Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
AgriculturaAsigurariComertConfectiiContabilitateContracteEconomie
TransporturiTurismZootehnie


Aranjamente minibarter

Comert



+ Font mai mare | - Font mai mic



Aranjamente minibarter

Aranjamentele de minibarter se deosebesc prin:volumul schimburilor este de valori mari si foarte mari implicand mai multe firme, de regula, cate una coordonator de actiune din fiecare tara; livrarile, desi corelate valoric, sunt esalonate pe o perioada de timp relativ mare (un an, doi ani);este obligatorie implicarea uneia sau a doua banci, care sa evidentieze operatiunile.



Astfel, operatiunile tip minibarter presupun in cele mai multe cazuri doua documente: contractul comercial international; acordul/aranjamentul cu banca sau bancile care gazduiesc operatiunea(de exemplu cate o banca pentru fiecare tara).

Pentru punerea in evidenta a acestui aranjament vom prezenta trei exemple:

A).  O firma romaneasca a incheiat un contract minibarter cu o firma straina in urmatoarele conditii:- firma romaneasca importa de la firma straina: piei, pasmanterie si adezive si exporta incaltaminte si produse din piele(manusi,curele). Schimburile de valori echivalente- 400.000 USD se derulau pe parcursul unui an; - la o banca comerciala din Romania s-a deschis un cont de compensatie "cont special de compensatie Firma R/Firma S" in care se evidentiau toate operatiunile import/export; aranjamentul de minibarter permitea ca acest cont sa aiba sold creditor de maxim 40.000 USD, fara sa se aplice dobanda; dupa depasirea acestui plafon platindu-se de partea debitoare dobanda la nivel LIBOR, la o luna, dobanda calculata si inregistrata la sfarsitul perioadei - 1an; livrarile erau stabilite echilibrat lunar, iar soldul creditor, care s-ar fi inregistrat eventual la sfarsitul anului, trebuie lichidat in maxim o luna prin livrarea de marfuri echivalente sumei; plate se facea pe baza de ordine de plata, documentare in care trebuia sa se precizeze valabilitatea, termenul de livrare, valoare si cantitatea marfii, documentele ce trebuiau prezentate la plata; banca comerciala,in baza ordinelor de plata primite aviza exportatorii, iar acestia trebuiau sa prezinte, in baza exportului efectuat, documentele mentionate in ordinele de plata, iar banca inregistra operatiunea in contul deschis la ea si, lunar, trimitea celor doua firme coordonatoare extrase de cont cu situatia soldului contului; banca percepea comisioane pentru avizare ordine de plata,manipulare documente, modificari documente, costuri,taxe Desi aranjamentul prevedea livrari lunare pe parcursul primelor trei luni, doar firma romaneasca si-a respectat termenele de livrare, astfel incat a acumulat dobanzi pentru nelivrarea pe acest interval de marfuri in compensatie de la firma straina, depasindu-si plafonul de 40.000USD.

Pana la sfarsitul anului livrarile s-au echilibrat, dar firma straina a refuzat plata dobanzilor aferente livrarilor intarziate. Datorita neprecizarii exprese si clare in contract a modului de plata a dobanzilor penalizatoare-plata in valuta sau prin livrari suplimentare de marfuri - s-a ajuns la litigiu. In acelasi timp, un alt neajuns al contractului a fost neprevederea unei forme de garantare bancara a incasarii soldului creditor respectiv, daca acesta nu este achitat, intr-un interval dat prin livrari de marfuri sau plata in valuta.

B). Intre o firma romanesca si o firma straina s-a incheiat un aranjament de minibarter in valoare de 40 mil. USD pentru livrari reciproce de produse metalurgice si masini si utilaje pe o perioada de 1 an .Evidenta operatiunilor se tinea la doua banci comerciale - una din tara noastra, iar cealalta din tara partenerului.

Particularitatea aranjamentului a fost determinata de faptul ca operatiunile de import si export se derulau pe baza de acreditive documentare cu plata la vedere in valuta. Valuta incasata din export era evidentiata in conturi si era utilizata pentru plata importului in compensatie.

Din punctul de vedere al firmei romanesti, exportul trebuia sa preceada importul, pentru a acumula valuta necesara deschiderii acreditivului de import. In acelasi timp, dat fiind aranjamentul ferm al bancii straine; sumele se incasau de undata, bineinteles in masura respectarii conditiilor de acreditiv. Acest aranjament de minibarter a fost constituit financiar ca o compensatie cu miscare in valuta, sub forma contractelor paralele, acreditivele deschise separat pentru fiecare livrare protejau toate partile implicate.

C). Un alt aranjament de barter incheiat intre o firma romanesca si o firma straina se particularizeaza prin: - derularea operatiunilor si evidentierea se realiza prin doua banci(una romaneasca si una din tara partenerului); fiecare banca avea deschisa doua conturi:-unul pentru marfuri(cont barter) si altul pentru dobanzi; operatiunile se derulau prin ordine de plata documentare fara miscare de valuta; in baza documentelor conforme prezentate de exportatori, cele doua banci efectuau inregistrarile corespunzatoare in conturi barter pentru marfa deschise la ele; desi s-a intocmit un grafic de livrari simultan, prin care s-au prevazut schimburi echilibrate valori, s-a admis eventualitatea existentei unui sold excedentar in favoarea unei parti, calcularea dobanzii s-a stabilit a fi facuta lunar la nivelul cotat de Lloyds Bank din Londra pentru depozite la o luna. Inregistrarile in contul de dobanzi nu erau purtatoare de dobanda, la sfarsitul anului calendaristic, coincidea cu incheierea aranjamentului, cele doua(respectiv patru)conturi incetau sa functioneze; soldul existent la sfarsitul anului trebuia reglementat si lichidat de partea debitoare intr-o perioada de 3 luni -(denumita de gratie) fie prin marfa, fie prin plata in valuta; bancile s-au angajat reciproc ca in termen de 15 zile de la expirarea perioadei de gratie sa-si trimita extrasele de cont finale; in acelasi timp, cele doua banci garantau irevocabil si neconditionat:banca romaneasca in favoarea partenerului strain, iar banca straina in favoarea firmei romane, plata la cerere a valorii soldului existent la unul din cele doua conturi(barter si dobanda)si nelichidat, fie la expirarea aranjamentului ,fie la expirarea perioadei de gratie, in limite de 3 milioane USD ( valoarea garantiilor :garantia avea o valabilitate de 4 luni de la expirarea aranjamentului bancar).

Din acest exemplu rezulta ca acest aranjament a fost conceput in totalitate ca o compensatie fara miscare de valuta, iar prin scrisorile de garantie bancara emise "incrucisat" in favoarea celor 2 parteneri ai barterului, s-au evitat riscurile de nelichidare a soldurilor sau de neplata a dobanzilor, solutia fiind acoperitoare pentru toate partile implicate.



Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1318
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved