UNELE ASPECTE ALE ORGANIZARII SI FUNCTIONARII INSTITUTIEI JURIDICE A ARBITRAJULUI COMERCIAL INTERNATIONAL

UNELE ASPECTE ALE ORGANIZARII SI FUNCTIONARII INSTITUTIEI JURIDICE A ARBITRAJULUI COMERCIAL INTERNATIONAL

1.1 Arbitrajul comercial international, notiuni introductive si caracterele arbitrajului comercial international

Marea majoritate a litigiilor ce se nasc prin neexecutarea contractelor comerciale internationale ca instrumente juridice de realizare a raporturilor economice intrnationale se solutioneaza de catre instantele de arbitraj comercial international.

Aplicarea unor regulamente de arbitraj cunoscute dinainte de catre partile contractante care permit evitarea regulilor de procedura instituite de o tara, explica tendinta de unifora abordare a folosirii arbitrajului comercial international in solutionarea litigiilor ce pot eventual aparea din operatiunile comerciale in cadrul contractelor comerciale internationale.

Totodata uzantele comerciale internationale cu un larg camp de aplicare sunt bine cunoscute de catre arbitrii la care partile au posibilitatea sa apeleze la formarea organului arbitral. Realizand consensul in constituirea organului arbitral competent sa solutioneze orice litigiu ar apare intre ele, partile au posibilitatea unei mai bune promovari a intereselor lor, inclusiv a celor ce se refera la efectuarea unui volum redus de cheltuieli cu angajari de avocati si deplasari la sediile instantelor.

Celeritatea solutionarii litigiilor de catre arbitrajul comercial international realizata prin faptul ca hotararile arbitrale sunt definitive - inatacabile, precum si recomandarea organismelor internationale de prevedere a unei clauze arbitrale in contractele comerciale internationale pe considerarea avantajelor la care ne-am referit in randurile de mai sus, explica inca o data temeiul si justetea practicii contractuale comerciale internationale in aceasta materie.

Arbitrajul comercial international se realizeaza in cadrul comertului international si cuprinde in mod necesar un element de extraneitate prin care se afla legat de un sistem strain, fapt pentru care, acest arbitraj nu poate fi niciodata unul national, ci numai arbitraj srain sau international.

Arbitrajului comercial international ii sunt definitorii urmatoarele caractere:

1. caracterul arbitral care constituie o rezultanta a consensului partilor contractante de a incredinta litigiul unor arbitrii spre a-l judeca la un mod transant prin care se angajeaza implicit sa accepte si hotararea ce se va pronunta;

2. caracterul comercial, fiind o rezultanta a faptului ca litigiile supuse spre solutionare se nasc din operatiuni determinate de contractele comerciale internationale, chiar daca statele insasi sau organismele publice sunt parti ale acestor contracte comerciale.

3. caracterul international este propriu-definitoriu arbitrajului comercial international prin faptul ca ele se realizeaza in cadrul dreptului comertului international si contine un element de extraneitate care il leaga de un sistem de drept strain in raport cu dreptul national al uneia din partile contractante care a acceptat conventia contractuala a clauzei arbitrale.

In fundamentarea caracterului definitoriu al caracterului international al arbitrajului comercial international vin si reglementarile realizate prin Conventia de la Geneva, 1927 si Conventia de la New York, 1952 asupra executarii sentintelor arbitrale straine. Astfel cum s-a pronuntat doctrina in materie, elementul hotarator in determinarea caracterului national sau international al organului de justitie il constituie legea care guverneaza arbitrajul respectiv.

Asa fiind, ceea ce confera arbitrajului comercial un caracter definitoriu international este, in primul rand, natura raportului juridic aflat in litigiu. In aceasta privinta, elementele intrinseci ale operatiunilor comerciale cu relevanta economica-patrimoniala proeminenta ocupa locul si detin argumentul prioritar.

1.2 Natura juridica a arbitrajului comercial international

Problemele naturii juridice ale arbitrajului comercial international, in special in ceea ce priveste stabilirea ei, au constituit obiect de controverse in practica contractuala comerciala internationala si in mod deosebit in doctrina acestui domeniu.

Doua opinii s-au exprimat asupra stabilirii naturii juridice a arbitrajului comercial international. O prima opinie sustine ca arbitrajul comercial international are caracter jurisdictional, cea de a doua opinie atribuie arbitrajului comercial international, in natura sa juridica, un caracter contractual.

Potrivit opiniei care sustine teza jurisdictionala, statul detine monopolul legiferarii si in plan jurisdictional, fapt ce ii confera dreptul de a autoriza partile sa apeleze la arbitraj ca forma de justitie delegata de puterea suverana a acestuia exercitata de persoane care nu sunt angajate ale statului. Astfel, prin asimilare cu activitatile instantelor judecatoresti, hotararea pronuntata este investita cu autoritatea lucrului judecat si pe cale de consecinta, posibilitatea asigurarii executarii silite a hotararii precum si dreptul partii nemultumite de a exercita caile de atac impotriva sentintei arbitrale.

In opinia care sustine teza contractualista, arbitrajul este privit ca un ansamblu de acte juridice contractuale. Astfel, partile dispun de vocatia de a organiza, in baza drepturilor lor recunoscute de lege, solutionarea litigiilor de catre unele persoane care le inspira incredere. In acest sens puterile arbitrilor decurg din vointa consensuala a partilor, situatie in care teza contractualista recunoaste principiul libertatii contractuale ca o valoare normativa a acestuia, fara a nega insa elementul autoritarintemeiat pe puterea conferita, fara exceptie, puterii organizatiei statale.

Pe baza acestei opinii, sentinta arbitrala nu se bucura de puterea lucrului judecat si de irevocabilitate, ca efect al vointei exprimata in consens prin conventia partilor asupra clauzei arbitrale prin care au fost in acord sa recunoasca solutia data de arbitrii cu caracter definitiv si obligatoriu pentru ele.

O a treia opinie sustine teza mixta de sorginte jurisdictionala si contractualista pe fondarea sustinuta in context a faptului ca cele doua teze amintite nu ofera criterii obiective pentru fundamentarea explicarii lor in totalitate, ceea ce face ca nici una din ele sa nu poata fi integral si definitiv respinsa, dar nici admisa, acceptata. Din aceasta cauza doctrina cunoaste si o conceptie mixta potrivit careia arbitrajul prezinta o natura dubla, atat contractuala cat si jurisdictionala. Aceasta se explica prin faptul ca, de regula, izvorul juridic al arbitrajului comercial international prezinta in primul rand aspectul de natura contractuala, iar in al doilea rand activitatea jurisdictionala propriu-zisa, specifica solutionarii litigiului de comert international si sentinta pronuntata de arbitraj, au un pregnant caracter procedual. Aspectul contractual este dat de conditiile de validitate ale clauzei arbitrale din contractul comercial international si de capacitatea contractuala a partilor, manifestarile lor exprese de vointa, etc., sfera de natura juridica jurisdictionala a arbitrajului comercial internationaleste definita de continutul actiunii arbitrale si al intampinarii, de modalitatea de desemnare a arbitrilor, de desfasurarea dezbaterilor de procedura, de pronuntare a hotararii si de modalitatile de executare a acestora.

Precum majoritatea autorilor din literatura de specialitate si a aspectului preponderent al doctrinei, ne insusim si afirmam de pe modesta noastra pozitie, dublul caracter contractual si jurisdictional a naturii juridice a arbitrajului comercial international.

1.3 Formele specifice ale arbitrajului comercial international

Practica comerciala internationala, pe baza reglementarilor interne ale statelor si in special pe baza izvoarelor reglementarilorarbitrajului comercial international a consacrat si opereaza in materia solutionarii litigiilor izvorate din contractele comerciale internationale cu doua forme principale ale acestuia si anume: arbitrajul comercial international in echitate si forma arbitrajului comercial international institutionalizatcu variantele sale de arbitraj permanent si arbitraj ad-hoc.[3]

A. Arbitrajul in echitate este unul de factor si se realizeaza dupa principiile de echitate si nu potrivit normelor de drept.

Arbitrajul comercial international in forma sa de echitate ii sunt caracteristice: lipsa obligatiei arbitrului de a aplica normele legale de procedura ca si pe cele de drept material si caracterul definitiv al solutiei date prin hotararea sa.

In realitate insa, arbitrajul comercial de echitate nu se poate situa in afara dreptului pentru ca intr-o atare situatie nu s-ar raspunde exigentelor fundementale ale comertului international precum celeritatea, securitatea, certitudinea si stabilitatea.[4]

Posibilitatea acordata arbitrilor in cadrul acestei forme de echitate a arbitrajului comercial international, de a judeca potrivit constiintei lor constituie obiectul unor reglementari diverse precum reglementarile nationale, regulamente ale institutiilor de arbitraj comercial international si reglementari prin conventii internationale.[5]

Asfel sistemele unor tari ca Franta, Germania, Elvetia, Spania, Italia, Olanda, Portugalia, etc., reglementeaza forme de echitate a arbitrajului comercial international. Regulamentul Curtii de Arbitraj de pe langa Camera de Comert Internationala din Paris, ofera un exemplu de reglementare in nume propriu a formei de echitate a arbitrajului comercial international.

Asupra reglementarii arbitrajului in echitate exemplele pot incepe cu Conventia europeana cu privire la arbitrajul comercial international semnata la 21 aprilie 1961 le Geneva.

Faptul, insa, sustinut de reputati doctrinari, precum ca arbitrajul in forma sa de echitate in materia comertului international, nu judeca totusi in afara dreptului comertului international, se sustine si in opinia noastra, prin urmatoarele argumente: legea permite partilor sa apeleze la arbitraj; echitatea nu se poate plasa in afara dreptului, arbitrul judecand un litigiu fara a se limita la simple tranzactii cu privire la pretentiile partilor; scopul acestui arbitraj este mai degraba, asigurarea unei proceduri mai simple si mai usoare in solutionarea litigiilor decat plasarea activitatii de arbitraj in afara normelor legale; arbitrii nu se pot pronunta decat in limitele investirii lor; independenta procedurala este limitata de principiul drepturilor apararii si de principiul respectarii ordinii publice internationale.

Realitatea ca arbitrii in forma de echitatea arbitrajului rezulta deci din puterile ce i se recunosc in consens de insasi partile in litigiu, aceasta forma de arbitraj gasindu-si justificarea numai in masura in care solutionarea unui litigiu depinde de aprecierile de fapt dupa cum este si considerat in practica contractuala comerciala internationala a arbitrajului comercial international ca o forma de facto a acestuia.

B. Arbitrajul comercial international, in cea de a doua sa forma, institutionalizata se prezinta in doua variante.

1. Arbitrajul institutionalizat ad-hoc este forma de arbitraj in care partile contractuale, prin consens, isi desemneaza arbitrii pentru solutionarea litigiului lor intr-o cauza concreta, fapt ce face ca pentru aceasta forma de arbitraj caracterul ocazional sa fie definitoriu, deoarece existenta instantei inceteaza odata cu pronuntarea sentintei.

Regulile de procedura si structura acestei forme fiind stabilite de partile contractante in litigiu, structura si procedura sa este variabila de la un caz la altul. Tot astfel pot conveni daca sentinta pronuntata va fi sau nu definitiva.

Din toate acestea se mai desprinde inca o trasatura definitorie a arbitrajului ad - hoc si anume caracterul facultativsi in esenta voluntar al procedurii arbitrale folosite. Prin Conventia de la Geneva din 1961, la care si tara noastra a aderat, s-a stabilit o procedura arbitrala care inlatura dificultatile ce decurg din arbitrajul ocazional.

Regulamentul O.N.C.I.T.R.A.L. adoptat de Adunarea Generala a O.N.U. la 15 decembrie 1976 s-a instituit o forma de arbitraj comercial international, in esenta, facultativa care sa asigure prin solutiile consacrate, viabilitatea si eficienta unei asemenea jurisdictii.

S-a realizat astfel instituirea unui organ administrativ de sine statator care recunoscand rolul proeminent al partilor litigiante in conventia unor proceduri care sa permita pronuntarea de solutii simple si cat mai apropiate vointei si intereselor partilor.

Arbitrii fiind desemnati de partile contractante, institutia de arbitraj intervine numai in situatia in care partile nu au convenit in acest sens. Altfel spus, constituirea instantei arbitrale este rezultatul conlucrarii dintre institutia arbitrala si partile contractante.

2. La randul lor, institutiile permanente de arbitraj comercial international se disting:[6]

a) in functie de competenta materiala in institutii de arbitraj cu competenta generala care solutioneaza litigii privind toate categoriile de bunuri din sfera comertului international si institutii de arbitraj cu competenta speciala care sunt specializate in solutionarea litigiilor privind anumite categorii de marfuri din sfera comertului international;

b) in raport de competenta lor teritoriala, functioneaza institutii de tip bilateral cu sediul in tarile care le-au acceptat; institutii arbitrale de tip regional competente in mai multe tari din acea regiune si institutii arbitrale cu competenta universala, competenta sa solutioneze litigii pe plan universal, astfel cum functioneaza, spre exemplu, Camera de comert internationala de la Paris.

2 CONVENTIA DE ARBITRAJ DIN CONTRACTUL

CONERCIAL INTERNATIONAL SI CONSTITUIREA INSTANTEI ARBITRALE

V.2.1 Clauza contractului comercial international cu privire la arbitrarea litigiilor (conventia de arbitraj) si conditiile de forma si de fond ale acesteia

Conventia de arbitraj este clauza inserata de cele doua parti in contractul comercial international prin care se stipuleaza asupra declansarii procedurii arbitrale in eventualitatea aparitiei vreunui litigiu din executarea contractului.

Conventia de arbitraj este de natura contractuala si exprima acordul cocontractantilor referitor la modul de solutionare a litigiului contractual intre ei printr-un arbitraj ocazional sau unul permanent. Clauza asupra conventiei de arbitraj se mai poate exprima in contractul comercial international si printr-o clauza compromisorie, cand partile convin ca litigiile ce vor apare in legatura cu executarea contractului vor fi solutionate pe cale de arbitraj printr-un compromis de arbitraj al instantei arbitrale alese de ele ori de catre un anumit arbitru care sa solutioneze litigiul deja ivit.

Ca orice conventie clauza compromisorie, trebuie sa intruneasca elementele, necesare esentialemente oricarui contract precum consimtamantul, capacitatea de a contracta, cauza si obiectul.

Consimtamantul si cauza clauzei compromisorii nu prezinta particularitati fata de dreptul comun si de aceea nu ne vom referii la acestea.

In schimb consimtamantul de a contracta si obiectul acestei clauze, deoarece prin ea un litigiu se sustrage competentei judecatoresti in derogare de la dreptul comun, acestia se supun unor conditii speciale prin restrangerea sferei diferentelor ce se solutioneaza pe aceasta cale.[7]

Astfel persoanele care incheie un compromis sau o clauza compromisorie, trbuie sa aiba capacitatea de a se angaja valabil in sensul de a dispune cu titlu oneros asupra patrimoniului lor, iar daca contractul comercial international se incheie printr-un reprezentant, acesta trbuie sa primeasca un mandat special.

Atat compromisul cat si clauza compromisorie, sub aspectul conditiilor de forma trebuie facute printr-un inscris sub semnatura privata. Conditia de forma e satisfacuta si prin exercitarea de acte de procedura precum introducerea de catre reclamant a cererii arbitrale in acelasi timp cu solicitatrea acceptarii paratului de a se proceda la solutionarea litigiului pe cale arbitrala.

Tot astfel conditia se poate realiza printr-un schimb de scrisori, telegrame, telexuri, telefaxuri intre partile contractante, in acest sens.

In cadrul arbitrajului ocazional, doctrina in materie a stabilit conditia de forma a clauzei compromisorii si a conventiei arbitrale a inscrisului autentic.

Asupra conditiilor de fond si de forma ale conventiei de arbitraj ce trebuie inserata inserata in contractele comerciale internationale se poate face, in concluzie la cele comentate in randurile de mai sus o sistematizare dupa cum urmeaza:[8]

conventia de arbitraj este asimilata unui contract;

legea aplicabila conventiei de arbitraj se stabileste pe principiul autonomiei de vointa pe baza regulii lex voluntatis;

capacitatea partilor de a conveni asupra clauzei de arbitraj este carmuita de lex personalis sau lex domicilii, respectiv lex societatis;

forma conventiei de arbitraj este supusa legilor tarilor de apartenenta a partilor contractante;

caracterul arbitral al litigiului reprezinta conditia de validitate a sentintei arbitrale si este carmuita de lex fori potrivit scopului urmarit de partile contracrante;

conventia de arbitraj exclude competenta instantelor judecatoresti in solutionarea litigiului, in favoarea arbitrilor.

2.2 Problemele constituirii instantei arbitrale. Caracterele instantei arbitrale

In varianta apelarii la arbitrajul ad-hoc partile pot desemna prin consens un arbitru unic sau cate un arbitru, iar cei doi il desemneaza pe cel de-al treilea ori un supra arbitru. In cazul in care partile nu se inteleg asupra arbitrului unic ori cei doi arbitrii asupra celui de-al treilea si in privinta sediului arbitrajului, se apeleaza la oficiile unei autoritati corporative precum, spre exemplu presedintele Camerei de Comert.

In varianta arbitrajului institutionalizat, arbitrii sunt alesi de parti si daca partile contractante nu aleg arbitrii si deci nu organizeaza competul de arbitrare, acesta cade in sarcina institutiei de arbitraj.

In ceea ce priveste caracterul international al instantei arbitrale, acesta rezulta din prezenta concomitenta a doua elementesi anume:

Cetatenia arbitrilor desemnati de partile contractante sau de institutia de arbitraj;

Din insasi stabilirea locului (sediul) arbitrajului, respectiv tara unde se va desfasura procedura arbitrala.

Caracterul arbitral al litigiului distinge conventia de arbitraj de contractele comerciale internationale propriuzise. Aceasta este o problema care se pune atat la momentul incheierii respectivei conventii, cat si in situatia executarii ei in strainatate, deoarece la momentul initial trebuie determinata legea aplicabila caracterului arbitral al litigiului.

Tot astfel, in faza recunoasterii si executarii sentintei arbitrale trebuie sa se tina seama de legea straina aplicata de completul arbitral.

3 PROCEDURA ARBITRALA DE SOLUTIONARE

A LITIGIILOR DIN CONTRACTELE COMERCIALE INTERNATIONALE

Arbitrii desemnati de catre partile litigiante si investite cu solutionarea litigiului decurgand din contractul comercial international pe baza conventiei de arbitraj, acordului compromisoriu vor rezolva cauza aplicand fondului litigiului, legea aleasa de parti.

Aceasta este procedura consacrata expres de Conventia europeana de la Geneva din 1961 care in art. VII, par. 1 prevede: "Partile sunt libere sa determine legea pe care arbitrii trebuie sa o aplice fondului litigiului". In cazul in care partile nu au determinat legea aplicabila fondului contractului lor, arbitrii vor aplica legea indicata ca fiind competenta de catre norma conflictuala apreciata de ei ca adecvata spetei. Conventia de la Geneva, 1961, precizeaza ca in solutionarea cauzei arbitrii vor tine seama si de stipulatiile contractului si de uzantele comerciale internationale.

In problemele procedurale propriu-zise ale desfasurarii arbitrajului se aplica legea forului-ca regula generala. In acest sens se manifesta si practica Comisiei de Arbitraj de pe langa Camera de Comert si Industrie, Bucuresti.

Conventiile internationale in materie de arbitraj pentru comertul international de la New York si Geneva consacra si in ceea ce priveste procedura arbitrala, ca norma principala regula lex voluntatis ca si norma subsidiara legea locului arbitrajului pe regula lex fori.

Astfel, potrivit art. V din Conventia de la New York, 1958, judecatorul din tara partii ce trebuie sa o execute, poate refuza recunoasterea si executarea unei hotarari arbitrale straine daca "constituirea tribunalului arbitral sau procedura arbitrala urmata de complet nu au fost conforme conventiei partilor contractante-litigante sau, in lipsa unei asemenea conventii hotararea nu a fost conforma cu legea tarii unde arbitrajul a avut loc. Iar in lumina reglementarilor Conventiei de la Geneva, 1961, partile pot supune litigiului lor fie un arbitraj ad-hoc, fixand si regulile de procedura pe care le vor urma arbitrii, conform art. IV par. 1b." fie unei institutii permanente de arbitraj care va aplica propriile reguli de procedura potrivit art. IV, par. 1a, dupa propriul sau regulament.

Cu privire la legea materiala aplicabila litigiului arbitral insusi, reputati autori romani in domeniul Dreptului comertului international are puse in lumina urmatoarele reguli:

1. daca in domeniul in care se inscrie litigiul exista legi de drept uniform arbitrul poate aplica legea uniforma;

2. se aplica reglementarile din unele materii care prin natura lor au caracter international, precum in transport maritim, transport aerian, dreptul de proprietate industriala, etc.

3. se aplica diferite legi nationale pentru materii care prin natura lor au caracter national ca, de pilda, pentru stabilirea capacitatii partilor pentru competentele organelor reprezentative, etc.

4. foarte convenabila in aplicare, pentru a evita problemele conflictuale este regula lui lex voluntatis pe principiul autonomiei de vointa care guverneaza in general efectele contractelor comerciale internationale;

5. legea materiala aplicabila litigiului arbitral poate fi determinata cu ajutorul criteriilor sau punctelor de legatura;

6. este admisa posibilitatea arbitrajului pe cale amiabila "amiabile comositeur";

7. uzantele de comert international, in special cele referitoare la ramura de activitate in legatura cu care se inscrie litigiul arbitral pot juca un rol important in solutionarea acestuia;

8. in solutionarea litigiului se vor lua in considerare principiile juridice generale acceptate de sistemul de drept si admise de practica arbitrala internationala, principii impuse de progresul dezvoltarii rapide a comertului international.[9]

Pe aceste baze, procedura de arbitrare se finalizeaza intr-o sentinta sau hotarare arbitrala definitiva si executorie, pe care partile o executa cel mai adesea de buna voie.

CONCLUZII

Problema recunoasterii si executarii sentintelor arbitrale straine a constituit, nu o data, obiect de reglementare in conventiile internationale ce s-au incheiat in materie de arbitraj comercial international.

Astfel, conventia de la New York din 1958 prevede ca recunoasterea si executarea hotararii arbitrale straine se realizeaza potrivit "regulilor de procedura in viguare pe teritoriul unde hotararea este invocata," cu precizarea ca "nu vor fi impuse conditii mult mai riguroase, nici cheltuieli de judecata mult mai ridicate decat acelea care sunt impuse pentru recunoasterea si executarea sentintelor arbitrale nationale."

Conventia evocata asimileaza sentintele arbitrale straine hotararilor judecatoresti straine, urmand ca,     in tara unde sunt invocate, sa parcurga procedura de exequator.

Sentintele arbitrale straine sunt prezumate legal ca indeplinesc conditiile de regularitate internationala prevazuta de Conventie, parti care eventual contesta revenindu-i sarcina de a dovedi existenta motivelor care sa justifice refuzul recunoasterii executarii.

Conform dispozitiilor Conventiei de la New York din 1958 la care Romania a aderat prin Decretul nr. 186/1961, recunoasterea si executarea sentintei arbitrale straine vor putea fi refuzate daca se dovedeste in fata autoritatii competente a tarii unde sentinta este invocata una din urmatoarele imprejurari prevazute in art. V al respectivei conventii:

a) ca partile la comisia de arbitraj, in materia legii aplicabile lor erau lovite de incapacitate sau caci conventia lor nu este valabila in virtutea legii careia partile au subordonat-o, ori in lipsa unor indicatii in acest sens, in virtutea legii tarii in care sentinta a fost data;

b)    ca partea impotriva careia se invoca sentinta arbitrala straina nu a fost informata in modul cuvenit despre desemnarea arbitrilor sau despre procedura de arbitraj, ori ca i-a fost imposibi, pentru alt motiv, sa-si puna in valoare mijloacele sale de aparare;

c)    ca sentinta arbitrala se refera la un diferend nementionat in compromis sau ca nu intra in prevederile clauzei compromisorii, sau ca ar contine hotarari care depasesc prevederile compromisului cuvenit sau ale clauzei compromisorii;

d) ca constituirea instantei arbitrale ori procedura de arbitraj nu a fost conforma cu conventia partilor sau, in lipsa acestei conventii ca ea nu a fost conforma cu legea tarii in care a avut loc arbitrajul;

e)    ca sentinta nu a devenit obligatorie pentru parti ori a fost anulata sau suspendata de o autoritate competenta a tarii in care, sau dupa legea tarii careia a fost data sentinta.

Tot astfel, recunoasterea si executarea sentintei arbitrare de comert international vor putea fi refuzate daca autoritatea competenta a tarii in care se cere recunoasterea si executarea constatata:

1. ca in conformitate cu legea acestei tari obiectul diferendului nu este susceptibil a fi reglementat pe calea arbitrajului;

2. ca recunoasterea si executarea sentintei ar fi contrare ordinii publice a acestei tari.

Aspectele de ordin special prezinta recunoasterea si executatrea hotararilor arbitrale pronuntate in litigiile ce apar in domeniul investitiilor internationale. Aceasta chestiune a constituit obiectul Conventiei de la Washington din 1965, ratificata de tara noastra prin Decretul nr. 62 din 7 iunie 1975, potrivit careia fiecare stat participant recunoaste orice hotarare arbitrala pronuntata in conformitate cu aceasta conventie si asigura executarea obligatiilor banesti de patrimoniu pe care le impune ca si cand ar fi de o judecata definitiva a unui tribunal functional pe propriu teritoriu (art. 54 din Conventie).

In acest mod, hotararea arbitrala respectiva este dintr-o data asimilata cu hotararea judecatoreasca interna, fara a mai fi tratata ca un act jurisdictional strain. Astfel, acordand regimul national hotararii arbitrale straine, se realizeaza suprimarea procedurii prealabile de exequator. Pe aceasta cale, executarea hotararii arbitrale de comert international straine este supusa legislatiei privind executarea hotararilor judecatoresti in vigoare in statul pe teritoriul caruia se aplica asemenea hotarare.

Fata de dimensiunea de o vastitate aparte a materiei investitiilor internationale in Romania, in conditiile atat de actuale si in acelasi timp presante pe care le ridica problemele privatizarilor activelor din proprietatea statului roman, prevederile Conventiei de la Washington, 1965 la care si tara noastra participa sunt de natura sa ii puna intr-o stare permanenta "de garda" pe specialistii si jurnalistii romani care intr-un mod sau altul participa la operatiuni comerciale cu caracter international de domeniul investitiilor straine in Romania. Aceleasi probleme de mobilizare a atentiei se pun, dupa modesta noastra opinie, si in legatura cu activitatea autorilor de doctrina in domeniu, ca si a instantelor judecatoresti si organelor legiuitoare nationale.

BIBLIOGRAFIE

1. ***: Codul Civil Roman
2. ***: Codul Comercial Roman
3. ***: Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale
4. ***: Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat
5. ***: Conventia asupra prescriptiei in materie de vanzare internationala de marfuri, New York, 1974
6. ***: Conventia Natiunilor Unite asupra contractelor de vanzare internationala de marfuri, Viena, 1980
7. Babiuc, Victor: Dreptul comertului international, Ed. ALL, Bucuresti, 1994
8. Capatana, Octavian: Litigiul arbitral de comert exterior, Ed. Acadamiei, Bucuresti, 1978
9. Capatana, Octavian si Stefanescu Brandusa: Tratat de drept al comertului international, vol.I, Ed. Acadamiei, Bucuresti, 1985
10. Dogaru, Ion; Popescu, Tudor R. si altii: Principii si institutii in Dreptul comertului international, Ed. Scrisul Romanesc, Craiova, 1980
11. Filipescu, Ion P.: Drept international privat, vol. II, Ed. ACTAMI, Bucuresti, 1997
12. Oruna, Stefan: Dreptul comertului international, note de curs, Universitatea Andrei Saguna
13. Popescu, Tudor R.: Dreptul comertului international, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1983
14. Popescu, Tudor R. si Flonder, Ion: Dreptul comertului international, Ed. Fundatiei Andrei Saguna, Constanta, 2000
15. Sitaru, Dragos Alexandru: Dreptul comertului international, vol. II, Ed. ACTAMI, Bucuresti, 1966
16. Stefanescu, Brandusa si Rucareanu, Ion: Dreptul comertului international, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1983
17. ***:colectia revistei de Drept comercial, pe anii 1998 - 2003.