ECONOMIA SI STIINTA ECONOMICA

ECONOMIA SI STIINTA ECONOMICA.

1.1. Nevoile umane si resursele economice. Raritatea si alegerea

Trebuintele economice

Prima si cea mai de seama preocupare a societatii ca o asociatie de fiinte umane este supravietuirea prin convietuire. Aceasta presupune, in primul rand, satisfacerea trebuintelor de aer, apa, hrana, imbracaminte si caldura.

In sensul cel mai general, trebuintele reprezinta cerinte obiective ale vietii umane, ale existentei si dezvoltarii purtatorilor lor indivizii, gruparile sociale, statele, natiunile, societatea in ansamblul ei. Cu alte cuvinte, trebuinta este forma de manifestare a necesitatii obiective in universul social. In universul economic, trebuintele reprezinta formele de manifestare ale necesitatilor economice. In fapt, fiecare manifestare a individului, fiecare insusire a lui, fiecare instinct vital al sau, devine necesitate, trebuinta, nevoie. Atata timp cat trebuintele omului nu sunt satisfacute, el este si ramane in dezacord cu trebuintele lui, adica in dezacord cu sine insusi. Dintr-o asemenea intelegere rezulta ca trebuintele umane reprezinta si exprima o stare de necesitate obiectiva iminenta indivizilor si colectivitatii umane.

In sens economic, nevoile umane reprezinta cerinte materiale si spirituale, de bunuri si servicii, de mediu ecologic etc. ale vietii si activitatii oamenilor. Satisfacerea lor inseamna consum de bunuri si servicii si asigura existenta si dezvoltarea purtatorilor acestor nevoi - indivizi, grupuri sociale, natiuni, societatea in ansamblul ei.

In sens general, este vorba de nevoi de consum ale populatiei (alimente, imbracaminte, incaltaminte, locuinta, transport, instruire, cultura etc.); nevoi de productie, prin a caror acoperire se asigura producerea bunurilor si serviciilor respective necesare oamenilor.

Odata aparute, trebuintele umane dobandesc o anumita autonomie si independenta. Concomitent, ele ocupa un anumit loc in structura societatii si indeplinesc un anumit rol in cadrul sistemului economic.

In clasificarea nevoilor umane pot fi luate in considerare diferite criterii.

Tinand seama de caracterul tridimensional al omului, si anume: fiinta biologica, produs al societatii si fiinta rationala, nevoile pot fi grupate in:

a)   nevoi naturale sau fiziologice;

b)  nevoi sociale, care izvorasc din convietuirea oamenilor in societate, din relatiile dintre ei in activitatea pe care o desfasoara, de comunicare, nevoi resimtite de acestia ca membri ai diferitelor socio-grupuri;

c)   nevoi rationale, care decurg din necesitatea unui nivel ridicat de instruire si gandire, menit sa asigure un comportament superior, rationalitate, eficienta in cadrul oricarei activitati umane.

Din punctul de vedere al rolului lor in existenta si dezvoltarea oamenilor, nevoile se clasifica astfel:

a)   nevoi primare (fundamentale sau de baza): alimente, imbracaminte, incaltaminte, locuinta, odihna, sanatate etc.;

b)  nevoi superioare (complexe sau elevate): cunostinte stiintifice, educatie, cultura, arta, informatie etc., a caror satisfacere duce la pregatirea si perfectionarea profesionala a oamenilor, la o calitate umana superioara, cu efecte pozitive asupra nivelului de dezvoltare a societatii.

Exista si alte criterii de clasificare a nevoilor. Spre exemplu, din punct de vedere al subiectilor purtatori, se disting:

a) nevoi individuale;

b) nevoi de grup;

c) nevoi generale ale societatii.

Din punct de vedere al factorului timp, exista:

a) nevoi zilnice sau curente;

b) nevoi periodice;

c) nevoi temporare;

d) nevoi permanente;

e) nevoi traditionale.

Nevoile umane au o multitudine de caracteristici. Printre acestea, mai importante sunt:

a) Nevoile au caracter dinamic, in sensul ca, de la o perioada la alta a progresului societatii, apar noi nevoi sau trebuinte, au loc modificari in structura si nivelul calitativ al cerintelor de consum; se dezvolta, totodata, mijloacele materiale de satisfacere a trebuintelor. Astfel, in structura trebuintelor, de astazi[1], ale oamenilor se includ, pe langa alimente, imbracaminte, incaltaminte, locuinta, sanatate si numeroase alte nevoi privind transportul, comunicatiile, comertul, turismul, instructia, educatia, cultura, arta, protectia mediului, informatia, organizarea sociala, protectia sociala, sau nevoi de turism, de televizor, de calculator electronic etc.

Totodata, nivelul de satisfacere a nevoilor trebuie sa fie mereu mai inalt; calitatea hranei, modul de hranire, calitatea imbracamintei, gradul de confort personal, calitatea serviciilor etc. se afla in dinamica o data cu dezvoltarea economica si sociala din fiecare tara.

De asemenea, aceeasi nevoie este satisfacuta, astazi, cu alte mijloace, cu alte instrumente. Nevoile sau trebuintele umane trebuie privite ca sistem[2], adica in interrelatie, tinand seama de locul si importanta fiecareia, de legaturile si influentele reciproce; satisfacerea corespunzatoare sau nonsatisfacerea unora se reflecta, direct sau indirect, in calitatea si comportamentul factorului uman, in randamentul muncii, in desfasurarea activitatii economice. In ansamblul acestora, pe primul loc se afla trebuintele de baza sau fundamentale (hrana, imbracaminte, locuinta), care sunt legate de functiile vitale ale organismului si prin a caror satisfacere se asigura mentinerea individului in conditii normale de forta fizica si intelectuala, de sanatate etc. Inainte de a se ocupa de stiinta, cultura, arta, politica, religie, oamenii trebuie sa se hraneasca, sa se imbrace si sa se incalte, sa aiba o locuinta.

Structura nevoilor, ca si modul concret de satisfacere a lor, difera de la un individ la altul, in functie de vointa si dorinta sa, de gusturi, de obiceiuri, de varsta si sex, de profesie, de nivelul de instruire si educatie etc.

a) Nivelul de instruire si cultura se reflecta in structura nevoilor oamenilor; la categoriile sociale cu un nivel ridicat de pregatire; educatie si cultura, structura nevoilor este mai diversificata, cuprinzand in pondere mare nevoi mai elevate - de literatura de specialitate, cultura, spectacole, muzica, turism etc.; dimpotriva, la categoriile sociale cu grad scazut de instruire si cultura predomina masiv trebuintele primare. "In general, cu cat nivelul inteligentei si al educatiei indivizilor este mai elevat, cu atat sunt mai diferentiate gusturile si opiniile lor In zonele cu standarde intelectuale si morale mai scazute, unde instinctele si gusturile primare comune predomina, gasim un grad mai ridicat de uniformitate si similaritate in viziuni"[3].

b) Nevoile sunt regenerabile sau reproductibile, in sensul ca starea in care o nevoie sau alta este satisfacuta dureaza numai un anumit timp, dupa care se manifesta din nou, adica se reproduce; corespunzator acesteia, productia de bunuri materiale si servicii trebuie sa fie continua, sa aiba, deci, loc reluarea procesului de productie, a activitatii economice.

c) Nevoile au caracter complementar, deoarece satisfacerea uneia genereaza o alta; de exemplu, nevoia de autoturism, odata satisfacuta, da nastere la nevoia de benzina, de ulei, de loc de parcare sau de garaj etc.;

d) Nevoile sunt concurente, in sensul ca unele se extind, iar altele se restrang, avand loc si substituirea unora prin altele: de pilda, nevoia de transport cu autobuzul se poate restrange prin apelarea la metrou; nevoia de informare prin citirea unui ziar poate fi restransa sau inlocuita prin nevoia de televizor sau radio etc.

Nevoile efective sunt acelea a caror satisfacere, la un moment dat, este necesara, adica se statorniceste in constiinta, viata si activitatea oamenilor, in obiceiurile si traditiile lor de consum. Exista, insa, si simple dorinte sau aspiratii ale oamenilor pentru a caror satisfacere nu sunt create, in momentul respectiv, conditiile necesare (de exemplu, dorinta de a calatori in Cosmos).

1.1.2. Resursele economice: definire, clasificare

Resursele economice reprezinta totalitatea elementelor care pot fi utilizate pentru producerea de bunuri materiale si servicii destinate satisfacerii nevoilor. Ele cuprind doua mari componente, si anume:

a) resursele umane - potentialul de munca, de creatie stiintifica si tehnica existent: populatia apta de munca, structura ei de calificare, nivelul de pregatire profesionala, cultura si educatie;

b) resursele materiale - resursele naturale: aerul, apa, solul, bogatiile subsolului, fondul forestier si cinegetic si resursele derivate (obtinute prin activitatea oamenilor) cum sunt: mijloacele de productie sau factorul de productie capital, adica masini, utilaje, instalatii, materii prime, materiale etc. Resursele constituie suportul productiei si consumului, deoarece, prin cantitatea, structura si nivelul lor calitativ, conditioneaza activitatea economica.

In sens mai larg, resursele includ in sfera lor de cuprindere si potentialul financiar informational existent, care mijloceste desfasurarea activitatii, fluxurile economice ce au loc.

La randul lor, resursele naturale pot fi clasificate in mai multe feluri.

Din punct de vedere al duratei folosirii sau al rezervelor disponibile, resursele naturale se impart in:

a)   neregenerabile sau epuizabile (zacaminte de combustibili fosili, minereurile metalifere si minereurile nemetalifere);

b) regenerabile (fondul funciar, forestier, cinegetic, apa, aer - ca factori de mediu pentru viata si activitatea oamenilor).

Din punct de vedere al posibilitatilor de recuperare sau de reutilizare in procesele de productie si de consum, resursele naturale pot fi grupate in:

a)     recuperabile;

b)     partial recuperabile;

c)     nerecuperabile.

Resursele economice trebuie intelese in dublu sens:

ca stoc sau potential existent, la un moment dat;

ca flux, adica atrase si utilizate in circuitul economic (factori de productie).

Ele influenteaza asupra economiei nu numai prin cantitatea, structura si calitatea, ci si prin eficienta utilizarii lor.

Resursele naturale trebuie abordate in dinamica lor. In acest sens, progresul stiintifico-tehnic duce la:

a) largirea limitelor geografice ale cunoasterii si exploatarii resurselor naturale (de exemplu, atragerea in circuitul economic a unor zacaminte de titei in platforme continentale ale marilor si oceanelor, folosirea energiei solare, eoliene, geotermale si a valurilor etc.);

b) extinderea limitelor economice ale exploatarii resurselor naturale, facand rentabila exploatarea si a unor zacaminte aflate la mari adancimi sau/si cu un continut mai redus in substanta utila;

c) sporirea eficientei, a randamentului utilizarii resurselor.

Ca urmare, are loc cresterea stocului exploatarii de resurse naturale si a suportului material al productiei.

1.1.3. Raritatea si alegerea

Resursele de care dispune o tara sau alta sunt limitate, la un moment dat, fapt care actioneaza restrictiv asupra activitatii economice; astfel, caracterul dinamic si nelimitat al nevoilor se loveste de limitele fizice ale resurselor. De aceea, capata o insemnatate deosebita utilizarea rationala a resurselor, adica obtinerea de rezultate maxime pe fiecare unitate de cheltuiala; cu alte cuvinte, marirea cantitatii de bunuri materiale si servicii, corespunzator trebuintelor, trebuie sa apeleze preponderent nu la sporirea volumului de resurse, ci la cresterea randamentului folosirii lor.

Rezultatul utilizarii resurselor il reprezinta bunurile economice, care se compun din bunuri materiale, ce au o existenta fizica, si servicii, al caror consum are loc concomitent cu producerea lor.

Raritatea resurselor exprima limitele resurselor, insuficienta lor in raport cu nevoile. Desi, in timp, se maresc ca volum si cunosc imbunatatiri de structura si calitate, resursele sunt rare, in comparatie cu nevoile.
Astfel, este necesara alegerea celei mai bune variante de alocare si utilizare a resurselor.

Orice alegere inseamna, in acelasi timp, renuntarea la alte sanse potentiale sau sacrificarea acestora.

Raritatea impune costuri. Necesitatea de a alege alternative de folosire a resurselor disponibile presupune costuri. Orice activitate antreneaza un sacrificiu, adica renuntarea la alte alternative. In teoria economica, se considera ca orice activitate are un "cost de oportunitate".

Costul de oportunitate al unei alegeri reprezinta pretul (estimarea) celei mai bune alternative sacrificate (la care se renunta), atunci cand se face o alegere intre mai multe variante posibile, in alocarea resurselor.

1.1.4. Interesele economice

Nevoile oamenilor, devenite mobiluri ale acestora, reprezinta interese economice, care pot fi:

a)     personale sau individuale;

b) de grup, ce se manifesta la nivel de socio-grup (familie, firma, domeniu de activitate);

c) generale, ale tarii, ale economiei nationale respective etc.

Cunoasterea interesului oamenilor permite stabilirea mijloacelor sau instrumentelor economice de punere in miscare, de stimulare a comportamentului rational in activitate, de cointeresare materiala.

Trebuintele economice sunt organic si indestructibil legate de interesele economice. Ele se manifesta prin interesele economice.

Potrivit unor opinii, interesul - in general - este o categorie morala aplicabila la tot ceea ce poate produce omului placere si il poate feri de neplacere si suferinta. In aceasta viziune, interesul consta in tot ceea ce oamenii socotesc necesar pentru fericirea lor.

Unii economisti si sociologi inteleg interesele ca fiind numai forme de manifestare a trebuintelor obiective. Potrivit acestei intelegeri interesele sunt obiective atat sub aspectul continutului, cat si sub aspectul formei. Cu alte cuvinte, continutul intereselor se compune din trebuintele obiective si din conditiile obiective ale existentei umane.

Interesele economice pot fi definite in modul cel mai general, drept forma de manifestare a trebuintelor economice. Ca si in cazul trebuintelor economice, purtatorii intereselor economice sunt indivizii, diferitele lor micro-grupuri, macro-grupurile si structurile lor institutionalizate precum si comunitatea mondiala.

Interesele economice sunt influentate de:

a)     factorii materiali ai productiei;

b)     starea trebuintelor economice;

c)     situatia economico-sociala a purtatorilor acestor interese;

d)  relatiile economice constante in societate, care se manifesta ca interese si prin interese.

Interesele economice se disting unele de altele; ele nu sunt omogene, ci eterogene. Stiinta economica a descoperit si formulat diferite criterii de grupare, de clasificare a intereselor economice. In cadrul acestora se cuprind: purtatorii intereselor; rolul pe care ele il indeplinesc in cadrul sistemului economic; durata manifestarii lor in timp si alte criterii.

Prin punctul de vedere al purtatorilor se disting:

a) interese economice individuale denumite personale, particulare, private;

e)   interese economice ale micro-grupurilor sociale-familiale, ale intreprinderilor (firmelor) sau ale subunitatilor acestora, ale diferitelor organizatii cu caracter local;

f)     interesele economice nationale, statale care se mai numesc si interese generale;

g)     interese economice internationale si

h)     interese economice mondiale sau planetare.

Din punctul de vedere al rolului pe care il indeplinesc in viata economica a societatii se disting:

a)     interese economice fundamentale si

b)     interese economice nefundamentale (derivate) secundare, tertiare etc.

Din punctul de vedere al caracterului legaturii lor cu subiectii purtatori, se deosebesc:

a)     interese economice directe (nemijlocite) si

b)     interese economice indirecte (mijlocite).

Sub aspectul duratei manifestarii lor in timp, interesele economice pot fi grupate in:

a)   interese permanente

b) interese periodice

c) interese rare

Din acelasi punct de vedere ele mai pot fi grupate in:

a)     interese permanente si

b)     interese nepermanente

precum si in interese:

a)     interese trecute

b)     interese prezente si

c)     interese viitoare

Fiecare agent economic, fiecare purtator de interese economice actioneaza pentru realizarea propriilor sale interese.

Natura diferita a intereselor genereaza o adevarata lupta de concurenta. Furnizorii de marfuri vor sa vanda cat mai repede si cat mai eficient marfurile lor. Pentru aceasta, ei manifesta tendinta sa mareasca preturile. Clientii, cumparatorii doresc in schimb sa obtina marfuri si servicii la preturi tot mai mici. Deosebirile dintre interese pot imbraca si imbraca forma contradictiilor, a opozitiei dintre purtatorii lor. Pe o anumita treapta a agravarii lor, contradictiile dintre interese se transforma in conflicte intre diferitii lor purtatori.

1.2. Activitatea economica si structurile ei

Activitatea economica este o componenta fundamentala a actiunii umane, in cadrul careia, prin alocarea si folosirea resurselor economice, au loc procese de productie, de circulatie, de distributie si consum de bunuri materiale si servicii, in vederea satisfacerii trebuintelor.

Structura activitatii economiei cuprinde urmatoarele componente sau acte fundamentale: productie, circulatie, distributie si consum.

Privita dintr-o viziune omogena, activitatea economica, la scara unei colectivitati de sine statatoare, poate fi segmentata in productia propriu-zisa de bunuri, distributia veniturilor pentru a se asigura concordanta intre nevoile oamenilor si bunurile ce apar pe piata, schimbul acestora prin intermediul vanzarii, cumpararii si consumatia, in calitate de scop final al activitatii economice.

Alaturi de conceptul de "activitate economica" in vorbirea obisnuita, ca si in literatura de specialitate, au o larga circulatie conceptele "munca" si "productie".

Potrivit unor opinii, activitatea ar fi proprie tuturor fiintelor vii, deci lumii organice in general, in timp ce munca, chiar daca unele forme primitive, instinctive ale ei se observa si la unele animale, constituie un efort esentialmente omenesc.

Alti autori, considera ca, intr-un anumit sens munca si activitatea, sau mai exact munca propriu-zisa reprezinta activitatea indreptata spre un anumit scop si deci, ele exprima acelasi lucru. Nu este mai putin adevarat insa, ca partizanii acestui punct de vedere fac o deosebire intre procesul de munca si munca propriu-zisa. Dupa opinia lor primul, adica procesul de munca are o sfera de cuprindere mult mai larga. El include in structura sa in calitate de elemente simple si abstracte:

a) activitatea indreptata spre un anumit scop sau munca propriu-zisa;

b) obiectele asupra carora omul actioneaza;

c) mijloacele si instrumentele cu care actioneaza asupra obiectelor muncii.

Nu este lipsit de importanta sa se stie ca munca a reprezentat unul din conceptele fundamentale ale gandirii economice clasice.

Atentia si importanta acordate muncii nu sunt intamplatoare. Prin esenta sa, munca este un fenomen omenesc, un proces intre om si natura, proces prin intermediul caruia omul transforma obiectele si substanta naturii sau foloseste fortele naturii pentru a crea bunuri necesare satisfacerii diverselor sale trebuinte. Acest proces cuprinde doua genuri de relatii:

a)     relatii dintre om si natura si

b)     relatiile care se statornicesc intre oameni.

Multiplele aptitudini fizice, educationale si de comportament, profesionale si de experienta de viata ce exista in organismul viu al omului apt sa munceasca, reprezinta forta de munca. Munca in calitate de factor productie primar, isi are premisa naturala in populatie - in care se afla atat scopul actiunii, cat si mijlocul prin care se realizeaza actiunea.

Asa cum s-a mai aratat, primul izvor de satisfacere a trebuintelor umane il constituie natura. Ea ofera atat obiecte care pot consuma direct, cat si obiecte care inainte de a intra in consumul propriu-zis sunt supuse unor procese de transformare si adaptare. Pentru obtinerea primelor obiecte, omul efectueaza munci de culegere, iar in cazul ca nu le consuma imediat, el efectueaza munca de depozitare si de pastrare. Obiectele furnizate insa de natura direct pentru consum sunt limitate. Ele nu sunt suficiente pentru a asigura subzistenta, supravietuirea societatii. Omul gaseste in natura obiecte si substante care prin transformare si adaptare dobandesc calitatea de a satisface diferite trebuinte ale oamenilor. Pentru aceasta el trebuie sa munceasca, sa produca bunurile de care are trebuinta.

1.2.1. Repartitia, schimbul si consumul

Intre producator si produs se interpune repartitia (distributia) care, prin intermediul unor norme sociale determina partea care revine fiecaruia din volumul bunurilor create. Prin intermediul activitatilor specifice repartitiei, venitul se distribuie si redistribuie participantilor la viata economica si intre membrii societatii, astfel incat bunurile materiale si serviciile sunt indreptate spre destinatiile pentru care au fost create.

Omul nu poate - mai ales pe o treapta mai inalta de evolutie - sa produca singur toate bunurile economice de care are nevoie. Pe o anumita treapta de dezvoltare a societatii el a descoperit si a inteles ca este mai eficient atat pentru el cat si pentru ceilalti indivizi sa se specializeze in confectionarea diferitelor bunuri si servicii si sa apeleze la schimb pentru a obtine bunurile necesare care nu le produce oferind in loc bunurile produse de el. Orice individ este in acelasi timp producator de bunuri si servicii si consumator de bunuri si servicii. Schimburile de bunuri economice - marfuri s-au amplificat,
s-au diversificat si complicat pe masura adancirii si diviziunii sociale a muncii si a autonomiei si independentei producatorilor. Pentru a le asigura desfasurarea lor normala omenirea a inventat banii care au inlocuit schimbul direct de bunuri economice - marfuri, contra bunuri economice - marfuri cu schimbul indirect, efectuat prin mijlocirea banilor - echivalentul general al lumii marfurilor, al bogatiei nationale.

Ultimul stadiu al miscarii bunurilor economice este consumul. In cadrul acestui proces, si prin intermediul lui, au loc numeroase acte si subprocese cum sunt:

a)     satisfacerea propriu-zisa a trebuintelor umane;

b) atestarea utilitatii bunurilor economice si manifestarea acestora ca bunuri economice reale, ca factori de satisfactie reali;

c) disparitia, indiferent daca aceasta are loc intr-un singur act de consum sau in mai multe acte, a majoritatii covarsitoare a bunurilor care au ajuns sa fie consumate, deci distrugerea, acestora.

Aici este locul sa notam ca unele bunuri economice se consuma si transforma intr-un singur act de consum de pilda alimentele; altele au caracter durabil si sunt folosite intr-un numar mai mare sau mai mic de acte de consum, de pilda un aparat de radio, un televizor, un costum, incaltamintea etc. Pe langa actele mentionate, consumul inteles ca proces de satisfacere a trebuintelor creeaza necesitatea unei productii noi, a bunurilor economice consumate si prin aceasta actioneaza ca un mobil ideal, launtric al productiei. Consumul fixeaza in mod ideal obiectul productiei ca imagine interioara, ca trebuinta, ca impuls, ca scop. De aceea, procesul de consum incheie drumul, circuitul pe care bunurile economice il parcurg, creeaza impulsul pentru un nou drum pe care il deschide.

1.2.2. Relatia dintre nevoi si activitatea economica.

Nevoile umane constituie punctul de pornire, impulsul activitatii economice; prin volumul, structura si nivelul lor calitativ, nevoile determina activitatea economica, prin care ar trebui sa se produca bunurile si serviciile solicitate. Innoirile care au loc in sistemul trebuintelor, dinamica acestora impun perfectionari si continuitatea activitatii economice.

La randul ei, activitatea economica genereaza nevoi; prin bunurile noi create si oferite pe piata, se influenteaza dorintele, preferintele consumatorilor, facandu-si noi elemente de noutate si performanta.

1.2.3. Alte structuri ale activitatii economice

Acestea pot fi abordate din diverse unghiuri de vedere:

A. Structuri verticale:

a) microeconomia - activitatea economica la nivelul unitatii economice, firmei sau intreprinderii;

b) mezoeconomia - activitatea la nivel de ramura economica si zona economica;

c) macroeconomia - activitatea economica la nivelul economiei nationale; ansamblul formelor de economie din cadrul unei tari, aflate in unitate si interdependenta, dintre intreprinderi, ramuri, zone teritoriale;

d) mondoeconomia sau economia mondiala - ansamblul economiilor nationale in interdependenta lor.

B. Structura tehnologica a economiei nationale pune in relief nivelul tehnic al activitatii economice, tehnologiile de fabricatie.

C. Structura de ramura a economiei nationale (industrie, agricultura, constructii, transporturi, telecomunicatii, comert, invatamant, sanatate etc.). In functie de aceasta, diferitele tari pot fi grupate in: agrare, agrar-industriale, industriale, tertiare etc.

D. Structura pe sectoare de activitate economica: primar (agricultura, silvicultura, industria extractiva); secundar (industria prelucratoare, constructiile); tertiar (restul activitatilor - sfera serviciilor). Se sustine si existenta unui sector cuaternar, reprezentat prin informatica.

E. Structura teritoriala a economiei nationale pe zone teritorial - administrative, in interdependenta lor.

In desfasurarea sa, activitatea economica implica si fenomenul de risc economic. In esenta, acesta reprezinta probabilitatea unor rezultate nedorite, care se concretizeaza in pierdere sau paguba intr-o activitate, operatiune sau actiune economica. In afara situatiilor de risc legate de calamitati naturale - seceta, inundatii, fenomene seismice etc. - ce pot sa aiba loc, probabilitatea mai mare sau mai restransa a unor consecinte economice nedorite este dependenta de calitatea activitatii economice.

1.3. Stiinta economica. Obiectul de studiu al economiei politice

Economia politica a aparut ca stiinta sub denumirea simpla de Economie (oikonomie), expresie de provenienta greceasca, de la cuvintele oikos - casa, gospodarie si nomos - lege, regula etc. La acest cuvant s-a adaugat treptat cuvantul politeia - organizare sociala (de la polis - oras, cetate, societate). Astfel, in 1615, Antoine de Montchrestien foloseste, pentru prima data, denumirea de Economie Politica. Termenul de Economie politica a fost acceptat si folosit cu intelesul modem mai tarziu, din 1755 prin punerea in circulatie de catre J. J. Rousseau in Marea Enciclopedie si apoi de catre clasici inclusiv de Marx.

Luand in considerare definitiile date economiei politice ca stiinta, in cadrul confruntarilor de idei, de catre diferiti autori, se poate exprima, intr-o forma concisa, obiectul ei de studiu si poate fi pus in relief rolul acestei stiinte.

Astfel, obiectul economiei politice ca stiinta il constituie studierea vietii economice reale, a fenomenelor si proceselor economice care au loc, in domeniul productiei, schimbului, repartitiei si consumului de bunuri materiale si servicii, a legilor si categoriilor economice, pe diferite trepte ale evolutiei societatii, oferind un mod economic stiintific de gandire si actiune, putere de anticipare si rationalitate, tinand seama de confruntarea nevoilor nelimitate cu resursele limitate.

Rezulta de aici, ca economia nu este o stiinta abstracta, nelegata de viata, ci, dimpotriva, are un rol deosebit de important in sistemul stiintelor contemporane. Aceasta cu atat mai mult, cu cat luam in considerare faptul ca gandirea economica stiintifica trebuie sa se reflecte si in acte de guvernamant, in politica economica, in comportamentul uman, in general, si al agentilor economici, in mod special.

Politica economica, de exemplu, politica industriala, agricola, a investitiilor, a preturilor, monetara, bugetara, de credit, fiscala etc., este conditionata de luarea in considerare a stiintei economice; formularea de scopuri ale politicii, stabilirea cailor, mijloacelor si masurilor adecvate de realizare a acestora trebuie sa se intemeieze pe cunostinte stiintifice.

Afirmarea economiei politice ca stiinta presupune cunoasterea nu numai a fenomenelor si proceselor economice, direct sesizabile, ci si a relatiilor de cauzalitate, care tin de esenta lucrurilor, a legilor economice.

De exemplu, relatia dintre perfectionarea factorilor de productie atrage dupa sine cresterea randamentului sau eficientei utilizarii lor, in sensul ca, in mod obiectiv, un nivel calitativ superior al factorilor de productie atrage dupa sine cresterea randamentului sau eficientei folosirii lor, sau relatia dintre cerere-oferta-pret, in cadrul careia, atunci cand cererea este mai mare decat oferta are loc cresterea preturilor, care la randu-i, duce la scaderea puterii de cumparare si a nivelului de trai etc.; sau relatia dintre cheltuielile familiale de consum si veniturile banesti ale familiilor etc. O alta relatie de cauzalitate este cea dintre inovatie si activitatea economica: inovatia determina noi structuri ale productiei, care, la randul lor, duc la noi structuri ale cererii de marfuri, care dau nastere unor noi structuri ale pietei etc.

Stiinta economica ofera, totodata, un sistem de cunostinte stiintifice, de teorii, de categorii economice sau notiuni fundamentale, de concepte, legi economice, de analiza si interpretare care servesc ca instrumentar stiintific de lucru in practica economica. De exemplu, folosirea categoriilor, conceptelor economice - marfa, bani, piata, concurenta, cost de productie, pret, salariu, profit, dobanda, renta, avutie nationala, munca, resurse naturale, capital, productivitatea factorilor de productie, finante, buget, credit, venit, consum, economii, investitii, produsul national brut, cresterea economica, echilibrul economic si optimul economic etc. marcheaza noi trepte in procesul cunoasterii stiintifice, servind in conducerea activitatii. In prezent, sistemul de concepte economice se imbogateste prin introducerea in circuitul de cunostinte stiintifice a unor concepte si notiuni noi, cum sunt: protectia mediului natural, costul ecologic, costul informatiei, costul stiintei, integrarea economica internationala si altele.

In acelasi timp, este de mare importanta luarea in considerare a intereselor economice (private si publice, curente si de perspectiva, periodice si accidentale, regionale si nationale etc.), care, odata cunoscute, pot fi puse in miscare, in directia stimularii dezvoltarii economice, cu ajutorul parghiilor economice - salariu, profit, dobanda, pret etc. Promovarea, de exemplu, a unei politici fiscale, de regula a ratei de impunere, atrage dupa sine marirea veniturilor agentilor economici incurajarea lor in realizarea de investitii si cresterea gradului de ocupare etc.

In conditiile actuale, exista mai multe componente ale stiintei economice; ele alcatuiesc sistemul stiintelor economice. In structura acestuia sunt cuprinse urmatoarele:

a)     stiintele economice fundamentale (economia politica);

b) stiintele economice functionale - management, marketing, finante-banci, contabilitate, statistica, prognoza economica etc.;

c) stiintele economice teoretico-aplicative, de ramura (in industrie, agricultura, constructii comert, transporturi etc.), stiinta unitatilor economice;

d) stiintele istorice economice si ale gandirii economice

e) economia mondiala, care include relatii economice internationale, relatii valutar-financiare internationale etc.;

f) stiintele economice de granita - econometria, cibernetica economica, informatica economica, psihologia economica, sociologia economica etc.

De asemenea, se impun atentiei si discipline economice noi cum sunt: economia mediului inconjurator, economia regionala, economia urbana, economia investitiilor in strainatate si a intreprinderilor multinationale etc.

Sistemul stiintelor economice este dinamic si deschis, imbogatindu-se, de la o perioada la alta, pe masura progresului stiintei. In cadrul acestuia, economia politica constituie o stiinta economica fundamentala, care ofera baza teoretica si metodologica generala stiintelor economice in ansamblul lor. La randul ei, economia politica se imbogateste si pe seama rezultatelor noi obtinute de celelalte stiinte economice.

Celelalte discipline economice presupun in abordarea lor probleme teoretice generale deja cunoscute, care fac obiectul de studiu al economiei politice. Este, deci, o situatie similara cu cea a stiintei fundamentale din alte domenii; de exemplu, anatomia si fiziologia omului in domeniul medical, fizica in domeniul tehnic - industrial, teoria arhitecturii in domeniul arhitecturii, teoria muzicii in domeniul artei sunetelor etc.

1.4. Metoda in stiinta economica

Termenul metodologic isi are originea in cuvintele grecesti methodos (drum, cale de urmat in cunoastere, expunere si actiune) si logos (studiu, stiinta, cuvant).

In acceptiunea restransa a notiunii, metoda este inteleasa in prezent ca reprezentand calea urmata in vederea cunoasterii unui obiect, ca mod de a proceda, ca procedeu sau ca ansamblu de procedee folosite in vederea cunoasterii unui obiect (metoda de cunoastere).

In sens larg, termenul este inteles ca fiind calea (mod, procedeu, ansamblu sau succesiune de procedee) urmata sau folosita pentru obtinerea unui rezultat. In acest sens, se vorbeste de metoda de cercetare, metoda de cunoastere, metoda de invatare, metoda de expunere, metoda de transformare a unui lucru, a unui obiect, a unei realitati obiective etc.

Noi vom intelege prin metoda de cunoastere economica in cadrul cursului de fata, calea de urmat si ansamblul de operatiuni si procedee folosite pentru cercetarea fenomenelor, raporturilor si proceselor economice si deci pentru descoperirea, verificarea si demonstrarea adevarurilor economice impreuna cu mijloacele de investigare a fenomenelor si proceselor economice.

Ea mai este definita si ca totalitatea metodelor de cercetare sau ca teorie a metodelor.

Prin transformarea metodei de cercetare economica stiintifica in obiect al analizei si cercetarii stiintifice s-a creat o disciplina stiintifica noua numita Metodologia cunoasterii economice stiintifice.

Asemenea tuturor ramurilor stiintei despre natura si societate, Economia Politica foloseste in procesul cunoasterii urmatoarele metode sau procedee stiintifice: metoda comparativa; analiza si sinteza; inductia si deductia; analogia, ipoteza, ridicarea de la abstract la concret, metoda logica si istorica etc.

1.4.1. Metoda compararii

Procedeul logic cel mai general, universal folosit in procesul de elaborare a conceptelor (categoriilor) stiintifice este compararea. Dupa cum se cunoaste, nimic nu se poate aprecia numai prin sine insusi: orice fenomen, raport sau proces general, orice obiect se cunoaste in si prin comparare. Pentru a cunoaste necunoscutul este intotdeauna necesar un criteriu. In aceasta calitate apare cunoscutul. Deci, aprecierea necunoscutului prin cunoscut are loc cu ajutorul comparatiei.

Fara a compara marimile economice unele cu altele nu se poate realiza nici cea mai elementara analiza, si nu se pot face nici cele mai simple generalizari.

Pe comparatie se bazeaza de altfel cel mai important si cel mai raspandit procedeu utilizat de economisti - procesul masurarii. Practic, comparatiile strabat toate metodele si procedeele de cercetare si cunoastere a realitatii economice.

In sfarsit, comparatia in calitate de cel mai general procedeu logic si primul pas de cunoastere, creeaza conditii pentru aprofundarea studierii vietii economice.

1.4.2. Analiza si sinteza

Fenomenele si procesele realitatii economice sunt percepute de catre om ca un ansamblu, ca un tot, distingerea deosebirilor dintre partile constitutive avand loc fara distingerea semnelor lor specifice. Acest tablou general insa nu este nici pe departe suficient pentru cunoasterea fenomenului respectiv.

Pentru a studia si cunoaste procesele si fenomenele economice acestea trebuie descompuse, divizate mental uneori si fizic in partile din care se constituie.

Divizarea, descompunerea mentala (logica, imaginara) si/sau fizica a obiectului de studiu in partile sale constitutive, examinarea fiecarei parti separat si dezvaluirea (identificarea) trasaturilor caracteristice se numeste analiza.

Partile obtinute in procesul analizei nu se examineaza numai prin ele insele, in mod izolat, ci si ca elemente ale unui intreg unitar. Pentru a intelege insa mai bine acest intreg, analiza il priveste, il examineaza in forma sa pura, in forma sa ideala facand abstractie de imprejurarile intamplatoare si de influentele exterioare. Economistul trebuie sa refaca, sa reconstituie logic obiectul in unitatea sa. Prin urmare, procesul analizei logice trebuie continuat si intregit cu un proces de asamblare, reconstituire sau reconstructie logica pe care il numim sinteza.

Privit astfel, procesul cunoasterii prezinta o unitate a doua subprocese opuse - analiza si sinteza. Analiza incepe cunoasterea si o duce pana la un anumit punct; sinteza continua acest proces si intr-un anumit sens il include si il desavarseste. In acest fel, analiza pregateste declansarea stiintei iar sinteza muta analiza in faza sa finala.

1.4.3. Inductia si deductia

In cercetarea si cunoasterea fenomenelor vietii economice un rol important revine inductiei si deductiei.

Prima metoda - inductia - consta in desprinderea concluziilor generale, a principiilor din analiza cazurilor particulare. Altfel spus, miscarea gandirii inainteaza de la particular spre general de la cunoasterea intr-o masura mai mica a generalului spre cunoasterea intr-un grad din ce in ce mai mare a acestuia.

Cea de a doua metoda - deductia - prezinta tocmai inversul inductiei. Ea consta in aplicarea tezelor generale, a principiilor la analiza diferitelor fapte, fenomene, procese, particulare. Deductia consta in miscarea gandirii de la cunoasterea intr-un grad mai mare a generalului spre cunoasterea unui grad mai mic a generalului, spre particular.

1.4.4. Metoda analogiei

Istoria stiintei arata ca analogia constituie o alta metoda de cunoastere si aprofundare a cunoasterii, in general.

Analogia inseamna asemanare intre obiecte, relatii, procese, notiuni. Metoda analogiei consta in "mutarea", "transferul" unei insusiri, a unor insusiri sau a tuturor insusirilor unui obiect al cunoasterii la un alt obiect care este supus cercetarii. Concluziile obtinute prin analogie nu sunt certe; ele sunt intr-o masura sau alta probabile. Ele se sprijina pe legaturile si relatiile necesare existente in realitate intre trasaturile fenomenelor.

1.4.5. Ipoteza

Stiinta economica apeleaza intr-o masura insemnata la ipoteza ca instrument in metoda de cunoastere stiintifica si de aprofundare a cunoasterii.

Ipoteza este o presupunere fundamentata stiintific despre legaturile, relatiile, cauzele posibile ale fenomenelor. Desigur, concluzia bazata pe ipoteza nu are caracter cert, ci probabilist. De aceea, este absolut necesar ca ea sa fie verificata cu ajutorul altor metode folosite in domeniul economic, mai ales pentru confruntarea cu realitatea faptelor si proceselor economice. Ipoteza poate sa apara in fiecare faza a cercetarii stiintifice, ca punct de pornire sau ca rezultat partial sau final.

Pentru a fi stiintifica, ipoteza trebuie sa fie elaborata pe un material real, sa fie verificabila, sa aiba putere de predictie, sa fie simpla si usor de formulat.

1.4.6. Metoda ridicarii de la abstract la concret

Una dintre metodele care are un rol deosebit in generalizarea teoretica a faptelor concrete este ridicarea de la abstract la concret.

Punctul de plecare al cunoasterii economice, ca si al oricarei cunoasteri stiintifice, il constituie concretul, mai exact concretul senzorial, iar punctul final al ei il constituie concretul - gandit, adica acel concret care apare dupa cunoasterea sa profunda, in totalitatea legaturilor sale reciproce si in unanimitatea diversitatii (multilateralitatii) sale.

Prin urmare, cunoasterea economica parcurge drumul de la concretul senzorial la abstract si de la acesta la concretul logic, deci de la concretul real la concretul gandit. Metoda ridicarii de la abstract la concret nu cuprinde intregul drum mentionat ci, asa cum arata denumirea, numai partea a doua a acestui drum. Telul final al acestei metode in Economia Politica este refacerea (reconstituirea) intr-o forma teoretic consecventa a tabloului de ansamblu al realitatii economice.

1.4.7. Logic si istoric in cunoasterea economica

Obiectul Economiei politice are un caracter istoric. Fenomenele, relatiile si procesele economice se afla intr-o permanenta miscare - functionare si evolutie. Pentru a reflecta veridic obiectul sau, Metoda istorica isi gaseste expresia, in urmarirea fenomenelor economice de la elementele cele mai simple la cele mai complexe in modul in care acesta are loc pretutindeni, cu toate zig-zagurile si ocolisurile sale.

Metoda logica isi gaseste expresia in cercetarea proceselor economice in evolutia lor de la simplu la complex, fara a lua in considerare multitudinea faptelor intamplatoare cu semnificatii minore, urmarind linia istorica in forma sa abstracta si consecventa. Prin urmare, metoda logica nu ignora si nu subapreciaza istoricul, ci dimpotriva, il presupune ca pe un moment al sau.

1.4.8. Folosirea metodelor matematice

In arsenalul metodelor utilizate de Economia Politica, metodele si procedeele matematice reprezinta o necesitate de ordin practic si teoretic care actioneaza cu o intensitate deosebita.

Accentuarea complexitatii vietii economice, amplificarea interrelatiilor dintre fenomenele economice maresc necesitatea de a apela la calculul matematic. In economie, ca si in ale domenii pe langa relatiile substantiale si cauzale exista si relatii sau raporturi functionale. Functiile au venit in campul stiintei economice din arsenalul matematicii.

Utilizarea metodelor matematice in cercetarea economica a fost si este privita cu ochi diferiti de catre diferiti cercetatori. Potrivit unor opinii, matematica ar avea doar un rol ilustrativ si de calcul in gandirea si stiinta economica. Adeptii acestei viziuni considera ca matematica este pentru economie un fel de "aritmeticometrie perfectionata". Potrivit altor viziuni, matematica nu indeplineste numai rolul de a examina si descrie parametrii cantitativi ai fenomenelor economice, ci un rol mai important deoarece permite sa se patrunda in substraturile mai adanci ale continutului si esentei proceselor si fenomenelor economice, sa se dezvaluie interdependentele si dependentele functionale existente intre diferitele componente ale structurii si mecanismului de desfasurare a proceselor economice.

Pentru ilustrare, mentionam rolul deosebit ce revine cercetarilor operationale care sunt utilizate cu prioritate in conducerea productiei, in domeniul investitiilor, in domeniul bancar-financiar si al asigurarilor, teoria firelor de asteptare, programarea matematica - lineara, dinamica si stohastica - care ofera numeroase posibilitati atat pentru aprofundarea cunoasterii, cat si pentru fundamentarea deciziilor si strategiilor dezvoltarii economico-sociale.

Daca se face abstractie de folosirea matematicii elementare in scopul de masurare pura, se poate spune ca utilizarea matematicii in economie se infaptuieste prin construirea de modele economico-matematice. In sensul cel mai general al termenului, modelul reprezinta o constructie ideala (imaginara) sau materiala reala a procesului, fenomenului sau obiectului studiat care reflecta trasaturile cele mai importante ale acestuia. Modelul este un obiect specific care inlocuieste obiectul corectat si care prin aceasta ii usureaza cunoasterea. Modelele materiale apar sub forma machetelor. Cele ideale (imaginare) se prezinta sub forma de harti, scheme, formule chimice si matematice. In teoria practico-economica se folosesc cel mai frecvent modelele logico-matematice, deci cele ideale. Ele se numesc in mod obisnuit modele economico-matematice.

Modelele economico-matematice sunt foarte diverse. Ele pot fi grupate, clasificate in functie de diferite criterii. Astfel, din punctul de vedere al relatiilor pe care le reflecta, se disting modele deterministe si modele probabilistice; sub aspectul luarii in considerare a dezvoltarii obiectului se disting modele statice si modele dinamice; din punctul de vedere al sferei de cuprindere se disting modele microeconomice si modele macroeconomice; din punctul de vedere al constructiei lor ele pot fi modele numerice, modele grafice, modele analitice.

1.4.9. Folosirea metodelor statistice

Stiinta economica, deci si Economia politica, se sprijina pe demersurile sale pentru aprofundarea cunoasterii obiectului sau de studiu, pe metodele statisticii economice. Faptele economice sunt adunate si prelucrate de catre statistica. Principalele ei metode, sau procedee sunt observarea fenomenelor economice si inregistrarea datelor si informatiilor necesare, compararea, gruparea (clasificarea), indicatorii economici, tabelele statistice si graficele statistice.

Procesul cunoasterii economice apeleaza in continuare la indicatorii statistico-economici. Ei reprezinta numere care caracterizeaza particularitatile (trasaturile specifice) ale totalitatii fenomenelor economice.

Datele statistice pot sa fie expuse in cadrul textelor scrise sub forma tabelelor si a graficelor statistice. Unul din modurile cele mai izbutite de prezentare a tabelelor statistice si graficelor statistice se gasesc in anuarele statistice si in alte publicatii statistice.

TERMENI SI CONCEPTE:

stiinta economica

nevoie umana

resursa economica

trebuinta economica

cost de oportunitate

interes economic

activitate economica

productie

repartitie

distributie

schimb

forta de munca

schimb direct

schimb indirect

Economie Politica

metoda in stiinta economica

GRILE PROPUSE:

1. Din punctul de vedere al rolului lor in existenta oamenilor, nevoile se impart in:

a.    nevoi primare si nevoi secundare;

b.    nevoi de consum si nevoi de productie;

c.    nevoi naturale si nevoi sociale;

d.    nevoi primare si nevoi complexe, elevate;

e.    nevoi primare si nevoi superioare.

2. Nevoile se caracterizeaza prin faptul ca sunt:

a.    limitate;

b.    dinamice;

c.    concurente;

d.    neregenerabile;

e.    epuizabile.

3. Nevoile au caracter dinamic, in sensul ca:

a.    satisfacerea uneia genereaza o alta nevoie;

b.    unele nevoi se extind, iar altele se restrang;

c.    starea in care o nevoie sau alta este satisfacuta dureaza numai un anumit timp, dupa care se manifesta din nou;

d.    aceeasi nevoie este satisfacuta astazi, cu alte mijloace, cu alte instrumente;

e.    de la o perioada la alta a progresului societatii, apar noi nevoi sau trebuinte, au loc modificari in structura si nivelul calitativ al cerintelor de consum, dezvoltandu-se totodata mijloace materiale de satisfacere a trebuintelor.

4. Resursele se pot caracteriza prin:

a.    caracterul nelimitat;

b.    faptul ca pot fi regenerabile si inepuizabile;

c.    faptul ca sunt limitate, cel putin la potentialul pe care il are planeta noastra;

d.    faptul ca sunt concurente;

e.    caracterul dinamic.

5. Care dintre afirmatiile de mai jos sunt adevarate?

a.    trebuintele economice sunt organic si indestructibil legate de interesele economice;

b.    fiecare agent economic, fiecare purtator de interese economice actioneaza pentru realizarea intereselor socio-grupurilor;

c.    resursele au caracter nelimitat;

d.    ultimul stadiu al miscarii bunurilor economice este consumul;

e.    schimbul direct presupune mijlocirea banilor.

6. Interesele economice sunt influentate de:

a.    factorii obiectivi ai productiei;

b.    starea resurselor economice;

c.    relatiile economice inconstante din societate;

d.    situatia economico-sociala a purtatorilor lor;

e.    starea trebuintelor economice.

7. Obiectul economiei ca stiinta il constituie:

a.    fenomenele direct sesizabile de catre oameni, adica ceea ce se afla la suprafata activitatii economice;

b.    cunoasterea fenomenelor si a proceselor economice, direct sesizabile si a relatiilor de cauzalitate, care tin de esenta lucrurilor, a legilor economice;

c.    modul stiintific de gandire si actiune, putere de anticipare si rationalitate, tinand cont de confruntarea nevoilor nelimitate cu resursele limitate;

d.    formularea de scopuri ale politicii economice, stabilirea cailor, mijloacelor si masurilor adecvate de realizare a acestora, trebuie sa se intemeieze pe cunostinte stiintifice;

e.    studierea vietii economice reale, a fenomenelor si proceselor economice care au loc in domeniul productiei, repartitiei, schimbului si consumului de bunuri materiale si servicii, a relatiilor cauzale, a legilor si categoriilor economice, pe diferite trepte ale evolutiei societatii.

8. Analiza, ca metoda folosita in procesul cunoasterii stiintifice economice, inseamna:

a.    procedeul logic cel mai general, universal folosit in procesul de elaborare a conceptelor (categoriilor) stiintifice;

b.    divizarea, descompunerea mentala, logica imaginara si/sau fizica a obiectului de studiu in partile sale constitutive, examinarea fiecarei parti intr-un tot unitar si dezvaluirea trasaturilor comune cu celelalte parti ale intregului;

c.    divizarea, descompunerea mentala, logica imaginara si/sau fizica a obiectului de studiu in partile sale constitutive, examinarea fiecarei parti separat si dezvaluirea (identificarea) trasaturilor caracteristice;

d.    cercetarea proceselor economice in evolutia lor de la simplu
la complex, fara a lua in considerare multitudinea faptelor intamplatoare;

e.    o presupunere fundamentata stiintific despre legaturile, relatiile si cauzele posibile ale fenomenelor.

9. Structura activitatii economice cuprinde urmatoarele componente sau acte fundamentale:

a.    productia, circuitul economic, consumul;

b.    productia, repartitia, comertul;

c.    repartitia, distributia, consumul;

d.    productia, circulatia, distributia, consumul;

e.    circulatia, distributia, consumul.

10. Sistemul stiintelor economice este:

a.    dinamic si nelimitat;

b.    inchis si limitat;

c.    dinamic si inchis;

d.    dinamic si deschis;

e.    deschis si nelimitat.

11. Ce reprezinta nevoile umane din punct de vedere economic?

a.    cerinte materiale si spirituale;

b.    nevoi de consum ale populatiei;

c.    nevoi de productie;

d.    nevoi de aprovizionare;

e.    nevoi de distributie.

12. In clasificarea nevoilor umane sunt luate in considerare urmatoarele criterii:

a.    din punct de vedere al rolului pe care resursele il joaca in viata economica;

b.    tinand seama de caracterul tridimensional al nevoilor;

c.    din punct de vedere al factorului timp;

d.    din punct de vedere al intensitatii cu care se manifesta;

e.    din punct de vedere al rolului lor in existenta si dezvoltarea oamenilor.

13. In sensul cel mai general trebuintele reprezinta:

a.       cerinte subiective ale vietii umane, ale existentei si dezvoltarii purtatorilor lor - indivizii, gruparile sociale, statele, natiunile, societatea in ansamblul ei;

b.      statornicirea in mod simultan a doua feluri de relatii: relatiile dintre om si natura si relatiile dintre oameni;

c.       cerinte obiective ale vietii umane, ale existentei si dezvoltarii purtatorilor lor - indivizii, gruparile sociale, statele, natiunile, societatea in ansamblul ei;

d.      totalitatea elementelor care pot fi utilizate pentru producerea de bunuri materiale si servicii;

e.       necesitatea de a alege alternative de folosire a resurselor disponibile.

14. Resursele naturale trebuie abordate in dinamica lor. In acest sens, progresul tehnico-stiintific duce la:

a.       extinderea limitelor economice ale exploatarii resurselor materiale;

b.      largirea limitelor geografice ale cunoasterii si exploatarii resurselor naturale;

c.       sporirea eficientei, a randamentului utilizarii nevoilor;

d.      extinderea limitelor economice ale exploatarii resurselor naturale;

e.       extinderea folosirii resurselor la scara planetara, prin cresterea cantitatii de resurse utilizate.

15. Interesele economice pot fi definite in modul cel mai general drept:

a.       forma de manifestare a resurselor;

b.      forma de manifestare a vointei agentilor economici;

c.       forma de manifestare a trebuintelor economice;

d.      forma de manifestare a purtatorilor lor;

e.       forma de manifestare a activitatii economice.

16. Sub aspectul duratei manifestarii lor in timp, interesele economice pot fi grupate in :

a.       omogene si eterogene;

b.      trecute, prezente si viitoare;

c.       permanente , periodice si rare;

d.      directe si indirecte;

e.       nationale si internationale.

17. Economia politica foloseste in procesul cunoasterii urmatoarele metode sau procedee stiintifice:

a.       analiza si sinteza;

b.      metoda probabilistica;

c.       metoda modelarii;

d.      metoda ridicarii de la abstract la concret;

e.       metoda grafica.

18. Resursele economice trebuie intelese in dublu sens:

a.       ca recuperabile si partial recuperabile;

b.      ca materiale si naturale;

c.       ca dinamice si nelimitate;

d.      ca stoc sau potential existent si ca flux;

e.       ca atrase si utilizate in procesul economic (factorii de productie) si ca potential existent sau stoc.

19. Ultimul stadiu al miscarii bunurilor economice este:

a.       productia;

b.      consumul;

c.       repartitia;

d.      distributia veniturilor;

e.       schimbul indirect.

20. Care dintre urmatoarele afirmatii sunt adevarate?

a.       metoda de cunoastere economica reprezinta calea de urmat si ansamblul de operatiuni si procedee folosite pentru cercetarea fenomenelor, raporturilor si proceselor economice si, deci, pentru descoperirea, verificarea si demonstrarea adevarului economic impreuna cu mijloacele de investigare a fenomenelor si proceselor economice;

b.      analiza si sinteza sunt metode folosite de stiinta economica;

c.       metoda logica exprima punctul de plecare al cunoasterii economice care are un rol deosebit in generalizarea teoretica a faptelor concrete;

d.      schimbul direct este schimbul efectuat prin intermediul banilor;

e.       structura activitatii economice cuprinde urmatoarele componente sau acte fundamentale: productia, schimbul si consumul.