Ciclicitatea - trasatura a evoluției activitații economice

Evoluția indicatorilor activitații economice la nivel, microeconomic și macroeconomic duc la constatarea ca in unele perioade, se inregistreaza creșteri in altele stagnari sau chiar reduceri. Periodic o activitate economica fie de ramura sau de ansamblu poate cunoaște situații dificile, sub forma unor crize.

Ciclul economic sau al afacerilor (macrociclul) este o manifestare tipica a economiei, intre anii 1929 și 1933 un asemea fenomen a luat proporții internaționale . Aceasta inseamna ca in timp activitatea economica, nu are o evoluție uniforma, liniara, de creștere continua, ci este fluctuanta.

Unele fluctuații sunt sezoniere, fiind in general explicabile și previzibile ca urmare a influenței unor factori naturali sau sociali. Altele sunt intamplatoare și de o durata mai scurta dar pe langa acestea mai exista fluctuații economice de mai lunga amplitudine care se produc cu o anumita regularitate.

S-au manifestat accentuat de la inceputul secolului al XIX-lea, iar prin cercetarea lor s-a desprins concluzia ca alternanța periodelor de expansiune și de contracție a afacerilor se efectueaza cu o anumita regularitate, luand o forma pe care economia politica o va denumi ciclul economic, iar mișcarea respectiva se va numi ciclicitate.

Potrivit literaturii de specialitate cele mai representative oscilații cu caracter de criza sunt cele din Anglia și unele țari occidentale, incepand cu anii:

1825-1836, 1847, 1857, 1866, 1873, 1882, 1890, 1900, 1913, 1929, 1933, aceste perioade sunt considerate crize economice de supraproducție din perioada industrialismului.

Desigur, au existat și crize in economia preindustriala care s-au datorat subproducției survenite in urma razboaielor, calamitaților naturale, inundații iar anii 1770-1789 sau manifestat prin recolte slabe in Franța datorate secetei. Ciclicitatea in economie se caracterizeaza prin acea forma de mișcare a activitații economice dintr-o țara in care se succed alternativ fazele de avant cu cele de descreștere și implicit cu cele de stagnare.

1.2. Evidențierea diversitații ciclurilor și fazele sale

In primul rand, vorbim de ciclul economic (al afacerilor) ca despre o perioada ce depașește de cateva ori lungimea ciclului de productie, convențional adus la durata unui an calindaristic. In al doilea rand, ideea de ciclu se leaga direct de caracterul creșterii și dezvoltarii economice, ca discontinuu și deloc liniar sau progresiv, pur și simplu.

In al treilea rand, fiind in legatura directa cu creșterea economica și dezvoltarea, este real interesant ceea ce leaga ciclul de echilibru general. Mai exact complementaritatea intre fluctuația ciclica și discontinuitațile de tip inflație/șomaj trece in prim-plan in deosebi prin concordanța lor in teren. Concluzia acestei apropieri este inegalitatea poziționala a ciclului fața de dezechilibre.

Apropierea mai evidenta a ciclicitații fața de fenomenul șomajului pana a considera ciclurile propriu-zise, de catre unii autori drept "cicluri ale șomajului". Deoarece tot aici vine si raspunsul la o intrebare mai ampla despre apropierea ciclului fața de indicatorii de baza a economiei și reciproc de imaginea statica și dinamica a acelorași indicatori in context ciclic. Astfel unii specialiști prefera raportarea la șomaj, celei intreprinse la creștrea economica, procesul investițional sau alți indicatori de o reala importanța.

O raportare mai ampla a ciclului face referire la inflație.Teoria ciclului este mai tranșanta și fața de inflanție, cata vreme raportul acesteia cu șomajul prin curba lui Phillips aparea mai sistematic și mai funcțional sau dupa anii șaizeci cand apar cicluri ale evoluției prețurilor, atat timp cat numai este obligatorie faza de deflație a ciclurilor, iar criza și șomajul dau dreptate neoclasicilor care le gasesc la niveluri diferite fața de inflație.

Denumirea de "ciclu"este pusa in cauza de alte caracteristici ale fluctuației macroeconomice, care in prezent genereaza serioase imprecizii, in speta practice, de evaluare fața de care dinamica șomajului a ramas totuși un reper mai apropiat decat celelalte: perioadele ciclice nu sunt egale intre ele, este dificil de evaluat momentul de inceput al ciclului ca și fiecare dintre fazele acestuia și faptul ca nu exista o similaritate de manifestari in succesiunea ciclurilor.

Avand in vedere ca activitatea economica nu are o evoluție uniforma, liniara ci este una fluctuanta, pornind de aici determinam trei tipuri de fluctuații: sezoniere, accidentale (intamplatoate) și ciclice.

Fluctuațiile sezoniere se deruleaza, de regula pe parcursul unui an in urma influenței unor factori naturali sau sociali și sunt in general explicabile și previzibile. Astfel incat, sub incidența unor factori natural-climatici, volumul producției, al ocuparii, al activitații economice in general, cunoaște fluctuații pe parcursul unui an in diverse ramuri: agricultura, construcții, turism dar și unele subramuri ale industriei. Variațiile sezoniere ale activitații economice se datoreaza și unor imprejurari sociale, de exemplu: obiceiuri și tradiții, sarbatori religioase sau laice. Datele statistice arata ca in aceste perioade importante de natura sarbatorilor religioase sau laice au loc creșteri ale volumului vanzarilor, producției industriale și transporturilor, se imbunatațeste gradul de ocupare și folosire a facturilor de producție.

Ciclul economic sezonier se explica prin influența factorilor naturali, psihologici și prin preferințele consumatorilor care au evoluții specifice pe parcursul unui an. Pentru unele activitați, fluctuațiile sezoniere și ciclul lor au la baza evoluția fluctuanta, ciclica a ofertei pentru altele, țin de fluctuația și ciclicitatea cererii, a factorilor ce le determina.

Fluctuațiile intamplatoare, accidentale sunt determinate de factori aleatori sau evenimente neasteptate: cataclisme naturale, evenimente sociale și politice deosebite, decizii neașteptate ale unor agenți economici. Fluctuațiile ciclice sunt determinate de factori ce țin de funcționarea activitații economice, de interdependențele dintre parțile sale. Sunt fluctuații agregate ce se produc cu o anumita regularitate deși nu pot fi incadrate in termene exacte.

Evoluția principalelor fenomene economice se deruleaza sub forma ondulatorie și are un caracter ciclic. Ca expresie a fluctuațiilor ciclice, activitatea economica trece prin anumite faze, fiecare cu trasaturi distincte și care se deruleaza aproximativ in aceeași succesiune.

In caracterizarea ciclicitații, ca forma de mișcare a activitații economice se pornește de la succesiunea și repetabilitatea in timp a unor stari ale economiei (faze ale ciclului) care seamana in linii generale de la un ciclu la altul, in fiecare faza, starea și performanțele agregate ale economiei (ritmul venitului național, al producției industriale și agricole, gradul de ocupare a forței de munca, dinamica nivelului de trai) au anumite caracteristici diferite de la o faza la alta .

Fazele mișcarii ciclice se condiționeaza reciproc și pregatesc premisele care asigura activitații economice continuitate, schimbari calitative și progres. De aici teoria economica a desprins concluzia ca ciclicitatea reprezinta forma normala a evoluției activitații economice. Pentru cercetatori, evidențierea avoluției ciclice este posibila pe baza analizei datelor statistice in special a celor care exprima activitatea la nivel macro-economic. Avand in vedere ca acestea in marea lor majoritate, sunt sub forma monetara devine necesara asigurarea comparabilitații prin eliminarea influențelor generate de modificarea prețurilor.

De aceea, indicatorii valorici nominali sunt calculati pe baza prețurilor curente ale fiecarui an și trebuie transformați in indicatori reali și marimile sunt exprimate in prețuri constante comparabile. O asemenea transformare se realizeaza cu ajutorul deflatorului reprezentand un indicator care reliefeaza in mod sintetic modificarile survenite la nivelul prețurilor sau in puterea de cumparare a banilor.

Variabile ale fluctuatiilor economice

Cel mai important criteriu de grupare a variabilelor macroeconomice ale fluctuațiilor economice il constitue felul cum acestea reacționeaza la mișcarile ciclului economic.

Conform acestui criteriu, varibilele se pot grupa in:

1) variabile prociclice, care au tendința de a crește in condițiile expansiunii afacerilor sau tendința de a se micțora in fazele de contracție economica. Insa aceste variabile se pot grupa la randul lor, in alte doua categorii:

a) variabile care au o legatura intensa cu ciclul economic: output-ul de ramura otput-ul agregat, profiturile firmelor, agregate monetare, viteza de rotație a banilor, rata dobanzii pe termen scurt, nivelul prețurilor.

b) variabile care au o legatura slaba cu ciclul afacerilor: producția bunurilor nondurabile, producția bunurilor agricole și a resurselor naturale, prețurile produselor agricole și resursele agricole, ratele dobanzii pe termen lung.

2) variabile contraciclice, au tendința de a crește in fazele de contracție economica și de a se micșora in fazele de expansiune economica și anume: stocurile bunurilor finale input-urile pentru producție, rata șomajului, numarul falimentelor.

3) variabile aciclice, nu cunosc mișcari in funcție de ciclul economic și anume: exporturile, migrația forței de munca.

Ciclurile afacerilor, masurate in perioada dintre doua puncte de minim ale creșterii economice, variaza ca durata. Nu sunt cicluri regulate, precum cele ale luminii solare ci reprezinta rezultatul unor șocuri aleatoare ce lovesc economia și care pot dura de la peste 20 de luni la peste 100 de luni sau chiar mai mult . De asemenea, datele statistice demonstreaza ca dupa cel de-al doilea razboi mondial contracțiile economice au avut tendința de a deveni mai scurte in timp ce expansiunile economice s-au marit. Output-ul (producția) și ocuparea forței de munca au o tendința de evoluție, denumita trend . Linia trendului este rezultatul factorilor ce determina creștrea economica pe termen lung.

In general, se apreciaza ca acei factori ce determina ciclul afacerilor au un efect redus asupra curbei trendului pe termen lung, adica ciclul afacerilor reprezinta o deviație trecatoare in jurul unei curbe date.

Bineanteles ca diferența intre trend și ciclul afacerilor este relativ, deoarece in practica economica mondiala se constata ca o parte importanta a fluctuațiilor output-ului sunt rezultate din șocuri permanante și nu sunt deviații temporare in jurul unui trend neschimbat .

In concluzie efectul șocurilor aleatoare asupra outputu-lui poate fi persistent in timp, daca va crește mult intr- un anumit an intregul trend va fi mai mare pentru anii viitori.

Mecanisme ale fluctuațiilor economice

Așa cum s-a vazut, cauzele fluctuațiilor ciclice sunt șocurile aleatoare ce lovesc sistemul economic. Ciclul afacerilor se repeta deoarece apar noi si noi impulsuri ce perturba echilibrul economic. Fiecare din aceste șocuri sunt apoi propagate de-a lungul economiei intr-o maniera ce depinde de structura de baza a economiei respective.

Mecanismele ce propaga fluctuațiile ciclice, dupa ce apare un șoc inițial se pot grupa astfel:

1) șocuri determinate de oferta, cele care afecteaza direct producția in cadrul unei economii și in cadrul carora se includ: progrese in tehnologii, descoperiri de resurse, modificari ale prețurilor internaționale in importurile de materii prime, schimbari climatice severe, dezastre naturale.

2) șocuri ale cererii private, cele care sunt determinate de modificarile in sectorul privat cu privire la cursul viitor al economiei unde se includ: modificari in ivestițiile sectorului privat și modificari in consum ale sectorului privat.

3) șocuri determinate de politica economica, apar in urma unor decizii de politica macroeconomica și care afecteaza in principal latura cererii agregate.

In toate cele trei cazuri șocurile iși pot avea originea in țara respectiva deci pot fi endogene sau iși pot avea originea in afara granițelor și anume exogene. Desigur o intrebare pertinenta ar fi: in ce fel de economie apar astfel de șocuri? Bineinteles, intr-o economie cu piețe competitive perfecte, cu prețuri flexibile nu pot exista asemea șocuri, dar insa cum nu exista o economie perfecta șocurile pot apare ca urmare a necompetitivitați economice care conduc la rigiditați ale prețului sau ale salariului și care in final conduc la propagarea ciclului economic (al afacerilor).

1.2.1. Ciclurile lungi (seculare, Kondratiev)

Evoluția pe termen lung a vieții economice, a eficienții și starii factorilor de producție demonstreaza ca aceasta se desfașoara sub forma unor unde lungi cu o durata cuprinsa intre 40 și 60 de ani.

In acest interval de timp in economie este dominant un anumit mod tehnic de producție . O parioada de timp, mai exact 20-30 de ani, modul tehnic de producție dominant funcționeaza corespunzator iși dezvaluie capacitațile de progres, are un cadru adecvat de afirmare. Dupa aceasta el intra in coeziune cu posibilitațile oferite de natura și alte resurse economice pe baza carora a fost edificat, apar semne de epuizare a capacitaților de afirmare, a raționalitații economice, manifestandu-se o tendința de scadere a eficienței economice mai ales a reducerii randamentelor de scara și creșterea costurilor.

Incepe o perioada de tranziție spre un nou aparat de producție capabil sa ridice eficiența economica, ca urmare a unor niveluri calitative, structuri și modalitați de combinare a factorilor de producție in concordanța cu resursele accesibile și disponibile. Este o perioada de 20-30 de ani, in care limitele vechiului mod tehnic de producție sunt pregnante, dar care se perpetueaza datorita unor factori inerțiali, paralel cu extinderea in economie a noului mod tehnic de producție. Generalizarea noului mod tehnic de producție și restructurarea profunda a economiei incheie un ciclu de evoluție a economiei marcand trecerea la un nou stadiu calitativ al factorilor de producție la un nou val de dezvoltare economica .

Corespunzator acestei logici in evoluția oricarei economii mature, se disting doua mari faze de evoluție: una ascendenta și una descendenta, fiecare cu o durata cuprinsa intre 20 și 30 de ani. Pe langa unele deosebiri de opinii, au fost puse in evidența 4 cicluri Kondratiev (lungi) in evoluția economiei mondiale de-a lungul ultimelor doua secole.

Faza ascendenta se caracterizeaza prin prepoderența anilor de prosperitate aconomica și ritmuri inalte de creștere a venitului național, a investițiilor, a producției inclusiv ridicarea susținuta a nivelului de trai.

In faza descendenta are loc incetinirea ritmurilor de creștere a producției, investițiilor, a veniturilor iar gradul de ocupare se inrautațește, anii de recesiune economica sunt mai numeroși iar persistența unor fenomene negative in economie capata contur din ce in ce mai mult.

Tabelul nr.1.1. Evoluția ciclurilor lungi

Succesiunea celor doua faze ale ciclului lung și repetarea lor la intervalele de 40 - 60 de ani este explicata in mod diferit de catre diferiți specialiști . Unii explica ciclul lung și fazele sale prin ciclicitatea noutaților și perfecționarii tehnice profunde sau prin atragerea in exploatare a unor resurse, in speța de materii prime și energetice.

Dupa alți specialiști, ciclul lung și fazele sale sunt legate de pregatirea și ducerea razboaielor, perioadele de pregatire a razboielor ar corespunde creșteri economice și investiții reale sustinute, mai ales pentru inarmare. Fazele descedente decurg din restructurarile dificile și micșorarea cheltuielilor militare ce au avut loc in perioadele postbelice. Insa sunt și cercetatori care au incercat sa explice ciclul lung prin evoluția producției și a stocului de aur sau a producției agricole. Asemenea puncte de vedre au o importanța insemnata mai ales in perioadele cand in circulație se aflau banii de aur, iar agricultura era ramura principala in majoritatea economiilor naționale și rolul pieței mondiale a produselor agricole era redus.

Pentru a incerca o explicație a ciclului secular este necesar a se porni de la faptul ca evoluția economica pe termen lung se deruleaza sub incidența a numeroși factori endogeni ți exogeni: economici, tehnico-economici, social-politici și culturali. Procesul creșterii economice trebuie privit atat prin prisma influențelor pe care volumul și calitatea factorilor de creștere economica le au asupra dinamicii producției, a venitului național, a calitații vieții, cat și a rolul pe care rezultatele creșterii economice le au asupra regenerarii factorilor de producție dar mai ales asupra perfecționarii lor calitative.

Din aceasta cauza evidențierea cauzelor ciclului lung presupune alegerea din multitudinea determinarilor și factorilor pe acelea care au rol determinant.

In present, o cunoaștere tot mai larga capata teza, dupa care cauza principala a ciclului secular o formeaza evoluția ciclica a cercetarii științifice și inovației tehnologice, in stransa legatura cu ciclul schimbarilor structurale din economie. Sub influența acestora au loc schimbari considerabile la fiecare 40-60 de ani a modului tehnic de producție .

Astfel incat, in faza ascedenta a ciclului lung, inovațiile care stau la baza noului mod tehnic de producție se generalizeaza in economie sub incidența unui process investițional sustinuț, oferind o dinamica inalta producției, venitului național și a eficienței economice. De aici este evidenta tendința durabila de imbunatațire a gradului de folosire a factorilor de producție disponibili. Dupa o anumita perioada apar semene de epuizare a potențialului de eficiența a modului tehnic de producție existent, concretizat prin disfuncționalitați in economie ceea ce marcheaza inceputul fazei descedente a ciclului lung.

In faza dificultaților economice se intensifica cercetarea științifica și inovarea tehnologica generand un puternic avant investițional.

Datele statistice atesta faptul ca descoperirile științifice și inovațiile tehnologice s-au plasat intre 1830-1840, 1890-1900 și 1930-1940 inclusiv dupa 1975 care se incadreaza in fazele descedente ale ciclului lung. In aceste intervale sunt concentrate majoritatea descoperirilor importante care au declanșat invenții și inovații de o reala importanța și care prin mecanismul investițiilor scot economia din faza stagnarii dandu-i un curs ascedent pe o perioada mai lunga. Este de remarcat faptul ca in faza ascedenta a ciclului nu se ridica nevoi deosebit de presante in fața cercetarii științifice ceea ce determina un recul al marilor descoperiri și invenții care au la baza un stoc deja existent al realizarilor verificate in practica.

Dupa cum menționa J. Schumpeter, stocul se grupeaza in buchete de inovații conexe, concretizate intr-un mod specific de combinare a factorilor de producție, a structurii producției și consumului și care sunt baza unor salturi revoluționare, periodice din economie.

Fiecarui ciclu Kondratiev ii corespunde o mare familie de inovații: pentru primul ciclu inovațiile din industria textila și metalurgie, inovații din domeniul cailor ferate și siderurgiei au stat la baza celui de-al doilea ciclu Kondratiev. In ceea ce privește cel de-al treilea ciclu la baza acestuia stau inovațiile din industria automobilelor, electricitate și chimie.

Inovațiile din electronica, robotica, telematica, biotehnologie, stau la baza actualului ciclu Kondratiev. Prin speranța profitului pe care il genereaza aceste inovații ele reprezinta stimulente pentru investiții.

Perioada de tranziție de la vechiul mod tehnic de producție la cel nou este marcata printr-o criza structurala, a carei durata se prelungește pe parcursul fazei descedente .

Caracteristic crizei structurale este, pe langa durata și faptul ca reprezinta cadrul unor modificari fundamentale in tehnicile și tehnologiile de fabricație, in locul și rolul omului in activitațile economice, in special in producție.

Astfel are loc decaderea unor subramuri și produse legate de vechiul mod tehnic de producție și propulsarea unor subramuri de viitor.

Asemenea crize structurale, prin intermediul careia are loc tranziția la un nou mod tehnic de producție, ii sunt caracteristice, nu atat modificarile din cadrul economiei, privite prin prisma structurii pe ramuri a producției, venitului național, ocuparii forței de munca a capitalului fix, a investițiilor cat mai ales modificarile in structura subramurilor și chiar in structura dimesionala a producției, deoarece au loc modificari in ceea ce priveste profilul calificarilor profesionale, in structura consumului populației .

O astfel de criza structurala, impune adaptari profunde in ceea ce privește comportamentul și acțiunile agenților economici și se soldeaza cu incetinirea pe termen lung a creșterii nivelului de trai și desigur pentru alte categorii de populație cu scaderea acestuia.

1.2.2. Ciclurile propriu-zise "decenale"(Juglar)

Cercetarea economica in ceea ce privește evoluțiile ciclice in economiile cu piata concurențiala se concentreaza in deosebi asupra ciclului decernal, numit și ciclul mediu sau Juglar, caruia i se dedica o veritabila literatura . In tratarea ciclului economic decenal deși in principiu se recunosc aceleași faze, dar diferiți autori folosind termini diferiți. Unii vorbesc de criza, depresiune respectiv inviorare și avant, P.Samuelson folosește termenii de restrangere (contractie), inviorare, expansiune și apogeu. Dupa Grand Larousse Encyclopedique, fazele ciclului economic sunt: criza propriu-zisa, depresiunea, palierul de refacere incomplet, expansiunea.

Francesco Forte specifica in ceea ce priveste ciclul economic existența a patru faze: o faza ascendenta in care cresc susținut producția, folosirea forței de munca, volumul afacerilor, prețurile și speculațiile; faza de maxim absoluta sau relativa, o perioada de scadere (absoluta sau relativa); un punct de minim de la care incepe refacerea. Franco Poma considera ca cele patru faze ale ciclului decenal sunt: expansiunea, punctul de cotitura superior(criza), depresiunea și punctul de cotitura inferior (inceputul refacerii).

Indiferent de denumirile fazelor ciclului economic, acesta poate fi reprezentat in mod ireal sub forma grafica; astfel pe ordonata este surprins un indicator de volum al activitații economice (pot fi luate in considerare venitul național, producția industriala, PIB), iar pe abscisa este surprinsa variabila timp.

PIB E

B

H

A D G

C F

0

A B C D E F Timpul

Figura nr.1.1. Fazele ciclului decenal

In cadrul unui ciclu decernal se remarca mai intai faza de expansiune (perioada de timp A-B și C-E din fagura 1.3) in care conjunctura economica este favorabila. In ansamblu, afacerile sunt prospere, apare o cerece dinamica pentru bunurile de consum, cu perspective de consolidare, starea de spirit a agenților economici este dominata de optimism. Pe fondul anticiparilor precum ca sporirea cererii de consum se prelungește se identifica un proces investițional susținut pentru modernizarea capacitaților de producție existente precum și crearea altora noi. Aceste anticipari sunt factorul determinant al creșterii producției și a gradului de ocupare a forței de munca, fapt ce a fost pus in evidența prin principiul acceleratorului.

Prin efectul de antrenare a investițiilor se prognozeaza pe o creștere mai mult decat proporționala a ofertei agregate și a venitului viitor. In ceea ce privește optimismul agenților economici in faza de expansiune este robust, avand loc o stimulare artificiala a cererii pe multiple cai, remarcandu-se sporirea stocurilor in perspectiva unor desfaceri cu castiguri mai mari. In acelasi timp, bancile acorda credite cu o oarecare ușurința, gradul de indebitare a intreprinderilor cu scop lucrativ depașesc limitele prudenței, iar creditul de consum se extinde.

Cererea agregata in creștere este stimulata artificial și prin creștere lenta dar de durata a prețurilor; mai intai a celor cu ridicata, iar mai apoi a celor cu amanuntul. Creștere prețurilor mai este favorizata de amplificarea concurenței pentru accesul la factorii de producție limitați și mai puțini mobili dar și de atragerea in activitatea economica de noi factori de producție cu un nivel calitativ și de eficiența inferioara celor existente in activtate. In fața evidenței fenomenelor inflaționiste, atat prin politicile economice cat și prin acțiunile altor agenți economici se adopta masuri pentru franarea cererii globale, ceea ce duce la o franare a invesițiilor. Ea se accentueaza atunci cand intreprinzatorii canstata ca in unele domenii a fost creat un aparat productiv a carui capacitate depașeste cererea solvabila, ceea ce duce la o rata efectiva a profitului in noile investiții sa fie mai mica decat cea anticipata.

Ca o prima reacție o reprezinta incetinirea reanoirii și modernizarii capacitaților de producție. Aici are loc intrarea intr-o noua faza și anume cea de cotitura superioara, cu manifestari de criza ciclica. Esența acestei faze consta in faptul ca in economie apar iar in unele dimenii se consolideaza fenomene ce determina o inversare a conjuncturii. Pot fi generate de unele masuri restrictive (adoptate de guvern sau partenerii externi) sau de epuizarea cauzelor care au stat la baza expansiunii.

O observație pertinenta in acest sens este tendința de reducere a ratei profitului ca urmare a numeroase cauze: creșterea costurilor deoarece factorii de producție marginali sunt mai scumpi și au un nivel calitativ mai redus, marimea stocurilor generate de o serie de imprejurari (disproporții intre diferența ramurii și subramurii, neconcordanțe structurale intre cerere și oferta, reducerea relativa a investițiilor fața de evoluția economiilor, accentuarea concurenței straine). Operațiunile bursiere in speța cele speculative anticipeaza uneori inversarea conjuncturii generand un sentiment de neancredere intre operatorii bursei . In fața noilor fenomene bancile tind sa restranga creditul, maresc dobanzile ceea ce amplifica franarea investițiilor și astfel apare și incertitudinea in randul agenților economici.

Aceste fenomene pot marca trecerea la o noua faza a evoluției ciclice și anume recesiunea care se observa pe graficul din ( figura.1.1 de la punctele B la C și de la E la F).

Recesinea reprezinta incetiniri neintenționate și deci abrupte ale ritmului creșterii economice . Astfel "o recesiune are loc atunci cand, din anumite motive numarul și profunzimea dezamagirilor sporește fara nici o creștere, in compensație, a calitații sau cantitații de surprize placute .Venitul pierdut este cel care, in cele din urma, ii dezamagește pe producatori și venitul in scadere este cel care ii determina pe producatori sa reduca ritmul productiei" .

Elementele de neancredere deja afirmate in faza de inversare a conjuncturii se difuseaza in sistemul economic; intreprinderile mai slabe iși restrang sau iși incetinesc activitatea. Altele intampina dificultați datorita diminuarii cererii sau creșterii costurilor ceea ce conduce la reducerea autofinanțarii. Cererea care alimenteaza faza de expansiune tinde sa contracte mai intai pe seama bunurilor de folosința indelungata și apoi a unor prodfactori (acest lucru se datoreaza incetinirii procesului investițional), dar și a bunurilor de consum, curent generat de creșterea șomajului.

Dinamica producției se incetinește ori poate deveni negativa in unele ramuri sau pe ansamblu ca urmare a reducerii comenzilor . Ea se coreleaza cu restrangerea masei monetare și cu stagnarea cursurilor titlurilor. Prin efectul acceleratorului o eventuala reducere a cererii agregate și in special de bunuri de capital, poate accentua cumulativ tendința de reducere a producției. Astfel agenții economici sunt obligați sa adopte masuri drastice de reducere a costurilor și de promovare a vanzarilor apeland masiv la reanoirea capitalului fix și la imbunatațirea calitativa a celorlalți factori.

Asemenea țeluri sunt realizate prin impulsionarea procesului investițional care genereaza un nou moment de cotitura in evoluția economiei intervalul (C-D din fig.1.3) și apoi o noua faza de expansiune a ciclului decenal. Revigorarea procesului investițional, atat pentru noi capacitați cat și pentru reanoirea capitalului fix active, stimuleaza cererea de prodfactori și gradul de ocupare a forței de munca, mai intai in sectoarele care-i produc. Pe baza creșterii veniturilor, crește cererea de satisfactori care la randul sau impulsioneaza procesul investițional și in general producția, astfel se inițiaza o noua faza de expansiune.

Ciclul economic "decenal" cuprinde intervalul B-E, cu momentul B (punctul de cotitura superior) și intervalele de inflexiune B-C, C-D, D-E. Intr-un ciclu clasic se disting manifestari de criza și recesiune in care sunt pregnante fenomenele negative și se fac cautari pentru noi echilibre și restructurari necesare și momentul de cotitura inferior (inițierea unei inviorari) care impreuna cu expansiunea definesc o evoluție favorabila pe ansamblul economiei și anume: boom-ul.

Ciclurile economice reale prezinta unele dereglari și chiar scaderi parțiale de producție in faza de expansiune, insoțite de recuperari rapide in faza de recesiune.

Este un fapt istoric ca nici un ciclu economic nu s-a identificat cu altul deoarece cauzele și intensitatea cu care actioneaza sunt diferite la fel sunt diferite și acțiunile individuale ale fiecarui agent economic ori la nivel macroeconomic pentru atenuarea manifestarilor negative ale fluctuațiilor ciclice.

Nivelul

activitatii

economice

Recesiune

Expansiune E

Depresiune G

Criza

Expansiune B Reluare

D F

Criza

Reluare

A C

8-10 ani 8-10 ani

Timpul

Figura nr.1.4. Ciclul economic mediu (Juglar)

Așa cum s-a mai mentionat, ciclurile decenale se deruleaza pe fondul celor seculare (lungi) iar experiența istorica a evidențiat ca in țarile dezvoltate o faza a ciclului lung a cuprins de regula 2-3 cicluri decenale fiecare cu o configurație și o amplitudine proprie. Evoluția ciclica in diversitatea manifestarilor sale in timp și spațiu reprezinta o realitate a economiei contemporane, in același timp fiecare faza a ciclului caracterizeaza o anumita stare a economiei .

Daca rolul expansiunii in infaptuirea aspirațiilor de progres este evident, atunci de o reala importanta sunt și funcțiile pe care le indeplinește recesiunea. Au rolul de a restabili temporar cu prețul unei risipe de resurse economice (grad redus de ocupare al factorului munca, stagnarea unor investiții) sistemul de fluxuri și corelații din economie care definesc macrostabilizarea și anume corelația dintre cererea agregata și oferta agregata, dintre economii și investiții. In același timp pun bazele, restructurarii tehnice a capitalului fix, a intregii ramuri de activitate, toate acestea necesare progresului in orice tara.

In faza descedenta a ciclului lung, se distinge la ciclurile decenale prepoderența fazelor de expansiune. Manifestarile de criza și recesiune sunt reduse in timp și de mica profunzime. In faza descedenta a ciclului lung fazele de expansiune manifesta o anumita slabiciune, sunt nesigure și se deruleaza pe seama unui șomaj persistent și o inflație "generoasa"astfel incat numeroase ramuri și domenii de activitate intra intr-un proces de redimensionare și restructurare de lunga durata. In general pe fondul crizei structurale fenomenele negative pregatesc in inlanțuirea a 2-3 cicluri decenale, mai intai baza și apoi generalizarea in economie a unui nou mod tehnic de producție.

1.2.3. Ciclurile scurte (Kitchin, minor)

Mișcarea ciclica pe parcursul a aproximativ 40 de luni și care afecteaza ansamblul ramurilor unei economii poarta denumirea de ciclu scurt (Kitchin, minor).

In intervalul 1807-1937, economiștii americani au indentificat 37 de cicluri scurte .Pe parcursul unui ciclu Juglar de 6 ani se deruleaza in medie doua cicluri scurte și trei cicluri scurte in cele care au avut o durata medie de 10 ani.

Ciclurile scurte (Kitchin) au doua faze, și anume: expansiunea și incetinirea creșterii economice iar trecerea de la expansiune la incetinire nu presupune declanșarea unei crize economice. Așa cum rezulta și din (fig.1.5) in faza de expansiune care este dominata de optimismul agenților economici, odata cu creștrea producției dar neansoțita de o creștere corespunzatoare a cererii effective, incep sa se acumuleze stocuri .

Cand stocurile, la producatori, la comercianți și la consumatori ating un nivel considerat periculos, ingreunand activitatea economica, incepe operațiunea de destocare in care vanzarile și consumul se efectueaza in mare masura pe seama stocurilor existente ceea ce reduce producția curenta. Ciclurile scurte pot avea o durata de la 6 luni la 3 ani, iar din randul acestora se disting, ciclul inflaționist și cel al variației stocurilor .

O forma particulara a ciclului scurt este ciclul Hanau, cu o durata medie de 30 de ani in SUA. El decurge din specificul pieței produselor agricole, a celor zootehnice in special. Aici oferta se concretizeaza in funcție de ciclul procesului de producție iar decizia de producție depinde de prețul avantajos sau nu al perioadei precedente .

Ciclul Hanau se deruleaza de regula pe trei faze: prima faza, investițiile in domeniu sunt insuficiente, cererea este mai mare decat oferta, prețurile și profiturile sunt ridicate; cea de-a doua faza, presupune o creștere a investițiilor in domeniu, creșterea treptata a ofertei devansand cererea, reducerea ratei profitului și a prețurilor și in final cea de-a treia faza, se declanșeaza cand apare un surplus de oferta, datorita faptului ca stocurile și producția curenta a ajuns la maturitate, astfel generand prabușirea prețurilor relative și reducerea masiva a investițiilor noi.

Dupa o perioada prețurile revin la niveluri accesibile pentru producatori, marcand astfel inceperea unui nou ciclu, avand la baza un nivel superior al producției fața de ciclul anterior.

Nivelul critic

al stocurilor

Cresterea stocurilor Destocare.

Cresterea Incetinirea

40 luni

Figura nr.1.5. Fazele ciclului scurt (Kitchin)

1.4. Politici anticiclice sau conjuncturale

Pentru atenuarea fluctuațiilor ciclice inevitabile, atat guvernele cat și agenții economici concep și adopta masuri pentru atenuarea acestora avand ca scop asigurarea unei mai mari stabilitați a proceselor economice și reducerea efectelor negative ale evoluțiilor ciclice. Asemenea masuri au fost inițiate inca din secolul trecut dar in timp au fost intregite și perfecționate, pe masura ce s-a produs o mai buna cunoaștere a interdependențelor din cadrul economiei, inițiate de teoria economica dar și de marirea capacitații corecte și eficiența asupra evoluției economice, deasemenea de un real folos in acest sens au fost și concluziile furnizate de practica economica.

Politicile anticiclice se pot grupa in doua mari categorii: influențarea cererii agregate (demand-side-economics) și influențarea ofertei agregate (supply-side-economics). Ele iși au sorgintea in modalitațile fundamental diferite de a percepe cauzele fluctuațiilor ciclice. Politicile anticiclice avand ca obiectiv influențarea cererii agregate, pornesc de la teoria lui Keynes dupa care, cauza principala a fluctuațiilor agregate ale activitaților economice rezulta din modificarile nedorite ale cererii agregate (in special pentru bunurile de consum) in raport cu posibilitațile și evoluția efectiva a producției (oferta agregata).

Pentru a atenua efectele negative, ale fluctuațiilor ciclice se folosesc mai multe mijloace și intsrumente de politica economica: cheltuielile publice, sistemul de impozitare și taxe, rata dobanzii și masa monetara, sistemul asigurarii sociale. Folosirea acestora este fundamentata de catre Keynes și alți mari economiști care l-au succedat, ca fiind integrate in masuri (politici) anticriza (anticiclice), conjuncturale care au devenit componente ale politicii economice pe termen scurt si mediu. Sunt promulgate de catre stat și aplicate prin organismele sale, prin instituțiile financiare și alți agenți economici, intr-o anumita corelare in funcție de condițiile și gradul de cunoaștere a realitaților economice.

Deși sunt interdependente aceste masuri pot fi grupate in trei mari categorii: politica cheltuielilor publice, politica monetara și de credit și politica fiscala. In ceea ce privește politica cheltuielilor publice, aceasta se bazeaza pe majorarea cheltuielilor bugetului administrației centrale in faza de recesiune, chiar cu prețul unui deficit bugetar cu scopul de a menține sau impulsiona cererea agregata (pentru a stimula producția in vederea trecerii la faza de expansiune). Cheltuielile publice favorizeaza cererea globala prin intermediul achizițiilor de stat, investiții cu caracter social- cultural și in sectorul public. De o reala importanța sunt majorarea prestațiilor și alocațiilor de securitate sociala (ajutoare de somaj, alocații familiale) care astfel permit ca in faza de recesiune sa fie atenuate fluctuațiile negative ale veniturilor disponibile pentru numeroase categorii de populație. De aici se impulsioneaza atat cererea guvernamentala cat și cea privata pentru bunuri de consum și de capital.

Disponibilitatea pentru repartizarea cheltuielilor bugetului de stat, limitele care se accepta in deficitul acestuia și modul de acoperire ale acestor deficite vor determina amploarea, complexitatea și efectele pe termen mediu-scurt ale politicii cheltuielilor publice.

Politica monetara și de credit are ca principale intrumente rata dobanzii, creditul si masa monetara. Ele sunt aplicate diferit in funcție de starea conjuncturala a economiei.

Astfel incat in faza de boom prelungit, cand ritmul inflației sau pericolul apariției altor dezechilibre in economie sunt majore, se apeleaza de regula la o politica monetara restricitiva, prin punerea in mișcare a unor instrumente specifice: sporirea ratei dobanzii, promulgarea unor restricții suplimentare la acordarea de credite, control asupra masei monetare care devine mai riguros, majorarea rezervelor bancare obligatorii, supravegherea mai stricta a activitații financiar-bancare.

Aceste masuri au ca efect franarea cererii de satisfactori și a investițiilor și pe aceasta cale, a activitaaii economice, cu prețul creșterii șomajului și a gradului de nefolosire a altor factori de producție. In faza de recesiune se poate actiona invers: reducerea ratei dobanzii, facilitați pentru sporirea volumului creditului și a masei monetare, reducerea nivelului rezervelor obligatorii ale bancilor comerciale, achiziționarea intensa de catre autoritațile monetare a titlurilor de stat și a altor categorii de titluri pe piața deschisa și pe cea a schimburilor valutare, amanarea scadenței unor credite.

Prin asemenea masuri se urmarește stimularea consumului și a investițiilor, a cererii globale și pe aceasta cale creșterea producției și a gradului de ocupare a forței de munca.

Politica fiscala, consta in utilizarea sistemului de impozite și taxe in scopuri anticiclice. Așadar, in condiții de recesiune, se poate proceda la reducerea fiscalitații (gradul de impozitare directa a veniturilor și de taxare a consumului), lasand o cota procentuala mai mare din venituri asupra agenților economici particulari, ceea ce duce la incurajarea cererii pentru bunuri de consum și investiționale.

Acest lucru este favorizat de sistemul cotelor progresive de impozit care permit ca plațile pentru impozite sa se diminueze relativ mai mult decat contracția veniturilor. In condițiile de boom, se procedeaza de regula la majorarea fiscalitații, pentru a frana cererea pentru bunuri de consum și investițiile chiar inflația, impozitele sporind mai rapid decat veniturile in expansiune.

Sunt perioade și unele masuri care permit printre altele, la incasari suplimentare la buget menite sa acopere și implicit sa atenueze deficitele accumulate in faza de recesiune. Cele trei tipuri de politici anticiclice de origine keynesista, avand ca obiectiv influențarea cererii agregate, se aplica corelat și in raport cu situația concreta a altor variabile și interdependențe din economie. In raport cu acestea accentul este pus pe un tip de politica economica sau altul și in cadrul fiecaruia, se apeleaza la instrumente și parghii specifice.

De exemplu politicile monetariste, foarte des utilizate in perioada postbelica, mai ales in cazul țarilor in curs de dezvoltare și mai recent cele aflate in tranziție, se recomanda numai dupa ce s-a diagnosticat corect starea economiei. De exemplu, intenția de a stimula sau de a reduce cererea, in raport cu starea conjuncturii trebuie sa se porneasca de la premise ca marimea cererii de satisfactori și prodfactori este influențata de numeroase imprejurari: venitul curent, evoluția previzibila a prețurilor, structura populației pe categorii de varsta și tranșe de venituri, marimea patrimoniului agenților economici și structura acestuia (active reale, active financiare, active monetare), marimea și ponderea venitului permanent in cadrul venitului mediu total . In acest sens politica cheltuielilor publice și cea fiscala sunt promovate in stransa legatura cu nivelul efectiv și previzibil al ratei nominale și reale a dobanzii de dimensiunile "paradoxul economisirii" și gradul de ocupare al forței de munca.

Politicile anticiclice bazate pe influențarea cererii au fost aplicate in mod coerent pentru prima data in S.U.A, prin programul administrației Roosevelt, pentru a depași marea depresiune din anii ' 30 cunoscut sub numele de New Deal. Dupa al doilea razboi mondial, aceste masuri au devenit jaloane curente de politica economica in toate țarile din Europa Occidentala, Canada și Japonia. Evoluțiile din perioada 1950-1970, au marcat lipsa unor recesiuni, caracteristice fiind incetiniri sau reduceri nesemnificative ale activitații economice antre doua perioade de expansiune.

O asemenea situație s-a datorat valențelor politicilor keynesiste dar s-a mai datorat și unor schimbari profunde an mecanismul de funcționare a economiei din țarile dezvoltate, care au favorizat atenuarea fluctuațiilor cererii agregate, oferindu-i o mai mare stabilitate fața de evoluția veniturilor curente. Aceste realitați sunt cunoscute sub numele de stabilizatori automați ai cererii agregate, reprezinta mecanisme instituționalizate care atenueaza fluctuațiile cererii agregate, in raport cu conjunctura economica.

Din randul stabilizatorilor automați ai cererii agregate fac parte: sistemul tranșelor fiscale progresive, modul de percepere și acordare a indemnizațiilor și alocațiilor pentru șomaj și asistența sociala, modul de stabilire a salariilor și a altor venituri nominale prin contracțile colective de munca in perimetrul pieței centrale a muncii in raport cu starea conjuncturii economice, relativa stabilitate a prețurilor, investițiile, cheltuielile de cercetare-dezvoltare și a producției in sectoarele economiei bazate pe structuri oligopolistice și oligopsoniste, gestionarea anticiclica a datoriei publice, constituirea fondurilor de rezerva a Trezoreriei pentru echilibrarea conjuncturala a bugetului. Prin persistența utilizarii lor in politica conjuncturala pe termen mediu-scurt sunt de reținut:

sistemul fiscal progresiv asupra veniturilor care atenueaza scaderea cererii și consumului agregat in perioadele de recesiune și limiteaza creșterea cheltuielilor, pentru consum in perioadele de expansiune dar in ambele cazuri, sistemul fiscal progresiv stabilizeaza relativ cererea globala;

generalizarea asistenței pentru șomaj și ajutor social pentru anumite categorii de populație, permit evoluția divergenta a cotizațiilor (salariaților și patronatului) respectiv a prestațiilor și alocațiilor in raport cu starea conjuncturii; astfel cotizațiile pentru sistemele de securitate și asigurare sociala ale salariaților și firmelor se diminueaza cand se reduce nivelul veniturilor și gradul de folosire a factorilor de producție (in condiții de conjunctura nefavorabila) in timp ce volumul prestațiilor și a alocațiilor sociale cunosc creșteri in condiții de recesiune. In condiții de boom, cotizațiile pentru sistemele de securitate și asigurare sociala cresc, in timp ce prestațiile și alocațiile sociale stagneaza sau se reduc. Astfel venitul disponibil pentru achiziționarea bunurilor de consum și de investiții iți marește gradul de stabilitate;

creșterea rolului firmelor mari, puternice care prin politica de gestiune a stocurilor și a programelor de investiții pe termen lung, a importantelor resurse de autofinanțare, mențin un trend relativ stabil investițiilor, independent de faza ciclului decenal.

Incepand cu anii '70 incepe sa fie pusa sub semnul intrebarii capacitatea politicilor de sorginte keynesista de a asigura stabilitatea sistemului economiei de piața. O asemenea stare de lucruri are cauze și manifestari care inevitabil incita la reflecții. Așadar de-a lungul intregii perioade, prețurile nu numai ca nu au scazut, ba din potriva au inregistrat o tendința de creștere. Incepand cu 1973-1974, are loc o creștere spectaculoasa a prețurilor, in fața inflației galopante, impunandu-se masuri pentru reducerea cererii agregate (prin franarea consumului și a investițiilor) și a rezultat ca efect sporirea substanțiala a șomajului insoțita, de o stagnare a creșterii economice dar rezultatele obținute in stapanirea inflației au fost modeste.

Astfel a aparut fenomenul stagflației sau a slumpflației , iar șomajul s-a transformat in principalul dezechilibru structural, cu complexe implicații social-politice și umane. Masurile ce au fost intreprinse dupa 1970-1973, pentru imbunatațirea conjuncturii prin politici de susținere (investiții publice, ajutoare bugetare, alocații familiale pentru cei aflați in dificultate sau marginalizați, comenzi publice), au dus la creșterea cheltuielilor publice și a deficitelor bugetare fara o reducere semnificativa a șomajului, s-a ajuns la concluzia ca ele sunt doar elemente artificiale și temporare de influențare a conjuncturii.

Politicile bazate pe oferta pornesc de la filozofia ca pentru a influența conjunctura in situații nefavorabile (stari de recesiune sau chiar depresiune), este necesara ameliorarea stimulentelor pentru a-i incita pe producatori sa mareasca oferta agregata. In acest caz pot fi sugerate și aplicate cel putin doua categorii de masuri:

efectuarea unor reforme structurale orientate spre extinderea concurenței și a prețurilor libere, prin atenuarea rolului centrelor de forța economica (oligopoluri, centre sindicale ), care puternice fiind ar putea obține venituri stabile relativ independent de evoluția ofertei reale. Cel mai important factor in evoluția ascedenta a ofertei agregate il reprezinta o buna funcționare a pieței. Orice alterare a mecanismului pieței libere creaza distorsiuni intre oferta și cererea agregata, instabilitate, fluctuații ciclice, șomaj și inflație. Astfel incat primul obiectiv al politicii economice, este de a veghea la buna funcțioanare a "pietei libere, concurențiale și a mecanismelor sale" in condițiile asigurarii unei inițiative cat mai largi prin reducerea reglementarilor și intarirea drepturilor de proprietate privata.

Folosirea unor parghii economice care sa imbunatațeasca perspectivele de profit ale producatorilor, stimulandu-i asfel sa-și mențina și dupa caz sa-și sporeasca oferta de bunuri. In acest caz, se demonstreaza ca reducerea ratei fiscalitații ii va incuraja sa produca mai mult, veniturile și cheltuielile statului, ale altor categorii de agenți economici, vor crește atragand evoluția corespunzatoare și a cererii agregate. O chestiune demna de observat este faptul ca intreprinzatorul și proprietatea particulara trebuie incurajate prin parghiile de politica economica pe care le folosește statul și instituțiile financiar bancare. Prin mecanismul lor intervenția statului incearca armonizarea politicilor monetare i focalizarea asupra intreprinzatorului de o asemenea maniera incat sa-i stimuleze libera inițiativa și asumarea riscului.

Este adevarat ca in perioada postbelica, s-au atenuat fluctuațiile ciclice ale activitații economice din țarile dezvoltate. Totuși dezechilibrele s-au menținut și s-au manifestat in forme diferite, indiferent de faza ciclului economic. Se apreciaza ca o economie confruntata cu dezechilibre poate urma una din doua cai posibile:

sa introduca condiții de echilibru stabil printr-o profunda restructurare

menținerea status-quo-ului și aplicarea unor politici keynesiste

Ele se constitue in incercari de neutralizare a efectelor daunatoare ale forțelor de dezechilibru, fara a atinge insa cauzele originare ale tulburarilor concretizate in incalcarea condițiilor de echilibru stabil.