OBIECTUL CONTABILITATII

OBIECTUL CONTABILITATII

Contabilitatea a aparut din nevoia de a raspunde in plan informational si decizional la problematica gestiunii miscarilor de valori economice autonomizate pe persoane fizice sau juridice. Structurile calitative folosite pentru a personifica aceasta separare au fost, dupa caz, cele de avere, fonduri, patrimoniu si mai recent cele de resurse economice[1] controlate de intreprindere.

Conceptia juridica

Pentru ca un patrimoniu sa existe sunt necesare doua elemente interdependente:

‑ o persoana fizica sau juridica ca subiect de drepturi si obligatii;

‑ bunurile economice, ca obiecte de drepturi si obligatii.

In plan contabil, patrimoniul reprezinta totalitatea drepturilor si obligatiilor cu valoare economica, apartinand unei persoane fizice sau juridice, precum si bunurile la care se refera.

Bunurile economice in calitatea lor de obiecte de drepturi si obligatii formeaza substanta materiala a patrimoniului. Ele se identifica cu mijloacele de actiune ale unei entitati si se prezinta sub forma de terenuri, cladiri, constructii, masini, utilaje si instalatii, mijloace de transport, mobilier, stocuri de materii prime si materiale consumabile, stocuri de marfuri, ambalaje, disponibilitati, creante etc.

Cea de‑a doua componenta a patrimoniului, drepturile si obligatiile cu valoare economica exprima raporturile de proprietate in cadrul carora se procura si gestioneaza bunurile. Ele capata forma de drepturi in situatia in care titularul de patrimoniu are calitatea de proprietar si, ca urmare, nu trebuie sa acorde nici un echivalent pentru bunurile aflate in posesiunea si folosinta sa.

Raporturile de proprietate iau forma de obligatii atunci cand pentru bunurile care formeaza obiectul patrimoniului titularul trebuie sa dea un echivalent valoric sau sa indeplineasca o anumita prestatie.

La nivelul obiectului contabilitatii bunurile economice sunt delimitate prin structura de active patrimoniale iar drepturile si obligatiile prin cea de pasive patrimoniale.

Ecuatia de echilibru a patrimoniului se prezinta astfel:

sau

Conceptia economica sustine ca obiectul de studiu al contabilitatii il constituie circuitul capitalului privit sub dublu aspect: sub aspectul destinatiei lui (capital fix si capital circulant) si sub aspectul modului de procurare sau de dobandire (capital propriu si capital strain).

Din punctul de vedere al modului in care bunurile economice se investesc, se intrebuinteaza, se consuma si se inlocuiesc, se impart in capital fix sau active imobilizate si capital circulant sau active circulante.

Ecuatia de echilibru a capitalului se prezinta astfel:

Conceptia financiara

Potrivit acestei conceptii obiectul de studiu al contabilitatii il constituie elaborarea si aplicarea procedeelor de evidenta, calcul, analiza si control in expresie valorica a existentei si starii precum si a miscarii si transformarii resurselor economice.

Continutul obiectului contabilitatii il constituie:

1. Marimea si starea elementelor patrimoniale. Contabilitatea evidentiaza, calculeaza, analizeaza, controleaza existenta elementelor patrimoniale pe categorii, pe sectoare de activitate, pe faze ale circuitului economic (aprovizionare, productie, desfacere).

2. Miscarea si transformarea elementelor patrimoniale este studiata de catre contabilitate sub aspectul modificarilor cantitative si calitative care au loc in volumul si structura activelor, capitalurilor proprii si datoriilor fata de terti. Aceste miscari pot fi simple si complexe.

Miscarile simple se compun din operatiunile de intrare si iesire a elementelor patrimoniale, ce pot avea loc in interiorul unitatilor sau pot lua nastere in urma relatiilor cu tertii.

Miscarile simple pentru fiecare element patrimonial pot fi prezentate astfel:

Miscarile complexe sunt consecinta faptului ca majoritatea activitatilor desfasurate sunt consumatoare de bunuri economice care determina o cheltuiala si producatoare de venituri.

3. Contabilitatea evidentiaza performantele activitatii desfasurate inregistrand cheltuielile si veniturile unitatilor patrimoniale. Cheltuielile masoara eforturile facute de intreprindere pentru realizarea obiectului ei de activitate, iar veniturile masoara efectul obtinut ca urmare a efortului facut[2]. Rezultatul final poate fi pozitiv, de imbogatire (profit) sau negativ, de saracire (pierdere).

Definirea si caracterizarea elementelor situatiilor financiare

Situatiile financiare ale intreprinderilor care aplica reglementarile contabile armonizate cu directivele CEE si cu standardele internationale de contabilitate au urmatoarea structura:

Bilantul;

Contul de profit si pierdere;

Situatia fluxurilor de trezorerie;

Situatia modificarilor capitalurilor proprii;

Politici contabile si note explicative.

"Bilantul este documentul contabil de sinteza prin care se prezinta elementele de activ, datorii si capital propriu ale entitatii la sfarsitul exercitiului financiar, precum si in celelalte situatii prevazute de lege. Bilantul cuprinde toate elementele de activ si de pasiv grupate dupa natura si lichiditate, respectiv natura si exigibilitate" .

Lichiditatea se refera, in primul rand, la intervalul de timp necesar ca un element de activ sa fie convertit in disponibilitati banesti. In al doilea rand, lichiditatea se refera la posibilitatile unei intreprinderi de a‑si achita datoriile scadente intr‑un viitor apropiat, spre deosebire de solvabilitate, care se refera la posibilitatea onorarii obligatiilor scadente intr‑o perioada mai mare de timp. Exigibilitatea indica perioada de timp in care o datorie devine scadenta si ca urmare trebuie achitata.

Structurile bilantului legate in mod direct de evaluarea pozitiei financiare sunt definite astfel:

a) un activ reprezinta o resursa controlata de catre entitate ca rezultat al unor evenimente trecute si de la care se asteapta sa genereze beneficii economice viitoare pentru entitate si al carui cost poate fi evaluat in mod credibil;

b) o datorie reprezinta o obligatie actuala a entitatii ce decurge din evenimente trecute si prin decontarea careia se asteapta sa rezulte o iesire de resurse care incorporeaza beneficii economice;

c) capitalul propriu reprezinta interesul rezidual al actionarilor in activele unei entitati dupa deducerea tuturor datoriilor sale.

Caracterizarea activelor

Activele patrimoniale pot fi grupate si clasificate dupa continutul economic si natura activelor, respectiv lichiditatea acestora, astfel:

A. Active imobilizate:

A₁. Imobilizari necorporale;

A₂. Imobilizari corporale;

A₃. Imobilizari financiare.

B. Active circulante:

B₁. Stocuri;

B₂. Creante;

B₃. Investitii financiare pe termen scurt;

B₄. Disponibilitati banesti.

C. Active de regularizare

Cheltuieli inregistrate in avans.

A. ACTIVELE IMOBILIZATE

Activele imobilizate sunt denumite si bunuri de investitii, active pe termen lung sau bunuri imobile. Activele imobilizate prezinta urmatoarele caracteristici:

a) au o perioada de utilizare si lichidare mai mare de un an;

b) participa la desfasurarea mai multor circuite economice, nu se consuma si nu se inlocuiesc la prima utilizare;

c) sunt fixate in activitatea unitatii patrimoniale, nefiind destinate direct comercializarii.

Activele imobilizate se diferentiaza in trei grupe:

A.1. Imobilizari necorporale;

A.2. Imobilizari corporale;

A.3. Imobilizari financiare

A.1. Imobilizarile necorporale (activele intangibile, nemateriale) cuprind toate acele valori economice (de investitii) care nu imbraca forma fizica de bunuri materiale concrete.

Imobilizarile necorporale au urmatoarea structura:

cheltuielile de constituire;

cheltuielile de dezvoltare;

concesiunile, brevetele, licentele, marcile comerciale si alte drepturi si valori similare;

fondul comercial;

alte imobilizari necorporale;

imobilizarile necorporale in curs de executie.

1. Cheltuielile de constituire sunt cheltuielile ocazionate de infiintarea sau dezvoltarea unitatii patrimoniale, cum ar fi: taxele si alte cheltuieli de inscriere si inmatriculare, cheltuielile privind emisiunea si vanzarea de actiuni si obligatiuni, cheltuielile de prospectare a pietei, cheltuieli de publicitate si alte cheltuieli de aceasta natura..

2. Cheltuielile de dezvoltare cuprind cheltuielile ocazionate de aplicarea rezultatelor cercetarii sau a altor cunostinte menite sa contribuie la realizarea de produse sau servicii noi sau imbunatatite substantial, inaintea stabilirii productiei de serie sau utilizarii.

3. Concesiunile, brevetele, licentele, marcile, drepturile si alte valori similare cuprind cheltuielile ocazionate de achizitionarea sau realizarea pe cont propriu a brevetelor, licentelor, marcilor de fabricatie, know‑how‑urilor si a altor drepturi similare de proprietate industriala si intelectuala, inclusiv valoarea acestora aduse ca aport de catre actionari/asociati sau primite gratuit.

Concesiunea reprezinta contravaloarea dreptului de exploatare a unui bun, activitate sau serviciu. Concesiunea ia nastere pe baza unui contract prin care o parte numita concedent cedeaza, contra plata, unei alte parti, denumita concesionar, pe o perioada determinata, dreptul de exploatare a unui bun sau de executare a unei activitati. Pe perioada concesionarii bunul ramane proprietatea concedentului. Concesionarul datoreaza concedentului redeventa, egala cu amortismentul bunului concesionat, precum si o anumita dobanda.

4. Fondul comercial reprezinta cheltuielile efectuate pentru mentinerea sau dezvoltarea potentialului de activitate al intreprinderii, cum ar fi: clientela, vadul comercial, firma, segmentul de piata, emblema, reputatia, concurenta si alte legaturi comerciale.

5. Alte imobilizari necorporale cuprind cheltuielile cu programele informatice create de unitate, achizitionate de la terti, aduse ca aport la capitalul social sau primite cu titlu gratuit, precum si alte imobilizari necorporale. Aceste imobilizari necorporale se amortizeaza pe perioada probabila de utilizare.

6. Imobilizarile necorporale in curs de executie reprezinta imobilizarile necorporale netermninate pana la sfarsitul perioadei, evaluate la cost de productie daca se realizeaza in unitate sau la cost de achizitie pentru cele procurate de la terti si netrecute in folosinta.

A.2. Imobilizarile corporale (activele tangibile, fixe)

Cuprind bunurile materiale de folosinta indelungata in activitatea unei intreprinderi.

Imobilizarile corporale reprezinta active care:

a) sunt detinute pentru a fi utilizate in productia proprie de bunuri sau prestarea de servicii, pentru a fi inchiriate tertilor sau pentru a fi folosite in scopuri administrative;

b) sunt utilizate pe parcursul unei perioade mai mari de un an;

c) au o valoare mai mare decat limita prevazuta de reglementarile legale.

In categoria imobilizarilor corporale intra: terenurile, amenajarile de terenuri, constructiile, instalatiile tehnice, masinile, alte instalatii, utilajele si mobilierul, imobilizarile corporale in curs de executie.

Aceste imobilizari corporale isi pierd in timp din valoarea lor ca urmare a uzurii determinate de utilizarea lor, de actiunea agentilor naturali si a progresului tehnic. Constatarea contabila a pierderii de valoare inregistrata de imobilizarile corporale, cu exceptia terenurilor si includerea sa in costuri poarta numele de amortizare.

A.3. Imobilizarile financiare (investitiile financiare pe termen lung)

Imobilizarile financiare cuprind titlurile de valoare a caror posesie durabila asigura realizarea unor venituri financiare sub forma dividendelor si a dobanzilor sau care permit exercitarea unui control asupra emitentilor. Imobilizarile financiare sunt reprezentate de titlurile de participare, interesele de participare detinute, alte titluri imobilizate si creantele imobilizate.