de eludare de natura "preturilor de transfer", pentru a minimiza aportul elementelor importat si a-l maximiza pe cel al elementelor locale; din acest motiv, in unele cazuri regulile de origine au fost detaliate pentru a trata si asemenea situatii

se pot ajunge la rezultate diferite pentru acelasi produs; de exemplu:

un produs care sufera exact aceeasi prelucrare in doua tari diferite poate fi considerat originar intr-una din ele si neoriginar in cealalta, in functie de nivelul costurilor de productie din cele doua tari

ponderea elementelor locale scade odata cu includerea in pret a cheltuielilor de transport   

sunt penalizati producatorii cei mai eficienti: cu cat un producator isi reduce costurile de fabricatie si isi amelioreaza productivitatea, cu atat valoarea adaugata local input-urilor importate va fi mai mica; dimpotriva, tarile cu costuri mai inalte ale fortei de munca si/sau ale capitalului sunt favorizate, putand indeplini regulile de origine

Pe de alta parte, acest criteriu prezinta avantaje precum:

- aplicarea uniforma

- transparenta

- flexibilitatea (restrictivitatea poate fi atenuata/intarita prin simpla modificare a procentului), care faciliteaza eventuale negocieri.

- nu este dihotomic, putand permite ca unuia si aceluiasi bun sa ii fie atribuite origini diferite, solutie care ar acomoda cel mai bine existenta unei retele globale de acorduri de liber-schimb suprapuse

Pe plan international, UE este partizana acestui criteriu, pe care vrea sa il generalizeze in comertul sau preferential (incepand cu cel unilateral), pe cand Japonia il respinge.   

CRITERIUL TEHNOLOGIC

Originea este data de locul desfasurarii anumitei (anumitor) operatiuni tehnologice specificate expres.

Nu poate fi utilizat ca principal criteriu de indeplinire a regulilor de origine deoarece trebuie stabilit pentru fiecare produs in parte si actualizat in functie de progresele/ schimbarile in tehnologiile de fabricatie.

Cunoaste cea mai mare raspandire in comertul international cu produse textile: pentru circa 86% din pozitiile tarifare este necesara si indeplinirea unui criteriu tehnologic.

Este considerat a fi cel mai restrictiv dintre criteriile de indeplinire a regulilor de origine, atat din cauza caracterului sau rigid, cat si a faptului ca formularea concreta necesita cunostinte specializate, determinand implicarea directa a producatorilor interni - doritori de protectie - in definirea proceselor tehnologice cerute.

Cu cat criteriul tehnologic este mai restrictiv, cu atat incurajeaza concentrarea productiei, cu consecinte potential negative in sensul sporirii riscului recurgerii la masuri antidumping si/sau compensatorii, deoarece creste probabilitatea determinarii existentei unui prejudiciu.

Cazuri:

camasi, UE: nu este suficienta schimbarea incadrarii tarifare, ci trebuie si ca produsul finit sa fie realizat dintr-o tesatura originara; in consecinta, cel putin doua operatiuni tehnologice majore trebuie sa se petreaca pe teritoriul de origine: asamblarea (coaserea) tesaturilor si obtinerea tesaturii din fire si fibre textile

tesaturi, SUA: "regula celor patru operatiuni": pentru obtinerea originii trebuie sa aiba loc urmatoarele operatiuni: vopsirea, imprimarea si inca cel putin alte doua operatiuni de finisare

circuite integrate, UE: in februarie 1989, Comisia Europeana a modifica regulile de origine pentru aceste produse, hotarand ca originea este conferita de locul unde are loc procesul de difuzie, nu cel de asamblare, desi asamblarea este intotdeauna ulterioara, este (impreuna cu testarea) mai intens utilizatoare de forta de munca decat difuzia, iar valoarea adaugata poate fi la fel de importanta ca cea rezultata din difuzie

Criteriile utilizate au efecte asimetrice asupra tarilor exportatoare, in functie de caracteristicile acestora.

o tara cu abundenta de forta de munca ieftina va fi dezavantajata cel mai mult de o regula bazata de valoarea adaugata

o tara specializata in asamblarea de input-uri importate va avea cel mult de suferit de pe urma unei reguli bazate pe criteriul tehnologic

In general, regulile de origine afecteaza cel mai puternic tarile mici, care sunt mai dependente de aprovizionarea cu input-uri din import. In schimb, mari puteri comerciale precum UE si SUA, cu largi piete interne si industrii diversificate, au mult mai putin de pierdut de pe urma regulilor de origine.

Regulile de origine afecteaza negativ schimburile comerciale:

atat prin costurile de tranzactie pe care le comporta respectarea regulilor

cat si prin cerintele pe care le impun productiei din tara exportatoare