Convertibilitatea monetara. Regimul cursurilor de schimb

Convertibilitatea monetara. Regimul cursurilor de schimb

1. Convertibilitatea monetara

Convertibilitatea este legata de emisiunea si punerea in circulatie a bancnotelor, pe langa monedele de aur si argint. In prezent convertibilitatea monetara se defineste ca fiind insusirea legala a unei monede de a fi schimbata pe o alta moneda fara restrictii in ce priveste persoana (rezident sau nerezident), in ce priveste suma sau scopul schimbului.

Ca sens si ca forme de manifestare, convertibilitatea monetara a cunoscut o diversitate de aspecte strict legate de sistemele monetare in care s-au manifestat. In conditiile etalonului aur vorbim de o convertibilitate a bancnotei in aur, in contextul etalonului puterii de cumparare nu mai vorbim de convertibilitatea in aur nici macar a dolarului, ci doar de convertibilitate valutara.

Fondul Monetar International defineste convertibilitatea monetara valutara ca fiind desfiintarea restrictiilor si discriminarilor privind platile si transferurile internationale, evitarea practicilor valutare discriminatorii. Totodata Fondul Monetar International stabileste o serie de recomandari pentru tarile care doresc sa-si declare moneda convertibila:

sa aiba o economie care sa asigure necesarul intern de marfuri si sa asigure in acelasi timp un export satisfacator, cu o structura a preturilor asemanatoare cu cea a pietei mondiale;

eliminarea controlului preturilor (liberalizarea acestora);

echilibrarea balantei de plati;

crearea unei rezerve valutare capabile sa asigure sustinerea cursului de schimb;

stabilirea unui curs real fundamentat din punct de vedere economic;

limitarea inflatiei si realizarea stabilitatii monetare.

Majoritatea monedelor nationale prezinta inca restrictii fie privind persoana, fie suma, si din acest punct de vedere avem mai multe tipuri de monede:

monede liber convertibile sau liber utilizabile, o categorie de valute creata prin decizia Fondului Monetar International din anul 1978, care cuprindea la acea data: dolarul american, lira sterlina, marca germana, francul francez, yenul, iar in prezent francul francez si marca germana au fost inlocuite de Euro (). Sunt larg folosite pentru efectuarea platilor in tranzactiile internationale si larg negociate pe pietele valutare. Se caracterizeaza prin eliminarea in totalitate a restrictiilor privind utilizarea lor, convertibilitatea este deplina;

monede cu o convertibilitate externa, adica convertibilitate de cont curent, nu si pentru transferurile de capital; monedele cu convertibilitate externa se numesc valute convertibile (129 de tari aveau moneda convertibila in anul 1996);

monede cu o convertibilitate interna, care prezinta restrictii atat pentru convertibilitatea de cont curent cat si pentru convertibilitatea transferurilor de capital;

monede neconvertibile, care sunt recunoscute de statul emitent doar in interiorul granitelor sale. Pot fi utilizate in relatiile de plati internationale numai in cadrul acordurilor bilaterale, in limitele si conditiile acestora;

monede transferabile (virabile), monede de cont, reprezinta monede care fara a fi convertibile, pot fi utilizate ca instrument de plata international prin increderea acordata de catre un grup de state (de exemplu, rubla in cadrul CAER).

Pentru o mai buna intelegere a convertibilitatii valutare, reamintim componentele balantei de plati potrivit standardelor F.M.I.

Balanta de plati cuprinde contul curent si contul de capital si financiar.

I. Contul curent (Balanta de plati curente)

A.    Bunuri si servicii

a)      Bunuri formeaza balanta comerciala, cea mai importanta componenta a balantei de plati si reprezinta importul si exportul de bunuri corporale evaluate f.o.b. (frontiera vamala a tarii exportatoare).

Marfuri de export/import;

Bunuri pentru prelucrare;

Reparatii la bunuri;

Aur nemonetar.

b)      Servicii formeaza balanta serviciilor si inregistreaza incasarile si platile rezultate din derularea operatiunilor de:

Transporturi (marfuri, pasageri);

Turism:

deplasari oficiale;

turism particular indiferent de scop;

schimb valutar;

Alte servicii:

comunicatii;

constructii;

asigurari, reasigurari;

servicii financiare;

servicii de informatica;

taxe licenta;

leasing;

servicii de posta, telecomunicatii, radio si televiziune;

servicii culturale si de recreere;

alte servicii.

B.     Venituri

Venituri din munca: salarii si alte compensatii, platite in numerar sau in natura castigate intr-o alta economie, decat cea de rezidenta.

Venituri din investitii:

directe;

de portofoliu.

Este vorba de dobanzi si dividende obtinute in urma constituirii depozitelor bancare, imprumuturilor, obligatiunilor, efectelor de comert, participari la capitalul social al intreprinderilor, creante ale centralei asupra sucursalei.

3. Venituri din alte investitii de capital

C.     Transferuri curente reprezinta intrari sau iesiri de resurse reale sau financiare fara o compensare din partea beneficiarului si cuprind:

transferuri ale administratiei publice: subventii sau donatii, asistenta tehnica, despagubiri impuse de tratate de pace, contributii ale statului la organizatii internationale etc;

transferuri private: venituri ale muncitorilor angajati in alte economii. ajutoare, cadouri, bilete la loterie vandute, premii castigate, pensii necontractuale de la agentii neguvernamentale etc;

II. Contul de capital si financiar (Balanta miscarilor de capital)

A.    Contul de capital cuprinde operatiunile de incasari si plati legate de transferul international de capital (datorii guvernamentale si neguvernamentale), achizitionarea sau vanzarea de active care nu sunt rezultatul activitatii umane si active intangibile care sunt efectuate intre rezidenti si nerezidenti:

Transferuri de capital ale sectorului oficial si a altor sectoare.

Achizitionarea/vanzarea de active nemateriale, nefinanciare.

B.     Contul financiar cuprinde totalitatea tranzactiilor cu active si pasive financiare externe ale unei economii care presupun transferul dreptului de proprietate, inclusiv crearea si lichidarea de creante.

Investitii directe ale rezidentilor in strainatate si ale nerezidentilor in Romania prin care o entitate rezidenta intr-o economie detine cel putin 10% din actiunile sau puterea de vot ale unei intreprinderi rezidente intr-o alta economie. Investitia directa presupune o relatie pe termen lung, iar investitorul poate fi o persoana fizica, o companie publica sau privata, un grup de persoane fizice sau companii, guvern, agentie guvernamentala. Este vorba de participantii la capital si castiguri reinvestite.

Investitii de portofoliu active si pasive cuprind tranzactii cu actiuni, titluri financiare si derivate concretizate in instrumente pe termen scurt sau pe termen lung, negociabile care nu se refera la investitii directe sau active de rezerva. Aceste instrumente sunt: actiuni, obligatiuni si bilete, instrumente ale pietei monetare si derivate financiare.

Alte investitii cuprind credite comerciale, depozite bancare, imprumuturi obtinute de la organisme financiare internationale.

Active de rezerva reprezinta instrumentele financiare aflate la dispozitia autoritatilor centrale pentru a finanta, absorbi sau ajusta dezechilibrele financiare, si anume: aurul monetar detinut de autoritatea monetara, creantele autoritatilor asupra nerezidentilor, disponibilitati in Drepturi Speciale de Tragere si pozitia rezervelor la F.M.I.

Conturi de cliring/barter (guvernamentale si neguvernamentale).

Conturi in tranzit.

Daca contul curent inregistreaza un sold negativ, adica balanta de plati curente este deficitara, se incearca finantarea acestui deficit prin transferuri de capital, investitii directe, de portofoliu sau alte investitii si mai putin prin utilizarea rezervei valutare.

Desi principala functie a activelor de rezerva este de a asigura finantarea, absorbtia sau reglarea amplitudinii dezechilibrelor prin interventia autoritatii monetare pe piata valutara, pentru a influenta cursul de schimb al monedei nationale, utilizarea excesiva a rezervelor nu este o practica anuala a bancilor centrale, deoarece activele de rezerva reprezinta o garantie pentru imprumuturile de pe piata financiara internationala si un semnal al solvabilitatii tarii.

Volumul detinerilor de rezerva este analizat in raport cu importul de bunuri, respectiv perioada in care importul poate fi acoperit de activele de rezerva. In cazul trecerii la convertibilitate, expertii F.M.I. apreciaza ca volumul acestor rezerve trebuie sa reprezinte echivalentul valoric al importului unei tari pe o perioada de 3-5 luni.

Regimul cursurilor de schimb

Alaturi de convertibilitate si balanta de plati, cursul de schimb reflecta pozitia economiei nationale in cadrul economiei mondiale. Un atribut ce da credibilitate sistemului monetar national este regimul de curs de schimb.

Regimul cursurilor de schimb poate fi impartit in doua categorii principale: cursuri de schimb flotante si cursuri de schimb fixe.

Optiunea asupra regimului de schimb se bazeaza pe analiza costuri-avantaje, luandu-se in considerare mobilitatea factorilor de productie, gradul de deschidere a economiei, mobilitatea capitalurilor, gradul de diversificare a exportului, orientarea geografica a comertului, rata inflatiei in tara respectiva fata de rata inflatiei in tarile partenere (pe plan comercial).

In cazul unui curs de schimb flotant, acesta este determinat liber pe piata, prin confruntarea cererii cu oferta de valuta, autoritatea monetara nu intervine pe piata valutara, de fapt nu putem vorbi de politica valutara. Aceasta flotare, numita pura (libera), este mai mult un model teoretic; in prezent exista 20 de state, intre care S.U.A. si Japonia, a caror moneda floteaza liber. Experienta istorica ne-a condus catre un alt regim de flotare, numit flotare administrativa, in cazul caruia autoritatea monetara intervine pe piata valutara, insa nu este obligata la aceasta interventie.

In cazul unui curs de schimb fix, acesta este mentinut o perioada indelungata de timp si poate fi modificat in situatii exceptionale. A functionat practic in perioada sistemului monetar bazat pe etalonul aur (1880-1914).

In prezent, banca centrala determina un curs de schimb oficial fata de un etalon international (o moneda puternica) si intervine pe piata valutara daca cursul de schimb de pe piata se indeparteaza de cel oficial. Exista si formula atasarii monedei nationale fata de un cos valutar de referinta format din mai multe monede puternice, ce are ca principiu orientarea exportului si importului, a relatiilor comerciale. Asemeni flotarii care nu este pura, si cursul de schimb fix fluctueaza in cadrul unei limite. Vorbim mai degraba de un curs de schimb fixat (pegged exchange rate).

Regimul cursului de schimb fix fluctuatia limitata

Exemplul clasic al regimului de cursuri de schimb fixe este primul Sistem Monetar International de la Bretton-Woods (1944). Cursurile de schimb ale monedelor tarilor participante la acest sistem fluctuau intr-o marja de 1% fata de dolar, moneda etalon a sistemului. Sistemul Monetar European creat in 1979 avea, de asemenea, la baza un regim al cursurilor de schimb fixe, monedele tarilor participante la sistem fluctuau intr-o marja de 2,25% fata de cursul de schimb pivot.

Destramarea sistemului Monetar International de la Bretton-Woods a insemnat si trecerea la regimul cursurilor de schimb flotante, care impune o constrangere mai redusa in ce priveste rata inflatiei si creeaza premisele miscarilor speculative; riscul este deci mai ridicat. Spre deosebire de cursurile flotante, regimul cursurilor fixe exercita o puternica constrangere in ce priveste rata inflatiei; aceasta nu poate fi mult diferita de a partenerilor, favorizand cooperarea intre tari, in conditii de risc de schimb minim.

Ancorarea monedei nationale fata de o moneda puternica (a unei tari cu inflatie redusa) reprezinta o varianta a sistemului de cursuri de schimb fixe. Este practicata de tari cu inflatie foarte ridicata cu scopul de a obtine o reducere rapida a acesteia, pana la nivelul inflatiei din tara fata de a carei moneda se realizeaza ancorarea.

Modalitatea practica de ancorare poate presupune infiintarea unui Consiliu Monetar, care va prelua conducerea politicii monetare si va emite moneda nationala doar in schimbul monedei straine puternice fata de care s-a legat cursul de schimb. Pierderea independentei politicii monetare se justifica prin reducerea ratei inflatiei, doar daca este foarte mare: exemplul cel mai elocvent este cel al Argentinei (1991) care a reusit prin ancorarea monedei nationale reducerea inflatiei care a scazut de la 3200% in 1989 la 4% in 1994. Pentru ca efectele ancorarii sa fie cele scontate, acoperirea monedei nationale trebuie sa fie deplina: Argentina a beneficiat in 1996 de un sprijin al institutiilor financiare internationale de 5 miliarde de dolari.

La limita intre cursurile de schimb fixe si cursurile de schimb flotante, constatam un nou tip de curs de schimb practicat de Ungaria si Polonia denumit crowling, care reprezinta aprecierea sau deprecierea monedei, pas cu pas fix, conform unei planificari anume.

3. Convertibilitatea si regimul cursului de schimb in tarile din Europa Centrala si de Est

Regimul valutar, ca mecanism vital al economiei, a constituit preocuparea tarilor aflate in perioada de tranzitie de la economia planificata la economia de piata, din Europa Centrala si de Est, dupa 1989, perioada caracterizata de reforme economice (dar si de transformari politice, legislative, sociale).

Fara indoiala ca privatizarea este cea care distinge o schimbare sistematica originala de perestroika sau reforma, insa exista si alte conditii ale infaptuirii reformelor in aceste tari, printre care convertibilitatea monedei si regimul cursului de schimb.

Tarile central si est europene trebuie sa indeplineasca o serie de conditii specifice pentru a-si declara moneda convertibila, si anume:

liberalizarea comertului exterior;

stimularea exportului prin acordarea unor drepturi sau chiar facilitati acestora (dreptul asupra valutei obtinute din export);

crearea unui mecanism de interventie asupra cursului de schimb in vederea asigurarii stabilitatii monedei nationale;

crearea unei rezerve valutare pana la echivalentul valoric al importului pe o perioada de 3-5 luni, care sa acopere solicitarile de schimb valutar ale nerezidentilor (vezi paragraful anterior);

liberalizarea preturilor;

eliminarea subventiilor.

Declararea convertibilitatii interne, limitate din punct de vedere al scopului, sumei si persoanei care solicita preschimbarea, concretizata in posibilitatea cumpararii unei sume limitate de valuta de catre rezidenti, a declansat asa-numitul fenomen al dolarizarii acestor economii, la inceputul anilor `90. Dolarizarea este de fapt manifestarea legii moneda rea alunga pe cea buna: populatia dorea sa detina valuta, cumpara valuta (in limita stabilita de lege), aruncand astfel in circulatie moneda nationala. Desigur ca, dolarizarea economiei s-a manifestat pe fondul inflatiei ridicate ce a caracterizat tarile din Estul si Centrul Europei, deci a instabilitatii monedei nationale, a unei rate a dobanzii real negative pentru depozitele in lei, fenomene sesizate de rezidenti.

In acest context, tarile foste socialiste au incercat, prin regimul cursului de schimb, sa asigure stabilitatea monedei lor nationale. Avantajele ancorarii monedei nationale au fost luate in considerare si de Centrul de Studii de Politica Europeana din Bruxelles, atunci cand a recomandat tarilor in tranzitie aceasta ancorare fata de o moneda puternica. Adoptarea unui anumit regim valutar a presupus optiunea politica a factorilor de decizie din tara respectiva, existenta unor conditii economico-financiare specifice si aplicarea unui set de politici economice in concordanta cu regimul valutar adoptat. Diferentele existente in privinta regimului valutar din tarile Europei Centrale si Rasaritene concretizate ca atare si in acordurile cu Fondul Monetar International reflectau tocmai conditiile diferite din fiecare tara. Raportul Fondului Monetar International clasifica regimurile de curs de schimb ale acestor tari in cinci categorii:

A cursuri de schimb fixe (cu infiintarea unui Consiliu Monetar) ancorarea monedei nationale:Bulgaria, Estonia, Lituania;

B cursuri de schimb raportate la o valuta puternica sau la un cos de valute (fixate), fara infiintarea unui Consiliu Monetar (pegged exchange rate):Slovacia, Letonia;

C cursuri de schimb de tipul crowling peg cu raportari la un cos de valute si flotare administrativa:Ungaria, Polonia;

D cursuri de schimb cu flotare administrata:Cehia, Croatia, Slovenia;

E cursuri de schimb cu flotare independenta.