SISTEMUL DE PRETURI IN ROMANIA

Conceptul de pret si baza preturilor

Definit in termenii cei mai generali, PRETUL reprezinta o suma de bani primita sau platita pentru cedarea, respectiv obtinerea unui bun sau serviciu. Sub aspect economic, pretul este expresia baneasca a valorii bunurilor sau serviciilor care fac obiectul schimbului si constituie o categorie economica.

Pretul exprima relatiile banesti care apar si se deruleaza intre agentii economici, intre acestia si populatie, intre cetateni, intre diferite firme si state etc. cu privire la exprimarea in bani a valorii marfurilor care fac obiectul schimbului. Dar, in prezent, pretul nu se limiteaza doar la valoarea bunurilor si serviciilor care fac obiectul schimbului, ci cuprinde in sfera sa si alte acte si fapte, putandu-se astfel vorbi de: pretul actiunilor, al obligatiunilor si al altor titluri de valoare, pretul concesiunilor (redeventa), pretul locatiilor de gestiune, pretul capitalului imprumutat (dobanda) sau a celui utilizat (amortizarea, chiria) etc.

Referitor la baza, la factorii de formare a valorii marfurilor (si a preturilor) au existat mai multe curente de gandire, mai multe teorii.

a)           Teoria valorii munca elaborata si sustinuta de reprezentantii economiei politice engleze: William Petty, Adam Smith si David Ricardo. Referindu-se la valoarea marfii, David Ricardo concluziona ca marfurile, avand utilitate (pe care o considera esentiala pentru valoarea de schimb), isi trag valoarea din doua izvoare: din raritatea si cantitatea de munca necesara pentru obtinerea lor.

b)          Teoria valorii munca sustinuta de Marx. Karl Marx a preluat de la clasicii englezi teoria valorii munca si a dezvoltat-o pana la o forma extrema. Marx afirma ca, din punct de vedere calitativ, valoarea marfii nu reprezinta altceva decat munca omeneasca abstracta, omogena, nediferentiata, socialmente recunoscuta ca utila si ca valoarea nu contine nimic in afara de munca, iar din punct de vedere cantitativ, marimea valorii este determinata de timpul de munca socialmente necesar crearii bunurilor. Prin urmare, Marx absolutizeaza rolul muncii, in special al celei fizice, in crearea valorii si neaga rolul utilitatii bunurilor ca factor determinant al valorii, utilitatea fiind redusa la o simpla premisa. Munca este considerata ca singura masura reala care poate servi la aprecierea si compararea marfurilor si ea constituie pretul real (natural) al unei marfi, iar cantitatea de bani defineste pretul nominal al marfii.

c)           Teoria utilitatii marginale - conform acesteia, valoarea (pretul) unei marfi este determinata de utilitatea marginala, marimea ei fiind o functie de raritatea marfii respective, iar mecanismul concret de stabilire se bazeaza pe actiunea legii cererii si ofertei: cererea este o functie de utilitate si oferta functie de raritate. Raritatea unui bun determina marimea sacrificiului pentru obtinerea lui. Adeptii acestei teorii pun deci accentul pe utilitatea bunului ca factor de determinare a valorii, acordand prioritate satisfacerii nevoilor umane, careia trebuie sa i se subordoneze productia. De asemenea, in formarea valorii, ei acorda muncii un rol asemanator rolului oricarui alt factor de productie (capital, informatie sau stiinta, factori naturali etc.) si nu unul exclusiv. Valoarea unei marfi, dupa aceasta teorie, este cu atat mai mare cu cat ultima unitate consumata din acea marfa are o utilitate mai mare.

d)          Exista si opinii dupa care cele doua conceptii privind formarea valorii (teoria valorii munca si teoria utilitatii marginale) nu se exclud automat, ci, mai degraba, luate separat ambele sunt unilaterale si deci trebuie considerate complementare. Astfel, economistul francez Charles Gide considera ca in formularea ofertei (si a pretului de oferta) importanta au costurile, iar in formularea cererii (si a pretului de cerere) utilitatea bunurilor. Un alt reputat economist, Alfred Marshall, afirma ca valoarea se intemeiaza pe utilitatea finala si pe cheltuiala de productie si se mentine in echilibru intre aceste doua forte opuse.

Dupa alti economisti, se poate vorbi de doua teorii in formarea valorii, una obiectiva si alta subiectiva. Conform teorii obiective, valoarea este data atat de munca incorporata in marfa, cat si de utilitatea marfii. Dupa sustinatorii teoriei subiective valoarea (de schimb) se apreciaza prin utilitatea si raritatea bunului, dar si prin solvabilitatea cereri, ei situandu-se pe pozitia cumparatorului.

Prin urmare, se poate concluziona ca in formarea valorii si preturilor au importanta, atat utilitatea care determina, in ultima instanta, cererea si pretul de cerere, cat si costul de productie prin care se manifesta caracterul limitat, raritatea factorilor de productie si care determina oferta si pretul de oferta.

Intr-o economie de piata, preturile se formeaza ca rezultat al comportamentului specific al agentilor economici, al modului in care acestia reusesc sa cunoasca mai bine piata si sa-si adapteze activitatea sau consumul la cerintele si situatia pietei. In functie de conditiile economico-sociale prin care trece o tara, intr-o anumita perioada, importanta mai mare are unul sau altul din cei doi factori (cererea sau oferta) in formarea preturilor. In tara noastra, in perioada de tranzitie, preturile au fost, in general, impuse de catre ofertanti si se bazeaza pe costuri ridicate, rezultat al unei productivitati scazute a muncii, a unor salarii care joaca si rol de protectie sociala (nu doar de remunerare a muncii), a unor dificultati economice si financiare prin care trec multi agenti economici.

Functiile preturilor

Principalele functii indeplinite de catre pret intr-o economie de piata sunt urmatoarele:

1. Functia de calcul si masurare a cheltuielilor si rezultatelor consta in aceea ca prin intermediul preturilor, indicatorii eforturilor si efectelor ce caracterizeaza activitatile economico-sociale capata o expresie baneasca concreta. In acest context, pretul apare ca instrument de fundamentare a deciziilor adoptate de agentii economici in toate fazele circuitului economic: aprovizionare-productie-desfacere;

2. Functia de informare a agentilor economici, prin intermediul careia pe de o parte, factorii de productie sunt orientati spre utilizarile cele mai eficiente, iar consumatorii spre alegerile cele mai convenabile. Pretul este acela care il determina pe producator sa extinda, sa restranga sau sa abandoneze anumite activitati. In acest fel, el este cea mai importanta sursa de informatii pentru adoptarea deciziilor de alocare si realocare a resurselor pe domenii;

3. Functia de stimulare a agentilor economici producatori, prin recuperarea cheltuielilor si asigurarea profitului, ca premisa a continuitatii activitatilor economice. Ofertantii sunt stimulati sa creasca productia acelor bunuri pentru care se ofera preturi avantajoase pe piata dar, in acelasi timp, preturile actioneaza ca factor de presiune asupra reducerii costurilor de productie in scopul cresterii profiturilor incasate;

4. Functia de parghie economica, justificata in primul rand prin aceea ca preturile cuprind in structura lor elemente valorice, considerate fiecare ca fiind parghii economice si anume: salarii, impozite, contributii, dobanzi, taxe, profit, comisioane si adaos comercial etc.; in al doilea rand prin aceea ca pretul unui produs se incadreaza intr-un sistem de preturi ale altor produse cu care se afla in raporturi de proportionalitate (denumite si preturi relative), iar in al treilea rand prin aceea ca preturile au implicatii complexe in gestiunea agentilor economici actionand in doua faze importante: in faza aprovizionarii, prin preturile factorilor de productie si in faza desfacerii, prin preturile produselor livrate;

5. In anumite situatii, si in special cand se practica preturi administrate, pretul este un factor de redistribuire a veniturilor si patrimoniului intre diferite categorii de agenti, ramuri si sectoare de activitate.

Decizia de pret se adopta tinand seama de existenta unor constrangeri monetare, fiscale, bugetare, tehnice, economice si sociale, etc. si a unor libertati de actiune a agentilor economici. Constrangerile se manifesta sub forma unor elemente normative si a unor elemente sau conditii obiective. Elementele normative constau in legi, hotarari si ordonante guvernamentale, ordine ale ministerelor, hotarari ale autoritatilor locale, si alte acte normative privind preturile, cheltuielile cuprinse in pret si celelalte componente ale preturilor (dobanzi, profit, impozite si taxe, adaos comercial), precum si unele restrictii privind productia, desfacerea si consumul, importul si exportul, etc. In fostele tari socialiste, cu economie planificata, rolul hotarator l-au avut aceste elemente normative. In economia de piata, elementele normative au un rol mai scazut; in general interventia statului in formarea preturilor se realizeaza indirect, prin masuri fiscale, valutare, vamale, etc.

Elementele obiective sunt date de existenta si functionarea pietei cu toate componentele sale: raportul cerere-oferta; nivelul cheltuielilor de productie si rata profitului, pe plan intern si international, care determina producatorii sa-si extinda sau restranga productia la anumite bunuri; oferta scazuta la anumite marfuri care permite ofertantilor sa practice preturi ridicate si care pot provoca o crestere a productiei la sortimentele respective; existenta unor stocuri de marfuri greu vandabile, care impune operarea unor reduceri de preturi; variatia intensa a raportului cerere-oferta care presupune adaptabilitatea operativa la modificarea conditiilor; existenta unor capacitati de productie neutilizate sau insuficiente care determina producatorii sa adopte anumite decizii privind productia si preturile (extinderea productiei si reducerea preturilor sau scaderea ori mentinerea productiei si a preturilor) etc.

Categoriile de preturi si structura preturilor

Tinand seama de stadiile si verigile pe care le parcurg marfurile in miscarea lor de la producator la consumator, de variatia marimii cheltuielilor in functie de aceste stadii, de particularitatile circulatiei marfurilor (unele circula numai intre agentii economici, altele ajung la consumatorul final), de elementele structurale ale preturilor si de deosebirile dintre sfera productiei si cea a serviciilor, in practica economica se folosesc mai multe categorii de preturi si anume:

- preturi cu ridicata;

- preturi cu amanuntul;

- tarife.

a) Preturile cu ridicata sunt preturile care se negociaza si la care circula produsele, in general, intre agentii economici. Ele cuprind costurile si profitul, ca regula generala, iar unele produse, precizate prin acte normative, preturile cu ridicata cuprind si accizele datorate bugetului de stat.

Preturile cu ridicata sunt legate in special de producatorii de bunuri materiale. Ei negociaza nivelul acestor preturi cu beneficiarii, in functie de cerere si oferta. Dar, in circuitul unor marfuri de la producatori pana la consumatori se interpun mai multe categorii de intermediari: o societate comerciala cu ridicata (en gros) si alta cu amanuntul (en detail). In aceste cazuri, preturile cu ridicata trebuie negociate intre unitatile comerciale respective. In ultima instanta obiectul negocierii nu-l constituie pretul propriu-zis, marimea adaosului comercial (comisionului) ce ii revine unitatii cu ridicata si care se cuprinde in pretul facturat catre societatea comerciala cu amanuntul.

In alte situatii, producatorii isi desfac produsele prin magazine proprii. Livrarea produselor catre aceste magazine se face tot la preturi cu ridicata, iar magazinele desfac produsele la preturi cu amanuntul. Avand in vedere particularitatile circulatiei marfurilor, preturile cu ridicata pot fi de doua feluri si cu doua niveluri:

- preturi cu ridicata ce revin unitatilor producatoare si care marcheaza sfarsitul procesului de productie. Ele trebuie sa asigure acestora acoperirea costurilor de productie si obtinerea unei rate de profit, in functie de concurenta de pe piata, precum si realizarea accizelor datorate statului, dupa caz. Aceste preturi sunt intalnite in raporturile de vanzare-cumparare dintre unitatile din ramurile productiei materiale, dintre aceste unitati si unitatile comerciale cu ridicata, precum si dintre unitatile producatoare si magazinele proprii;

- preturile cu ridicata ce revin unitatilor comertului cu ridicata, practicate la livrarea produselor de catre aceste unitati comerciale catre unitatile comerciale cu amanuntul sau de alimentatie publica (sau de catre alte unitati comerciale cu ridicata). Ele cuprind, in plus, fata de preturile cu ridicata ce revin producatorilor, adaosul comercial (comisionul) aferent unitatii comerciale cu ridicata.

Preturile cu ridicata nu contin taxa pe valoare adaugata, dar ele constituie baza de impozitare, baza de calcul pentru aceasta taxa. La preturile cu ridicata se aplica cota de 19 %, in cazul produselor livrate la intern ori cota zero pentru livrarile de produse la export. Sunt si unele produse scutite, pentru care nu se calculeaza taxa pe valoarea adaugata.

Unitatile comertului cu ridicata pot vinde produse si direct populatiei. In acest caz, pretul cuprinde si taxa pe valoare adaugata.

b) Preturile cu amanuntul sunt preturile la care se desfac sau se revand populatiei diferite produse de catre unitatile comerciale specializate sau de catre magazinele proprii ale unitatilor producatoare. Preturile cu amanuntul se aplica si la vanzarile prin reteaua comertului cu amanuntul catre unitatile de stat, cooperatiste sau private si organizatii obstesti. Aceste preturi se practica mai ales pentru produsele destinate consumului neproductiv.

Din punct de vedere al structurii, ele sunt cele mai complexe, cuprinzand pe langa costuri, profit, accize (dupa caz), adaos comercial (comision) aferent unitatii comerciale cu ridicata (dupa caz) si adaosul comercial (comisionul) cuvenit unitatii comerciale cu amanuntul, precum si taxa pe valoare adaugata, calculata si colectata din toate stadiile anterioare.

Pretul cu amanuntul marcheaza sfarsitul circuitului marfurilor care intra in consumul final. Similare preturilor cu amanuntul, sub aspectul domeniului de aplicare si al structurii, sunt preturile de alimentatie publica. Si ele se practica pentru marfurile destinate consumului final, consum ce se realizeaza insa pe loc, in cadrul unitatilor de alimentatie publica. Aceste unitati se pot aproviziona, dupa caz, direct de la producatori, din reteaua comertului cu ridicata sau chiar din reteaua comertului cu amanuntul. Adaosul de alimentatie publica cuprins in aceste preturi se deosebeste de adaosul comercial din preturile cu amanuntul, nu numai din punct de vedere al marimii, ci si prin diferentierea sa de la local la local in functie de categoria de confort si in raport cu gradul de preparare a produselor ce se desfac prin unitatile de alimentatie publica. De asemenea, unitatile din categoriile superioare adauga la preturile de alimentatie publica remiza si, dupa caz, taxa de serviciu potrivit dispozitiilor legale.

c) Tarifele reprezinta categoria de preturi care se practica intr-un anumit domeniu specific de activitate, in domeniul prestarilor de servicii. In functie de categoria beneficiarului, tarifele au caracterul de preturi cu ridicata (cand serviciile se presteaza, de regula, agentilor economici) sau de preturi cu amanuntul.

In ceea ce priveste preturile cu ridicata ale produselor provenite din import (P_PI), acestea sunt formate din: valoarea in vama (rezultata prin transformarea in lei, la cursul de schimb in vigoare, a pretului extern, in conditiile de livrare franco-frontiera romana), taxa vamala, alte taxe si accize datorate, dupa caz. La aceste preturi se calculeaza, de regula, un comision cuvenit unitatii importatoare. Formarea celorlalte preturi (cu ridicata, cu amanuntul sau de alimentatie publica) pentru produsele importate este similara formarii preturilor interne in functie de natura bunurilor si circuitului lor. Pentru a inlesni intelegerea modului de formare a preturilor, se prezinta structura preturilor produselor interne si a preturilor produselor din import (figura 1.1 si 1.2).

Preturile cu ridicata ce revin producatorilor si unitatilor comerciale cu ridicata nu contin TVA. Ele constituie doar baza pentru calculul TVA, care se va cuprinde numai in pretul final. Dar fiecare furnizor (unitate producatoare sau comerciala cu ridicata) consemneaza in factura, separat de pretul cu ridicata, TVA aferenta pe care o incaseaza de la beneficiari si pe care o datoreaza bugetului de stat. Deci beneficiarii achita furnizorilor pretul cu ridicata plus TVA. La fiecare unitate platitoare de TVA, suma de plata se stabileste insa ca diferenta intre TVA aferenta vanzarilor, TVA (colectata) si TVA (deductibila) aferenta cumpararilor, care s-a achitat pe baza de factura furnizorilor.

P_Rp    - Pretul cu ridicata al producatorului

P_RA - Pretul cu ridicata al angrosistului

P_{Al. P} - Pret de alimentatie publica

P_AM - Pret cu amanuntul

Relatiile dintre preturi

Intre diferitele preturi care alcatuiesc sistemul de preturi exista o diversitate de raporturi, relatii care pot fi grupate in: legaturi, corelatii si interdependente.

Legaturile dintre preturi sunt relatiile dintre diferitele categorii de preturi din punctul de vedere al elementelor de structura. Existenta unui sistem de preturi impune asigurarea unor legaturi precise intre diferitele categorii de pret ale aceluiasi produs, in functie de fazele circuitului economic pe care-l parcurge un produs. De exemplu, legatura dintre pretul cu ridicata al unui produs preluat de la producatori si pretul cu amanuntul se realizeaza prin adaosul comercial cuvenit unitatilor comerciale cu ridicata si cu amanuntul si TVA datorata bugetului de stat. Datorita acestor legaturi, modificarea preturilor dintr-o categorie antreneaza modificari ale elementelor de legatura sau poate determina modificarea preturilor din celelalte categorii. Legatura reciproca a diferitelor categorii de preturi nu trebuie inteleasa ca o dependenta automata intre ele. Avand in vedere functiile concrete si rolul relativ diferit al categoriilor de preturi, exista posibilitatea modificarii nivelului unei categorii de preturi fara ca aceasta sa antreneze neaparat sau concomitent, si in aceeasi masura, modificarea nivelului de preturi din celelalte categorii. Astfel, modificarea preturilor cu ridicata la unele produse nu implica neaparat si modificarea nivelului preturilor cu amanuntul sau, daca o implica, aceasta se poate efectua mai tarziu, corelat cu alte masuri privind protectia populatiei. Se deosebesc si consecintele economice ale modificarii diferitelor categorii de preturi. Asa de exemplu, cresterea sau reducerea preturilor cu ridicata pentru produse care circula intre unitati economice, nu afecteaza in mod direct nivelul de trai, in timp ce modificarea preturilor cu amanuntul sau a preturilor produselor agricole cumparate de la producatori influenteaza in mod direct veniturile reale ale populatiei si, dupa caz, veniturile sau cheltuielile bugetului de stat.

Corelatiile dintre preturi sunt raporturile dintre preturile din aceeasi categorie (intre preturile cu ridicata ale diferitelor produse, sau intre preturile cu amanuntul). Acestea pot fi:

- cu caracter general, ca de exemplu: intre preturile (cu ridicata sau cu amanuntul) marfurilor alimentare si preturile marfurilor industriale; intre aceleasi preturi ale diferitelor marfuri nealimentare (industriale); intre preturile produselor agricole si preturile produselor industriale etc.;

- cu caracter special: intre preturile marfurilor ce se pot inlocui reciproc (cu insusiri diferite, dar pentru aceleasi utilizari); intre preturile marfurilor ce nu se pot inlocui reciproc (cu insusiri diferite), dar care in anumite conditii pot fi folosite unele la fabricarea celorlalte; intre preturile marfurilor ce pot fi folosite ca atare si cele care necesita o prelucrare suplimentara. Daca corelatiile cu caracter special nu sunt asigurate, poate avea loc un proces de substituire a bunurilor.

Interdependentele dintre preturi exprima raporturile complexe dintre nivelul diferitelor categorii de preturi ale unor produse, pe de o parte, si nivelul costurilor sau al preturilor produselor care se obtin din primele produse, pe de alta parte. Este vorba deci de raporturile dintre diferite categorii de preturi ale diferitelor produse care se folosesc unul la fabricarea celuilalt. Modificarea pretului dintr-o categorie la un anumit produs atrage dupa sine modificari nu numai in ce priveste nivelul si structura acestui pret, ci propaga influente asupra costurilor si preturilor la alte produse. Astfel, nivelul preturilor cu ridicata sau cu amanuntul al unui produs este in dependenta de nivelul si miscarea preturilor la materiile prime si auxiliare a combustibililor, a tarifelor pentru serviciile utilizate la fabricarea acelui produs. Aceasta interdependenta se manifesta sub forma unor influente care pot fi de doua feluri:

- in lant, sau intr-un singur sens, sau de succesiune, de la pretul materiilor prime la costurile produsului finit si mai departe, asupra pretului acestuia. De exemplu: lapte-branzeturi; carne-preparate din carne; minereu - fonta - fier - otel - laminate - piese - subansamble - produse finite; lemn - celuloza - hartie; sfecla de zahar - zahar - produse zaharoase; lana - fire - tesaturi - confectii, etc.

- reciproce (flux - reflux), sunt atat influente ale preturilor materiilor prime asupra preturilor produselor unei ramuri si, mai departe, asupra altor ramuri, cat si influente ce se intorc asupra primei ramuri. De exemplu: cresterea preturilor cu ridicata ale combustibililor influenteaza costurile in transporturi si mai departe, tarifele de transport. Acestea, la randul lor, influenteaza preturile combustibililor. Cele mai frecvente influente de reciprocitate apar la produsele din ramura combustibililor, energiei electrice si transporturilor, datorita legaturilor stranse dintre aceste ramuri: productia de combustibil nu poate fi realizata fara energie electrica si mijloace de transport; productia de energie electrica, prin folosirea resurselor termice, nu poate avea loc fara combustibili transportati la locul de consum: transportul nu se poate realiza fara combustibili sau energie electrica.

Nici interdependentele dintre preturi nu trebuie intelese in mod rigid, ca niste raporturi care se schimba in mod automat si in aceeasi masura. Agentii economici au posibilitatea sa compenseze o parte din influentele propagate din cresterea preturilor prin masuri proprii suplimentare de reducere a consumurilor materiale. Ei ar trebui, in primul rand, sa caute solutii pentru compensarea influentelor negative din cresterea acestor preturi (prin reducerea consumurilor specifice, a altor cheltuieli, sau prin reproiectarea produselor, etc.) si numai pe urma sa ia in considerare o eventuala majorare a preturilor propriilor produse.

Incidenta TVA asupra structurii preturilor

Taxa pe valoarea adaugata este un impozit indirect care cuprinde toate fazele circuitului economic, respectiv productia, serviciile si distributia pana la vanzarile catre consumatorii finali (inclusiv).

Din punct de vedere al bugetului de stat este un impozit indirect, care se stabileste asupra operatiilor privind transferul bunurilor si asupra prestarilor de servicii. Este o taxa unica ce se percepe insa in mod fractionat, corespunzator valorii adaugate la fiecare stadiu al circuitului economic. Operatiile supuse TVA se impart in doua mari categorii:

a)      operatii care au ca efect transferul proprietatii bunurilor indiferent de forma juridica prin care se realizeaza acest transfer de proprietate;

b)      operatii constand in prestarea de servicii.

Tinand cont de provenienta bunurilor, operatiile supuse TVA se impart potrivit legii in:

a)      livrari de bunuri mobile;

b)      transferul proprietatii bunurilor imobiliare intre agentii economici precum si intre acestia si institutii sau persoane fizice;

c)      prestari de servicii;

d)      importul de bunuri si servicii.

Principalele reguli in functie de care se stabileste daca o operatie este supusa sau nu TVA se refera la destinatia produselor livrate si serviciilor prestate. Potrivit acestui principiu, bunurile si serviciile se supun TVA in tara in care se consuma si nu in cea in care se produc, astfel ca:

a)      bunurile si serviciile din tara sau din import sunt supuse TVA, daca sunt destinate beneficiarilor din Romania;

b)      bunurile si serviciile exportate nu suporta TVA.

TVA nu se include in preturile si tarifele negociate intre agentii economici si deci nu este inclusa in baza de impozitare, fiind evidentiata distinct in factura.

In aceste conditii retinem faptul ca agentii economici negociaza preturile si tarifele serviciilor, fara a influenta cu TVA, care se percepe separat. Prin exceptie de la regula de mai sus, pentru livrarile de marfuri si prestarile de servicii catre populatie efectuate prin comertul cu amanuntul si prin consignatii, prin unitatile de alimentatie publica, preturile cu amanuntul si tarifele practicate cuprind TVA.

In acest caz TVA se determina prin aplicarea unei cote recalculate dupa formula:

cota TVA x 100/(cota TVA + 100)

Exista mai multe notiuni cu privire la TVA:

TVA colectata cuprinsa in documentele de vanzare a marfurilor si serviciilor;

TVA colectata = Pret de vanzare x cota TVA

TVA deductibila cuprinsa in documentele de cumparare a materiilor prime, materialelor, energiei electrice, termice, chirii, locatii, marfuri si servicii;

TVA deductibila = Pret de cumparare x cota TVA

TVA de plata sau datorata daca TVA colectata este mai mare decat TVA deductibila;

TVA datorata = Valoarea adaugata x cota TVA

TVA de rambursat daca TVA deductibila este mai mare decat TVA colectata;

TVA datorata = TVA colectata - TVA deductibila

TVA in asteptare sau neexigibila care se regaseste in anumite situatii: vanzari in rate, vanzari cu amanuntul, vanzari fara documente fiscale;

TVA datorata = (Pret de vanzare cu TVA - Pret de cumparare cu TVA) x cota TVA x 100 / (100 + cota TVA)

Privind incidenta TVA asupra structurii preturilor se desprind urmatoarele aspecte:

TVA nu este element al pretului negociat;

TVA este element al pretului de factura;

TVA este element al pretului de comercializare.

TVA este un impozit al consumului si este incorporat in pretul la care se pun in consum produsele sau serviciile. Daca se are in vedere un anumit produs si fazele pe care acesta le parcurge de-a lungul procesului de productie si comercializare pana la consumatorul final, impozitul se plateste de fiecare data in aceeasi proportie, calculat la valoarea adaugata si fractionat la toti agentii economici care sunt implicati in acest proces. Fiecare platitor calculeaza TVA si nu o suporta decat in masura in care el adauga valoare produsului.

Taxa pe valoarea adaugata se calculeaza prin aplicarea cotelor legale asupra bazei de impozitare.

In Romania se aplica doua cote de impozitare pentru TVA:

1. Cota de 24%

2. Cota zero

Cota de 24% se aplica pentru urmatoarele categorii de operatiuni:

livrarile de bunuri mobile si transferurile proprietatii bunurilor imobile efectuate in tara de catre agentii economici inregistrati ca platitori de taxa pe valoarea adaugata catre beneficiari cu sediul sau domiciliul in Romania;

vanzarile de bunuri catre persoanele nerezidente in Romania;

prestarile de servicii pentru care locul impozitarii se afla in Romania;

importul de bunuri mobile.

Cota zero se aplica pentru urmatoarele operatiuni delimitate strict prin lege:

exportul de bunuri, transportul si prestarile de servicii legate direct de exportul bunurilor, efectuate de contribuabili cu sediul in Romania cu conditia incasarii in valuta a contravalorii acestora in conturi bancare deschise la banci autorizate de Banca Nationala a Romaniei;

transportul international de persoane in si din strainatate efectuat de contribuabili autorizati prin curse regulate, precum si prestarile de servicii legate direct de acesta.

In acest context se delimiteaza doua categorii de preturi:

preturi cu TVA;

preturi fara TVA.

Preturile fara TVA sunt utilizate pentru a determina cifra de afaceri a intreprinzatorilor - ele sunt preturi libere, se negociaza sau se stabilesc pe piata si care prezinta baza de impunere pentru TVA. Marimea TVA, calculata in functie de pretul de vanzare cumuleaza de fiecare data toate taxele pe valoarea adaugata platite de agentii economici din amonte, fiecare reprezentand un stadiu pe care il parcurge produsul de la producator la consumatorul final.

Pentru produsele prevazute in Legea 42/1993, agentii economici, persoane juridice, asociatii familiale si persoane fizice autorizate - care produc, importa, comercializeaza astfel de produse, au obligatia sa plateasca bugetului de stat taxe speciale de consumatie denumite accize.

Accizele sunt cuprinse in preturile la care se livreaza produsele de catre producatorii interni sau din import la anumite categorii de produse: bauturi alcoolice, tutun, cafea, confectii de blanarie, mobilier sculptat etc.

Accizele sunt cuprinse in preturile cu ridicata sau la preturile de comercializare, obligatia de plata a lor la buget fiind calculata prin aplicarea unei cote procentuale astfel:

pentru produsele din productia interna - la contravaloarea bunurilor livrate exclusiv accizele;

pentru produsele care se importa - la valoarea in vama stabilita potrivit legii, la care se adauga taxele vamale si alte taxe speciale stabilite, potrivit legii pe categorii de produse. Valoarea in vama se determina pornind de la pretul extern franco-frontiera transformat in lei la cursul in vigoare;

pentru bunurile introduse in tara de persoane fizice neinregistrate ca agenti economici dar comercializate prin agenti economici (produse vandute in regim de consignatie) - la contravaloarea ce se cuvine deponentului pentru bunurile vandute.

Determinarea accizelor in marime absoluta se face prin aplicarea formulei:

A = Pret x cota A / (100 + cota A).

Sunt exonerate de la plata accizelor produsele care se livreaza la rezerva de stat si produsele care sunt exportate direct sau prin agentii economici care isi desfasoara activitatea pe baza de comision precum si produsele importate in regim de tranzit sau import temporar. De asemenea agentii economici care exporta produse fabricate cu materii prime de la producatorii interni pot solicita, in cursul lunii urmatoare, pe baza documentelor justificative, restituirea accizelor platite pentru aprovizionari.

Accizele fac parte din structura pretului cu ridicata sau a pretului de comercializare; pentru produsele provenite din import accizele se adauga la pretul extern franco-frontiera transformat in lei la cursul in vigoare.

Strategiile firmelor in domeniul preturilor

Modalitatile de determinare a pretului de vanzare intr-o economie concurentiala difera in functie de politica adoptata de firma. Exista trei mari strategii pentru stabilirea pretului produsului si anume:

v        Fixarea pretului pornind de la cost. Conform acestei metode, la baza pretului sta valoarea costului unitar determinat ca raport intre suma totala a cheltuielilor ocazionate cu producerea bunului respectiv si numarul de unitati produse. La acesta se adauga profitul, care de cele mai multe ori este calculat ca un procent din costul total, si impozitele si taxele prevazute de lege. In functie de verigile pe care le parcurge produsul pana la consumatorul final, se adauga la pretul de cumparare adaosurile comerciale ale comerciantilor intermediari. Cel mai mare inconvenient al acestei metode consta in faptul ca fixarea pretului de vanzare nu tine cont de piata, ceea ce poate conduce la supraevaluari ale produsului si deci la imposibilitatea vanzarii lui.

v        Fixarea pretului pe baza cererii. Pretul practicat este rezultatul experimentarii mai multor preturi pe un interval scurt de timp. In functie de jocul cererii si al ofertei se ajunge la un pret de echilibru cu care se va vinde, in final, produsul. Punctul de plecare insa este nivelul pretului aferent pragului de rentabilitate al firmei.

v        Determinarea pretului pe baza competitiei. In aceasta situatie, in fixarea pretului, firma ignora costurile si cererea pietei si foloseste in locul lor preturile competitorilor ca ghid in stabilirea propriilor preturi. O astfel de determinare a pretului este des practicata, in special de detailisti, datorita avantajelor pe care le ofera si anume: este o metoda simpla ce nu presupune studierea cererii, determinarea punctului de echilibru si nici macar calcularea adaosului comercial (firma pur si simplu foloseste acelasi pret cu competitorii sai pentru bunurile si serviciile asemanatoare); este metoda considerata cea mai corecta atat de cumparator cat si de vanzator si rareori starneste un "razboi" al pretului.

Problema stabilirii pretului apare intotdeauna la lansarea produselor noi pe piata. Ca urmare pot fi utilizate mai multe forme de pret impuse de politica de distributie a firmei:

- Pretul de lansare este cel mai mare pret pe care firma poate sa-1 obtina in perioada de lansare a produsului, perioada relativ scurta din ciclul sau de viata. Vanzatorul ia 'spuma pietei', ceea ce-l ajuta sa acopere mult mai repede costurile ridicate de cercetare si dezvoltare. Riscurile practicarii acestui pret sunt mari deoarece el poate sa descurajeze cererea sau poate atrage competitorii care vor incerca sa intre pe piata cu acelasi produs sau cu unul similar.

- Pretul de penetrare, contrar pretului de lansare acesta este cel mai scazut pret practicat pentru produsele noi. Ideea este de a dezvolta repede o zona de piata mai mare. Vanzatorul spera ca in felul acesta va vinde mai multe unitati de produs de-a lungul nivelelor de inceput ale ciclului de viata si astfel ii va descuraja pe competitorii sai care nu vor fi atrasi sa intre pe piata. Pe de alta parte, daca pretul este mic vor fi stimulate vanzarile, o cifra de afaceri mare permitand firmei sa-si dezvolte productia, fenomen ce conduce la reducerea costurilor unitare. Dezavantajul acestei strategii este acela ca plaseaza firma intr-o pozitie mai putin flexibila deoarece este mult mai dificila cresterea vizibila a preturilor decat reducerea lor.

Descoperite relativ recent in raport cu vechimea activitatii de comert, strategiile psihologice au capatat o amploare apreciata indeosebi de marii comercianti. In prezent se practica o varietate de strategii de acest gen care au ca efect principal cresterea cifrei de afaceri si imbunatatirea imaginii firmelor producatoare si de distributie. Amintim dintre acestea pe cele mai des apelate:

- Pretul incomplet si consta in afisarea unei sume incomplete care se situeaza cu putin sub un pret rotunjit si care lasa impresia consumatorului ca face o economie cumparand produsul respectiv. De exemplu in loc de 27000 lei se afiseaza 26999 lei. Cele mai des folosite cifre finale ale preturilor sunt 8 si 9 pentru produsele de valoare mica si chiar 5 pentru produsele ale caror valori sunt mai mari. Vanzatorii din tarile dezvoltate care apeleaza la aceste preturi afirma ca metoda conduce la cresterea vanzarilor, clientii fiind incurajati sa faca cumparaturi in cantitati mai mari.

- Un singur pret pentru doua sau mai multe unitati de produs. Multi detailisti si in special supermarket-urile practica un singur pret pentru doua sau mai multe produse care este mai mic decat suma celor doua separat. In mod special, pentru produsele cu o fluctuatie rapida, aceasta strategie poate sa duca la cresterea vanzarilor. Clientii care vad un singur pret si care se asteapta sa foloseasca in cele din urma produsele din pachet vor cumpara intreg pachetul in ideea ca vor economisi o anumita suma.

- Pretul de prestigiu se practica cu scopul de a marca statutul si calitatea produsului respectiv. Datorita calitatilor superioare, unele produse sunt mai scumpe decat cele de calitate medie sau mica, multi cumparatori crezand ca un pret ridicat presupune si o calitate superioara pentru anumite produse ca bijuteriile sau cosmeticele.

- Aplicarea discount-ului. Producatorii si vanzatorii ofera clientilor lor o varietate de discount-uri dintre care: discount-uri comerciale care se ofera intermediarilor sau agentilor de vanzari care presteaza activitati de distributie; discount-uri cantitative care sunt reduceri valorice acordate clientilor ce cumpara in cantitati mari si constituie un mod de economisire pentru acestia deoarece costul vanzarii pe unitatea de produs devine mai mic (se practica la produsele cu o viteza de circulatie mare); discount-uri cash sunt oferite pentru o plata imediata (vanzatorul poate oferi, de exemplu, un discount de 1,5 % daca factura este achitata inainte de 10 zile, termenul de scadenta fiind de 30 de zile).