PREVIZIUNEA COMPLEXA II

PREVIZIUNEA COMPLEXA II

Metoda comparatiilor perechi

Metoda comparatiilor perechi este o tehnica de analiza multicriteriala. Metoda se bazeaza pe compararea unor variante A₁ ...A_n dupa criterii c₁.c_m si alegerea preferintei pe nivele sau pasi de lucru: Pas 1 se alege o varianta din o pereche de 2 variante si se compara perechile de criterii si se calculeaza ponderea subiectiva a criteriului c_I (i = 1 m).; Pas 2 se compara perechile de variante cu fiecare criteriu si rezulta ponderile subiective a_ij (i = 1...m, j = 1n) ale variantelor in functie de criteriile respestive, utilizand rapoarte intre cele compo-nente care formeaza perechile; Pas 3 se agrega rezultatele finale s₁..s_n pentru variante. Rezultatele se ordoneaza crescator sau descrescator.

Agregarea se realizeaza prin: media geometrica sau media aritmetica. Alegerea dintre cele 2 reguli nu este concludenta.

Functiile de productie

Functiile de productie (Wicksteed, 1894) reprezinta legatura exprimata functional dintre rezultatul unei activitasi de productie si factorii care o determina si exprima in mod complex corelatiile multiple ce se ivesc intre produsul muncii si principalii factori de productie. Cea mai tenumita este functia de productie Cobb - Douglas. Aceasta are forma: Q = f (x₁, x₂, .x_n). Daca productia depinde de 2 factori: munca si capitalul, forma functei este:

Q_(t) = A K_(t)^a L_(t)^b

unde: Q_(t) = productia (produsul muncii) in anul t; K = capitalul (fonduri fixe productive medii anuale); L = forta de munca medie anuala; A = coeficient de dimensiune (proportionalitate intre factori); a = elasticitatea productiei in functie de capital; b = elasticitatea productiei in raport cu munca;

Suma exponentilor, factorii de productie a b ilustreaza gradul de omogenitate al functiei Cobb - Douglas. Daca cei 2 factori de productie se multiplica de l ori, atunci functia de productie se multiplica cu l^{a b}

Functiile de productie Cobb-Douglas se utilizeaza pentru calculul unor indicatori de mare utilitate in economie si mai ales in analiza macroeconomica: productivitatea medie; productivitatea marginala; elasticitatea productiei in raport cu factorii care o determina.

Metoda dinamicii industriale Forester

Metoda se bazeaza pe elemente de dinamica industriala introduse de J.Forester (1960) ca o tehnica de simulare cu increment (coeficient) constant. Practic se ataseaza un model dinamic sistemului economic de previzionat - firma, care reflecta atat componentele sistemului, cat si comportamentul acestora. Variabilele utilizate sunt: variabile de nivel, care reprezinta resursele strategice ale firmei: materiale si imateriale, care se masoara prin tehnici cantitative si calitative; variabile de ritm, care reprezinta viteza sau cadenta de desfasurare a proceselor economice din cadrul firmei; variabile auxiliare sau parametri, care reprezinta perturbatiile din exterior si care influenteaza procesele din cadrul firmei. Cele trei tipuri de variabile si legaturile dintre acestea se transpun grafic utilizand simboluri. In functie de expunerea grafica se construiesc ecuatii, corespunzator celor trei tipuri de variabile: ecuatii de nivel, ecuatii de ritm si ecuatii auxiliare si se calculeaza variabilele in previziune.

Avantajele metodei sunt: permite proiectarea (construirea) modelelor specifice contextului firmei si a mediului in care actioneaza; utilizeaza notatii sugestive, usor de inteles si folosit pentru reprezentare grafica; evidentiaza legaturile dintre variabile multiple; permite construirea variantelor sau portofoliului de alternative.

Metoda normarii

Metoda normarii se utilizeaza atat pentru masurarea eforturilor efectuate pentru obtinerea unui efect, cat si ca instrument de reglare a utilizarii eforturilor si efectelor.

Normarea consta in determinarea cantitatii de munca vie si materializata care urmeaza sa fie consumata in previziune in functie de obiectivele stabilite si avand in vedere resursele disponibile (de munca, materiale si financiare). Normele reprezinta astfel, limite maxime admisibile, privind utilizarea resurselor de munca, materiale si financiare si limite minim admisibile privind efectele propuse a se obtine. In practica economica se utilizeaza: norme de munca; norme de utlizare a mijloacelor de munca; norme de consum de obiecte ale muncii (materii prime, materiale, combustibili, apa, energie etc.). Normele de munca si de consum a mijloacelor de munca si a obiectelor muncii se stabiliesc apriori, pe baza argumentelor tehnice sau tehnologice si /sau pe baza motivatiilor statisco - experimentale. Metoda nu se aplica de regula atunci cand intre costuri nu exista o relatie directa, ca si intre activitati sau produsele rezultate, cum ar fi: costurile pentru mentenanta, administratie, alte cheltuieli auxiliare. Normele nu sunt fixe. Acestea trebuie adaptate permanent la conditiile noi aparute sub aspectul inzestrarii tehnice si a gradului de calificare a personalului.

Metoda balantelor

Corelarea dinamica a resurselor (limitate) cu necesitatile (in continua crestere) se realizeaza cu ajutorul balantelor. Metoda utilizata pentru realizarea echilibrului intre eforturi si efecte, a proportiilor intre resurse si necesitati, intre venituri si cheltuieli, intre productie si consum, intre cerere si oferta se numeste metoda balantelor. Balantele ofera un instrument practic de lucru pentru: a fundamenta fiecare capital sau indicator previzionat in corelatie cu celelalte capitole sau indicatori; a sintetiza calculele previzionate pentru realizarea echilibrelor partiale sau globale; a identifica solutii in previziune.

Atat resursele, cat si necesitatile sunt: materiale, de munca si valorice, astfel ca si instrumentele - balantele - sunt: materiale, de munca si valorice. Balantele au doua parti: resursele (posibilitatile) si necesitatile (cerintele). Echilibrarea balantelor inseamna a gasi solutii pentru ca necesitatile sa fie acoperite de resurse. Balantele se utilizeaza indeosebi in planificare.

5.1. Balantele materiale

Balantele materiale sunt instrumente care permit fundamentarea echilibrelor materiale, corelarea necesitatilor cu resursele de materii prime, materiale, combustibil, energie, produse sau grupe de produse finite etc. Elaborarea unei balante presupune: determinarea volumului si structurii necesitatilor, asigurarea resurselor, echilibrarea balantei. Fiecare pozitie sau "post" din balanta se previzioneaza prin metode adecvate.

Resursele se determina in mod similar ca si necesitatile. Echilibrarea balantei se realizeaza in doua directii: micsorarea necesitatilor, cand balanta materiala este deficitara, prin: reproiectarea produselor si tehnologiilor in scopul reducerii normelor de consum;inlocuirea materialelor cu unele cu calitati superioare care sa reduca con-sumul; reducerea stocurilor prin implementarea sistemului "JIT" (just - in - time), adica "aprovizionare exact la termen"; cresterea resurselor prin: cresterea gradului de utilizare a capacitatilor cu efect sporirea productiei, cu conditia asigurarii pietei si sa existe capacitati de productie; prin punerea in functiune a noi capacitati; cresterea importului.

5.2. Balantele fortei de munca

Balantele fortei de munca cuprind necesitatile si resursele de forta de munca. In general, aceste balante se utilizeaza la nivel macroeconomic si reflecta raporturile ce intervin in procesul reproductiei largite a fortei de munca si a repartizarii acesteia pe ramuri economice, domenii de activitate, in profil teritorial, pe mediul urban si rural, pe sexe. Balantele fortei de munca se coreleaza cu prognoza populatiei si alte prognoze la nivel macroeconomic. La nivelul firmei, se utilizeaza informatiile din balantele macroeconomice si se stabileste necesarul si resursele de forta de munca. Necesarul si resursele se stabilesc pe activitati si locuri de munca, avand in vedere si aspecte specifice managementului resurselor umane, cum sunt: promovarea pe posturi; resursele interne prin reorganizare; analiza in structura.

5.3. Balantele valorice

Balantele valorice reflecta proportiile privind necesitatile si resursele in expresie baneasca. Balanta comerciala echilibreaza exporturile si importurile. Balanta de conturi, exprima drepturile si obligatiile tarii la un moment dat si fundamenteaza previziunile relatiilor economice externe. La nivelul economiei nationale balantele permit calculul indicatorilor macroeconomici care sintetizeaza principalele obiective ale politicilor economice. Aceste informatii se utilizeaza pentru analiza mediului extern a firmei.

La nivelul microeconomic - al intreprinderii, firmei, organizatiei - balantele se utilizeaza in functie de complexitatea activitatii: sintetic, se utilizeaza balanta contabila, care reflecta pe o anumita secventa de timp (de regula o luna, trimestru, semestru, an) necesitatile si resursele exprimate valoric, precum si bilantul contabil si contul de profit si pierdere, care reflecta elementele de patrimoniu in balanta cu resursele si respectiv veniturile in balanta cu cheltuielile.

5.4. Balanta legaturilor dintre ramuri; analiza input - output

Balanta legaturilor dintre ramuri - BLR, este un model matematic de structura bazat pe analiza input - output (intrari - iesiri) si reflecta fluxurile de bunuri ce au loc in procesul reproductiei, proportie ce se formeaza in urma legaturilor dintre ramurile economiei nationale. Modelul se asociaza economistului Wassily Leontief (1931) care a studiat legaturile de productie dintre ramurile economiei americane. El a divizat economia nationala pe ramuri ale productiei, pe ramuri producatoare si consumatoare si a evidentiat interdependenta dintre ele. Balantele de tip BLR pot fi exprimate in unitati fizice sau in unitati valorice si pot fi statice sau dinamice. Modelul static ilustreaza legaturile dintre volumul cheltuielilor facute si productie fara a tine cont de evolutia in timp a proceselor economice. Modelul dinamic reflecta reproductia largita. Acesta tine cont de investitiile brute productive, de evolutia cheltuielilor materiale directe, de corelatia productiei in timp de mai multi ani. Este cunoscut ca ' modelul dinamic al lui Leontief '. Balanta legaturilor dintre ramuri - BLR se prezinta ca un tablou cu 3 cadrane: Cadranul I: reprezinta consumul intermediar al ramurilor (dependentele tehnologice dintre ramuri, livrarile reciproce de obiecte ale muncii intre ramurile si subramurile productiei materiale ): Xij; Cadranul II: reprezinta consumul final in sfera bunurilor si serviciilor publice, a populatiei si alte utilizari finale (investitii, stocuri, export): Vi; Cadranul III: grupeaza intrarile primare din sfera productiva (resursele): Dj, rezultate ca elemente ale valorii adaugate. Cand: I + II = I + III rezulta ecuatia de echilibru a BLR.

Metoda lanturilor Markov

Metoda se bazeaza pe teoria lanturilor Markov, in care se porneste de la evaluarea cotei de piata a firmelor producatoare si consumatoare. Se utilizeaza notatiile: producatorii cu P1, P2,.Pj...Pn; consumatorii cu C1, C2,.Ci.Cm; Nij fluxul produselor, unde I = 1..m si j= 1.n; CTi cererea solvabila de produse a consumatorului Ci; Qj volumul livrarilor producatorului Pj; Q cantitatea totala de produse livrate de producatori si egala cu cererea solvabila a consumatorilor. Se obtine un tabel-matrice, in care, unitatea de masura poate fi: fizica, conventionala, valorica. Din aceasta matrice rezulta un sistem de n ecuatii cu n necunoscute si deter-minant nul. Cunoscandu-se probabilitatile se obtin cotele de piata ale producatorilor.