CONTINUTUL CAPITALULUI PERMANENT AL SOCIETATII COMERCIALE

CONTINUTUL CAPITALULUI PERMANENT AL SOCIETATII COMERCIALE

1 CONSIDERATII GENERALE PRIVIND NOTIUNEA DE CAPITAL LA SOCIETATILE COMERCIALE

Prin elaborarea acestui subcapitol, scopul urmarit este de a prezenta principalele aspecte economico-financiare, sociale si fiscale ale gestiunii capitalurilor.

Indiferent de tipul si forma de organizare, societatile comerciale trebuie sa-si constituie capitalul, ca prima masura si ca element important al patrimoniului, care le creeaza posibilitatea stabilirii relatiilor cu tertii pentru demararea si dezvoltarea obiectivului activitatii.

J. Kandrich considera capitalul ca un bun care are capacitatea de a obtine un produs si un venit in timpul mai multor perioade contabile.

Termenul de capital poate avea mai multe sensuri:

-capitalul unui individ sau grup, neprezentand ansamblul bunurilor sale;

-capitalul ca limbaj juridic si contabil reprezinta ansamblul aporturilor

actionarilor societatii

-capitalul in sistemul conturilor nationale cuprinde stocurile sau fluxurile de bunuri durabile achizitionate de unitatile de productie pentru a putea fi utilizate pe o perioada mai mare de un an.

Majoritatea economistilor disting in cadrul notiunii de capital doua componente importante ale acesteia: capital tehnic si capital financiar.

Capitalul tehnic este ansamblul bunurilor materiale (indiferent de numarul ciclurilor de productie la care participa) care permit efectuarea ciclului microeconomic productiv.

Capitalul financiar reprezinta o suma de bani economisita si investita care aduce proprietarului sau un profit indiferent de forma sa de materializare: moneda lichida, moneda scripturala (banii de cont), actiuni, obligatiuni. Capitalul financiar desemneaza fuziunea capitalului bancar si a celui industrial. La nivelul societatilor comerciale se mai disting si alte concepte ale notiunii de capital.

Capitalul uman este constituit din ansamblul capacitatilor productive ale unui individ utilizate cu scop economic.

J.Fisher propune sa se considere fluxuri de venituri viitoare, acestea constituind o extensie a notiunii de capital.[1]

Din punct de vedere financiar, capitalurile detinute de societatile pe actiuni reprezinta averea de care acestea dispun pentru realizarea obiectivului activitatii lor. El este format din bani(capitalul financiar), utilaje, instalatii (capital tehnic), materii prime, drepturi de creanta (capital juridic).

Capitalul societatii comerciale poate fi abordat si tratat, in sensul contabilitatii nationale - ca fonduri - si bineinteles in cazul societatilor pe actiuni- ca aporturi ale proprietarilor.

Capitalul este o categorie economica ce exprima totalitatea resurselor materiale care prin asocierea cu ceilalti factori de productie participa la realizarea de noi bunuri economice cu scopul de a obtine profit.[2]

Ca factor de productie, capitalul este expresia valorica a ansamblului bunurilor produse si folosite pentru obtinerea altor bunuri materiale si servicii, destinate vanzarii cu avantaj economic, cu profit.

Spre deosebire de factorii primari de productie (munca si natura), capitalul se caracterizeaza prin urmatoarele etape:

este un rezultat al proceselor economice anterioare;

se constituie dintr-un ansamblu de bunuri intermediare, care sunt bunurile mijloace de productie;

include in sfera sa doar bani activi.

Privite in contextul Legii Contabilitatii nr.82/1991, capitalurile unei societati comerciale se structureaza in capitaluri proprii , provizioane pentru riscuri si cheltuieli, imprumuturi pe termen lung sau mediu, alte surse cu durata de finantare mai mare de un an. Deci capitalul este considerat a fi doar acea parte a avutiei care este afectata producerii altei avutii sau care procura un venit posesorului sau. Desi este principalul factor de productie, fara de care procesul reproductiei economice nu ar avea loc, capitalul nu poate exista fara cealalta latura a sa care il insufleteste-capitalul uman.

De fapt, atat capitalul banesc, cat si cel material ar ramane "sterile" daca nu ar avea loc interventia omului in procesele de alocare, utilizare si valorificare.[3]

Afirmatia lui Aristotel este foarte potrivita in acest sens, spunand ca: "un sac de taleri nu a produs niciodata (singur) un taler", fiind absolut necesara coeziunea celor trei componente ale capitalului.

Capitalul societatilor comerciale este reprezentat de partea covarsitoare a pasivului sau, reflectat in bilantul contabil, fiind compus din:

- Capitalul social subscris si varsat;

- Rezervele constituite;

- Fondurile proprii;

- Provizioanele pentru riscuri si cheltuieli;

- Creditele si imprumuturile angajate pe termen mediu si lung.

Ca o regrupare a acestora, se poate spune ca, in cursul unui exercitiu, capitalul social, rezervele, fondurile proprii sau/si profitul nerepartizat, precum si provizioanele constituite formeaza capitalul propriu. Daca la acesta se adauga imprumuturile pe termen mediu sau/si lung se obtine capitalul permanent al societatii comerciale.

In calitate de capital se utilizeaza si pasivele stabilite- ca expresie a datoriilor pe termen scurt ale societatii comerciale fata de terti, la care se adauga eventualele credite bancare angajate pe termen scurt. Aceste pasive formeaza obligatiile pe termen scurt ale societatii comerciale sau datoriile de exploatare ale acesteia.

Corespunzator destinatiei sale in asigurarea conditiilor impuse de realizarea activitatilor societatii comerciale, capitalul se prezinta sub trei forme functionale:

baneasca, productiva si marfa.

Achizitionarea factorilor materiali ai productiei, remunerarea factorului uman si acoperirea altor nevoi vizand repartitia de tip financiar se realizeaza prin intermediul capitalului in forma baneasca.

Obtinerea in forma marfa este reprezentat de cel format pentru desfasurarea procesului de productie, in urma transformarilor pe care le sufera cele doua forme ale capitalului: baneasca si productiva.

Aceste teri forme functionale se afla intr-o stransa interdependenta si sunt determinate de circuitul obiectiv pe care capitalul il parcurge in miscarea sa permanenta pe traseul B-M-P-M'-B'.

Circuitul capitalului societatii comerciale va face obiectul de studiu al unui capitol din prezenta lucrare, cu referire la societatea comerciala analizata.

2 DEFINIREA CAPITALULUI PERMANENT AL SOCIETATILOR COMERCIALE

Capitalul este principalul factor de productie al societatilor comerciale, fara de care procesul reproductiei economice nu se poate desfasura.

Unitatile patrimoniale, indiferent de tipul si forma de organizare trebuie sa-si constituie capital , ca prima masura si ca element important al patrimoniului care le creeaza posibilitatea stabilirii relatiilor cu tertii, pentru demararea si dezvoltarea obiectivului activitatii.

In general, conotatia conceptului de capital vizeaza ansamblul bunurilor posedate de un individ sau o societate, identificandu-se cu avutia indivizilor sau a societatii. Aceasta avutie are destinatii diferite, servind la realizarea unei noi bogatii sau acoperind in exclusivitate consumatia posesorilor sai (aducand venituri doar in cazul eventualelor vanzari, inchirieri sau imprumuturi). De aceea, sensul strict de capital se considera doar acea parte a avutiei care este afectata producerii unei alte avutii sau care procura un anumit venit posesorului sau.

Capitalul exprima in esenta, sub forma baneasca, obligatiile unitatii fata de cei care participa la constituirea sa, acestia fiind atat persoane fizice (asociati, actionari), cat si persoane juridice (societati, fundatii, institutii, statul).

Intr-un sens mai larg se regasesc sub denumirea de capitaluri permanente, fiind componenta de baza a pasivului bilantier cu destinatia finantarii intr-o maniera durabila a activului patrimonial (averea).

In functie de provenienta si apartenenta sa, capitalul poate fi structurat astfel:

a)      capitaluri proprii;

b)      provizioane pentru riscuri si cheltuieli;

c)      datorii pe termen mediu si lung.

a)        Capitalurile proprii. Notiunea specifica analizei bilantiere, potrivit careia reprezinta pasivul intern al intreprinderii egal cu soldul patrimoniului intreprinderii si al obligatiilor cu tertii. In conceptul planului de conturi general francez, din componenta capitalurilor proprii fac parte: aporturile de capital si primele legate de capital, aporturile de reevaluarea profitului nerepartizat, rezervele, reportul din nou cu sold creditor, beneficiul exercitiului, pierderea exercitiului ( reportul din nou cu sold debitor), subventii de investitii, provizioanele reglementate.

Din punct de vedere al analizei bilantiere, capitalurile proprii participa simultan cu elemente de pasiv extern la finantarea intreprinderii. Capitalurile proprii constituie obiectiv de realizare a analizei bilantului si reprezinta diferenta dintre totalul patrimoniului economic pe de o parte si totalul elementelor de pasiv extern pe de alta parte.

Din punct de vedere al analizei bilantiere, prin deducerea (dupa afectarea) rezultatului, a subventiilor de investitii si a provizioanelor reglementate, din volumul capitalurilor proprii se obtine situatia neta.

Spre deosebire de capitalurile proprii, capitalurile permanente includ si sursele de finantare utilizate de unitatea economica , de natura investitiilor de capital (cu termen mediu sau lung).

Asadar, capitalurile proprii reprezinta totalitatea capitalurilor aflate in proprietate individuala, sau a asociatilor/actionarilor, care se inscriu in pasivul bilantului. Nivelul lor valoric corespunde sumei algebrice a urmatoarelor elemente:[4]

capitalul propriu-zis;

primele legate de capital;

diferentele de reevaluare;

rezervele;

beneficiul nerepartizat, raportat din anii precedenti;

rezultatul exercitiului;

fonduri proprii;

subventii legate de capital;

provizioane asimilate capitalului (reglementate).

O societate comerciala nu poate sa functioneze fara existenta capitalurilor proprii, ele sunt necesare pentru "a suporta riscul economic pe care creditorii, altfel nu vor accepta sa si-l asume".

1.Capitalul propriu-zis reprezinta echivalentul aporturilor la capital aduse de intreprinzatorul individual, asociati sau actionari la constituirea intreprinderii. Poate imbraca forma de :

- capital individual in cadrul intreprinderilor individuale, fiind integral proprietatea intreprinzatorului;

- capital social specific societatilor comerciale, rezultat din valoarea nominala a actiunilor sau partilor sociale detinute de actionat sau asociati.

Constituirea de capital social reprezinta prima faza de finantare a unei societati comerciale. Cea mai mare parte a intreprinderilor se organizeaza ca societati de capital, adica societati in care aportul de capital se face prin titluri liber negociabile care nu angajeaza responsabilitatea aducatorului decat pentru suma subscrisa. Dintre societatile pe actiuni, care se caracterizeaza prin faptul ca responsabilitatea actionarilor este limitata la suma participarii lor la capitalul social. Acesta este divizat in actiuni, care sunt titluri liber negociabile si care se elibereaza in schimbul unui aport de numerar sau in cazul incorporarii unor rezerve la capitalul social.

Atata timp cat intreprinderea functioneaza, capitalul constituie un post de activ neexigibil, reprezentand garantia pe care o ofera intreprinderea creditorilor sai. Se poate vorbi, deci de principiul fixitatii capitalului, ceea ce inseamna ca acest element primordial constituie "gajul" creditorilor sai sociali, marcheaza limita responsabilitatilor societatii fata de ei si care nu poate fi modificat prin operatiuni curente ale societatii, din acelasi motiv capitalul social trebuie integral subscris. In schimb, capitalul poate fi modificat printr-un act de vointa expres exprimat in documentatia de constituire a societatii (statut, contract de societate), sau printr-un act aditional acesteia.

Astfel, capitalul social se poate majora prin incorporarea rezervelor, a primelor legate de capital, sau a beneficiilor din elementul financiar precedent, respectiv a celor din perioada curenta si se poate diminua prin acoperirea pierderilor din perioada precedenta, a celor realizate in exercitiul curent sau prin alte operatii.

Cresterea capitalului social reprezinta o decizie financiara strategica luata la adunarea generala a actionarilor, sau in consiliul de administratie. Cresteri de capital social au loc in cazuri de dezvoltare a actionarilor sau de adoptare a unor proiecte noi care urmaresc o crestere economica cu scopul multiplicarii rentabilitatii.

Cresterea capitalului social marcheaza viabilitatea intreprinderii, faptul ca lucreaza rentabil si are un efect pozitiv asupra tertilor (banci, parteneri de contracte), sporind increderea acestora in intreprindere.

Operatiunea de crestere a capitalului social se poate realiza fie prin autofinantare ca o firma interna, fie prin noi aporturi in numerar ale actionarilor sau incorporarea rezervelor - ca finantari externe cu fonduri proprii.

Capitalul initial al societatii pe actiuni este divizat in parti egale caracterizate prin actiuni a caror valoare nominala (Vn) este egala cu capitalul adus impartit la numarul de actiuni, potrivit retributiei:

Vn = Capital adus de actionari/ Numar de actiuni create

Ulterior, numarul de actiuni poate fi sporit prin noi aporturi in numerar, prin incorporarea rezervelor sau prin conversia datoriilor, sporirea capitalului realizandu-se fie prin multiplicarea actiunilor, fie marind valoarea nominala a acestora.

Cresterile de capital prin noi aporturi in numerar conduc la sporirea mijloacelor banesti ale societatii comerciale la cresterea lichiditatilor financiare, spre deosebire de celelalte cresteri de capital, care nu fac altceva decat sa modifice structura juridica a pasivului. Cresterile de capital reprezentand aport de lichiditati se mai pot realiza si ca vanzari de actiuni, in schimbul disponibilitatilor lor banesti; actionarii primesc actiuni care le confera dreptul de dividende, dreptul de vot, dreptul de coproprietari. Cumpararea de actiuni reprezinta o investitie pentru actionari, ei asteptand o rentabilitate viitoare sub forma dividendelor sau o sporire a capitalului ca urmare a cresterii cursului actiunilor pe piata.

Cresterile de capital, indiferent de forma in care au loc, conduc la majorarea fondului de rulment al societatii si deci la imbunatatirea asigurarii echilibrului financiar, intrucat cresterea capitalului permanent determinata de sporirea capitalului social nu este urmata imediat de o sporire a activelor imobilizate. Aceasta situatie este insa tranzitorie, pentru ca ulterior fondurile se investesc si in active imobilizate.

O consecinta a cresterii de capital se regaseste in modificarea structurii puterii in societatea comerciala. Actionarii care doresc sa-si recupereze capitalurile avansate nu se pot adresa societatii comerciale pentru restituire; in schimb actiunile pot fi vandute pe piata, intrucat totdeauna se gasesc doritori de a-si plasa capitaluri la diferite intreprinderi. Bursa este cea care mijloceste schimbul si unde se confrunta cererea cu oferta de capitaluri. Sub aspectul valorii scriptice , actiunile pot fi de doua feluri: actiuni cu valoare nominala inscrisa pe formular si actiuni fara valoare nominala (la purtator).

Prin vointa fondatorilor societatii comerciale, actiunile emise pot oferi diferite tipuri (privilegii) detinatorilor si care trebuie consemnate prin statut: privilegiul de vot, privilegiul de dividend, privilegiul de dividend cumulativ, privilegiul de anticipatie, privilegiul de conversiune, privilegiul de rascumparare.

Profitul anual raportat prin bilant de catre societatile comerciale este folosit printre altele si pentru constituirea rezervelor. Cand acestea ajung la un anumit nivel, societatea comerciala poate decide incorporarea lor in capitalul social, emitand noi actiuni care se distribuie gratuit actionarilor.

Sub aspectul tehnic, operatiunea de crestere a capitalului prin incorporarea rezervelor se poate realiza in doua variante: prin cresterea valorii nominale a vechilor actiuni, sau prin emisiune de noi actiuni de aceeasi categorie si valoare nominala cu cele existente anterior.

Cresterea de capital prin conversiunea datoriilor este proprie marilor societati comerciale pe actiuni, care anterior au efectuat imprumuturi obligatorii, emitand obligatiuni convertibile in actiuni.

Convertirea obligatiunilor in actiuni provoaca o crestere de capital fara un flux financiar pozitiv. Per total, sursele societatii comerciale raman aceleasi, numai ca, imprumutul obligatoriu a devenit acum capital social.

Reducerea capitalului social poate fi determinata de producerea anumitor pierderi ce n-au putut fi recuperate din rezerve, de distribuiri mari de dividende actionarilor, sau de cumpararea propriilor actiuni de catre societatea comerciala. Oricare ar fi motivul reducerii, aceasta se hotareste de catre Adunarea Generala a Actionarilor si se caracterizeaza prin micsorarea capitalului social comparativ cu cel initial. Modificarea maririi capitalului trebuie inscrisa in Registrul Comertului si comunicata tuturor creditorilor intreprinderii.

Operatiunea de amortizare a capitalului social presupune rambursarea catre actionari, inainte de data lichidarii a valorii nominale a actiunilor lor, integral sau partial din rezervele constituite sau din profit. Rambursarea capitalului social nu aduce practic nici o modificare a volumului acestuia inscris in statut si in registrul comertului, intrucat sursa din care se face rambursarea este profitul sau fondul de rezerva.

Ca si reducerile de capital, prin distribuiri catre asociati, amortizarea capitalului social este o operatie rara, intrucat facandu-se din rezerve sau din profit este impusa fiscal ca si dividendele.

Primele legate de capital rezulta din operatiile de crestere a capitalurilor realizate in numerar, fie prin aport in natura, sau cu ocazia unei fuziuni.

Se disting astfel urmatoarele tipuri de prime legate de capital:

- primele de fuziune apar in cazul fuziunii a doua sau mai multor societati si reprezinta excedentul dintre valoarea bunurilor primite ca aport si valoarea nominala a actiunilor emise cu ocazia fuzionarii;

- primele de aport apar in cazul cresterii de capital prin aport in natura si reprezinta excedentul dintre valoarea aporturilor in natura la capitalul subscris si valoarea nominala a actiunilor emise.

3. Diferentele de evaluare reprezinta soldul diferentelor intre valoarea actuala (mai mare) si valoarea inregistrata in contabilitate a elementelor de activ (mai mica) supuse reevaluarii in conditiile legii ,urmand a fi transferate la rezerve sau incorporate in capitalul social potrivit legii.

4. Rezervele sunt in principiu parti din profit afectate in mod durabil intreprinderii pana la decizia contrara a organelor competente. Se constituie deci anual din profitul intreprinderii, sau in mod exceptional din primele de emisiune si primele de aport in cazul in care acestea nu se utilizeaza la plata cheltuielilor de emisiune si nu sunt destinate amortizarii actiunilor. Sunt utilizate pentru acoperirea pierderilor si majorarea capitalului.

Se deosebesc urmatoarele categorii:

- rezervele legale constituite conform legii (Legea nr.31/1990 privind societatile comerciale) prin preluarea in fiecare an a cel putin 5% din profitul brut, pana cand acestea vor detine min 20% din capitalul social. In caz de micsorare se completeaza in conditiile prevazute de lege. De asemenea, in rezervele legale se poate include excedentul obtinut prin emisiunea actiunilor in curs mai mare decat valoarea lor nominala;

- rezervele statutare se constituie anual din profitul net, conform prevederilor din statutul societatii;

- alte rezerve, neprevazute de lege sau de statut pot fi constituite facultativ, pe seama profitului net pentru: acoperirea pierderilor, cresterea capitalului social, rascumpararea de catre societate a propriilor actiuni sau parti sociale in vederea aducerii de capital sau pentru alte scopuri, potrivit Adunarii Generale a Actionarilor sau Asociatilor.

5. Profitul nerepartizat reportat reprezinta profitul a carui afectare a fost amanata de Adunarea Generala a Asociatilor sau Actionarilor si care va afecta rezultatul exercitiului curent.

Din punct de vedere economic, profitul nerepartizat reportat este de aceeasi natura ca rezervele, diferenta intre aceste elemente consta in faptul ca primul este determinat de amanarea deciziei de repartizare a beneficiului, parand actionarilor ca o decizie mai putin riguroasa decat cea de constituire a unei rezerve, dar care poate fi justificata printr-o lipsa de lichiditati care i-ar fi permis repartizarea.

In literatura de specialitate se intalneste si sub denumirea de Reportul la nou ("Report a nouveau"), intrucat rezultatul reportat poate fi si negativ, reprezentand pierderea constatata in perioada precedenta si care nu a fost imputata asupra rezervelor capitalului social, urmand a fi dedusa din rezultatul exercitiului curent.

6. Rezultatul exercitiului se determina ca diferenta intre venituri si cheltuieli, fiind favorabil (beneficiu) sau defavorabil (pierdere).

7. Fonduri proprii constituie element distinct in grupa capitalurilor proprii si cuprinde: fondul de dezvoltare, fondul de participare la profit si alte fonduri prevazute de lege pe care intreprinderea le poate constitui din profit si din alte surse. Avand o destinatie speciala, se utilizeaza pentru finantarea activitatii de investitii in cazul fondului de dezvoltare, respectiv pentru stimularea angajatilor prin participarea la repartizarea profitului sau in alte scopuri. Pana la utilizarea lor, fondurile proprii sunt componente importante ale capitalurilor proprii, majorand nivelul surselor cu caracter durabil detinute de intreprindere pentru finantarea elementelor patrimoniale de avere.

8. Subventii legate de capital sunt resurse provenite de la bugetul de stat, din partea administratiilor locale sau alte resurse. Aceste subventii figureaza in masa capitalurilor proprii, fiind utilizate pentru achizitionarea sau crearea de noi valori de natura imobilizarilor (subventii pentru echipamente) sau pentru finantarea unor activitati pe termen lung (de exemplu prime de dezvoltare pentru intreprinderile care creeaza locuri de munca etc).

In aceste categorii de subventii se include si valoarea bunurilor de natura imobilizarilor primite ca titluri gratuite sau constatate in plus cu ocazia inventarierii. Subventia se inregistreaza la venituri exceptionale , pe masura amortizarii bunurilor respective.

9. Provizioane asimilate capitalului (reglementate) fac parte din categoria mai ampla a provizioanelor care reprezinta valori calculate incluse in cheltuieli, servind procesului de autofinantare a intreprinderii. "Constituirea provizioanelor pune probleme delicate, dupa cum e vorba, in virtutea principiului prudentei, de a evalua ai aprecia deprecierile suferite (fara ca ele sa fie ireversibile sau definitive), sau riscurile si cheltuielile previzibile." Reglementarile fiscale permit intreprinderilor si constituirea unor provizioane care au caracterul de rezerve, de unde si includerea lor in structura capitalurilor proprii.

Pentru a nu confunda insa provizioanele cu rezervele propriu-zise se impun urmatoarele delimitari:

- rezervele corespund unor cote parti din profitul intreprinderii, destinate acoperirii efectelor negative ale factorilor aleatori sau pentru a contribui la dezvoltarea intreprinderii (cand sunt incorporate in capitalul social), reprezentand o utilizare a profitului in baza unei decizii exprese a Adunarii Generale a Asociatilor sau Actionarilor;

- provizioanele sunt cheltuieli cu caracter reversibil efectuate in scopul acoperirii unor pierderi sau cheltuieli de natura precisa, dar asupra carora intreprinderea are o marja de incertitudine referitoare la marimea acestora sau la data exigibilitatii lor (deci sunt doar probabile).

Deci, constituirea lor se poate realiza si in conditiile inexistentei profitului, fiind o decizie, un act de gestiune curenta. Conditiile deductibilitatii fiscale a provizioanelor trebuie sa fie clar precizate, ele fiind reluate (reintegrate) in rezultatul exercitiului perioadei, cand raman fara obiectiv sau neutilizate.

Din cele trei categorii mari de provizioane care se pot constitui: provizioane pentru depreciere, pentru riscuri si cheltuieli; reglementate (in structura capitalurilor proprii sunt cuprinse provizioanele reglementate). Ele se individualizeaza prin regimul fiscal propriu, fiind constituite atunci cand intreprinderea urmareste un avantaj fiscal (o amanare de impozit).

In aceasta grupa se includ provizioanele: pentru investitii constituite in cadrul contractului de participare a salariatilor la profit; pentru acoperirea fluctuatiilor de curs valutar; pentru acoperirea cresterilor de preturi; alte provizioane reglementate(amortismentele derogatorii, implantari in strainatate, plusuri de valoare reinvestite).

b)          Provizioanele pentru riscuri si cheltuieli

Aplicarea principiului prudentei in contabilitate si in evaluarea elementelor patrimoniale solicita, printre altele si constituirea de provizioane atunci cand anumite cheltuieli sau pierderi pot fi prevazute si estimate, fara insa a fi cunoscute marimea lor exacta si data efectuarii lor.

Deci, ele nu sunt destinate acoperirii de riscuri si cheltuieli pe care elementele survenite sau in curs de desfasurare le fac probabile; astfel de evenimente privesc cazuri precise, dar realitatea lor este nesigura.

In timp ce provizioanele pentru deprecieri corespund unor diminuari de valoare a unor elemente de activ (bunuri) precis determinate, figurand ca elemente substractive ale posturilor de activ, pentru determinarea valorii nete, provizioanele pentru riscuri si cheltuieli privesc ansamblul elementelor de activ; diminuarile de valoare care le vizeaza ,constituirea nu sunt strict delimitate pe elemente de activ, fiindu-le amintita doar originea, de unde si justificarea lor in pasivul bilantului.

Provizioanele pentru riscuri si cheltuieli reprezinta astfel datorii probabile intre capitalurile proprii si datoriile pe termen lung, fiind motivata aceasta ordonare de cele doua situatii extreme care pot interveni:

cand riscurile sau cheltuielile pentru care s-au constituit sunt nule, provizioanele respective (sau fractiunea din ele) pot fi asimilate capitalurilor proprii;

cand riscurile sau cheltuielile sunt mari, ele reprezinta "cheltuieli de platit", fiind deci asimilate datoriilor ce urmeaza a fi decontate pe mai multe exercitii.

Se disting urmatoarele categorii mai importante de provizioane pentru riscuri si cheltuieli:

- provizoane pentru litigii, amenzi si penalitati, despagubiri, daune si alte cheltuieli incerte;

provizioane pentru cheltuielile legate de activitatea de "service" in perioada de garantie si alte cheltuieli privind garantii acordate clientilor;

provizioane pentru cheltuieli de repartizat pe mai multe exercitii (cheltuieli privind reparatii capitale esalonate, cheltuieli cu reparatii curente, reviziile tehnice si cheltuielile la unitatile sezoniere). Aceste provizioane pot fi asemanate cu "rezervele de cheltuieli preliminare" constituite si inregistrate in sistemul anterior de contabilitate din tara noastra;

provizioane pentru pierderi aferente unor datorii pe termen lung;

alte provizioane specifice anumitor sectoare de activitate.

c)           Datoriile pe termen mijlociu si lung exprima resursele straine care se afla in gestiunea societatii comerciale pe o perioada mai mare de un an si se utilizeaza pentru functionarea activitatii. In aceasta categorie se includ:

- imprumuturile prin emisiunea de obligatiuni;

- credite bancare pe termen mijlociu si lung;

- datoriile privind concesiunile si alte datorii asimilate care se refera la bunurile aflate in patrimoniu, cu titlu de catre emisiunea primitoare, potrivit contractelor incheiate;

- datorii legate de participatii.

3. Fondurile financiare constituite de catre societatea comerciala si analiza acestora in cazul S.C. DRUMCO S.A. TIMISOARA

Atat fondurile, cat si rezervele sunt rezultatul exercitiului de exploatare a societatii comerciale, al operatiilor ce se deruleaza in cadrul si in afara ei.

Fondurile au ca sursa de constituire profitul societatii comerciale (fie inainte de impunere, fie dupa), costurile de exploatare, diferitele valorificari, contributia salariatilor.

Aceste sume sunt surse proprii, interne, iar subventiile, redistribuirile, donatiile, ajutoarele sunt surse externe.

Sursele se dimensioneaza reglementat sau voluntar in functie de necesitatile specifice exercitiului financiar. Un instrument utilizat in acest scop este bugetul general al societatii comerciale cu componentele sale. Subalimentarea fondurilor influenteaza nivelul dezvoltarii, modernizarii, perfectionarii elementelor structurale ale societatii comerciale. Intr-o asemenea situatie, societatea comerciala se se gaseste sub nivelul de echilibru al autofinantarii, sub nivelul normal al fluxurilor sale financiare.

Modul de constituire, de dimensionare a rezervelor si a fondurilor este data fie prin legea anuala a bugetului public, fie prin legi specifice, fie prin statut, fie prin bugetul propriu de venituri si cheltuieli al societatii comerciale.

3.1 Fondul de rezerva si analiza constituirii si utilizarii sale la S.C. DRUMCO S.A. TIMISOARA

Orice societate comerciala dispune de capitalul sau social constituit la infiintare si majorat pe parcursul existentei sale. Alaturi de capitalul intalnim o serie de rezerve si de fonduri, care pot fi obligatorii si facultative.Cele obligatorii, la randul lor pot fi prevazute de legea fiscala:

- Rezervele legale- constituite pentru a acoperi pierderile fara a afecta capitalul social, conform legii nr.15/1990 si a Legii nr.81/1990, 06.07.1990 si Legea nr.73/1996;

- Rezerve statuare -constituie in concordanta cu prevederile statului si hotararilor Adunarii Generale a Actionarilor , din profitul net si in scopul finantarii unor actiuni importante prin diminuarea partii pentru dividende, cu scopul majorarii capitalului social si a cazului pierderilor;

- Alte rezerve- au un caracter facultativ, pot avea un caracter foarte precis (este cazul rezervelor de siguranta proprie) si sunt create prin hotarari ale Adunarii Generale in scopul: acordarii de dividende in anii cu pierderi, acoperirii pierderilor in cazul rascumpararii actiunilor proprii, finantarea unor proiecte de investitii .

In contextul tranzitiei economiei romanesti spre o economie de tip concurential, practica financiara a societatilor comerciale si-a asociat un fond de rezerva, potrivit Legii nr. 31/1990, privind societatile comerciale, articolul 131. Asadar , fondul de rezerva are o reglementare legala (Legea nr.31/1990), iar constituirea sa este prevazuta prin legea anuala a bugetului si prin normele tehnice emise de Ministerul Finantelor.

Articolul 101 din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale consemneaza modalitatea de constituire a fondului de rezerva astfel: "din beneficiile societatii se vor prelua in fiecare an cel putin 5% pentru formarea fondului de rezerva, pana ce acesta atinge min. a cincea parte din capitalul social. De asemenea, se include in fondul de rezerva, chiar daca acesta a atins suma prevazuta mai sus, excedentul obtinut prin vanzarea de actiuni la un curs mai mare decat valoarea lor nominala, daca acest excedent nu este intrebuintat la plata cheltuielilor de emisiune sau destinat amortizarilor".

Acest fond are menirea sa asigure mijloacele banesti destinate unor necesitati ce se manifesta in cursul perioadei de gestiune sau la sfarsitul acesteia ca urmare a influentei unor factori accidentali, a deciziei de majorare a capitalului social sau a constatarii pierderilor efective inregistrate.

Avandu-se in vedere acest rol multiplu, fondul de rezerva trebuie sa existe in fiecare moment la dispozitia societatilor comerciale, intrucat actiunea factorilor accidentali se poate manifesta oricand. La fel este posibila aparitia cerintei de majorare a capitalului social, iar concurenta trebuie asociata nu numai cu incitarea interesului pentru profit, ci si cu acoperirea unor pierderi. De aceea, in legislatia economica este inscrisa o limita minima a marimii acestui fond , care se determina prin raportare la capitalul social. Prelevarile din profitul brut se efectueaza numai in cazul in care fondul de rezerva total se situeaza sub limita minima prevazuta in legislatie. Aceasta limita este reglementata in mod imperativ in tarile cu economie dezvoltata, deoarece constituirea fondului de rezerva are efecte directe si asupra presiunii fiscale exercitate de stat asupra societatilor comerciale prin prisma impozitarii profitului.

In cazul tarii noastre, aceasta limita a fost fixata la 20 % din capitalul social pentru societatile comerciale cu capital autohton (si pentru regiile autonome) si respectiv, la 25% in cazul societatilor comerciale cu participare de capital din/si strainatate. Actualmente, potrivit reglementarilor vizand impozitarea profitului, limita este una singura -20%- pentru ambele categorii de societati comerciale. Aceasta limita este legata de prevederile directe ce pot fi efectuate din profitul brut pentru alimentarea fondului de rezerva in cursul anului.

Resursele de constituire ale fondului sunt urmatoarele:

-disponibilitatile de la finele perioadei precedente, care se raporteaza (evident, acestea existand doar daca in "spate" este o perioada de functionare in cadrul careia fondul in discutie s-a si constituit);

-prevederile efectuate in cursul perioadei precedente din profitul brut, ce nu pot depasi 5% din profitul anual contabil;

Aceste prelevari se fac numai daca nu a fost atinsa limita maxima. Ca urmare, in functie de situatia concreta, aceste prelevari pot fi si sub 5% din profitul contabil sau sa nu fie efectuate;

- Sumele rezultate din eventualele reevaluari ale stocurilor materiale in cursul perioadei (aceste sume apar ca resurse efective doar daca stocurile reevaluate sunt valorificate in activitatea cuvenita de exploatare, in procesul investitional propriu sau prin vanzare pe piata; astfel este vorba de o inregistrare contabila artificiala, fara un suport faptic concret).

- Excedentul obtinut din vanzarea de actiuni la un curs "suprapari" (mai mare decat 1), adica la preturi ce depasesc valoarea nominala actiunilor emise, daca acest excedent nu este intrebuintat la plata cheltuielilor de emisiune sau destinat amortizarilor.

Destinatiile fondului de rezerva se refera la platile efectuate in cursul perioadei de gestiune, impuse de situatia concreta a societatii comerciale cu referire la:

-acoperirea eventualelor pierderi din anii precedenti;

-majorarea capitalului social prin prelevarea din fondul de rezerva;

-micsorarea fondului de rezerva ca urmare a unor reglementari sau a altor cauze obiective.

Comparand totalul surselor mobilizate cu totalul utilizarilor date, rezulta marimea fondului de rezerva la finele perioadei, care se urmareste si din punct de vedere al ponderii sale fata de capitalul social. Acest fond se preia ca disponibil la inceputul perioadei urmatoare.

Prelevarea din profit pentru fondul de rezerva se include in randul deducerilor legale din profit, influentand marimea profitului impozabil in sensul diminuarii acestuia. Se inregistreaza in debitul contului "Profit si pierdere."

Pornind de la aspectele teoretice expuse cu privire la fondul de rezerva, in cazul S.C. DRUMCO S.A., acesta a fost la data de 31 XII 2001 in suma de 4.347.373mii lei.

mii lei. Dupa cum se poate observa si din tabelul de mai jos, fondul de rezerva a crescut fata de inceputul anului cu 589.583 mii lei. Aceasta majorare a rezervelor se datoreaza repartizarii la finele anului a unei parti din profitul obtinut de societatea comerciala.

Constituirea si utilizarea fondului de rezerva la S.C. DRUMCO S.A.

in anii 2000 si 2001

tab.nr 1 - mii lei-

La sfarsitul anului 2000, fondul de rezerva reprezenta 17.97% din capitalul social detinut de societate, pentru ca la sfarsitul anului 2000 sa reprezinte un procent de 20.79% din capitalul social.

Se poate observa ca, in viitor fondul de rezerva nu mai poate fi majorat din prelevari efectuata din profit , intrucat, conform prevederilor legale, limita maxima de 20% din capitalul social, adica suma de 4.181.242 mii lei a fost depasita la 31 XII 2000 cu 166.131 mii lei. Aceasta depasire devine nedeductibila fiscal, atunci cand se calculeaza profitul impozabil al anului 2000.

Limita maxima amintita s-a calculat astfel:

20%capital social =20% x 20.906.200 mii lei=

=4.181.242 mii lei

3.2 Fondul de dezvoltare (sau de investitii) si modul de constituire si utilizare al acestuia la S.C. DRUMCO S.A. TIMISOARA

Orice societate comerciala are in patrimoniul sau capital tehnic necesar, fara de care nu poate sa-si realizeze ciclul de exploatare. Pe langa elementele de capital tehnic, societatea comerciala, pentru a functiona a facut o serie de cheltuieli de construire din banii initiali adusi ca aport la capitalul actionarilor sau asociatilor.

Pe masura ce societatea comerciala produce, importanta prezinta, pentru mentinerea ei si a pietei careia se adreseaza, cheltuielile de cercetare-dezvoltare.

Multimea informatiilor ce se cer prelucrate depaseste capacitatea mijloacelor traditionale. De aceea, apelarea la mijloacele informatice si la programele informatice este o necesitate, programele intrand in componenta activelor stabile.

Societatea comerciala poate investi si in diverse titluri de pe piata financiara, pe termen mediu sau lung.

Aceste elemente sunt de durata, utilizarea lor fiind pe timp indelungat, consumandu-se sau diminuandu-se valoarea in mod treptat.

Rolul acestui fond este acela de a asigura cresterea volumului activelor fixe sau pentru refacerea (inlocuirea) mijloacelor fixe care se scot din functie ca urmare a deprecierii sau a altor cauze.

Resursele de alimentare sunt urmatoarele:

eventual disponibil la inceputul perioadei, provenit din neutilizarea integrala a fondului de investitii ce s-a constituit in perioada precedenta;

sumele provenite din valorificarea materialelor rezultate din dezmembrarea imobilizarilor corporale;

sumele din vanzarea activelor si a mijloacelor fixe;

amortizarea capitalului imobilizat in active corporale;

sumele prelevate din profitul net al anului curent;

suma aferenta reducerii cu 50% a impozitului de profit pentru: modernizarea tehnologiilor de fabricatie; extinderea activitatii in scopul obtinerii de profituri suplimentare; realizarea de investitii destinate protejarii mediului inconjurator (in perioada cand s-a acordat aceasta posibilitate fiscala).

Deci, orice actiune intreprinsa de un contribuabil in vederea obtinerii de profituri mari, ca si pentru protejarea mediului are drept consecinta ca sumele echivalente reducerii sa fie folosite cu aceeasi destinatie.

Aceste facilitati prevazute de legiuitor in cuprinsul art.11, alineatul 2 din O. nr.70/1994 privind impozitul pe profit s-au referit la toti contribuabilii (Legea nr. 73/1996).

Destinatiile resurselor proprii mentionate vizeaza:

rambursarea creditelor bancare scadente;

finantarea investitiilor proprii, cu referire la suma ramasa din resursele proprii, dupa rambursarea creditelor bancare;

In continuare, in "Bugetul activitatii de investitii" sunt inscrise cheltuielile de investitii care se impart astfel:

lucrari in continuare;

lucrari noi;

achizitii de bunuri si alte cheltuieli de investitii, cu referire expresa la dotarile independente.

Facandu-se comparatia intre totalul cheltuielilor de investitii si suma neta a resurselor proprii destinate investitiilor, se obtine excedentul sau deficitul de resurse proprii.

Deficitul de resurse proprii se acopera prin:

angajarea de noi credite bancare si alte imprumuturi;

mobilizarea altor resurse;

primirea de alocatii de la bugetul sau din fondul special pentru investitii (in cazul unor regii autonome sau a altor societati comerciale cu capital de stat);

In economia de piata, statul sau alte colectivitati acorda unor unitati economice subventii pentru investitii.

Subventiile pentru investitii sunt considerate elemente constitutive ale capitalurilor proprii, fiind reflectate in pasivul bilantului printre celelalte surse ale finantelor stabilite cu durata mai mare de un an. Ele se acorda cu scopul procurarii sau producerii de echipamente, ori de alte bunuri de natura imobilizarilor, sau pentru finantarea unor activitati pe termen lung, sau a altor cheltuieli de natura investitiilor. Subventiile pentru investitii intervin in cazul lucrarilor deosebite pentru economia nationala, care depaseste puterea financiara a agentului economic.

Conform Legii Contabilitatii Nr.82/1991 se asimileaza subventiilor:

valoarea bunurilor de natura imobilizarilor primite sub forma de donatii sau cu titlu gratuit;

valoarea bunurilor de natura imobilizarilor constatate in plus la inventar;

Excedentul de rezerve proprii se reporteaza pentru perioada urmatoare.

Utilizarea concreta a fondului de investitii se finalizeaza prin noi imobilizari corporale sau necorporale.

Imobilizarile corporale au o expresie materiala concreta, iar in componenta acestora intra:

- terenurile-investitiile efectuate pentru amenajarea lacurilor, iazurilor, terenurilor sau amortizabile; mijloacele fixe: cladiri, constructii speciale;

masini, utilaje, instalatii de lucru, aparate si instalatii de masurare, mijloace de transport si alte active corporale mobile.

Imobilizarile necorporale reprezinta o noutate pentru microeconomia romaneasca. In categoria imobilizarilor necorporale sunt cuprinse:

cheltuieli de constituire, cheltuieli de inscriere si inmatriculare, cheltuieli privind emiterea si vanzarea de actiuni si obligatiuni, cheltuieli de prospectare si a pietei de publicitate;

cheltuieli de cercetare-dezvoltare;

concesiuni, bugete, know-how-uri;

marci de fabrica si comert si alte drepturi de proprietate industriala sau intelectuala aduse ca aport, achizitionate sau dobandite pe alte cai;

fondul comercial-depinde de vid (nu se amortizeaza);

programe informatice.

Imobilizarile financiare constituie o varianta de investitie a unei parti din capitalul societatilor comerciale, fiind legate de functionarea a doua piete specifice: piata financiara si cea a creditului.

Imobilizarile financiare cuprind:

titluri de participare, adica drepturi sub forma de actiuni sau alte titluri de valoare in capitalul altor societati comerciale;

titluri imobilizate ale activitatilor de portofoliu si alte titluri imobilizate dobandite in scopul realizarii unor venituri financiare;

alte titluri si creante imobilizate: creanta legata de participatii, imprumuturi pe termen lung.

Conform unor noi reglementari, incepand cu anul 1998 nu mai exista obligativitatea constituirii Fondului de Dezvoltare, astfel ca amortizarea se inregistreaza si ramane o cheltuiala de exploatare curenta, fara a mai fi reprezentata obligattoriu la vreun fond.

Pana in 1997, S.C. DRUMCO S.A. si-a constituit fondul de dezvoltare , care a avut ca sursa de formare amortizarea calculata asupra capitalului imobilizat in mijloace fixe.

Cu toate ca obligativitatea constituirii fondului dezvoltare a fost eliminata din legislatia romaneasca in anii 1999 si 2000, S.C. DRUMCO S.A. si-a constituit acest fond, iar datele concrete sunt prezentate in tabelul urmator, vizand "Bugetul activitatii de investitii", cu unele adaptari.

Bugetul activitatii de investitii la S.C. DRUMCO S.A., in anii 2000 si 2001

Tab.nr.2

-mii lei-

Asa dupa cum se poate observa, la formarea resurselor proprii pentru investitii, o contributie importanta a revenit profitului net alocat de S.C. DRUMCO S.A. pentru aceasta destinatie, fiind vorba despre suna de 8.944.870 mii lei, cu o pondere de 38.28% in totalul resurselor, in anul 2000 si despre suma de 10.794.116 mii lei , cu o pondere de 49.66%in totalul resurselor proprii in anul 2001. In acest sens, in anul 2001, S.C. DRUMCO S.A a beneficiat si de un credit fiscal de 1.485.624mii lei, aferent facilitatii fiscale care a fost promovata in acest an, pentru stimularea investitiilor vizand achizitionarea masinilor, utilajelor sau instalatiilor destinate modernizarii proceselor de fabricatie.

In ambii ani analizati, S.C. DRUMCO S.A a inregistrat importante disponibilitati la inceputul perioadei, ca urmare a faptului ca nivelul cheltuielilor de investitii s-a situat sub cel al resurselor ramase pentru finantarea investitiilor, dupa deducerea din totalul resurselor proprii a sumelor folosite pentru rambursarea creditelor bancare scadente-care s-au efectuat atat in anul 2000 (93758mii lei), cat si in anul 2001 (1.239.194mi lei).

In formarea resurselor proprii, o pondere importanta a revenit si amortizarii capitalului imobilizat in active corporale. In anul 2000, acesta a insumat 3.076.335mii lei, cu o pondere de 13.17% in total, iar in anul 2001 a fost in suma de 993.280mii lei, avand o pondere de 13.77% in totalul resurselor proprii.

Din suma de 243193mii lei, ramasa disponibila in anul 2000 pentru finantarea investitiilor, cheltuielile de investitii au reprezentat doar 71.08%, astfel ca la finele anului a ramas un excedent in suma de 6.486.880mii lei, care s-a preluat ca disponibil la inceputul anului 2001.

Si in anul 2001a ramas un excedent, dar suma de 1.445.642mii lei aferenta acestuia reprezinta doar 7.05% din resursele proprii ramase disponibile pentru finantarea investitiilor.

In ceea ce priveste structura cheltuielilor de investitii, se poate observa ca S.C.DRUMCO S.A. a avut lucrari in continuare si lucrari noi de investitii in ambii ani analizati, precum si achizitii de bunuri, care au inclus si o suma de dotari independente.

3.3 Fondul de participare al salariatilor la profit cu aspectele concrete rezultate din analiza lui la S.C. DRUMCO S.A. TIMISOARA

In afara platii corespunzatoare a muncii, interesul salariatilor pentru desfasurarea de activitati profitabile in conditii de calitate si promptitudine, poate fi stimulata si prin intermediul fondului de participare al salariatilor la profit (cont112), care are ca resursa de constituire prelevarea unei parti din profitul net obtinut in anul curent.

In cazul societatilor comerciale cu capital de stat si al regiilor autonome, prelevarile la acest fond au fost precizate in reglementari exprese, intrucat statul a dorit sa-si apropie si dividendele care au revenit F.P.S.-ului, in calitate de detinator al capitalului avansat al statului si valorificat de societatile comerciale cu capital de stat si de regiile autonome. In acest sens, conform reglementarilor legale in vigoare, se poate constitui din profitul net un fond de participare al salariatilor la profit, intr-un procent de pana la 10%.

La societatile comerciale cu capital privat, constituirea acestui fond este facultativa si este dependenta de propriile decizii ale organelor de conducere.

Distribuirea catre salariati a fondului se realizeaza dupa aprobarea Bilantului contabil functie de anumite criterii, pe care si le stabileste fiecare agent economic in parte. Exista pareri potrivit carora aceasta redistribuire ar trebui sa se realizeze dupa finalizarea fiecarui trimestru , in vederea obtinerii efectului scontat, vizand impulsonarea salariatilor spre o activitate rentabila si de calitate. In acest caz distributia ar putea merge pana la o anumita limita din fondul constituit (50% sau 70% de exemplu), astfel incat sa se evite distribuirea unor profituri peste nivelul fondului constituit efectiv pana la finele anului (daca influenta negativa a unor factori ar determina scaderea profitului net si implicit, a fondului ce poate fi constituit in scopul mentionat). In acest cadru, regularizarea definitiva a repartizarii profitului acordat salariatilor se va efectua doar dupa incheierea exercitiului financiar ai aprobarea bilantului contabil anual.

Concret, situatia constituirii si alocarea fondului de participare a salariatilor la profit, in cazul S.C. DRUMCO S.A. se prezinta in felul urmator:

Situatia constituirii si utilizarii fondului de participare al salariatilor la profit la

S.C. DRUMCO S.A in perioada 01.01.2000-31.12001

TABEL NR. 3

-mii lei-

Constituirea acestui fond s-a realizat aproape de limita maxima prevazuta de lege in cazul societatilor comerciale cu capital de stat, adica 9.2% din profitul net al anului 2000 si 9.7% din profitul net al anului 2001 .

3.4. Fondul pentru actiuni social-culturale si sportive

Intre functiile pe care le indeplinesc societatile comerciale in cadrul microeconomiei se include si functia social-culturala. Pentru infaptuirea acesteia, alaturi de alte fonduri (de salarii, de premiere, de participare a salariatilor la profit) se constituie si fondul pentru actiuni social-culturale si sportive. In structura noului plan de conturi, acesta a fost inclus in categoria "alte fonduri" (contul 118), renuntandu-se la mentinerea sa distincta (prin fostul cont 725). Aceasta nu inseamna ca este vorba de o scaderea importantei constituirii sale.

Rolul fondului rezulta din enumerarea destinatiilor date fondului, rezultand si necesitatea amplificarii lui fata de ceea ce s-a inregistrat pana in prezent. In acest mod s-ar realiza si degrevarea bugetului public si a fondurilor special constituite la nivelul macrosistemului de unele din cheltuielile pentru actiuni similare.

Resursele din alimentare sunt de provenienta diferita , manifestandu-se astfel o impletire intre mai multe surse posibile (de la beneficiarii fondului insisi, din profitul brut sau din bugetul public). Aceste resurse sunt:

disponibil la inceputul anului, raportat la finele anului precedent;

contributii ale salariatilor pentru suportarea unei plati din costul biletelor de tratament de odihna de care beneficiaza direct, precum si pentru intretinerea propriilor copii in cresa sau/si gradinita agentului economic (daca exista asemenea institutii);

sume retinute direct din profitul brut al exercitiului curent , care nu pot depasi o anumita limita precizata de legea bugetara anuala.

Aceasta limita este avuta in vedere la calculul deducerilor legale cu prilejul dimensionarii profitului impozabil, deci se refera la contribuabilii aflati sub incidenta impozitului pe profit. Pentru anul 1998 s-au efectuat prelevari pentru cheltuieli de aceasta natura in limita a 5% din fondul de salarii realizat anual, conform art.43 din Legea Bugetului de Stat nr.109/3 iunie 1998. In anul 1999, conform prevederilor art.28 din Legea Bugetului de Stat nr.36/8martie 1999 s-a revenit la limita max. de 1.5% din fondul de salarii anual. Aceasta limita a fost valabila si in anul 2000, fiind prevazuta si in Legea Bugetului de Stat pe anul 2001 (art.26):

subventii de la bugetul public, in cazurile deosebite ale unor regii autonome sau societati comerciale cu capital de stat;

posibile donatii, ajutoare si diverse contributii.

Destinatiile date fondului privesc acoperirea urmatoarelor necesitati:

costul biletelor de tratament si odihna procurate pentru salariatii proprii;

cheltuieli de regie ale cantinelor proprii;

cheltuieli de regie pentru hrana ale creselor si gradinitelor de copii;

cheltuieli pentru intretinerea si repararea caminelor proprii de nefamilisti (daca intre timp acestea nu s-au vandut);

cheltuieli pentru intretinerea eventualelor scoli aflate sub patronajul agentului economic;

acoperirea partiala a costurilor transportului la si de la locul de munca al salariatilor;

cheltuieli aferente actiunilor culturale proprii si pentru alte activitati sportive proprii;

o diversitate de alte cheltuieli specifice , cum ar fi de exemplu:

- acoperirea unei parti din cheltuielile ocazionale de procurare de daruri pentru copiii salariatilor;

- acordarea de ajutoare salariatilor care au suferit pierderi insemnate in gospodariile proprii datorita calamitatilor naturale;

- acordarea de ajutoare pentru acoperirea unei parti din cheltuielile in cazul unor boli grave sau incurabile;

- sprijinirea unor activitati cu caracter umanitar , stiintific, religios, pentru protejarea mediului;

- finantarea unor programe de pregatire superioara sau de recalificare a salariatilor pe seama profitului propriu al societatii;

-cheltuieli privind protectia si securitatea muncii.

La S.C. DRUMCO S.A. , situatia fondului pentru actiuni social-culturale si sportive se prezinta in felul urmator:

Situatia constituirii fondului pentru actiuni social-culturale si sportive la S.C. DRUMCO S.A. in perioada 01.01.2000-31.12001

Tabel nr.3.4    - -mii lei-

Asa cum se poate observa, societatea comerciala S.C. DRUMCO. S.A. si-a constituit acest fond doar din contributiile salariatilor si l-a utilizat pentru un numar redus de cheltuieli , neacordandu-i o importanta deosebita.

3.5. Fondul de premiere

Stimularea curenta a salariatilor in timp se face in marea majoritate a societatilor comerciale prin constituirea si repartizarea fondului de premiere.

Fondul are o conotatie speciala, avand rolul asigurarii unei plati mai accentuate a muncii sau activitatii prestate de unii salariati. De aceea, apreciem ca repartizarea sa in favoarea salariatilor merituosi nu are caracter financiar, ci unul banesc in exclusivitate.

Sumele aferente constituirii sale sunt incluse in costurile perioadei, iar fondul astfel rezultat face parte integranta din fondul de salarii. Nivelul sau este diferit de la o societate comerciala la alta, sau poate fi precizat in mod expres - cum e cazul la regiile autonome sau la institutiile publice.

Concret, constituirea si utilizarea fondului de premiere la S.C. DRUMCO S.A. TIMISOARA se prezinta astfel:

Situatia constituirii si utilizarii fondului de premiere la S.C. DRUMCO S.A., in perioada 01.01.2000-31.12001

Tabel nr.3.5.

-mii lei-

S.C. DRUMCO S.A. isi constituie fondul de premiere pana la limita a 20% din fondul de salarii prevazut in contractul colectiv de munca, iar plata acestuia sub forma de prime s-a facut de regula de doua ori pe an , dupa criteriul urmator: aport in plus fata de sarcinile de serviciu in desfasurarea activitatii.

Corelatia dintre fondul de rulment si necesarul de fond de rulment

la S.C. DRUMCO S.A. TIMISOARA

Intreaga activitate a unei societati comerciale, sub aspectul utilizarii potentialului si eficientei, se reflecta in situatia financiara a acesteia. Starea si structura financiara a societatii comerciale, precum si modul de alocare si utilizare a resurselor financiare sunt repere fundamentale pentru manager in diagnosticarea evolutiei si a sanselor de viabilitate viitoare. Una din cele mai importante probleme ce trebuie sa fie permanent in atentia compartimentului financiar este trezoreria societatii comerciale.

Trezoreria societatii comerciale reflecta imaginea disponibilitatilor monetare aparute din evolutia curenta a incasarilor si preturilor , disponibilitati ce trebuie sa faca fata scadentelor in mod continuu.[6]

Trezoreria neta se calculeaza ca diferenta intre fondul de rulment net global (F.R.N.G.) si necesarul de fond de rulment (N.F.R.). Intr-o exprimare mai generala, trezoreria reprezinta disponibilitatile banesti pe care societatea comerciala le are la un moment dat in banca si in casierie, iar calculul acesteia se realizeaza folosind relatia:

TN=FRNG-NFR   

TN= trezoreria neta a societatii comerciale

Fondul de rulment este "o sursa permanenta", stabila, degajata ca un surplus fata de investitiile pe termen lung sau alocari permanente de capital.

Fondul de rulment reprezinta partea din resursele financiare ce asigura finantarea permanenta a activelor circulante. Se formeaza din capitalurile proprii si imprumuturi pe termen lung si mediu, care depasesc marimea activelor imobilizate, conform relatiei:

FRNG= Capital permanent- Activ imobilizat (2)

unde:

Capital permanent= Capital propriu+ Imprumuturile pe termen mediu si lung

Necesarul de fond de rulment sau excedentul de finantare de exploatare variaza permanent in functie de componentele sale principale (stocuri, clienti, furnizori) si se calculeaza cu relatia:

NRF= Active curente de exploatare- Pasive curente de exploatare   

Trezoreria neta(TN) poate fi pozitiva sau negativa. Daca TN>0, inseamna ca fondul de rulment este suficient de mare pentru a asigura nu numai finantarea stabila a ciclului de exploatare, dar in egala masura mai raman lichiditati in trezorerie pentru a efectua plasamente, fara a pune in pericol continuarea activitatii. Insa o trezorerie exagerat de pozitiva ascunde dificultati manageriale , deoarece scopul unei societati comerciale productive nu este trezoreria, ci avansarea resurselor financiare in circuitul economic, valorificarea lor in cadrul reproductiei economice.

Daca TN<0, nevoia de fond de rulment nu este acoperita prin fondul de rulment. In acest caz nu se pune problema ca societatea comerciala sa faca investitii de dezvoltare, ci numai pentru asigurarea reproductiei simple.

Trezoreria neta ofera o imagine asupra echilibrului financiar al unei societati comerciale la o anumita data. Deci, aceasta analiza are un caracter static si trebuie completata cu alti indicatori.

Pentru S.C. DRUMCO S.A., datele preluate din bilantul intocmit la 31.12001, utilizate pentru calculul acestor indicatori sunt redate in tabelele urmatoare:

Situatia imobilizarilor la S.C. DRUMCO S.A. TIMISOARA

Tabel nr.3.5.1

-MII LEI-

Capitalul social, capitalul propriu si capitalul permanent la

S.C. DRUMCO S.A. TIMISOARA

Tabel nr.3.5. -mii lei-

Situatia activelor circulante si a conturilor de regularizare de activ la S.C. DRUMCO S.A. TIMISOARA

Tabel nr.3.5.3

-mii lei-

Situatia datoriilor pe termen scurt si a conturilor de regularizare

de pasiv la S.C. DRUMCO S.A.

Tabel nr.3.5.4.

-mii lei-

In continuare calculam fondul de rulment net global (FRNG), necesarul de fond de rulment (NFR) si trezoreria neta (TN), luand in considerare relatiile:[7]

FRNG= Cpe- ITN (5.)

FRNG= (AC+ CRA)- (DTS+CRP) (6.)

NFR= (AC- Db)- (DTS-CrbTS)+ (CRA- CRP) (7)

TN= FRNG- NFR (8.)

TN= TBA-TBP (9.)

in care:

CPe= capitalul permanent

ITN= imobilizari totale nete;

AC= active circulante;

Db= disponibilitati banesti;

DTS= datorii pe termen scurt;

CRA/P= conturi de regularizare de activ/pasiv;

CrbTS= credite bancare pe termen scurt;

TBA= trezoreria bruta de activ;

TBP= trezoreria bruta de pasiv.

In mod concret, pentru fondul de rulment net global, calculele sunt urmatoarele:

FRNG₀₀= 55.010.881- 3705.562= +2305.319mii lei

FRNG₀₁= 6751.948- 39.595.859= +23.156.089mii lei

FRNG= FRNG₀₁- FRNG₀₀= 23.156.089- 2305.319= +850.770mii lei

Utilizand datele inscrise in partea de jos a bilantului, in cazul fondului de rulment global obtinem:

FRNG₀₀= (34.464.549+ 1.15732)- (17.298.075+ 13.887)= +2305.319mii lei

FRNG₀₁= (51.829.110+ 870.110)- (29.504.298+ 38.833)= +23.156.089mii lei

Asadar, asa cum era normal, rezultatele sunt aceleasi ca si in cazul folosirii datelor din partea de sus a bilantului.

In cazul necesarului de fond de rulment, calculele sunt urmatoarele:

NFR₀₀=(38.464.549-1.15041)-(17.298.075-141.145)+(1.15732-13.887)= +23.294.423mii lei

NFR₀₁=(51.829.110-1.807.876)-(29.504.298-1.749.822)+(870.110-38.833)= +23.098.035mii lei

NFR= NFR₀₁- NFR₀₀= 23.098.035- 23.294.423= -196.388mii lei

Calculul marimii trezoreriei nete este urmatorul:

TN₀₀= 2305.319- 23.294.423= -989.104mii lei

TN₀₀= 1.15041-141.145= -989.104mii lei

TN₀₁= 23.156.089- 23.098.035= +58.054mii lei

TN₀₁= 1.807.876- 1.749.822= +58.054mii lei

TN= TN₀₀- TN₀₁= 58.054+ 989.104= +1.047.158mii lei

Concluziile analizei datelor rezultate din calculele anterioare sunt urmatoarele:

In ambii ani analizati, fondul de rulment net global are valori pozitive, relevand faptul ca S.C. DRUMCO S.A. a mobilizat capitaluri permanente peste nivelul imobilizarilor totale nete, asigurandu-si un excedent important fata de aceste imobilizari pentru finantarea activelor circulante.

2 Abaterea absoluta a fondului de rulment din anul 2001 fata de cel di anul 2000 a insumat doar 850.770mii lei , ca urmare a cresterii relativ importante a marimii imobilizarii capitalului propriu poate fi apreciata ca rezonabila (+9.405.048mii lei).

3. Evolutia marimii capitalului permanent a fost influentata negativ de reducerea marimii provizioanelor pentru riscuri si cheltuieli ce s-au constituit (-424.787mii lei), precum si de reducerea datoriilor pe termen mediu si lung (-1.239.194.mii lei), ca urmare a rambursarii de catre S.C. DRUMCO S.A. a unei parti din creditul bancar angajat pe termen mediu.

4. Necesarul de fond de rulment are valori pozitive in ambii ani luati in studiu si releva faptul ca societatii comerciale S.C. DRUMCO S.A. nu i-au fost suficiente resursele aferente datoriilor pe termen scurt (mai putin creditele bancare pe termen scurt) pentru finantarea activelor sale circulante, vizand stocurile si creantele asupra tertilor.

5.Abaterea necesarului de fond de rulment din anul 2001 fata de cel din anul 2000 este insa negativa (-196.388mii lei), aceasta reducere fiind efectul cresterii cu o suma apreciabila a nivelului datoriilor pe termen scurt aferente (+1597.546mii lei), concomitent cu cresterea marimii stocurilor materiale si a creantelor (+1708.726mii lei), in conditiile scaderii sumei aferente conturilor de regularizare (-307.568mii lei).

6.Trezoreria neta a anului 2000 a fost negativa (-989.104mii lei), datorita cerintelor mai mari de fond de rulment fata de fondul de rulment efectiv degajat din ciclul de finantare al imobilizarilor. In acest context, disponibilitatile banesti inregistrate in activul bilantului (1.15041mii lei) s-au situat sub nivelul creditelor bancare angajate pe termen scurt, care la 31.12000 aveau un sold in suma de 141.145mii lei.

7.In anul 2001, S.C. DRUMCO S.A. a avut o trezorerie neta pozitiva (+58.054mii lei), ca urmare a evolutiei corelative pozitive a factorilor care ii determina marimea. In acest sens, disponibilitatile banesti din activ, in suma de 1.807.876mii lei se situeaza deasupra nivelului creditelor bancare angajate pe termen scurt, care au fost in suma de 1.749.822mii lei (cu 391.323mii lei sub nivelul celor din anul 2000).

Luand in considerare cele doua trezorerii nete succesive , la finele anului 2001se inregistreaza o abatere negativa in suma de 1.047.158mii lei, care se concretizeaza in cash-flow-ul efectiv, ce s-a manifestat in gestiunea S.C. DRUMCO S.A.

5. Provizioanele constituite de societatile comerciale si analiza acestora la S.C. DRUMCO S.A.

Consideratii generale privind constituirea provizioanelor

Aplicarea practica a principiului prudentei impune constituirea unor provizioane.

Provizioanele pot fi constituite ca rezerve luate pe seama cheltuielilor si destinate acoperirii riscurilor latente (posibile) generate de deprecierea elementelor patrimoniale sau la aparitia unor fapte viitoare ce pot diminua patrimoniul unitatii.

Conceptul de provizion se preteaza la doua intreprinderi si anume:

a)      intreprinderea contabila, care presupune stabilirea (evaluarea) provizionului si contabilizarea acestuia;

b)      intreprinderea economica, dupa care provizionul este un element de cheltuiala la constituirea lui si respectiv un venit la anularea lui.

Operatiile legate de provizioane presupun doua etape si anume:

constituirea provizioanelor, care are loc, de regula la sfarsitul exercitiului financiar , cand intervine urmatoarea relatie economica:

CONSTITUIREA    CONT DE CONT DE

- -

PROVIZIOANELOR CHELTUIELI PROVIZIOANE

anularea provizioanelor, care are loc atunci cand provizioanele constituite anterior raman fara obiect, adica atunci cand elementele patrimoniale pentru care s-au constituit anterior provizioanele sunt scoase in evidenta , adica nu mai fac parte din patrimoniul unitatii.

In aceste cazuri apare relatia economica:

ANULARE ― CONT DE ― CONT DE

PROVIZIOANE    VENITURI PROVIZIOANE

Formarea provizioanelor are ca motivatie economica acordarea unui avantaj fiscal agentului economic si anume o amanare la plata a unui impozit pe profit.

Mecanismul amanarii la plata a impozitului pe profit se realizeaza astfel:

la constituirea provizioanelor se majoreaza cheltuielile societatii comerciale cu suma provizioanelor respective. Ca atare, se diminueaza profitul , ceea ce are ca efect diminuarea impozitului pe profit;

la anularea provizioanelor se majoreaza veniturile societatii comerciale cu suma provizioanelor constituite anterior, ceea ce are ca efect majorarea profitului si in consecinta cresterea impozitului pe profit.

Prin urmare, provizioanele constituite produc o amanare la plata a unui impozit pe profit care priveste perioada de la constituirea lor si pana la anularea acestora. Cand contabilul amortizeaza , el nu poate face decat sa constate pierderile efective suportate de societatea comerciala. Dimpotriva, atunci cand consiliul provizoriu de sub el anticipeaza ca provizioanele corespund pierderilor, aceste provizioane sunt usor previzibile.

Din punct de vedere strict economic, constituirea provizioanelor are ca efect masurarea rezultatelor fiecarui exercitiu, dar acest obiectiv este dificil de realizat in conditiile in care apasa asupra sumei creantelor, produselor si cheltuielilor acoperite anticipat.

Din punct de vedere financiar, provizioanele sunt cheltuieli neplatite si, ca si cheltuielile privind amortizarile, in masura in care veniturile intreprinderii sunt suficiente ele reprezinta lichiditati la dispozitia temporara a intreprinderii, pentru ca ele vor trebui sa fie in principiu platite ulterior; se considera astfel ca numai provizioanele avand caracter de rezerve, adica platibile intr-un viitor indepartat fac parte din capacitatea de autofinantare a societatii comerciale.

Caracterizarea provizioanelor

Provizioanele reglementate

Constituirea provizioanelor reglementate e facultativa si reprezinta rezerve pentru activitati viitoare, permise a se constitui de legislatia nationala. Deci, provizioanele reglementate nu corespund unui anumit element concret de activ sau pasiv patrimonial. La randul lor, provizioanele reglementate se diferentiaza in:

-Provizioane pentru cresteri de preturi - destinate sa faciliteze reinnoirea stocurilor. Sunt inregistrate atunci cand sunt constituite in cursul unei perioade, neputand depasi doua exercitii succesive.

-Provizioane pentru amortizari derogatorii-rezulta ca diferenta intre amortizarea degresiva, fiscala si amortizarea liniara sau economica a imobilizarilor pentru care durata de utilizare e limitata in timp. Prin ea se recupereaza accelerat deprecierea ireversibila pentru imobilizari, beneficiindu-se de amanarea la plata a impozitului. Amortizarea derogatorie e acceptata de organele financiare.

-Alte provizioane reglementate: provizioane pentru cresterea presiunii fiscale, provizioane pentru investitii, provizioane pentru fluctuatia consumatorilor (pentru produse cu preturi strans legate de variatia preturilor internationale), provizioane autorizate special pentru anumite profesiuni.

Aceste provizioane sunt asimilate capitalului propriu aflat in exploatare datorita caracterului lor expres reglementat. In consecinta, marimea lor e relativ stabila pentru un timp si nu sunt grevate de unele obligatii sub forma de dobanzi, prime sau penalitati.

Societatea comerciala S.C. DRUMCO S.A. nu are constituite provizioane reglementate , intrucat pentru specificul acestei activitati nu stau legiferat alte modalitati de a constitui provizioane, cu exceptia celor reglementate prin H.G.335/1995, care trebuie sa fie reflectate in contabilitate , conform precizarilor Ministerului Finantelor aprobate prin Ordinul 1459/1995.

Pentru anul 2001, dupa cum se poate observa si din bilantul contabil , S.C. DRUMCO S.A nu si- constituit provizioane reglementate.

Provizioane pentru riscuri si cheltuieli

Provizioanele constituite de catre societatile comerciale pentru riscuri si cheltuieli:

Aceste provizioane sunt reversibile si nu modifica valoarea elementelor de activ la care se refera.

La stabilirea lor se are in vedere:

sunt individualizate in functie de risc si cheltuiala la elementele de activ la care se refera;

se constituie sistematic pe baza metodelor hotarate de societatea comerciala;

marimea lor nu depinde de rezultatele financiare ale societatii comerciale;

Provizioanele pentru riscuri si cheltuieli se constituie de obicei la sfarsitul exercitiului financiar pentru elementele patrimoniale a caror realizare sau plata e incerta , ori pentru cheltuieli ce devin exigibile in perioadele viitoare.

In functie de activitatile si elementele patrimoniale la care se refera, provizioanele pentru riscuri si cheltuieli se impart in:

- provizioane ale activitatii curente sau ordinare- care acopera riscurile sau cheltuielile activitatilor obisnuite si care se constituie pe seama cheltuielilor curente ale societatii comerciale;

-provizioanele activitatii financiare -ce primesc riscurile si cheltuielile aferente angajamentelor financiare, constituindu-se pe seama cheltuielilor financiare;

- provizioane ale activitatii extraordinare ,care se refera la riscuri si cheltuieli ce nu privesc activitatea obisnuita a societatii comerciale, constituindu-se pe seama cheltuielilor extraordinare.

Contabilitatea provizioanelor pentru riscuri si cheltuieli se tine pe feluri de provizioane, in functie de natura si scopul sau obiectul pentru care au fost constituite.

Aceste provizioane au ca obiect acoperirea pierderilor sau cheltuielilor viitoare, care la data inchiderii exercitiului financiar sunt posibile si sigure, dar neterminate.

a)        Provizioanele pentru litigii-sunt provizioane tipice pentru riscuri, ele sunt constituite la finele exercitiului atunci cand e posibil ca societatea comerciala sa piarda un proces in curs si va trebui sa verse o suma compensatorie plus amenzi, penalitati, despagubiri si alte datorii.

b)        Provizioanele pentru garantii acordate clientilor. Pentru unele produse, in special in cazul masinilor si utilajelor, furnizorii acorda beneficiarilor un anumit termen de garantie in limita carora remedierea defectiunilor aparute din vina producatorului se suporta de catre acesta. E posibil ca fata de nivelul prevazut al cheltuielilor, acceptandu-se constituirea de provizioanele legate de activitatea de service in perioada de garantie.

c)        Provizioanele pentru cheltuieli de repartizat pe mai multe exercitii. Pentru constituirea provizioanelor pentru cheltuieli de repartizat pe mai multe exercitii e necesar ca societatea comerciala sa aiba elaborate programe de activitate in care sa fie prevazute cheltuielile pentru activitatea respectiva. Fata de nivelul acestora e posibil sa se efectueze un volum mai mare de cheltuieli pentru care legislatia permite constituirea provizioanelor. Asa ar fi cazul cu reparatiile capitale, cand apar cheltuieli mai mari decat cele prevazute in plan. Ele corespund cheltuielilor previzibile care nu ar putea fi suportate de catre un singur exercitiu in cursul caruia ele vor fi angajate.

d)        Provizioanele pentru pierderi latente aferente unor datorii pe termen lung si diferentelor de schimb valutar.

e)        Alte riscuri si cheltuieli specifice anumitor sectoare de activitate

Societatile comerciale pot desfasura activitati import-export sau alte operatii generatoare de incasari si plati in valuta. De asemenea, ele pot participa la licitatii pentru vanzarea sau cumpararea de valuta, sau pot efectua incasari de la parteneri externi pentru aporturile in numerar de plati sociale sau actiuni. Deci, pot dispune de valuta in casa sau in conturile deschise la banci , evidentiata la un anumit curs. Daca societatea comerciala intentioneaza sa-si schimbe valuta in lei, in perioada viitoare de gestiune , datorita cursului fluctuant al valutei pot apare cazuri cand cursul valutar scade, acceptandu-se conform principiului prudentei constituirea de provizioane pentru pierderile din schimbul valutar.

Cum in cazul nostru, moneda nationala (leul) a fost intr-o continua depreciere, diferentele de curs au generat intotdeauna venituri financiare.

La S.C. DRUMCO S.A. TIMISOARA, la inceputul anului 2001, volumul provizionului constituit pentru riscul valutar a fost in suma de 1.021.111mii lei, iar pe parcursul anului provizionul a ramas la acelasi nivel. In prezent, situatia financiara a societatii comerciale este buna intrucat este implicata in schimburi cu exteriorul, care se deruleaza in diferite valute; de aceea este necesar a fi constituite provizioanele care sa acopere eventualele pierderi aferente diferentelor de curs valutar.

5.3. Provizioane pentru acoperirea deprecierilor

Acestea se refera la protejarea imobilizarilor , a stocurilor si a productiei in curs de executie , a creantelor si a titlurilor de plasament.

Structura provizioanelor pentru deprecierea imobilizarilor are in vedere:

protejarea celor patru categorii de imobilizari- necorporale, corporale , curs si financiare - chiar daca riscurile si deprecierile acestora pot sa apara mai rar. Data fiind valoarea mai ridicata a imobilizarilor, manifestarea deprecierii are efecte importante atunci cand apare. De aceea, constituirea celor patru categorii de imobilizari este nu numai necesara, dar si salutara.

Pentru deprecierea reversibila si temporara a valorii imobilizarilor asupra unui exercitiu financiar, cu ocazia inventarierii se constituie provizioanele. Ele sunt destinate sa acopere un risc posibil sa se produca intr-un exercitiu financiar viitor.

Sunt supuse deprecierii reversibile, pentru care se constituie in principiu provizioane imobilizari neamortizabile. Pentru imobilizarile necorporale si corporale se constituie provizioane numai in situatia in care exista diferenta in minus intre valoarea de inventar stabilita cu ocazia inventarierii patrimoniului si valoarea neta contabila.

Pentru deprecierea titlurilor de valoare, a creantelor imobilizate si a altor imobilizari financiare se constituie provizioane pentru diferenta intre valoarea de intrare a acestora si valoarea stabilita cu ocazia inventarierii.

Provizioanele pentru deprecierea imobilizarilor necorporale , corporale , a imobilizarilor in curs si a celor financiare, presupun amortizari care se constituie pe seama cheltuielilor , la sfarsitul unui exercitiu financiar , cu ocazia inventarierii si se majoreaza, diminueaza sau anuleaza in exercitiul urmator.

La sfarsitul exercitiului urmator , cu ocazia unei noi inventarieri, sau la iesirea din patrimoniu a imobilizarilor, in urma analizarii provizioanelor constituite pentru deprecieri se procedeaza astfel:

daca deprecierea imobilizarilor e mai mare decat provizionul constituit se constituie un provizion suplimentar, pentru diferenta;

daca deprecierea imobilizarilor e mai mica decat provizionul constituit, diferenta diminueaza provizionul constituit ti se inregistreaza la venituri;

daca provizionul constituit devine fara obiect, ca urmare a iesirii din patrimoniu a imobilizarilor pentru care a fost constituit, patrimoniul se anuleaza si se inregistreaza la venituri.

Activele circulante materiale se afla sub riscul deprecierii, generate de oscilatia preturilor, de diminuari cantitative:

ca urmare a posibilei deteriorari sau a perisabilitatilor, precum si scaderea unitatii.

Avandu-se in vedere aceste realitati, in sfera protectiei prin provizioane sunt incluse distinct: materii prime, materiale consumabile , obiectivele de inventar, productia in curs de executie, produsele finite, stocurile aflate la terti, animalele, marfurile si ambalajele.

Multiplicarea relatiilor reciproce dintre agentii economici, emiterea, circulatia si scoaterea hartiilor de valoare se afla sub incidenta riscului deprecierii, generand o seama de efecte imprevizibile. De aceea, protejarea creantelor si a titlurilor de plasament prin provizioane reprezinta o necesitate specifica a economiei de piata. Aceasta necesitate este si mai accentuata in cazul economiilor afectate de efectele inflatiei, cum este cazul celei romanesti. Protectia expresa prin provizioane are in vedere:

deprecierea creantelor-clienti;

deprecierea creantelor-decontari in cadrul grupului, societatii si cu asociatii;

deprecierea creditelor-debitori diversi .

Provizioanele pentru deprecierea titlurilor de plasament se constituie pe seama cheltuielilor financiare privind amortizarea primelor de rambursare a obligatiunilor. In economia noastra, aceste provizioane vor deveni o realitate pe masura aparitiei si dezvoltarii pietei financiare a obligatiunilor. Viitorul este aproape, iar agentii economici trebuie sa fie pregatiti sa-l abordeze in siguranta.

Intrucat S.C. DRUMCO S.A. are stocuri imobilizate (fara miscare) si neavand o aprovizionare ritmica pe masura necesarului de materiale consumate, a fost nevoita sa-si constituie provizioane pentru deprecierea stocurilor de materiale.

Volumul valoric al provizioanelor pentru deprecieri de stocuri constituite de S.C. DRUMCO S.A. pentru anul 2001 a fost de 7266mii lei. Ele au fost detaliate astfel:

-materii prime :51.721mii lei;

-materiale consumabile:18.180mii lei;

-obiective de inventar:99mii lei;

-marfuri:1.865mii lei;

-ambalaje:399mii lei;

Acest nivel al provizioanelor s-a mentinut pana la sfarsitul anului. Nivelul valoric al provizioanelor nu ar putea fi ridicat in mod artificial, in conditii normale, deoarece exista doua grupe de interese care conduc la autoreglarea provizioanelor.

Primul grup de interese decurge din obligatiile fata de buget privind impozitul pe profit. Fata de acesta, societatea comerciala ar putea manifesta tendinte de eliminare a rezultatului exercitiului, pentru reducerea datoriilor decurgand din impozitul pe profit, pe calea constituirii provizionului. Aceasta tendinta se izbeste de interesul actionarilor si implicit al societatii comerciale privind realizarea unor profituri si pe aceasta cale a unor dividende cat mai mari.

O societate comerciala prudenta, cu scopul de publicitate pentru a atrage noi investitori (actionari) sau pentru mentinerea cursului actiunilor la bursa nu-si va diminua in mod artificial profitul repartizat sub forma de dividende , ceea ce ar putea atrage dupa sine implicatii financiare si pierderi nedorite, ci va constitui , doar in masura impusa, provizioane, corespunzator luarii in considerare a principiului prudentei.

Constituirea de provizioane in conditii normale nu e dorita de societatea comerciala, deoarece aceasta poate sa reprezinte intr-o oarecare masura rezultanta negativa a unor afaceri mai putin inspirate.

Constituirea, utilizarea si deductibilitatea fiscala

a provizioanelor agentilor economici

In temeiul art.16din nr.13/1995, privind unele masuri de accelerare a procesului de restructurare a regiilor autonome si a societatilor comerciale cu capital majoritar de stat, de intarire a disciplinei financiare si de imbunatatire a decontarilor in economie, Guvernul Romaniei a hotarat ca se pot constitui urmatoarele provizioane deductibile din punct de vedere fiscal:

- Provizioane pentru clienti neincasati, in cazul declararii falimentului acestora, pe baza hotararii judecatoresti, prin care se atesta aceasta situatie, in limita creantei neacoperite, prin avansurile de incasare si garantiile detinute de agentul economic asupra clientilor respectivi si orice alt element asigurator. Diminuarea sau eliminarea provizioanelor se face prin trecerea acestora pe venituri, in cazul incasarii creantelor sau in cazul inregistrarii acestuia pe cheltuieli pe baza unei hotarari judecatoresti definitive prin care se atesta imposibilitatea incasarii creantei.

- Provizioane pentru pierderi din diferente de curs valutar aferente creantelor si obligatiilor in valuta evidentiate in bilantul contabil de la sfarsitul exercitiului financiar.

Deductibilitatea fiscala a acestor provizioane se acorda numai la incheierea exercitiului financiar anual, la nivelul pierderii nete din diferentele de curs valutar, respectiv dintre valoarea creantelor si datoriilor evaluate la cursul de referinta al B.N.R. din ultima zi a exercitiului financiar si cursurile de schimb valutar la care au fost inregistrate in contabilitate.

Prin pierderea neta se intelege diferenta dintre sumele inregistrate in contul de conversie-activ si cele inregistrate in contul de conversie-pasiv la sfarsitul fiecarui an.

Inregistrarea pe venituri a provizioanelor se efectueaza fie prin masura lichidarii creantelor si datoriilor in valuta prin care acestea au fost constituite, fie ca urmare a scaderii cursului valutar de referinta la incheierea exercitiului financiar.

-Provizioane pentru garantii de buna executie acordate clientilor conform clauzelor contractelor, in limita cheltuielilor prevazute pentru efectuarea remedierilor in perioada de garantie.

Aceste provizioane constituie lunar numai pentru bunurile livrate, lucrarile executate si serviciile prestate in cursul lunii respective ce au perioada de garantie in cursul perioadei urmatoare, la nivelul cotelor prevazute in contractele incheiate, dar si mai mult decat cota medie realizata in exercitiul financiar precedent.

Cota medie realizata in exercitiul financiar precedent reprezinta raportul dintre cheltuielile efectuate cu remedierile in perioada de garantie si veniturile realizate din vanzarea de bunuri, lucrarile executate si serviciile prestate pentru care s-au acordat garantii conform contractelor incheiate.

Pentru lucrarile de constructii care necesita garantii de buna executie conform prevederilor din contractele incheiate , astfel de provizioane se constituie lunar in limita cotelor prevazut de contracte cu conditia reflectarii integrale la venituri a valorii lucrarilor executate si confirmate de beneficiar pe baza situatiilor de lucrari.

In situatiile in care in anul precedent nu au existat cheltuieli cu remedieri in perioada de garantie, in anul curent, provizioanele pentru garantii de buna executie se constituie la nivelul cheltuielilor efective, dar nu mai mult decat cota prevazuta in contract.

6 Analiza datoriilor pe termen mediu si lung la S.C. DRUMCO S.A. TIMISOARA

6.1 Consideratii generale privind capitalul imprumutat ca parte componenta a capitalului permanent

Pasivul bilantier este reprezentat de capitalul propriu si de datoriile pe termen lung, mijlociu si scurt. Prin structura financiara a unei societati comerciale se intelege raportul existent intre finantarile pe termen lung si cele pe termen scurt. Aproape in toate cazurile , societatile comerciale nu se finanteaza in proportie de 100%din fonduri proprii, ci apeleaza concomitent si la finantari externe.

Capitalul permanent se compune din fondurile proprii ale societatii comerciale si cele imprumutate pe termen mediu si lung si acopera activele imobilizate si o parte a stocurilor de exploatare (active circulante), sub denumirea de fond de rulment.

Atat capitalul propriu, cat si cel imprumutat comporta costuri. Diferenta fundamentala dintre costul capitalului propriu si al celui imprumutat rezida in faptul ca fondurile proprii sunt remunerate doar daca rentabilitatea societatii comerciale e corespunzatoare si se concretizeaza in obtinerea de profit.

Pentru completarea necesitatilor de trezorerie, societatile comerciale pot apela la diverse cai, la atragerea masei monetare de la diversi creditori, care pot fi alte societati in cazul contractarii imprumuturilor din emisiunea de obligatiuni sau a imprumuturilor pe termen lung, respectiv unitati bancare specializate pentru contractari de credite pe termen lung sau mijlociu. Se extinde astfel sfera surselor de finantare cu caracter durabil pe care le detine o societate comerciala, insa aceste capitaluri straine genereaza odata cu procurarea de disponibilitati banesti obligatii de rambursare la scadenta, de plata a dobanzilor si alte obligatii contractuale.

Datoriile pe termen mijlociu si lung exprima resursele straine utilizate de societatile comerciale pe o perioada mai mare de un an si anume:

imprumuturile din emisiunea de obligatiuni;

credite bancare pe termen mijlociu si lung;

datoriile privind concesiunile si alte datorii asimilate care se refera la bunurile preluate in patrimoniu, cu acest titlu, de catre unitatea primitoare potrivit contractelor incheiate;

datorii legate de participatii;

Imprumutul obligatar este un contract de credit, o modalitate de procurare a resurselor financiare necesare asigurarii cresterii economice si respectarii unor obligatii de plati asumate. El este accesibil societatilor comerciale pe actiuni si statului. Sumele obtinute din emisiunea de obligatiuni sunt utilizate cu prioritate pentru satisfacerea nevoilor de investitii ale societatilor comerciale de productie, circulatie a marfurilor si serviciilor.

Pentru a emite un imprumut obligatar, societatile comerciale pe actiuni trebuie sa aiba cel putin doi ani de existenta si doua bilanturi legal aprobate de organele fiscale, sa ofere garantii obligatarilor fie direct prin patrimoniul propriu, fie indirect prin mijlocirea unor terti precum banci, consortii bancare etc. Decizia de emisiune de obligatiuni revine Consiliului de Administratie al societatii comerciale pe actiuni sau Adunarii Generale a Actionarilor , cu o majoritate de cel putin doua treimi.

Este cunoscut faptul ca pentru societatile comerciale,, de multe ori capitalul propriu este nesatisfacator, iar cresterea acestuia prezinta greutati atat sub aspectul conditiilor juridice, cat mai ales ca urmare a reticentelor subscriitorilor determinata de existenta riscului de diluare a profitului si chiar a riscului pierderii controlului pentru conducatorii societatii comerciale sau pentru actionarii majoritari.

Pe de alta parte, finantarea societatii comerciale prin apelul la credite bancare se dovedeste adesea dificil de realizat ca urmare a costului ridicat si a conditiilor contractului de credit cerut de banci.

Acesti factori fac ca societatile comerciale sa recurga la imprumuturi obligatare care prezinta avantajul esential ca remuneratia (cupoanele) se deduce din profitul impozabil, facandu-le mai accesibile.

Exista cauze multiple care influenteaza pozitiv dezvoltarea imprumuturilor obligatare in tarile cu economie de piata. Concurenta dintre emitentii de obligatiuni conduce la conditii de emisiune atragatoare pentru subscriitori. Aparitia unor organisme de plasament colectiv a valorilor mobiliare (obligatiuni), ca institutii mari, importante, dar care reprezinta si opereaza in contul unei multitudini de mici subscriitori face posibila apelarea la imprumuturi obligatare si a societatilor comerciale mai mici. Reducerea in anumite perioade a dobanzilor la plasamentele pe termen scurt face posibila orientarea subscriitorilor catre plasamente pe termen lung. Imprumuturile obligatare sunt concretizate sub forma emisiunilor de obligatiuni.

Obligatiunea este un titlu de credit pe termen lung emis de o societate comerciala pe actiuni sau de o institutie guvernamentala sau municipala , a carei rambursare este in mod obisnuit garantata prin bunuri patrimoniale sau ipoteci. In timp ce pentru emitent, obligatiunile reprezinta datorii care genereaza plati periodice sub forma de dobanzi, pentru subscriitor ele reprezinta drepturi de creanta.

Obligatiunea semnifica un imprumut acordat de o masa de creditori unui anumit debitor. Fiecare creditor primeste un inscris ce se numeste certificat de obligatiune, care are inscrisa valoarea nominala. Ele pot fi transmise liber de la un detinator la altul.

Rolul creditorului obligatar pentru societatile comerciale private este relativ minor, in comparatie cu creditul bancar. In schimb, bancile care crediteaza intreprinzatorii privati pot apela in mare masura la astfel de imprumuturi obligatare, ceea ce inseamna in ultima instanta ca si societatile comerciale beneficiaza de sumele constituite.

Remuneratia investitorului se materializeaza in dobanzi care se platesc periodic sub forma de cupoane.

(10)

unde:

V_C=valoarea cuponului;

D=dobanda;

VN=valoarea nominala;

R_d=rata dobanzii la imprumutul obligatar.

Rezulta ca: (11)

Restituirea capitalului catre creditori coincide cu expirarea contractului de credit obligatar. Restituirea poate avea loc fie prin amortizarea obligatiunilor de catre emitent, fie prin rascumpararea obligatiunilor de piata de catre emitent, la cursul bursei.

Obligatiunile pot fi emise la un pret de emisiune fie egal cu valoarea nominala a acestora (imprumut "AL Pari"), fie inferior valorii nominale. Pretul de rambursare poate fi fixat la o valoare superioara valorii nominale. Diferenta dintre pretul de rambursare si pretul de emisiune reprezinta prima de rambursare. Pentru a contracara efectele instabilitatii monetare, in contractul de emisiune se prevad clauze de indexare a nivelului de dobanda sau a primei de rambursare sub forma unui indice prevazut in contract.

In contractul de emisiune se poate proceda la una din urmatoarele modalitati de rambursare:

-rambursarea totala a obligatiunilor la o singura data si la expirarea perioadei imprumutului ("sistemul american"); in fiecare an sunt platite dobanzi constante;

-rambursarea (amortismentul) unui anumit numar de obligatiuni in fiecare an la o data prevazuta numita scadenta; printr-un tabel de amortizare se fixeaza scadentele, numarul de titluri de amortizat si cupoanele de dobanzi de platit pentru obligatiunile neamortizate la fiecare scadenta.

Obligatiunile sunt negociabilele la bursa daca societatea comerciala emitenta solicita sa fie cotate. Cererile de cotatie apartin societatii comerciale, iar cotatia consta intr-o analiza a situatiei generale a societatii comerciale pe baza datelor financiare, organizatorice, a climatului social din cadrul societatii comerciale, perspectivelor de crestere economica, precum si calitatii gestionarii.

Un imprumut obligatar prezinta multiple caracteristici pentru a-i defini complet continutul si scopul, pentru a putea fi gestionat in conditii cat mai bune, precum si pentru a fi cunoscut, apreciat si adoptat de aducatorii de capital. In afara unor parametrii distinctivi, a numelui emitentului, suma totala a imprumutului , numarul de titluri, valoarea nominala si data subscriptiei exista si parametrii de randament, precum pretul de emisiune, valoarea de rambursare, rata dobanzii, modul de calcul a remuneratiei, conditiile de amortizare sau de rascumparare.

Daca infiintarea prin obligatiuni creeaza incontestabil avantaje consistente, trebuie spus , in acelasi timp, ca obligatiunile comporta un risc mai mare pentru societatea comerciala emitenta decat finantarea prin emisiune de actiuni. In cazul imprumutului obligatar, societatea comerciala trebuie sa plateasca dobanzi periodic cu caracter obligatoriu, in timp ce plata dividendelor, chiar in cazul actiunilor cu privilegiu de dividend nu e obligatorie in fiecare an. Societatea comerciala este obligata sa remunereze imprumuturile obligatare, ceea ce conduce la micsorarea lichiditatilor, in timp ce finantarea prin actiuni nu trebuie restituita. In caz de recesiune economica, societatea comerciala finantata prin obligatiuni va avea mari greutati pentru efectuarea platilor (principalul plus dobanda), decat in cazul finantarii prin emisiune de actiuni.

Imprumuturile de la institutiile financiare specializate. Apelul la organismele specializate presupune efectuarea de imprumuturi pe termen lung sau mijlociu de la banci sau alte institutii specializate. De regula, bancile comerciale se ocupa de creditarea pe termen mediu si scurt, avand reticente in a-si imobiliza capitalurile pentru perioade indelungate. In aceste conditii, in multe tari operatiunile de creditare pe termen lung sunt preluate de stat, prin intermediul unor institutii financiare specializate.

Cand statul e interesat sa intervina direct in orientarea investitiilor diversilor agenti economici faciliteaza accesul acestora la surse obisnuite de capital sau imprumuta din fondurile sale proprii, daca investitiile sunt de dorit pentru natiune. Este vorba de anumite investitii specifice, in scopul cresterii unor sectoare sau pentru cresterea productivitatii, pentru implementarea unor obiective in regiuni izolate, mai putin dezvoltate din punct de vedere economic etc.

Daca imprumutul se face din fondurile publice, statul poate crea facilitati pentru imprumutati sub forma unor subventii pentru echipamente speciale, pentru locuri izolate si cu conditii grele, usurarea fiscalitatii, indemnizatii de izolare etc. daca imprumutul se realizeaza de la diverse organisme financiare specializate, facilitatile oferite de stat se pot materializa in compensarea partiala a costului imprumutului, garantarea imprumuturilor efectuate de intreprinzatori. Caracteristicile enuntate fac ca aceste imprumuturi sa fie mai lejere, mai usor de suportat decat imprumuturile bancare.

Imprumutul e unitar, nu fractionat ca in cazul obligatiunilor. Se stabileste un scadentar prin contract, care poate prevedea si o perioada de gratie. Rambursarea se face de regula in rate anuale regresive sau progresive. Dobanda se calculeaza la valoarea imprumutului nerambursat. Se practica garantii reale, nu cautiuni bancare. Cheltuielile de realizare a imprumutului sunt foarte scazute, fapt pentru care costul actuarial al operatiunii de creditare este apropiat de rata dobanzii.

Institutiile financiare specializate joaca un rol important de intermedieri intre piata financiara si societatile comerciale. De cele mai multe ori societatile comerciale mici si mijlocii n-au acces la piata financiara. De aceea, aceste institutii specializate imprumuta societatile comerciale mici si mijlocii si dirijeaza resursele catre diverse sectoare prioritare.

Rata dobanzii e mai scazuta decat nivelul atins pe piata financiara, durata creditului mai lunga (10-15ani), la care se adauga si unele facilitati, ca exonerari sau reduceri si amanari de taxe si impozite. In acest context, rezulta un credit avantajos, un ajutor financiar indirect pentru favorizarea dezvoltarii regionale sau imbunatatirii structurii industriei etc.

Creditele bancare pe termen mediu si lung se angajeaza in mod obisnuit pentru investitii pe termen mijlociu si mai rar pe termen lung, acestea din urma fiind caracteristice institutiilor si organismelor financiare.

Creditele bancare se acorda pe baza de garantii ferme prezentate de debitori. De fapt, toate conditiile creditului se negociaza intre banca si debitor: rata dobanzii, termenul de rambursare, eventuala perioada de garantie, penalizari pentru nerespectarea clauzelor contractuale. Nivelul dobanzii la creditele bancare e sensibil mai ridicat decat cel utilizat de organismele financiare specializate. Marimea ratei dobanzii se stabileste dupa diferite criterii.

Creditul bancar pe termen mijlociu, (2-7ani) joaca un rol important in finantarea societatilor comerciale si in sfera comertului, fiind destinat acoperirii cheltuielilor de investitii in echipament de productie, cu durate de functionare relativ scurte, amenajari, constructii usoare, cheltuieli pentru inovari, cercetari sau pentru operatiuni de export.

Creditele pe termen mijlociu mobilizabile se materializeaza in efecte financiare care pot sconta la banca sau resconta de catre bancile comerciale la banca centrala. Astfel de credite pot sa prevada si o perioada de gratie de 1-2 ani acordata debitorului. Daca creditul e acordat pe un termen intre 5-7ani se numeste credit pe termen mediu prelungit.

In aceasta categorie se incadreaza si creditele acordate pentru dezvoltarea exporturilor mai ales de utilaje si echipamente sau pentru executarea de lucrari. Practic, creditele se acorda ca un credit-furnizor sau ca un credit-cumparator.

Creditele pe termen mijlociu nemobilizabile au aceeasi destinatie ca si cele mobilizabile; banca nu mai primeste nici un efect financiar din partea beneficiarului, in schimb dispune de o garantie a unei institutii financiare specializate. Durata creditului se poate extinde pana la 7ani, orice banca comerciala putand sa-l acorde pe baza unui contract incheiat cu debitorul.

Creditul contract de inchiriere. In literatura de specialitate acest credit poarta denumirea de leasing sau credit bail.

In fapt, acest credit , reprezinta o metoda de finantare care in esenta se poate asimila imprumutului. Societatea comerciala a obiectivelor de investitii ce se construiesc cu acest credit nu are calitatea de proprietar, ci de uzufructuar, un fel de chirias in acest contract. Contractul de credit se incheie pe o perioada determinata -in general pana la amortizarea capitalului imobilizat in activul fix-in cursul caruia nici o parte nu poate rezilia contractul.

Din punct de vedere contabil, debitorul nu are calitatea de proprietar, bunul neaparand in activul sau bilantier. In acelasi timp, insa, angajamentele creditului- contract figureaza obligatoriu in datorii extrabilantiere (anexa la bilant). Platile facute catre proprietar sunt deductibile din punct de vedere fiscal la calculul impozitului pe profit datorat statului-ceea ce face ca acest credit sa fie foarte avantajos. Platile acopera atat amortizarea imprumutului, cat si costul acestuia, adica remunerarea normala a capitalului adus de societatea de credit-bail.

Din punct de vedere economic, angajamentele ce decurg din creditul-contract fac parte din datoriile pe termen mijlociu sau lung. Societatea comerciala obtine utilizarea la inceput, apoi devine proprietar al activului fix, in schimbul platilor periodice (anuitati de plata).

Din punct de vedere financiar, desi e un contract oneros, creditul-contract prezinta avantaje in raport cu creditul obisnuit: suplete in utilizare, posibilitatea acoperirii integrale a necesarului de capital, avantaje fiscale.

Creditul-bail e o operatiune de finantare care permite societatii comerciale sa dispuna de un bun dupa cum crede de cuviinta, fara a fi necesar sa-si constituie fond de investitii, ci platind o chirie.

Societatea comerciala isi alege bunul pe care doreste sa-l exploateze, examinand ea insasi impreuna cu furnizorul caracteristicile tehnice si conditiile de cumparare; comanda e adresata producatorului prin intermediul societatii de leasing. Contractul intra in functiune incepand cu livrarea materialului catre utilizator, durata incheierii e prevazuta , in general, pentru perioada de viata economica a utilajului sau perioada amortizarii fiscale. La expirarea termenului contractual, exista trei posibilitati: fie inapoierea bunului catre proprietar, fie cumpararea lui la o valoare reziduala prevazuta in contract, fie reinnoirea creditului contract de inchiriere.

Avantaje ale creditului-bail : aceasta modalitate de finantare a cunoscut in ultimul timp o dezvoltare considerabila, mai ales in domeniul imobiliar. Pe plan financiar, creditul-bail e o optiune care nu modifica structura financiara a societatii comerciale (indatorarea ei), numai angajamentele de plata anuale. Capitalul propriu ramane neangajat legal, ceea ce creeaza societatii comerciale posibilitatea unor imprumuturi bancare.

Creditul-bail permite accelerarea dezvoltarii fara a pune in pericol autonomia financiara a societatii comerciale. Pe plan fiscal, platile facute in contul chiriilor micsoreaza baza impozabila.

Inconveniente ale creditului-bail: pentru utilizator, creditul-bail e o tehnica de finantare a investitiilor pe seama rentabilitatii exploatarii. Aparent, creditul-bail nu greveaza indatorarea, in sensul ca nici un imprumut de acest gen nu apare in bilant; in fapt insa afecteaza inevitabil autofinantarea viitoare, ca urmare a obligatiilor periodice de plata. Ratele practicate, respectiv redeventele, care cumuleaza chiria, comisionul de servicii si cota de risc sunt relativ ridicate, ceea ce impune necesitatea obtinerii unei rentabilitati cel putin acoperitoare.

6. Costul capitalului imprumutat pe termen mijlociu si lung

Costul unei surse de finantare si deci a imprumutului se poate defini drept rata actualiala ce se determina prin egalitatea intre sumele primite ca titlu de imprumut , pe de o parte si varsamintele in contul rambursarilor periodice, a platii remuneratiei si a altor cheltuieli financiare aferente capitalului imprumutat, pe de alta parte.

Costul actuarial se calculeaza pentru fiecare modalitate de finantare; prin angajamente la termen: imprumutul obligatar, credit bancar pe termen lung si mijlociu, credit-bail.

6.1 Costul imprumutului obligatar

Pentru un credit clasic, fara comisioane diverse, fara prima de emisiune sau rambursare , costul actuarial este egal cu dobanda nominala. Pentru imprumutul obligatar , in volumul costurilor figureaza, alaturi de dobanda stabilita la nivelul dobanzii de pe piata financiara si de numarul de ani pentru care se emit obligatiunile si alte cheltuieli de emisiune, de publicitate, comisioane bancare, cheltuieli de imprimare a obligatiunilor, prime de emisiune, prime de rambursare. Toate aceste cheltuieli se stabilesc de la inceput, in cota procentuala, urmand sa se deduca din suma totala a imprumutului.

Rata dobanzii nominale nu trebuie confundata cu rata actuariala care se evalueaza pe baza ratei rentabilitatii la termen a investirii in obligatiuni. Rata dobanzii nominale a obligatiunii se stabileste in momentul emisiunii imprumutului.

Rata actuariala (costul actuarial) a imprumutului oligatar reprezinta rata efectiva platita de debitor si incasata de creditor, determinata nu numai de rata nominala a dobanzii, dar si de alti factori: emisiunea la scont, emisiunea la prima si pretul de rambursare.

Notand:

r_a=rata actuariala;

r_n =rata nominala a dobanzii;

PE=pretul de emisiune al obligatiunii;

PR=pretul de rambursare al obligatiunii;

VN= valoarea nominala a obligatiunii.

Se obtine:

r_a= r_n daca PE=PR=VN (12)

r_a r_n daca PEVN si PRVN (13.)

Rata actuariala bruta, fara incidenta fiscala e rata care egalizeaza pretul de emisiune cu valoarea actuariala a fluxurilor viitoare pozitive generate de obligatiune (cupoane, pret de emisiune, pret de rambursare). Cumparatorul de obligatiuni varsa un pret si in fiecare an primeste un cupon, iar la scadenta valoarea obligatiunii la pretul de rambursare.

6.2 Costul creditului pe termen mijlociu si lung

Costul creditului pe termen mijlociu (3-7ani), urmeaza frecvent evolutia ratei bancare a dobanzii de baza, utilizata si la calcularea costurilor creditelor pe termen scurt, in timp ce creditele pe termen lung urmeaza evolutia costului obligatiunilor pe piata financiara.

Intrucat, creditele bancare nu presupun cheltuieli suplimentare, ca in cazul imprumuturilor obligatare, costul actuarial al acestora se apropie foarte mult de rata nominala a dobanzii, uneori identificandu-se cu aceasta. Marimea costului creditului bancar, respectiv suma dobanzii depinde de trei factori: volumul creditului, rata dobanzii si tipul de creditare.

Daca T (exprimat in ani intregi) >=1

ΔD

ΔC

K

Din cele prezentate ,rezulta urmatoarele corelatii:

K e direct proportional cu C si D si invers proportional cu T;

Daca C si D sunt marimi, cu cat creste T, scade K, dar creste ΣD;

Daca C e constant, K va fi mai mare cu cat T e mai mic, dar scade ΣD;

Daca un credit bancar, acordat pe mai multi ani se ramburseaza si se platesc dobanzile abia la scadenta finala, apare posibilitatea capitalizarii dobanzilor anuale, astfel ca pentru perioadele N+1→N+n volumul dobanzii se calculeaza atat asupra creditului initial cat si asupra volumului dobanzilor calculate, dar neplatite.

Dobanda compusa intervine deci atunci cand la sfarsitul fiecarei perioade de plasament, dobanzile se adauga la capital , generand ele insele dobanda in conditiile contractului initial. Este vorba de asa numitul anatocism contabil.

6.3 Costul total al capitalului

Finantarile pe termen lung au in vedere ansamblul surselor de acoperire a cheltuielilor de investitii, atat a surselor proprii, cat si a celor obtinute prin angajamente la termen. Costurile aferente finantarilor pe termen lung se refera atat la capitalul propriu , cat si la capitalul imprumutat.

Compararea costurilor este in genere dificil de realizat, ca urmare a deosebirilor dintre diversele modalitati de finantare. Chiar si pentru creditele pe termen mijlociu si lung, compararea costurilor si deci alegerea celui mai avantajos credit e o operatiune complicata din cauza multiplelor modalitati de stabilire a scadentelor, a capitalizarii dobanzilor in cazul acordarii de perioade de garantie, a diverselor comisioane sau cote sau cote de risc etc.

Costul total al capitalului permite o legatura esentiala intre totalitatea nevoilor de fonduri si totalitatea resurselor pe care le poate mobiliza. In orice moment, riscul si rentabilitatea se repercuteaza asupra diferitelor elemente din pasivul bilantului, piata fiind aceea care evalueaza titlurile (actiuni, obligatiuni), tinand cont de costurile sau de rentabilitatea ceruta pe piata financiara.

De aici rezulta ca se poate constitui costul capitalului unei intreprinderi, plecand de la rentabilitatea ceruta pe piata pentru fiecare categorie de titlu financiar din portofoliu, inmultita cu ponderea ce o detine in finantarea totala a intreprinderii.

K=Q_pQ_p

unde:

K= costul total al capitalului;

C= capitalul propriu;

D= capital imprumutat;

Q_P= costul capitalului propriu;

Q_d= costul capitalului imprumutat.

Analiza capacitatii de indatorare a S.C. DRUMCO S.A. TIMISOARA

Datoria totala se refera la acea parte a pasivului bilantier care presupune plata de dobanzi si rambursarea si anumite scadente.

In cazul S.C. DRUMCO S.A. se prezinta astfel:

mii lei

7.290.922mii lei

mii lei

mii lei

mii lei

mii lei

Pentru anul 2000, coeficientii indatorarii globale sunt urmatorii:

;

Coeficientii calculati au valori relativ scazute, cu mult sub nivelurile limita redate anterior. In consecinta, pentru anul de gestiune urmator, societatea comerciala are capacitate de indatorare si poate angaja, in anumite conditii, imprumuturi.

Coeficientii indatorarii la termen, la finele anului 2000, au urmatoarele valori:

;

Potrivit acestor niveluri, rezulta ca S.C. DRUMCO S.A. s-a imprumutat in anul 2001 - atat global, cat si la termen, fara sa ajunga la saturarea capacitatii de indatorare.

Referindu-ne la anul 2001, obtinem:

;

;

;

Valorile efective ale celor patru coeficienti ai indatorarii sunt foarte mici, cu mult sub nivelul limitelor de referinta, astfel ca, rezulta concluzia ca S.C. DRUMCO S.A. TIMISOARA poate apela la indatorare pentru a-si finanta o parte din activitatea sa.

Ca recurse externe de finantare, creditele bancare pe termen mediu si/lung se pot angaja doar daca societatea comerciala are capacitate de indatorare.

Verificarea acestei conditii esentiale se realizeaza prin utilizarea coeficientilor indatorarii globale (C) si a coeficientilor indatorarii la termen (C).

Coeficientii indatorarii globale si coeficientii indatorarii la termen se calculeaza astfel:

C_ig

C_ig

C_ig= coeficient de indatorare globala.

C_it=

C_it=

unde:

C_it= coeficient de indatorare la termen;

D.T.M.L.= datorii pe termen mediu si lung;

C.Pr= capitalul propriu;

C.Pe= capitalul permanent.