REGLEMENTAREA LA SCARA INTERNATIONALA A PROBLEMATICII REGULILOR DE ORIGINE

REGLEMENTAREA LA SCARA INTERNATIONALA A PROBLEMATICII REGULILOR DE ORIGINE

Desi exista numeroase prevederi ale GATT referitoare la originea bunurilor, pana in 1994 nu a fost adoptata a definitie a acestei notiuni, intreaga problematica fiind lasata pe seama Organizatiei Mondiale a Vamilor.

In cadrul Rundei Uruguay a fost negociat Acordul privind Regulile de Origine, care stabileste o serie de principii generale pentru elaborarea si utilizarea regulilor de origine in contextul comertului nepreferential:

neutralitate: regulile de origine nu trebuie sa fie utilizate ca instrumente pentru atingerea unor obiective de politica comerciala si nu trebuie sa stabileasca cerinte nelegate de procesul de productie

transparenta: regulile trebuie sa cuprinda o definitie clara a cerintelor care trebuie satisfacute pentru a obtine origine si trebuie bazate pe un standard pozitiv: trebuie specificat ce anume confera origine, nu ce nu confera origine (afara de cazul in care, astfel, se clarifica continutul standardului pozitiv)

Utilitatea acestui principiu este ilustrata de precedentul unei decizii a Comisiei Europene, adoptate in 1989, care stabilea ca incorporarea sistemului optic intr-un fotocopiator nu este suficienta pentru a conferi origine, fara a face alte precizari. Decizia era destinata exclusiv impiedicarii exporturilor de fotocopiatoare Ricoh de la uzina din SUA a acestei corporatii, dupa ce fotocopiatoarele exportate pe piata comunitara direct din Japonia fusesera supuse unor masuri antidumping.

nediscriminare

previzibilitate: regulile trebuie sa fie coerente, pentru a da posibilitate producatorilor sa anticipeze situatia si sa isi planifice activitatile in consecinta; autoritatile trebuie sa puna la dispozitii evaluari cu privire la originea bunurilor la solicitarea exportatorilor, chiar si atunci cand aceasta este formulata inainte de inceperea comertului cu bunul respectiv, si sa respecte acea evaluare timp de 3 ani daca faptele si circumstantele raman neschimbate

utilizare uniforma indiferent de obiectivul urmarit

Acordul nu stabilea insa si regulile de origine propriu-zise. Acestea urmau sa faca obiectul unui proces de armonizare, bazat pe principiul "ultimei prelucrari substantiale" si aplicabil comertului nepreferential al tuturor membrilor OMC, indiferent de circumstante.

Activitatea propriu-zisa trebuia sa se desfasoare intr-un comitet tehnic, ale carui lucrari urmau sa se incheie in iulie 1998. Desi lucrarile acestui Comitet au fost prelungite cu 1 an, foarte multe aspecte (circa 500) nu au putut fi convenite la nivel tehnic. Ele au fost transmise Comitetului privind Regulile de Origine din cadrul OMC care, incepand din 2001, este principalul forum unde se poarta negocieri asupra acestui subiect. Negocierile poarta nu asupra diferitelor produse, ci asupra unor probleme distincte. Desi s-au inregistrat anumite progrese )in noiembrie 2002, 350 din cele 500 de aspecte mentionate anterior fusesera rezolvate), mai sunt inca de solutionat multe    divergente.

In lipsa procesului de armonizare, fiecare tara aplica propriile sale reguli de origine, dar pana in 2001 doar 34 de membri OMC notificasera regulile lor.

In ceea ce priveste regulile de origine aplicabile comertului nepreferential, eforturile de armonizare la scara internationala sunt si mai limitate.

Conventia de la Kyoto contine recomandarea ca regulile de origine alese sa fie cele care "sunt cel mai usor de aplicat si de controlat, cel mai putin susceptibile de confuzie si frauda si care au cel mai redus impact asupra comertului".

In contextul negocierilor Rundei Uruguay a fost adoptata o Declaratie Comuna care contine deziderate similare cu principiile statuate referitor la comertul nepreferential, dar care nu au caracter obligatoriu.

MASURI NETARIFARE DE PROTECTIE

Conceptul nu este circumscris cu precizie.

Doua categorii de definitii:

functionala:

"orice masura care face ca bunurile comercializate pe plan international, sau resursele utilizate pentru realizarea acestor bunuri, sa fie alocate astfel incat sa reduca venitul real mondial potential" [Baldwin, 1970]

restrictie care duce la o reducere a bunastarii globale [Mahe, 1996]

masura care impiedica manifestarea legii unui singur pret [Lloyd, 1996]

operationala:

Orice reglementare sau practica, altele decat taxele vamale, care restrictioneaza comertul international.

Impactul restrictiv se poate exercita in mai multe feluri:

T prin limitarea directa a cantitatii de bunuri importate

T prin cresterea costurilor legate de aducerea pe piata a importurilor

T prin distorsionarea cererii pentru anumite produse

T prin inducerea de incertitudine asupra condtiilor de admitere pe piata a importurilor

Impactul restrictiv poate fi generat in mai multe feluri:

T prin emiterea si aplicarea de reglementari

T prin practici publice

T prin instigarea (sau doar tolerarea) de catre autoritati a unor practici private

"protectionismul emotional": campanii publice de incurajare a achizitionarii de marfuri autohtone in detrimentul marfurilor importate

legaturile de afaceri cu caracter de exclusivitate (e.g., in carul marilor conglomerate japoneze cunoscute sub numele de keiretsu)

Barierele netarifare pot actiona in locuri diferite:

la frontiera (situatia clasica); impactul restrictiv este relativ usor de identificat

Exista insa cazuri cand si aceste masuri dau nastere unui protectionism mai dificil de decelat. Este vorba de asa‑numitul 'protectionism procedural', care consta in adaptarea normelor care guverneaza recurgerea la bariere netarifare 'clasice', aplicate la frontiera, de o maniera care sa usureze grupurilor interne de interese accesul la protectia conferita prin aceste instrumente (e.g., legislatia antidumping, antisubventii, de salvgardare etc). In plus, amendarea in sens protectionist a reglementarilor poate juca un rol disuasiv fata de importuri prin faptul ca furnizorii externi, constienti de usurinta mai mare cu care concurentii lor interni pot obtine introducerea unilaterala de obstacole netarifare in tara importatoare, devin mai circumspecti, moderandu‑si livrarile, sau devin mai receptivi la sugestia asumarii unor angajamente de autolimitare.

in interiorul tarii importatoare. Foarte multe politici interne au repercusiuni asupra importurilor (impozite; subventii; politica de concurenta; achizitiile publice; reglementarile tehnice, sanitare etc).

Aceste masuri nu pot fi considerate fara rezerve ca bariere in calea schimburilor, caracter care nu le poate fi conferit decat de modul concret de aplicare, care insa nu poate fi judecat intotdeauna in mod obiectiv:

exista o problema de perceptie: exportatorii sunt tentati sa gaseasca valente protectioniste unor masuri al caror impact restrictiv nu este indiscutabil

unele masuri interne pot fi utilizate din considerente care nu au nimic de‑a face cu limitarea importurilor, avand numai in subsidiar acest efect.

In multe cazuri, aceste masuri sunt adoptate din motive absolut legitime si urmaresc obiective perfect justificate: sunt interventii in functionarea libera a pietei necesare in conditiile in care aceasta nu poate furniza spontan rezultatele asteptate. Neatingerea acestor obiective poate genera pierderi sociale care depasesc beneficiile economice derivate din alocarea libera a resurselor.

Diferentele intre intensitatea si structura masurilor la care recurg diferitele tari pot constitui indicii in sensul existentei unor finalitati protectioniste. Totusi, chiar si in aceste situatii pot exista explicatii legitime:

tarile se confrunta cu probleme diferite, care necesita raspunsuri diferite (e.g. o tara unde mediul natural este puternic afectat poate sa adopte norme ecologice mult mai stringente decat alte tari)

cetatenii diferitelor tari au preferinte diferite pentru anumite bunuri publice, iar reglementarile acelor tari reflecta aceste diferente (e.g., aversiunea fata de risc difera, ceea ce face ca unele tari sa aiba reglementari sanitare mult mai stringente decat altele)

capacitatea administrativa difera de la o tara la alta, astfel incat accentul pus pe anumite tipuri de masuri este si el diferit (e.g., tarile cu adminsitratii fiscale eficiente tind sa se bazeze in mai mare masura pe impozite directe decat pe impozite indirecte).

In asemenea conditii, limitarea libertatii de reglementare a diferitelor tari pentru a nu afecta schimburile comerciale internationale ar fi excesiva.

Trebuie mentionat si faptul ca stringenta reglementarilor adoptate de o tara nu dezavantajeaza automat importurile fata de productia autohtona. Acest lucru se petrece doar atunci cand costurile de conformare pe unitatea de produs sunt mai mari pentru furnizorii straini decat pentru cei autohtoni.

Posibilitatea ca masuri care afecteaza negativ importurile sa nu urmareaca de fapt acest rezultat este avuta in vedere de mai multi autori, care fac distinctia inre masuri netarifare si bariere (sau obstacole) netarifare, cele din urma fiind considerate a fi reflectarea unei intentii deliberate a autoritatilor de a penaliza importurile.

Pentru a determina daca o masura cu repercusiuni negative asupra comertului poate fi considerata drept o bariera netarifara, trebuie aplicate doua teste:

testul discriminarii: comparatia intre tratamentul rezervat productiei autohtone si, respective, importurilor; daca cele din urma sunt supuse unui tratament mai exigent se poate prezuma existenta unei intentii protectioniste

Art. III GATT interzice explicit discriminarea in favoarea propriilor resortisanti cu privire la toate masurile interne: taxele, prelevarile, legile, reglementarile, cerintele interne "sa nu fie aplicate . astfel incat sa se acorde protectie productiei interne".

De la aceasta regula nu se poate deroga decat in cazuri exceptionale (enumerate de Articolul XX GATT) dar si atunci doar cu conditia ca discriminarea sa nu fie "arbitrara sau nejustificabila".

testul necesitatii: continutul sau este dedus pornind de la deciziile organului de reglementare a diferendelor.

masura in discutie trebuie sa fie "necesara" pentru atingerea obiectivului declarat

Exista a plaja de grade de necesitate, care formeaza un continuum incadrat intre "indispensabil" si simpla "contibutie la.". Potrivit Organului de Apel al OMC, pentru ca o masura sa fie considerata necesara, ea trebuie sa se situeze "semnificativ mai aproapde de polul 'indispensabil' ".

masura in discutie sa nu aiba asupra comertului efecte mai restrictive decat este necesar pentru a atinge obiectivul urmarit

Aceasta conditie este considerata indeplinita doar daca masuri alternative

- "compatibile cu GATT" sau "mai putin incompatibile cu GATT" - nu sunt disponibile in mod rezonabil.

O masura alternativa nu poate fi considerata a nu fi disponibila in mod rezonabil din simplul motiv ca ar implica dificultati de administrare pentru autoritati.

"Testul necesitatii" prezinta similaritati cu "testul proportionalitatii",utilizat frecvent si de multa vreme in jurisprudenta Curtii Europene de Justitie.   

Elementele constitutive ale acestui test sunt considerate utile pentru a clarifica si concretiza mai bine continutul testului necesitatii. Testul proportionalitatii verifica indeplinirea a trei conditii:

ca obiectivul urmarit sa fie suficient de important pentru a justifica masuri cu repercusiuni negative asupra unor operatori economici = o analiza cost-beneficiu sui generis

ca masura adoptata sa permita atingerea obiectivului urmarit

sa nu existe o alta masura capabila de a atinge obiectivul urmarit cu efecte mai putin negative asupra comertului

Importanta obiectivului urmarit nu face obiectul unei verificari directe in cadrul OMC, din motive care tin de respectarea suveranitatii tarilor membre. OMC nu impune limitari cu privire la obiectivele de politica interna ale guvernelor si nu constrange nivelul de reizare a unor publice pe care acestea le considera necesare. Totusi, cu cat valorile sau interesele implicate sunt mai importante, cu atat mai usor se accepta ca masura adoptata este "necesara" pentru a atinge obiectivul dorit.

Nediscriminarea si necesitatea sunt conditii a caror respectare inlatura in cea mai mare masura caracterul de bariera netarifara al unei masuri interne cu efecte negative asupra importurilor.

Unii autori adauga doua conditii suplimentare:

transparenta

diligenta si eficienta administrativa

In principiu, masurile netarifare sunt instrumente de protectie inferioare taxelor vamale din urmatoarele motive:

1. sunt, de regula, mai putin transparente, ceea ce le face mai atractive

suscita mai putina opozitie interna, deoarece costul lor este mai putin vizibil

sunt mai usor de "ascuns" de privirea scrutatoare a partenerilor comerciali

2. sunt mai susceptibile sa genereze activitati de "cautare a rentei" si chiar coruptie

necesita o administrare mai laborioase, deci implica mai activ "factorul uman"

au criterii de accesibilitate susceptibile de manipulare

palierul birocratic al adminsitratiei publice se bucura adesea de prerogative discretionare de gestionare a masurilor in cauza

3. spre deosebire de taxele vamale, care - macar teroretic - pot fi depasite printr-o competitivitate superioara, multe bariere netarifare pot avea efecte de blocare completa a importurilor, inlaturand astfel orice stimul concurential si conferind o mai mare dominatie pe piata producatorilor autohtoni

De asemenea, unele din masurile netarifare au un impact distorsionant amplificat prin faptul ca pot determina adoptarea de metode de productie mai putin eficiente din punct de vedre economic, dar care sunt singurele ce se conformeaza cerintelor masurii respective.

se preteaza cu mult mai mare usurinta decat taxele vamale unor aplicari care genereaza discriminari intre partenerii comerciali

Proliferarea barierelor netarifare incepand cu anii '70 a suscitat ipoteza existentei unei "legi a protectiei constante", potrivit careia contrapartea reducerii unor anumite forme de protectionism (in speta, in acea perioada, taxele vamale) o constituie sporirea protectiei acordate pe alte cai.

Ipoteza unei constante a protectiei nu poate fi acceptata fara rezerve:

T pe de-o parte, protectionismul nu este un proces cu desfasurare liniara in timp;

accesele de protectionism au coincis, de regula, cu fazele de recesiune si stagnare ale ciclului economic, care in perioada contemporana s-au manifestat in prima parte a anilor '30 si in anii ulteriori celor doua "socuri petroliere"

fiind o expresie a politicii economice a unui stat, protectionismul este antrenat de fluxul si refluxul unor ideologii, sisteme institutionale si influentei politice a unor grupuri de interese

T pe de alta parte, studierea profilului sectorial al protectiei netarifare releva concentrarea sa asupra acelor produse care fac simultan obiectul unei protectii vamale peste medie. Deci, sectoarele cel mai putin afectate de erodarea nivelului taxelor vamale sunt, totodata, principalele "beneficiare" ale utilizarii instrumentelor netarifare de protectie.

Disciplinarea la scara internationala a masurilor netarifare de protectie se confrunta cu o serie de dificultati:

insasi identificarea unor masuri drept bariere netarifare care trebuie cenzurate poate fi subiect de controverse:

- spre deosebire de taxele vamale, barierele netarifare sunt instrumente mult mai putin transparente; pot aparea suspiciuni legate de corectitudinea cu care fiecare tara notifica arsenalul complet de masuri pe care le aplica

- caracterul de bariera netarifara a unei masuri sau a alteia nu este intodeauna cert

aplicarea principiului reciprocitatii este foarte dificila

exista profile foarte diferite ale protectionismului practicat prin instrumente netarifare pe diferite piete, sub aspectul instrumentarului utilizat; in aceste conditii, recurgerea la calea "codurilor de conduita", in locul traditionalului "schimb de concesii", afecteaza in mod asimetric pe diferitii participanti la negocieri (o modalitate de depasire a acestei probleme o constituie largirea problematicii supuse negocierilor)

trebuie gasite metode de cuantificare care sa permita compararea multiplelor tipuri de obstacole netarifare aplicate in scopul echilibrarii concesiilor oferite de partile in negociere

barierele netarifare sunt mai intim legate de ansamblul politicilor publice promovate in tarile unde ele se manifesta, astfel incat abordarea lor frontala este mai delicata decat in cazul texelor vamale, deoarece pune in discutie aspecte care tin de manifestarea suveranitatii nationale

Daca toate masurile interne pot ajunge sa faca obiectul negocierilor internationale, dispare distinctia intre guvernarea prin acte normative interne si, respectiv, prin aplicarea obligatiilor asumate prin acorduri internationale. O anumita demarcatie intre acestea trebuie sa existe.

este impracticabila negocierea de acorduri separate pentru fiecare instrument restrictiv in parte

un proces atat de minutios ar reclama resurse uriase ale negociatorilor, precum si sporirea considerabila a intensitatii colaborarii inter-institutionale, deoarece gama de expertiza necesara este cvasi-exhaustiva

ar trebui sa se desfasoare negocieri in permanenta, pe masura aparitiei de noi si noi specii de obstacole netarifare

o asemenea abordare presupune autonomia fiecarei masuri restrictive vizate; or, diferitele tipuri de bariere netarifare sunt intersubstituibile, astfel incat impunere unor conditii mai constrangatoare pentru recurgerea la un anumit instrument poate antrena un recurs sporit la alte tipuri de instrumente, unde disciplina convenita este mai laxa

eliminarea /atenuarea restrictivitatii unor masuri nu mai poate fi realizata doar prin reguli proscriptive, ci necesita reguli prescriptive

Aplicarea regulilor prescriptive (care cer adoptarea unei anumite conduite) este mult mai consumatoare de resurse (umane si materiale), iar acest consum creste odata cu exigenta regulilor. Aceasta este o sursa suplimentara de dezacord, pentru ca tarile mai sarace invoca constrangeri de resurse pentru a dilua exigenta regulilor propuse de alte tari.