Importanta Comertului International

1.1. Necesitatea folosirii rationale a resurselor economice

proprii fiecarei tari

Nevoile constituie fundamentul vietii economice; satisfacerea lor este, in primul rand, conditionata de existenta anumitor resurse economice. Resursele pot fi:

primare (materiale si umane), adica potentialul de resurse naturale(minerale, hidrocarburi, fondul funciar si forestier etc.) si potentialul demografic ( rezervorul resurselor de munca);

derivate, care sunt create de catre oameni pe baza celor primare (echipamente tehnice - masini, utilaje, instalatii; cunostintele stiintifice, experienta si deprinderile de munca ale oamenilor);

intermediare, care au aparut mai tarziu in activitatea economica (mijloace banesti si capitalul necesar transferului, transformarii/consumului de resurse materiale si umane intr-un circuit).

In general, resursele economice, pentru fiecare tara, ca si pentru intreaga Planeta au un caracter limitat, comparativ cu nevoile care se cer a fi satisfacute, dar mai ales, trebuie sa accentuam aceasta caracteristica in cazul resurselor naturale.

Istoria dezvoltarii economiei mondiale a demonstrat ca progresul economic al unei tari depinde, inainte de toate de gradul de mobilizare si folosire rationala a resurselor economice proprii, de eforturile fiecarui popor.

Prin utilizarea rationala a resurselor se doreste maximizarea efectelor. Rationalitatea confera activitatii economice eficienta, adica a satisface trebuinte mari cu aceleasi resurse sau cu resurse mai putine.

Resursele economice se gasesc disproportionat raspandite pe mapamond, ceea ce impune din partea fiecarui participant la viata economica o anumita strategie economica, pentru dobandirea lor, in conditii mai mult sau mai putin avantajoase.

De exemplu, resursele naturale sunt, pentru unele tari in exces fata de necesitatile proprii, iar pentru altele insuficiente ca volum si structura. Este necesar sa se cunoasca baza de resurse naturale a unei tari pentru a evalua perspectivele sale economice.

Unele tari isi asigura produsele de baza deficitare (materii prime, combustibil etc.) din exterior, in timp ce altele fructifica avantajul detinerii acestora prin relatii de export-import sau cooperare.

1.2. Diviziunea internationala a muncii

A.    Fosta diviziune internationala a muncii

Pana in anii '70, relatiile comerciale dintre Nord si Sud erau structurate de ceea ce numim acum forta de diviziune internationala a muncii. Aceasta corespundea schimbului de produse primare provenind din tarile dezvoltate. Nu era decat prelungirea "pactului colonial" care, in secolul XIX-lea, opera o diviziune stricta a sarcinilor intre colonia furnizoare de produse brute si metropola producatoare de bunuri manufacturate.

B.    Noua diviziune internationala a muncii

Delocalizarile activitatilor spre tarile lumii a treia si avantul noilor tari industrializate din Asia si America Latina traseaza, de vreo douazeci de ani, o "noua diviziune internationala a muncii". Anumite tari pe cale de dezvoltare care isi incep industrializarea (Coreea de Sud, China.) exporta produse manufacturate banalizate din punct de vedere tehnologic (in general cu proportie mare de munca necalificata sau putin calificata) contra produselor manufacturate de sectoarele de varf din tarile dezvoltate.

Utilizarea ca submarfuri de catre firmele multinationale, tarile lumii a treia s-au angajat in industrii de montaj care necesita mana de lucru numeroasa. Acest proces a marcat mai intai industria electronica apoi s-a raspandit in alte sectoare industriale ca instrumente de optica, ceasuri, jucarii, masini-unelte.

In conditiile epocii contemporane, comertul international se desfasoara in contextul amplului proces de participare la diviziunea internationala a muncii.

Participarea activa la diviziunea muncii reprezinta o latura inseparabila a procesului de dezvoltare a oricarei natiuni, constituind o necesitate obiectiva pentru toate statele lumii, indiferent de nivelul dezvoltarii lor economico-sociale sau de sistemul social-politic dominant. Pentru tarile slab dezvoltate sau in curs de dezvoltare este imperativa intensificarea participarii la diviziunea mondiala a muncii, pentru ca astfel vor putea inlatura decalajul considerabil care le desparte de tarile puternic industrializate si bine ancorate in diviziunea mondiala a muncii.

Diviziunea internationala a muncii este o categorie economica care exprima relatiile care se stabilesc intre statele lumii in procesul dezvoltarii productiei si comertului international, precum si locul si rolul fiecarui stat in circuitul mondial de valori materiale.

Pe baza diviziunii internationale a muncii, comertul international este o forma de legatura intre pietele nationale, intre producatorii de marfuri din diferite tari si care exprima interdependentele economice dintre state.

Diviziunea muncii este, deci, un proces de specializare internationala in

productie a economiilor nationale, statornicit de-a lungul timpului si care reprezinta baza legaturilor dintre ele, aratand locul pe care diferite tari ale lumii il ocupa in economia mondiala si reprezinta temelia materiala a fluxurilor economice internationale. Acest proces de specializare internationala in productie are ca scop adaptarea potentialului economic national al statelor la cerintele in continua schimbare ale pietei mondiale si este determinat de o serie de factori, precum: conditiile naturale fizico-geografice, marimea teritoriului si populatiei fiecarei tari; nivelul tehnic si gradul de diversificare al aparatului productiv din fiecare tara; traditiile economice; apropierea geografica a statelor si stabilirea anumitor raporturi de complementaritate economica intre ele; o serie de factori extraeconomici(razboaiele, dominatia coloniala, relatiile de productie).

In decursul timpului, diviziunea mondiala a muncii a imbracat diverse forme, depinzand de nivelul de dezvoltare al fortelor productie si de dezvoltarea industriala a numeroaselor state ale lumii.

O serie de factori au influentat pozitiv diviziunea mondiala a muncii si desigur, comertul international. De exemplu, aparitia de noi state pe harta politica a lumii prin cucerirea independentei politice de catre acestea, in perioada postbelica, constituie un factor se resimte si se va resimti pe termen lung.

Revolutia tehnico-stiintifica(inclusiv cea informationala) a strabatut o serie de etape si forme concrete de manifestare si este de asemenea un factor cu o puternica influenta asupra evolutiei diviziunii mondiale a muncii. Sub influenta acestui factor s-a adancit si va continua sa se intensifice diviziunea mondiala a muncii, cu diversele ei variante pe ramuri si subramuri ale industriei(masini-masini, chimie-chimie etc.), care se manifesta intre tarile puternic industrializate, trecand pe locul secund vechile variante ale diviziunii internationale a muncii(industrie-agricultura, extractie-prelucrare).

Revolutia tehnico-stiintifica contemporana a determinat in acelasi timp o asemenea crestere a nivelului tehnic, a complexitatii si diversificarii productiei in general, a industriilor de varf in special (constructii de masini, electrotehnica, telecomunicatii, chimie, metalurgie), incat organizarea in fiecare tara a productiei tuturor tipurilor de produse a devenit practic imposibila si in acelasi timp ineficienta din punct de vedere economic chiar si pentru cele mai dezvoltate tari ale lumii.

Revolutia tehnico-stiintifica contemporana a determinat o accentuare a interdependentelor economice dintre state, adica a relatiilor de cooperare ce se stabilesc intre statele suverane, bazate pe principiile dreptului international, urmarindu-se progresul fiecarei economii nationale.

Schimbarile care au intervenit in economia mondiala, in perioada postbelica, datorita modificarilor inregistrate pe harta politica a lumii, a revolutiei tehnico-stiintifice si a interdependentelor economice dintre state au generat conditii noi si in desfasurarea circuitului economic mondial.

Comertul international este principala componenta a circuitului economic mondial.

1.3. Comertul international - continut

Comertul international se refera la schimbul de bunuri si servicii intre diferite tari la nivel mondial. Ideea ca un astfel de flux international si economic ar trebui si ar putea exista a fost pentru prima data enuntata in lucrarile a doi economisti din secolul al XIX-lea , David Ricardo si John Stuart Mill.

Comertul international este cea mai veche forma a schimburilor economice mondiale. El exprima totalitatea schimburilor de marfuri tangibile si de marfuri "invizibile" intre statele lumii. In structura sa regasim doua fluxuri comerciale:

• comertul vizibil    - denumit si comert cu marfuri
• comertul invizibil, care cuprinde:
• comertul international cu servicii
• prestarile de servicii si vanzarile-cumpararile de licente cu exteriorul,
• turismul si transporturile internationale,
• consignatia internationala,
• asistenta economica si colaborarea tehnico-stiintifica efectuata pe baze comerciale cu strainatatea
• veniturile obtinute din plasamente de capital in strainatate;   
• transferurile curente.

Ponderile acestora in comertul international, reflectand mutatiile survenite in schimburile internationale de valori corporale si acorporale, variaza in timp datorita modificarii complementaritatilor economiilor nationale.

Statele lumii participa la schimburile comerciale internationale-conectarea lor la aceste schimburi facandu-se prin intermediul comertului exterior.

Comertului exterior cuprinde totalitatea operatiunilor de export, import, reexport de produse si servicii, desfasurate de o tara sau un grup de tari.

In prezent, participarea intensa si eficienta la comertul international devine o premisa fundamentala a dezvoltarii si progresului economic pentru fiecare tara prin intermediul cometului international, tarile isi asigura factori de productie si bunuri de consum de care nu dispun ori le-ar putea produce cu cheltuieli exagerate; el apare astfel ca o conditie pentru continuitatea , largirea si modernizarea productiei si satisfacerea unor nevoi de consum ale populatiei. Prin intermediul comertului exterior isi gaseste piata externa de desfacere la o parte din productia interna.

Datorita comertului international, tarile si agentii economici pot organiza unele productii pe scara mai mare, peste dimensiunile cererii interne, asigurand astfel o mai buna utilizare a factorilor de productie, cresterea productivitatii muncii si sporirea venitului national.

Datorita comertului international se amplifica concurenta pe piata fiecarei tari, mobilizand agentii economici la o activitate competitiva.

Complexitatea economiei mondiale, gradul inalt de diversificare a proceselor economice sub incidenta progresului tehnico-stiintific, interdependentele economice internationale aflate in plin proces de accentuare si diversificare fac ca nici o tara din lume, mare sau mica, dezvoltata sau in curs de dezvoltare, bogata sau saraca in factori de productie, sa nu-si poata asigura propria dezvoltare fara o profunda angrenare in circuitul mondial. Pentru cvasitotalitatea statelor lumii, principala forma a schimburilor internationale de activitati o constituie comertul international.

Analiza evolutiei comertului international in perioada ce a urmat celui de-al doilea razboi mondial prilejuieste evidentierea unui ansamblu de factori care au avut un impact complex si contradictoriu asupra schimburilor comerciale. Printre acestia putem mentiona: urmarile politice si economice ale celui de-al doilea razboi mondial: evolutia economiei mondiale, confruntata cu mutatii profunde in diviziunea internationala a muncii si in raportul de forte economice la nivel global; revolutia stiintifico-tehnica si implicatiile acesteia asupra circuitului economic mondial; aparitia si accentuarea fenomenelor si a proceselor de integrare economica din diverse regiuni ale lumii; gama tot mai variata de masuri de politica comerciala, protectioniste si promotionale promovate de diverse state si grupari de state; rezultatele incercarilor de adoptare a unei conduite la nivel international in diversele segmente ale circuitului economic mondial; fenomenele economice internationale in aceasta lunga perioada de timp (socurile petroliere, socul dobanzilor, evolutia contradictorie a cursurilor principalelor valute pe fondul flotarii generalizate a acestora).

Sub impactul cumulat al acestor factori s-au conturat urmatoarele trasaturi principale ale dinamicii si ale volumului comertului international:

a - In perioada postbelica, comparativ cu perioadele anterioare, comertul international a inregistrat un ritm deosebit de inalt de crestere. Dupa cum evidentiaza statisticile internationale, ritmul mediu anual de crestere a fost, in perioada 1950-1990, de circa 12%, diferentiat pe cele patru decenii(1950-1960 = 6,4%; 1960-1970 = 9,3%; 1970-1980 = 20,3% si 1981-1990 = 8%). Acest ritm de crestere s-a soldat cu o sporire a volumului valoric al exporturilor mondiale, exprimat in preturi curente,de circa 56 de ori in perioada 1950-1990, atingand peste 3400 de miliarde de dolari SUA, fata de doar cca. 61 miliarde dolari in 1950.

Cresterea s-a datorat atat sporirii volumului fizic al exporturilor, cat si cresterii preturilor pe piata internationala.

La conturarea acestei trasaturi, alaturi de factorii de factorii mentionati mai sus, au contribuit si perfectionarile inregistrate in domeniile transporturilor si comunicatiilor, procesele de modernizare si restructurare din economiile diferitelor state, tendinta de liberalizare a comertului international (estompata periodic de recrudescenta protectionismului), institutionalizarea schimburilor comerciale internationale, extinderea cooperarii economice internationale, diversificarea tehnicilor de comercializare etc.

b - Spre deosebire de perioada anterioara, in perioada postbelica, ritmurile de crestere ale produsului national brut (P.N.B.), ale productiei industriale si ale altor indicatori ai cresterii economice la scara internationala.

In anul 1990, fata de 1950, produsul intern brut a crescut pe plan mondial de peste 6 ori, productia industriala globala de peste 7 ori, fata de o crestere a comertului mondial de circa 56 ori.

Aceasta inseamna o crestere absoluta si relativa a capacitatii de absorbtie a pietei mondiale, o accentuare a interdependentelor economice si deci o participare sporita la circuitul economic mondial a tuturor tarilor lumii.

Totodata, adancindu-se procesele de specializare internationala, creste contributia comertului in procesele nationale de reproductie.

Structura diferita a economiilor statelor participante comertul international, ca si structura schimburilor lor externe, evolutia deosebita a preturilor la produse de baza si produse manufacturate, eficienta masurilor de politica comerciala promovate sunt cauze care au determinat ritmuri de diferentiate de crestere pe tari, regiuni si grupari de tari.

Ca tendinta pe termen lung, se evidentiaza faptul ca, in timp ce in cazul tarilor industrializate indicele de devansare a productiei industriale de catre comertul exterior inregistreaza o crestere, la grupul tarilor in curs de dezvoltare indicele a inregistrat o pronuntata scadere.

1.4. Mondializare -Globalizare

Atunci cand a inceput sa se impuna, la mijlocul anilor '90, termenul "mondializare" parea sa desemneze o configuratie complet noua a economiei mondiale si a sistemului international. Dupa estomparea lumii a treia din politica si disparitia sistemului sovietic, se credea ca se poate anunta o viitoare convergenta planetara sub semnul pietei.

Termenul "mondializare" este folosit din punct de vedere politic, iar cel de "globalizare" din punct de vedere economic.

Instaurarea unei piete unice la nivel planetar si functionarea acesteia autonom, sub guvernarea legilor sale proprii, fara intruziuni din partea niciunui fel de instrument exterior, este prezentata drept solutia tuturor problemelor de disfunctionalitate depistate pana acum atat din punct de vedere economic cat si social si politic.

Premisele generice ale mondializarii sau globalizarii pietelor constau in principal in:

• cresterea nivelului de cultura, concomitent cu rafinarea si uniformizarea gusturilor consumatorilor;

• accesul general la informatia globala, ca urmare a progresului tehnologic si a difuziei mari a telecomunicatiilor( internet, comert electronic);
• reducerea progresiva a barierelor comerciale si a tarifelor vamale;
• dezvoltarea infrastructurii si in special a tuturor formelor de transport international;
• dereglementarea unor piete, ca, de pilda, cea a telecomunicatiilor si cea a transportului aerian, pana de curand incorsetate de legi restrictive privind activitatea zonala a operatorilor pe aceste piete;
• functionarea unei piete internationale presupune sa traim intr-o lume in care pentru fiecare dolar exportat exista unul importat.

Aceste premise au sustinut in fapt strategia de anvergura geografica a marilor companii, care, fie datorita saturarii pietelor domestice, fie din dorinta de a deveni mai eficiente prin economii de scara, au cautat sa-si mareasca volumul de afaceri, atacand numeroase piete geografice, pe care, deservindu-le uniform si standardizat, le-au reunit intr-o piata unica, mondiala.

Globalizarea economica, care se manifesta prin internationalizarea productiei si a tehnologiei si prin globalizarea pietelor de marfuri, de servicii si de capital, este deci, urmare directa a activitatii societatilor transnationale.

1.4.1. Modalitati de expansiune economica internationala

A. Exportul

Cea mai banala forma de globalizare a pietei o constituie exportul, care reprezinta o vanzare de bunuri materiale si servicii spre un agent economic dintr-o alta tara in schimbul unei sume dintr-o valuta convertibila. O firma are la dispozitie doua modalitati de realizare a activitatilor sale de export: vanzarea produselor printr-un intermediar din tara, modalitate denumita export indirect; vanzarea produselor printr-un intermediar din strainatate.

a)Exportul indirect

Pentru micsorarea riscului actiunilor internationale, producatorul poate alege intermediari din tara sa, care isi asuma responsabilitatea comercializarii produselor in strainatate. In felul acesta, produsele sunt vandute indirect comparatorului strain. Riscurile asociate cu procesul de export in sine si vanzarea produselor in strainatate este asumat de intermediari. Aceasta solutie poate fi adoptata atunci cand firma nu are experienta internationala, intermediarul fiind acela care cunoaste caracteristicile straine. O data vandut produsul intermediarului, firma pierde controlul distributiei acestuia si a servicii-

lor postvanzare. Datorita nivelului redus de implicare, exportul indirect este

considerat adesea ca un mijloc de "testare a apelor internationale".

b)Exportul direct

Atunci cand firma contracteaza intermediarii straini pentru a-si vinde produsele sale in strainatate sau infiinteaza filiale proprii de vanzari in alte tari, realizeaza un export direct. Prin urmare vinde direct unui cumparator strain. Aceasta varianta presupune cunostinte speciale de a operatiunilor de derulare a operatiunilor de export si asigura un control mai mare al firmei asupra retelei de distributie.

B. Licentierea

Licenta reprezinta un acord prin care o firma , denumita licentiator, permite unei alte firme, denumita licentiat, sa utilizeze drepturile sale de proprietate intelectuala, ca patente - care protejeaza produsul, tehnologia sau procesul - , marci - care protejeaza numele unui produs -, know-how, drepturi de autor, in schimbul unei compensatii numita redeventa.

Spre deosebire de export, in cazul licentei, produsul sau serviciul este realizat in strainatate, si nu in tara de origine. Prin utilizarea licentei ca forma de patrundere pe pietele, o firma isi poate asigura prezenta pe anumite piete fara investitii de capital pe aceste piete. Cesiunea de licenta poate fi folosita cu succes de firmele care nu au cunostintele si timpul necesar implicarii mai active pe piata internationala. De asemenea, ea este o strategie adecvata pe acele piete care nu au un potential suficient de ridicat pentru a justifica actiuni de anvergura sau care nu au fost testate suficient. In acest fel, licenta ofera un bun prilej de a testa pietele respective, fara investitii de capital.

Prin cesionare se evita pirateria tehnologica, copierea sau imitarea produselor, in special in tarile in curs de dezvoltare. In loc de a fi furata firma primeste redevente. In anumite tari in care situatia politica si economica pare incerta, acordul de licenta evita riscurile potentiale asociate cu investitiile in strainatate. Atat riscurile politice, cat si cele comerciale sunt absorbite de licentiator.

Cesiunea de licenta are si unele inconveniente. Unul dintre acestea este dependenta puternica de activitatea licentiatului, care nu are intotdeauna capacitatea de a derula cu succes afacerile. Cum redeventele se platesc de regula ca procent din vanzari, licentiatorul poate avea de suferit din cauza incertitudinii calitatii acestuia.

Acordurile de licenta se incheie in mod obisnuit pentru o perioada determinata de timp. Desi cesiunea poate fi prelungita, unele guverne nu permit acest lucru. Licentiatul poate deveni, in acest caz, un concurent al licentiatorului

C. Franchising-ul

Franchising-ul constituie o forma speciala de licenta. Aceasta reprezinta

o alianta de marketing, prin care o firma - numita "franchisee" - primeste dreptul de a opera in numele unei firme recunoscute - numita "franchisor". De obicei, firma franchisor detine o marca recunoscuta, o vasta experienta in domeniul de activitate, precum si un set de insemne distinctive (sigla, firma, sediu si amplasament standardizat etc.), iar firma franchisee adopta metodele de afaceri (nume, aranjare sediu) si infiinteaza o firma care utilizeaza toate acestea pe piata locala.   

o      Relatiile intre parteneri - in cadrul unui astfel de contract:

1) Franchisor-ul ofera firmei franchisee:

• marca recunoscuta ce poate atrage clienti pentru franchisee inca de la inceput
• know-how si experienta
• un profit mediu anual evaluabil pe baza experientei celorlalte firme franchisee
• asistenta tehnica si manageriala pentru instalare si functionare
• retele de operare verificate
• participare la publicitate si advertising
• instruirea personalului
• asigura furnizarea Materiilor prime direct de la furnizorii sai.

2) Franchisor-ul solicita de la firma franchisee:

• o suma initiala necesara acoperirii investitiei initiale(cladiri, echipamente)
• o suma initiala imobilizata drept garantie
• un procent(10-15%) din valoarea vanzarilor
• un procent din valoarea vanzarilor (2-3% pentru contributia la costurile de publicitate globala
• respectarea intocmai a disciplinei si tehnologiilor firmei franchisor
• respectarea intocmai a standardelor de calitate pentru materiile prime achizitionate de la furnizorii proprii ai firmei franchisee.

D. Firmele mixte (joint-ventures)

Contractele de asociere joint ventures reprezinta o alta forma de expansiune internationala.

Acestea presupun o asociere de capital in anumite procente stabilite de comun acord intre parteneri, conferind firmei internationale diminuarea riscului generat de intrarea pe o noua piata, datorita competentei partenerului local in gestionarea afacerii in mediul sau economic si social pe care il cunoaste mai bine decat partenerul strain.

Partenerul local este la randul sau avantajat, beneficiind de experienta

internationala a partenerului strain.

Societatile mixte reprezinta o forma des utilizata de patrundere pe pietele internationale, deoarece ofera importante avantaje tuturor partenerilor. Un prim avantaj il constituie impartirea riscului. Acest fapt are o mare importanta intrucat conditiile politice si economice din mai multe tari sunt inca volatile.

Nu toate societatile mixte au succes, si multi dintre parteneri isi vad irosite sperantele. Motivul il constituie dezavantajele pe care le are constituirea unei societati mixte. Astfel, printre problemele majore care pot aparea sunt cele legate de mentinerea bunelor relatii dintre parteneri. Cauzele care pot duce la aparitia acestui fenomen sunt conflictele de interese, dezvaluirea unor informatii delicate, nemultumiri privind distribuirea profitului, lipsa de comunicare, diferentele culturale.

In ciuda dezavantajelor pe care le are constituirea societatilor mixte, acestea reprezinta cea mai viabila forma de expansiune internationala a firmei.

Tabel 1.1: Motivatii strategice pentru joint-ventures (1980-1989)

Sursa: R. Welford & K. Prescott, European Business, Financial Times Pitman Publ.,Londra, 1996, p.217

E. Aliantele strategice

Prin intermediul acestora, doua sau mai multe firme, cu competente in domenii similare sau legate, stabilesc anumite norme de cooperare pentru desfasurarea unor activitati sau pentru realizarea unor proiecte de cercetare comune.

Fie ca se alege varianta joint ventures, prin care ia nastere o noua entitate juridica, fie ca se alege varianta aliantei strategice, caz in care partenerii isi pastreaza independenta juridica, principalele premise ale acestor aliante sunt:

• reducerea riscului de intrare pe o noua piata
• partajarea costurilor de cercetare-dezvoltare pentru noi produse si tehnologii
• utilizarea in comun a unor active complementare
• posibilitatea de operare pe anumite piete strict reglementate
• adaptarea mai rapida a produselor la specificul pietei nationale

F. Subcontractarea si prelucrarea in lohn

Orice companie internationala isi dimensioneaza talia si isi reconfigu-reaza sistemul strategic si implicit structura in sensul obtinerii unei configuratii de cost cat mai avantajoase; in acest sens, ea va face o optiune intre costurile de tranzactionare generate de activitatea de contractare cu piata a unor activitati si costurile de complexitate antrenate de integrarea respectivelor activitati in cadrul sistemului sau strategic. In cazul alegerii primei optiuni, una dintre formele de atingere a obiectivului propus este subcontractarea.

In cazul prelucrarii in lohn, care reprezinta o forma specifica de subcontractarea, compania respectiva isi transleaza activitatea de fabricatie in tari cu cost redus al fortei de munca. Aprovizionarea si vanzarile raman in continuare in responsabilitatea sa directa, neimplicand cu nimic unitatea de fabricatie locala.

Evident, subcontractarea nu reprezinta exclusiv optiunea posibila a unei companii multinationale, fiind adesea intalnita ca o practica curenta in industria auto, de echipamente audio-video etc.

In acest sens, economia japoneza constituie, poate cel mai bun exemplu. Firmele japoneze din industria autoturismelor lucreaza de regula cu o retea de subcontractanti organizata pe 3 niveluri:

-firme mici (1-29 angajati) care efectueaza prelucrarile primare(forjare, prelucrari primare etc.),

-firme de talie medie(30-299 angajati), care furnizeaza componentele primare(subansamble de frana, volanul etc.),

-firme mari (peste 300 de angajati), care furnizeaza subansamble de prim nivel (Motoarele, sistemul de franare etc.) si ansambleaza subansamblele de

nivel superior.

In fine, firma subcontractoare realizeaza asamblarea finala. Trebuie facuta insa o distinctie clara intre activitatea de subcontractare si activitatea de licentiere a marcii; prin aceasta din urma, o firma permite unor operatori straini sa opereze sub marca sa. Daca operarea se face in domeniul de activitate al firmei licentiatoare, operatia poate avea succes; in caz contrar insa, acest greement poate produce efecte dezastroase.

G. Fuziuni si achizitii

Achizitia unui competitor care opereaza pe o piata nationala (integrare orizontala) sau achizitia unei firme nationale in scopul integrarii verticale constituie alte modalitati rapide de expansiune internationala.

1.4.2. Noile forme de schimb

Odata cu criza economica, s-au dezvoltat noi forme de schimb care nu se mai supun regulilor obisnuite ale concurentei si ale liberului schimb. Comertul de compensatie grupeaza tranzactiile comerciale insotite de o obligatie contractuala de contrapondere prin care exportatorul se angajeaza sa cumpere (sau sa faca sa se cumpere) produsele tarii cliente. Compensatia conduce la cresterea costului comertului (multiplicand numarul intermediarilor sau inlocuind moneda prin troc). Schimburile compensate reprezinta aproape 10% din comertul mondial de marfuri.

• Trocul este forma cea mai simpla de schimburi compensate. El consta in a schimba bunuri fara a recurge la moneda (seminte de floarea soarelui contra produse chimice, vehicule utilitare pe saci de orez etc.). este un tip de acord impus adesea de tarile care duc lipsa de devize convertibile.
• Anti-achizitionarea obliga exportatorul sa recupereze de la importator, intr-un procentaj asupra caruia s-a cazut de acord.
• Offset-ul este o forma de compensatie industriala prin care tara importatoare participa ea insasi la fabricarea bunului pe care il va cumpara (prin cedarea afacerii sau prin coproductia anumitor piese). Offset-ul este tolerat de GATT, deoarece el este la originea transferurilor tehnologice si permite tarilor din lumea a treia sa se angajeze in noi productii industriale.
• Buy back este o varianta a offset-ului. Aceasta tehnica comerciala da importatorului posibilitatea de a regla cumpararea de echipamente platindu-le ulterior datorita bunurilor sau serviciilor induse de folosirea lor (produsele de compensatie sunt fabricate de echipamentul exportat).De exemplu, o centrala nucleara poate fi platita prin prelevari asupra veniturilor generate de vanzarea de electricitate.

1.4.3. Dimensiunile mondializarii - legatura dintre comertul international si piata produselor

Ansamblul de raporturi ce se stabilesc intre producatorii individuali din diferite tari, precum si intre economiile nationale, prin intermediul tranzactiilor comerciale, reprezinta piata mondiala.

Piata mondiala de produse este piata in care se tranzactioneaza produse de baza si produse finite. In general aceste doua categorii de produse se diferentiaza prin ponderea materiilor prime incorporate, acestea fiind mai mare in produsele de baza decat in cele finite.

Piata produselor de baza contine, pe langa materiile prime propriu-zise, si alte produse ce includ un grad redus de prelucrare, cum ar fi: combustibilii, lana, bumbacul, pieile brute, cerealele si semifabricatele (laminate, cherestea ciment, ingrasaminte artificiale, produse sodice, coloranti etc.).

Ea este fie direct in centrele de productie, fie in centrele comerciale sustinute de acestea. Centrele comerciale internationale sunt situate in marile orase ale diverselor tari specializate in exporturi de produse specifice zonei respective si in importuri necesare zonei.

Piata mondiala a produselor finite este piata in care se disting una sau mai multe firme reprezentative care realizeaza un volum mare de desfacere a unor produse de marca si care au o situatie financiara valutara.

Spre deosebire de piata produselor de baza, aceasta nu poate fi localizata in anumite zone geografice, ci strict legata de firmele producatoare, care, prin integrarea pe orizontala (asimilarea firmelor cu acelasi obiect de activitate ), cat si prin integrarea pe verticala (in amonte, spre fazele premergatoare prelucrarii, si in aval spre desfacere) au reusit sa ocupe diverse piete, in diverse zone geografice.

Stabilirea ierarhiei unei piete de produse finite in comertul international

se face pe fiecare produs sau grupe de produse, dupa criteriile:

- existenta pe acea piata a unuia sau mai multor firme cu renume mondial;

- capacitatea de absorbtie a pietei (cererea totala);

- ponderea importului in necesarul intern;

- gradul de protectie vamala;

- specificul conditiilor de plata in raport cu cele mondiale.

Comertul mondial creste intr-un ritm mult mai rapid decat productia.Ca valoare, exporturile mondiale de marfuri au trecut pentru prima oara peste stacheta de 4000 miliarde de dolari in 1994.

Figura 1.1. Variatia medie anuala in volum a productiei si comertului mondial

Sursa: Realizat dupa statisticile WTO, 2003

In perioada postbelica, comertul mondial a crescut mai repede in raport cu productia si produsul intern brut . Aceasta demonstreaza ca in prezent o parte mai mare din nevoile fiecarei tari se satisfac pe seama importurilor, iar o parte relativ mai mare din productia interna este destinata exportului.

Sub incidenta progresului exigentelor progresului tehnic s-au produs o serie de schimburi calitative in structura marfurilor care fac obiectul comertului international. Astfel, ponderea principala in comertul exterior, mai ales in cazul tarilor dezvoltate, tind sa datina marfurile industriale, cu grad inalt de prelucrare a materiei prime, care incorporeaza creatie tehnico-stiintifica si munca superior calificata.

Figura 1.2. Evolutia comertul de marfuri pe marile grupe de produse

Sursa: WTO, 2003

Tabel 1.2.: Repartitia exporturilor si importurilor pe grupe de produse 1990

(in procente )

Sursa: GATT, Le Commerce international en 1990/1991, Geneve, 1992

Intrucat activitatea de comert exterior prezinta o importanta deosebita, este foarte utila cunoasterea principalelor cai de crestere a eficientei acestuia:

- cresterea gradului de prelucrare a marfurilor si a complexitatii serviciilor la export;

- adancirea specializarii productiei destinate exportului, care trebuie sa conduca la o crestere substantiala a productivitatii muncii;

- ridicarea calitatii produselor si serviciilor destinate exportului, pentru a asigura o competitivitate cat mai mare a acestora;

- modernizarea si adaptarea modului de prezentare a marfurilor la nivelul cerintelor pietei mondiale;

- reducerea cheltuielilor de productie care determina, pe de o parte, reducerea pretului intern al produselor iar, pe de alta parte, cresterea posibilitatilor pentru obtinerea unor cantitati suplimentare de marfuri cu ajutorul acelorasi resurse.

1.5. Avantul liberalismului economic si preponderenta comertului exterior intre gruparile regionale

Fiind eliminate barierele de comunicatii si transport, datorita progresului tehnic, omenirea si-a indreptat atentia spre cautarea unor posibilitati de reducere a restrictiilor puse in calea comertului international.

Printre principalele mijloace de promovare a comertului international sunt: integrarea economica regionala, institutiile financiare internationale si tratatele si organismele comerciale.

Unul dintre cele mai semnificative fenomene economice inregistrate dupa cel de-al doilea razboi mondial il constituie cresterea gruparilor regionale. Acestea sunt acorduri intre natiunile din aceeasi regiune, pentru cooperare in diverse domenii si se desfasoara in paralel cu tendintele de globalizare economica. Prin aceste acorduri se largeste piata. Acest fapt confera o mai mare flexibilitate miscarii bunurilor intre tari - cresc exporturile atat pentru tarile membre, cat si pentru cele nemembre.

Figura 1.3. : Tipuri de integrare economica

Sursa: Adaptat dupa Jeannet, P.R., Hennsey, H.D., International marketing

o      Forme de integrare economica:

1.Zone a liberului schimb:

- Asociatia Europeana a Liberului Schimb(AELS): Austria, Norvegia, Finlanda, Suedia, Islanda, Elvetia.

- Asociatia Integrarii Americii Latine: Argentina, Mexic, Bolivia, Paraguay, Brazilia, Peru, Chile, Uruguay.

- Acordul de Liber Schimb Nord-America (NAFTA): Canada, SUA, Mexic

- Asociatia Central Europeana a Liberului Schimb(CEFTA): Rep. Ceha, Ungaria, Romania, Polonia, Slovacia, Slovenia, Bulgaria.

2.Uniune vamala:

- Uniunea Europeana (UE): Austria, Belgia, Danemarca, Finlanda, Franta, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia, Spania, Suedia, Marea Britanie.

3.Piate comune:

- Piata Comuna a Conului Sud (MERCOSUR):Argentina, Bolivia, Brazilia, Chile, Paraguay, Uruguay

- Piata Comuna Araba: Egipt, Siria, Iraq, Kuwait, Iordania

- Piata Comuna ANDEAN:Bolivia, Peru, Columbia, Venezuela, Ecuador

4.Uniune Economica:

- Zona Economica Europeana(EEA): tarile UE plus Norvegia si Islanda

- Asociatia Natiunilor Asiei de Sud-Est (ASEAN): Singapore, China, Coreea de Sud, Filipine, Thailanda

- Organizatia Tarilor Exportatoare de Petrol (OPEC): Algeria, Arabia Saudita, Ecuador, Emiratele Arabe Unite, Gabon, Indonezia, Irak, Iran, Kuweit, Libia, Nigeria, Qatar, Venezuela.

o      Semnificatia acestor acorduri

Acordurile comerciale regionale suscita dezbateri intre liberali, care vad in aceste acorduri o piedica in realizarea unui liber schimbism generalizat, si cei care prefera acorduri limitate dar cu aplicare imediata unor negocieri multilaterale in cadrul GATT (sau OMC) ale caror rezultate sunt foarte incerte.

Acordurile comerciale regionale permit depasirea contradictiei intre mondializarea economiilor si tendinta de fractionare politica a statelor. Tendinta de protectie este astfel indepartata in folosul cooperarii intre natiuni.

Aceste acorduri nu conduc in mod necesar la triumful logicii blocurilor asupra cooperarii multilaterale.

Concomitent cu aceste procese de integrare economica, inca din perioada imediat postbelica, prin aparitia GATT-ului (General on Tariffs and Trade), si mult mai tarziu prin crearea Organizatiei Mondiale a Comertului, care a inceput sa functioneze efectiv de la 1 ianuarie 1995, si-a facut aparitia tendinta de multilateralizare, respectiv de globalizare si liberalizare a schimburilor comerciale internationale prin stabilirea si aplicarea unui set de reguli, principii si discipline care sa guverneze la scara mondiala relatiile comerciale ale statelor membre.

Fostul GATT(1947) si astazi Organizatia Mondiala a Comertului ( care administreaza un numar mare de acorduri comerciale multilaterale, intre care si GATT-1994, precum si cateva acorduri plurilaterale) au admis si admit crearea de uniuni vamale si zone de liber schimb ca o derogare de la clauza natiunii celei mai favorizate. Ca urmare, se poate deduce ca tendintele de regionalizare a schimburilor comerciale, prin aparitia unor astfel de grupari economice integrationiste, nu vor intra in contradictie cu tendinta tot mai pronuntata de globalizare a economiei si de liberalizare a schimburilor comerciale.

Anexa nr. I Comertul de marfuri in cadrul diverselor aranjamente de integrare    regionala, 2002 (in miliarde dolari si procente)

Sursa: WTO, 2003