Cheltuielile publice - Stimulente fiscale pentru consumatori - Stimulente fiscale pentru firme

Studiile empirice arata ca cheltuielile publice directe, destinate investitiilor, presupunând finantarea achizitionarii de bunuri si servicii cu caracter public, are efect multiplicator semnificativ, iar efectele imediate sunt certe, în comparatie cu transferurile financiare sau reducerile de taxe. Prima consecinta a acestei concluzii înseamna reformarea cheltuielilor publice.

Proiectele în derulare, fie întârziate, fie întrerupte din lipsa de finantare sau constrângeri macroeconomice pot fi repuse imediat în functiune cu avantajul mentinerii si/sau absorbtiei fortei de munca si distributiei de venituri sub forma de salarii, de natura sa stimuleze cererea de consum.

Cheltuielile publice directionate spre investitii pot fi crescute relativ si absolut prin înghetarea cheltuielilor cu personal în sectorul public, ceea ce nu exclude o crestere a numarului de angajati bugetari – tot benefica – dar strict asociata realizarii proiectelor economice guvernamentale initiate.

De asemenea, implicarea statului în parteneriate public – privat pentru proiecte de mare necesitate, prin canalul cheltuielilor publice, este de natura sa reduca riscul sau capacitatea redusa de finantare a sectorului privat, în conditiile crizei.

Stimulente fiscale pentru consumatori

Identificarea unor astfel de stimulente trebuie strict corelata cu cauzele specifice care afecteaza consumul în conjunctura data, întrucât fiecare din ele – averea, constrângerile în creditare sau propensiunea de a economisi – au o influenta diferita asupra înclinatiei de a consuma.

Ceea ce s-a demonstrat empiric ca fiind eficient au fost reducerile de taxe sau transferuri catre grupurile de consumatori care au greutati în creditarea de consum (contractarea de noi credite sau debite, mai ales pentru locuinte), întrucât astfel se revigoreaza o parte din economia pe orizontala si se îmbunatatesc conditiile de functionare a sistemului financiar.

Focalizarea stimulilor este de preferat unor reduceri de taxe si impozite generalizate, situatie în care înclinatia de a consuma ramâne la un nivel redus, daca contextul economiei ramâne incert, acesta conducând mai degraba spre o economisire prudentiala sau asteptare, fara efect asupra dinamicii pozitive asupra cererii agregate.

Ca urmare, o alta optiune în cadrul acestei categorii de stimulente fiscale focalizate este angajamentul puternic al responsabililor de politici în reducerea continuarii riscului recesiunii si implicit a încetinirii contractiei economice, ceea ce modifica chiar comportamentul consumatorilor tertiari înclinati spre economisire sau în amânarea de noi achizitii.

Stimulente fiscale pentru firme

În actualele circumstante ale crizei, firmele se confrunta nu numai cu scaderea comenzilor ca urmare a contractarii cererii, dar si cu lipsa de perspectiva privind investitiile curente si angajarea fortei de munca. Ca urmare, prima grija este ca firmele, chiar daca lucreaza pe stoc, sa poata sa-si continue operatiunile, ceea ce înseamna acces la o finantare mai ieftina pentru capitalul de lucru.

În prima faza, politica monetara este chemata sa asigure tocmai aceste conditii, respectiv accesul la o finantare suportabila, conforma noilor conditii economice. Dar, având în vedere ca, spre deosebire de sectorul public, sectorul privat este mai sensibil si mai deschis necesitatilor de restructurare, ca sansa a supravietuirii, politica fiscala poate fi focalizata spre sectoare cheie în care guvernul are interese, stimulentele constând fie din garantii pentru creditare, fie din fonduri  rambursabile pentru a le asigura restructurarea în conditiile nefunctionarii creditarii.

Subventiile sau scaderile de impozite generalizate par sa nu aiba efecte scontate, întrucât ele nu stimuleaza restructurarea ci mai degraba creeaza asteptari, iar inactiunea si/sau întârzierea pentru restructurare degenereaza în falimente, cu efectul multiplicarii acestora pe orizontala primelor falimente.

În sectoarele economice cu mare vizibilitate poate fi considerat benefic ajutorul de stat, motivul principal fiind evitarea efectelor negative de perceptie a unor falimente rasunatoare, cu impact asupra asteptarilor, încrederii si implicit asupra cererii. In cadrul unor astfel de masuri apelând la ajutorul de stat apare problema selectiei sectoarelor de mare vizibilitate, ceea ce incumba riscul arbitrariului si al influentei politice. Perceptia acestui risc si accentuarea lui în dezbaterea publica face dificila si incredibila obiectivitatea alocarii subventiei, dupa cum interpretarea ei poate fi o masura protectionista în ochii partenerilor externi.

Unele concluzii

Eficienta unui pachet anticriza, dincolo de orice suspiciune de favoritism sau preferentialitate subiectiva determinata de natura lui politica, este instrumentala pentru asteptarile agentilor economici. Totusi, directionarea stimulentelor desi este empiric demonstrata ca benefica si necesara, functie de specificul cauzelor care duc la contractarea cererii de consum, poate capata conotatia voluntarismului, discretionaritatii  politice, dezavantajarii corporatiilor straine fata de cele locale sau cea de protectionism sau închidere a pietei.

Directionarea masurilor cu focalizarea stimulentelor guvernamentale este preferata stimulentelor generalizate sau neutre. Acestea din urma duc, în cel mai bun caz, la aplatizarea unor constrângeri cu pericolul extinderii contaminarii, dar  principalul pericol est, in fapt, aducerea într-un alt palier a însasi conditiilor si constrângerilor macroeconomice initiale produse de criza. Este exact efectul care trebuie evitat, întrucât prin pachetul anticriza se doreste schimbarea conditiilor initiale tocmai prin  stimularea celor mai bine plasati germeni ai unei redresari si revigorari a cererii si, implicit, a cresterii economice.

Unele evaluari facute în contextul circumstantelor actuale, afirma ca succesul unui pachet guvernamental anticriza mizeaza pe un mix corect de politici, de compensare a lipsei acestuia în alte perioade. Acest mix trebuie sa permita scaderea costului finantarii activitatilor economice, sa creeze noi nise de atractivitate pentru investitorii straini în vederea dezvoltarii ofertei nationale de bunuri si servicii, sa opreasca repatrieri anticipate de capitaluri si profituri, sa sustina garantiile pentru finantarea exporturilor si mai ales sa permita reducerea volatilitatii cursului de schimb.

Preocuparea pentru reforme structurale trebuie sa devina o dominanta în politicile publice si nu o sperietoare. Aceasta orientare pe termen lung, dar cu actiune imediata, reduce riscurile dependentei de finantarea externa ca principal pericol pentru sustenabilitatea unui deficit de cont curent în limite adecvate, dupa cum cresterea salariilor într-o proportie care depaseste cresterea productivitatii muncii duce fie la cresterea inflatiei, fie la o volatilitate ridicata a cursului de schimb. Utilizarii fondurilor structurale este solutia buna pentru activitatile productive care tin de dezvoltarea rurala, stiuta fiind volatilitatea productiei agricole cu impact asupra inflatiei.

Pe termen lung trebuie stimulate opiniilor puternice de continuare a reformelor de ordin structural, cu menirea esentiala de a încuraja cresterea productivitatii muncii si, pe aceasta baza, a se reduce decalajele fata de nivelul mediu european. Primordiale sunt reformele structurale orientate spre simplificarea sistemului de impozite si taxe, de departe cel mai stufos din întreaga Uniune Europeana, reducerea birocratiei de ansamblu care întârzie administrativ toate proiectele de infrastructura si, nu în ultimul rând,  flexibilizarea pietei fortei de munca, întrucât absenta acestora nu permite reforma cheltuielilor bugetare.

Pe fond, reformele structurale trebuie sa dezvolte mai puternic oferta nationala de produse si servicii cu absorbtia fortei de munca si reducerea relativa a dependentei de importuri în domeniile unde exista un potential competitiv. Pe aceasta cale si în conditiile integrarii sale regionale sau globale, exista sansa de a fi create module tampon cu functia de amortizare, absorbtie sau de protectie alternativa la socurile asimetrice. Orice întârziere în antamarea a noi reforme structurale va face ca socurile altor posibile recesiuni din alte regiuni sa fie mai dureros resimtite în economia româneasca.

Vulnerabilitatile economiei românesti, trecuta prin prima criza ciclica dupa revenirea la o economie de piata, trebuie sa eliminate urmarind principiile echilibrelor macroeconomice fundamentale, inclusiv sub influenta proceselor de recuperare (catching-up) reflectând partea buna a globalizarii. Acest lucru presupune:

- necesitatea revenirii la o crestere economica sustenabila, astfel încât consolidarea unor performante pe termen scurt sa nu mai duca la acumularea insidioasa de dezechilibre;

- politici publice care sa stimuleze restructurarea economica capabila sa creeze resursele evitarii deficitelor interne sau externe incontrolabile, dar care presupun un mix de politici (fiscal - bugetara si monetare)care sa permita autoreglarea motorului dezvoltarii;

Aceste câteva considerente ne obliga la o evaluare a fenomenului de emergenta, cu convingerea ca acesta nu este numai un proces intrinsec economiilor care se bucura de acest statut. Fenomenul de emergenta este mai degraba indus de factori externi, în special de o abundenta de resurse, ceea ce ne ridica paradigma atractivitatii unei economii emergente slab structurate si imature. Iluzia boom-lui din tarile emergente a fost cu prioritate rezultatul pomparii de bani economisiti ale altor tari, iar tocmai divergenta de interese dintre interesele investitorilor straini si tarile gazda a dus la crearea de bule speculative si în aceste tari.

Este foarte adevarat ca trebuie acceptata si teza – deja verificata de catre crizele financiare - ca divergenta amintita poate degenera intr-un bumerang periculos si pentru investitorii folosind resurse straine, tocmai datorita expunerilor ajunse la limitele riscante, ca efect al vulnerabilitatilor tarilor gazda concretizate în deficite bugetare si de cont curent, inflatie ridicata si deprecierea monedei. Datoriile devin mai greu de recuperat din punctul de destinatie, iar continuarea finantarii devine mai dificila din punctul de origine.

Ceea ce urmeaza, inclusiv pentru România ca Stat Membru al UE, prin prisma pachetului de masuri anticriza si al acordurilor cu UE, FMI si BM, este reducerea sustenabila a deficitelor publice, în special cel bugetar, pentru intrarea în criteriul Pactului de Stabilitate si Crestere. Problema în sine este una de exit din stimulente si asigurarea viitoare a platii datoriei publice, care totusi nu este la un nivel îngrijorator, în masura în care revigorarea sectorului privat – consecinta a pachetului mentionat - poate reduce sustenabil datoria externa privata.

Desi economistii sunt de acord ca, în plan global, partea cea mai grea a crizei a trecut si ca urmeaza un trend ascendent, fermitatea acestuia din urma poate sta sub semnul unor incertitudini. Se apreciaza ca stimulentele guvernamentale au creat noi bule pentru sustinerea sistemului financiar, momentul retragerii acestora ramâne problematic, iar aceste riscuri ne pot îndrepta spre mai multe scenarii posibile privind viitorul economiei. În ceea ce priveste România, ea pare expusa scenariului revenirii economice cu pericolul cresterii initiale a inflatiei si o inertie prelungita în majorarea somajului, în conditiile redresarii lente a creditelor, investitiilor si consumului.

Consumul privat intern, în masura în care stimulentele guvernamentale vor fi asimilate de o maniera productiva în proiecte cu angajarea companiilor private, precum si cererea externa vor fi motorul redresarii economice pe termen mediu. Politica monetara este chemata la o gestiune adecvata a lichiditatii pentru controlul inflatiei interne si a celei induse prin produsele de import, ecuatie din care nivelul cursului de schimb nu poate fi omis.

Având în vedere faptul generalizat ca nivelul ajutoarelor de stat a fost peste tot cu mult peste cât ar fi putut sa absoarba economia, programul anticriza national trebuie sa evite riscul unei redresari de tip W, cu semnificatia revenirii recesiunii. Acest scenariu incumba riscul ca somajul tehnic sa devina si el somaj definitiv, cu impact asupra cererii solvabile.

Confruntarea cu deficitul bugetar si cu majorarea pretului petrolului, ca premise certe intrinseci relansarii economic ar putea  genera un soc inflationist, daca finantarea datoriei publice interne nu se face la costuri scazute si sustenabil din punct de vedere al efectelor scontate ale redresarii în termini de venituri bugetare.

Ca urmare, cred ca accentul politicilor publice trebuie pus pe lucruri bine cunoscute, iar actiunea în sensul lor trebuie sa fie simpla. Ca este asa, voi încheia cu doua citate celebre între care se interpun mai mult de 2 milenii, fara sa-si piarda semnificatia pragmatica.

Primul este al lui Cicero dintru-un discurs tinut în senat în anul 55 îH: „Bugetul national trebuie echilibrat. Datoria publica trebuie redusa. Aroganta autoritatilor trebuie moderata. Plata catre guvernele straine trebuie reduse, daca natiunea nu vrea sa fie falimentata. Oamenii trebuie sa învete din nou sa munceasca, în loc sa fie asistati cu mijloace publice”.

Al doilea citat este contemporan, apartinând lui Paul Hawken, care intru-un eseu dedicat cresterii afacerilor (Growing a Business), mentiona: „Un bun management este arta de a rezolva problemele de o maniera atât de incitanta, cu solutii atât de constructive, încât sa-i aduci pe toti la munca si sa se ocupe de ele”. 

Apelul comun al celor doi autori la nevoia de mai multa munca, singura creatoare de valoare adaugata, ne trimite la masura eficientei pachetelor de stimulare guvernamentale în perioadele de criza, respectiv cresterea productivitatii muncii si a competitivitatii productiei nationale. Ele sunt singura garantie ca politicile publice urmaresc adevaratele instrumente prin care se pot restabilii si consolida echilibrele macroeconomice.