Controlul - functie a managementului si gestiunii financiare

Controlul - functie a managementului si gestiunii financiare

Controlul, in acceptiunea lui semantica, este o analiza permanenta sau periodica a unei activitati, a unei situatii pentru a urmari mersul si pentru a lua masuri de imbunatatire. in acelasi timp el semnifica si o supraveghere continua, morala sau materiala, ca si stapanirea unei activitati, a unei situatii. Aspecte interesante releva, insa, si alte definitii, potrivit carora controlul este o verificare, o inspectie atenta a corectitudinii unui act sau o actiune de supraveghere a cuiva, a ceva, o examinare minutioasa sau puterea de a conduce, ca un instrument de reglementare a unui mecanism, a unui proces.

Activitatea de control mai poate fi definita ca functie a conducerii, instrument de conducere, mijloc de cunoastere a realitatii si de corectare a erorilor. Deasemenea controlul este definit drept procesul prin care se verifica si se masoara realizarea cantitativa si calitativa a performantelor, a sarcinilor sau lucrarilor, pe care le compara cu obiectivele planificate si indica masurile de corectie, ce apar ca necesare.

Privit din punct de vedere al misiunii sale, controlul este o componenta intrinseca a managementului, iar din punct de vedere al exercitarii sale este o activitate umana, autonoma si specifica, care serveste atat conducerii firmei, societatilor si partenerilor ei, cat si autoritatilor publice si chiar populatiei.

Pe baza acestor consideratii exhaustive constatam ca controlul este un atribut al conducerii firmei, o functie a conducerii si, in acelasi timp, este o activitate independenta. in aceasta calitate, de functie a conducerii, controlul vizeaza maximizarea parametrilor ce se refera la rezultatele obtinute si la cresterea vitezei de realizare a lor.

In acelasi sens, exista si ideea, conform careia, controlul face parte din desfasurarea fiecarei functii a intreprinderii -{tehnica, comerciala, financiara, administrativa, de personal), ca'si a functiei directiei generale. Datorita importantei sale, sistemul de controlul financiar poate fi considerat ca instrument indispensabil managementului pentru supraveghere regulata a activitatii firmei, cu scopul de a lua la timp deciziile ce se impun, privind fiecare functie in parte dar si ansamblul firmei.

Managementul reprezinta efortul de a organiza, activitatea de conducere in raport cu legitatile pietei in vederea cunoasterii si perfectionarii modului de gestionare a potentialului agentilor economici si de a preveni aparitia riscurilor, deficientelor si lipsurilor in activitatea acesteia.

Managementul se constituie intr-o adevarata stare de spirit, care se opune tot mai mult ramanerii in urma si pasivitatii, transformandu-se intr-un interes public general, pentru obtinerea eficientei maxime din orice actiune, pentru ca presupune analiza mediului economic si prognoza evolutiei lui, pregatirea deciziilor in domeniu. Deasemenea, gestiunea financiara a firmei, inseamna pregatirea, fundamentarea, luarea si executarea deciziilor financiare ale acesteia.

In acest sens economistul francez Henry Fayol , considerat, alaturi de F. W. Taylor drept parinte al stiintei conducerii, definea conducerea intreprinderii prin cinci functii principale: prevederea, organizarea, comanda, coordonarea si controlul.

La toti autorii care s-au ocupat de teoria managementului firmei si stiintei conducerii, gasim, cu modificari insignifiante, cele cinci functii de mai sus. Constatam ca acestia, indiferent de specialitatea lor, rezerva controlului un loc bine precizat intre functiile agentilor economici-firme si anume la sfarsitul ciclului de realizare a procesului managerial.

In acest context, controlul, este la nivel micro si macro economic, o functie eficienta si necesara a managementului armonizand interesele individuale cu cele ale colectivitatii si ale societatii intr-un tot unitar.

Controlul financiar, parte integranta a managementului si a gestiunii financiare, constituie in acelasi timp, expresia unei necesitati obiective ca forma de cunoastere, ceea ce ii confera o sfera mult mai larga si cu semnificatii multiple care depasesc interesul strict al firmei. Mai mult, acelasi control care se efectueaza in cadrul firmei are o tripla semnificatie fiind in acelasi timp un control pentru sine (un control interior), un control pentru altii (un control exterior) si un control pentru stat (un control public).

- Indiferent pentru cine si pentru ce scop s-ar efectua controlul, el este in acelasi timp un proces de cunoastere a trecutului, de apreciere a prezentului si de descifrare a viitorului, in legatura cu activitatea firmei si cu performantele ei economico-financiare. Totodata, controlul financiar este un proces de cunoastere, o practica ce incita la studiu, actiune si reflectie. De asemena, acesta asigura protectia intereselor ce graviteaza in jurul firmei, furnizand o viziune globala asupra ei. El constituie, in acelasi timp, un factor de securitate si autonomie pentru societate, apare ca un instrument de reglementare a activitatii agentilor economici, precum si ca un ghid pentru cei ce iau hotarari la orice nivel, ajuta la sanctionarea agentilor economici ineficienti si incompetenti, ca si la recompensarea celor competitivi. Cu alte cuvinte, controlul contribuie la integrarea firmei in mecanismul economiei de piata printr-o activitate manageriala complexa si continua.

Managementul intreprinderii include in mod necesar gestiunea resurselor intreprinderii, gestiunea economica si in special gestiunea financiara, precum si deciziile cu privire la procurarea si repartizarea resurselor, atat a celor materiale si umane, cat si a celor financiare si informationale.

Gestiunea resurselor intreprinderii are ca scopuri esentiale, pe de o parte, sa asigure sistematic fondurile necesare echiparii ei, conform obiectului de activitate, producandu-le la timpul dorit si la cel mai mic cost, fara sa-i afecteze independenta sa fata de terti, posibilitatile activitatii sale industriale sau comerciale, pe de alta parte, sa controleze - ceea ce este primordial - buna utilizare a fondurilor si rentabilitatea operatiunilor carora le sunt alocate.

Gestiunea economica este o categorie economica care consta in ansamblul de operatiuni prin care se asigura gospodarirea, administrarea si valorificarea patrimoniului unei unitati economice (firme), incredintat unei persoane numita administrator. Se refera la activitatile de primire, pastrare, manipulare, a valorilor materiale si banesti efectuate de un agent economic - firma, pe o perioada de timp in vederea obtinerii de profit.

Aceasta categorie economica presupune pentru agentul economic concurenta, competitia tehnologica si a procedeelor de conducere, capacitatea de adaptare la miscarile pietei. Toate acestea contribuie la succesul unora si esecul altora. Ea presupune nu numai atragerea fondurilor necesare deschiderii sau dezvoltarii unei afaceri, dar si planificarea modului de evolutie al afacerii, precum si evaluarea dinamicii rezultatelor lor. Acest lucru este evident deoarece firma -agentul economic doreste sa-si sporeasca profitul (2-6% anual dau faliment).

Datorita importantei vitale a fondurilor banesti pentru desfasurarea activitatii unei firme, adesea insusi managementul este redus si el la gestiunea economica,' sau mai precis, la gestiunea financiara.

Gestiunea financiara ca latura esentiala a gestiunii economice este un principiu fundamental pe baza caruia functioneaza regiile autonome si societatile comerciale cu autonomie functionala si financiara. Ea consta in totalitatea relatiilor financiare pe care agentul economic - firma le are in legatura cu formarea, dezvoltarea, repartizarea si utilizarea fondurilor disponibile cu maximum de eficienta, in vederea obtinerii si utilizarii rationale a rezultatelor financiare.

Gestiunea financiara, privita, ca parte a managementului (vezi anexa 2), este o activitate ghidata de obiectivele financiare prestabilite ale firmei, o activitate practica si de studiu in acelasi timp. Practica, pentru ca se refera la procurarea fondurilor si alocarea sau repartizarea lor conform trebuintelor de studiu, pentru ca presupune analiza mediului economic si prognoza evolutiei lui, pregatirea deciziilor in domeniu. Deasemenea, gestiunea financiara a firmei, inseamna pregatirea, fundamentarea, luarea si executarea deciziilor financiare ale acesteia.

Demersul financiar si situatia financiara a firmei prezinta importanta atat pentru conducerea firmei insasi, cat si pentru partenerii acesteia. in acest context, gestiunea financiara a firmei, poate fi privita din interiorul ei si reprezinta o optica interna, proprie managementului, dar si din afara firmei, printr-o optica externa, aceea a partenerului real sau potential, a bancherului, a furnizorului, a actionarului, a autoritatii publice s.a. Fiecare dintre acesti "actori" ai economiei de piata sunt interesati sa cunoasca situatia financiara a firmei, cu care intra in relatii.

Fara a subestima celelalte aspecte ale managementului, consideram ca gestiunea financiara este punctul nodal al acestuia, in primul rand, pentru ca problematica financiara a firmei este generata, si genereaza, relatiile de schimb pe care le intretine cu mediul economic in care functioneaza; in al doilea rand pentru ca ea se interpreteaza ca fenomen de putere, finantele reprezentand adesea pozitia firmei in mediul in care isi desfasoara activitatea.

Ca urmare semnificatia deplina a gestiunii financiare nu poate fi apreciata decat in contextul unei viziuni globale asupra firmei, in calitatea ei de agent economic si de sistem in interactiune cu mediul sau. Mai mult, firma, urmarind obiectivele sale intampina o serie de constrangeri-restrictii economice, juridice, sociale, ecologice etc, in derularea activitatii sale. Asadar, observam ca, firma se afla intr-o dependenta aproape totala de situatia sa financiara, de resursele sale financiare.

Managementul presupune atat gestiunea economica a resurselor firmei, in general, si a celor financiare, in special, cat si cunoasterea mersului activitatii, a masurii in care se realizeaza obiectivele si modul in care acestea se integreaza optim in mediul economic si social, ceea ce presupune, asa cum subliniam la inceput, responsabilitate si cunoastere. in acest context controlul devine incontestabil, nu numai, un atribut al conducerii, ci insasi conducere, pentru faptul ca urmareste si verifica periodic modul de gestionare al tuturor resurselor firmei.

Aceste elemente constituie o sinteza foarte sumara a conditiilor in care isi desfasoara activitatea agentii economici, specifici economiei de piata, dar si o sumara imagine a problemelor de management financiar-contabil, de organizare si conducerea contabilitatii, de organizare si exercitare a controlului financiar propriu-preventiv si de gestiune si a celui de stat.

Mai mult, controlul financiar, in cadrul managementului, este un fel de interface intreprindere - parteneri financiari (inclusiv actionari, creditori, fisc), ceea ce inseamna ca el admite schimbul de informatii de o deplina sinceritate asupra trecutului si perspectivelor firmei.

Totodata, controlul firmei, in speta controlul financiar, trebuie abordat sistematic si global, respectiv in cadrul sistemului de management si cu optica asupra ansamblului de functionare a firmei intr-un context dinamic, riscant si imprevizibil al economiei de piata. in aceste conditii, continutul si natura controlului firmei 'au evoluat in permanenta, ceea ce ii confera acestuia un caracter dinamic. Ca urmare, el depaseste verificarea si atestarea veridicitatii, reflectata in actele analitice si sintetice ale firmei, a situatiei ei economice. El are si un caracter mai mult decat cantitativ si economic, mai ales un caracter social. Aceasta priveste activitatea intreprinderii, intrucat el efectueaza un serviciu real nu numai acesteia, ci si intregii societati in care actioneaza firma. in acelasi timp controlul firmei are si un caracter obiectiv fiind conceput, organizat si realizat in vederea aflarii adevarului, fiind interesat sa redea imaginea fidela a situatiei agentului economic. Cu alte cuvinte, sistemul de control al firmei este deja o institutie economica si are un rol activ si benefic, el este o actiune si determina o interventie economica.