Garantarea obligatiilor in comertul international

Garantarea obligatiilor in comertul international

1. Ratiunile de ordin economic si juridic care determina rolul garantiilor in comertul international

Suportul patrimonial al garantiilor ca obligatii juridice si economice extrinseci ale unui raport juridic fundamental in relatiile economice internationale il constituie scopul lor de a asigura executarea obligatiei din respectivul raport juridic sau despagubirea persoanei garantate in ipoteza in care executarea nu are loc. Amploarea deosebita si frecventa mare a garantiilor in relatiile economice de comert international se datoresc particularitatilor pe care contractele comerciale internationale le prezinta.

In primul rand aceste contracte ca instrumente de realizare a comertului international sunt in cele mai dese cazuri, incheiate pe termen lung fapt ce implica aparitia a numeroase riscuri intre momentul incheierii si momentul executarii - finalizarii derularii acestor contracte de o complexitate aparte. Tocmai efectele negative ale eventualitatii aparitiei acestor riscuri, garantiile asupra obligatiilor contractuale sunt menite sa le previna si sa le inlature.

In al doilea rand comertul international nu este numai inseparabil, ci chiar este dependent de institutia creditului international care presupune prin ipoteza existenta unui interval de timp intre prestatiile cocontractantilor si deci implicit, ideea de risc si de incredere intre parti in acelasi timp pe care numai garantiile prin scopul si rolul lor il pot acoperi.

Particularitatile existente la nivelul raporturilor comerciale internationale sunt satisfacute tocmai prin functiile lor specifice pe care le au garantiile, care tocmai raspund cerintelor decurgand din aceste particularitati ale vietii comerciale internationale.

De aceea practica contractuala internationala, doctrina domeniului, practica arbitala de comert international atribuie in mod unanim ca principala functie a garantiilor, asigurarea securitatii creditului comercial international in sensul ca pe de o parte asigura pe creditor impotriva eventualei insolvabilitati a debitorului iar pe de alta parte, confera credibilitate debitorului care va benficia cu atat mai mult de increderea     in bunatatea lui cu cat va aduce mai multe si mai sigure garantii.

2. Principalele categorii de garantii ale obligatiilor din contractele comerciale internationale

Daca in dreptul comun garantiile se disting in primul rand dupa izvorul lor in garantii legale si garantii conventionale, dreptul comertului international opereaza distinctia garantiilor dupa obiectul lor si anume in garantii reale si garantii personale.

Potrivit tezelor sustinute in literatura de specialitate elementele acestei clasificari s-au diversificat, plecand de la garantarea obligatiilor comerciale in general,[2] in relatiile economice ce au evoluat ca mod de expresie in comertul international astfel cum se practica aceasta in evolutia din ultimele decenii. Au aparut astfel, si s-au extins noi forme de garantie a obligatiilor in contractele comerciale internationale.

Asa, de exemplu, in domeniul garantiilor bancare ca principala forma a garantiilor personale, concomitent, in paralel cu specia clasica a cautiunii - fidejusiunii bancare, s-a extins pana la generalizare o noua specie de garantie bancara prin formula preferata, de altfel, a garantiei bancare autonome.

Astfel, in prezent si cu larga perspectiva de viitor, garantiile cu cea mai larga utilizare in comertul international prezente in contractele comerciale internationale sunt garantiile personale si indeosebi cele bancare.[3]

Aceasta, in timp ce, garantiile reale si in special cele imobiliare au inregistrat in ultimii 50 de ani un regres continuu, in special datorita contiuarii preocuparii lor in realizarea unor reglementari pe plan international in materie sa uniformizeze practicarea unor garantii mult mai simplificate impuse de celeritatea si securitatea operatiunilor comerciale internationale.

In consecinta, regimul juridic al acestora, garantiile reale si imobiliare ramase sub guvernarea unor reglementari greoaie si mult diversificate de la tara la tara, mai ales in domeniul executarii silite a bunurilor aflate in sfera schimburilor economice internationale, a devenit unul foarte putin abordat in practica, tinzand, chiar, spre perspectiva de a deveni caduc in ceea ce priveste doar de buna seama, practica contractuala comerciala internationala.

In ceea ce priveste aplicarea in comertul international a garantiilor reale de gaj comercial care fiind depasite de realitatile economice contemporane ca si privilegiile, se poate constata faptul ca in parctica comerciala internationala sunt ca si inexistente in planul raporturilor juridice de comert international.

Trebuie observat, insa faptul ca ipoteca reglementata in dreptul roman care poate deveni lex causae in dreptul comertului international roman, prin articolele 1746-1752 si 1768-1812 Cod civil roman se aplica in transportul si comertul international maritim cu o mare frecventa in ultimele doua decenii in toate cazurile in care aceasta priveste navele comerciale de transport maritim. Aceasta datorita faptului ca desi prin natura lor navele sunt bunuri mobile pot constitui obiectul acestor garantii ipotecare care, din principiu in Romania este una imobiliara si de asemeni ca o consecinta a participarii Romaniei la Conventia internationala de unificare     a anumitor reguli privitoare la privilegiile si ipotecile maritime, incheiate la Bruxelles in 1926 prin ratificarea acesteia prin Legea nr. 43/1937, cu remarca critica asupra faptului ca la noua conventie in aceeasi materie, incheiate la Bruxelles in 1967, tara noastra nu este inca parte desi afirma optiunea de integrare europeana.

In final, este de retinut faptul ca dintre garantiile personale cu o frecventa mai mare in practica comerciala internationala o constituie categoria garantiilor bancare cu cele doua forme specifice comertului international si anume, cautiunea bancara si garantia bancara autonoma, prin practicarea carora, in relatiile economice internationale, bancile au devenit, in mod general si uniform in practica comerciala internationala, cu unanima recunoastere in doctrina si practica arbitrala de comert international, principalii garanti ai afacerilor datorita faptului ca au cea mai stabila, certa si permanenta solvabilitate.[4]