Notiunea de COST si CHELTUIALA[1]

In sens larg, cheltuiala este sinonima cu "o dare de bani, adica o plata. Deci, platile constituie in toate cazurile cheltuieli. Factorul determinant care hotaraste daca o cheltuiala constituie sau nu un element de cost este consumul, adica legatura ei nemijlocita cu o activitate concreta, productiva, si nu cu darea de bani.

COSTUL este expresia valorica a tuturor factorilor de productie consumati pentru producerea si distributia bunurilor materiale, executarea de lucrari si prestarea de servicii.

Prin urmare, cheltuielile sunt elemente constitutive ale costurilor.

Clasificarea cheltuielilor

Se pot distinge urmatoarele categorii de cheltuieli:

Cheltuieli neincorporabile

Cheltuieli incorporabile

Cheltuieli supletive

Cheltuieli neincorporabile reprezinta cheltuielile inregistrate in conturile clasei 6 din CF, dar care sunt eliminate de CG din calculul costurilor (efective) pentru ca nu corespund cu adevarat conditiilor normale de functionare si de realizare a obiectului de activitate al intreprinderii si nu au un aport direct cu exploatarea curenta a acesteia.

Dintre cheltuielile, in general, excluse din calculul costurilor fac parte urmatoarele:

amortizarea cheltuielilor de constituire

cheltuielile extraordinare

cheltuielile care nu au un caracter curent, obisnuit, normal, referitoare la provizioane pentru litigii si alte riscuri

cheltuielile privind impozitul pe profit/venit.

Cheltuieli incorporabile = reprezinta cheltuieli inregistrate in CF si incorporate in costuri.

In functie de nivelul lor de incorporare se disting:

1. Cheltuieli integral incorporabile - care se includ in costuri cu o suma identica celei inregistrate in CF.

2. Cheltuieli calculate = sunt cheltuieli incorporate in costuri pentru un total diferit de cel care figureaza in CF. Totalul lor este "calculat" dupa criterii mai apropiate si adaptate nevoilor de analiza si control ale gestiunii.

Exista 3 tipuri de cheltuieli calculate:

2.1. Cheltuieli de folosinta = sunt cheltuieli care se substituie cheltuielilor cu amortizarile din contabilitatea financiara.(n.a.: nu se includ in costul efectiv, vezi PWHC 2.08)

De ce se apeleaza la astfel de cheltuieli? Pentru a evita criteriile pur conventionale care servesc calculului amortizarilor in CF si din dorinta de a a include in costuri cheltuiala reala cu amortizarea. Cheltuiala de folosinta difera valoric de 6811 prin urmatoarele elemente:

baza de amortizare a unei imobilizari trebuie sa fie valoarea actuala si nu costul istoric;

durata de amortizare, ce poate fi diferita de cea reglementata.

Cheltuiala de folosinta se incorporeaza in costuri pe toata durata de utilizare a imobilizarii, chiar daca ea este complet amortizata dpdv contabil.

Prin urmare, vor exista diferente de incorporare positive sau negative intre cheltuiala de folosinta si amortizarea inregistrata in CF.

Exemplu

Imobilizarea A este achizitionata la 01.01.N-1, la o valoarea de 10.000.000, durata amortizarii fiscale este de 10 ani iar metoda de amortizare utilizata este cea lineara.

Valoarea de piata la 31.12.N este de 15.000.000 lei. Managementul companiei considera ca durata de folosinta nu poate depasi 8 ani.

Prin urmare, in anul N:

amortizarea lineara este de 1.000.000 lei

cheltuiala de folosinta este de 1.875.000 lei

diferenta de incorporare asupra amortizarii 875.000 lei

2.2. Cheltuieli preliminate = sunt cheltuieli incorporate in costuri ce se substituie provizioanelor inregistrate in CF pentru reparatii capitale si alte provizioane pentru cheltuieli de repartizat pe mai multe exercitii.

Provizioanele pentru cheltuieli anticipeaza plati in gestiunea curenta, integrabile in costuri, dar al caror total, considerabil ca marime si neregulat de la un exercitiu financiar la altul, antreneaza variatii sensibile in rezultatele obtinute.

Din aceste considerente, contabilitatea de gestiune lucreaza cu cheltuieli preliminate in costuri. Vor apare astfel diferente de incorporare positive sau negative intre nivelul real al acestor cheltuieli si valoarea lor preluata in gestiune.

Exemplu

Provizioanele constituite pentru reparatii capitale la utilaje si echipamente tehnologice sunt: Anul N-1 1.000.000 lei

Anul N 1.800.000 lei

Anul N+1 1.400.000 lei

Compania a retinut un nivel mediu al cheltuielilor preliminate de 1.500.000 lei anual. Acest nivel va determina aparitia unor diferente de incorporat de +300. 000 lei in anul N si de -100.000 lei in anul N+1.

2.3. Cheltuieli anticipate (abonate) "Abonamentul" cheltuielilor permite integrarea in costuri a cheltuielilor din CF dupa o periodicitate diferita de cea a aparitiei si contabilizarii lor. Cheltuielile din CF au fost efectuate deja, in sensul de plati, si au fost inscrise in CF ca si cheltuieli inregistrate in avans si vor fi incluse lunar in costuri, in mod esalonat, pe toata perioada la care se refera (exemplu: plata anticipata a chiriilor, a primelor de asigurare, a taxelor pentru mijloacele de transport, etc).

Exemplu:

Se efectueaza la 28.12.N plata anticipata a chiriei pentru spatiul productiv, de 12.000 Eur aferenta primului trimestru al anului viitor.

In contabilitatea de gestiune se determina nivelul cheltuielilor anticipate ce se vor incorpora lunar in costuri, de 4.000 Eur.

Cheltuieli supletive = reprezinta cheltuieli incorporate in costuri dar care nu figureaza in CF din ratiuni juridice sau fiscale (n.a.: nu se includ in costul efectiv, vezi PWHC - 2.08)

Ratiunea creari acestor cheltuieli: permite calculul costurilor comparabile intre intreprinderi concurente de forma juridica si mod de finantare diferite.

Exemple de cheltuieli supletive:

remuneratia conventionala a capitalurilor proprii; Remuneratia capitalurilor necesare activitatii de exploatare poate fi luata in considerare la calculul costurilor, oricare ar fi natura: capitaluri imprumutate sau proprii.

Exemplu: Se retine o remunerare a capitalurilor proprii ale companiei de 6%. Nivelul capitalurilor proprii este de 2.000.000 lei.

Cheltuiala supletiva ce va fi luata in calculul costurilor va fi 2.000.000 * 6% = 120.000 lei. Adaugata la remunerarea capitalurilor imprumutate si masurata prin cheltuielile financiare cu dobanzile, aceasta cheltuiala supletiva permite luarea in considerare a totalitatii costului structurii financiare.

Se asigura in acest fel comparabilitatea conditiilor de exploatare a doua intreprinderi care nu difera decat prin nivelul lor de indatorare.

remunerarea intreprinzatorului individual permite compararea mai realista a doua companii in care: in prima, personalul de conducere este salariat si a carui remunerare este o cheltuiala contabilizata iar in a doua, in care personalul de conducere (intreprinzatorul individual in calitate de administrator) nu este remunerat prin salar.

Odata delimitat volumul cheltuielilor de incorporat in costuri se poate trece la definirea si caracterizarea diferitelor tipuri de costuri.

Tipuri de costuri

Costul are trei dimensiuni caracteristice, si anume:

campul de aplicare

momentul calculului

continut

Campul de aplicare este foarte variat. Se poate calcula costul:

unei functiuni economice a companiei (aprovizionare, productie, distributie, administratie)

unui mijloc de exploatare (unui utilaj, canal de distributie) (duba de transport marfa)

unei activitati

unui produs, grupe de produse

unui centru de responsabilitate (magazin).

Pot fi distinse urmatoarele tipuri de costuri:

Costul aprovizionarii (achizitiei) reprezinta totalitatea cheltuielilor efectuate in procesul de aprovizionare a materiilor prime si materialelor (valoarea la pretul de cumparare din factura, cheltuielile de transport, manipulare, receptie, depozitare, taxe nerecuperabile, etc.)

Costul productiei (fabricatiei) reprezinta valoarea materialelor consumate si suma cheltuielilor reclamate de prelucrarea materialelor conform procesului tehnologic (cheltuieli salariale, energie, amortizari, etc).

Costul distributiei reprezinta totalitatea cheltuielilor aferente depozitarii, manipularii, transportului produselor la client, cheltuieli de publicitate, ambalare, studii de marketing, etc).

Costul administratiei reprezinta suma cheltuielilor serviciilor functionale, cercetare, informatica, secretariat, management general, etc.

Existenta elementelor stocabile (a stocurilor) determina alegerea procedurii de atasare a echivalentului resurselor consumate intr-o activitate concreta intr-o maniera considerate cea mai utila. Din acest punct de vedere se disting urmatoarele costuri:

Costul produsului reprezinta costul atasat unui element stocabil si care va servi la evaluarea stocurilor. (Eu: incorporabile in stocuri)

Costul perioadei este costul ales si recunoscut de contul de rezultate in perioada de referinta, fara a fi atasat unui element stocabil (si deci unui cont de stocuri).

Momentul de calcul determina diferentierea a doua tipuri de costuri:

Costuri efective = calculate "aposteriori" (ulterior) faptelor, proceselor, activitatilor sau realizarii produselor la care se refera.

Costuri prestabilite = calculate anterior faptelor, proceselor, activitatilor sau realizarii produselor care reclama estimarea consumurilor de resurse.

Continutul costurilor determina urmatoarea clasificare:

In functie de dependenta fata de variatia nivelului de activitate:

Costuri variabile = totalul costurilor care se modifica direct proportional cu numarul de unitati produse sau cu orice alta unitate de masura a volumului productiei.

Costuri fixe = totalul costurilor care raman constante in intervalul relevant al volumului de productie sau de activitate.

2. In functie de modul de identificare a consumului de resurse:

Costuri directe = cheltuieli de productie ce pot fi atribuite cu usurinta unor produse specifice.

Costuri indirecte = cheltuieli de productie ce nu pot fi atribuite cu usurinta unor produse specifice si trebuie repartizate printr-o anumita metoda.

Luand in considerare cele doua criterii enuntate anterior, ansamblul cheltuielilor ce se incorporeaza in costuri se descompune in patru subansamble, astfel:

Costuri variabile directe = cuprind ansamblul cheltuielilor care depind de variatia nivelului de activitate si se regasesc fara ambiguitate in costul produsului.

Costuri variabile indirecte = cuprind cheltuielile care se modifica la o variatie a volumului de activitate fara insa a putea fi afectate in mod direct costului unui anumit produs (sau activitati)

Costuri fixe directe = sunt constituite din ansamblul cheltuielilor care pot fi afectate direct in costul unui produs dar care sunt independente de volumul de activitate.

Costuri fixe indirecte = cuprind cheltuielile care nu se modifica in functie de volumul de activitate fara insa a putea fi afectate in mod direct costului unui anumit produs (sau activitati).

3. Dupa sfera de cuprindere a cheltuielilor incorporabile in costul produsului

Costul total = cuprinde totalitatea cheltuielilor incorporabile in costul unui produs, delimitate in directe si indirecte.

Costul partial = costul care cuprinde doar o categorie de cheltuieli, si anume: costurile variabile sau costurile directe.

Aplicatie practica:

Identificati tipul de cost:

1. Salariul vanzatorului din magazin, salar ce este format astfel:

salariu fix pentru vanzarea a 100 bucati produs A

procent de 10% din salariu pentru fiecare inca 10 bucati produs A.

2. Salarul supraveghetorului de raion.

3. Consumul de diblurile si holzsuruburi utilizate pentru asamblarea placilor de mobila la o fabrica de mobila.

4. Uzura panourilor de plastic utilizate pentru delimitarea zonelor de lucru in cadrul unei spalatorii auto.

....

Comert (Dumitrana)

De ce avem nevoie de CG in comert?

Obiectul CG consta in:

determinarea pretului de vanzare

analiza cheltuielilor si controlul lor

In comert , studiul eficientei analitice permite controlul politicii vanzarilor:

controland costul de aprovizionare si de distributie

determinand eficienta pe unitate operativa

Tehnicile bazate pe CG permit intocmirea proiectelor pentru:

studiul variatie volumului vanzarilor

intrarea pe o noua piata

cunoasterea marfurilor vandute sau a serviciilor prestate in pierdere

cunoasterea pericolelor de cadere sub punctul de rentabilitate de volum, de pret, etc.

cunoasterea productivitatii unei masini, a maini de lucru, a unui m.p. de suprafata comerciala.

In rezumat, contabilitatea analitica permite:

masurarea rentabilitatii intreprinderii intr-o maniera analitica: element cu element

evaluarea rationala a elementelor de activ:

aprecierea gestiunii

controlul rentabilitatii

controlul responsabilitatii

Contabilitatea nu poate oferi insa toate solutiile pentru gestiune, ea nu ne da informatii privind starea cererii, costul de renuntare la o decizie, anticipatie asupra unor evenimente si fapte.

Modelele aplicate de contabilitate se pot aprecia dupa cantitatea de informatii pe care le furnizeaza, precizia acestora, rapiditatea cu care sunt furnizate, eficienta deciziilor.

Despre activitatea de comert

Definire

Activitatea de comert se poate defini ca ansamblul de activitati prin care se stabilesc legaturi permanente intre producatori si consumatori.

In esenta, ea se defineste ca o activitate continua de cumparare a marfurilor si revanzare a lor, in scopul obtinerii unui profit.

Cine poate face comert?

(Pop A) Comertul se poate desfasura prin unitati patrimoniale specializate care pot imbraca urmatoarele forme juridice:

• Societati comerciale
• Asociatii familiale sau persone fizice care desfasoara activitati comerciale
• Cooperativele de consum sau mestesugaresti, formate prin asocierea unor producatori care desfasoara si activitati comerciale.

(Dumitrana) SC care efectueaza acte de comert au un statut de intermediere intre producatorii si consumatorii de bunuri materiale.

Actele de comert isi largesc sfera cuprinzand nu numai circulatia marfurilor ci si prestarea unor variate game de servicii complementare sau nu bunurilor furnizate. Dintre acestea mentionam: servicii hoteliere care cuprind in principal serviciile de cazare, organizarea de excursii, schimb valutar, etc.

Dupa profilul activitatii economice, societatea de comert poate fi:

specializata in comert en-gros, en-detail sau de alimentatie publica si prestari de servicii hoteliere, turistice, etc.

mixta, daca desfasoara activitate de comert en-gross si en-detail sau en-gros si de alimentatie publica, etc.

cu activitate complexa: industriala si de comert, de comert si de transporturi.

Activitatea societatii de comert se poate desfasura in functie de profilul ei, printr-o varietate de unitati, cum ar fi:

A.         depozite, care la randul lor pot fi:

cu ridicata, prin intermediul carora se comercializeaza marfuri in volum mare. Pot fi specializate pe grupe si subgrupe de marfuri: alimentare si nealimentare (textile - incaltaminte, metalo-chimice, mobila) sau mixte.

de repartizare, organizate pe langa magazinele sau unitatile de alimentatie publica si care au rolul unei aprovizionari ritmice a acestora. Deci, activitatea lor consta in aprvizionarea cu marfuri si transferul (repartizarea) acestora unitatilor pe langa care sunt organizate.

B.         magazine, chioscuri, tonete - prin care se vand marfurile consumatorilor directi, in cantitati mici (en-detail)

C.         unitati de alimentatie publica, care in functie de activitatea desfasurata pot fi:

unitati de productie: laboratorare de cofetarie si patiserie si carmangerii, a caror activitate consta in aprovizionarea cu materii prime, transformarea lor in produse finite si :

fie transferul catre unitati de desfacere apartinand aceleiasi societati

fie vanzarea catre societati terte.

unitati de desfacere: baruri, bufete care se aprovizioneza cu marfuri ce se vand in aceeasi stare, cu organizarea consumului pe loc.

unitati mixte (de productie si desfacere): restaurante, crame, braserii, bodegi, a caror activitate este complexa si consta:

pe de o parte in aprovizionarea cu marfuri si desfacerea lor in starea in care au fost cumparate

pe de alta parte in aprovizionarea cu materii prime, transformarea acestora in preparate culinare si organizarea consumului acestora in unitati proprii.

Desfasurarea activitatii de comert, cu toata complexitatea ei, presupune existenta unui patrimoniu adecvat, structurat in raport cu particularitatile acesteia.

Circuitul comercial al marfurilor

De regula drumul urmat de bunurile materiale se inscrie in relatia: aprovizionare - stocare - vanzare.(Dumitrana)

Aprovizionarea se defineste ca un act comercial de trecere a marfii din proprietatea vanzatorului in proprietatea cumparatorului cu acordul expres sau tacit al ambelor parti.

Momentul intrarii marfii in proprietatea cumparatorului, conform legislatiei si uzantelor din Romania, poate coincide cu:

primirea facturii si receptia marfii, urmata de achitarea contravalorii ei;

primirea facturii furnizorilor. In acest caz apare un decalaj intre momentul cumpararii si cel al receptiei, decalaj care determina aparitia marfurilor facturate dar neprimite (nereceptionate).

receptia marfii in lipsa facturii, ceea ce determina aparitia marfurilor receptionate dar nefacturate. (A.I.M)

Conform modalitatilor de plata a contravalorii marfurilor, aprovizionarea poate fi cu plata imediata sau ulterioara.

Cumparatorul poate beneficia de reduceri de pret, ce pot fi:

Comerciale

Rabat = reduceri de pret acordate pentru unele defecte ale marfii, dar care nu o fac nevandabila.

Remiza = reduceri acordate asupra pretului de vanzare convenit, in functie de importanta cantitatii vandute (remize de cantitate) sau de rolul de revanzator al clientului (remize de revanzare).

Risturn = reduceri de pret calculate asupra ansamblului de operatii efectuate cu acelasi client penru o anumita perioada convenita de comun acord.

Financiare

Scont = reducere de pret ce se acorda pentru plata inainte de termen.

Reducerile de pret se pot factura:

odata cu marfa, influenteaza Pc si Pv. [Cum se reflecta in CF?]

ulterior facturarii marfii, nu mai influenteaza pretul marfii (pe care poate cumparatorul le-a revandut), fiind considerate cheltuieli de exploatare (cumparator) sau venituri de exploatare (la vanzator)

(Belvert) Cumpararile de marfuri sunt efectuate, de obicei, pe credit si in mod obisnuit implica discounturi aferente cumpararilor, care se acorda pentru achitarea rapida a contravalorii marfurilor.

Aproape intotdeauna merita ca o companie sa depuna eforturile necesare pentru a obtine un discount daca acesta este oferit. Cum analizam rentabilitatea discountului oferit?

Atentie: in analiza discounturilor trebuie sa cunoastem urmatoarele informatii:

1. cheltuiala de transport, postale sau alte cheluieli care apar pe factura reprezinta baza a discountului sau nu?
2. in cazul in care compania achita doar partial o factura, discountul este aplicabil asupra sumei partiale, sau numai asupra totalului facturii?

Exemplu:

Obtinerea unui discount de 2% pentru achitarea marfurilor cu 10 de zile mai devreme decat termenul de plata (30 de zile) semnifica o rata efectiva a dobanzii de 36% anual.(360 zile / 20 zile * 2 = 0.36 = 36%)

Mod de rationare:

Obtin un discount de 2% daca achit in 20 de zile suma de 100 lei. Adica voi achita 98 lei.

Nu am fonduri pentru a achita acum, dar voi avea, din activitatea de exploatare peste 30 de zile (data scadentei) 100 lei.

Daca ar fi sa platesc acum 98 lei ar trebui sa ma imprumut de la banca. Presupun ca banca practica o dobanda de 19% pe an, ceea ce inseamna pentru 10 de zile 0,517 (0.19 / 360 * 10 zile = 0.0052(7) dobanda pe 10 de zile * 98 = 0.517 lei) pentru 20 de zile. Prin urmare, daca as lua credit eu ar trebui sa platesc peste 10 de zile (cand voi avea bani din exploatare) 98 + 0.517 = 98.517 lei, ceea ce este mai avantajos decat 100 lei.

Discounturi neutilizate

Exista un procedeu de inregistrare a discounturilor care permite identificarea atat a discounturilor utilizate cat si a celor neutilizate (adica a acelor discounturi care au fost "pierdute", neutilizate). Procedeul este denumit metoda neta.

Metoda identifica discounturile neutilizate si cere ca inregistrarea initiala a cumpararilor sa fie efectuata la pretul lor net.

Exemplu:

Compania cumpara marfuri in valoare de 1.500 USD, cu termen de plata de 30 zile. Ea beneficiaza de un discount de 2% daca plateste pana in a zecea zi inclusiv. Pe 14 noiembrie restituie marfuri in valoare de 200 USD. Daca plata nu este efectuata pana la 22 noiembrie compania pierde discountul.

Obs: este vorba de un discount financiar. In Romania inregistram cumpararea la valoare bruta si evidentiem ulterior discountul primit. Daca nu beneficiem de el, aceasta pierdere nu apare in contabilitate. Aceasta poarta numele de metoda bruta.

Metoda neta

Discountul neutilizat este reflectat in CF ca o cheltuiala.

In procesul de aprovizionare apar si cheltuielile de transport, numite generic cheltuielile de transport - aprovizionare.

Aceste cheltuieli, ca si discounturile, sunt incluse in costul cumpararilor, dar ele trebuie reflectate distinct pentru a fi monitorizate.

In contractele comerciale exista clauze speciale care indica daca cheltuielile de transport sunt achitate de cumparator sau vanzator.

Stocarea este operatia de formare a rezervelor de marfuri destinate vanzarii.

(Pop A) Stocurile de marfuri sunt elemente patrimoniale procurate, de regula, din afara unitatii, pentru a fi vandute in starea in care se gasesc sau in urma unor prelucrari, cu scopul de a se obtine un plus de valoare sau profit.

(Belvert) Stocul de marfuri al unei companii comerciale reprezinta bunurile existente in patrimoniu si disponibile pentru vanzare catre clienti.

Din punct de vedere contabil, stocul de marfuri reprezinta:

elementul principal al patrimoniului unui comerciant

element al calculatiei costului de aprovizionare al marfurilor vandute.

In raport cu exercitiul de exploatare, stocul de marfuri poate fi: - initial,

- curent

- final.

Metode de evidenta a stocului de marfa sunt: MII

MIP

(Belvert) (In SUA, MII a fost utilizat de companii care vindeau articole de mica valoare dar in cantitati mari. Motiv: dificultatea si costul ridicat ale evidentei cumpararii si vanzarii fiecarui articol. (farmacii, magazine universale, de piese auto, etc)

MIP era utilizata de companiile care vindeau cantitati mici la preturi mari, cum, ar fi echipamente sau automobile.

In ultimii ani, utilizarea diferentiata a celor doua metode de evidenta a stocurilor, in functie de pretul unitar mic sau mare, s-a redus puternic din cauza utilizarii largi a calculatoarelor. Multe companii care utilizau MII au introdus sistemul codurilor de bare. Si la noi se observa aceasta tendinta.)

Problema: pierderile de stocuri

(Belvert) Multe companii inregistreaza pierderi importante in stocurile de marfuri din cauza:

alterarii

furturilor

sustragerilor marunte de produse de catre salariati.

Ce implicatii au MII sau MIP asupra acestor pierderi? [Problematica este mai pregnanta in cazul comertului en detail].

Daca se utilizeaza MII pierderile nu se pot depista deoarece ele vor fi incluse in costul marfurilor vandute.

(Pp ca o companie a pierdut marfuri in valoare 1.250 USD, care au fost furate sau s-au deteriorat. Dar, in momentul inventarierii de la sfarsitul perioadei, stocul de marfuri inventariat nu cuprinde si aceste marfuri. Prin urmare, valoarea de marfa descarcata din gestiune este mai mare cu valoarea pierderilor In concluzie, costul marfurilor vandute este supraevaluat cu 1.250 USD.)

Daca se utilizeaza MIP (in CF, 371 + casa de marcat), tot nu se pot preveni aceste pierderi deoarece casa de marcat nu are pozitie distincta pe fiecare marfa in parte (panificatie = paine, corn, covrigi, etc) in CF: 607 DAR FARA INVENTAR = 0

Daca s-ar utiliza MIP + UPC) (Universal Product Code = codul universal de produs sau cod de bare) pierderile pot fi identificate imediat.

Indiferent de metoda utilizata: MII sau MIP, companiile trebuie sa inventarieze fizic stocurilor detinute Inventarierea reprezinta constatarea efectiva si numararea fizica a stocurilor existente in patrimoniu.

La sfarsitul anului fiscal, in ultima zi, companiile trebuie sa faca inventarierea patrimoniului. Numararea efectiva este efectuata dupa inchiderea operatiunilor (noaptea, sau in ultima zi efectiva a anului fiscal respectiv).

In SUA, pentru a facilita inventarierea fizica, multe companii isi incheie anul fiscal in sezonul cu activitate redusa, cand stocul are un nivel relativ scazut.

(Ex: magazinele universale de vanzare cu amanuntul isi incheie anul fiscal in ianuarie sau februarie. Utilizarea UPC - urilor faciliteaza inventarierea.

Vanzarea marfurilor reprezinta, din punct de vedere juridic, trecerea in proprietatea clientului (cumparatorului) a unor marfuri, pe baza acordului dintre parti cu privire la obiectul vanzarii si al pretului de vanzare.

In principiu, momentul vanzarii coincide cu momentul stabilirii consimtamantului partilor. Dpdv contabil, momentul vanzarii este considerat cel al facturarii marfurilor sau incasarii contravalorii lor (contabilitate de casa).

Ca si la aprovizionare, apar decalaje intre vanzare si expediere (livrare) care determina existenta:

marfurilor livrate dar nefacturate

marfurilor vandute dar nelivrate.

Elementele caracterizate mai sus se determina reciproc, relatia dintre ele fiind exprimata de balanta fluxului (circulatiei) marfurilor

Sold initial + aprovizionari = vanzari + stoc final.

(Belvert) Analiza vanzarilor impune clarificarea unor notiuni de baza, si anume:

Vanzari brute = cuprind vanzarile cu plata imediata si vanzarile pe credit efectuate pe parcursul unui anumit exercitiu financiar (adica toate veniturile din vanzare, prestari servicii, etc. inregistrate in CF).

Vanzari nete = vanzari brute - valoarea bunurilor vandute si restituite - rabaturi acordate - discounturi aferente vanzarilor

Vanzari restituite si rabaturi acordate

In cazul in care clientul receptioneaza un produs defect sau necorespunzator din orice alt punct de vedere, vanzatorul ii poate permite sa:

returneze articolul cu rambursarea banilor (in cazul unei vanzari cu plata imediata), sau

creditarea contului (in cazul unei vanzari pe credit), sau

ii poate acorda cumparatorului o reducerea a pretului de vanzare (rabat) pentru calitatea necorespunzatoare.

Returnarea de marfa (retur) ar trebui inregistrata intr-un cont distinct de veniturile din vanzare. Doar in acest mod managementul va putea identifica si cunoaste gradul de nemultumire al clientilor.

Discounturile aferente vanzarilor (discounturi acordate) = reprezinta reduceri de pret acordate pentru achitarea rapida a contravalorii marfurilor. Aceasta practica sporeste lichiditatea vanzatorului prin reducerea marimii sumelor de incasat.

Specific comertului en-gros, dar existent si in comertul en-detail, este prezenta cataloagelor de vanzari sau a listelor de preturi. Pentru a nu fi modificate la fiecare schimbare de pret a unui produs continut in liste, se practica sistemul reducerilor fata de pretul inscris pe lista. Pretul din lista si discountul corespunzator se utilizeaza doar pentru a se ajunge la pretul negociat.

(Eu)Discutie:

Discounturile pot fi :

Facturate: caz in care vor apare in CF la vanzator - cumparator

Nefacturate : ne intelegem la pret cu discount cu tot. nu apar nici unde in contabilitate.

Structuri de preturi (Dumitrana)

Pe baza celor doua momente analizate anterior (aprovizionare si vanzare) putem identifica doua tipuride preturi:

• Pret de cumparare
• Pret de vanzare

Pretul de cumparare (Pc) = reprezinta echivalentul sumei platite sau de platit pentru marfurile furnizate de alte companii.

Aceste preturi se caracterizeaza prin:

- fluctuatie (- in raport de corelatia cerere - oferta,

- in functie de puterea de cumparare a monedei nationale)

- negociabilitate - cu partenerii de afaceri, cu ocazia incheierii contractelor.

Pretul de cumparare este doar una din componentele costului de achizitie (cea mai importanta), folosit cu ocazia evaluarii marfurilor cumparate si intrate in patrimoniu.

Pretul de vanzare (Pv) = reprezinta echivalentul banesc al sumelor incasate sau de incasat ca urmarea a vanzarii marfurilor.

Daca privim acest pret prin prisma posibililor participanti la circuitul comercial se pot decupa doua structuri:

• Preturi de vanzarea la angrosistilor (pret de vanzare)
• Preturi de vanzare al detailistilor (pret de vanzare cu amanuntul)

Chiar daca facem aceasta distinctie, esenta acestui pret este aceeasi, ceea ce difera este doar nivelul pretului stabilit pentru acelasi gen de marfa.

Pretul de vanzare se compune din:

Costul de achizitie al marfii (Ca)

Marja bruta din vanzari sau marja comerciantului (Mb) (vezi curs 2 par. 2.18)

Pv = Ca + Mb

Dar: Ca = Pc + Chelt aprovizionare sau achizitie (Cha)

Mb are ca scop acoperirea Chelt de vanzare (desfacere) (Cv) si asigurarea Profitului (Pr), deci Mb = Cv + Pr

Prin urmare:

Pv = Ca + (Cv + Pr)

Scoatem profitul

Pr = Pv - Ca - Cv

Dar Pv - Ca = Mb

Pr = Mb - Cv

Marja bruta din vanzari reprezinta suma cuprinsa in Pv destinata acoperirii cheltuielilor de vanzare (desfacere) si asigurarii profitului companiei.

Marja bruta din vanzari se adauga la costul de achizitie pentru a obtine pretul de vanzare.

Caracteristici principale ale marjei brute:

cuantumul Mb se stabileste de compania care vinde, dar se negociaza cu clientul in momentul negocierii pretului de vanzare care o include;

cuantumul Mb fluctueaza odata cu variatia pretului de vanzare

nivelul Mb se stabileste pe fiecare categorie de marfuri in parte, sau pe fiecare produs.

In situatia in care evaluarea marfurilor se face la pret de vanzare, apare necesitatea folosirii notiunii de marja bruta redusa. Aceasta are acelasi continut si scop (destinatie) ca Mb. In suma absoluta, cel doua categorii economice sunt egale, dar ele se diferentiaza procentual.

Deosebirea dintre marja bruta (Mb) si marja bruta redusa (Mbr) consta in modul de calcul al preturilor:

procentul de marja bruta se aplica la costul de achizitie al marfii, suma rezultata adaugandu-se la acesta pentru a obtine pretul de vanzare

procentul de marja bruta redusa se aplica la pretul de vanzare, suma rezultata scazandu-se din aceasta pentru a determina costul de achizitie.

Transformarea procentului de Mb in Mbr sau invers se realizeaza prin procedeul sutei majorate cu procentul de marja (Pm):

Mb Mbr = (100*Pm) / (100+Pm)

Mbr Mb = (100*Pm) / (100-Pm)

Exemplu:

Se achizitioneaza 1.000 buc produs A la pretul de cumparare de 20.000 lei/buc, cheltuielile de transport aprovizionare fiind de 1.000.000 lei. Compania stabileste o Mb de 25%.

Cost de achizitie = 1.000 * 20.000 + 1.000.000 = 21.000.000 lei

Mb = 21.000.000 * 25% = 5.250.000 lei

Pret de vanzare = 26.250.000 lei

Daca pornim din acest punct, al Pv, si dorim determinarea costului de achizitie vom determina Mbr:

Mbr = (100*25)/(100+25) = 20%

Marja bruta, inclusa in pretul de vanzare exprima de fapt rezultatul brut din vanzarea marfurilor. Rezultatul net, sub forma profitului net, se calculeaza astfel:

Vanzari nete - Costul complet al marfurilor vandute = Profit net

Unde costul complet al marfurilor vandute cuprinde:

cost de achizitie

cheltuielile de desfacere

cheltuielile general administrative