Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

AgriculturaAsigurariComertConfectiiContabilitateContracteEconomie
TransporturiTurismZootehnie


Raspunderea contractuala in comertul international si specificitatea angajarii acesteia

Comert

+ Font mai mare | - Font mai mic




Raspunderea contractuala in comertul international si specificitatea angajarii acesteia

1 Scurta introducere in analiza specificitatii raspunderii contractuale in comertul international




Neexecutarea directa, voluntara, chiar si silita a obligatiilor asumate prin contractele comerciale internationale angajeaza ca si in drept comun solutia executarii indirecte – prin echivalent a acestora, astfel devenind aplicabile regulile raspunderii contractuale. Aceasta teza principala a fost consacrata nu numai de practica si doctrina ci si recunoscuta in mod constant si de practica arbitrara a comertului international.

In general, conditia principala a raspunderii contractuale este aceea ca intre parti sa existe un contract valabil incheiat este completata cu inca patru conditii care alaturi de prima actioneaza numai in mod cumulativ:[1]

existenta faptului ilicit constand in neexecutarea obligatiei;

existenta unui prejudiciu real, efectiv;

existenta raportului de cauzalitate dintre faptul ilicit si prejudiciu;

vinovatia – culpa- debitorului.

Daca acestea constituie conditiile raspunderii contractuale pe regula teoriei generale a contractelor, in cazul contractelor comerciale internationale, unele dintre conditiile enumerate,prezinta anumite particularitati ce confera specificitatea respectivelor contracte.

Asa, de exemplu,in legatura cu prejudiciul, practica arbitrara de comert international a decis in mod constant in sensul ca debitorul trebuie obligat la plata de despagubiri nu numai pentru prejudiciul material cauzat creditorului, care constituie regula in materie, ci si pentru daunele morale invocate si probate de acesta. Daunele morale se refera de regula, la compromiterea numelui comercial, afectarea reputatiei si prestigiului pe piata,etc., desi prejudicierea morala pe aceasta cale, au de fapt tot un caracter patrimonial in finalitatea lor.

Specificitatea actionarii prejudiciului ca o conditie a raspunderii contractuale in contractele comerciale internationale, rezulta sub aspectul obligativitatii cocontractantilor si a colaboratorilor pentru prevenirea si dupa caz, limitatea intinderii acestui prejudiciu eventual.Practica arbitrala de comert international a decis cu consecventa ca creditorul nu trebuie sa stea pasiv in imprejurarea aparitiei prejudiciului, recurgand la solutia de a-l impovara pe debitorul sau.

In ceea ce priveste specificitatea cauzei de culpa a debitorului, in antrenarea raspunderii contractuale prin neexecutarea obligatiei asumata prin contractul comercial international se discuta in principal situatiile in care vinovatia este inlaturata prin ceea ce se intelege prin notiunea generala de „cauza straina neimputabila debitorului „ care poate sa sumeze chiar o culpa a creditorului, o fapta a tertului, cel mai frecvent, cazul fortuit sau de forta majora.

2. Specificul aplicarii la contractele comerciale internationale a principiului punerii de drept in

intarziere a debitorului

Daca in dreptul comun, potrivit articolului 1079 Cod civil roman, debitorul trebuie pus in intarziere prin notificare scrisa, in practica contractuala comerciala internationala s-a statuat regula actionarii principiului punerii de drept in intarziere a debitorului prin simpla ajungere a obligatiei contractuale la scadenta.

Temeiul juridic al acestei derogari de la dreptul comun este diferit, operand in cauza criteriul obiectului divers al obligatiei neexecutate. De exemplu, in cazul in care obligatia neexecutata are ca obiect o suma de bani, temeiul juridic il constituie dispozitia articolului 43 Cod comercial roman, potrivit caruia datoriile comerciale lichide si platibile in bani produc dobanda de drept din ziua cand devin exigibile. In cazul obligatiilor pozitive de a da sau de a face, executabile in natura aplicarea principiului respectiv se face pe temeiul extinderii prin analogie a art. 43 Cod comercial roman pentru identitate de ratiune.

Acest regim derogatoriu de la dreptul comun specific operatiunilor comerciale internationale se intemeiaza in primul rand pe consideratia ca debitorul comercial, care nu plateste datoria la scadenta se foloseste intre timp de sumele cuvenite creditorului, imbogatindu-se fara justa cauza. In al doilea rand derogarea este fondata pe imprejurarea ca creditorul comercial sufera din aceasta neexecutare la timp a obligatiei contractuale de catre debitor deoarece in comertul international operatiunile se deruleaza in mod legat intre ele intr-o stransa interdependenta.

Partile pot conveni insa, in mod expres ca punerea in intarziere a debitorului sa se faca printr-o notificare sub orice forma.



3. Specificul fortei majore la conditia

raspunderii contractuale in contractele comerciale internationale

In    practica comerciala internationala romaneasca s-a consacrat si practica arbitrara si-a insusit regula aplicarii reglementarilor de drept comun stabilite prin articolul 1082 si 1083 Cod civil roman asupra conditiilor fortei majore cu efectele sale specifice asupra conditiilor fortei majore cu efectele sale specifice comertului international in toate situatiile in care dreptul roman a constituit lex contractus in speta respectiva si cand partile nu au inserat prin clauze contractuale exprese un regim derogator de la aceasta reglementare de drept comun.

Pe aceasta baza s-a considerat cu caracter de principiu ca sunt cauze de forta majora acele evenimente imrevizibile si insurmontabile, independente de culpa celui care le invoca – debitorul – care survine dupa incheierea contractelor comerciale internationale    si care fac obligatia debitorului imposibil de executat.

Privitor la prima conditie a cazului de forta majora, in sensul ca aceasta sa fie imprevizibila si insurmontabila – de neinlaturat, practica arbitrala de comert international a decis in mod consecvent in marea majoritate a cazurilor in care arbitrul era sesizat, situatii in care conditia respectiva a fost realizata si situatii in care aceasta, dimpotriva, nu a fost realizata.

Ca prima situatie, se constituie cazul de refuz de acordare a licentei de export – import, licente instituite si mentinute in ciuda principiului liberalizarii exporturilor si importurilor, dupa aparitia H.G. nr.215/1992. in acesta practica arbitrala de comert international a decis ca refuzul eliberarii licentei de export - import constituie un caz de forta majora care nu cade in competenta instantelor arbitrale ci in aceea a contenciosului administrativ si deci neobtinerea licentei produce efecte in planul executarii contractului comercial international in sensul ca chiar impiedica aceasta executare prin imposibilitatea trecerii marfii peste frontiera romana, fara a avea vreun efect asupra valabilitatii incheierii contractului.

Refuzul eliberarii licentei de export-import nu are insa caracter de forta majora in cazul in care el s-a datorat conduitei culpabile a partii din contractul comercial international care trebuia sa obtina licenta, precum nesolicitarea acesteia in timp util ori nu a depus in termenele stabilite legal, documentatia necesara acordarii licentei. Totodata anularea ori retragerea licentei de export-import de catre autoritatile romane pe timpul derularii contractului comercial international se asimileaza cazului de forta majora.

Prin identitate de ratiune cu situatia refuzului acordarii sau anularii retragerii licentei de catre autoritatile romane, practica arbitrara de comert international considera ca imposibilitatea obtinerii licentei de export dintr-o tara straina dupa incheierea contractului constituie tot un eveniment asimilabil fortei majore, indiferent de obligatia carei parti contractuale se convenise obtinerea respectivei licente.

Tot astfel, interdictia importurilor decisa de un guvern strain daca se prelungeste un timp indelungat (de regula peste trei luni), si a facut imposibila executarea obligatiilor de catre debitorul angajat prin contractul comercial international se considera realizata conditia de forta majora.

Ca o a doua situatie-varianta a tratarilor arbitrale in comertul international este aceea de neadmitere a realizarii conditiei de forta majora la neindeplinirea obligatiei de catre debitor prin mentinerea conditiilor de imprevizibilitate si insurmontabilitate.

In acest sens se aplica practica arbitrara de comert international in imprejurari materiale precum defectiuni in functionarea utilajelor uzinei producatoare a marfurilor, lipsa capacitatilor intreprinderilor producatoare, lipsa spatiilor de depozitare la beneficiar, intarzierile navelor in portul de incarcare sau de descarcare a marfurilor.

Tot astfel, debitorul care invoca forta majora nu va beneficia de efectele acesteia chiar daca el insusi se afla in culpa fie prin intarziere cu neexecutarea obligatiei angajate direct prin contractul comercial international, fie prin neindeplinirea unor obligatii contractuale ca de exemplu neplata taxelor portuare care genereaza intarzierea navei transportatoare a marfurilor.

Daca evenimentul invocat ca forta majora nu a intervenit dupa momentul incheierii contractului comercial international acesta nu intruneste conditiile admiterii ca forta majora.



DRAGOS – ALEXANDRU SITARU, op., cit., pag. 160.

DRAGOS – ALEXANDRU SITARU, op., cit., pag. 162 – 163.






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1650
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2021 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site