EROAREA SI PRAGUL DE SEMNIFICATIE

EROAREA SI PRAGUL DE SEMNIFICATIE

Eroarea detine un important rol in stabilirea pragului de semnificatie, concept prin care se intelege "nivelul, marimea unei sume, peste care auditorul considera ca o eroare, o inexactitate sau o omisiune poate afecta atat regularitatea si sinceritatea conturilor anuale, cat si imaginea fidela a rezultatului, a situatiei financiare si a patrimoniului intreprinderii". Cu alte cuvinte, exista un nivel al erorilor sau chiar al fraudelor, peste care un auditor considera ca situatiile financiare nu reflecta o imagine fidela, si in consecinta opinia sa va fi una contrara.

In cazul unui audit al situatiilor financiare, auditorul urmareste sa estimeze nivelul global al erorii, neregularitatii sau inexactitatii, si daca acesta este considerat ca fiind material, atunci problema este adusa in atentia utilizatorilor situatiilor financiare. Deoarece trebuie obtinute probe de audit competente, relevante si rezonabile pentru a-si sustine judecata si concluziile, auditorul trebuie, in fapt, sa obtina garantia ca situatiile financiare care au fost examinate nu sunt esentialmente eronate.

Standardele de audit sustin ca "informatiile sunt semnificative daca omisiunea sau declararea lor eronata ar putea influenta deciziile economice ale utilizatorilor, luate pe baza situatiilor financiare. Pragul de semnificatie depinde de marimea elementului sau a erorii judecate in imprejurarile specifice ale omisiunii sau declararii eronate. Astfel, pragul de semnificatie ofera mai degraba o limita, dacat o caracteristica calitativa primara pe care informatia trebuie sa o aiba pentru a fi utila".

Cu alte cuvinte, auditorul incearca sa aprecieze un prag de semnificatie al erorilor care pot aparea in situatiile financiare si care pot determina o schimbare a deciziilor. Utilizand un rationament profesional, auditorul stabileste nivelul de acceptare a pragului de semnificatie al informatiei inca din momentul elaborarii planului de audit. Acest prag reprezinta linia de demarcatie de la care va trebui sa detecteze eventualele anomalii semnificative, marimea (cantitatea) si natura (calitatea) acestora. De exemplu, prezentarea inexacta sau trunchiata a politicii de inchidere a conturilor in vederea intocmirii bilantului contabil poate sa aiba ca efect intelegerea eronata, de catre utilizator, a corelatiilor dintre elementele de bilant sau/si cele ale contului de rezultate.

In realizarea auditului financiar, obiectivul este acela de a obtine asigurarea ca situatiile financiare sunt corecte, fidele, suficient de complete si nu contin nici o inexactitate importanta pentru scopurile utilizatorilor acestora. Daca utilizatorii situatiilor financiare, fiind atentionati asupra erorilor si neregularitatilor continute de acestea, sunt influentati de ele in privinta deciziilor luate, se poate considera ca erorile sunt semnificative in totalitate.

In etapa de planificare a auditului, auditorul este nevoit sa stabileasca un prag de semnificatie, deoarece exista o relatie invers proportionala intre nivelul pragului de semnificatie si cantitatea muncii de audit care urmeaza a fi prestata in ceea ce priveste colectarea probelor care sustin opinia de audit.

Trebuie acordata o atentie speciala elementelor care sunt semnificative prin natura lor, indiferent de dimensiunea abaterii, cum ar fi, de exemplu, numerarul din casierie sau conturile de provizioane pentru deprecierea stocurilor si a creantelor; de asemenea, semnificative sunt considerate ca fiind acele conturi care prezinta anomalii, adica cele ce prezinta evolutie anormala (variatie inexplicabila in raport cu perioada precedenta, sold nespecific tipului respectiv de cont), precum si conturile supuse deselor modificari legislative si conturile de regularizare.

De asemenea, constatarea nerespectarii, chiar partiale, a metodologiei de elaborare a balantei trimestriale/ lunare, abatere care poate avea ca efect erori importante, reprezinta o anomalie calitativa peste care auditorul nu poate trece. In acelasi mod, anomalii cantitative constatate la sume mici, aparent neimportante, ajung prin repetare si insumare la niveluri care pot produce cel putin neclaritati in situatiile financiare.

In consecinta, auditorii trebuie sa acorde o atentie deosebita estimarii preliminare a pragului de semnificatie in cadrul procesului de planificare a auditului. Daca pragul de semnificatie este stabilit la un nivel mult mai scazut decat este necesar, apare riscul ca pe parcursul misiunii sa se depuna o activitate suplimentara de colectare a unor probe de audit care nu este necesara. Daca, pe de alta parte, pragul de semnificatie este stabilit la un nivel mult prea ridicat, exista riscul ca anumite erori semnificative sa scape nedetectate, iar situatiile financiare care nu indeplinesc obiectivul de imagine fidela sa poata primi opinii de audit fara rezerve.

In ultima instanta, auditorul stabileste un nivel al pragului de semnificatie care sa fie rezonabil si acceptat in caz de litigiu, astfel incat sa se poata evita o eventuala acuzatie de neglijenta profesionala.

Standardul de audit 320 "Pragul de semnificatie in audit" stipuleaza faptul ca "evaluarea pragului de semnificatie in relatie cu conturile specifice ale conturilor si categoriilor de tranzactii ajuta auditorul sa decida asupra unor aspecte cum sunt cele referitoare la elementele ce trebuie examinate si la procedurile de esantionare si analitice pe care trebuie sa le foloseasca. Aceasta evaluare ii pemite auditorului sa selecteze procedurile de audit care, combinate, se estimeaza ca reduc riscul de audit la un nivel acceptabil". Elemente de referinta pentru determinarea pragului de semnificatie pot fi capitalurile proprii, rezultatul net, cifra de afaceri sau marja comerciala; aceste elemente sunt cunoscute drept baza de referinta, in raport cu care pragul de semnificatie se determina in valori absolute sau relative.

Cu toate ca opinia exprimata de auditori se refera la situatiile financiare in ansamblul lor, ei trebuie sa analizeze conturile si tranzactiile individuale in vederea colectarii probelor de audit de care au nevoie pentru a-si argumenta opinia. Astfel, pragul de semnificatie global estimat cu ocazia planificarii auditului este divizat la nivelul conturilor si tranzactiilor individuale care stau la baza intocmirii situatiilor financiare. Nivelul pragului de semnificatie stabilit pentru fiecare cont individual sau pentru fiecare tranzactie poarta denumirea de prag de semnificatie individual sau eroare tolerabila corespunzatoare contului sau tranzactiei respective.

In consecinta, evaluarea pragului de semnificatie in raport cu tranzactiile economico - financiare, a soldurilor contabile, determina decizia auditorului referitor la ce elemente trebuie validate utilizand proceduri de audit, care, cumulate, conduc la reducerea riscului de audit la un nivel acceptabil. Bineinteles, nu va fi neglijata coordonata necesitatilor informationale ale utilizatorilor, acestia solicitand, pe buna dreptate, informatii precise, conforme cu realitatea - deci, neafectate de erori sau fraude nedescoperite si necorectate - si nu in ultimul rand, utile fundamentarii deciziilor.