DEZVOLTAREA ECONOMICA SI EFICIENTA ECONOMICA

DEZVOLTAREA ECONOMICA SI EFICIENTA ECONOMICA

1.1. Conceptul de dezvoltare economica

Dezvoltarea economica implica crestere economica si progres economic, desi reciproca nu este valabila. Dezvoltarea economica presupune un ansamblu de transformari cantitative, structurale si calitative, atat in economie, cat si in cercetarea stiintifica, in mecanismele si structurile organizationale, in cultura organizationala (modul de gandire si comportament al oamenilor)2.

In sensul cresterii economice, dezvoltarea exprima evolutia unor marimi economice agregate in cadrul unui orizont de timp, la nivel national sau international si masoara efectele pozitive in planul vietii economice si sociale prin intermediul unui indicator, cum ar fi produsul intern brut (PIB) pe locuitor. Dezvoltarea economica presupune, de asemenea, imbunatatirea standardului de viata al oamenilor si este masurat de regula prin venitul pe locuitor.

In sensul progresului economic, dezvoltarea exprima tendinta evolutiva de ameliorare a performantelor globale ale functionarii economiei nationale reflectate asupra calitatii vietii si a nivelului de civilizatie. Progresul economic este posibil numai prin promovarea programelor strategice si prin progres tehnic.

Cresterea economica alterneaza in timp prin cresteri si descresteri sub forma ciclurilor economice pe termen scurt si pe termen lung. Comportamentul ciclurilor economice depinde de cererea agregata, care este o functie de consum privat, investitii realizate de firme, cheltuieli realizate de stat si de exporturile nete. Dezvoltarea echilibrata a economiei nationale presupune si participarea la schimburile economice internationale pentru a utiliza oportunitatile de valorificare suplimentara a resurselor materiale si umane. Dar, participarea la schimburile internationale depinde de gradul de dezvoltare, structura si functiile interne ale factorului national in corelatie cu situatia economica mondiala la un moment dat.

Cererea agregata este compusa din urmatorii factori3 :

Cheltuieli pentru consumul individual ( C )

Cheltuieli ale intreprinderilor pentru investitii (I )

Cheltuieli publice, guvernamentale ( G )

Cheltuieli efectuate in strainatate (exportul) (X )

Cheltuieli efectuate cu importul ( H )

Prin urmare, cererea agregata este: CA = C + I + G + X - H

Cererea agregata crescatoare creaza cerere de produse pe piata, ceea ce stimuleaza intreprinderile sa sporeasca productia, crescand numarul de locuri de munca, precum si capacitatile de productie, cu efect stimulator asupra progresului tehnic, dezvoltarii umane si dezvoltarii durabile.

Logica generala a ciclurilor economice este: cresterea economica conduce la investitii si la crearea de noi locuri de munca, la bunastare si la cresterea cererii pe piata, deci a consumului. Rezulta reducerea somajului si in timp limitarea resurselor umane disponibile. Aceasta conduce la aparitia presiunilor asupra cresterii ratei salariilor si ca urmare la cresterea inflatiei. De regula, banca centrala (nationala) raspunde la cresterea inflatiei prin cresterea ratei dobanzilor, care produce cheltuieli suplimentare si ca urmare scaderea increderii firmelor de a face noi investitii. Investitiile scad si apoi intra in declin, cheltuielile se reduc, creste rata somajului si cresterea economica intra in perioada de depresie sau de recesiune.

Cunoasterea si intelegerea conceptului de cerere agregata, crestere economica si existenta ciclurilor economice sunt importante si la nivel micro-economic pentru deciziile manageriale de consum si investitii si pentru realizarea previziunilor strategice.

Prin urmare, dezvoltarea economica, in afara ideii de reducere a saraciei, atenuarii inegalitatii si somajului, implica urmatoarele dimensiuni macroeconomice: crestere economica, progres economic, dezvoltare durabila, programe strategice, progres tehnic si dezvoltare umana.

Raspunsul la modificarile mediului si viitorul unei firme depinde de o serie de factori macro-economici, si anume de: somaj, inflatie, rata dobanzii, rata de schimb valutar si politicile guvernamentale, dar si de strategia sa manageriala.

Crestere economica reprezinta sporirea cantitativa a activitatilor si rezultatelor acestora si se masoara prin marimea reala a unui indicator macroeconomic agregat de tipul Cresterea economica exprima modificarile ce au loc in timp si spatiu determinat prin sporirea dimensiunilor rezultatelor economice corelat cu alti factori determinanti (tehnologici, sociali, culturali, de mediu). Cresterea economica se coreleaza cu finalitatea sociala (calitatea vietii) si poate fi.

crestere economica pozitiva, cand rezultatele economice au o tendinta de crestere fata de numarul locuitorilor;

crestere economica negativa, cand rezultatele economice au o tendinta de scadere fata de numarul locuitorilor;

crestere economica zero, cand rezultatele economice cresc in acelasi ritm cu populatie, deci nivelul rezultatelor pe locuitor ramane constant.

Volumul economiei sau nivelul de dezvoltare se determina prin marimea productiei nationale, determinata de dezvoltarea capitalului, eficienta economica, rezultatele concrete ale cercetarii stiintifice, etc.6 Principalii indicatori utilizati pentru masurarea cresterii economice sunt: produsul intern brut si venitul national pe locuitor intr-o perioada de timp si intru-un spatiu limitat (national).

Cresterea economica depinde atat de factorii interni, cat si de participarea la circuitul economic mondial.

Progres economic: schimbarea calitativa a continutului factorilor de productie si a relatiilor din viata economica pentru a se adapta la cerintele progresului social. Desigur ca schimarea este in primul rand o vointa politica, asa cum s-a intimplat in tarile foste comuniste, inclusiv Romania in anii 90. Tranzitia si trecerea la o societate democratica au adus o serie de mutatii in viata economica si in structura factorilor de productie. O influenta extrem de mare a avut deschiderea granitelor si libera miscarea capitalului si a know-how-ului. Toate acestea au contribuit la aparitia de noi industrii (telefonia mobila, internetul), de noi tehnologii (nanotehnologia, biotehnologia), de noi materiale, de noi abilitati ale fortei de munca, care conduc la progres. De asemenea s-au creat conditiile pentru cresterea spiritului antreprenorial. Principalele schimbari care au avut loc in Romania au vizat: modificarea structurii agentilor economici pe forme de proprietate, dezvoltarea si consolidarea industriei serviciilor (bancare, asigurari, turism), crearea bursei de valori si a pietei de capital, restructurarea dimensionala in toate sectoarele economiei (public, mixt, privat si cooperatist).

Dezvoltare durabila: asigurarea echilibrului optim intre factorii economici, tehnologici, sociali si naturali (de mediu) in scopul asigurarii dezvoltarii prezente si viitoare.

In perspectiva mileniului trei, dezvoltarea economica este asociata dezvoltarii durabile, in cadrul careia criteriul esential devine asigurarea egalitatii sanselor generatiilor care coexista si se succed la viata pe planeta, astfel incat sa existe compatibilitate intre efectele economice, cele socio-umane, cele ecologice, sa se imbine armonios cu justitia sociala si democratia, atat pe plan national, cat si mondial. Dezvoltarea poate fi durabila numai daca se centreaza pe om, pe valorificarea intregului potential al fiintei umane si pe asigurarea unei calitati superioare a vietii, omul fiind beneficiarul dezvoltarii. In raportul "Viitorul nostru comun", prezentat la Summit-ul ONU de la Rio de Janeiro din 1992, dezvoltarea durabila (sustenabila) este conceputa in viziunea reconcilierii dintre economie si mediul inconjurator7_.

In esenta cele patru dimensiuni ale dezvoltarii economice ale unei tari (economica, sociala, tehnologica si ecologica) trebuie sa fie in interactiune si sa se asigure compatibilitatea si simultaneitatea progresului.

Programe strategice: totalitatea actiunilor corelate si programate pe termen lung care sa conduca la schimbare in sens pozitiv. Tarile dezvoltate au succes datorita modului in care este organizata si condusa societatea si datorita modului in care sunt dirijate investitiile pe termen lung.

Progres tehnic: activitatea creatoare, rezultatul procesului de innovare, incluzand cercetarea stiintifica, elaborarea tehnologiilor, crearea produselor noi. Activitatea creatoare cuprinde inventiile si inovasiile. O inventie se defineste conform legii8 ca fiind o creatie ce trebuie sa indeplineasca trei atribute fundamentale: sa aiba caracter tehnico-aplicativ, sa poata fi realizata si reprodusa si sa prezinte noutate si progrs fata de cunostintele actuale pe plan mondial. Creativitatea este capacitatea de a identifica conexiuni intre elemente aparent fara legatura intre ele (obiecte, evenmente, legitati). Dezvoltarea acestei caracteristici umane a condus la revolutia din domeniul marketingului si la cresterea competitiei intre brand-uri. De asemenea, s-au schimbat si au evoluat canalele de comunicare (mass-media, interpersonale, globale), care faciliteaza schimbul de informatii si care joaca un rol important in creativitate si inovatie.

Dezvoltare umana: asigurarea bazei materiale si spirituale pentru satisfacerea nevoilor crescande a factorilor umani. In lumea dezvoltata omul este considerat ca fiind activul cel mai de pret al oricarei organizatii. Omul si cerintele lui de dezvoltare sunt pe primul plan in orice strategie. Dezvoltarea umana cuprinde intreaga infrastructura necesara pentru ca omul sa se simta confortabil, calm, bine instruit si cu perspective de crestere a bunastarii.

La nivel microeconomic, dezvoltarea economica presupune ansamblul de transformari cantitative, structurale si calitative la nivelul organizatiei sau intreprinderii, cu alte cuvinte presupune schimbare in structura si cultura organizationala, in productie si tehnologie, in marketing si vanzari, in modul de tratare a oamenilor si in management. In acest sens, factorii cresterii economice se asociaza managementului strategic, care in esenta consta in asigurarea resurselor si capabilitatilor strategice si utilizarea eficienta a acestora in vederea creerii avantajului competitiv.

Cai de crestere economica

Cresterea economica este un proces complex si este posibila datorita a doi factori generali: sporirea resurselor economice disponibile si cresterea eficientei utilizarii resurselor.

A. Sporirea resurselor economice disponibile

Sporirea resurselor economice disponibile se poate realiza prin urmatoarele cai: progresul tehnic, restructurarea economica, privatizarea si investitiile.

• Progresul tehnic

Progresul tehnic include: inovatia tehnica si tehnologica in general, dezvoltarea industriei telecomunicatiilor (IT) in special si transferul de tehnologie. Inovatia este specifica lumii de azi. Cercetarea stiintifica a luat amploare in lume si reprezinta o caracteristica a crearii avantajului competitiv pentru marile corporatii multinationale. Caracteristicile generale ale industriilor actuale, bazate pe inovatie, sunt :

scurtarea ciclului de viata al produselor

interschimbabilitatea materiilor prime si a materialelor si aparitia altora noi, astfel incat materia prima devine o variabila comandabila (compozite, fibre de carbon, titan, adezivi, etc.)

dispar restrictii in utilizarea materialelor rare

aparitia de noi tehnologii de prelucrare

scurtarea fluxurilor tehnologice si cresterea flexibilitatii acestora

dezvoltarea nanotehnologiei (in medicina, in optica, in industria vopselelor, in industria electronica)

dezvoltarea biotehnologiilor (in industria farmaceutica, agricultura).

Inovatia tehnica si tehnologica a avut de-a lungul anilor surse diferite de inspiratie: productia in anii 50, marketingul in anii 60, costurile si calitatea in anii 80, organizatia inovatoare in anii 90 si retele de innovare in mileniul 3. Desigur ca toate aceste au coexistat si coexista, accentul punandu-se actualmente pe rapiditatea si eficienta inovarii prin implementare.

Innovatia tehnologica este mai complexa si necesita un timp mai indelungat fata de innovatia in produs, dar prin inovatie tehnologica de proces se mentine un timp mai indelungat avantajul competitiv si se creaza conditii propice unor innovatii de produs, scaderea costurilor si cresterea calitatii.

Transferul de tehnologie face ca decalajele tehnologice dintre tari sa scada si reduce costurile cercetarii. De asemenea, transferul de tehnologie se realizeaza intre diferite industrii (fie prin copiere, fie prin adaptare).

• Restructurarea economica

Procesul restructurarii economice vizeaza schimbarea structurala si calitativa a sistemului economico-social. La nivel global, restructurarea poate fi privita pe trei nivele: restructurarea economica globala; restructurarea sectorului public; restructurarea corporatiilor. Aceste trei nivele de schimbare se regasesc si in Romania: restructurarea economiei Romaniei prin procesul de trecere la economia de piata; restructurarea institutiilor publice; restructurarea intreprinderilor. Intregul proces al tranzitiei spre economia de piata este un proces de restructurare, care implica la nivel national alte structuri, alte principii, alte sarcini. La nivelul organizatiei, restructurarea economica presupune schimbarea fundamantala a bazei de organizare si functionare a organizatiei, inseamna re-engineering10. Procesul de reproiectare nu este un proces lent, care urmeaza pasi de lucru sau etape, ci este un proces profund, dinamic, rapid, grandios si deosebit de riscant, care face, fie sa se vada rezultate imediate spectaculoase, fie sa distruga intraga organizatie. Este necesar sa se lucreze in echipa, sa se accepte ambiguitati si greseli si sa se invete din acestea, deoarece la baza reproiectarii sta gandirea discontinua (identificare si abandon) si reguli bazate pe presupuneri cu privire la tehnologii, oameni si scopuri ale organizatiei. Construirea organizatiei pe noi baze, orientate spre proces, este experimentata in multe organizatii internationale, ca de exemplu: Kodak (industria fotografica), IBM Credit (finantare pentru computerizare IBM), Ford Motors (motoare Ford), Hallmark (industria cartilor de felicitari), Bell Atlantic (servicii de acces la cariera), Taco Bell (din grupul Pepsi Co.), Capital Holding (asigurari), Caterppilar (industria vehiculelor grele)11_. In Romania de tranzitie procesul de restructurare a vizat:

restructurarea organizatorica (noi structuri organizatorice si concedieri)

restructurarea tehnologica (retehnologizare si modernizarea tehnologiilor, transfer de tehnologie)

restructurarea manageriala (contracte de management)

restructurare financiara.

Aplicandu-se la intreprinderi controlate de stat, procesul de restructurare a esuat in cele mai multe cazuri. Cu toate esecurile inregistrate, restructurarea ramane unul din obiectivele importante ale procesului de reforma si o cale de crestere economica.

• Privatizarea si libera initiativa

Privatizarea reprezinta una din parghiile esentiale de restructurare economica la nivel national prin schimbarea formei de proprietate, transferul deciziei si controlului, dar si pentru demonopolizare, creandu-se oportunitatea atragerii capitalului privat autohton si strain. Acest proces nu este specific numai tarilor in tranzitie la economia de piata. Tarile dezvoltate au avut si mai au sectoare economice controlate de stat, astfel ca procesul privatizarii este continuu, dar de o anvergura redusa si uneori vizeaza participarea larga a publicului prin cotarea unei parti din actiuni (25-50%) la bursa. De exemplu, in Franta in 1986 50% din actiunile firmei Saint Gobain au fost scoase la vanzare prin oferta publica, in Italia s-au vandut 20% din actiunile Companiei nationale de transport aerian, iar in Anglia privatizarea unor companii, cum sunt: British Telecommunication, British Gas Corporation, Rolls Royce, British Airways au avut loc in ultimele decenii12.

Procesul privatizarii realizat prin combinare cu cel al restructurarii a avut ca efect in Romania13:

schimbarea formei de proprietate

schimbarea structurii firmelor

schimbarea dimensiunilor firmelor (tendinta este de reducere a dimensiunilor)

aparitia unor noi industrii si disparitia altora

disparitia unor firme si aparitia altora

Privatizarea este o cale de crestere economica prin faptul ca transferul proprietatii de stat in sectorul privat creste cointresarea investitorilor de capital si creaza conditiile aplicarii unui management performant, care sa conduca la crearea de plusvaloare. De asemenea, demonopolizarea conduce la cresterea competitiei, eficienta si crestere economica.

• Investitiile

Investitiile reprezinta un mijloc de crestere economica ca rezultat al economisirii. Venitul unei perioade (V) se compune din consum (C) si investitii (I), pe de o parte si din consum si economii (E), pe de alta parte, astfel ca: V=C+ I; V= C+E si I = E. Pentru ca inclinatia spre economii sa constituie un factor de progres este necesar ca economiile sa se transforme in investitii14_. Investitiile se realizeaza din excesul de venituri, din economii sau din surse atrase si imprumutate. Pentru ca investitiile sa fie eficiente este necesar sa se asigure echilibrul intre investitii si sursele de investitii. Acest echilibru nu poate fi asigurat intr-un mediu inflationist, in care rata dobanzii este ridicata. De aceea, decizia de investitie se bazeaza pe raportul dintre valoarea prezenta a venitului obtinut prin investitii si costul investitiei sau pe raportul dintre venitul net actualizat si rata reala a dobanzilor (costul de oportunitate). Decizia de a investi este favorabila daca valoarea prezenta este mai mare sau egala cu costul investitiei sau daca rata venitului net actualizat este mai mare decat rata reala a dobanzii.

Investitiile reale, dupa Keynes sunt determinate in primul rand de perspectivele de profitabilitate existente la un moment dat in economie si abia apoi de rata dobanzii. Cand perspectivele de profitabilitate se imbunatatesc, creste nivelul activitatii investitionale si are loc expansiunea economica. Inrautatirea perspectivelor de profitabilitate atrage dupa sine diminuarea investitiilor, iar economia intra in recesiune. Rata dobanzii determina in principal investitiile financiare si in subsidiar pe cele reale15. In conceptia lui Keynes este necesara o rata a dobanzii negativa pentru ca investitiile sa egaleze economiile; dar cum rata dobanzii nu poate deveni negativa singurul mod de a realiza echilibrul este echilibrul somajului. Dupa Wicksell excedentul de investitii in raport cu economiile creaza inflatie si este asociata diminuarii venitului national disponibil .

B. Cresterea eficientei utilizarii resurselor

Cresterea eficientei utilizarii resurselor se realizeaza prin urmatoarele cai: management strategic, dezvoltarea personalului si dezvoltarea durabila.

• Management strategic

Managementul strategic este raspunsul organizatiei la presiunile mediului intern si extern prin: dinamism, flexibilitate, innovare, adaptare si privire spre viitor. Presiunile mediului extern pot imbraca mai multe forme17_: concurenta intensa, saturatia pietei, interventia statului, cererea consumatorilor, probleme de aprovizionare, schimbari legislative, schimbari ale cursului valutar si a ratei dobanzilor, iar a mediului intern: management neperformant, nemultumiri profunde ale salariatilor, nevoia de retehnologizare. Lista nu este restrictiva si se cuvine a sublinia faptul ca mangementul strategic are rolul de a crea resurse si capabilitati strategice care sa fie capitalizate sau sa produca oportunitati de creare a avantajului competitiv si crestere economica. Strategia, dupa Johnson si Scholes (1997) reprezinta directia si scopul unei organizatii pe termen lung care realizeaza avantaj prin configuratia resurselor in mediul schimbator pentru a raspunde nevoilor pietei si a satisface asteptarile stakeholderilor . Desigur ca unul din stakeholderi este statul care asteapta crearea produsului intern brut suplimentar.

• Dezvoltarea personalului

Procesul de dezvoltare a personalului presupune ca organizatia sa planifice si sa realizeze actiuni de: evaluare, dezvoltarea carierei, instruire, consiliere, motivare, testarea eficacitatii procedurilor utilizate in activitate, aprecierea performantei, procesul de comunicare. Procesul de dezvoltare a resurselor umane, prin care se acumuleaza noi competente si aptitudini nu este suficient fara a fi insotit de autodezvoltare, adica individul este subiectul unui proces despre sine condus de sine prin care acesta isi sporeste capacitatea si disponibilitatea de a deveni mai responsabil, nu numai cu privire la evenimentele din cadrul organizatiei, dar si referitor la propriul sau proces de invatare19. Calitatea si performanta muncii depuse conduce la crestere economica sau o franeaza. Practicile managementului resurselor umane au impact semnificativ asupra volumului veniturilor, productictivitatii muncii si performantelor financiare ale organizatiei si indirect asupra rezultatelor economiei nationale.

• Dezvoltarea durabila

Problema dezvoltarii durabile, sustinute este legata nemijlocit de obiectivele fundamentale ale dezvoltarii. Asigurarea si imbunatatire calitatii vietii umane nu mai este singura tinta a cresterii economice. Agenda 21 adoptata la Summitul de la Rio de Janiero in 1992 a stabilit noi dimensiuni dezvoltarii globale, si anume20:

Dimensiunea sociala si economica, care are in vedere:

accelerarea dezvoltarii durabile (sustinute) a tarilor in curs de dezvoltare;

combaterea saraciei;

schimbarea modeleleor de consum;

dinamica demografica;

sanatatea umana;

dezvoltarea durabila a localitatilor;

integrarea mediului si a dezvoltarii in luarea deciziilor.

Dimensiunea manageriala, care cuprinde conservarea si managementul resurselor dezvoltarii:

atmosfera;

planificarea integrata si managementul resurselor pamantului;

combaterea defrisarilor de paduri;

dezvoltarea durabila a muntilor;

dezvoltarea durabila rurala si a agriculturii;

conservarea diversitatii biologice;

dezvoltarea precauta a biotehnologiei;

oceanele si resursele lor vii;

resursele de apa;

chimicalele toxice;

gunoaie si reziduri.

Responsabilitatea pentru realizarea acestor obiective revine, nu numai guvernelor, dar si grupurilor non-guvernamentale: femei, copii, tineri, sindicate, autoritati locale, afaceri si industrii, stiinta si tehnologie, fermieri. Fiecare locuitor al planetei este responsabil pentru dezvoltarea durabila (sustinuta) si asigurarea acesteia generatiilor viitoare. Implementarea acestor obiective are in vedere determinarea clara a urmatoarelor parghii:

resursele si mecanismele financiare;

transferul de tehnologie;

stiinta dezvoltarii durabile (sustinute);

educatia, avertizarea publica si trainingul;

cooperare pentru construirea capabilitatii in tarile in curs de dezvoltare;

aranjamente institutionale internationale

mecanisme si legislatie internationala

informatii pentru luarea deciziilor.

Rolul investitiilor in cresterea economica

La baza efortului de crestere economica se afla investitia economica, ce are ca rezultat marirea potentialului productiv, acumularea de capital material, financiar si uman. Structurand efectele investitiilor in crestere economica, rolul principal al procesului investitional se regaseste in urmatoarele:

• Crearea infrastructurilor nationale: drumuri, autostrazi, gospodarie comunala - instalatii pentru utilitati, telecomunicatii, porturi, aeroporturi, etc.;
• Crearea bazei tehnice a industriilor (constructii industriale, tehnologii, echipamente);
• Crearea bazei tehnico-materiale in industria turismului;
• Crearea bazei materiale de uz privat si comunitar (locuinte, baze pentru sanatate, invatamant, socio-culturale si de agrement);
• Imbunatatiri funciare si crearea bazei tehnice in agricultura;
• Implementarea rezultatelor cercetarii stiintifice si a progresului tehnic;
• Crearea si amplificarea numarului de locuri de munca;
• Transformarea fortei de munca din mijloace de munca obisnuite in active valoroase;
• Dezvoltarea pietei concurentiale (publicitate, brand);
• Dezvoltarea industriei informatiei;
• Protectia mediului (a medului natural si prevenire distrugerilor prin poluare);
• Intarirea capacitatii de aparare a tarii;
• Crearea contextului de participare publica la schimburile comerciale de titluri financiare (bursa de valori, institutii finanaciare);
• Inlesnirea participarii Romaniei la schimburile economice internationale.

In contextul procesului de reforma din Romania rolul investitiilor se amplifica, capatand dimensiuni noi, astfel22:

• Constituie parghia esentiala in procesul de reforma impusa pentru deconstructia si reconstructia structural calitativa a complexului national economic, adaptat mecanismelor de piata;
• Devine vehicul de baza in procesul de migrare a capitalurilor dintr-o industrie in alta, in conditii de concurenta si in profil teritorial.

Eficienta economica

Eficienta economica reprezinta o stare a activitatii economice determinata de un anumit consum de resurse pentru obtinerea unui anumit bun economic, intr-un timp dat, cand o productie suplimentara dintr-un anumit bun, in conditiile unor resurse limitate, nu se poate obtine decat daca se reduce productia unui alt bun economic[1]. Prin urmare, este imposibil sa se mareasca volumul productiei unui bun, fara a se micsora cantitatea produsa din alt bun. Aceasta regula este valabila pentru toate activitatile care presupun alocarea si utilizarea resurselor pentru a produce bunuri economice, ca si pentru distribuirea lor in timp si spatiu. Caracteristica eficienta economica apare atunci cand bunurile sunt necesare societatii, cand sunt cerute pe piata, altfel, consumul resurselor se considera o risipa. Activitatea de producere a bunurilor utilizand resurse economice este considerata eficienta, daca bunurile se obtin la cel mai redus cost de productie, iar activitatea de distribuire a bunurilor catre consumatori este considerata eficienta, daca se ating cerintele si exigentele de satisfactie a consumatorilor la pretul pietei. Prin urmare, dimensiunea eficientei economice a unei activitati de productie este determinata de comportamentul producatorului si de piata, care aseaza pretul de vanzare in raport cu costurile de productie si vanzare.

In functie de factorii de productie care contribuie la obtinerea efectelor eficienta economica ia diferite forme de exprimare: productivitatea muncii, productivitatea capitalului, productivitatea pamantului, randament economic, etc. In principiu, eficienta economica masoara raportul dintre efectele obtinute in expresie fizica sau valorica (monetara) la eforturile depuse (resurse utilizate si consumate) sau invers, raportul dintre eforturi si efecte. In timp, se urmareste maximizarea raportului dintre efectele obtinute si resursele consumate, sau minimizarea raportului dintre resursele consumate si efectele obtinute.

si

unde:

e= eficienta economica

E= efectul economic

efortul investitional

La nivel microeconomic, eficienta economica se apreciaza prin rentabilitatea firmei, iar la nivel macroeconomic, prin productivitatea muncii nationale, cel mai important factor de crestere economica intensiva.

Cand bunurile sunt de natura "bunuri de capital" (investitii), atunci vorbim despre eficienta economica a investitiilor. Eficienta economica in acest caz, este raportul dintre randamentul viitor al bunurilor de capital (investitiilor) si pretul lor de oferta si se numeste eficienta marginala a capitalului.

Randamentul viitor al capitalului (expected rate of return) reprezinta fluxul de venituri sau suma profiturilor scontate a fi obtinute dupa realizarea productiei pe intreaga perioada de functionare a bunurilor de capital.

Pretul de oferta al capitalului (costul capitalului) reprezinta costul de inlocuire a capitalului, respectiv pretul pe care firma trebuie sa il suporte la sfarsitul perioadei de functionare a bunului de capital inlocuit.

Notiunea de eficienta marginala a capitalului indica mecanismul de analiza a echilibrului macroeconomic si de crestere economica al modelului keynesian. Cand eficienta marginala a capitalului creste si este superioara ratei dobanzii, investitiile sunt stimulate si invers, cand eficienta marginala a capitalului are tendinta de scadere, investitiile sunt in declin.

Prin urmare, eforturile se impart in doua categorii (activitate)[2] :

eforturi pentru productie: cheltuieli materiale, cheltuieli cu munca vie (manopera), cheltuieli cu logistica, cheltuieli de administratie, etc.

eforturi pentru investitii: cheltuieli cu achizitia bunurilor de capital, cheltuieli cu importul, cheltuieli cu activitatile de constructii-montaj, etc.

Eforturile se urmaresc in timp, si se analizeaza eforturile anuale (investitii anuale, consumul anual de resurse) si eforturile totale (investitia totala, importul total, etc). De asemenea, eforturile se analizeaza dupa sursele de finantare, dupa gradul de disponibilitate a resurselor, dupa posibilitasile de regenerare (raportul investitii-dezinvestitii).

Efectele se clasifica in mai multe grupe, astfel[3]:

dupa locul de aparitie: efecte directe (la nivelul activitatii analizate) si efecte indirecte ( obsinute la beneficiari);

dupa momentul la care apar: efecte prezente si efecte viitoare;

dupa perioada in care se realizeaza: efecte anuale si efecte totale (pe intreaga perioada de desfasurare a activitatii);

dupa gradul de cuprindere: efecte globale (brute, cum sunt valoarea productiei, incasarile totale, etc.) si efecte nete ( dupa scaderea cheltuielilor realizate, profitul, venitul net, aportul valutar, etc.);

dupa gradul de cunoastere: efecte programate si efecte realizate.

In contextul dezvoltarii durabile se vorbeste despre eficienta economica globala.

Eficienta economica globala reprezinta o categorie economica prin care se urmareste un optim global, multicriterial si dinamic, care armonizeaza toate categoriile de interese si in special raporturile dintre dezvoltarea economica si mediul inconjurator, pe intraga durata de viata economica a produsului[4]. La baza determinarii eficientei economice globale se afla dezvoltarea durabila, adica dezvoltarea economica in armonie cu mediul inconjurator, intelegand aspectele ecologice de conservare a resurselor naturale, de reutilizare si reciclare a resurselor, de protejare a mediului impotriva poluarii de orice fel.

Calculul economic pentru evaluarea eficientei economice globale se bazeaza pe urmatoarele functii[5]:

selectarea obiectivelor de productie in toate domeniile in armonie cu dezvoltarea durabila si fixarea prioritatilor;

orientarea proceselor tehnologice catre solutii in armonie cu pastrarea echilibrului ecologic;

stimularea reutilizarii si reciclarii resurselor in etapa postutilizarii;

adoptarea de masuri in plan guvernamental care sa armonizeze interesele micro cu cele macroeconomice.