RESPONSABILITATEA PENTRU DETECTAREA FRAUDELOR SI ERORILOR

RESPONSABILITATEA PENTRU DETECTAREA FRAUDELOR SI ERORILOR

Responsabilitatea pentru detectarea fraudelor si erorilor apartine conducerii, prin intermediul implementarii si operarii continue a unor sisteme adecvate de contabilitate si de control intern. Desi auditorul nu este nu poate fi tinut responsabil pentru prevenirea fraudelor si erorilor, prin activitatea desfasurata - auditul situatiilor financiare pe baza anuala - poate juca un rol pozitiv in prevenirea fraudelor si erorilor, prin descurajarea aparitiei acestora.

Caracterul de frauda al unei operatiuni nu se poate stabili decat in instanta. Asfel, din moment ce auditorul nu are responsabilitatea de a demonstra fraudele din punct de vedere juridic, preocuparea sa este directionata mai curand catre actiuni suspecte de frauda, decat catre fraude dovedite. Prin urmare, auditorul trebuie sa faca diferenta dintre o "frauda prezumata" si o "frauda dovedita". Se considera "frauda prezumata" cand exista circumstante care sugereaza o actiune frauduloasa si care ajung la cunostinta auditorului pe parcursul misiunii de audit. [Mircea Boulescu, M. Mares, M. Ghita -  Fundamentele auditului , 2001, pag.54]

Conducerea companiei auditate este responsabila pentru organizarea, implementarea si supravegherea, in permanenta, a sistemelor de contabilitate si de control intern. Totusi, auditorul trebuie sa fie constient ca existenta unor astfel de sisteme reduc, dar nu elimina, posibilitatea aparitiei de fraude si erori, din cauza limitarilor inerente. In acest sens, auditul este supus riscului inevitabil ca unele declarari eronate semnificative din situatiile financiare sa nu fie detectate, chiar daca auditul este planificat si realizat corespunzator, in concordanta cu Standardele de Audit.

Inca din etapa de planificare a auditului, auditorul trebuie sa evalueze riscul aparitiei unor erori sau fraude care pot genera un impact semnificativ asupra situatiilor financiare. Astfel, pe baza evaluarii riscului de audit, auditorul trebuie sa elaboreze programe de proceduri de audit cu ajutorul carora sa obtina o asigurare rezonabila a faptului ca pentru situatiile financiare, in ansamblul lor, toate erorile si fraudele semnificative vor fi identificate.

Nu este de asteptat insa ca auditorii sa puna in aplicare proceduri care sa conduca la descoperirea de erori sau fraude fara impact semnificativ asupra situatiilor financiare si nu pot fi tinuti responsabili pentru nedetectarea unor astfel de nereguli. De obicei, in cazul in care auditorul suspecteaza existenta unei fraude sau erori cu impact semnificativ, el recurge la extinderea ariei de aplicabilitate a procedurile de audit, pana cand ajunge la convingerea ca neregula respectiva a fost fie corectata, fie reflectata corespunzator in situatiile financiare auditate.

Astfel, fraudele care prezinta interes pentru auditor pot fi grupate in trei categorii:

Fraude care privesc intocmirea si prezentarea situatiilor financiare;

Fraude care au un efect major asupra operatiilor intreprinderii, cu consecinte care pot duce pana la afectarea viabilitatii intreprinderii sau a reducerii semnificative a activitatii acesteia (aceste fraude genereaza riscul de necontinuitate);

Alte fraude care pot afecta sansele egale de angajare, preocuparea pentru sanatatea angajatilor si implementarea nomelor de securitate a muncii, precum si

aplicarea legislatiei privind protectia mediului inconjurator. Acest gen de fraude au drept consecinta o crestere atat a riscurilor inerente si de control, (prin folosirea unui personal incompetent, slab motivat sau dispus sa recurga frecvent la greve), cat si a riscurilor de necontinuitate generate, spre exemplu, de hotarari judecatoresti de inchidere a unor capacitati cu efect poluant asupra mediului.

In cazul in care auditorul are certitudini cu privire la existenta unor erori sau fraude cu impact semnificativ, acesta va trebui sa ia in considerare urmatoarele aspecte:

efectul acestora asupra situatiilor finanaciare si a raportului de audit;

evaluarea sistemului de control intern, avand in vedere atat posibilitatea aparitiei unor evenimente similare, cat si necesitatea extinderii procedurilor de audit;

actiunile propuse de management in vederea prevenirii aparitiei unor noi nereguli.

In astfel de situatii, auditorul nu trebuie sa ignore comunicarea cu conducerea clientului sau. El trebuie sa solicite conducerii informatii referitoare la orice frauda sau eroare semnificativa care a fost descoperita, in vederea depistarii problemelor cheie care ar putea determina, pentru anumite activitati, punerea in aplicare a unor proceduri de audit mai detaliate decat in mod obisnuit.

In ciuda eforturilor sale, auditorul este supus riscului inevitabil ca unele erori semnificative din situatiile financiare sa nu fie detectate, chiar daca auditul este planificat si realizat corespunzator.

Existenta acestui risc este cauzata de faptul ca, de obicei, fraudele implica actiuni care au drept scop mascarea acestora. Astfel de actiuni pot consta, de exemplu, din asocierea mai multor persoane pentru savarsirea unei fraude, fie prin intermediul unor falsuri, fie prin neinregistrarea deliberata a unor tranzactii, prin declaratii incorecte date auditorului etc. Daca, in urma misiunii de audit, nu se probeaza contrariul, auditorul este indreptatit sa accepte declaratiile conducerii ca fiind corecte, iar inregistrarile si documentele analizate, ca fiind reale. Din acest motiv, auditorul este constient de faptul ca pragul de semnificatie trebuie stabilit in functie de masura in care este dispus sa isi asume un asfel de risc.

Pe baza evaluarii riscului, auditorul trebuie sa elaboreze proceduri de audit pentru a obtine asigurarea rezonabila a faptului ca sunt detectate informatiile eronate, cauzate de erori sau fraude semnificative, pentru situatiile financiare in ansamblul lor.

Prin urmare, auditorul cauta probe de audit suficiente si corespunzatoare pentru a reliefa faptul ca nu au aparut fraude si erori care pot fi semnificative pentru situatiile financiare, sau - in cazul in care asemenea situatii au aparut -, ca efectul fraudelor este reflectat corespunzator in situatiile financiare, sau ca erorile au fost corectate. In mod normal, probabilitatea de detectare a erorilor este mai mare decat cea de detectare a fraudelor, datorita faptului ca fraudele sunt, de obicei, insotite de actiuni special desemnate a acoperi existenta lor.

Datorita inerentelor limitari ale activitatii de audit, se manifesta un risc inevitabil ca declararile eronate semnificative din situatiile financiare cauzate de fraude, si intr-o masura mai mica, de erori, sa nu poata fi detectate. Descoperirea ulterioara a unor declaratii eronate semnificative in situatiile financiare, rezultate din fraude sau erori, existente in cursul perioadei acoperite de raportul auditorului nu indica, prin ea insasi, ca auditorul nu a reusit sa fie consecvent principiilor de baza si procedurilor esentiale ale activitatii de audit. Daca auditorul a fost sau nu consecvent in aplicarea acestor principii si proceduri se determina prin aplicarea conformitatii procedurilor de audit intreprinse in circumstantele respective si a raportului de audit bazat pe rezultatele respectivelor proceduri de audit.