Comportamentul consumatorului

Comportamentul consumatorului

Comportamentul consumatorului poate fi definit ca un concept prin excelenta multidimensional, ca rezultanta specifica a unui sistem de relatii dinamice dintre procesele de perceptie, informatie, atitudine, motivatie si manifestare afectiva, ce caracterizeaza integrarea individului sau a grupului in spatiul deschis de ansamblul bunurilor de consum si serviciilor existente in societate la un moment dat prin acte decizionale individuale sau de grup privitoare la acestea.

Dupa cum se conoaste, consumul sau consumatia bunurilor si serviciilor reprezinta scopul final al activitatii economice.

In schimbul sumei platite pentru procurarea bunurilor necesare satisfacerii nevoilor, omul in calitate de consumator doreste sa obtina o satisfactie cat mai mare din consumul lor.

Din aceasta cauza, consumatorul trebuie sa dovedeasca un comportament rational, subordonat principiului eficientei economice, deoarece resursele banesti sunt limitate.

Pentru orice consumator, bunurile achizitionate trebuie sa aiba o anumita utilitate.

In general, utilitatea reprezinta capacitatea unui bun economic de a satisface o anumita trebuinta. Astfel, suportul utilitatii este dat de proprietatile, caracteristicile intrinseci ale bunului respectiv.

Totodata, utilitatea privita in general are caracter obiectiv.

Dar, in practica economica, utilitatea dobandeste si sens economic, deoarece consumatorul stabileste o relatie nemijlocita intre insusirile, proprietatile bunului si o anumita nevoie a sa.

Notiunea de utilitate economica reflecta satisfactia pe care crede ca o va obtine un consumator prin utilizarea unei cantitati determinate dintr-un bun economic, in anumite conditii de loc si timp. Aceasta reprezinta o apreciere subiectiva pe care o face consumatorul pe baza preferintelor sale.

Utilitatea economica poate fi exprimata printr-un numar care reprezinta nivelul satisfactiei sau placerii obtinuta prin consumul unui bun .

In functie de cantitatea consumata, conceptul de utilitate economica se concretizeaza in urmatoarele notiuni derivate:

utilitatea individuala. Ea exprima satisfactia dobandita de un consumator prin utilizarea fiecarei unitati dintr-un bun;

utilitatea totala reflecta satisfactia cumulata resimtita de un individ ca urmare a consumului cantitatii totale dintr-un bun;

utilitatea marginala este de fapt utilitatea aditionala obtinuta prin cresterea cu o unitate a cantitatii consumate.

In stiinta economica, prin contributia lui Alfred Gossen a fost fundamentata legea utilitatii marginale descrescande.

Potrivit acestei legi, marimea intensitatii unei placeri sau satisfactii, descreste progresiv, pana la saturare, daca respectiva placere este satisfacuta in mod continuu, neintrerupt.

Avand in vedere atat multitudinea de nevoi, cat si resursele banesti limitate, consumatorul isi propune ca obiectiv practic maximizarea utilitatii totale, pe baza deciziei sale privind cantitatea de bunuri necesara consumului.

In acest scop, consumatorul trebuie sa gaseasca raspunsuri la intrebarile: ce, cat si cum sa consume pentru a realiza utilitatea totala maxima.

Pentru a intelege mecanismul alegerii rationale de catre un consumator care atinge echilibrul in consumul a doua bunuri vom analiza datele ipotetice utilizate in exemplul oferit de Manualul de economie pentru liceu (coord. V.Cornescu).

Consumatorul dispune de un venit de 20 de unitati monetare (u.m.) pe care il cheltuieste pentru achizitionarea bunului A, cu un pret de 5 u.m. si a bunului B, cu un pret de 3 u.m.

Echilibrul consumatorului se realizeaza atunci cand, cunoscandu-se utilitatea totala pentru cantitatile de bunuri A si B se determina utilitatea marginala (Umg) pe fiecare u.m. cheltuita (UmgA/PA; UmgB/PB), unde PA pretul bunului A si PB = pretul bunului B.

Decizia eficienta este cea care asigura cheltuirea intregului venit destinat consumului.

Intre prima unitate din bunul A (A ) si prima din bunul B (B ), consumatorul alege pe A , pentru ca eficienta este mai mare (7>6), cheltuieste 5 u.m. si ii mai raman 15 u.m.

Intre A si B , consumatorul prefera B >4), venit ramas 12 u.m. (15-3).

Intre A si B , consumatorul prefera B >4), si ii mai raman 12 u.m. (12-3=9).

Intre A si B , consumatorul este indiferent sub aspectul satisfactiei (4=4) si prefera probabil B pentru ca acest bun are un pret mai mic (PB=3). Din venit raman 6 u.m. (9-3).

Intre A si B , consumatorul va alege pe A datorita eficientei sale mai mari pentru consum (4>3), venit ramas 1 u.m. (6-5). Venitul disponibil (1 u.m.) nu mai permite achizitionarea nici unei unitati din bunurile A si B.

In exemplul dat, consumatorul atinge echilibrul in cadrul programului de achizitii 2A + 3B, care reprezinta, totodata, maximum de utilitate obtinuta.

Concluzionand, echilibrul consumatorului, respectiv maximum de utilitate, se realizeaza in conditiile egalitatii raportului dintre utilitatea marginala si pret pentru fiecare bun consumat.

De asemenea, un consumator rational obtine maximum de satisfactie prin consumarea bunurilor achizitionate cu venitul disponibil dat atunci cand raportul utilitate marginala/pret unitar pentru bunurile achizitionate este identic sau cand raportul dintre utilitatile marginale este egal cu cel    dintre preturile unitare, cu conditia incadrarii in venitul disponibil pentru achizitii. Aceste relatii se exprima astfel:

UmgA    UmgB    UmgA    PA

= --- sau --- = --

PA PB    UmgB PB